Calciu ionizat

(categorie: analize de laborator)

Calciul ionizat este fracțiunea liberă a calciului din sânge, singura biologic activă. Reprezintă aproximativ jumătate din calciul total; restul circulă legat de proteine, în special de albumină, sau complexat cu bicarbonat, citrat și fosfat.

Analiza obișnuită măsoară calciul total, care poate fi înșelător atunci când proteinele plasmatice sunt modificate. Calciul ionizat este cel care determină excitabilitatea neuromusculară, contracția cardiacă, coagularea și secreția de parathormon.

Cum funcționează

Receptorul senzor de calciu de pe celulele paratiroidiene detectează fracțiunea ionizată, nu calciul total. Întregul sistem de reglare — parathormon, calcitriol, calciurie — este calibrat pe această fracțiune.

Legarea de albumină depinde de pH. În alcaloză, albumina are mai multe sarcini negative disponibile și leagă mai mult calciu, deci fracțiunea ionizată scade; în acidoză se întâmplă invers. De aceea hiperventilația poate produce simptome de hipocalcemie — parestezii, spasme — la un calciu total normal.

Când albumina este scăzută, calciul total scade fără ca fracțiunea ionizată să se modifice. O pseudohipocalcemie apare astfel la pacienții cu ciroză, sindrom nefrotic, malnutriție sau boli critice.

Formulele de corecție a calciului în funcție de albumină au fost create pentru a compensa acest efect, dar sunt aproximative și pot induce în eroare, mai ales la pacienții critici. Când decizia depinde de valoare, măsurarea directă a calciului ionizat este preferabilă.

Când contează

Pacienți cu proteine modificate

Ciroză, sindrom nefrotic, malnutriție, mielom multiplu, arsuri extinse. În toate, calciul total nu reflectă fracțiunea activă.

Tulburări acido-bazice

Alcaloza respiratorie sau metabolică scade fracțiunea ionizată. Interpretarea corectă necesită cunoașterea pH-ului în momentul recoltării.

Terapie intensivă și chirurgie

Transfuziile masive aduc citrat, care complexează calciul ionizat și poate produce hipocalcemie acută. Monitorizarea directă este standard în aceste situații.

Hipercalcemii la limită

Când calciul total este la limita superioară și decizia diagnostică depinde de confirmare, calciul ionizat clarifică dacă există într-adevăr hipercalcemie.

Relevanță clinică

În evaluarea unei suspiciuni de intoxicație cu vitamina D, calciul total este de obicei suficient. Calciul ionizat devine relevant când proteinele sunt modificate sau când valoarea totală este la limită, iar concluzia schimbă conduita.

În hiperparatiroidismul primar normocalcemic — o formă în care calciul total este normal dar parathormonul este crescut — măsurarea calciului ionizat poate evidenția o hipercalcemie reală mascată de albumina scăzută.

Valorile normale se situează în general între aproximativ 1,15 și 1,30 mmol/L, cu variații între laboratoare și între metode. Interpretarea se face după intervalul laboratorului care a efectuat analiza.

Simptomele hipocalcemiei — parestezii peribucale și la extremități, spasme musculare, semne de hiperexcitabilitate neuromusculară — reflectă fracțiunea ionizată, nu calciul total. La fel, manifestările hipercalcemiei.

O situație frecvent întâlnită: pacient cu albumină scăzută și calciu total mic, fără niciun simptom. Calciul ionizat este normal, iar suplimentarea cu calciu nu este necesară.

Recoltare și interpretare

Proba se recoltează în condiții anaerobe, de preferat în seringă heparinizată pentru gazometrie, și se procesează rapid. Contactul prelungit cu aerul modifică pH-ul și, prin el, rezultatul.

Staza venoasă prelungită cu garoul și efortul de strângere a pumnului modifică pH-ul local și falsifică valoarea. Este una dintre cele mai frecvente cauze de rezultat eronat.

Anticoagulantele care leagă calciul — citratul, EDTA — fac proba inutilizabilă. De aceea eprubetele obișnuite pentru hemoleucogramă nu servesc pentru această analiză.

Rezultatul se interpretează împreună cu pH-ul măsurat simultan, iar aparatele moderne raportează și valoarea corectată la pH 7,4.

Când calciul ionizat nu este disponibil, se folosește calciul total corectat pentru albumină, cu conștiința limitelor acestei aproximări.

Factori care influențează valoarea calciului ionizat

pH-ul sanguin: alcaloza îl scade, acidoza îl crește.

Albuminemia și celelalte proteine plasmatice.

Prezența citratului din transfuzii sau din anticoagulante.

Fosfatul și bicarbonatul, care complexează o parte din calciu.

Tehnica de recoltare: stază, expunere la aer, întârzierea procesării.

Magneziemia, prin efectul asupra secreției de parathormon.

Medicamentele care modifică echilibrul acido-bazic sau calcemia.

Calciu ionizat în context Healthwise

Calciul ionizat este exemplul cel mai clar că o analiză poate fi corectă și, în același timp, înșelătoare. Calciul total este măsurat exact; problema este că include o fracțiune care nu face nimic biologic.

Pe Healthwise, distincția are o aplicație practică imediată în evaluarea hipercalcemiei. O valoare de calciu total la limită, la o persoană cu albumină modificată, nu susține singură nici diagnosticul de intoxicație cu vitamina D, nici pe cel de hiperparatiroidism. Confirmarea prin calciu ionizat, alături de parathormon și de 25-hidroxivitamina D, este ce transformă un rezultat ambiguu într-un diagnostic.

Concluzie

Calciul ionizat este fracțiunea liberă, biologic activă, care reprezintă aproximativ jumătate din calciul total și pe care se bazează întregul sistem de reglare a calcemiei.

Ce trebuie reținut: este influențat de pH și de albumină, iar calciul total poate fi înșelător când acestea sunt modificate; formulele de corecție pentru albumină sunt aproximative; iar tehnica de recoltare — fără stază prelungită și fără expunere la aer — determină corectitudinea rezultatului.