Amilază

(categorie: biochimie, analize de laborator)

Amilaza este enzima care descompune amidonul în zaharuri mai simple. Are două surse principale la om: glandele salivare, care încep digestia în gură, și pancreasul, care o continuă în intestinul subțire.

În laborator, amilaza serică totală a fost mult timp testul principal pentru pancreatita acută. Astăzi este considerată mai puțin specifică decât lipaza, pentru că reflectă și sursa salivară, și pentru că revine la normal mai repede.

Cum funcționează

Amidonul este un polimer lung de glucoză. Amilaza taie legăturile din interiorul lanțului, producând fragmente mai scurte — maltoză, maltotrioză și dextrine. Enzimele de la nivelul marginii în perie a enterocitelor finalizează apoi digestia până la glucoză.

Amilaza salivară acționează în gură, pe durata masticației, și este inactivată de aciditatea gastrică. Amilaza pancreatică preia procesul în duoden, unde pH-ul, ridicat de bicarbonatul pancreatic, îi este favorabil.

Spre deosebire de enzimele proteolitice, amilaza este secretată direct în formă activă. Nu are nevoie de activare în intestin, pentru că nu poate digera țesutul pancreatic — pancreasul nu conține amidon.

În pancreatita acută, amilaza pancreatică ajunge în sânge din celulele acinare lezate. Crește în primele 6–12 ore, atinge maximul la aproximativ 24 de ore și revine la normal în 3–5 zile, mai repede decât lipaza.

Roluri și utilizări

Digestia amidonului

Împreună cu amilaza salivară, descompune amidonul din alimente în dizaharide, pregătindu-l pentru enzimele intestinale finale.

Marker de diagnostic

O creștere de cel puțin trei ori limita superioară a normalului susține diagnosticul de pancreatită acută, în context clinic.

Izoenzimele

Dozarea separată a fracțiunii pancreatice crește specificitatea, utilă când se suspectează o sursă salivară sau o macroamilazemie.

Componentă a preparatelor enzimatice

Face parte din enzimele pancreatice administrate în insuficiența exocrină, alături de lipază și protează.

Relevanță clinică

Ca și lipaza, amilaza confirmă diagnosticul, dar nu indică severitatea. Nivelul ei nu se corelează cu evoluția, motiv pentru care nu se repetă pentru urmărire.

Cauzele de creștere în afara pancreatitei sunt numeroase: boli ale glandelor salivare, oreion, obstrucții intestinale, perforații, sarcină ectopică ruptă, insuficiență renală, cetoacidoză diabetică, unele tumori. De aceea specificitatea este mai mică decât cea a lipazei.

Macroamilazemia este o situație care merită cunoscută: amilaza se leagă de o imunoglobulină, formând un complex prea mare pentru a fi filtrat de rinichi. Rezultatul este o amilază serică persistent crescută, fără nicio boală pancreatică. Se recunoaște prin raportul dintre clearance-ul amilazei și cel al creatininei.

În pancreatita pe fond de hipertrigliceridemie severă, ca și lipaza, amilaza poate fi fals scăzută prin interferența lipidelor cu dozarea.

Practic, ghidurile actuale preferă lipaza. Amilaza rămâne utilă când lipaza nu este disponibilă sau pentru interpretarea unor situații particulare, prin dozarea izoenzimelor.

Interpretare

Pragul orientativ este de cel puțin trei ori limita superioară a normalului, împreună cu tabloul clinic și, la nevoie, imagistica.

O valoare normală la un pacient care se prezintă la câteva zile de la debut nu exclude pancreatita, pentru că amilaza scade repede.

Creșterile persistente fără tablou clinic ridică suspiciunea de macroamilazemie și cer evaluare suplimentară.

În insuficiența renală, valorile pot fi crescute fără boală pancreatică.

Nu se repetă zilnic; urmărirea evoluției se face clinic și prin celelalte analize.

Factori care influențează nivelul amilazei serice

Gradul de lezare a celulelor acinare.

Momentul recoltării față de debutul simptomelor.

Afecțiunile glandelor salivare.

Funcția renală.

Prezența unui complex macroamilazic.

Concentrația trigliceridelor, care poate interfera cu dozarea.

Masa de țesut pancreatic funcțional rămasă.

Amilază în context Healthwise

Amilaza este analiza clasică a pancreatitei, înlocuită treptat de lipază pentru că are prea multe alte surse. Rămâne un bun exemplu al unei reguli generale de laborator: un test se judecă nu doar prin cât de mult crește, ci prin câte alte lucruri îl pot face să crească.

Pe Healthwise, apare în articolele despre digestia carbohidraților și în explicarea diagnosticului pancreatitei acute. O valoare crescută se interpretează de medic, împreună cu restul tabloului.

Concluzie

Amilaza descompune amidonul și provine la om din glandele salivare și din pancreas. O creștere de cel puțin trei ori peste normal susține diagnosticul de pancreatită acută, dar revine la normal mai repede decât lipaza.

Ce trebuie reținut: este mai puțin specifică decât lipaza, pentru că poate crește în multe alte afecțiuni; nivelul ei nu prezice severitatea; iar o valoare persistent crescută fără simptome poate însemna macroamilazemie, nu boală pancreatică.