Oxid de magneziu

(categorie: Suplimente)

Oxidul de magneziu este cel mai simplu și cel mai ieftin compus de magneziu folosit în suplimente și în medicamente. Conține aproximativ 60% magneziu elementar — cea mai mare proporție dintre formele uzuale.

Este în același timp una dintre formele cu solubilitate redusă și cu absorbție mai slabă, ceea ce îi dă un profil contradictoriu: mult magneziu pe gram, dar un procent absorbit mai mic.

Cum funcționează

Solubilitatea în apă este scăzută, iar dizolvarea depinde de aciditatea gastrică. Studii mici au arătat o absorbție mai bună pentru aspartat, citrat, lactat și clorură, comparativ cu oxidul și sulfatul de magneziu.

Magneziul neabsorbit rămâne însă în intestin, unde atrage apă prin efect osmotic și stimulează motilitatea — de unde efectul laxativ, folosit intenționat în unele medicamente.

Când are sens și când nu

Pentru aport, la cost mic

O cantitate mai mică absorbită dintr-o doză mai mare poate fi, în practică, suficientă pentru unele indicații. 400 mg de oxid furnizează aproximativ 240 mg de magneziu elementar.

Pentru constipație

Efectul osmotic poate fi chiar dorit la o persoană cu tranzit lent. Aceeași proprietate îl face însă prost tolerat de cineva cu intestin iritabil și scaune moi.

Când nu este potrivit

La o persoană care pierde magneziu prin diaree, oxidul poate agrava problema pe care ar trebui să o rezolve.

Relevanță clinică

Oxidul este, împreună cu carbonatul, clorura și gluconatul, printre formele cel mai frecvent raportate în asociere cu diareea. Aceasta nu este o detoxifiere și nici un semn că magneziul lucrează: este un efect osmotic gastrointestinal și un semn că doza sau forma nu sunt bine tolerate.

La persoanele care iau un inhibitor al pompei de protoni, aciditatea gastrică redusă poate diminua suplimentar dizolvarea oxidului — un motiv practic pentru a prefera o formă mai solubilă în acest context.

Cum se folosește

Dozele se împart pe parcursul zilei pentru a limita diareea și pentru a îmbunătăți absorbția. Se separă de antibioticele din clasa tetraciclinelor și a fluorochinolonelor și de bisfosfonații orali, cu care magneziul formează complexe insolubile; intervalele exacte sunt precizate în prospectul fiecărui medicament.

Factori care influențează toleranța și absorbția

Aciditatea gastrică — dizolvarea depinde de ea, iar tratamentul cu inhibitori ai pompei de protoni o reduce.

Doza pe administrare — cu cât este mai mare, cu atât fracțiunea absorbită scade și efectul osmotic crește.

Administrarea cu masa — îmbunătățește toleranța digestivă.

Tranzitul intestinal de bază — determină dacă efectul laxativ este un avantaj sau un inconvenient.

De ce contează

Oxidul de magneziu este contraexemplul util în discuția despre biodisponibilitate. Mai biodisponibil nu înseamnă automat mai bun pentru fiecare persoană și fiecare indicație: absorbția este o întrebare, beneficiul clinic este alta. Pentru corectarea unui deficit contează cantitatea de magneziu elementar absorbită în timp, toleranța digestivă și aderența la tratament, nu eticheta de formă premium.

Concluzie

Oxidul de magneziu conține aproximativ 60% magneziu elementar, cel mai mult dintre formele uzuale, dar se dizolvă și se absoarbe mai slab și are cel mai pronunțat efect laxativ. Este ieftin și poate fi suficient pentru creșterea aportului, dar nepotrivit pentru cineva cu scaune moi sau care ia un inhibitor al pompei de protoni.