Mindfulness

35 « Back to Glossary Index

Psihologie clinică | Practici de reglare | Intervenții comportamentale

Mindfulness desemnează atenția intenționată, susținută și non-reactivă asupra experienței prezente, incluzând senzațiile corporale, gândurile și emoțiile, fără evaluare imediată sau încercare de modificare. Termenul provine din tradiții contemplative budiste și a fost adaptat în context clinic occidental prin programele structurate dezvoltate de Jon Kabat-Zinn începând cu anii 1970, în special programul de reducere a stresului bazat pe mindfulness. Practica nu presupune eliminarea gândurilor sau obținerea unei stări permanente de calm, ci schimbarea relației cu experiența internă.

Mecanismul biologic

• Practica susținută este asociată cu reducerea activității în rețeaua modului implicit, structura corelată cu procesarea autoreferențială și cu ruminația, și cu creșterea conectivității între cortexul prefrontal și amigdală
• Antrenamentul atențional crește capacitatea de a observa senzațiile corporale fără reacție automată, ceea ce se traduce prin acuratețe interoceptivă mai mare și prin reactivitate emoțională redusă
• Componenta respiratorie a majorității practicilor implică încetinirea ritmului respirator, cu efecte asupra reglării autonome independente de componenta atențională
• Efectele asupra variabilității ritmului cardiac sunt inconsecvente între studii: unele arată creșteri ale markerilor vagali, altele nu găsesc diferențe semnificative față de grupurile de control activ

Contexte clinice relevante

• Programele structurate au dovezi din studii randomizate pentru reducerea simptomelor de anxietate, a stresului perceput și pentru prevenția recăderilor în depresia recurentă, cu efecte de mărime mică până la moderată
• Terapia cognitivă bazată pe mindfulness este recomandată în ghidurile britanice NICE ca opțiune de prevenție a recăderilor la persoanele cu trei sau mai multe episoade depresive anterioare
• Efectele adverse sunt rar raportate, dar există: la unele persoane, în special cu istoric de traumă sau cu simptome disociative, practica prelungită în tăcere poate amplifica anxietatea sau retrăirile
• Calitatea metodologică a literaturii variază semnificativ; studiile cu grup de control activ arată efecte mai modeste decât cele comparate cu lista de așteptare

mindfulness nu este potrivit pentru toată lumea în orice moment. la persoanele cu istoric de traumă sau aflate în activare acută, practica în tăcere poate intensifica anxietatea. în aceste situații, abordările orientate spre corp și spre mișcare sunt de obicei mai accesibile decât introspecția prelungită.

« Back to Glossary Index