Postbiotice: definiția ISAPP, ce sunt, cum diferă de probiotice și ce se știe despre efecte

Postbioticele sunt, potrivit definiției adoptate în 2021 de Asociația Științifică Internațională pentru Probiotice și Prebiotice, preparate din microorganisme inactivate și/sau din componentele lor, care conferă un beneficiu pentru sănătatea gazdei. Diferența față de probiotice este că microorganismele nu mai sunt vii: au fost inactivate, de obicei prin căldură, dar păstrează structuri — pereți celulari, proteine, polizaharide — care pot interacționa cu sistemul imunitar și cu mucoasa intestinală. Definiția are o condiție pe care multe materiale de promovare o omit: beneficiul trebuie demonstrat, pentru preparatul respectiv, în gazda căreia îi este destinat. Termenul a avut, până în 2021, sensuri diferite, iar definiția actuală rămâne discutată de o parte dintre cercetători. Datele la om sunt, deocamdată, limitate la câteva preparate și la studii mici.

Mecanismele prin care microorganismele inactivate pot avea efecte sunt explicate într-un articol separat pe Healthwise, dedicat modului în care funcționează postbioticele.

Postbioticele, în șase idei

1. Postbioticele sunt preparate din microorganisme inactivate și/sau componentele lor, cu beneficiu demonstrat pentru sănătate.
2. Definiția a fost stabilită în 2021 de Asociația Științifică Internațională pentru Probiotice și Prebiotice.
3. Metaboliții purificați, precum butiratul, nu sunt postbiotice după această definiție.
4. Microorganismele inactivate nu se pot înmulți, un avantaj de siguranță față de probioticele vii.
5. Cele mai multe date provin din studii de laborator și pe animale; studiile la om sunt puține și mici.
6. În Uniunea Europeană, termenul nu are o definiție legală, iar pentru postbiotice nu există mențiuni de sănătate aprobate.

Cum a apărut termenul „postbiotic”

Termenul s-a răspândit la începutul anilor 2010, cu sensuri diferite de la un autor la altul. Într-una dintre primele lucrări care l-au folosit, publicată în 2013, cercetătoarele Katerina Tsilingiri și Maria Rescigno desemnau prin „postbiotice” substanțele solubile produse de bacterii — metaboliți, acizi organici, peptide — care ar putea avea efecte benefice fără ca bacteriile să fie administrate. Etimologia părea să susțină acest sens: „post”, după, și „biotic”, legat de viață.

În paralel, alți cercetători au folosit denumiri diferite pentru bacteriile inactivate. În 2011, microbiologii italieni Valentina Taverniti și Simone Guglielmetti au propus termenul „paraprobiotice” pentru celulele microbiene inactivate, pe care le numeau și „probiotice-fantomă”. Au circulat și alte denumiri: probiotice inactivate, probiotice tindalizate, bacterii ucise termic. Preparatele de acest tip nu erau o noutate: unele, cu lactobacili inactivați prin căldură, sunt comercializate de zeci de ani, de exemplu în Franța, pentru diareea acută.

Diversitatea termenilor a creat confuzie, iar produsele vândute sub același nume puteau conține lucruri foarte diferite. Aceasta a fost principala motivație a consensului din 2021.

Nici termenul „probiotic” nu a avut de la început sensul de azi. În 1965, cercetătorii americani Daniel Lilly și Rosalie Stillwell îl foloseau pentru substanțele produse de un microorganism care stimulează creșterea altuia. În 1989, microbiologul britanic Roy Fuller l-a redefinit ca supliment cu microorganisme vii care aduce beneficii gazdei prin echilibrarea microbiotei intestinale. Definiția folosită astăzi, cea a microorganismelor vii care, administrate în cantități adecvate, aduc un beneficiu pentru sănătate, a fost propusă în 2001 de un grup de experți al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură și al Organizației Mondiale a Sănătății și confirmată în 2014. Disputa din jurul cuvântului „postbiotic” continuă, astfel, o istorie în care termenii acestui domeniu și-au schimbat sensul de mai multe ori.

Definiția ISAPP din 2021

În 2021, un grup de experți reunit de Asociația Științifică Internațională pentru Probiotice și Prebiotice a publicat, în revista Nature Reviews Gastroenterology & Hepatology, o declarație de consens care definește postbioticul drept „un preparat de microorganisme inactivate și/sau componentele lor, care conferă un beneficiu pentru sănătatea gazdei”. Definiția cuprinde mai multe condiții, care o fac mai strictă decât pare la prima vedere.

Microorganismul de la care se pornește trebuie să fie caracterizat, identificat până la nivel de tulpină, iar genomul lui trebuie cunoscut. Metoda de inactivare — căldura, presiunea, radiațiile, uscarea — trebuie descrisă, pentru că ea influențează ce structuri rămân intacte. Preparatul poate conține celule întregi inactivate, fragmente ale lor sau ambele, eventual împreună cu metaboliții produși de ele. Iar beneficiul trebuie demonstrat într-un studiu bine conceput, în gazda căreia îi este destinat produsul — la om, pentru un produs uman. Definiția nu cere ca microorganismul de origine să fi fost un probiotic și se aplică atât alimentelor, cât și suplimentelor și medicamentelor.

Cerința de a descrie metoda de inactivare nu este o formalitate. Căldura, cea mai folosită, poate fi aplicată o singură dată, prin pasteurizare, sau repetat, la temperaturi moderate, prin tindalizare. Se mai folosesc presiunea înaltă, radiațiile ultraviolete sau gama și ultrasunetele, care rup celulele. Fiecare metodă lasă intacte alte structuri: căldura modifică forma multor proteine, dar păstrează în mare parte peretele celular, în timp ce ultrasunetele fragmentează celulele și eliberează conținutul lor. Același microorganism poate da, astfel, preparate cu proprietăți diferite, iar rezultatele obținute cu o metodă nu pot fi presupuse pentru alta.

Ce nu este un postbiotic

Definiția exclude, în mod explicit, câteva categorii care sunt uneori prezentate ca postbiotice. Metaboliții purificați, luați separat — de exemplu butiratul, acidul lactic sau o anumită vitamină produsă de bacterii —, nu sunt postbiotice, ci substanțe bine definite chimic, care se evaluează ca atare. Filtratele din care au fost îndepărtate complet celulele microbiene nu intră nici ele în categorie. Vaccinurile, care folosesc microorganisme inactivate pentru a produce imunitate față de ele, sunt și ele excluse, pentru că au alt scop și altă reglementare.

Excluderea metaboliților purificați din definiție nu înseamnă că ei nu contează. Butiratul, de exemplu, este principala sursă de energie a celulelor colonului, dar organismul îl primește, în mod natural, din fermentarea fibrelor de către bacteriile intestinale, direct acolo unde este folosit. Luat în capsule, el este absorbit în mare parte înainte să ajungă în colon. O alimentație bogată în fibre fermentabile, între care inulina, prezentă în ceapă, praz, cicoare sau banane verzi, rămâne calea cea mai eficientă de a-l produce. Inulina este discutată într-un articol separat pe Healthwise.

Și un produs care conține microorganisme inactivate, dar pentru care nu a fost demonstrat un beneficiu, nu este, strict vorbind, un postbiotic, ci un preparat cu microorganisme inactivate. Distincția pare de nuanță, dar este exact cea care separă un termen științific de o etichetă de marketing.

Distincția are și o aplicație în raftul de lactate. Unele iaurturi și băuturi fermentate sunt tratate termic după fermentare, pentru a putea fi păstrate mai mult timp, uneori chiar fără frigider. Bacteriile lor nu mai sunt vii, astfel încât produsele nu mai pot fi considerate surse de probiotice, iar în multe țări eticheta trebuie să precizeze tratamentul. Tehnic, ele conțin microorganisme inactivate și metaboliții lor; ar putea deveni postbiotice doar dacă un beneficiu pentru sănătate ar fi demonstrat pentru un astfel de produs, ceea ce, pentru majoritatea, nu s-a întâmplat.

Probiotice, prebiotice, sinbiotice și postbiotice — diferențele

Cele patru categorii sunt definite, toate, de aceeași asociație științifică și sunt confundate frecvent. Probioticele sunt microorganisme vii care, administrate în cantități adecvate, aduc un beneficiu pentru sănătate. Prebioticele sunt substanțe, de obicei fibre, folosite selectiv de microorganismele gazdei, cu un beneficiu pentru sănătate. Sinbioticele sunt amestecuri de microorganisme vii și substraturi pe care acestea le folosesc. Postbioticele sunt microorganisme inactivate sau componente ale lor.

Postbioticele nu înlocuiesc probioticele și nici nu sunt, automat, o versiune mai bună a lor. Sunt o categorie diferită, cu avantaje proprii — mai ales stabilitatea și siguranța — și cu dovezi încă limitate.

Cum pot avea efect microorganismele inactivate

Structurile de la suprafața bacteriilor — peptidoglicanul din peretele celular, acizii lipoteicoici, polizaharidele, anumite proteine — sunt recunoscute de receptorii sistemului imunitar înnăscut, în special de cei numiți Toll-like și NOD-like. Această recunoaștere nu depinde de faptul că bacteria este vie. În studiile de laborator și pe animale, contactul cu astfel de structuri a modificat producția unor citokine, a influențat proteinele care țin strâns lipite celulele mucoasei intestinale și a modulat compoziția microbiotei.

Aceste mecanisme sunt reale, dar direcția lor depinde de preparat, de doză și de starea organismului. Aceeași componentă bacteriană poate stimula un răspuns imun într-un context și îl poate tempera în altul. Detaliile sunt discutate în articolul Healthwise despre mecanismul postbioticelor, iar un exemplu concret, cu rezultatele și limitele lui, în articolul despre tulpina Lactobacillus plantarum L-137 inactivată termic.

Ce arată studiile la om

Datele clinice sunt concentrate pe câteva preparate și pe câteva situații. Pentru diareea acută la copii, un preparat cu lactobacili inactivați, folosit de mult timp în unele țări europene, a fost testat în câteva studii randomizate, cu rezultate modeste și cu metodologie inegală. Pentru formulele de lapte pentru sugari fermentate cu anumite bacterii, care conțin microorganisme inactivate și metaboliții lor, un grup de experți al Societății Europene de Gastroenterologie, Hepatologie și Nutriție Pediatrică a concluzionat că datele sunt insuficiente pentru a le recomanda de rutină, deși par sigure. Pentru infecțiile respiratorii la adulți sănătoși, există câteva studii mici, între care cele cu Lactobacillus plantarum L-137 inactivat.

Siguranța postbioticelor

Avantajul principal al postbioticelor față de probiotice este de siguranță. Microorganismele inactivate nu se pot înmulți, nu pot trece din intestin în sânge pentru a produce o infecție și nu pot transfera gene de rezistență la antibiotice către alte bacterii. La probioticele vii au fost raportate, rar, infecții la pacienți cu imunitate foarte scăzută, la prematuri sau la persoane cu catetere venoase centrale; la postbiotice, acest risc infecțios dispare.

Postbioticele pe eticheta suplimentelor

În Uniunea Europeană, termenul „postbiotic” nu are o definiție legală, iar Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară nu a aprobat, până acum, nicio mențiune de sănătate pentru probiotice sau pentru postbiotice. Formulări precum „susține imunitatea” sau „întărește bariera intestinală” nu sunt, prin urmare, autorizate pentru ele pe eticheta unui supliment; atunci când apar, ele se referă, de regulă, la o vitamină sau la un mineral adăugat în produs.

Pentru a evalua un produs care se prezintă ca postbiotic, câteva întrebări sunt utile. Este indicată tulpina exactă, cu denumirea completă, nu doar genul sau specia? Este precizată metoda de inactivare? Este declarată cantitatea, exprimată în număr de celule sau în miligrame? Există un studiu la om, publicat, pentru acest preparat și pentru efectul promis? Un produs care răspunde la toate patru îndeplinește cel puțin condițiile minime ale definiției; unul care nu răspunde la niciuna folosește, cel mai probabil, termenul ca argument de vânzare.

Tot mai multe creme și seruri sunt vândute ca produse „cu probiotice”. În cele mai multe cazuri, ele nu conțin bacterii vii, care nu ar supraviețui în formula unei creme, ci lizate sau produse de fermentație bacteriană — adică, tehnic, preparate inactivate, mai apropiate de postbiotice. Câteva studii mici, finanțate în general de producători, au raportat efecte asupra barierei cutanate sau asupra sensibilității pielii. Dovezile sunt, deocamdată, limitate, iar produsele cosmetice nu pot promite, legal, efecte de tratament.

Afirmații frecvente și ce susțin dovezile

2x GimnasticăAcvatică Premium

Un prim pas pentru un bebe mai puternic

De la 2 luni|Doar până pe 8 noiembrie|ABC Dorobanți

Sfaturi Healthwise

• Verifică ce conține, concret, un produs numit „postbiotic”: celule inactivate, fragmente sau metaboliți.
• Caută denumirea completă a tulpinii, metoda de inactivare și cantitatea pe doză.
• Întreabă dacă există un studiu la om pentru acel preparat și pentru efectul promis.
• Nu extinde rezultatele unei tulpini la alte produse.
• Nu înlocui un tratament prescris cu un supliment cu postbiotice.
• Dacă ai o imunitate scăzută sau iei imunosupresoare, discută cu medicul înainte.
• Pentru sugari, discută cu medicul pediatru înainte de orice formulă sau supliment special.
• Reține că, în UE, mențiunile despre imunitate de pe etichetă se referă, de regulă, la vitaminele adăugate.
• Pentru microbiotă, alimentația variată, bogată în fibre, are cele mai solide dovezi.
• Citește critic articolele care prezintă postbioticele ca pe o soluție universală.

Concluzie Healthwise

Definiția din 2021 a adus o clarificare utilă într-un domeniu în care același cuvânt desemna lucruri foarte diferite: un postbiotic este un preparat din microorganisme inactivate sau din componentele lor, caracterizat precis și cu un beneficiu demonstrat. Nu este un termen general pentru orice produs cu bacterii moarte și nici pentru metaboliții purificați — deși o parte dintre cercetători consideră că ar trebui să fie.

Postbioticele au avantaje reale, în special stabilitatea și lipsa riscului infecțios, iar mecanismele prin care pot acționa sunt plauzibile. Dovezile la om sunt însă, deocamdată, puține și limitate la câteva preparate. Pentru cititor, cea mai utilă întrebare în fața unui astfel de produs nu este dacă este „postbiotic”, ci ce conține, exact, și ce a demonstrat.

Referințe științifice

Salminen S, Collado MC, Endo A, Hill C, Lebeer S, Quigley EMM, et al. The International Scientific Association of Probiotics and Prebiotics (ISAPP) consensus statement on the definition and scope of postbiotics. Nat Rev Gastroenterol Hepatol. 2021;18(9):649-667.

Sursa definiției postbioticelor, a condițiilor ei și a categoriilor excluse.

Aguilar-Toalá JE, Arioli S, Behare P, Belzer C, Berni Canani R, Chatel JM, et al. Postbiotics — when simplification fails to clarify. Nat Rev Gastroenterol Hepatol. 2021;18(11):825-826.

Susține afirmația privind criticile aduse definiției din 2021.

Tsilingiri K, Rescigno M. Postbiotics: what else? Benef Microbes. 2013;4(1):101-107.

Susține descrierea sensului inițial al termenului, referitor la metaboliții microbieni.

Taverniti V, Guglielmetti S. The immunomodulatory properties of probiotic microorganisms beyond their viability (ghost probiotics: proposal of paraprobiotic concept). Genes Nutr. 2011;6(3):261-274.

Susține afirmația privind propunerea termenului „paraprobiotic”.

Hill C, Guarner F, Reid G, Gibson GR, Merenstein DJ, Pot B, et al. The International Scientific Association for Probiotics and Prebiotics consensus statement on the scope and appropriate use of the term probiotic. Nat Rev Gastroenterol Hepatol. 2014;11(8):506-514.

Susține definiția probioticelor folosită în comparație.

Hirose Y, Yamamoto Y, Yoshikai Y, Murosaki S. Oral intake of heat-killed Lactobacillus plantarum L-137 decreases the incidence of upper respiratory tract infection in healthy subjects with high levels of psychological stress. J Nutr Sci. 2013;2:e39.

Exemplu de studiu la om cu un preparat inactivat termic.