Receptor D2

(categorie: farmacologie, neurobiologie)

Receptorul D2 este unul dintre receptorii prin care dopamina își exercită efectele. În hipofiză, activarea lui inhibă secreția de prolactină; în sistemul nervos central participă la reglarea mișcării, motivației și recompensei.

Este ținta comună a antipsihoticelor, a antiemeticelor de tip metoclopramid și a agoniștilor dopaminergici folosiți în prolactinom — primele două îl blochează, ultimii îl activează.

Cum funcționează

Este un receptor cuplat la proteine G, situat pe membrana celulară. Legarea dopaminei declanșează o cascadă intracelulară care, în celulele hipofizare producătoare de prolactină, reduce sinteza și eliberarea hormonului.

Această inhibiție este permanentă în condiții normale. Prolactina este singurul hormon hipofizar reglat predominant prin inhibiție, nu prin stimulare.

Blocarea receptorului întrerupe inhibiția, iar prolactina crește. Acesta este mecanismul prin care antipsihoticele și metoclopramidul produc hiperprolactinemie.

Activarea lui de către un agonist dopaminergic reface inhibiția și reduce atât secreția de prolactină, cât și volumul celulelor care o produc — de unde efectul de micșorare tumorală în prolactinom.

Localizări și funcții

Hipofiză

Inhibă sinteza și eliberarea de prolactină.

Căi motorii

Participă la controlul mișcării; blocarea produce efecte extrapiramidale.

Căi ale motivației și recompensei

Implicat în reglarea plăcerii și a motivației.

Centrul vomei

Blocarea lui explică efectul antiemetic al unor medicamente.

Relevanță clinică

Receptorul D2 explică de ce aceeași cale farmacologică produce atât hiperprolactinemia indusă medicamentos, cât și tratamentul ei: depinde doar de direcția acțiunii, blocare sau activare.

Antipsihoticele diferă mult între ele prin afinitatea pentru acest receptor. Unele produc hiperprolactinemie semnificativă, altele foarte puțin — o diferență relevantă pentru alegerea medicației la o persoană cu simptome prolactinice.

Schimbarea unui antipsihotic din acest motiv este o decizie psihiatrică, nu endocrinologică. Beneficiul pe simptomele prolactinice se cântărește împotriva riscului de destabilizare a afecțiunii de bază.

Blocarea aceluiași receptor în căile motorii explică efectele extrapiramidale ale antipsihoticelor și ale metoclopramidului — același mecanism, altă localizare.

Variantele genetice ale receptorului au fost studiate în legătură cu răspunsul la medicație și cu comportamentele de recompensă, dar nu există test cu utilitate clinică stabilită.

Ce trebuie știut

Nu se măsoară direct în practica clinică.

Efectul blocării se evaluează indirect, prin prolactina serică.

Antipsihoticele diferă mult prin afinitatea pentru acest receptor.

Testele genetice nu au utilitate clinică stabilită.

Schimbarea medicației rămâne o decizie a medicului prescriptor.

Factori care influențează activitatea receptorului D2

Medicația cu acțiune dopaminergică.

Doza și durata tratamentului.

Densitatea receptorilor în țesut.

Variantele genetice individuale.

Nivelul de dopamină disponibil.

Localizarea anatomică.

De ce contează

Receptorul D2 este punctul unde se întâlnesc trei lucruri aparent fără legătură: un antipsihotic care crește prolactina, un antiemetic care face același lucru și un medicament care o scade.

Pe Healthwise, apare în explicarea dopaminei, a hiperprolactinemiei induse medicamentos și a agoniștilor dopaminergici.

Concluzie

Receptorul D2 este receptorul prin care dopamina inhibă secreția de prolactină în hipofiză și participă la reglarea mișcării și a motivației.

Ce trebuie reținut: blocarea lui crește prolactina, activarea o scade — iar antipsihoticele diferă mult prin cât de puternic îl blochează.