Tăiere în scaun

(categorie: Silvicultură)

Tăierea în scaun este practica de a reteza repetat ramurile unui arbore la aceeași înălțime, la câțiva ani o dată, lăsând un trunchi scurt și gros încheiat cu un cap îngroșat din care pornesc numeroase ramuri tinere.

Era făcută pentru a obține regulat ramuri subțiri — pentru frunzar, pentru nuiele, pentru lemn de foc — fără a doborî arborele și fără ca animalele să ajungă la lăstarii tineri.

Cum funcționează

Retezarea stimulează mugurii adventivi din zona de tăiere, care produc o coroană nouă de lăstari drepți și viguroși. Înălțimea la care se face prima tăiere, de obicei peste doi metri, este alegerea esențială: lăstarii trebuie să crească deasupra nivelului la care ajung vitele și oile.

Repetarea ciclului îngroașă progresiv zona de tăiere, care devine capul caracteristic. Lemnul din interiorul trunchiului se descompune treptat, iar arborele devine scorburos fără să își pierdă vitalitatea.

De ce acești arbori trăiesc mai mult

Coroana redusă

Un arbore cu coroană mică are nevoie de mai puțină apă și opune mai puțină rezistență vântului, ceea ce reduce riscul de rupere și de doborâre.

Reîntinerire repetată

Fiecare ciclu produce țesuturi noi, iar arborele rămâne, fiziologic, într-o stare de creștere activă mult mai mult decât unul lăsat liber.

Observația despre boală

Cercetătorii britanici au constatat că frasinii bătrâni tăiați în scaun au fost, în unele zone, mai puțin afectați de boala uscării decât arborii obișnuiți.

Relevanță clinică

Legătura cu sănătatea este indirectă, dar reală: acești arbori sunt rezervorul de frunze pentru cine culege materie primă și, în același timp, exemplarele cele mai valoroase de conservat. Un frasin tăiat în scaun oferă frunze la înălțime accesibilă, de pe lăstari tineri și sănătoși.

Trunchiurile scorburoase adăpostesc lilieci, bufnițe, insecte ale lemnului mort, mușchi și licheni rari, iar în multe țări arborii de acest tip sunt protejați ca parte a patrimoniului rural.

Cum se recunoaște un arbore tăiat în scaun

Trunchi scurt și disproporționat de gros, care se termină brusc într-un cap noduros, din care pornesc mai multe ramuri de grosime asemănătoare, toate de aceeași vârstă. Silueta este caracteristică și se păstrează decenii după abandonarea practicii, pe pășuni și la marginea satelor din vestul și nordul Europei.

Factori care influențează reușita practicii

Specia — frasinul, salcia, teiul, ulmul și sălcioara răspund bine; alte specii nu suportă retezarea repetată.

Înălțimea primei tăieri, care trebuie să depășească nivelul accesibil animalelor.

Intervalul dintre tăieri, de obicei între trei și zece ani.

Vârsta la care practica începe — un arbore matur netăiat niciodată tolerează prost retezarea bruscă.

De ce contează

Tăierea în scaun contrazice o intuiție răspândită, aceea că intervenția umană scurtează viața unui arbore. Aici se întâmplă invers: arborii tăiați repetat de generații întregi de țărani sunt, în multe peisaje europene, cei mai bătrâni rămași în viață. Forma lor neobișnuită nu este o mutilare, ci urma unei relații de lucru care a durat secole.

Concluzie

Tăierea în scaun este retezarea repetată a ramurilor la aceeași înălțime, pentru a obține regulat lăstari fără a doborî arborele și fără ca animalele să ajungă la ei. Produce arbori cu trunchi scurt și cap noduros, mai longevivi decât cei lăsați liber și, în unele zone, mai rezistenți la boala uscării. Sunt protejați astăzi ca patrimoniu rural și habitat pentru specii rare.