Hipermagneziemie

(categorie: Macroelemente)

Hipermagneziemia este creșterea concentrației de magneziu din ser peste intervalul de referință. Este mult mai rară decât hipomagneziemia la rinichi sănătoși, pentru că surplusul este eliminat eficient prin urină.

Semnele apar de obicei când concentrația depășește aproximativ 1,7–2,6 mmol/L. Au fost raportate cazuri fatale, mai ales după doze foarte mari de laxative cu magneziu, la copii și la vârstnici.

Cum funcționează

Toxicitatea este o exagerare a rolului fiziologic al magneziului ca frână: excesul deprimă transmiterea neuromusculară și conducerea cardiacă — de unde reflexele diminuate, hipotensiunea, slăbiciunea musculară și, în formele grave, deprimarea respiratorie.

Sursele care produc hipermagneziemie

Laxativele și antiacidele cu magneziu

Sursa cea mai frecventă a formelor grave. Multe persoane nu le consideră suplimente. În constipația severă magneziul stă mai mult în intestin și se absoarbe mai mult, ceea ce crește riscul.

Suplimentele în doze mari

Mai ales cumulate din mai multe produse, fără ca persoana să adune totalul. Riscul este amplificat la boala renală, unde chiar și dozele obișnuite pot duce la acumulare.

Administrarea intravenoasă

În spital, sulfatul de magneziu este folosit în preeclampsie, în torsada vârfurilor și în neuroprotecția fătului. Dozele sunt mari, de aceea se monitorizează reflexele, respirația și funcția renală.

Relevanță clinică

Manifestările inițiale sunt hipotensiunea, greața, vărsăturile, înroșirea feței, retenția urinară, încetinirea tranzitului, letargia și reflexele diminuate. În formele severe apar slăbiciune musculară importantă, deprimare respiratorie, tulburări de ritm și stop cardiac.

Copiii mici și copiii cu boli renale sau constipație severă sunt cei mai vulnerabili. Limitele pentru suplimente sunt mult mai mici la ei: 65 mg pe zi între 1 și 3 ani și 110 mg între 4 și 8 ani. Un singur comprimat pentru adulți poate depăși aceste valori de câteva ori.

Când se ia în calcul

Hipermagneziemia se suspectează la o persoană cu funcție renală redusă care primește magneziu sub orice formă, la cineva care folosește cantități mari de laxative sau antiacide cu magneziu și la orice copil mic cu letargie și reflexe diminuate după un produs cu magneziu.

Factori care influențează riscul de acumulare

Funcția renală — determinantul principal. O rată de filtrare scăzută transformă o doză obișnuită într-una periculoasă.

Forma și calea — laxativele și antiacidele aduc cantități mult mai mari decât suplimentele nutriționale, iar administrarea intravenoasă ocolește complet reglajul intestinal.

Vârsta — rinichiul imatur al copilului mic și funcția renală adesea redusă a vârstnicului reduc marja de siguranță.

Tranzitul intestinal — constipația severă prelungește contactul cu mucoasa și crește fracțiunea absorbită.

De ce contează

Magneziul este prezentat aproape întotdeauna ca un mineral blând, greu de luat în exces, iar pentru o persoană sănătoasă care îl obține din alimente afirmația este corectă. Ea încetează să fie corectă în momentul în care intervin dozele mari din produse farmaceutice sau un rinichi care nu mai elimină.

Concluzie

Hipermagneziemia apare rar la rinichi sănătoși și previzibil la rinichi bolnavi. Sursele formelor grave nu sunt alimentele, ci laxativele, antiacidele și dozele mari de suplimente, mai ales cumulate. Magneziul este esențial, dar nu este inofensiv în orice doză — iar la boala renală orice supliment cu magneziu este o decizie medicală.