Piramida lui Maslow nu apare în cartea lui Maslow

Diagrama cu cinci straturi colorate, cea mai reprodusă din istoria formării manageriale, nu a fost desenată de Abraham Maslow. Lucrarea lui din 1943, în care a formulat teoria, nu conține nicio diagramă, iar cuvântul „piramidă” nu apare în ea. Forma a fost creată ulterior: o schemă în trepte de către un teoretician al managementului în 1957, apoi triunghiul propriu-zis, în 1960, de către un consultant american care o propunea managerilor ca instrument de stabilire a salariilor. Articolul în care a apărut se numea, fără echivoc, „Cum îi motivează banii pe oameni”.

„Motivație și personalitate”, apărută la Editura Trei în 2026 în traducerea Andreei Rășuceanu, este cartea în care Maslow și-a dezvoltat teoria pe larg — 568 de pagini care spun, în mai multe privințe, altceva decât diagrama care o reprezintă.

Recenzia de față privește trei lucruri separat: cine a fost Maslow și ce loc ocupă în istoria psihologiei, ce susține efectiv cartea, și ce s-a întâmplat când teoria a fost testată — pentru că între 1954 și astăzi s-au acumulat șapte decenii de verificări.

Cartea, în șase idei

1. Piramida nu îi aparține lui Maslow; a fost desenată de un consultant în management, în 1960.
2. Maslow a enunțat el însuși excepțiile pe care diagrama le ascunde: ordinea variază, nevoile coexistă.
3. Testarea din 1976 a găsit puțin sprijin consistent pentru ierarhia propriu-zisă.
4. Un studiu din 2011, pe 123 de țări, a confirmat nevoile, dar nu și ordinea lor obligatorie.
5. Metoda prin care Maslow a studiat autoactualizarea nu ar trece, azi, de un comitet de etică.
6. Rămâne o lucrare de referință în istoria psihologiei, citită ca atare — nu ca manual de aplicat.

Cine a fost Abraham Maslow

Maslow a fost profesor la Universitatea Brandeis între 1951 și 1969 și președinte al asociației americane de psihologie în 1967. A murit în 1970, la 62 de ani, cu puțin timp după apariția celei de-a doua ediții a acestei cărți.

Notă Healthwise
Conținutul acestui articol are scop exclusiv educațional și informațional. Nu substituie consultul medical, diagnosticul sau recomandarea terapeutică personalizată. Dacă te confrunți cu simptome sau ai întrebări despre sănătatea ta, consultă un medic.

Calculatoare medicale

Cunoaște-ți corpul.
Cu instrumente construite pe dovezi.

Pentru tine: greutate, inimă, sarcină, somn. Pentru medici: scoruri clinice și formule de laborator. Fiecare rezultat vine cu mecanismul din spatele lui și se exportă în PDF.

147

calculatoare disponibile

Toate calculatoarele

IMC

Antropometrie

IMC — Indice de Masă Corporală

Calculează indicele de masă corporală și interpretează rezultatul în contextul riscului metabolic asociat fiecărei categorii.

Evaluare generală

WHR

Antropometrie

WHR — Raport Talie-Șold

Estimează distribuția grăsimii corporale și riscul cardiovascular și metabolic asociat obezității abdominale, diferențiat pe sex.

Risc metabolic

kcal

Nutriție

TDEE — Necesar Caloric Zilnic

Calculează totalul de calorii arse zilnic în funcție de metabolism bazal și nivelul de activitate fizică, cu ținte pentru menținere sau slăbit.

Echilibru energetic

MED

Nutriție

Scor Dietă Mediteraneană

Evaluează gradul de aderență la dieta mediteraneană — modelul alimentar cu cel mai solid suport în reducerea mortalității cardiovasculare.

Pattern alimentar

Pentru tine Inimă & colesterol Sarcină & femei Somn & stres Pentru specialiști Panouri clinice

Toate cele 147 calculatoare →

Contribuția lui istorică depășește ierarhia trebuințelor: este unul dintre întemeietorii psihologiei umaniste, curent apărut ca reacție la cele două orientări dominante ale epocii — psihanaliza, centrată pe conflict și pe patologie, și behaviorismul, centrat pe comportamentul observabil și pe condiționare.

Propunerea lui era să studieze oamenii care funcționează bine, nu doar pe cei aflați în suferință — o schimbare de obiect care pare azi evidentă, dar care nu era la mijlocul secolului trecut. Din acest curent s-au dezvoltat ulterior mai multe forme de psihoterapie, iar psihologia pozitivă de astăzi îi este, în bună măsură, continuatoare.

întrebarea pe care a pus-o a contat mai mult decât răspunsul pe care l-a dat

Aceasta este, probabil, formularea corectă a moștenirii lui Maslow. Ierarhia trebuințelor, ca model testabil, a rezistat prost la verificare. Întrebarea din care a pornit — ce îi face pe oameni să funcționeze bine, nu doar ce îi face să sufere — a redirecționat un domeniu întreg. Psihologia dinaintea lui măsura simptome; disciplina de azi măsoară și starea de bine, sensul, motivația intrinsecă, tocmai pentru că cineva a susținut că merită măsurate. Distincția este utilă cititorului care se întreabă dacă are rost să citească o carte a cărei teorie centrală a fost, în bună parte, infirmată: are rost, dar ca document al unei schimbări de perspectivă, nu ca sursă de răspunsuri.

Contextul în care a fost scrisă

Prima ediție apare în 1954, la mai puțin de un deceniu după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, într-o disciplină marcată de întrebarea despre natura umană pe care evenimentele o ridicaseră.

Psihologia americană a epocii era împărțită între două tabere. Psihanaliza, venită din Europa odată cu emigrația forțată a numeroși specialiști, explica funcționarea psihică prin conflict și prin pulsiuni. Behaviorismul, dominant în mediul academic american, studia comportamentul observabil și respingea ca nemăsurabile stările interne.

Propunerea lui Maslow — a treia cale, cum a fost numită — pornea de la o obiecție simplă la adresa amândurora: că studiază fie oameni bolnavi, fie animale, și că extrapolează de acolo la om în general.

Precizarea de context contează pentru evaluare. Teoria nu a apărut ca răspuns la date, ci ca reacție la o limitare percepută a disciplinei. Aceasta explică atât forța ei intuitivă, cât și fragilitatea ei empirică — a fost formulată dintr-o convingere despre ce ar trebui studiat, nu dintr-un set de observații care cereau explicație.

O discuție academică apărută în ultimii ani merită menționată, cu precauțiile pe care le cere. În 1938, înaintea formulării teoriei, Maslow a petrecut o vară în comunitatea Siksika din Alberta, ca parte a unui proiect de cercetare antropologică. Unii cercetători, între care membri ai comunității respective, au susținut că observațiile de acolo — privind organizarea socială, sentimentul de suficiență și rolul comunității — au influențat direct construcția ulterioară a ierarhiei, fără ca sursa să fie recunoscută. Alți autori consideră legătura insuficient documentată, invocând absența unor trimiteri explicite în scrierile lui Maslow. Dezbaterea este deschisă, iar cititorul care o întâlnește online merită să știe că argumentele există de ambele părți.

Carte recomandată

Trei · Psihologie. Psihoterapie

Motivație și personalitate

Abraham H. Maslow · Trei, 2026 · Trad. Andreea Rasuceanu

Lucrarea în care Maslow își expune direct ierarhia trebuințelor — de la aer, hrană și apă până la securitate, dragoste, respect și actualizarea sinelui. Teza lui e că trebuințele superioare fac parte din natura umană la fel de real ca foamea, o poziție construită deliberat în afara simplificărilor behavioriste și freudiene. Prima ediție e din 1954; se citește azi ca sursă, nu ca rezumatul ei din manuale.

Vezi cartea pe Cărturești

Paperback · 568 pagini · Limba română

Ce susține, de fapt, cartea

Teza centrală este că trebuințele umane se organizează într-o ordine de prioritate: cele fiziologice — aer, hrană, apă, somn —, apoi securitatea, apartenența și dragostea, stima, iar la capătul celălalt autoactualizarea, definită ca realizarea a ceea ce cineva poate deveni.

Afirmația cu adevărat originală nu este ordinea, ci statutul nevoilor superioare: Maslow susține că ele sunt la fel de reale și la fel de parte din natura umană ca foamea. Într-o epocă în care motivația era explicată prin pulsiuni sau prin întăriri, aceasta era o poziție minoritară.

Cartea cuprinde, dincolo de ierarhie, capitole despre psihologia normalității, despre creativitate, despre experiențele pe care le numește de vârf și o critică extinsă a metodelor de cercetare din epocă — partea cea mai puțin citată și, pentru un cititor de azi, una dintre cele mai interesante.

Experiențele de vârf și partea mai puțin citată

Dincolo de ierarhie, cartea conține capitole care au fost preluate mult mai puțin și care sunt, pentru un cititor de azi, adesea mai interesante.

Conceptul de experiență de vârf descrie momentele de absorbție totală într-o activitate, însoțite de pierderea sentimentului de timp și de o stare de intensitate calmă. Maslow le-a identificat la persoanele pe care le studia și le-a considerat caracteristice funcționării optime.

Ideea a avut o descendență directă: conceptul de flux, dezvoltat câteva decenii mai târziu, descrie un fenomen apropiat, dar cu o bază empirică mult mai solidă — studii cu eșantionare a experienței, măsurători repetate, criterii operaționalizabile. Este un exemplu util al diferenței dintre o observație clinică sugestivă și un construct testabil.

Capitolele despre creativitate și cel despre psihologia normalității conțin, la rândul lor, observații care au anticipat direcții dezvoltate ulterior, inclusiv ideea că absența bolii nu echivalează cu sănătatea.

Critica metodelor, partea care a îmbătrânit cel mai bine

Paradoxal pentru o carte ale cărei metode au fost criticate, secțiunile în care Maslow critică metodologia psihologiei din epoca lui sunt printre cele mai actuale.

Argumentele lui: că studierea exclusivă a patologiei produce o imagine distorsionată a naturii umane; că experimentele pe subiecți convenabili — studenți, animale de laborator — au limite de generalizare rareori recunoscute; că obsesia pentru măsurabil duce la studierea a ceea ce se poate măsura, nu a ceea ce contează.

Ultimele două obiecții au fost formulate, în deceniile următoare, în termeni aproape identici, în dezbaterile despre reprezentativitatea eșantioanelor din cercetarea psihologică și despre criza replicării. Faptul că Maslow le enunța în 1954 nu îi validează teoria, dar spune ceva despre calitatea observației.

Cine a desenat piramida

Istoria diagramei a fost reconstituită într-un studiu publicat în 2019 într-o revistă de educație managerială, iar traseul ei explică de ce forma populară spune altceva decât textul.

Prima reprezentare grafică apare în 1957, sub forma unei scări, într-un manual de management. Triunghiul propriu-zis apare în 1960, în articolul unui psiholog consultant la o firmă din Wisconsin, publicat într-o revistă de afaceri. Autorii studiului observă un detaliu revelator: consultantul numește nivelul superior „autorealizare”, nu „autoactualizare”, cum scrisese Maslow — semn că nu lucra direct cu originalul.

forma diagramei a fost aleasă pentru un scop, iar scopul nu era descrierea

Articolul în care apare piramida pentru prima dată se ocupă de politica salarială, iar recomandarea adresată managerilor este explicită: folosiți teoria pentru a evalua nevoile angajaților și a ajusta pachetele de compensare, pornind de la premisa că motivația maximă la cost minim este rezultatul dorit. O piramidă servea acestui scop mai bine decât textul lui Maslow: sugerează o bază largă și un vârf îngust, deci puțini oameni ajung sus; sugerează etape care se parcurg pe rând, deci se pot bifa; și sugerează că, odată satisfăcut un nivel, el încetează să conteze. Niciuna dintre aceste trei implicații nu se regăsește în forma aceasta la Maslow — dar toate trei sunt utile cuiva care construiește o grilă de salarizare.

Ce spunea Maslow despre excepții

Partea cea mai ironică a poveștii este că autorul însuși a enunțat rezervele pe care diagrama le-a șters.

În lucrarea din 1943 scrie că majoritatea oamenilor sunt, simultan, parțial satisfăcuți și parțial nesatisfăcuți în toate trebuințele de bază; că un singur comportament poate servi mai multe nevoi deodată; și că ordinea admite numeroase excepții — de la persoanele pentru care stima contează mai mult decât dragostea, până la cei care renunță la satisfacerea nevoilor de bază pentru un ideal.

Folosește chiar procente ilustrative, tocmai ca să sublinieze că nu este vorba despre praguri care se ating sau nu. Textul descrie tendințe, nu o scară cu trepte obligatorii — iar cititorul care ajunge la carte după ani de diagrame va fi surprins de cât de prudentă este formularea originală.

Nivelul pe care Maslow l-a adăugat mai târziu

Un element rareori inclus în prezentările populare: în ultimii ani de viață, Maslow a revizuit modelul și a propus un nivel suplimentar, deasupra autoactualizării.

L-a numit autotranscendență și l-a descris ca orientare dincolo de sine — spre o cauză, spre ceilalți, spre ceva resimțit ca mai amplu decât propria realizare. În formularea lui, autoactualizarea pusă ca scop final devenea insuficientă, chiar problematică prin centrarea pe individ.

Revizuirea a apărut în scrierile lui târzii și în jurnalele publicate postum, fără să ajungă în diagrama consacrată — care fusese deja desenată și răspândită. Rezultatul este că modelul cel mai cunoscut al lui Maslow nu corespunde nici măcar ultimei lui versiuni a teoriei.

Pentru cititorul de azi, observația are o consecință interesantă: cercetarea contemporană despre sensul vieții și despre comportamentul prosocial merge, în parte, în această direcție — sugerând că revizuirea era mai bine orientată decât modelul care a supraviețuit.

Cum a ajuns în formările de management

Traseul ideii merită urmărit, pentru că explică de ce majoritatea oamenilor o cunosc dintr-o prezentare corporativă, nu dintr-un curs de psihologie.

Teoria a intrat devreme în literatura de management, într-o perioadă în care domeniul căuta modele pentru motivarea angajaților dincolo de stimulentul financiar. Simplitatea ei o făcea ideală pentru instruire: cinci categorii, o singură diagramă, o aplicare aparent directă.

Rezultatul a fost o inversare a ponderilor. Ierarhia trebuințelor — partea cea mai contestabilă din opera lui Maslow — a devenit singurul lucru pe care îl știe publicul larg, în timp ce contribuția lui durabilă, schimbarea obiectului de studiu al psihologiei, a rămas cunoscută doar specialiștilor.

Este un tipar care se repetă: dintr-o operă complexă supraviețuiește elementul cel mai ușor de desenat pe un slide.

Cazul acesta ilustrează un mecanism general, util dincolo de subiect. O idee supraviețuiește infirmării atunci când îndeplinește trei condiții. Prima: se poate desena. O diagramă memorabilă circulă în locuri unde un text nu ajunge — pe slide-uri, în manuale, în prezentări. A doua: servește un interes instituțional. Formările de management aveau nevoie de un model simplu al motivației, iar piramida îl oferea. A treia, cea mai importantă: nu are un înlocuitor la fel de ușor de comunicat. Teoriile care i-au urmat sunt mai bine susținute empiric, dar niciuna nu se reduce la o imagine. Rezultatul este că o idee infirmată rămâne în circulație nu pentru că cineva o apără, ci pentru că nimic nu ocupă spațiul pe care ea îl ține.

Carte recomandată

Trei · Psihologie. Psihoterapie

Motivație și personalitate

Abraham H. Maslow · Trei, 2026 · Trad. Andreea Rasuceanu

Lucrarea în care Maslow își expune direct ierarhia trebuințelor — de la aer, hrană și apă până la securitate, dragoste, respect și actualizarea sinelui. Teza lui e că trebuințele superioare fac parte din natura umană la fel de real ca foamea, o poziție construită deliberat în afara simplificărilor behavioriste și freudiene. Prima ediție e din 1954; se citește azi ca sursă, nu ca rezumatul ei din manuale.

Vezi cartea pe Cărturești

Paperback · 568 pagini · Limba română

Ce s-a întâmplat la testare

O teorie despre motivație formulată în termeni relativ preciși invită verificarea, iar ea s-a produs.

Analiza de referință a cercetării disponibile, publicată în 1976, a concluzionat că nu există sprijin consistent nici pentru clasificarea propusă, nici pentru ideea că satisfacerea unui nivel activează nivelul următor. Problemele identificate erau, în parte, conceptuale: categoriile lui Maslow sunt greu de operaționalizat și de măsurat.

un studiu pe 123 de țări a salvat nevoile și a infirmat ordinea

Cea mai amplă testare a apărut în 2011, folosind date culese în 123 de țări, cu indicatori care corespund categoriilor lui Maslow. Rezultatul are două jumătăți. Prima îl confirmă: nevoile identificate sunt universale, se regăsesc în culturi foarte diferite și se asociază, fiecare, cu starea de bine. A doua îl infirmă: ordinea nu este obligatorie. Oamenii pot urmări nevoi considerate superioare în timp ce cele de bază rămân nesatisfăcute, iar satisfacerea fiecărei categorii contribuie la starea de bine relativ independent de celelalte. Concluzia practică este că lista lui Maslow rezistă, dar scara nu — ceea ce înseamnă că afirmația cel mai des repetată despre această teorie este exact cea care nu s-a confirmat.

întrebarea lui Maslow are, astăzi, un succesor testabil

Cititorul care ajunge la capătul rezervelor se întreabă, firesc, ce a luat locul teoriei. Răspunsul cel mai solid vine dintr-o direcție formulată în anii 1980 și dezvoltată de atunci în sute de studii: teoria autodeterminării. Ea propune trei nevoi psihologice de bază — autonomia, adică sentimentul că acționezi din proprie voință; competența, sentimentul că ești eficace în ceea ce faci; și relaționarea, sentimentul de legătură cu ceilalți. Diferența față de Maslow este decisivă și merită enunțată: nu există ierarhie. Cele trei nu se parcurg în ordine, nu se substituie una alteia și contribuie fiecare, independent, la motivație și la starea de bine. Iar spre deosebire de piramidă, formularea a produs predicții verificabile, testate în educație, în sport, la locul de muncă și în îngrijirea sănătății.

Precizarea evită o concluzie prea tranșantă. În psihologie, o teorie rareori este respinsă în bloc: se verifică predicții specifice, iar unele rezistă în timp ce altele cad. În cazul de față, predicția privind ordinea obligatorie nu s-a confirmat, în timp ce categoriile de nevoi s-au dovedit universale. Rezultatul corect nu este „Maslow a greșit”, ci „o parte din model a rezistat, alta nu”. Se adaugă un merit rareori acordat: teoria a fost formulată suficient de precis încât să poată fi testată. Multe construcții din aceeași epocă au supraviețuit tocmai pentru că erau prea vagi pentru a putea fi infirmate — ceea ce nu este un avantaj, ci o slăbiciune deghizată.

Cum a studiat Maslow autoactualizarea

Metoda merită descrisă, pentru că explică o parte din rezerve și pentru că o carte de istoria psihologiei se citește altfel când știi cum a fost făcută.

Maslow a selectat el însuși persoanele pe care le considera autoactualizate, pe baza propriei aprecieri, iar grupul includea figuri istorice pe care nu le cunoscuse niciodată. A dedus apoi caracteristicile comune ale acestui grup și le-a prezentat ca trăsături ale autoactualizării.

criteriile de selecție au fost stabilite de aceeași persoană care a tras concluziile

Problema metodologică este circulară și a fost semnalată încă din epocă: dacă alegi subiecții după ce consideri tu că înseamnă funcționare optimă, apoi descrii ce au ei în comun, obții propriile criterii înapoi. Se adaugă compoziția grupului — predominant bărbați, occidentali, din medii educate — ceea ce limitează generalizarea, și includerea unor personaje istorice evaluate din biografii. Maslow însuși a recunoscut limitele, prezentându-și rezultatele ca explorare preliminară. Ce a urmat nu a mai fost prudent: trăsăturile respective au intrat în manuale și în formări ca și cum ar fi fost stabilite empiric. Distincția dintre o ipoteză exploratorie și un rezultat validat este, aici, întreaga problemă.

Pentru cine este și pentru cine nu

Se adresează celor care vor să citească sursa unei idei pe care o știu din a doua sau a treia mână, studenților și profesioniștilor din psihologie, educație sau resurse umane, și cititorului interesat de istoria ideilor despre motivație.

Nu se adresează celui care caută un instrument de aplicat mâine. Cartea nu este un manual, iar utilizările practice care i-au fost date — grile de motivare, modele de management, teste de personalitate — depășesc ce susține textul și ce a rezistat la verificare.

Dintre aplicațiile practice ale teoriei, cea din educație are consecințele cele mai directe. Ierarhia apare frecvent în formarea cadrelor didactice, iar concluzia trasă din ea este că un elev nu poate învăța până când nevoile de bază nu îi sunt acoperite. Prima parte a afirmației este corectă și importantă: foamea, lipsa somnului și insecuritatea afectează concentrarea și memoria. A doua nu se susține — copiii învață, formează relații și caută recunoaștere și în condiții de precaritate, iar tratarea diagramei ca instrument de diagnostic poate produce exact efectul invers: așteptări reduse pentru elevii din medii defavorizate. Ce rezistă din teorie, în context școlar, este atenția la condițiile de bază, nu ordinea lor obligatorie.

Cele 568 de pagini presupun, în plus, un cititor dispus să parcurgă un text academic de la mijlocul secolului trecut, cu ritmul și aparatul specifice epocii.

Ediția românească

Volumul apare la Editura Trei, în colecția de psihologie și psihoterapie, în traducerea Andreei Rășuceanu. Textul de bază este cel al ediției a doua, publicată în 1970, ultima revizuită de autor.

Pentru cititorul care compară edițiile: prima versiune datează din 1954, iar a doua aduce revizuiri substanțiale, reflectând evoluția gândirii lui Maslow pe parcursul a șaisprezece ani. O a treia ediție, postumă, a adăugat material introductiv și comentarii ale altor autori.

O notă pentru cititorul care compară surse: termenul central al teoriei circulă în română în mai multe variante. „Autoactualizare” este calcul direct și cel mai frecvent în literatura de specialitate. „Actualizarea sinelui”, folosit și în descrierea acestei ediții, redă mai limpede sensul pentru cineva nefamiliarizat. „Automplinire” apare în traduceri mai vechi, dar deplasează sensul spre satisfacție, în timp ce originalul se referă la realizarea unui potențial. Variația explică de ce aceeași idee pare, în surse diferite, să vorbească despre lucruri ușor diferite — iar la Maslow sensul este cel dintâi: a deveni ceea ce poți deveni.

Pentru cine vrea teoria fără cele 568 de pagini, există o variantă mult mai scurtă: lucrarea originală din 1943, în care Maslow formulează ierarhia, are în jur de douăzeci și cinci de pagini și se găsește liber în arhivele publice de literatură științifică. Citită înaintea cărții, are un avantaj suplimentar — permite verificarea directă a afirmației din titlul acestui articol, pentru că absența oricărei diagrame se constată dintr-o răsfoire. Cartea adaugă contextul, capitolele despre creativitate și despre normalitate, critica metodologică și dezvoltările ulterioare. Ordinea recomandată, prin urmare: articolul pentru teorie, cartea pentru tot restul.

Ce susține cartea și ce susțin dovezile

2x GimnasticăAcvatică Premium

Un prim pas pentru un bebe mai puternic

De la 2 luni|Doar până pe 8 noiembrie|ABC Dorobanți

Întrebări frecvente

Merită citită? Da, dacă te interesează istoria ideilor despre motivație sau vrei să verifici singur ce spune sursa. Nu, dacă ai nevoie de un model aplicabil — pentru asta, teoriile contemporane ale motivației oferă mai mult.

Maslow a desenat piramida? Nu. Lucrarea lui din 1943 nu conține nicio diagramă. Schema în trepte apare în 1957, iar triunghiul în 1960, în articole de management.

Teoria este validă? Parțial. Categoriile de nevoi se regăsesc universal, dar ordinea obligatorie nu s-a confirmat în testările disponibile, inclusiv într-un studiu pe 123 de țări.

Este dificilă de citit? Este un text academic de la mijlocul secolului trecut, cu 568 de pagini. Accesibil ca limbaj, dar solicitant ca ritm și ca volum.

Ce citesc dacă vreau teorii contemporane ale motivației? Direcțiile actuale — între care teoria autodeterminării — au bază empirică mai solidă și sunt tratate în literatura de specialitate din ultimele decenii.

Concluzie Healthwise

„Motivație și personalitate” este o carte care merită citită exact din motivul opus celui pentru care este cunoscută. Nu pentru că ar oferi un model validat al motivației umane — nu îl oferă —, ci pentru că arată cât de mult se poate îndepărta o idee de forma în care a fost formulată.

Maslow a enunțat el însuși excepțiile, a folosit procente tocmai ca să evite pragurile și a descris tendințe, nu trepte. Diagrama care i-a purtat numele timp de șase decenii a fost creată de altcineva, pentru alt scop, și a șters exact nuanțele care făceau teoria rezonabilă.

Iar ce a rezistat verificării este partea mai puțin spectaculoasă: nevoile enumerate sunt reale și universale, dar nu se parcurg în ordine. Ceea ce înseamnă, între altele, că oamenii pot căuta sens, apartenență sau demnitate și atunci când nu au siguranța zilei de mâine — o observație care spune mai mult despre natura umană decât orice piramidă.

Referințe științifice

Bridgman T, Cummings S, Ballard J. Who built Maslow’s pyramid? A history of the creation of management studies’ most famous symbol and its implications for management education. Academy of Management Learning & Education. 2019;18(1):81-98.

Susține reconstituirea istorică a originii diagramei: absența ei din lucrările lui Maslow, schema în trepte din 1957, triunghiul din 1960 și contextul managerial în care a fost creată.

Tay L, Diener E. Needs and subjective well-being around the world. J Pers Soc Psychol. 2011;101(2):354-365. doi:10.1037/a0023779

Susține datele privind cele 123 de țări incluse, confirmarea universalității categoriilor de nevoi și infirmarea ordinii obligatorii de satisfacere a acestora.

Wahba MA, Bridwell LG. Maslow reconsidered: A review of research on the need hierarchy theory. Organizational Behavior and Human Performance. 1976;15(2):212-240.

Susține concluzia privind absența unui sprijin consistent pentru clasificarea propusă și pentru ipoteza activării nivelului următor după satisfacerea celui anterior.

Maslow AH. A theory of human motivation. Psychological Review. 1943;50(4):370-396.

Susține afirmațiile privind formularea originală a teoriei, absența oricărei diagrame, precum și excepțiile enunțate de autor: satisfacerea parțială simultană, comportamentele cu motive multiple și variațiile de ordine.