Moașa în România: competențe legale, rolul la naștere și ce arată dovezile despre continuitatea îngrijirii

Moașa este, în România, un profesionist medical distinct de medic și de asistentul medical generalist, cu atribuții prevăzute de lege pentru supravegherea sarcinii normale, îngrijirea în travaliu, asistarea nașterii normale, recunoașterea complicațiilor și îngrijirea mamei și a nou-născutului. Competențele moașei sunt stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2008 și urmează cadrul european al Directivei 2005/36/CE, însă organizarea maternităților românești face ca multe gravide să fie urmărite aproape exclusiv de medicul obstetrician. Revizuirea Cochrane din 2024, care a analizat 17 studii randomizate cu 18.533 de femei, arată că modelele în care aceeași moașă sau o echipă mică de moașe urmărește femeia pe tot parcursul sarcinii, nașterii și lehuziei sunt asociate cu mai multe nașteri vaginale spontane, mai puține cezariene și nașteri instrumentale și experiențe mai bune raportate de mame. Aceste rezultate provin din sisteme în care moașele lucrează în colaborare directă cu medicii obstetricieni, așa că îngrijirea condusă de moașă înseamnă o altă organizare a responsabilităților pentru sarcinile cu risc scăzut, nu o naștere fără medic.

Diferența dintre ce prevede legea și ce întâlnește efectiv o femeie însărcinată este considerabilă. O gravidă poate merge la toate consultațiile prenatale, poate naște într-o maternitate și poate primi îngrijiri după naștere fără să întâlnească vreodată un profesionist prezentat explicit drept moașă. La fel de bine, poate avea o moașă lângă ea în sala de nașteri fără să știe ce pregătire are aceasta, ce decizii poate lua și unde începe responsabilitatea medicului obstetrician.

Neclaritatea nu ține doar de vocabular. Ea influențează felul în care femeile își înțeleg opțiunile de îngrijire, felul în care sunt împărțite responsabilitățile profesionale și posibilitatea de a construi, pe parcursul celor nouă luni, o relație de încredere cu persoana care va fi prezentă la naștere. Când gravida nu știe cine o îngrijește, nu poate pune nici întrebările potrivite.

În alte țări europene, precum Marea Britanie și Țările de Jos, moașele au un rol mult mai vizibil. Pentru sarcinile fără complicații, ele pot fi principalul profesionist care coordonează îngrijirea, cu acces rapid la medicul obstetrician și la serviciile specializate atunci când apare un risc. Această organizare ridică o întrebare legitimă și pentru România: contează doar cine asistă nașterea sau contează și faptul că femeia cunoaște, de la începutul sarcinii, persoana care o îngrijește?

Pentru a răspunde corect, trebuie separate trei planuri care se amestecă frecvent în discuțiile publice: ce permite legislația, ce servicii există efectiv în sistemul sanitar și ce rezultate susțin dovezile științifice. Articolul de față le tratează pe rând, apoi explică ce înseamnă toate acestea pentru o gravidă care vrea să își organizeze îngrijirea în mod informat.

Moașa în România, în șapte idei

• Moașa este un profesionist medical cu facultate proprie, de patru ani, diferit de medicul obstetrician, de asistenta medicală și de doula.
• Legea românească îi permite moașei să urmărească o sarcină normală, să asiste o naștere normală și să îngrijească mama și bebelușul după naștere.
• Nașterea decurge mai ușor când femeia se simte în siguranță, pentru că stresul intens poate încetini contracțiile.
• Studiile arată că femeile urmărite de aceeași moașă au ceva mai multe nașteri naturale și ceva mai puține cezariene.
• Aceste beneficii apar acolo unde moașa colaborează strâns cu medicul, nu acolo unde îl înlocuiește.
• În România, multe femei nasc fără să cunoască dinainte moașa, deși legea permite un rol mult mai larg.
• Când sarcina devine cu risc sau apar semne îngrijorătoare, îngrijirea trece la medicul obstetrician, fără întârziere.

Ce este moașa în România din punct de vedere legal

Profesia de moașă este reglementată în principal prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2008, aprobată prin Legea nr. 53/2014, cu modificările și completările ulterioare. Actul normativ reglementează exercitarea a trei profesii distincte, asistent medical generalist, moașă și asistent medical, precum și organizarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, cunoscut prin acronimul OAMGMAMR. Faptul că cele trei profesii sunt reunite într-o singură organizație profesională creează adesea impresia că ar fi variante ale aceleiași meserii, însă legea le separă explicit.

Articolul 5 al ordonanței diferențiază activitățile de îngrijiri generale de sănătate, exercitate cu titlul profesional de asistent medical generalist, de activitățile destinate sănătății materne și a nou-născutului, exercitate cu titlul profesional de moașă. Articolul 7 descrie apoi, punct cu punct, atribuțiile profesiei de moașă. Aceasta este o diferență juridică esențială: moașa nu reprezintă o funcție administrativă în organigrama unei maternități, ci un profesionist cu o calificare și o sferă de activitate proprii, pe care nu le poate prelua oricine lucrează într-o secție de obstetrică.

Ce înseamnă că moașa are competențe proprii

Înseamnă că anumite activități sunt incluse în domeniul legal al profesiei sale și nu trebuie considerate automat acte care pot fi realizate numai ca executant al instrucțiunilor unui medic. Supravegherea unei sarcini normale sau asistarea unei nașteri normale sunt, potrivit legii, activități ale moașei, nu doar activități la care moașa ajută.

Autonomia profesională nu este însă nelimitată. Activitatea trebuie să respecte calificarea persoanei, normele aplicabile, condițiile de autorizare, competența clinică efectivă și regulile unității sau ale formei de practică în care sunt furnizate serviciile. Moașa are, în plus, obligația de a recunoaște situațiile care depășesc îngrijirea fiziologică și care necesită intervenția medicului. Autonomia și colaborarea nu se exclud: o profesie poate avea responsabilități proprii și, în același timp, obligația de a lucra împreună cu alți specialiști atunci când situația clinică o cere.

Directiva 2005/36/CE: de ce competențele moașei sunt aceleași în toată Uniunea Europeană

Lista atribuțiilor din legislația românească nu este o construcție locală. Ea provine din Directiva 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale, care tratează moașa ca pe una dintre cele șapte profesii cu recunoaștere automată în Uniunea Europeană, alături de medic, asistent medical generalist, medic dentist, medic veterinar, farmacist și arhitect. Recunoașterea automată înseamnă că o diplomă de moașă obținută într-un stat membru, conform cerințelor minime ale directivei, este valabilă în celelalte state membre fără reevaluarea programului de studii.

Articolul 42 al directivei enumeră activitățile pe care statele membre trebuie să le permită moașelor: informarea și consilierea în planificarea familială, diagnosticarea sarcinii și supravegherea sarcinii normale, recomandarea examinărilor necesare depistării precoce a sarcinilor cu risc, programele de pregătire pentru rolul de părinte, îngrijirea mamei în travaliu și monitorizarea stării fătului, asistarea nașterii spontane, inclusiv epiziotomia atunci când este necesară și, în cazuri urgente, nașterea în prezentație pelviană, recunoașterea semnelor de anomalie care impun trimiterea la medic, măsurile de urgență în absența medicului, examinarea și îngrijirea nou-născutului, inclusiv resuscitarea imediată, îngrijirea mamei în perioada postnatală, aplicarea tratamentelor prescrise de medic și întocmirea documentelor necesare.

Această origine europeană contează pentru cititorul român din două motive. Primul este că explică de ce moașa formată în România are, pe hârtie, același profil de competențe ca o moașă din Irlanda sau Țările de Jos. Al doilea este că mută discuția de pe terenul pregătirii pe terenul organizării: diferențele dintre țări nu provin, în principal, din ceea ce are voie să facă o moașă, ci din modul în care sistemul sanitar îi folosește competențele.

Ce are voie să facă o moașă în România: atribuțiile din articolul 7

Articolul 7 din OUG nr. 144/2008 descrie un domeniu de activitate mult mai amplu decât prezența la naștere. Atribuțiile acoperă întreaga perioadă reproductivă relevantă pentru maternitate, de la consilierea dinaintea sarcinii până la îngrijirea lehuzei și a nou-născutului, și sunt prezentate mai jos în ordinea în care apar, de regulă, în viața unei femei.

Consiliere pentru planificare familială

Moașa poate oferi informare și consiliere în domeniul planificării familiale, în limitele competențelor sale. Aceasta poate include educație privind sănătatea reproductivă, pregătirea pentru o sarcină dorită și orientarea către serviciile medicale potrivite. Consilierea nu trebuie confundată cu dreptul nelimitat de a prescrie orice tratament sau de a gestiona independent afecțiunile ginecologice, care rămân în sfera medicului specialist.

Diagnosticarea și supravegherea sarcinii normale

Legea include diagnosticarea sarcinii, supravegherea sarcinii normale și efectuarea examinărilor necesare urmăririi acesteia. Prevederea contrazice ideea larg răspândită că moașa ar avea un rol exclusiv în sala de nașteri: pregătirea profesională și cadrul legal permit implicarea ei încă din primele săptămâni de sarcină.

Identificarea sarcinilor cu risc

Moașa are atribuții privind recomandarea sau consilierea referitoare la examinările necesare identificării precoce a sarcinilor cu risc. Competența este importantă tocmai pentru că o sarcină considerată inițial fiziologică poate dezvolta complicații: hipertensiunea arterială, sângerările, modificările creșterii fetale sau alte semne de alarmă pot impune evaluare medicală suplimentară. Moașa nu are voie să mențină artificial un caz în categoria „risc scăzut” atunci când datele clinice indică altceva, iar trimiterea la timp face parte din competența ei, nu reprezintă o abatere de la aceasta.

Pregătirea pentru naștere și pentru rolul de părinte

Moașa poate organiza pregătirea viitorilor părinți și poate oferi consiliere privind igiena, alimentația și nașterea. Aceste activități includ explicații despre fazele travaliului, metodele de confort, alăptare, îngrijirea nou-născutului și recunoașterea semnelor de alarmă din sarcină și de după naștere.

Pregătirea pentru naștere nu este însă identică cu îngrijirea clinică prenatală. O persoană poate susține cursuri pentru părinți fără să fie moașă autorizată, iar acest lucru nu îi conferă competențele profesionale ale moașei. Pentru gravidă, diferența contează atunci când informațiile primite la curs intră în contradicție cu recomandările echipei medicale.

Îngrijirea în timpul travaliului

Legea include îngrijirea și asistarea mamei în timpul travaliului, precum și monitorizarea stării fătului prin mijloace clinice și tehnice adecvate. Moașa poate evalua progresul travaliului, poate urmări contracțiile și ritmul cardiac fetal și poate identifica semnele care necesită intervenția echipei medicale, potrivit competențelor și protocoalelor aplicabile în unitatea respectivă.

Asistarea nașterii normale

Aceasta este atribuția care diferențiază cel mai clar profesia de moașă de alte forme de sprijin acordat gravidei. Legislația românească include explicit asistarea nașterii normale, iar în anumite condiții menționează și efectuarea epiziotomiei, precum și manevre specifice în situații de urgență.

Menționarea unei manevre în lege nu înseamnă că aceasta trebuie efectuată de rutină sau că orice moașă o poate realiza în orice context. Sunt necesare indicație clinică, pregătire adecvată și respectarea standardelor profesionale și instituționale. Epiziotomia, de exemplu, nu mai este recomandată de rutină în ghidurile internaționale, iar folosirea ei restrictivă face parte din buna practică, indiferent dacă o efectuează o moașă sau un medic.

Etapa a treia a nașterii: ce face moașa după ieșirea copilului

Nașterea nu se încheie odată cu ieșirea copilului. Urmează etapa a treia, în care placenta se desprinde și este eliminată, iar acesta este momentul în care apare cea mai frecventă complicație gravă a nașterii, hemoragia postpartum. Organizația Mondială a Sănătății recomandă pentru toate nașterile administrarea profilactică a unui medicament uterotonic, de preferință oxitocină, imediat după nașterea copilului, pentru a ajuta uterul să se contracte și să comprime vasele de sânge rămase deschise după desprinderea placentei.

Ghidurile recomandă și clamparea întârziată a cordonului ombilical, la cel puțin un minut după naștere, dacă starea copilului nu cere intervenție imediată, ceea ce permite trecerea unei cantități suplimentare de sânge către nou-născut. Acolo unde profesioniștii sunt instruiți, placenta poate fi extrasă prin tracțiune controlată a cordonului. După eliminare, placenta și membranele sunt examinate pentru a verifica dacă sunt complete, pentru că fragmentele rămase în uter pot provoca sângerare sau infecție.

Urmează supravegherea atentă a primelor ore: tonusul uterului este verificat periodic, sângerarea este evaluată, iar tensiunea arterială și pulsul sunt urmărite. Studiul internațional E-MOTIVE, publicat în 2023, a arătat că măsurarea obiectivă a sângerării, cu un câmp colector gradat, și aplicarea rapidă a unui pachet de intervenții atunci când pierderea depășește pragul stabilit reduc substanțial complicațiile grave ale hemoragiei. Toate acestea fac parte din competența moașei, iar recunoașterea la timp a unei sângerări anormale și chemarea medicului sunt, aici, decisive.

Recunoașterea complicațiilor și intervenția de urgență

Moașa trebuie să recunoască semnele unor anomalii la mamă sau la copil care necesită intervenția medicului. Legea prevede și luarea măsurilor de urgență necesare în absența medicului, în limitele competențelor reglementate, cum ar fi extragerea manuală a placentei atunci când situația o impune.

Această prevedere nu transformă moașa în medic obstetrician și nu justifică planificarea unor nașteri cu risc crescut în condiții în care accesul la intervenții medicale de urgență este insuficient. Ea există pentru momentele neprevăzute, nu ca bază pentru organizarea obișnuită a îngrijirii.

Îngrijirea nou-născutului

Moașa are atribuții privind examinarea și îngrijirea nou-născutului și poate iniția măsuri imediate atunci când situația o impune, inclusiv resuscitarea neonatală, potrivit pregătirii și normelor aplicabile. Îngrijirea nou-născutului sănătos nu înlocuiește evaluarea neonatologică sau pediatrică atunci când aceasta este necesară, de exemplu în cazul unui icter precoce, al dificultăților respiratorii sau al unei greutăți la naștere neobișnuit de mici.

Îngrijirea postnatală

După naștere, moașa poate urmări recuperarea mamei, poate oferi sfaturi privind îngrijirea copilului și poate contribui la identificarea complicațiilor. Perioada postnatală este frecvent subestimată, deși o parte importantă a complicațiilor materne apare după externare: sângerarea excesivă, infecțiile, hipertensiunea postpartum, dificultățile de alimentație ale nou-născutului și tulburările de sănătate mintală ale mamei.

O îngrijire postnatală bine organizată presupune recunoașterea acestor situații și acces rapid la evaluarea corespunzătoare. Organizația Mondială a Sănătății recomandă, din 2022, cel puțin patru contacte postnatale pentru mamă și copil în primele șase săptămâni, iar moașa este, în multe sisteme sanitare, profesionistul care le asigură.

Tabelul sintetizează cadrul general al OUG nr. 144/2008 și al Directivei 2005/36/CE. Activitatea concretă depinde de autorizare, de forma de practică și de protocoalele unității.

Sănătatea mintală după naștere: ce observă moașa

Una dintre cele mai importante componente ale îngrijirii postnatale este și una dintre cele mai puțin vizibile: starea emoțională a mamei. În primele zile după naștere, majoritatea femeilor trec prin perioade de plâns, iritabilitate și oboseală, cunoscute sub numele de baby blues, care se ameliorează de regulă în două săptămâni. Depresia postpartum este diferită: durează mai mult, afectează somnul, apetitul, legătura cu copilul și capacitatea de a face față zilei și apare la aproximativ una din zece femei. Psihoza postpartum este rară, de ordinul a 1–2 cazuri la 1.000 de nașteri, dar reprezintă o urgență psihiatrică.

Ghidul NICE privind sănătatea mintală prenatală și postnatală recomandă ca profesioniștii din îngrijirea maternă, inclusiv moașa, să întrebe fiecare femeie, la primul contact din sarcină și în perioada postnatală timpurie, dacă în ultima lună s-a simțit adesea tristă, deprimată sau fără speranță și dacă a avut puțin interes sau plăcere în activitățile obișnuite. Aceste două întrebări, cunoscute ca întrebările Whooley, nu pun un diagnostic, ci identifică femeile care au nevoie de o evaluare mai atentă. Același ghid cere atenție la anxietate, care poate apărea și fără depresie.

Continuitatea îngrijirii are aici un avantaj concret: o moașă care a cunoscut femeia în sarcină observă mai ușor schimbările de după naștere și poate deschide discuția fără ca mama să simtă că este judecată. În România, aceste întrebări pot fi puse de medicul de familie, de obstetrician sau de moașă, iar ceea ce contează este ca ele să fie puse, nu doar presupuse.

Fiziologia nașterii: de ce contează cine o însoțește pe femeie în travaliu

Discuția despre moașă nu este doar una despre organigrame. Ea pornește de la o observație biologică: travaliul nu este un proces mecanic izolat, ci o secvență coordonată de semnale hormonale și nervoase, sensibilă la starea de siguranță sau de alarmă a femeii. Înțelegerea acestei secvențe explică de ce modelele de îngrijire bazate pe continuitate și pe sprijin constant au fost studiate cu atât de multă atenție.

Oxitocina: hormonul care conduce contracțiile

Contracțiile uterine din travaliu sunt susținute în principal de oxitocină, un hormon produs de hipotalamus și eliberat de hipofiza posterioară în pulsuri. Pe măsură ce sarcina se apropie de termen, mușchiul uterin își crește numărul de receptori pentru oxitocină, astfel încât devine din ce în ce mai sensibil la acest semnal. Când capul copilului apasă asupra colului uterin, impulsurile nervoase transmise spre creier stimulează eliberarea unor noi cantități de oxitocină, care intensifică la rândul lor contracțiile. Este o buclă de feedback pozitiv, descrisă clasic drept reflexul Ferguson.

Tot oxitocina are un rol după naștere: contribuie la contracția uterului care limitează sângerarea, la reflexul de ejecție a laptelui și, posibil, la atașamentul dintre mamă și copil. Din acest motiv, ghidurile recomandă contactul piele pe piele imediat după naștere atunci când starea mamei și a copilului o permite, iar administrarea profilactică de oxitocină după expulzie este folosită pentru prevenirea hemoragiei postpartum.

Catecolaminele: de ce stresul intens poate încetini travaliul

Adrenalina și noradrenalina, hormonii răspunsului de alarmă, au efecte complexe asupra uterului. În concentrații ridicate, în special la începutul travaliului, adrenalina poate reduce eficiența contracțiilor prin acțiunea asupra receptorilor beta-adrenergici ai mușchiului uterin. Observațiile clinice și studiile fiziologice sugerează că teama intensă, durerea necontrolată, mediul necunoscut și sentimentul de pierdere a controlului pot fi asociate cu un travaliu mai lent.

Spre finalul travaliului, situația se schimbă: o creștere bruscă a catecolaminelor poate contribui la efortul expulziv. Relația nu este deci una simplă, de tipul „stres egal travaliu oprit”, ci una de echilibru și de moment. Ceea ce rămâne valabil este că sentimentul de siguranță, informarea și prezența unei persoane de încredere fac parte din condițiile în care fiziologia travaliului se poate desfășura fără obstacole inutile.

Endorfinele și percepția durerii

Travaliul stimulează și eliberarea de beta-endorfine, opioide endogene care modulează percepția durerii. Nivelul lor crește progresiv pe parcursul travaliului fiziologic. Mecanismul nu face durerea să dispară și nu reprezintă un argument împotriva analgeziei epidurale, care rămâne o opțiune legitimă și sigură de control al durerii. El explică însă de ce experiența durerii diferă atât de mult de la o femeie la alta și de ce factorii de context, de la poziția corpului la libertatea de mișcare și la comunicarea cu echipa, pot influența felul în care este trăit travaliul.

Sprijinul continuu în travaliu: ce arată o altă revizuire Cochrane

Ipoteza că prezența constantă a unei persoane de sprijin influențează desfășurarea nașterii a fost testată direct. O revizuire Cochrane publicată în 2017 de Bohren și colaboratorii, care a inclus 26 de studii randomizate cu peste 15.800 de femei, a comparat sprijinul continuu, unu la unu, pe durata travaliului, cu îngrijirea obișnuită.

Femeile care au beneficiat de sprijin continuu au avut, în medie, o probabilitate mai mare de naștere vaginală spontană, travalii ceva mai scurte, mai puține cezariene și nașteri instrumentale, o utilizare ușor mai redusă a analgeziei regionale, mai puțini nou-născuți cu scor Apgar scăzut la cinci minute și mai rar sentimente negative legate de experiența nașterii. Efectele au părut mai mari atunci când persoana de sprijin nu făcea parte din personalul spitalului și nici din rețeaua socială a femeii, adică atunci când rolul ei era exclusiv cel de însoțitor.

Revizuirea nu evaluează moașa ca profesie clinică, ci sprijinul ca intervenție. Ea este însă relevantă pentru discuția de față din două motive. Primul: arată că dimensiunea relațională a îngrijirii are efecte măsurabile, nu doar subiective. Al doilea: ajută la delimitarea rolurilor. Sprijinul continuu poate fi oferit de o moașă, de o doula sau de un însoțitor ales de femeie, însă monitorizarea clinică și asistarea nașterii rămân atribuții ale profesioniștilor medicali.

Moașa nu este o asistentă de obstetrică cu alt nume

În vorbirea curentă, termenii „moașă”, „asistentă de obstetrică” și „asistentă din maternitate” sunt folosiți uneori ca sinonime. Din punct de vedere profesional și juridic, ei nu sunt automat echivalenți. Un asistent medical generalist poate lucra ani la rând într-o secție de obstetrică și poate avea o experiență considerabilă în îngrijirea gravidelor și lehuzelor, însă această experiență nu înseamnă, prin ea însăși, dobândirea titlului profesional de moașă.

La fel, o persoană care a urmat cursuri de educație prenatală sau de consultanță în alăptare nu devine moașă prin absolvirea acestora. Diferența este dată de calificarea oficială, obținută printr-un program de formare care respectă cerințele europene, și de dreptul de exercitare a profesiei, acordat de organizația profesională.

De ce contează această distincție pentru pacientă

Femeia însărcinată are dreptul să știe cine o îngrijește și ce responsabilități are fiecare profesionist. Într-o maternitate, la îngrijirea aceleiași paciente pot participa în aceeași zi medici obstetricieni, medici rezidenți, moașe, asistenți medicali, infirmiere și personal auxiliar. Titlul profesional nu trebuie dedus din uniformă, din locul de muncă sau din felul în care persoana este prezentată informal pe hol.

Este legitim ca gravida să întrebe dacă profesionistul care o consultă este moașă autorizată, asistent medical sau medic și care este rolul său în echipă. Întrebarea nu este o formă de neîncredere, ci condiția unei comunicări clare: o femeie care știe cine decide poate cere explicații persoanei potrivite.

Ce studii trebuie să aibă o moașă în România

Formarea pentru profesia de moașă este reglementată prin cerințe educaționale specifice, aliniate la Directiva 2005/36/CE. În România, programul universitar de moașe are o durată de patru ani, în forma standard de pregătire, și include cel puțin 4.600 de ore de formare teoretică și practică, conform criteriilor de formare aplicabile. Programele sunt organizate în cadrul universităților de medicină și farmacie.

Pregătirea include obstetrică, ginecologie, anatomie, fiziologie, farmacologie relevantă, neonatologie, îngrijirea nou-născutului, etică profesională și un volum important de practică clinică. Un element central al formării este învățarea limitei dintre fiziologic și patologic: moașa trebuie să poată îngriji sarcina și nașterea normale, dar și să identifice momentul în care este necesară intervenția unui alt specialist.

Ce cere directiva europeană din practica clinică a viitoarei moașe

Anexa directivei europene stabilește și un volum minim de experiență practică, realizată sub supraveghere, pe care studenta trebuie să îl acumuleze înainte de obținerea diplomei. Acesta include, între altele, cel puțin 100 de examinări prenatale, supravegherea și îngrijirea a cel puțin 40 de gravide, conducerea a cel puțin 40 de nașteri, participarea activă la nașteri în prezentație pelviană sau, în lipsa acestora, exersarea lor în condiții simulate, efectuarea epiziotomiei și suturarea perineului, supravegherea gravidelor cu risc, precum și examinarea și îngrijirea lehuzelor și a nou-născuților sănătoși și a celor care necesită îngrijiri speciale.

Cifrele arată că formarea moașei este una clinică, nu doar teoretică. Ele nu garantează însă, singure, competența individuală a fiecărei absolvente: experiența se construiește și după diplomă, iar educația profesională continuă este o condiție a menținerii dreptului de practică.

Este suficientă diploma pentru a practica?

Nu. Diploma reprezintă calificarea profesională, dar exercitarea efectivă a profesiei presupune îndeplinirea condițiilor legale de autorizare. Acestea includ apartenența la organizația profesională și deținerea documentelor necesare exercitării profesiei, care trebuie reînnoite periodic.

Autorizarea moașei: certificatul de membru OAMGMAMR și avizul anual

OAMGMAMR este organizația profesională responsabilă, între altele, de evidența membrilor și de procedurile de autorizare prevăzute de lege. Pentru exercitarea profesiei, moașa trebuie să dețină documentele profesionale necesare, inclusiv certificatul de membru și avizul anual valabil, în condițiile legale aplicabile.

Eliberarea avizului anual este condiționată de cerințe precum asigurarea de răspundere civilă profesională, plata cotizației și îndeplinirea obligațiilor de educație profesională continuă, potrivit normelor în vigoare. Pentru moașele care practică independent, organizația profesională a stabilit reguli specifice privind avizul anual.

Ce ar trebui să verifice o gravidă

Nu doar diploma afișată într-un cabinet sau experiența declarată pe o pagină de prezentare. Este important să verificați existența dreptului actual de practică și să clarificați serviciile pentru care profesionistul este autorizat. O persoană poate avea calificare de moașă, dar să nu exercite în prezent profesia sau să nu fie autorizată pentru forma concretă de activitate pe care o oferă. Diferența devine esențială atunci când sunt contractate servicii private, plătite din buzunar, în afara unei unități sanitare.

Moașa în maternitatea românească: între ce prevede legea și ce se întâmplă în practică

În maternitate, îngrijirea unei gravide este rezultatul colaborării dintre mai multe categorii profesionale: medici obstetricieni, medici anesteziști, neonatologi, moașe, asistenți medicali și personal auxiliar. Rolurile concrete depind de organizarea unității, de personalul disponibil, de nivelul de competență al maternității și de starea clinică a pacientei.

Moașa poate participa la evaluarea gravidei la internare, la supravegherea travaliului, la asistarea nașterii fiziologice și la îngrijirea postnatală. Totuși, nu fiecare maternitate organizează aceste activități astfel încât moașa să fie principalul profesionist responsabil de îngrijirea sarcinilor cu risc scăzut. În multe situații, gravida își construiește relația prenatală în principal cu medicul obstetrician, iar la internare întâlnește o echipă pe care nu o cunoaște.

Contextul românesc are și o particularitate numerică. Potrivit unei anchete publicate în 2024 de Salvați Copiii România, pe baza datelor din 2021, cezarienele reprezentau aproximativ jumătate din totalul nașterilor, cu proporții mai mari în maternitățile de nivel 3. Pentru comparație, în grupurile de control din studiile incluse în revizuirea Cochrane, proporția cezarienelor era de aproximativ 16%. Cifrele provin din populații diferite și nu pot fi comparate direct, însă arată cât de departe este practica obișnuită din România de contextul în care au fost testate modelele conduse de moașe.

De ce sunt atât de puține moașe în România: istoria unei profesii întrerupte

Locul modest pe care moașa îl ocupă astăzi în maternitățile românești are o explicație istorică. Profesia are în spațiul românesc o tradiție veche: documentele din Brașov menționează în 1541 moașe care urmaseră un curs de pregătire, iar la Bistrița există o mențiune similară din 1583. Prima unitate de învățământ pentru moașe a funcționat la Cluj din 1775, în cadrul Liceului Regesc Medico-Chirurgical, iar la Sibiu a existat în secolul al XVIII-lea un institut al moașelor. La București, Spitalul de Nașteri a fost deschis în 1837, iar în 1839 Eforia spitalului Pantelimon a înființat Institutul de Naștere împreună cu o școală de moașe.

După 1948, formarea a continuat prin școli de trei ani, iar din 1958 prin Școala Tehnică Sanitară de obstetrică-ginecologie. În 1970, programul pentru asistentele de obstetrică a fost redus la doi ani, iar ultima promoție a absolvit în 1978. După acest an, învățământul pentru moașe a fost desființat. Când școlile postliceale sanitare au fost reînființate după 1990, formarea moașelor nu a fost reluată la acel nivel. Primele facultăți de moașe au apărut abia în 2004, pentru alinierea la legislația europeană.

Efectul se vede în cifre: numărul moașelor a scăzut de la 12.479 în 1989 la 4.913 în 2006, adică aproximativ 25,6 moașe la 100.000 de locuitori, față de o medie de 38,9 în țările Uniunii Europene la acea dată. Timp de aproape trei decenii, maternitățile românești s-au organizat în jurul medicului obstetrician și al asistentei medicale, iar generațiile de gravide din această perioadă au avut puține ocazii să cunoască moașa ca profesionist distinct. Absolventele formate după 2004 intră într-un sistem construit fără ele, ceea ce explică o parte din distanța dintre competențele prevăzute de lege și rolul efectiv din maternitate.

De ce prezența moașelor nu înseamnă continuitatea îngrijirii

Să presupunem că o femeie este urmărită în sarcină de un medic, participă la un curs prenatal susținut de o moașă și, în timpul travaliului, este îngrijită de o altă moașă aflată în tură. Ea a beneficiat de servicii în care au fost implicate moașe, dar nu a beneficiat neapărat de un model de continuitate.

Într-un model de continuitate, aceeași moașă sau o echipă mică, bine definită, cunoaște gravida, îi urmărește evoluția și participă la îngrijirea ei în sarcină, la naștere și după naștere. Relația permite acumularea de informații clinice și personale pe parcursul mai multor întâlniri: moașa cunoaște istoricul obstetrical, preferințele, îngrijorările și eventualele modificări apărute pe parcurs, iar gravida știe la cine poate apela și înțelege mai bine cum sunt împărțite responsabilitățile echipei.

Poate gravida să ceară prezența unei anumite moașe la naștere?

Poate solicita informații și poate discuta această preferință cu maternitatea, însă posibilitatea efectivă depinde de regulile instituției și de modul în care sunt organizate serviciile. O moașă care a oferit consultații private nu dobândește automat dreptul de a practica în orice maternitate. Pentru a acorda îngrijiri clinice într-o unitate, trebuie să existe cadrul profesional, contractual și instituțional necesar.

De aceea, înainte de a contracta servicii private, este util să clarificați dacă moașa va putea participa efectiv la naștere, în ce calitate și cu ce responsabilități, sau dacă serviciile se limitează la perioada prenatală și postnatală.

Situația se schimbă parțial prin legea privind dreptul la însoțitor la naștere, adoptată de Parlament în octombrie 2026, după votul final al Camerei Deputaților din 14 octombrie, cu 262 de voturi pentru și niciunul împotrivă. Legea a fost trimisă la promulgare și se aplică după publicarea în Monitorul Oficial. Ea prevede dreptul femeii de a fi însoțită de o persoană aleasă de ea în timpul travaliului, al nașterii și al transferurilor din interiorul spitalului, atât în maternitățile publice, cât și în cele private.

Tot prin această lege, maternitățile trebuie să asigure intimitatea femeii, inclusiv prin separarea vizuală a spațiilor de travaliu și naștere, iar nou-născutul rămâne cu mama imediat după naștere și pe durata internării, cu excepția situațiilor medicale, epidemiologice sau de siguranță documentate. Spitalele trebuie să sprijine contactul precoce dintre mamă și copil, alăptarea și rooming-in-ul. Restricțiile privind însoțitorul sunt permise doar pentru motive medicale sau epidemiologice justificate.

Pentru discuția despre moașă, legea are o consecință practică: o gravidă își poate alege ca însoțitor și o moașă pe care o cunoaște din sarcină. În această calitate, moașa oferă prezență, sprijin și continuitate relațională. Dreptul la însoțitor nu îi conferă însă și dreptul de a efectua acte clinice în maternitatea respectivă, care rămân condiționate de contractul sau acordul cu unitatea și de responsabilitatea echipei de gardă. Înainte de naștere, este util ca rolul exact al acestei persoane să fie discutat cu medicul și cu maternitatea.

Moașa independentă în România: ce permite Ordinul nr. 1.454/2014

Expresia „moașă independentă” poate crea confuzie. Uneori este folosită pentru a desemna o moașă care oferă consultații în afara unui contract de muncă într-un spital. Alteori sugerează o persoană care poate organiza și asista orice naștere, în orice loc, fără colaborare medicală. Cele două sensuri nu sunt echivalente, iar al doilea nu are acoperire în textele legale.

În România, exercitarea independentă a profesiei este reglementată prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1.454/2014 și normele sale metodologice, cu modificările ulterioare. Normele prevăd forme precum persoana fizică independentă, cabinetul individual de practică independentă și cabinetele asociate. Ele diferențiază serviciile autonome, realizate în limitele competențelor profesionale, de serviciile delegate, efectuate în baza prescripțiilor medicului.

Ce poate oferi concret o moașă independentă

În funcție de calificare, autorizare, forma de organizare și serviciile înscrise în documentele sale, o moașă independentă poate furniza îngrijiri din domeniul profesional al moașei. Acestea pot include evaluări și consiliere prenatală, educație pentru naștere, îngrijiri postnatale, sprijin clinic pentru alăptare și alte servicii permise în cadrul autorizat.

Nu este suficient ca o activitate să apară în definiția generală a profesiei. Trebuie verificat și dacă forma concretă de practică este autorizată pentru serviciul respectiv.

Poate avea propriul cabinet?

Da. Normele prevăd cabinetul individual de practică independentă și cabinetele asociate, cu condiții specifice de înregistrare și autorizare. Un cabinet poate furniza numai serviciile pentru care a fost autorizat. Aceasta este o limită importantă pentru pacientă: existența unui cabinet nu dovedește că în acel spațiu pot fi desfășurate toate activitățile obstetricale posibile.

Poate lucra la domiciliul pacientei?

Normele privind practica independentă prevăd furnizarea anumitor servicii la domiciliul pacienților, în conformitate cu legislația aplicabilă îngrijirilor la domiciliu. Îngrijirea la domiciliu nu este însă sinonimă cu asistarea planificată a unei nașteri la domiciliu. Vizita postnatală, evaluarea unei lehuze și organizarea unui serviciu de naștere în afara unei maternități au cerințe și riscuri foarte diferite, iar distincția devine decisivă atunci când gravida discută despre locul nașterii.

Îngrijirea condusă de moașă și continuitatea îngrijirii: ce înseamnă concret

Termenul englezesc „midwife-led care”, adică îngrijire condusă de moașă, descrie modele în care moașa are un rol central în organizarea și furnizarea îngrijirilor pentru sarcină și naștere, în special atunci când evoluția este fiziologică. Expresia acoperă însă realități diferite: unele modele se desfășoară în maternități, altele în centre de naștere asociate spitalelor, altele includ îngrijire comunitară și vizite la domiciliu, iar în anumite sisteme există și servicii de naștere planificată la domiciliu, integrate în rețele de transfer și intervenție medicală. Aceste modele nu trebuie evaluate ca și cum ar fi o singură intervenție.

Ce este continuitatea îngrijirii oferite de moașe

Continuitatea îngrijirii presupune ca femeia să fie urmărită de aceeași moașă sau de o echipă mică de moașe pe parcursul sarcinii, nașterii și perioadei postnatale. În literatura de specialitate se folosește termenul midwife continuity of care.

Există două forme principale. În modelul cu responsabilitate individuală, numit caseload, o moașă are în grijă un număr definit de gravide pe an, este de regulă disponibilă pentru nașterile lor și colaborează cu una sau două colege care o înlocuiesc. În modelul de echipă, un grup mic de moașe împarte responsabilitatea pentru un număr mai mare de femei, astfel încât fiecare gravidă le cunoaște pe toate sau pe cele mai multe dintre ele. Elementul comun este relația continuă, nu simpla prezență a unei moașe într-un anumit moment.

Ce poate schimba continuitatea

Continuitatea poate facilita identificarea precoce a modificărilor, comunicarea preferințelor și reducerea fragmentării îngrijirii. Gravida nu mai trebuie să își repete de fiecare dată întregul istoric unei persoane necunoscute, informațiile despre evoluția sarcinii pot fi integrate mai ușor, iar deciziile pot fi discutate în timp, nu doar în momentul unei urgențe.

Legătura cu fiziologia descrisă anterior este evidentă: o femeie care își cunoaște moașa intră în travaliu într-un context mai previzibil, cu mai puține necunoscute. Ipoteza este plauzibilă biologic, dar trebuie formulată cu prudență, pentru că studiile nu au fost concepute să izoleze acest mecanism.

Ce arată revizuirea Cochrane 2024 despre continuitatea îngrijirii oferite de moașe

În aprilie 2024, Cochrane a publicat o actualizare a revizuirii sistematice privind modelele de continuitate a îngrijirii oferite de moașe, coordonată de Jane Sandall de la King’s College London. Analiza a inclus 17 studii randomizate, cu 18.533 de participante, desfășurate în Australia, Canada, China, Irlanda și Regatul Unit. Multe dintre studii au inclus predominant femei cu risc mai scăzut de complicații la începutul sarcinii.

Un aspect esențial pentru interpretare este că moașele din aceste modele colaborau cu medicii obstetricieni și cu alte echipe specializate atunci când apăreau complicații. Rezultatele nu compară, așadar, „nașterea cu moașă și fără medic” cu „nașterea cu medic”, ci modele diferite de organizare a îngrijirii pentru aceeași populație de femei.

Nașterea vaginală spontană

În grupurile cu alte modele de îngrijire, aproximativ 66 din 100 de femei au avut o naștere vaginală spontană. În modelele de continuitate oferite de moașe, proporția estimată a fost de aproximativ 70 din 100. Riscul relativ a fost de 1,05, cu interval de încredere de 95% între 1,03 și 1,07, iar certitudinea dovezilor a fost evaluată ca moderată.

Rezultatele susțin probabil o creștere modestă a nașterilor vaginale spontane la nivel de populație. Ele nu înseamnă că o gravidă care alege o moașă are o probabilitate individuală de 70% de a naște vaginal: riscul individual depinde de istoricul obstetrical, de caracteristicile sarcinii și de mulți alți factori.

Operația cezariană

Revizuirea a estimat o reducere a nașterilor prin cezariană de la aproximativ 16% la 15%. Riscul relativ a fost de 0,91, cu interval de încredere de 95% între 0,84 și 0,99, iar certitudinea dovezilor a fost moderată.

Merită diferențiată reducerea relativă de cea absolută. O reducere relativă de aproximativ 9% nu înseamnă o scădere cu nouă puncte procentuale. În datele analizate, diferența absolută estimată a fost de aproximativ una până la două cezariene mai puțin la fiecare 100 de nașteri, în funcție de rotunjire.

Nașterea instrumentală

Nașterile vaginale asistate prin forceps sau vacuum au fost mai puțin frecvente în modelele de continuitate. Estimarea absolută a fost de aproximativ 14% în modelele de comparație și 13% în cele bazate pe continuitate, cu certitudine moderată a dovezilor.

Epiziotomia

Revizuirea a constatat că modelele de continuitate pot reduce frecvența epiziotomiei, de la aproximativ 23% în grupurile de comparație la aproximativ 19% în grupurile de continuitate. Certitudinea dovezilor a fost scăzută, ceea ce înseamnă că cercetări suplimentare ar putea modifica estimarea.

Analgezia regională

Analiza a raportat o estimare favorabilă modelelor de continuitate în privința utilizării analgeziei regionale, dar certitudinea dovezilor a fost foarte scăzută. Nu este justificat, prin urmare, să afirmăm cu încredere că acest model reduce necesitatea anesteziei epidurale. Mai mult, utilizarea analgeziei epidurale nu trebuie interpretată automat ca un rezultat negativ: este o opțiune medicală legitimă de control al durerii, iar alegerea informată a femeii contează.

Nașterea prematură și rezultatele neonatale

Pentru nașterea prematură, analiza a indicat că diferența poate fi mică sau absentă, pe baza unor dovezi cu certitudine scăzută. Această concluzie a modificat rezultatul versiunii din 2016 a revizuirii, care sugera o reducere a prematurității. Pentru decesul neonatal și pierderea fetală după 24 de săptămâni, dovezile au avut certitudine foarte scăzută.

Datele nu permit, prin urmare, nici concluzia că modelul reduce sigur mortalitatea neonatală, nici pe cea că ar exista o diferență de siguranță în sens opus. Pentru aceste rezultate rare, ar fi necesare studii mult mai mari.

O întrebare deschisă este dacă femeile cu risc mai mare, medical sau social, beneficiază la fel de continuitatea îngrijirii. Studiul-pilot POPPIE, publicat în 2020 în PLOS Medicine de echipa lui Cristina Fernandez Turienzo și Jane Sandall, a inclus 334 de gravide cu cel puțin un factor de risc pentru naștere prematură, urmărite într-o maternitate din centrul Londrei. Aproape 70% locuiau în zone defavorizate social, iar aproximativ o treime aparținea unor minorități etnice.

Jumătate dintre femei au fost urmărite de o echipă mică de moașe, cu acces direct la o clinică specializată în prevenirea nașterii premature, iar cealaltă jumătate a primit îngrijirea obișnuită. O moașă din echipă a fost prezentă la 80% dintre nașterile din grupul de continuitate. Rezultatul principal, un indicator compus care măsura dacă femeile au primit la timp intervențiile potrivite pentru prevenirea sau gestionarea nașterii premature, a fost practic identic în cele două grupuri: 83,3% față de 84,7%. Diferențele au apărut în alte privințe: nou-născuții din grupul de continuitate au avut mai des și mai mult timp contact piele pe piele, iar alăptarea imediat după naștere și la externare a fost mai frecventă.

Autorii au concluzionat că modelul poate fi organizat și aplicat corect într-un serviciu public aglomerat, dar că, pentru această populație, nu a schimbat majoritatea rezultatelor măsurate și că sunt necesare studii mai mari.

Experiența femeilor și costurile

Femeile care au beneficiat de continuitatea îngrijirii au raportat, în general, experiențe mai pozitive în sarcină, la naștere și după naștere. Rezultatul este important, pentru că calitatea îngrijirii materne nu se măsoară doar prin numărul intervențiilor: contează și informarea, comunicarea, respectarea preferințelor, sentimentul de siguranță și participarea la decizii. Experiența a fost măsurată însă prin instrumente diferite de la un studiu la altul, ceea ce limitează posibilitatea unei estimări unice.

Autorii au semnalat și economii de costuri în perioada prenatală și în cea a nașterii pentru modelele de continuitate, în studiile care au analizat acest aspect. Economiile depind puternic de structura de finanțare a fiecărui sistem și nu pot fi transpuse automat în bugetul unui spital românesc.

Valorile sunt estimări absolute rezultate din analiza Cochrane și nu reprezintă ratele actuale ale nașterilor din România. Nu trebuie folosite pentru calcularea riscului individual al unei gravide. Sursa: Sandall și colaboratorii, Cochrane Database of Systematic Reviews, 2024, CD004667.

Ce nu demonstrează studiile Cochrane despre moașe

Revizuirea nu demonstrează că moașele sunt „mai bune” decât medicii obstetricieni. Aceasta ar fi o interpretare greșită a întrebării de cercetare: studiile au comparat modele de organizare a îngrijirii, nu valoarea profesională a două categorii medicale. Revizuirea nu stabilește nici că nașterea la domiciliu este mai sigură decât nașterea în spital, pentru că continuitatea îngrijirii și locul nașterii sunt două dimensiuni diferite, iar o femeie poate beneficia de continuitate într-o maternitate bine echipată.

Tentația de a compara direct moașele cu medicii are și un precedent istoric celebru. La Spitalul General din Viena, în anii 1840, maternitatea era împărțită în două clinici: în prima lucrau medici și studenți la medicină, în a doua erau formate moașele. Mortalitatea prin febră puerperală, o infecție gravă apărută după naștere, era constant mai mare în prima clinică. În 1846, de exemplu, a ajuns la 11,4% în clinica medicilor, față de 2,8% în clinica moașelor, iar femeile din Viena cunoșteau diferența și se temeau să fie internate în prima secție.

Medicul maghiar Ignaz Semmelweis, asistent în prima clinică, a observat că diferența nu ținea de pregătirea celor care asistau nașterea, ci de faptul că medicii și studenții veneau la parturiente direct din sala de autopsii, în timp ce moașele nu făceau autopsii. În mai 1847 a introdus spălarea obligatorie a mâinilor cu soluție de clorură de var. Mortalitatea din prima clinică, de 18,3% în aprilie, a scăzut la 2,2% în iunie și la 1,2% în iulie. Descoperirea, făcută înainte ca microbii să fie recunoscuți drept cauză a infecțiilor, a fost respinsă de mulți contemporani și confirmată abia decenii mai târziu.

Nici rezultatele studiilor Cochrane nu pot fi transferate automat într-un sistem în care numărul moașelor, infrastructura, protocoalele de colaborare și accesul la intervenții de urgență diferă substanțial de cele din studiile analizate. Autorii înșiși recomandă cercetări suplimentare asupra femeilor cu factori sociali de risc și cu complicații medicale, precum și asupra implementării în țări cu venituri medii și mici.

Ce recomandă Organizația Mondială a Sănătății despre moașă și îngrijirea maternă

Organizația Mondială a Sănătății a integrat rolul moașei în mai multe ghiduri succesive. Ghidul din 2016 privind îngrijirea prenatală recomandă un model cu cel puțin opt contacte în timpul sarcinii, față de patru, cât prevedea modelul anterior, cu accent pe calitatea fiecărei întâlniri. Ghidul din 2018 privind îngrijirea în travaliu, construit în jurul conceptului de experiență pozitivă a nașterii, recomandă modelele de continuitate conduse de moașe pentru gravidele din sistemele cu programe de moașe bine organizate și recomandă, pentru toate femeile, prezența unui însoțitor ales de ele pe durata travaliului.

Ghidul din 2022 privind îngrijirea postnatală recomandă cel puțin patru contacte pentru mamă și nou-născut: în primele 24 de ore, între a doua și a treia zi, între a șaptea și a paisprezecea zi și la șase săptămâni după naștere. Aceste contacte includ evaluarea sângerării, a tensiunii arteriale, a stării emoționale, a alăptării și a semnelor de boală la nou-născut.

La nivel global, raportul State of the World’s Midwifery 2021, publicat de UNFPA, OMS și Confederația Internațională a Moașelor, a estimat un deficit de aproximativ 900.000 de moașe. Autorii au estimat că acoperirea universală cu intervenții furnizate de moașe ar putea preveni, până în 2035, aproximativ două treimi din decesele materne, decesele neonatale și nașterile de feți morți. Estimarea se referă în primul rând la țările cu resurse reduse, unde accesul la orice profesionist calificat la naștere este limitat, și nu se transpune direct în contextul european.

Moașa în Marea Britanie: o profesie autonomă într-un sistem cu trasee clare

În Regatul Unit, moașele sunt reglementate profesional de Nursing and Midwifery Council, iar standardele de competență descriu explicit autonomia, responsabilitatea profesională și continuitatea îngrijirii. O moașă poate avea un rol principal în îngrijirea unei sarcini fără complicații, în evaluarea riscurilor și în asistarea nașterii fiziologice. Când apar complicații, îngrijirea este coordonată cu specialiștii relevanți.

Organizarea nu presupune absența medicilor obstetricieni din sistem. Dimpotrivă, funcționarea ei depinde de disponibilitatea serviciilor obstetricale, anestezice și neonatale, la care moașa poate apela în orice moment.

Unde poate naște o femeie în sistemul britanic

Ghidul NICE privind îngrijirea în travaliu, NG235, publicat în septembrie 2023 și actualizat ulterior, inclusiv în 2026, descrie patru tipuri de locuri pentru naștere: unitățile obstetricale, unitățile conduse de moașe aflate lângă o unitate obstetricală, centrele conduse de moașe situate separat și, în cadrul serviciilor organizate corespunzător, domiciliul. Fiecare opțiune are un profil propriu de resurse și riscuri. Unitatea obstetricală oferă acces direct la intervenții chirurgicale, anestezie și servicii specializate, iar un centru condus de moașe oferă un mediu diferit pentru travaliul fiziologic, cu condiția unui traseu de transfer bine definit.

Ce arată Cochrane despre sălile de naștere organizate ca un spațiu de tip casă

Pe lângă continuitatea îngrijirii, cercetarea a analizat și influența mediului în care are loc nașterea. O revizuire Cochrane coordonată de Ellen Hodnett, cu Soo Downe și Denis Walsh, a reunit 10 studii randomizate cu 11.795 de femei și a comparat nașterea în spații organizate ca o cameră obișnuită, de tip casă, situate în spital sau lângă acesta, cu sălile de naștere convenționale. Spațiile alternative aveau, de regulă, lumină reglabilă, mobilier obișnuit, libertate de mișcare și echipamentul medical disponibil, dar nu în prim-plan.

Femeile care au născut în aceste spații au primit mai rar analgezie epidurală (risc relativ 0,80), mai rar stimularea contracțiilor cu oxitocină (0,77) și mai rar naștere instrumentală (0,89). Nașterea vaginală spontană a fost ceva mai frecventă (1,03), iar femeile au descris de aproape două ori mai des îngrijirea primită ca foarte bună (1,96). Un studiu a arătat și o frecvență puțin mai mare a alăptării la șase–opt săptămâni după naștere. Revizuirea nu a identificat efecte asupra altor rezultate adverse materne sau neonatale.

Rezultatele se leagă de fiziologia travaliului descrisă mai sus: un mediu care reduce senzația de amenințare și permite mișcarea poate susține desfășurarea firească a contracțiilor. Mesajul practic pentru România este că o parte a acestui efect nu cere o clădire nouă, ci o sală de naștere organizată diferit, intimitate și libertatea femeii de a-și alege poziția, toate în interiorul unei maternități cu acces imediat la intervenții.

De ce este atât de important transferul

O sarcină clasificată inițial ca având risc scăzut poate dezvolta complicații în travaliu: o modificare a ritmului cardiac fetal, o hemoragie sau o situație care necesită intervenție obstetricală. În aceste cazuri, siguranța depinde de recunoașterea rapidă a schimbării și de accesul efectiv la tratament. Ghidul NICE subliniază necesitatea unor protocoale clare de transfer, a accesului oportun la unități obstetricale și a monitorizării timpilor de transfer. Evaluarea unui model de îngrijire nu se poate limita, așadar, la competența moașei; trebuie analizat întregul sistem din jurul ei.

Continuitatea fără personal suficient: ce a arătat raportul Ockenden

Experiența britanică are și o latură mai puțin cunoscută, utilă pentru orice țară care se gândește să introducă modele de continuitate. În martie 2022 a fost publicat raportul final al anchetei independente conduse de moașa Donna Ockenden asupra maternităților din Shrewsbury și Telford, unde, timp de aproape două decenii, sute de familii au fost afectate de îngrijiri deficitare. Raportul a descris o cultură instituțională în care nașterea vaginală era urmărită cu orice preț, semnalele de alarmă erau ignorate, iar escaladarea către medic întârzia.

Printre acțiunile esențiale cerute de raport s-a numărat și o condiție clară pentru extinderea continuității îngrijirii: modelul nu trebuie generalizat acolo unde maternitățile nu au personalul minim necesar pentru a funcționa în siguranță. În septembrie 2022, NHS England a renunțat la ținta națională prin care majoritatea gravidelor urmau să beneficieze de continuitate și a lăsat fiecărei maternități decizia de a extinde modelul doar atunci când are suficiente moașe.

Decizia nu a contrazis dovezile Cochrane. Ea a arătat că beneficiile observate în studii depind de condițiile în care modelul este aplicat. O moașă care răspunde de un număr prea mare de gravide, este chemată la nașteri după ture lungi și nu are o colegă care să o înlocuiască nu poate oferi nici continuitate reală, nici siguranță. În plus, aceleași rapoarte au subliniat că un model centrat pe nașterea fiziologică nu trebuie să transforme intervenția medicală necesară într-un eșec care se amână.

Pentru România, unde numărul moașelor active este redus, lecția este directă: introducerea continuității îngrijirii trebuie să înceapă cu planificarea personalului și a traseelor de escaladare, nu cu promisiunea unei moașe dedicate pentru fiecare gravidă.

Moașa în Țările de Jos: un model construit pe diferențierea riscului

Țările de Jos, cunoscute frecvent drept Olanda, au un sistem de îngrijire maternă în care moașele din asistența primară au un rol central pentru sarcinile fără complicații. O gravidă poate contacta direct o practică de moașe, fără trimitere. Moașa urmărește evoluția sarcinii, evaluează riscurile, oferă informații privind screeningul și pregătește împreună cu gravida planul de îngrijire.

Dacă apar indicații medicale, femeia este îndrumată către medicul obstetrician sau către alte servicii specializate. În anumite situații, după rezolvarea complicației, îngrijirea poate reveni în responsabilitatea moașei din asistența primară.

Ce face diferit modelul neerlandez

Responsabilitatea este organizată explicit în funcție de nivelul riscului. Sarcina fiziologică nu este tratată automat ca o afecțiune care necesită management medical specializat permanent, iar sistemul trebuie, în același timp, să recunoască rapid momentul în care riscul se modifică. Modelul presupune colaborare, protocoale comune și infrastructură de transfer.

Este nașterea la domiciliu o componentă a sistemului neerlandez?

Da, pentru anumite gravide eligibile, în condițiile sistemului local. Nașterea la domiciliu nu reprezintă însă întreaga activitate a moașelor din Țările de Jos: majoritatea nașterilor au loc în spitale, iar femeile pot primi îngrijire de la moașe în contexte diferite. Reducerea modelului neerlandez la expresia „acolo femeile nasc acasă” este o simplificare.

De ce România nu poate copia pur și simplu acest model

Siguranța nu depinde doar de calificarea moașei. Contează distribuția geografică a serviciilor, timpii de transport, disponibilitatea echipelor de urgență, accesul la operația cezariană și la transfuzie, colaborarea cu neonatologia și mecanismele de finanțare. Un model care funcționează într-o rețea integrată nu produce automat aceleași rezultate dacă este introdus într-un sistem fragmentat, cu distanțe mari între localități și maternități.

Comparația descrie cadrul general și nu garantează că fiecare unitate sau regiune oferă toate serviciile. Competența profesională, autorizarea furnizorului și accesul efectiv la serviciu trebuie evaluate separat.

Moașă, medic obstetrician și doula: diferențele de rol

O altă sursă frecventă de confuzie este folosirea termenului „doula” ca și cum ar desemna o profesie medicală. Doula oferă în principal sprijin emoțional, informațional și practic în timpul sarcinii, al nașterii și după naștere. Sprijinul poate fi valoros, iar revizuirea Cochrane privind sprijinul continuu în travaliu sugerează că un însoțitor dedicat poate avea efecte favorabile, însă rolul nu conferă competențe clinice de obstetrică.

O doula nu trebuie să efectueze examinări obstetricale, să diagnosticheze complicații sau să își asume responsabilitatea monitorizării medicale a mamei și a fătului. Moașa este un profesionist medical cu pregătire specifică pentru sarcină, naștere și perioada postnatală. Medicul obstetrician este medic specialist, cu responsabilități de diagnostic și tratament pentru patologia obstetricală și ginecologică, inclusiv pentru intervențiile chirurgicale.

Aceste roluri nu se află în competiție. O gravidă poate beneficia simultan de îngrijirea unei moașe, de evaluarea unui medic obstetrician și de sprijinul unei doule, cu condiția ca responsabilitățile fiecăruia să fie clare pentru toți cei implicați.

Nașterea la domiciliu în România: ce permite legea și ce riscuri există

Este una dintre cele mai sensibile întrebări legate de moașă, pentru că influențează direct siguranța mamei și a copilului. Trebuie diferențiate trei situații: o naștere care începe neplanificat la domiciliu, îngrijirile medicale oferite la domiciliu și un serviciu organizat pentru nașteri planificate acasă. Ele nu sunt același lucru și nu au același cadru legal.

Ce se întâmplă dacă nașterea începe neplanificat acasă

Este posibil ca travaliul să evolueze rapid și femeia să nu ajungă la maternitate înainte de expulzie. Aceasta este o situație de urgență sau de asistență neplanificată, care necesită activarea serviciilor medicale de urgență prin 112 și evaluarea mamei și a copilului. Competențele unei moașe privind asistarea nașterii normale și măsurile urgente nu trebuie confundate cu autorizarea unui serviciu planificat de nașteri la domiciliu.

Practica independentă nu echivalează cu dreptul de a organiza nașteri acasă

Legislația românească permite practica independentă a moașei, însă această constatare nu rezolvă întrebarea privind nașterea planificată acasă. Normele privind practica independentă reglementează forme de exercitare și locuri în care pot fi furnizate anumite îngrijiri. Pentru a stabili dacă un anumit furnizor poate organiza legal un serviciu de naștere planificată la domiciliu, trebuie verificate serviciile autorizate, cerințele sanitare, obligațiile profesionale și cadrul aplicabil transferului de urgență.

Actele normative consultate pentru acest articol nu conțin o reglementare națională explicită și completă, comparabilă cu traseele integrate pentru nașterea planificată la domiciliu din Marea Britanie sau Țările de Jos. Această constatare nu permite însă concluzia juridică absolută că orice naștere la domiciliu este interzisă sau că orice moașă poate organiza legal astfel de servicii. Pentru o decizie concretă este necesară confirmarea cadrului actual de către autoritățile competente și, dacă este cazul, o interpretare juridică de specialitate.

Ce riscuri trebuie luate în considerare

Chiar și într-o sarcină fără factori de risc cunoscuți pot apărea hemoragii, suferință fetală, distocie de umeri sau dificultăți de adaptare respiratorie ale nou-născutului. Unele dintre aceste complicații necesită intervenții disponibile doar într-o unitate obstetricală, uneori în câteva minute. Contează timpul real necesar pentru transport, disponibilitatea ambulanței, condițiile de trafic și capacitatea unității de primire.

Ce spun datele britanice despre locul nașterii

Cea mai cunoscută sursă de date este studiul Birthplace in England, o cohortă prospectivă națională publicată în BMJ în 2011, care a urmărit peste 64.000 de nașteri la femei sănătoase cu sarcini cu risc scăzut. Pe baza lui, ghidul NICE diferențiază între femeile care au mai născut și cele aflate la prima naștere.

Pentru femeile care au mai născut, nașterea planificată la domiciliu a fost asociată cu mai puține intervenții, fără o diferență identificată în rezultatele neonatale grave față de unitățile obstetricale. Pentru femeile aflate la prima naștere, datele au indicat un risc absolut mic, dar crescut, de rezultate neonatale adverse grave în cazul nașterii planificate acasă: aproximativ 9 cazuri la 1.000 de nașteri, față de aproximativ 5 la 1.000 în unitățile obstetricale. Tot în acest grup, o proporție importantă dintre femei a fost transferată la spital în timpul travaliului sau imediat după naștere.

Cifrele provin dintr-un sistem organizat, cu selecție a gravidelor și cu mecanisme de transfer funcționale. Ele nu reprezintă estimări valabile pentru nașterile planificate la domiciliu în România.

De ce „risc scăzut” nu înseamnă „fără risc” în sarcină și la naștere

În obstetrică, riscul este dinamic. O sarcină poate evolua normal timp de nouă luni și poate necesita intervenție urgentă în travaliu. Clasificarea inițială a riscului ajută la alegerea traseului de îngrijire, dar nu poate garanta absența complicațiilor, iar fiecare consultație reprezintă o nouă evaluare.

Ce factori pot modifica planul de îngrijire

Antecedentele obstetricale, hipertensiunea, diabetul, sarcina multiplă, poziția fetală anormală, restricția de creștere, sângerările și alte situații clinice pot necesita monitorizare sau intervenții specializate. Evaluarea trebuie actualizată pe tot parcursul sarcinii, iar apariția unui astfel de factor nu reprezintă un eșec al planului inițial, ci motivul pentru care planul există.

La fel, preferințele femeii se pot schimba. O gravidă poate dori inițial un travaliu fără analgezie regională și poate solicita ulterior epidurală. Îngrijirea centrată pe pacientă presupune respectarea alegerilor informate și adaptarea planului, nu transformarea preferințelor inițiale într-o obligație.

Colaborarea dintre moașă și medicul obstetrician: cum arată în practică

Un model bine organizat nu are nevoie de o opoziție între nașterea fiziologică și medicina obstetricală. Are nevoie de responsabilități clare. Moașa urmărește evoluția fiziologică, identifică modificările și oferă îngrijire continuă. Medicul obstetrician evaluează și tratează complicațiile și decide și efectuează intervențiile din sfera sa profesională. Medicul anestezist asigură evaluarea și intervențiile anestezice, iar neonatologul sau pediatrul intervine pentru evaluarea și tratamentul nou-născutului, potrivit organizării unității.

Cum arată un transfer de responsabilitate bine făcut

Informațiile relevante sunt transmise clar, de preferință într-un format structurat, astfel încât nimic important să nu se piardă între profesioniști. Pacienta înțelege de ce este necesară schimbarea planului. Intervenția nu este amânată din dorința de a păstra cu orice preț o naștere „naturală”, dar nici nu este realizată doar pentru că este disponibilă. Deciziile se bazează pe situația clinică și pe consimțământul informat, în condițiile aplicabile.

Cum alegeți o moașă în România: opt verificări înainte de primul contract

Alegerea unei moașe ar trebui să înceapă cu verificarea calificării și a dreptului de practică, nu cu promisiunea unei anumite experiențe la naștere. O moașă competentă nu poate garanta că travaliul va evolua fără intervenții. Poate însă explica modul în care urmărește evoluția, când solicită evaluare medicală și cum gestionează situațiile neprevăzute.

1. Verificați calificarea profesională

Solicitați clarificarea titlului profesional și a formării. Dacă persoana oferă servicii clinice în calitate de moașă, trebuie să poată demonstra calificarea și dreptul legal de exercitare.

2. Verificați autorizarea actuală

Întrebați despre certificatul de membru OAMGMAMR, avizul anual și forma de practică. Dacă serviciile sunt oferite printr-un cabinet, verificați dacă acesta este autorizat pentru activitățile propuse.

3. Clarificați ce include serviciul

Unele servicii includ doar educație prenatală, altele includ consultații clinice și îngrijiri postnatale. Prezența la naștere trebuie discutată separat, cu toate condițiile ei.

4. Întrebați despre colaborarea cu maternitatea

Dacă doriți ca moașa să vă însoțească în travaliu, verificați dacă unitatea permite participarea ei și în ce calitate. Un contract privat cu moașa nu înlocuiește regulile de acces și de practică ale maternității.

5. Discutați gestionarea complicațiilor

Întrebați ce semne determină trimiterea către medic și ce se întâmplă dacă apar complicații în afara programului obișnuit. Răspunsurile trebuie să fie concrete, nu bazate pe promisiunea că „totul va merge natural”.

6. Clarificați disponibilitatea

Continuitatea nu înseamnă neapărat că aceeași persoană va fi disponibilă permanent. Dacă moașa lucrează într-o echipă, întrebați cine o înlocuiește, cum sunt transmise informațiile și ce se întâmplă în cazul unei indisponibilități.

7. Discutați costurile

Solicitați o prezentare clară a serviciilor incluse, a tarifelor, a condițiilor de anulare și a eventualelor costuri suplimentare. Nu presupuneți că toate serviciile sunt decontate sau că toate sunt disponibile în sistemul public.

8. Observați modul în care comunică

O moașă trebuie să poată explica beneficiile și riscurile fără presiune sau culpabilizare. Este un semnal de alarmă dacă descurajează categoric consultul obstetrical, prezintă orice intervenție medicală drept nocivă sau promite rezultate imposibil de garantat.

Ce ar trebui să se schimbe pentru ca mai multe gravide din România să beneficieze de continuitatea îngrijirii

Dovezile privind continuitatea îngrijirii sunt relevante pentru România, dar nu oferă singure un plan de reorganizare a sistemului. Pentru implementarea unui model funcțional ar fi necesare mai multe condiții simultan.

1. Un număr suficient de moașe calificate și active profesional, distribuite inclusiv în afara marilor orașe.
2. Trasee clare pentru sarcinile fiziologice și pentru cele care dezvoltă complicații, cu reguli comune de trecere de la unul la altul.
3. Integrarea informațiilor medicale între serviciile prenatale, maternitate și îngrijirea postnatală.
4. Stabilirea scrisă a responsabilităților profesionale și a procedurilor de colaborare dintre moașe și medici.
5. Finanțarea sustenabilă a serviciilor, inclusiv a timpului necesar pentru consultații, educație și îngrijire după naștere.

Este suficientă angajarea mai multor moașe?

Nu. Dacă moașele sunt integrate exclusiv în turele unei maternități, fără continuitate prenatală și postnatală, creșterea numărului lor poate îmbunătăți disponibilitatea personalului, dar nu reproduce modelul evaluat de Cochrane. Continuitatea presupune un mod diferit de organizare a responsabilității, nu doar mai multe persoane în aceeași organizare.

Ar trebui ca toate gravidele să fie îngrijite numai de moașe?

Nu. Îngrijirea trebuie adaptată riscului și nevoilor individuale. Unele sarcini necesită de la început supraveghere obstetricală specializată, altele pot beneficia de un model în care moașa are un rol central, cu acces la medic atunci când este necesar. Un sistem bine organizat trebuie să poată oferi ambele trasee, fără întârzieri periculoase la trecerea de la unul la celălalt.

Întrebări frecvente despre moașă

Poate o moașă să urmărească sarcina în România?

Da, legislația include diagnosticarea și supravegherea sarcinii normale în domeniul profesiei. Activitatea concretă trebuie să respecte autorizarea și condițiile de practică.

Poate moașa să asiste singură o naștere normală?

Legea include asistarea nașterii normale între competențele profesionale ale moașei. Acest lucru nu elimină cerințele privind locul autorizat de desfășurare, siguranța, colaborarea și accesul la intervenții medicale.

Este moașa medic?

Nu. Moașa este un profesionist medical distinct de medicul obstetrician, cu formare și competențe proprii.

Care este diferența dintre moașă și asistenta de obstetrică?

Moașa are un titlu profesional propriu, obținut printr-un program universitar dedicat. Un asistent medical generalist care lucrează în obstetrică poate avea experiență vastă, dar nu dobândește prin aceasta competențele legale ale moașei.

Este moașa același lucru cu doula?

Nu. Moașa are competențe clinice reglementate. Doula oferă sprijin nonclinic și nu înlocuiește personalul medical.

Poate moașa efectua o operație cezariană?

Nu. Operația cezariană este o intervenție chirurgicală efectuată de medicul cu competențele necesare.

Poate o moașă să lucreze independent în România?

Da, în formele și condițiile reglementate de legislația privind practica independentă, în principal Ordinul ministrului sănătății nr. 1.454/2014.

Poate moașa să vină acasă după naștere?

Pot exista servicii de îngrijire postnatală la domiciliu, în condițiile legale și de autorizare aplicabile. Disponibilitatea lor trebuie verificată concret.

Poate o moașă să organizeze o naștere la domiciliu în România?

Acest drept nu poate fi dedus doar din calificarea de moașă sau din posibilitatea de practică independentă. Este necesară verificarea cadrului juridic, a autorizării serviciului și a condițiilor de siguranță.

Îngrijirea condusă de moașă reduce cezarienele?

Revizuirea Cochrane din 2024 indică o reducere modestă, probabilă, a frecvenței cezarienelor în modelele de continuitate, de aproximativ una până la două la fiecare 100 de nașteri, comparativ cu alte modele de îngrijire.

Este îngrijirea condusă de moașă mai sigură pentru copil?

Dovezile Cochrane nu permit afirmarea unui beneficiu cert asupra mortalității neonatale. Siguranța depinde de selecția riscului, de calitatea îngrijirii și de accesul la intervenții specializate.

Ce recomandă Organizația Mondială a Sănătății despre moașe?

OMS recomandă modelele de continuitate conduse de moașe în sistemele cu programe de moașe bine organizate, prezența unui însoțitor ales de femeie în travaliu și cel puțin patru contacte postnatale în primele șase săptămâni.

Pot avea o moașă ca însoțitor la naștere?

Legea privind dreptul la însoțitor la naștere, adoptată în octombrie 2026, permite femeii să aleagă persoana care o însoțește, iar aceasta poate fi și o moașă cunoscută din sarcină. Ca însoțitor, ea oferă sprijin, nu îngrijire clinică, care rămâne responsabilitatea echipei maternității.

Pot avea simultan medic obstetrician și moașă?

Da. Cele două roluri sunt complementare. Important este ca responsabilitățile, comunicarea și traseul de îngrijire să fie clare.

Sfaturi Healthwise

1. Verificați profesia, nu doar denumirea serviciului. O persoană care oferă sprijin la naștere nu este automat moașă autorizată, iar titlul se poate confirma prin certificatul de membru și avizul anual.
2. Discutați din timp cu maternitatea. Dacă doriți să fiți însoțită de o anumită moașă, aflați încă din trimestrul al doilea condițiile de acces și rolul pe care aceasta îl poate avea în unitate.
3. Nu transformați nașterea vaginală într-o obligație. Obiectivul este siguranța mamei și a copilului, nu evitarea cu orice preț a intervențiilor medicale.
4. Solicitați un plan clar pentru complicații. Întrebați cine decide transferul responsabilității și cât de repede poate interveni echipa obstetricală.
5. Includeți perioada postnatală în planificare. Îngrijirea nu se încheie odată cu externarea; recuperarea mamei și adaptarea nou-născutului necesită urmărire în primele săptămâni.
6. Alegeți-vă un însoțitor pentru travaliu. Prezența unei persoane de încredere, fie ea moașă, doula sau un apropiat, are efecte documentate asupra experienței nașterii.
7. Interpretați corect studiile. Beneficiile observate pentru continuitatea îngrijirii nu demonstrează superioritatea oricărei moașe, a oricărui serviciu privat sau a nașterii la domiciliu.
8. Cereți informații despre opțiunile reale. Un model bun de îngrijire oferă atât sprijin pentru procesele fiziologice, cât și acces rapid la intervenții medicale atunci când sunt necesare.

Concluzie Healthwise

Moașa este una dintre profesiile medicale a căror imagine publică nu reflectă competențele prevăzute de lege. În România, ea poate supraveghea sarcina normală, pregăti viitorii părinți, îngriji femeia în travaliu, asista nașterea fiziologică și urmări mama și copilul după naștere, cu același profil de competențe ca o moașă din orice alt stat al Uniunii Europene. Între aceste competențe și accesul real al femeilor la servicii există însă o distanță importantă, pentru că sistemul este organizat adesea în jurul consultațiilor separate, al turelor și al întâlnirilor succesive cu profesioniști diferiți.

Fiziologia nașterii explică de ce contează relația: travaliul este un proces neuroendocrin sensibil la siguranță și la sprijin. Dovezile Cochrane confirmă că modelele în care aceeași moașă sau o echipă mică urmărește femeia de-a lungul sarcinii și nașterii aduc beneficii modeste, dar reale, inclusiv mai multe nașteri vaginale spontane, mai puține intervenții și experiențe mai bune. Aceste beneficii apar însă în sisteme în care moașele lucrează strâns cu medicii obstetricieni și în care transferul este rapid și bine organizat.

Valoarea moașei nu constă în promisiunea unei nașteri fără intervenții, ci în competența de a susține normalitatea, de a recunoaște momentul în care aceasta se schimbă și de a asigura continuitatea îngrijirii. Pentru femeile din România, întrebarea relevantă nu este „moașă sau medic?”, ci „cum poate fi organizată îngrijirea astfel încât să existe atât continuitate și respect, cât și siguranță clinică?”.

Referințe științifice și legislative

Sandall J, Fernandez Turienzo C, Devane D, Soltani H, Gillespie P, Gates S, Jones LV, Shennan AH, Rayment-Jones H. Midwife continuity of care models versus other models of care for childbearing women. Cochrane Database of Systematic Reviews. 2024;4:CD004667. doi:10.1002/14651858.CD004667.pub6
Susține datele despre nașterea vaginală spontană, cezariană, nașterea instrumentală, epiziotomie, prematuritate, experiența femeilor și costuri în modelele de continuitate.

Bohren MA, Hofmeyr GJ, Sakala C, Fukuzawa RK, Cuthbert A. Continuous support for women during childbirth. Cochrane Database of Systematic Reviews. 2017;7:CD003766. doi:10.1002/14651858.CD003766.pub6
Susține efectele sprijinului continuu în travaliu și diferențierea dintre sprijinul relațional și îngrijirea clinică.

Birthplace in England Collaborative Group. Perinatal and maternal outcomes by planned place of birth for healthy women with low risk pregnancies: the Birthplace in England national prospective cohort study. BMJ. 2011;343:d7400. doi:10.1136/bmj.d7400
Susține datele despre rezultatele neonatale și intervențiile în funcție de locul planificat al nașterii, separat pentru femeile la prima naștere și pentru cele care au mai născut.

Renfrew MJ, McFadden A, Bastos MH, Campbell J, Channon AA, Cheung NF, et al. Midwifery and quality care: findings from a new evidence-informed framework for maternal and newborn care. Lancet. 2014;384(9948):1129-1145. doi:10.1016/S0140-6736(14)60789-3
Susține cadrul general privind contribuția moașei la calitatea îngrijirii materne și neonatale și importanța integrării ei în sistem.

National Institute for Health and Care Excellence. Intrapartum care. NICE guideline NG235. Publicat în 29 septembrie 2023, cu actualizări ulterioare, inclusiv în 2026.
Susține descrierea locurilor de naștere din sistemul britanic, protocoalele de transfer și diferențierea riscului după paritate.

World Health Organization. WHO recommendations: intrapartum care for a positive childbirth experience. Geneva: WHO; 2018.
Susține recomandarea modelelor de continuitate conduse de moașe în sistemele cu programe bine organizate și recomandarea unui însoțitor ales de femeie.

Hodnett ED, Downe S, Walsh D. Alternative versus conventional institutional settings for birth. Cochrane Database of Systematic Reviews. 2012;(8):CD000012. doi:10.1002/14651858.CD000012.pub4
Susține datele despre sălile de naștere de tip casă: mai puține epidurale, mai puțină stimulare cu oxitocină, mai puține nașteri instrumentale și satisfacție mai mare.

Fernandez Turienzo C, Bick D, Briley AL, Bollard M, Coxon K, Cross P, et al. Midwifery continuity of care versus standard maternity care for women at increased risk of preterm birth: a hybrid implementation-effectiveness, randomised controlled pilot trial in the UK. PLOS Medicine. 2020;17(10):e1003350. doi:10.1371/journal.pmed.1003350
Susține descrierea studiului POPPIE privind continuitatea îngrijirii la femeile cu risc de naștere prematură.

Gallos I, Devall A, Martin J, Middleton L, Beeson L, Galadanci H, et al. Randomized trial of early detection and treatment of postpartum hemorrhage. New England Journal of Medicine. 2023;389(1):11-21. doi:10.1056/NEJMoa2303966
Susține afirmația despre măsurarea obiectivă a sângerării și pachetul de intervenții E-MOTIVE în etapa a treia.

National Institute for Health and Care Excellence. Antenatal and postnatal mental health: clinical management and service guidance. Clinical guideline CG192. Londra: NICE; 2014, actualizat în 2020.
Susține recomandarea întrebărilor de depistare a depresiei la primul contact prenatal și în perioada postnatală timpurie.

Ockenden D. Findings, conclusions and essential actions from the independent review of maternity services at The Shrewsbury and Telford Hospital NHS Trust. Final report. Londra; martie 2022. NHS England. Midwifery continuity of carer, scrisoarea B2011, 21 septembrie 2022.
Susțin condiționarea continuității îngrijirii de personalul suficient și renunțarea la ținta națională britanică.

World Health Organization. WHO recommendations on maternal and newborn care for a positive postnatal experience. Geneva: WHO; 2022.
Susține recomandarea a cel puțin patru contacte postnatale în primele șase săptămâni.

World Health Organization. WHO recommendations on antenatal care for a positive pregnancy experience. Geneva: WHO; 2016.
Susține recomandarea a cel puțin opt contacte prenatale.

UNFPA, WHO, International Confederation of Midwives. The State of the World’s Midwifery 2021. New York: UNFPA; 2021.
Susține estimarea deficitului global de moașe și a impactului potențial al intervențiilor furnizate de moașe.

Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Directiva 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale, articolele 40–42 și anexa V.5.5.1, cu modificările introduse prin Directiva 2013/55/UE.
Susține cerințele minime de formare a moașei, volumul de practică clinică și lista activităților pe care statele membre trebuie să le permită moașelor.

Guvernul României. Ordonanța de urgență nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea OAMGMAMR, aprobată prin Legea nr. 53/2014, cu modificările și completările ulterioare.
Susține statutul legal al moașei în România și atribuțiile prevăzute la articolele 5 și 7.

Ministerul Sănătății. Ordinul nr. 1.454/2014 pentru aprobarea normelor metodologice privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical în regim independent, cu modificările și completările ulterioare.
Susține formele de practică independentă și distincția dintre serviciile autonome și cele delegate.

Ministerul Sănătății. Criteriile din 24 iunie 2015 privind formarea în profesia de moașă; Protocolul din 23 august 2021 privind metodologia efectuării consultației prenatale și postnatale.
Susțin durata și structura programului universitar de moașe și cadrul consultațiilor prenatale și postnatale.

OAMGMAMR. Hotărârea nr. 5/2020 privind eliberarea avizului anual și Hotărârea nr. 2/2018 privind avizul anual pentru exercitarea profesiei ca persoană fizică independentă, cu modificările aplicabile.
Susțin condițiile de autorizare și reînnoire a dreptului de practică.

Semmelweis IP. Die Ätiologie, der Begriff und die Prophylaxis des Kindbettfiebers. Pesta, Viena, Leipzig: C.A. Hartleben; 1861.
Susține datele istorice despre mortalitatea din cele două clinici ale maternității din Viena și efectul spălării mâinilor din 1847.

Profesia de moașă, între tradiție și modernism. MedicHub; martie 2015.
Susține datele despre istoria formării moașelor în România, desființarea învățământului în 1978 și evoluția numărului de moașe.

Parlamentul României. Lege privind dreptul la însoțitor la naștere și protejarea intimității în maternități, adoptată în octombrie 2026, trimisă la promulgare.
Susține prevederile privind însoțitorul ales, intimitatea și rooming-in-ul.

Salvați Copiii România. Anchetă privind deficitul de medici neonatologi, rata cezarienelor și prematuritatea, date pentru anul 2021. București; martie 2024.
Susține estimarea proporției cezarienelor în maternitățile din România.

Nursing and Midwifery Council. Standards of proficiency for midwives. Londra: NMC; 2019. Zorginstituut Nederland. Verloskundige zorg (Zvw). International Confederation of Midwives. Essential competencies for midwifery practice.
Susțin descrierea cadrului profesional al moașei în Marea Britanie, Țările de Jos și la nivel internațional.

Disclaimer Healthwise: Acest material are scop educațional și nu înlocuiește consultația obstetricală, evaluarea individuală a riscurilor sau consultanța juridică privind exercitarea profesiilor medicale. Descrierea nașterii la domiciliu nu reprezintă o opinie juridică definitivă asupra tuturor situațiilor posibile, iar datele din studiile internaționale provin din sisteme medicale diferite de cel românesc și nu reprezintă predicții individuale. În cazul sângerării, durerilor severe, reducerii mișcărilor fetale, dificultăților respiratorii, convulsiilor ori altor semne de urgență în sarcină sau după naștere, solicitați imediat asistență medicală. Alegerea locului nașterii și a echipei de îngrijire trebuie făcută pe baza riscului obstetrical și a serviciilor medicale efectiv disponibile.