Indice glicemic

100 « Back to Glossary Index

(nutriție clinică, diabetologie, biochimie)

Indicele glicemic (IG) este un sistem de clasificare numerică a alimentelor care conțin carbohidrați, bazat pe viteza și amplitudinea cu care acestea cresc glicemia față de o substanță de referință (glucoză pură sau pâine albă, ambele cu IG=100). Introdus de David Jenkins și colaboratorii în 1981 la Universitatea din Toronto, IG a revoluționat înțelegerea efectelor metabolice diferite ale alimentelor cu același conținut de carbohidrați. Un aliment cu IG ridicat (>70) crește glicemia rapid și în amplitudine mare; unul cu IG scăzut (<55) crește glicemia lent și moderat. Utilitatea sa clinică este reală dar limitată — IG nu reflectă cantitatea consumată și nu captează variabilitatea individuală a răspunsului glicemic.

Mecanismul biologic

•  Metodologia de determinare — IG se măsoară pe grupuri de 10+ voluntari sănătoși care consumă 50g carbohidrați disponibili din alimentul testat pe stomacul gol; glicemia se măsoară la 0, 15, 30, 45, 60, 90 și 120 minute; se calculează aria de sub curba glicemică (AUC) și se raportează la AUC al substanței de referință; IG = (AUC aliment / AUC referință) × 100

•  Factori care influențează IG — structura fizică (aliment intact vs. procesat); tipul de amidon (amiloza vs. amilopectina — amiloza are IG mai mic); gradul de gătire (pasta al dente vs. bine fiartă); aciditatea mediului (pâine cu maia vs. pâine convențională); prezența grăsimilor și proteinelor care încetinesc golirea gastrică; gradul de coacere (banane verzi vs. coapte)

•  IG și tipul de carbohidrat — fructoza are IG~25 (nu stimulează insulina direct); glucoza are IG=100; zaharoza are IG~65 (hidrolizată la glucoză + fructoză 1:1); lactoza are IG~46; amidonul rezistent are IG scăzut (fermentat în colon, nu absorbit în intestinul subțire)

•  Variabilitate interindividuală — studii CGM (Zeevi et al., 2015) au arătat că același aliment produce răspunsuri glicemice cu variabilitate de 2–5x între indivizi diferiți; compoziția microbiomului, sensibilitatea la insulină și ritmul circadian explică parțial această variabilitate; IG-ul unui aliment este o medie populațională, nu o predicție individuală

Contexte clinice relevante

•  Diabet și prediabet — diete cu IG mediu scăzut reduc HbA1c cu 0.5–1% față de diete cu IG ridicat în meta-analize; beneficiile sunt mai pronunțate la persoane cu diabet tip 2 decât la cele cu diabet tip 1 dependent de insulină

•  Limitele clinice ale IG — IG nu diferențiază efectele fructozei de cele ale glucozei; un aliment cu IG scăzut datorat conținutului ridicat de fructoză (sirop de agave) nu este metabolic superior unui aliment cu IG moderat și fructoză scăzută; IG al morcovilor fierți (~47) sugerează evitare, dar încărcătura glicemică per porție (~4) este neglijabilă

•  Clasificarea IG — IG scăzut: <55 (leguminoase, cereale integrale, lapte, majoritatea legumelor); IG mediu: 56–69 (orez brun, pâine integrală, ananas, pepene); IG ridicat: >70 (pâine albă, orez alb, cartofi copți, băuturi îndulcite, corn flakes)

•  Interacțiunile cu masa — IG-ul unui aliment consumat izolat diferă de același aliment consumat în context de masă mixtă; prezența proteinelor, grăsimilor și fibrelor în masă reduce IG-ul efectiv al carbohidraților din acea masă; de aceea mesele mixte au întotdeauna IG efectiv mai mic față de suma IG-urilor individuale ale componentelor

indicele glicemic este un instrument util dar frecvent utilizat greșit. limitele sale principale: nu reflectă cantitatea consumată (o porție mare dintr-un aliment cu IG scăzut poate fi mai problematică decât o porție mică dintr-un aliment cu IG ridicat); nu captează efectele fructozei; nu predicționează răspunsul individual. înlocuirea IG cu încărcătura glicemică (IG × grame carbohidrați / 100) este o abordare mai utilă clinic.

« Back to Glossary Index