Glicogen hepatic

(categorie: metabolism, hepatologie)

Glicogenul hepatic este rezerva de glucoză depozitată în ficat, de aproximativ optzeci până la o sută douăzeci de grame la un adult, al cărei rol este menținerea glicemiei între mese.

Spre deosebire de glicogenul muscular, poate fi transformat în glucoză liberă și eliberat în circulație, pentru întregul organism.

Cum funcționează

Ficatul posedă enzima glucozo-6-fosfatază, situată în membrana reticulului endoplasmic, care îndepărtează gruparea fosfat și eliberează glucoză capabilă să părăsească celula.

Degradarea este declanșată în principal de glucagon, hormonul secretat când glicemia tinde să scadă, și de adrenalină, în stres și efort.

Insulina are efectul opus: după masă, favorizează depozitarea și frânează degradarea. Echilibrul dintre cei doi hormoni decide direcția.

Concentrația este mare raportată la greutatea organului — până la cinci-șase la sută din volumul celulelor hepatice după o masă bogată în carbohidrați — dar ficatul este un organ mic, deci cantitatea absolută rămâne modestă.

Când intră în acțiune

Între mese

Susține glicemia în starea postabsorbtivă.

Peste noapte

Scade treptat; dimineața rezervele sunt mai mici.

În stres și efort

Mobilizat rapid prin adrenalină.

În postul prelungit

Se consumă progresiv, iar gluconeogeneza preia rolul.

Relevanță clinică

Ficatul funcționează ca un tampon metabolic. Câteva ore fără mâncare nu duc la prăbușirea glicemiei, pentru că rezerva hepatică eliberează glucoză constant.

Nu există un cronometru universal pentru golirea lui. Afirmațiile de tipul „glicogenul se termină după un anumit număr de ore” ignoră cât de mult depinde de ultima masă, de activitatea fizică și de masa corporală.

Studiile cu spectroscopie prin rezonanță magnetică la om au arătat că scăderea este progresivă, iar gluconeogeneza contribuie substanțial la glicemie cu mult înainte ca rezerva să fie epuizată.

La copil, balanța este diferită: creierul consumă o proporție mult mai mare din glucoza disponibilă, iar rezervele hepatice absolute sunt mici. Un copil tolerează postul mai prost decât un adult.

În diabetul de tip 2, reglarea glicogenului hepatic este alterată: ficatul eliberează glucoză și când nu ar trebui, contribuind la hiperglicemia de dimineață.

Ce se poate măsura

Nu există analiză de rutină pentru glicogenul hepatic.

În cercetare: spectroscopie prin rezonanță magnetică.

Glicemia reflectă indirect funcția, nu cantitatea.

Ecografia poate arăta un ficat mărit, nu conținutul de glicogen.

Evaluarea practică este clinică și contextuală.

Factori care influențează rezerva hepatică de glicogen

Timpul de la ultima masă.

Compoziția ultimei mese.

Durata postului.

Activitatea fizică recentă.

Consumul de alcool.

Nivelul de glucagon și insulină.

Vârsta.

De ce contează

Glicogenul hepatic explică de ce senzația de foame din primele ore nu înseamnă că organismul a rămas fără energie: depozitul hepatic lucrează exact în acel interval.

Pe Healthwise, apare în explicarea glicemiei, a postului și a metabolismului carbohidraților.

Concluzie

Glicogenul hepatic este rezerva de glucoză din ficat care menține glicemia între mese, de aproximativ 80–120 g la adult.

Ce trebuie reținut: poate fi eliberat ca glucoză liberă în circulație, nu are un cronometru fix de golire, iar la copil se epuizează mai repede decât la adult.