Calculator PDI by Mihaela Marinescu Previzualizare Utilizarea este gratuită, dar necesită un cont Poți vedea instrumentul complet. Ca să introduci valori și să primești rezultatul, ai nevoie de un cont Healthwise — gratuit, se face într-un minut. Cont gratuitToate calculatoarele publiceRezultate în PDFListă de favorite Creează cont sau autentifică-te Medicina durerii Indicele de dizabilitate din durere — ce nu mai poți face Șapte domenii de viață, fiecare notat de la 0 la 10. Nu întreabă cât te doare, ci cât te împiedică durerea — și funcționează la fel indiferent unde te doare sau ce diagnostic ai. Cum se răspunde Notează cât de mult îți întrerupe durerea fiecare tip de activitate, în general, nu doar azi. Dacă un domeniu nu ți se aplică deloc — de pildă nu ai serviciu — notează cât ar fi afectat dacă ai avea, sau cât e afectată munca de acasă. Activități discreționare Lucruri pe care le alegi. În analiza factorială a autorilor, ele formează un grup separat. Activități obligatorii Lucruri de care nu poți renunța. Când și ele sunt afectate, tabloul e altul. Vezi scorul Resetează Completate: 0 / 7 · scor 0 Indicele de dizabilitate din durere 0 / 70 — 0 — nicio limitare 70 Activități discreționare — din 40 · recreere, social, muncă, viață sexuală Activități obligatorii — din 30 · familie, autoîngrijire, funcții vitale Pe domenii Rândurile colorate sunt cele notate cu 6 sau mai mult. #DomeniuPunctaj Ce trebuie știut Nu are praguri de severitate. Autorii nu au publicat niciunul, iar orice clasificare de tipul „ușor, moderat, sever" pentru PDI e inventată. Cifra înseamnă ceva comparată cu altă cifră a ta, sau citită pe domenii. Analiza factorială a autorilor a găsit două grupuri: activități discreționare — recreere, viață socială, muncă, viață sexuală — și activități obligatorii, adică autoîngrijire și funcții vitale de bază. Distincția contează: cine a renunțat la recreere dar se spală și mănâncă normal e într-o situație complet diferită de cine are afectate și ultimele. Interpretarea schimbării depinde de unde ai pornit. Un studiu pe reabilitare vocațională a arătat că diferența minimă importantă e diferită în funcție de scorul inițial — a fost 6,5 puncte la cei cu scoruri mici la început. În studiile clinice se folosește frecvent o scădere de zece puncte sau de 30% ca prag de succes. Nu măsoară durerea. Doi oameni cu aceeași intensitate a durerii pot avea 15 și 55, iar diferența vine din ce activități au renunțat să mai facă — ceea ce ține și de context, de muncă și de sprijinul din jur, nu doar de boală. Ce e util să faci Notează scorul cu data și repetă-l la câteva săptămâni sau la fiecare control. Uită-te la domeniile cu punctaj mare: fiecare cere altceva. Recreerea și viața socială se recâștigă altfel decât autoîngrijirea, iar dacă funcțiile vitale de bază sunt afectate, discuția e cu totul alta și cere medic. Metoda. Indicele de dizabilitate din durere a fost propus de C.A. Pollard în 1984 și dezvoltat ulterior de Raymond Tait, John Chibnall și colaboratorii, în lucrări publicate între 1987 și 1994. Cuprinde șapte domenii de viață: responsabilitățile familiale și casnice, recreerea, activitatea socială, ocupația, viața sexuală, autoîngrijirea și activitățile de susținere a vieții, cum sunt mâncatul, somnul și respiratul. Fiecare domeniu se notează pe o scală de la 0, nicio limitare, la 10, limitare totală, iar totalul merge de la 0 la 70, cu valori mai mari însemnând limitare mai mare. Instrumentul e independent de regiunea dureroasă și de diagnostic, ceea ce permite compararea între tipuri foarte diferite de durere cronică. Analiza factorială a identificat două componente, una formată din activități mai degrabă discreționare și alta din activități obligatorii. Autorii nu au publicat praguri de severitate; în studiile clinice, o scădere de zece puncte sau de 30% față de valoarea inițială e folosită frecvent ca prag de succes, iar cercetări mai recente arată că diferența minimă importantă depinde de scorul de la care s-a pornit. Continuă cuCât te împiedică durerea de spateDouăzeci și patru de afirmații despre activități, bifate pentru ziua de azi.Riscul ca durerea să devină de durată (Örebro)Zece itemi de prognostic, trei cotați invers, prag 50 pentru incapacitate de muncă.Cât te limitează durerea de spate (Oswestry)Dizabilitatea prin durere lombară, 10 secțiuni.Sursa formuleiTait RC, Chibnall JT, Krause S. The Pain Disability Index: psychometric properties. Pain 1990;40:171–182.DOI: 10.1016/0304-3959(90)90068-OPopulație: pacienți cu durere cronică FacebookTwitterPinterestLinkedinWhatsappCopy LinkThreadsEmail