Tulburare obsesiv-compulsivă

(categorie: psihiatrie)

Tulburarea obsesiv-compulsivă este o afecțiune psihiatrică definită prin obsesii — gânduri, imagini sau impulsuri repetitive, nedorite și anxiogene — și compulsii, comportamente sau acte mentale efectuate pentru reducerea anxietății produse de ele.

Nu este o preferință pentru ordine sau o trăsătură de personalitate meticuloasă. Este o tulburare care consumă timp semnificativ, produce suferință și limitează funcționarea.

Cum funcționează

Obsesia produce anxietate. Compulsia o reduce temporar, ceea ce o întărește. Bucla se consolidează prin întărire negativă: comportamentul este menținut nu de o recompensă, ci de îndepărtarea unui disconfort.

Consecința este că evitarea și ritualurile, care par soluții, sunt mecanismul care întreține tulburarea. Fiecare efectuare a compulsiei confirmă, implicit, că anxietatea ar fi fost insuportabilă fără ea.

Modelele neurobiologice propun o disfuncție a circuitelor care leagă cortexul de ganglionii bazali, cu incapacitatea de a încheia o secvență comportamentală — o observație care se potrivește cu rolul acestor structuri în selecția și în terminarea acțiunii.

Tratamentele cu eficacitate demonstrată sunt terapia cognitiv-comportamentală cu expunere și prevenirea răspunsului, și medicația specifică. Ambele acționează, prin mecanisme diferite, pe aceeași buclă.

Ce o deosebește

Obsesiile sunt nedorite

Nu sunt preocupări alese sau preferințe, ci gânduri intruzive resimțite ca străine și anxiogene.

Compulsiile reduc anxietatea, nu produc plăcere

Diferența față de un obicei sau de o dependență: mecanismul este întărirea negativă.

Consumă timp și limitează funcționarea

Criteriul practic care o separă de trăsăturile de personalitate meticuloase.

Este tratabilă

Terapia cu expunere și prevenirea răspunsului și medicația specifică au eficacitate demonstrată.

Relevanță clinică

Relevanța în discuția despre obiceiuri este o precauție. În tulburarea obsesiv-compulsivă, în depresie, în tulburările de alimentație și în dependențe, un sistem de reguli zilnice și de urmărire poate agrava simptomele sau poate întârzia tratamentul.

Motivul este mecanistic. Un sistem care cere verificare zilnică, respectarea unei serii neîntrerupte și evaluarea zilei după un punctaj se suprapune pe exact tiparul pe care tulburarea îl produce deja: reguli rigide, verificare repetată, anxietate la abatere.

Semnele de avertizare sunt aceleași ca la monitorizarea excesivă în general: întreruperea seriei produce vinovăție disproporționată, ziua este evaluată după bifă, instrumentul este consultat compulsiv. În aceste situații, instrumentul se lasă deoparte.

Distincția față de un obicei obișnuit este importantă și pentru cititor. Un obicei se execută automat, cu puțină emoție. O compulsie se execută pentru a reduce o anxietate care altfel devine insuportabilă — iar întreruperea ei produce disconfort marcat, nu doar o senzație de lipsă.

În aceste situații, literatura de dezvoltare personală se folosește alături de îngrijirea de specialitate, nu în locul ei. Un sistem de obiceiuri nu tratează o tulburare psihiatrică.

Ce trebuie știut

Criteriul practic este timpul consumat, suferința produsă și limitarea funcționării.

Compulsiile reduc anxietatea, nu produc plăcere — diferența față de un obicei.

Terapia cu expunere și prevenirea răspunsului și medicația specifică au eficacitate demonstrată.

Sistemele de reguli zilnice și de urmărire pot agrava simptomele.

Diagnosticul și tratamentul aparțin medicului psihiatru și psihologului clinician.

Factori care influențează severitatea și evoluția

Intensitatea și frecvența obsesiilor.

Timpul consumat de compulsii.

Gradul de evitare a situațiilor declanșatoare.

Nivelul de stres.

Prezența altor afecțiuni psihiatrice asociate.

Accesul la tratament adecvat.

Prezența unor sisteme de reguli rigide suprapuse.

De ce contează

Tulburarea obsesiv-compulsivă este situația în care metodele de construire a obiceiurilor pot face rău. Un sistem de reguli zilnice, de verificare și de serie neîntreruptă nu este neutru pentru cineva la care exact acest tipar constituie simptomul.

Pe Healthwise, apare printre situațiile în care literatura de dezvoltare personală se folosește doar alături de îngrijirea de specialitate.

Concluzie

Tulburarea obsesiv-compulsivă se definește prin obsesii nedorite și anxiogene și prin compulsii efectuate pentru reducerea anxietății, cu consum semnificativ de timp și limitare a funcționării.

Ce trebuie reținut: compulsiile sunt menținute prin întărire negativă — reduc un disconfort, nu produc plăcere; iar un sistem de reguli zilnice și de urmărire poate agrava simptomele, motiv pentru care se folosește doar alături de tratamentul de specialitate.