Boală inflamatorie intestinală

(categorie: Gastroenterologie)

Bolile inflamatorii intestinale sunt afecțiuni cronice în care sistemul imunitar întreține o inflamație a tubului digestiv, cu leziuni vizibile endoscopic și infiltrat inflamator în biopsii. Cele două forme principale sunt boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică.

Spre deosebire de tulburările funcționale, aici inflamația este organică: distruge mucoasa, iar în timp poate produce stricturi, fistule și pierderea funcției intestinului.

Cum funcționează

Mecanismul acceptat implică o predispoziție genetică, o microbiotă modificată, un epiteliu intestinal cu barieră alterată și un răspuns imun care nu se oprește. Niciunul dintre aceste elemente nu explică singur boala; combinația lor o întreține.

Neutrofilele migrează masiv spre mucoasă și ajung în lumenul intestinal, ceea ce face ca markerii lor — calprotectina și lactoferina fecală — să crească. Aceasta este baza biologică a testelor neinvazive folosite în diagnostic și în monitorizare.

Cele două forme și ce le deosebește

Boala Crohn

Poate afecta orice segment al tubului digestiv, de la gură până la anus, cu inflamație transmurală și distribuție în segmente separate de porțiuni sănătoase. Localizările cele mai frecvente sunt ileonul terminal și colonul.

Rectocolita ulcero-hemoragică

Inflamație limitată la mucoasa colonului, care începe aproape întotdeauna de la rect și se extinde continuu spre porțiunile superioare.

Colita neclasificată

La o parte dintre pacienți, caracteristicile nu permit încadrarea clară în niciuna dintre cele două forme, cel puțin inițial.

Relevanță clinică

Problema practică centrală a gastroenterologiei este că simptomele de debut — durere abdominală, balonare, diaree, schimbări ale ritmului intestinal — pot aparține fie unei boli inflamatorii, fie sindromului de intestin iritabil. Intensitatea simptomelor nu indică existența inflamației.

Ghidul european ECCO pentru boala Crohn include în evaluarea inițială hemoleucograma, proteina C reactivă și calprotectina fecală, și recomandă, atunci când există diaree, investigații microbiologice pentru excluderea infecțiilor. Diagnosticul se stabilește însă prin endoscopie cu biopsii și imagistică.

Semnalele care impun investigații

Sângerarea rectală persistentă, anemia feriprivă fără explicație, scăderea involuntară în greutate, diareea nocturnă, febra fără explicație, leziunile perianale și antecedentele familiale de boală inflamatorie intestinală sau de cancer colorectal. În prezența lor, investigațiile nu se amână în așteptarea unui marker neinvaziv.

Factori care influențează activitatea bolii

Tratamentul în curs și aderența la el.

Infecțiile intercurente, inclusiv cea cu Clostridioides difficile.

Antiinflamatoarele nesteroidiene, care pot agrava inflamația.

Fumatul — factor agravant în boala Crohn și, paradoxal, protector în rectocolită.

Stresul și somnul, care influențează percepția simptomelor și, posibil, activitatea bolii.

De ce contează

Diferența față de sindromul de intestin iritabil nu stă în cât de tare doare, ci în ce se întâmplă în peretele intestinal. Această distincție pare evidentă formulată astfel și este, totuși, cea mai greu de făcut în practică — pentru că peretele intestinal nu se vede, iar durerea se simte. Toată valoarea markerilor neinvazivi vine din această asimetrie.

Concluzie

Bolile inflamatorii intestinale sunt boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică, afecțiuni cronice cu inflamație organică a tubului digestiv. Produc creșterea calprotectinei fecale prin migrarea neutrofilelor în lumen, ceea ce permite triajul neinvaziv față de tulburările funcționale. Diagnosticul se stabilește însă prin endoscopie cu biopsii, nu prin markeri.