Instrumente Healthwise gratuite: Creează cont →

Obezitate clinică

by Mihaela Marinescu

« Înapoi la enciclopedie

Termeni medicali

Obezitatea clinică este, conform definiției propuse în ianuarie 2025 de o comisie internațională, o boală cronică definită prin semne obiective că excesul de țesut adipos afectează deja funcția unor organe sau limitează activitățile zilnice.

Diagnosticul presupune două etape: confirmarea excesului de țesut adipos și demonstrarea afectării funcționale. Indicele de masă corporală singur nu este suficient pentru niciuna dintre ele, cu excepția valorilor foarte mari.

Se deosebește de obezitatea preclinică, în care excesul de grăsime există cu funcție păstrată a organelor și țesuturilor, dar cu risc crescut de boli în viitor.

Pe scurt

Boală cronică definită prin afectare funcțională.
Propusă în ianuarie 2025 de o comisie internațională.
Necesită confirmarea excesului de grăsime și semne de afectare.
Indicele de masă corporală singur nu este suficient.
La valori peste 40, excesul poate fi considerat prezent fără confirmare.
Se deosebește de obezitatea preclinică.
Mută centrul diagnosticului de pe cântar pe funcționarea corpului.

Cum funcționează

Comisia internațională a revistei The Lancet Diabetes & Endocrinology, cu peste cincizeci de experți, a constatat că diagnosticul bazat exclusiv pe indicele de masă corporală nu oferă informații despre starea de sănătate a individului și poate duce atât la supradiagnostic, cât și la subdiagnostic.

Prima etapă a diagnosticului propus este confirmarea excesului de țesut adipos. Aceasta se face prin cel puțin o măsură suplimentară — circumferința taliei, raportul talie-șold, raportul talie-înălțime sau măsurarea directă a grăsimii — ori prin două măsuri antropometrice. La valori de indice de peste 40, excesul poate fi considerat prezent fără confirmare suplimentară.

A doua etapă este demonstrarea afectării funcționale. Comisia a propus criterii pentru adulți și pentru copii, care includ semne de disfuncție de organ sau de sistem atribuibile excesului de grăsime, precum și limitarea activităților zilnice.

Doar prezența ambelor condiții definește obezitatea clinică. Excesul de grăsime cu funcție păstrată rămâne obezitate preclinică, o stare de risc crescut, nu o boală în sine.

Criteriile, consecințele practice, locul indicelui

De ce a fost nevoie de redefinire

Un diagnostic bazat pe o cifră calculată din greutate și înălțime nu distinge între o persoană cu masă musculară mare și una cu exces de grăsime, nici între o persoană cu exces de grăsime și funcție păstrată și una cu afectare de organ.

Consecința era dublă: unele persoane primeau un diagnostic de boală fără a avea vreo afectare, iar altele cu afectare reală nu îl primeau, pentru că valoarea se afla sub prag. Redefinirea urmărește corectarea ambelor erori.

Ce schimbă în practică

Un indice crescut deschide evaluarea, nu o încheie. Pasul următor este evaluarea medicală a modului în care excesul afectează organismul: tensiunea arterială, glicemia, lipidele, funcția hepatică, respirația în somn, articulațiile și capacitatea de efort.

Diferența dintre obezitatea preclinică și cea clinică are consecințe asupra tipului de intervenție propus. Un diagnostic de boală cronică justifică un tratament, inclusiv farmacologic sau chirurgical, acolo unde este indicat; o stare de risc justifică prevenție.

Indicele nu a fost abandonat

Titlurile de presă despre noua definiție au sugerat uneori că indicele de masă corporală ar fi devenit inutil. Documentul comisiei spune altceva: indicele rămâne util ca prim pas de screening și pentru studii de populație, dar nu mai este suficient singur pentru diagnosticul individual.

Această poziție nu este o ruptură, ci formalizarea a ceea ce epidemiologia și studiile de compoziție corporală arătau de decenii — inclusiv rezerva formulată de Ancel Keys în 1972, când a propus denumirea indicelui.

Rămâne, de altfel, o distincție utilă între cele două întrebări la care răspund studiile despre indice. Prima este dacă prezice riscul de boală și de deces în populații — iar răspunsul este, în mare, da. A doua este cât de bine identifică excesul de grăsime la o anumită persoană — iar aici răspunsul este doar parțial. Noua definiție păstrează indicele pentru prima întrebare și adaugă pașii necesari pentru a doua.

Cele două etape ale diagnosticului propus

Etapa Ce se cere Alternativa acceptată
Confirmarea excesului de grăsime o măsură suplimentară pe lângă indice două măsuri antropometrice
Măsuri acceptate talia, raportul talie-șold, raportul talie-înălțime măsurarea directă a grăsimii
Excepția indice peste 40 excesul se consideră prezent
Demonstrarea afectării semne obiective de disfuncție de organ limitarea activităților zilnice
Fără afectare obezitate preclinică stare de risc, nu boală

Prezența ambelor condiții definește obezitatea clinică; prima singură definește obezitatea preclinică.

Criteriile de afectare funcțională sunt formulate separat pentru adulți și pentru copii.

Relevanță clinică

Pentru pacientul cu un indice de 30 sau mai mult, consecința practică este că evaluarea nu se oprește la cifră. Un indice de 30 sau peste indică, în majoritatea cazurilor, un exces real de țesut adipos, dar pasul următor este verificarea funcției organelor.

Pentru medicul de familie, redefinirea oferă un cadru pentru o conversație mai utilă: în locul unei etichete bazate pe o cifră, o evaluare care arată ce este afectat și ce nu. Un pacient cu obezitate preclinică și analize normale primește o informație diferită de unul cu afectare hepatică și apnee în somn.

Pentru persoanele cu masă musculară mare, redefinirea elimină un diagnostic incorect. Un sportiv cu un indice de 29 și procent de grăsime scăzut nu îndeplinește prima condiție, deci nu primește nicio etichetă de obezitate.

Pentru sistemele de sănătate, implementarea rămâne o întrebare deschisă. Comisia a recunoscut că modul în care noile criterii vor fi aplicate în practica de zi cu zi și în deciziile de rambursare este una dintre zonele mai puțin definitive ale propunerii.

Pentru cercetare, consecința este importantă și va dura ani. Toate studiile epidemiologice existente au definit obezitatea prin indice, deci rezultatele lor descriu o populație care include atât forma clinică, cât și pe cea preclinică. Reanalizarea datelor după noile criterii nu este, în majoritatea cazurilor, posibilă, pentru că afectarea funcțională nu a fost evaluată sistematic.

Ce se evaluează pentru afectarea funcțională

Tensiunea arterială.

Glicemia și indicii de rezistență la insulină.

Profilul lipidic.

Funcția hepatică și prezența steatozei.

Respirația în somn.

Articulațiile portante și capacitatea de efort.

Factori care influențează încadrarea ca obezitate clinică

Confirmarea excesului de țesut adipos.

Prezența semnelor de afectare de organ.

Limitarea activităților zilnice.

Distribuția grăsimii.

Vârsta.

Bolile asociate preexistente.

Durata excesului ponderal.

Capacitatea funcțională măsurată.

Întrebări frecvente

Ce este obezitatea clinică?

Conform definiției propuse în ianuarie 2025, o boală cronică definită prin semne obiective că excesul de țesut adipos afectează deja funcția unor organe sau limitează activitățile zilnice.

Cum se pune diagnosticul?

În două etape: confirmarea excesului de țesut adipos, prin cel puțin o măsură suplimentară pe lângă indice, și demonstrarea afectării funcționale. Doar prezența ambelor condiții definește boala.

Ce măsuri confirmă excesul?

Circumferința taliei, raportul talie-șold, raportul talie-înălțime sau măsurarea directă a grăsimii, ori două măsuri antropometrice. La valori de indice peste 40, excesul poate fi considerat prezent fără confirmare.

Prin ce diferă de obezitatea preclinică?

Prin afectarea funcțională. În obezitatea preclinică excesul de grăsime există, dar funcția organelor și țesuturilor este păstrată, cu risc crescut de boli în viitor — este o stare de risc, nu o boală.

De ce a fost nevoie de redefinire?

Pentru că diagnosticul bazat exclusiv pe indice nu oferă informații despre starea de sănătate a individului și poate duce atât la supradiagnostic, cât și la subdiagnostic.

Indicele de masă corporală a devenit inutil?

Nu. Documentul comisiei spune că rămâne util ca prim pas de screening și pentru studii de populație, dar nu mai este suficient singur pentru diagnosticul individual. Un indice crescut deschide evaluarea, nu o încheie.

Ce se verifică în practică?

Tensiunea arterială, glicemia, lipidele, funcția hepatică, respirația în somn, articulațiile și capacitatea de efort — adică modul în care excesul afectează efectiv organismul.

Ce se schimbă pentru un sportiv cu indice de 29?

Nu îndeplinește prima condiție, dacă procentul de grăsime este scăzut, deci nu primește nicio etichetă de obezitate. Redefinirea elimină, în acest caz, un diagnostic incorect.

Ce arată și ce nu arată

Ce arată Ce nu arată
Afectare funcțională documentată Doar o cifră peste un prag
Un diagnostic de boală cronică O stare de risc
Că evaluarea nu se oprește la indice Că indicele a devenit inutil
Ce organ este afectat și ce nu Cauza excesului ponderal
Nevoia de confirmare a excesului de grăsime Că orice indice peste 30 este boală

Greșeli frecvente de interpretare

Punerea diagnosticului pe baza indicelui singur

Definiția cere confirmarea excesului de țesut adipos printr-o măsură suplimentară și demonstrarea afectării funcționale. Un indice peste 30 fără aceste două condiții nu este obezitate clinică.

Interpretarea redefinirii ca abandonare a indicelui

Documentul comisiei îl păstrează ca prim pas de screening și pentru studii de populație. Ce s-a schimbat este că nu mai este suficient singur pentru diagnosticul individual.

Confundarea celor două forme

Obezitatea preclinică este o stare de risc cu funcție păstrată; cea clinică este o boală cu afectare documentată. Distincția are consecințe asupra tipului de intervenție propus.

De ce contează

Redefinirea obezității este, în esență, o revenire la felul în care medicina definește orice altă boală: prin ce nu funcționează, nu prin cât cântărește cineva. Faptul că a fost nevoie de o comisie cu cincizeci de experți și de un document de câteva sute de pagini pentru a ajunge acolo spune mult despre cât de adânc intrase o cifră în locul unui diagnostic. Partea cu adevărat utilă nu este noua etichetă, ci ce se întâmplă acum în consultație: cineva verifică ficatul, tensiunea și somnul, în loc să citească un număr.

Concluzie

Obezitatea clinică este, conform definiției propuse în ianuarie 2025 de o comisie internațională, o boală cronică definită prin semne obiective că excesul de țesut adipos afectează deja funcția unor organe sau limitează activitățile zilnice. Diagnosticul cere două etape: confirmarea excesului de grăsime, prin cel puțin o măsură suplimentară pe lângă indice, și demonstrarea afectării funcționale. La valori de indice peste 40, excesul se poate considera prezent fără confirmare. Indicele rămâne util ca prim pas de screening, dar nu mai este suficient singur pentru diagnosticul individual.

Referințe

Rubino F, Cummings DE, Eckel RH, et al. Definition and diagnostic criteria of clinical obesity. The Lancet Diabetes & Endocrinology. 2025;13(3):221–262. doi:10.1016/S2213-8587(24)00316-4

Susține definiția obezității clinice, cele două etape ale diagnosticului, măsurile acceptate pentru confirmare și excepția pentru valori de indice peste 40.

Keys A, Fidanza F, Karvonen MJ, Kimura N, Taylor HL. Indices of relative weight and obesity. Journal of Chronic Diseases. 1972;25(6–7):329–343. doi:10.1016/0021-9681(72)90027-6

Susține afirmația că insuficiența indicelui pentru clasificarea individuală fusese formulată explicit de la propunerea denumirii lui.

Romero-Corral A, Somers VK, Sierra-Johnson J, et al. Accuracy of body mass index in diagnosing obesity in the adult general population. International Journal of Obesity. 2008;32(6):959–966. doi:10.1038/ijo.2008.11

Susține datele privind supradiagnosticul și subdiagnosticul produse de folosirea indicelui ca unic criteriu.

World Health Organization. Obesity: Preventing and Managing the Global Epidemic. WHO Technical Report Series 894. Geneva: WHO; 2000.

Susține descrierea clasificării internaționale anterioare, bazată pe pragurile de indice de masă corporală, pe care redefinirea o completează.

Termeni corelați

Obezitate preclinică, Obezitate sarcopenică, Obezitate cu greutate normală, Subdiagnostic, Circumferința taliei

« Înapoi la enciclopedie

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00