Receptori estrogenici (ERα și ERβ)

Biologie moleculară | Endocrinologie | Receptori nucleari

Receptorii estrogenici sunt proteine care mediază efectele estrogenului asupra celulelor, existând în două forme principale codificate de gene distincte: ERα și ERβ. Sunt receptori nucleari care funcționează ca factori de transcripție activați de ligand, dar există și receptori estrogenici membranari care mediază efecte rapide, non-genomice. Distribuția lor tisulară diferită explică de ce estrogenul are efecte atât de variate și de ce modulatorii selectivi pot acționa diferit în țesuturi diferite.

Mecanismul biologic

• După legarea estrogenului, receptorul dimerizează, se leagă de elementele de răspuns la estrogen din ADN și recrutează coactivatori sau corepresori, modulând transcripția genică
• ERα predomină în uter, glanda mamară, os și ficat, în timp ce ERβ este mai abundent în ovar, prostată, colon, sistem imun și în anumite regiuni cerebrale
• În creier, ambii receptori sunt prezenți în hipocamp, amigdală, hipotalamus, cortex prefrontal și nucleul suprachiasmatic
• Receptorul membranar GPER mediază efecte rapide, în secunde până la minute, prin căi de semnalizare intracelulară, distinct de acțiunea genomică lentă

Contexte clinice relevante

• Modulatorii selectivi ai receptorilor estrogenici, precum tamoxifenul și raloxifenul, acționează agonist în unele țesuturi și antagonist în altele, în funcție de coactivatorii disponibili local
• Statusul receptorilor estrogenici din tumora mamară determină indicația de terapie endocrină și este un factor prognostic esențial
• Prezența receptorilor în structurile cognitive explică de ce fluctuațiile estrogenice au efecte asupra memoriei și dispoziției, nu doar asupra reproducerii
• Fitoestrogenii se leagă preferențial de ERβ, cu afinitate mult mai mică decât estradiolul, ceea ce limitează efectele lor biologice