Instrumente Healthwise gratuite: Creează cont →

Variabilitate analitică

by Mihaela Marinescu

« Înapoi la enciclopedie

Termeni medicali

Variabilitatea analitică este imprecizia inevitabilă a metodei de măsurare. Aceeași probă, analizată de două ori, produce valori ușor diferite, fără ca nimic să se fi schimbat în conținutul ei.

Se exprimă, de regulă, ca un coeficient de variație: procentul cu care rezultatele oscilează în jurul valorii medii atunci când măsurarea se repetă. Fiecare analiză și fiecare metodă au propriul coeficient, pe care laboratorul îl cunoaște și îl monitorizează.

Este una dintre cele două surse ale diferenței dintre două rezultate succesive ale aceleiași persoane. Cealaltă este variabilitatea biologică, adică fluctuația naturală a analitului de la o zi la alta.

Pe scurt

Este imprecizia inevitabilă a metodei de măsurare.
Aceeași probă măsurată de două ori dă valori ușor diferite.
Se exprimă ca coeficient de variație, în procente.
Diferă de la o analiză la alta și de la o metodă la alta.
Se combină cu variabilitatea biologică la comparații în timp.
Nu este o eroare, ci o caracteristică a măsurării.
Este monitorizată prin programe de control al calității.

Cum funcționează

Orice măsurătoare fizico-chimică are o componentă aleatorie. Reactivii, calibrarea, temperatura, pipetarea și detecția semnalului introduc fiecare o mică variație, iar suma lor produce dispersia rezultatelor în jurul valorii adevărate.

Laboratoarele estimează această dispersie prin analize repetate ale unor probe de control cu concentrație cunoscută. Se calculează abaterea standard a rezultatelor și, raportând-o la valoarea medie, se obține coeficientul de variație analitic. Valoarea lui depinde și de nivelul de concentrație: multe metode sunt mai imprecise la valori foarte mici sau foarte mari.

Două componente se deosebesc în practică: imprecizia în aceeași serie de analize, măsurată în condiții identice, și imprecizia între zile sau între loturi de reactivi, de regulă mai mare. A doua este cea relevantă pentru compararea unui rezultat de astăzi cu unul de luna trecută.

Imprecizia nu trebuie confundată cu lipsa de exactitate. O metodă poate fi precisă, adică să producă rezultate foarte apropiate între ele la măsurări repetate, și totuși inexactă, dacă toate acele rezultate sunt deplasate sistematic față de valoarea adevărată. Prima problemă este aleatorie și se vede în dispersie; a doua este sistematică și se corectează prin calibrare.

Rolul ei în interpretare

Combinarea cu variabilitatea biologică

Când comparăm două rezultate ale aceleiași persoane, diferența observată provine din ambele surse. Medicina de laborator le combină într-un indicator numit valoarea de referință a schimbării, care arată cât de mare trebuie să fie diferența pentru a reflecta o modificare reală.

Biochimistul scoțian Callum Fraser, unul dintre autorii de referință în domeniu, oferă un exemplu pentru potasiu: cu o imprecizie analitică de 2,1% și o variabilitate biologică de 4,8%, doar o schimbare de peste aproximativ 14,5% între două rezultate succesive poate fi considerată semnificativă statistic.

Efectul asupra pragurilor diagnostice

O valoare aflată foarte aproape de un prag de decizie este cea mai vulnerabilă la imprecizia analitică. Aceeași probă poate ieși, la două măsurători, o dată imediat sub prag și o dată imediat peste, cu clasificări clinice diferite.

Acesta este unul dintre motivele pentru care o valoare la limită nu trebuie interpretată ca un diagnostic cert doar pentru că apare marcată cu roșu pe buletin. Zona din jurul pragului este o zonă de incertitudine de măsurare, nu o graniță biologică.

Specificațiile de calitate

Pentru fiecare analiză există recomandări privind imprecizia maximă acceptabilă, derivate de regulă din variabilitatea biologică a analitului respectiv. O analiză cu fluctuație biologică mică impune o metodă foarte precisă; una cu fluctuație mare tolerează o imprecizie mai mare, pentru că oricum variația naturală domină.

Programele de control al calității verifică permanent respectarea acestor specificații. Un laborator acreditat raportează, la cerere, coeficientul de variație al metodelor folosite — informație utilă atunci când se compară rezultate obținute în locuri diferite.

Aceste specificații explică și de ce laboratoarele nu folosesc întotdeauna metoda cea mai precisă disponibilă. Odată ce imprecizia analitică coboară mult sub variabilitatea biologică a analitului, îmbunătățirea ei suplimentară nu mai schimbă nimic în interpretarea clinică — variația naturală domină oricum diferența observată.

Cele două surse de variație a unui rezultat

Sursă Ce reprezintă Cum se reduce
Variabilitate analitică imprecizia metodei de măsurare metodă mai precisă, control al calității
Variabilitate biologică intraindividuală fluctuația naturală a analitului condiții de recoltare standardizate
Variabilitate preanalitică modificări ale probei înainte de analiză recoltare și transport corecte
Variabilitate interindividuală diferențele dintre persoane nu se reduce; e baza intervalelor de referință

Primele două se combină în valoarea de referință a schimbării, folosită pentru a judeca dacă diferența dintre două rezultate este reală.

A patra nu este o sursă de eroare, ci motivul pentru care intervalele de referință sunt intervale, nu valori unice.

Relevanță clinică

Consecința practică pentru oricine își urmărește analizele în timp este că o creștere mică de la o recoltare la alta poate fi simplă fluctuație, nu semnul unei evoluții. Întrebarea corectă nu este „a crescut sau a scăzut?”, ci „este diferența mai mare decât variația obișnuită a acestei analize?”.

Comparațiile sunt mai credibile atunci când analizele sunt făcute la același laborator, cu aceeași metodă, la aceeași oră și în aceleași condiții de pregătire. Schimbarea laboratorului sau a metodei introduce o diferență suplimentară, care nu are nicio legătură cu starea de sănătate.

O tendință confirmată pe mai multe determinări spune mai mult decât diferența dintre două valori izolate. Trei măsurători care urcă constant sunt un semnal; două care diferă cu câteva procente, de regulă nu.

Când imprecizia analitică devine relevantă

Când se compară două rezultate succesive ale aceleiași persoane și diferența este mică.

Când o valoare se află foarte aproape de un prag de decizie clinică.

Când rezultatele provin din laboratoare sau metode diferite.

Când analiza are o variabilitate biologică mică, caz în care imprecizia metodei devine dominantă.

Când concentrația măsurată se află la limita inferioară sau superioară a intervalului de măsurare al metodei.

Când o decizie terapeutică depinde de o diferență de câteva procente.

Factori care influențează mărimea variabilității analitice

Metoda și principiul de măsurare folosit.

Nivelul de concentrație al analitului.

Calibrarea și întreținerea aparatului.

Lotul de reactivi utilizat.

Condițiile de temperatură din laborator.

Intervalul de timp dintre măsurători — aceeași serie sau zile diferite.

Experiența și standardizarea procedurilor operatorului.

Programul de control al calității aplicat.

Întrebări frecvente

Ce este variabilitatea analitică?

Imprecizia inevitabilă a metodei de măsurare. Aceeași probă, analizată de două ori, produce valori ușor diferite, fără ca nimic să se fi schimbat în conținutul ei.

Este o eroare de laborator?

Nu. Este o caracteristică a oricărei măsurători fizico-chimice, monitorizată prin programe de control al calității. Devine problemă doar când depășește limitele acceptabile pentru analiza respectivă.

Cum se exprimă?

De regulă ca un coeficient de variație, adică procentul cu care rezultatele oscilează în jurul valorii medii la măsurări repetate. Pentru potasiu, un exemplu din literatură indică o imprecizie analitică de 2,1%.

De ce contează când îmi compar analizele?

Pentru că o parte din diferența dintre două rezultate vine din imprecizia metodei, nu din schimbări în corp. Pentru potasiu, de exemplu, doar o schimbare de peste aproximativ 14,5% poate fi considerată semnificativă.

Pot compara rezultate din laboratoare diferite?

Cu prudență. Metode diferite au calibrări și imprecizii diferite, iar diferența introdusă astfel nu are nicio legătură cu starea de sănătate. Comparațiile sunt mai sigure la același laborator, cu aceeași metodă.

Ce fac cu o valoare aflată la limită?

Nu o interpretați ca diagnostic cert. Zona din jurul unui prag este o zonă de incertitudine de măsurare, iar repetarea analizei sau urmărirea evoluției aduce mai multă informație decât o singură valoare la limită.

Ce arată și ce nu arată

Ce arată Ce nu arată
Imprecizia inerentă a metodei Că laboratorul a lucrat greșit
Cât de mare trebuie să fie o diferență reală Dacă o anumită diferență este reală
De ce o valoare la limită e incertă Care este valoarea adevărată
Nevoia de condiții identice la comparații Cât diferă două laboratoare anume
O componentă a variației totale Variația biologică a persoanei

Greșeli frecvente de interpretare

Interpretarea unei diferențe mici ca evoluție

Două valori succesive care diferă cu câteva procente pot proveni integral din imprecizia metodei și din fluctuația biologică normală. Diferența devine informativă doar dacă depășește variația obișnuită a analizei respective.

Compararea rezultatelor din laboratoare diferite

Metode diferite produc valori diferite pentru aceeași probă. O creștere aparentă poate fi, în întregime, efectul schimbării laboratorului sau al metodei folosite.

Tratarea pragului ca graniță exactă

O valoare imediat sub prag și una imediat peste pot proveni din aceeași realitate biologică, separate doar de imprecizia măsurării. Clasificarea binară ascunde această incertitudine.

De ce contează

Variabilitatea analitică este una dintre cele mai bine controlate surse de eroare din medicina modernă — și una dintre cele mai puțin cunoscute de pacienți. Buletinul de analize afișează o cifră cu zecimale, care sugerează o precizie absolută, deși în spatele ei există întotdeauna un interval. Dacă fiecare rezultat ar fi raportat cu marja lui de incertitudine, așa cum se face în fizică, o parte importantă din anxietatea produsă de micile variații ar dispărea de la sine. Convenția actuală raportează o singură cifră, iar sarcina de a ști că ea este o estimare rămâne la cititor.

Concluzie

Variabilitatea analitică este imprecizia inevitabilă a metodei de măsurare, exprimată de regulă ca un coeficient de variație. Ea se combină cu variabilitatea biologică intraindividuală în valoarea de referință a schimbării, care arată cât de mare trebuie să fie diferența dintre două rezultate succesive pentru a reflecta o modificare reală — pentru potasiu, de exemplu, peste aproximativ 14,5%. Consecința practică este că o diferență mică între două analize nu înseamnă o schimbare în corp, iar comparațiile sunt credibile doar în condiții identice de laborator, metodă și pregătire.

Referințe

Fraser CG. Biological Variation: From Principles to Practice. Washington, DC: AACC Press; 2001.

Susține conceptele de variabilitate analitică și biologică, combinarea lor în valoarea de referință a schimbării și exemplul numeric pentru potasiu.

Ricós C, Alvarez V, Cava F, et al. Current databases on biological variation: pros, cons and progress. Scand J Clin Lab Invest. 1999;59(7):491–500. doi:10.1080/00365519950185229

Susține derivarea specificațiilor de calitate analitică din variabilitatea biologică a fiecărui analit.

Plebani M. Errors in clinical laboratories or errors in laboratory medicine? Clin Chem Lab Med. 2006;44(6):750–759. doi:10.1515/CCLM.2006.123

Susține distincția dintre imprecizia inerentă a măsurării și erorile de proces din celelalte faze.

Carraro P, Plebani M. Errors in a stat laboratory: types and frequencies 10 years later. Clinical Chemistry. 2007;53(7):1338–1342. doi:10.1373/clinchem.2007.088344

Susține contribuția relativ mică a fazei analitice la erorile confirmate, de 15% din total.

Termeni corelați

Valoarea de referință a schimbării, Fază preanalitică, Interval de referință, Eroare analitică, Rezultat borderline

« Înapoi la enciclopedie

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00