Citostatice pe bază de platină

(categorie: Farmacologie)

Citostaticele pe bază de platină sunt chimioterapice care conțin un atom de platină și acționează prin legarea de ADN-ul celulelor tumorale. Cele mai folosite sunt cisplatina, carboplatina și oxaliplatina.

Hipomagneziemia este un efect advers clasic al clasei, mai ales al cisplatinei, și face parte din toxicitatea renală a tratamentului.

Cum funcționează

Platina se acumulează în celulele tubului renal și produce leziuni directe, mai ales în tubul contort proximal și distal. Capacitatea de reabsorbție scade, iar magneziul se pierde prin urină indiferent de valoarea serică.

Spre deosebire de mecanismele funcționale — blocarea unui semnal sau a unui transportor — aici este vorba de o leziune structurală a celulei tubulare. Aceasta explică de ce pierderea poate persista luni sau chiar ani după încheierea tratamentului.

Caracteristicile pierderii

Dependentă de doza cumulativă

Riscul crește cu numărul de cicluri administrate și cu doza totală de platină primită, nu cu o singură administrare.

Adesea persistentă

Fiind rezultatul unei leziuni tubulare, pierderea poate continua după terminarea chimioterapiei, uneori pe termen lung, ceea ce o deosebește de hipomagneziemia din tratamentele anti-EGFR.

Parte dintr-un tablou renal mai larg

Poate fi însoțită de scăderea ratei de filtrare glomerulară, de pierdere de potasiu și de alte tulburări tubulare.

Relevanță clinică

Hidratarea adecvată înaintea și în timpul administrării cisplatinei face parte din protocolul standard, pentru reducerea toxicității renale, iar magneziul este frecvent administrat intravenos în cadrul aceluiași protocol.

Hipomagneziemia severă poate contribui la hipokaliemie refractară, la hipocalcemie și la risc aritmic — complicații cu atât mai relevante la un pacient care primește și alte medicamente care prelungesc intervalul QT, inclusiv unele antiemetice.

Monitorizarea

Magneziul, potasiul, calciul și funcția renală se verifică înaintea fiecărui ciclu și în intervalele dintre ele, în funcție de protocol. Simptomele neuromusculare apărute în timpul chimioterapiei justifică dozarea electroliților, nu atribuirea automată la tratament.

Factori care influențează severitatea toxicității

Doza cumulativă de platină — factorul principal.

Tipul de compus — cisplatina este cea mai nefrotoxică; carboplatina și oxaliplatina, mai puțin.

Starea de hidratare — hidratarea insuficientă crește concentrația tubulară și leziunea.

Funcția renală preexistentă și medicația asociată — aminoglicozide, antiinflamatoare nesteroidiene, diuretice.

De ce contează

Această clasă arată diferența dintre o pierdere funcțională și una structurală de magneziu. Un medicament care blochează un transportor produce o pierdere care se oprește la întreruperea tratamentului; unul care lezează celula tubulară lasă în urmă o capacitate de reabsorbție redusă. Aceasta este și explicația pentru care o hipomagneziemie apărută după chimioterapie poate necesita suplimentare mult după încheierea ei.

Concluzie

Citostaticele pe bază de platină, mai ales cisplatina, produc hipomagneziemie prin leziuni directe ale celulelor tubulare renale. Pierderea depinde de doza cumulativă și poate persista mult după terminarea tratamentului, motiv pentru care magneziul se monitorizează și se suplimentează, frecvent intravenos, în cadrul protocolului de hidratare.