Histamină

Histamina este o amină biogenă depozitată în granulele mastocitelor și ale bazofilelor, eliberată la activarea acestora. Este mediatorul principal al fazei imediate a reacției alergice.

Produce într-un interval de minute vasodilatație, creșterea permeabilității vasculare, hipersecreție de mucus și stimularea terminațiilor nervoase senzitive.

Cum funcționează

Acționează pe mai multe tipuri de receptori. Cei de tip H1, prezenți pe vase, terminații nervoase și musculatura netedă, mediază simptomele alergice: prurit, strănut, rinoree, edem.

Receptorii de tip H2, din mucoasa gastrică, stimulează secreția acidă — de unde o clasă complet diferită de medicamente, folosite în patologia digestivă.

Stimularea terminațiilor nervoase explică pruritul și strănutul, care sunt reflexe, nu simple senzații. Vasodilatația și edemul explică congestia nazală.

Histamina nu este doar un mediator al alergiei. Are rol în reglarea secreției gastrice, în starea de veghe și în unele funcții neuronale, ceea ce explică sedarea produsă de medicamentele care îi blochează receptorii la nivel central.

Efecte în reacția alergică

Vasodilatație și edem

Produce congestia nazală prin creșterea permeabilității vasculare.

Hipersecreție de mucus

Explică rinoreea apoasă abundentă.

Stimularea terminațiilor nervoase

Mediază pruritul nazal și strănutul în salve.

Funcții în afara alergiei

Secreția gastrică, starea de veghe, funcții neuronale.

Relevanță clinică

Antihistaminicele blochează receptorii H1 și acționează bine pe simptomele mediate direct de histamină: prurit, strănut, rinoree. Sunt mai puțin eficiente pe obstrucția nazală.

Această limitare are o explicație. Congestia este întreținută și de leucotriene și de inflamația tardivă, pe care antihistaminicele nu le controlează — de aici rolul corticosteroizilor nazali.

Antihistaminicele de primă generație traversează bariera hematoencefalică și produc sedare. La copilul de vârstă școlară, acest efect se adaugă deficitului de somn produs de rinita însăși.

Alimentele „bogate în histamină” sunt un subiect frecvent, dar intoleranța la histamină alimentară este o entitate distinctă de alergie și mult mai rar diagnosticată corect decât se discută.

Măsurarea histaminei nu are utilitate în practica obișnuită. Este eliberată și metabolizată rapid, iar diagnosticul alergic se bazează pe IgE specific și teste cutanate.

Ce trebuie știut

Nu se măsoară în practica obișnuită.

Diagnosticul alergic se bazează pe IgE specific și teste cutanate.

Antihistaminicele acționează pe receptori, nu pe cantitatea de histamină.

Efectul lor este mai slab pe obstrucția nazală.

Intoleranța la histamină alimentară este o entitate distinctă de alergie.

Factori care influențează eliberarea de histamină

Expunerea la alergenul cauzal.

Densitatea mastocitelor din mucoasă.

Cantitatea de IgE specific fixată.

Inflamația cronică preexistentă.

Unele medicamente eliberatoare de histamină.

Stimulii fizici, la unele persoane.

De ce contează

Histamina explică de ce un antihistaminic oprește strănutul și pruritul, dar lasă nasul înfundat: congestia este întreținută de alți mediatori, pe care el nu îi atinge.

Pe Healthwise, apare în explicarea rinitei alergice, a antihistaminicelor și a mastocitelor.

Concluzie

Histamina este mediatorul principal al fazei imediate a reacției alergice, eliberat de mastocite la contactul cu alergenul.

Ce trebuie reținut: antihistaminicele controlează bine pruritul, strănutul și rinoreea, dar mai slab obstrucția nazală — care are alți mediatori în spate.