Înlocuire valvulară

by Mihaela Marinescu
Published: Updated:
« Back to Glossary Index

Înlocuire valvulară (subst., procedură medicală/cardiologie)

Înlocuirea valvulară este o intervenție medicală prin care o valvă a inimii deteriorată, calcificată sau incapabilă să funcționeze corect este înlocuită cu o proteză artificială. Scopul procedurii este restabilirea fluxului sangvin normal, reducerea simptomelor (dispnee, oboseală, dureri în piept, sincope) și prevenirea complicațiilor grave, precum insuficiența cardiacă, aritmiile severe sau accidentul vascular cerebral.

Procedura poate fi realizată prin chirurgie clasică (cu sternotomie) sau prin metode minim invazive, inclusiv proceduri transcateter (TAVI – pentru valva aortică; valve-in-valve; proteze mitrale sau tricuspide selectate).


Când este recomandată înlocuirea valvulară?

Indicația apare atunci când valva naturală este:

  • afectată sever de stenoză (îngustare)
  • afectată de regurgitare/insuficiență valvulară severă
  • calcificată avansat (ex.: stenoză aortică sever calcificată)
  • afectată structural după endocardită infecțioasă
  • insuficientă în ciuda reparațiilor anterioare
  • deteriorată în context congenital sau degenerativ

Decizia se bazează pe investigații precum ecocardiografia Doppler, CT cardiac, RMN și testele funcționale.


Tipuri de proteze valvulare

Tip protezăExempleAvantajeConsiderații
Biologicăporcină, bovină, omologatănu necesită anticoagulare permanentădurabilitate mai scăzută (10–20 ani)
Mecanicăproteze din carbon, titandurată foarte lungă (peste 25–30 ani)necesită tratament anticoagulant pe viață

Alegerea depinde de vârstă, stil de viață, comorbidități și preferință informată.


Metode de înlocuire valvulară

  • Chirurgie deschisă (standard) – acces prin stern
  • Minim-invazivă – incizii reduse, recuperare mai rapidă
  • Proceduri transcateter (TAVI/MitraClip/Valve-in-Valve) – fără deschiderea toracică, recomandate pacienților cu risc chirurgical crescut

Recuperarea după înlocuirea valvulară

Recuperarea variază în funcție de metoda folosită, dar poate include:

  • monitorizare în spital 3–10 zile
  • tratament anticoagulant (obligatoriu pentru protezele mecanice)
  • reabilitare cardiacă supravegheată
  • controale periodice ecocardiografice pentru evaluarea funcției protezei

Majoritatea pacienților observă o îmbunătățire graduală a respirației, capacității de efort și calității vieții.


Beneficii și riscuri

Beneficii principale:

  • îmbunătățirea simptomelor
  • prevenirea progresiei insuficienței cardiace
  • creșterea speranței și calității vieții

Riscuri posibile (dependente de pacient și tehnică):

  • sângerări (mai ales la pacienții anticoagulați)
  • infecții
  • ritm cardiac anormal ce poate necesita pacemaker
  • tromboze valvulare (mai ales la protezele mecanice)

Toate riscurile sunt evaluate preoperator cu echipa cardio-chirurgicală.

« Back to Glossary Index
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00