Instrumente Healthwise gratuite: Creează cont →

Conducere osoasă

by Mihaela Marinescu

« Înapoi la enciclopedie

Termeni medicali

Transmiterea sunetului către melcul auditiv direct prin oasele craniului, fără a trece prin canalul auditiv și timpan.

Conducerea osoasă este transmiterea sunetului către melcul auditiv direct prin vibrația oaselor craniului, fără a trece prin canalul auditiv extern, timpan și oscioarele urechii medii. Este a doua cale prin care auzim, alături de conducerea aeriană.

În viața de zi cu zi, contribuția ei este mică pentru sunetele din exterior. Devine însă majoră pentru propria voce: vibrațiile produse în laringe și în tractul vocal se transmit prin oasele feței și ale craniului direct la aparatul auditiv.

Pe scurt

Transmiterea sunetului prin oasele craniului, direct la melc.
A doua cale de auzire, alături de conducerea aeriană.
Transmite preferențial frecvențele joase.
Explică de ce îți auzi vocea mai gravă decât o aud ceilalți.
Folosită în audiometrie și în unele aparate auditive.

Ce face în formulă

Calea osoasă transmite mai eficient frecvențele joase decât pe cele înalte. De aceea vocea auzită din interior — care combină componenta aeriană cu cea osoasă — pare mai gravă și mai plină decât cea pe care o aud ceilalți.

Pe o înregistrare se aude doar componenta transmisă prin aer. Diferența surprinde pe aproape toată lumea la prima ascultare a propriei voci, iar reacția obișnuită este că înregistrarea „nu sună ca vocea mea”. În realitate, înregistrarea este mai aproape de ce aud ceilalți.

Mecanism, utilizări, limite

De ce contează în adolescență

În perioada de mutație vocală, vocea se schimbă de la o lună la alta, iar discrepanța dintre vocea auzită din interior și cea auzită pe înregistrări poate părea mai mare decât la un adult.

De aici provine o experiență frecventă: un adolescent se aude pe o înregistrare și nu se recunoaște. Nu este o deformare a înregistrării și nu indică o problemă de voce — este diferența normală dintre cele două căi de auzire, resimțită într-o perioadă de schimbare rapidă.

Utilizarea în audiometrie

Audiometria tonală măsoară separat pragurile pe conducere aeriană și pe conducere osoasă, folosind un vibrator aplicat pe osul mastoid sau pe frunte. Compararea celor două este metoda de bază pentru a localiza sediul unei hipoacuzii.

Dacă ambele praguri sunt crescute în egală măsură, deficitul este la nivelul melcului sau al nervului — hipoacuzie neurosenzorială. Dacă pragul aerian este crescut, iar cel osos este normal, problema se află în urechea externă sau medie — hipoacuzie de transmisie. Diferența dintre ele se numește interval aer-os.

Aparatele cu conducere osoasă

Implanturile și aparatele auditive cu conducere osoasă transmit sunetul direct la osul temporal, ocolind urechea externă și medie. Sunt indicate în malformații ale canalului auditiv, în otite cronice care împiedică purtarea unui aparat obișnuit și în surditatea unilaterală.

Căștile comerciale cu conducere osoasă folosesc același principiu, cu avantajul de a lăsa canalul auditiv liber. Nu sunt însă dispozitive medicale și nu protejează auzul: la volume mari, riscul de traumatism sonor rămâne, pentru că melcul primește energia acustică oricum.

Ce nu rezolvă

Conducerea osoasă nu ocolește melcul. Orice deficit situat la nivelul melcului sau al nervului auditiv afectează ambele căi în egală măsură, deci un aparat cu conducere osoasă nu îl compensează.

Afirmațiile comerciale potrivit cărora căștile cu conducere osoasă ar fi inofensive pentru auz nu au susținere: expunerea la volume mari rămâne un factor de risc pentru hipoacuzia indusă de zgomot.

Ce se știe despre siguranță

Căștile cu conducere osoasă nu protejează auzul: la volume mari, riscul de traumatism sonor rămâne. Recomandările privind volumul și durata expunerii se aplică la fel ca la orice căști.

Scăderea auzului, senzația de ureche înfundată persistentă, țiuitul care nu trece sau diferențele de auz între cele două urechi necesită evaluare la medicul otorinolaringolog, cu audiometrie.

Cine ar trebui să fie atent

Vocea de pe înregistrări nu este deformată — este mai aproape de ce aud ceilalți.

Căștile cu conducere osoasă nu protejează auzul la volume mari.

Conducerea osoasă nu ocolește melcul: un deficit la acest nivel afectează ambele căi.

Scăderea auzului sau țiuitul persistent necesită evaluare ORL cu audiometrie.

Întrebări frecvente

Ce este conducerea osoasă?

Transmiterea sunetului către melcul auditiv direct prin vibrația oaselor craniului, fără a trece prin canalul auditiv, timpan și oscioare.

De ce îmi aud vocea mai gravă decât ceilalți?

Pentru că auzi și componenta transmisă prin oasele craniului, care transmite preferențial frecvențele joase. Ceilalți aud doar componenta prin aer.

Înregistrarea îmi deformează vocea?

Nu. Înregistrarea redă componenta transmisă prin aer — adică exact ce aud ceilalți. Diferența vine din ce auzi tu în plus, nu din ce lipsește.

La ce se folosește în medicină?

În audiometrie, pentru a localiza sediul unei hipoacuzii prin compararea pragurilor aerian și osos, și în aparatele auditive cu conducere osoasă.

Ce este intervalul aer-os?

Diferența dintre pragul auditiv pe conducere aeriană și cel pe conducere osoasă. Prezența lui indică o problemă în urechea externă sau medie.

Căștile cu conducere osoasă protejează auzul?

Nu. La volume mari riscul de traumatism sonor rămâne, pentru că melcul primește energia acustică oricum.

Confuzii frecvente

„Vocea mea reală e cea pe care o aud în cap”

Aceea include conducerea osoasă, care accentuează frecvențele joase. Ceilalți aud componenta prin aer, adică cea de pe înregistrări.

„Căștile cu conducere osoasă sunt sigure pentru auz”

Lasă canalul auditiv liber, dar melcul primește energia acustică oricum. La volume mari, riscul de hipoacuzie rămâne.

„Un aparat cu conducere osoasă rezolvă orice surditate”

Nu ocolește melcul. Un deficit la nivelul melcului sau al nervului auditiv afectează ambele căi în egală măsură.

Concluzie

Conducerea osoasă este a doua cale prin care auzim, iar pentru propria voce contribuția ei este majoră — motiv pentru care ne auzim mai gravi decât ne aud ceilalți.

Aceeași cale are o utilizare clinică precisă: compararea pragurilor aerian și osos în audiometrie localizează sediul unei hipoacuzii, iar aparatele care o folosesc ocolesc urechea externă și medie, nu melcul.

Referințe

Stenfelt S, Goode RL. „Bone-conducted sound: physiological and clinical aspects.” Otology & Neurotology, 2005;26(6):1245–1261.

Susține descrierea mecanismelor conducerii osoase, transmiterea preferențială a frecvențelor joase și aplicațiile clinice.

Maurer D, Landis T. „Role of bone conduction in the self-perception of speech.” Folia Phoniatrica et Logopaedica, 1990;42(5):226–229.

Susține explicația diferenței dintre vocea auzită de vorbitor și cea înregistrată, prin contribuția conducerii osoase.

Katz J, Chasin M, English K, Hood LJ, Tillery KL (eds.) Handbook of Clinical Audiology. 7th ed. Wolters Kluwer, 2015.

Susține metodologia audiometriei tonale, compararea pragurilor aerian și osos și interpretarea intervalului aer-os.

Reinfeldt S, Håkansson B, Taghavi H, Eeg-Olofsson M. „New developments in bone-conduction hearing implants: a review.” Medical Devices: Evidence and Research, 2015;8:79–93.

Susține indicațiile implanturilor cu conducere osoasă și limitele lor în hipoacuzia neurosenzorială.

Termeni corelați

Tract vocal, Timbru vocal, Mutație vocală, Frecvență fundamentală a vocii, Fonație

« Înapoi la enciclopedie

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00