Glicogenoliză

(categorie: biochimie, metabolism)

Glicogenoliza este procesul de desfacere a glicogenului, prin care unitățile de glucoză sunt desprinse din depozit și eliberate ca glucozo-1-fosfat.

Este mecanismul prin care ficatul susține glicemia între mese și prin care mușchiul își alimentează propria contracție.

Cum funcționează

Enzima principală este glicogen-fosforilaza, care desprinde unități de glucoză de la capetele libere ale lanțurilor, folosind fosfat inorganic.

Fosforilaza nu poate trece singură de punctele de ramificație. Când ajunge la câteva unități de o ramificație, intervine enzima de deramificare, care o ridică, după care fosforilaza continuă.

Glucozo-1-fosfatul rezultat este transformat în glucozo-6-fosfat. De aici destinul diferă complet între ficat și mușchi.

În ficat, glucozo-6-fosfataza eliberează glucoză liberă, care poate ieși în sânge. În mușchi, enzima lipsește, iar glucozo-6-fosfatul intră în glicoliză, pe loc.

Semnalele care o declanșează

Glucagonul

Semnalul principal în ficat, între mese și în post.

Adrenalina

În stres, efort și hipoglicemie, în ambele țesuturi.

Calciul intracelular

Activează degradarea la fiecare contracție musculară.

AMP-ul

Semnal de energie scăzută, în efortul intens.

Relevanță clinică

Glicogenoliza nu este același lucru cu gluconeogeneza, deși cele două sunt confundate frecvent. Glicogenoliza deschide un depozit existent; gluconeogeneza produce glucoză nouă din alte molecule.

În timpul postului, contribuția relativă se schimbă: glicogenoliza domină la început, iar gluconeogeneza câștigă teren odată cu trecerea orelor.

Reglarea diferită explică tiparul de golire. Postul consumă glicogenul hepatic; efortul consumă glicogenul muscular. Cele două rezerve nu sunt un rezervor comun.

În răspunsul la stres acut, adrenalina declanșează glicogenoliza hepatică în secunde, ceea ce explică hiperglicemia tranzitorie observată după un eveniment stresant.

Nu se măsoară ca proces. Efectul lui se vede în glicemie, dar glicemia este menținută de mai multe mecanisme simultan.

Ce trebuie știut

Nu se măsoară ca proces.

Glicemia reflectă efectul, nu rata.

Nu este același lucru cu gluconeogeneza.

Contribuția relativă scade pe parcursul postului.

În cercetare: spectroscopie RMN de carbon-13.

Factori care influențează rata glicogenolizei

Nivelul de glucagon.

Adrenalina, în stres și efort.

Calciul intracelular, în mușchi.

Starea rezervelor de glicogen.

Glicemia, ca inhibitor hepatic.

Insulina.

Durata postului.

De ce contează

Glicogenoliza este jumătatea cel mai des confundată cu gluconeogeneza — una deschide depozitul, cealaltă fabrică glucoză nouă din ce nu era glucoză.

Pe Healthwise, apare în explicarea glicemiei, a răspunsului la stres și a postului.

Concluzie

Glicogenoliza este desfacerea glicogenului, cu eliberarea unităților de glucoză ca glucozo-1-fosfat.

Ce trebuie reținut: nu este același lucru cu gluconeogeneza, iar reglarea diferită în ficat și mușchi explică de ce cele două depozite se golesc în situații diferite.