Pahare de unică folosință și pliculețe de ceai: câte microplastice ajung în cafea și ceai

Paharele de unică folosință pentru cafea și ceai sunt rareori doar din hârtie: majoritatea au la interior o peliculă subțire de polietilenă sau de acid polilactic, iar unele pliculețe de ceai sunt țesute din nailon ori PET. Contactul acestor materiale cu apa fierbinte, frecarea și deformarea lor pot desprinde microplastice și nanoplastice care ajung în băutură, fenomen confirmat de mai multe studii de laborator. Cantitățile raportate diferă însă de până la un miliard de ori între cercetări, pentru că fiecare metodă numără particule de alte dimensiuni, iar unele estimări celebre, precum cele 11,6 miliarde de particule dintr-un singur pliculeț, s-au dovedit puternic supraestimate. Dovezile actuale arată o expunere reală, dar nu permit calcularea unui risc pentru sănătate asociat unei cafele la pahar, astfel încât reducerea contactului inutil cu aceste materiale rămâne o precauție rezonabilă, nu o urgență medicală.

Subiectul contează tocmai pentru că este banal. Cafeaua cumpărată în drum spre serviciu, ceaiul preparat la birou sau băutura caldă de la automatul din gară sunt gesturi repetate zilnic de milioane de oameni, iar repetiția transformă orice sursă mică de expunere într-o întrebare legitimă de sănătate publică. La nivel mondial se folosesc, după estimările citate frecvent în literatura de specialitate, sute de miliarde de pahare de unică folosință pe an.

Confuzia apare din trei direcții. Prima ține de aspect: un pahar care arată, se simte și se rupe ca hârtia pare un obiect lipsit de plastic. A doua ține de cifre: titlurile despre „miliarde de particule într-o ceașcă” circulă fără precizarea că fiecare studiu a numărat altceva. A treia ține de etichete: „eco”, „biodegradabil” sau „compostabil” descriu ce se întâmplă cu paharul după ce a fost aruncat, nu ce se întâmplă cu băutura cât timp stă în el.

În 2019, un studiu asupra pliculețelor de ceai din plastic a atras atenția internațională după ce cercetătorii au raportat eliberarea a aproximativ 11,6 miliarde de microplastice și 3,1 miliarde de nanoplastice dintr-un singur pliculeț introdus în apă la 95 °C. Cifra a fost preluată pe scară largă, adesea fără explicații despre metoda de analiză. Institutul Federal German pentru Evaluarea Riscurilor (BfR) a repetat ulterior experimentul și a găsit, pentru particulele mai mari de un micrometru, valori de sute de ori mai mici.

Între timp, alte cercetări au confirmat că paharele de unică folosință pot elibera particule în băuturi, dar au raportat valori extrem de diferite: de la câteva sute de particule pe litru până la concentrații de ordinul trilioanelor de particule foarte mici. Aceste diferențe nu înseamnă că un studiu este corect și toate celelalte greșite. Unele metode detectează particule de ordinul micrometrilor, altele pot observa particule de zeci de nanometri, iar condițiile de laborator, materialele și pregătirea probelor influențează puternic rezultatul.

Cercetările susțin existența eliberării de particule din anumite materiale aflate în contact cu băuturile fierbinți. Ele nu permit însă calcularea unei doze universale de microplastice pentru fiecare cafea sau ceai și nici stabilirea unui risc individual precis pentru sănătate.

Această distincție este firul întregului articol. Prezența unei particule într-o băutură reprezintă o informație despre expunere. Demonstrarea unui efect nociv asupra sănătății umane necesită dovezi suplimentare despre cantitate, dimensiune, compoziție, absorbție și consecințele biologice ale expunerii.

Notă Healthwise
Conținutul acestui articol are scop exclusiv educațional și informațional. Nu substituie consultul medical, diagnosticul sau recomandarea terapeutică personalizată. Dacă te confrunți cu simptome sau ai întrebări despre sănătatea ta, consultă un medic.

Calculatoare medicale

Cunoaște-ți corpul.
Cu instrumente construite pe dovezi.

Pentru tine: greutate, inimă, sarcină, somn. Pentru medici: scoruri clinice și formule de laborator. Fiecare rezultat vine cu mecanismul din spatele lui și se exportă în PDF.

147

calculatoare disponibile

Toate calculatoarele

IMC

Antropometrie

IMC — Indice de Masă Corporală

Calculează indicele de masă corporală și interpretează rezultatul în contextul riscului metabolic asociat fiecărei categorii.

Evaluare generală

WHR

Antropometrie

WHR — Raport Talie-Șold

Estimează distribuția grăsimii corporale și riscul cardiovascular și metabolic asociat obezității abdominale, diferențiat pe sex.

Risc metabolic

kcal

Nutriție

TDEE — Necesar Caloric Zilnic

Calculează totalul de calorii arse zilnic în funcție de metabolism bazal și nivelul de activitate fizică, cu ținte pentru menținere sau slăbit.

Echilibru energetic

MED

Nutriție

Scor Dietă Mediteraneană

Evaluează gradul de aderență la dieta mediteraneană — modelul alimentar cu cel mai solid suport în reducerea mortalității cardiovasculare.

Pattern alimentar

Pentru tine Inimă & colesterol Sarcină & femei Somn & stres Pentru specialiști Panouri clinice

Toate cele 147 calculatoare →

Microplasticele din pahare de unică folosință, în șapte idei

• Multe pahare „de hârtie” au la interior un strat subțire de plastic, care împiedică cafeaua să înmoaie cartonul.
• Unele pliculețe de ceai sunt făcute din nailon sau PET, materiale plastice cu aspect de plasă fină.
• Apa fierbinte, frecarea și strivirea paharului pot desprinde particule minuscule de plastic, care ajung în băutură.
• Studiile numără de la câteva sute de particule pe litru până la mii de miliarde, după cât de mici sunt particulele urmărite.
• Cifra virală de 11,6 miliarde de particule dintr-un pliculeț de ceai a fost puternic supraestimată, arată verificările ulterioare.
• Faptul că plasticul ajunge în băutură este dovedit; faptul că o cafea la pahar îmbolnăvește nu este dovedit.
• O cană proprie, un termos din inox și ceaiul vrac reduc contactul zilnic cu aceste materiale, fără a fi un tratament.

Ce sunt microplasticele și nanoplasticele din băuturile fierbinți

Microplasticele sunt particule de material plastic cu dimensiuni mai mici de 5 milimetri. Limita inferioară nu este definită uniform în toate studiile, iar clasificarea particulelor foarte mici continuă să evolueze. Nanoplasticele reprezintă o categorie de particule mult mai mici: unele lucrări folosesc pragul de 100 de nanometri, în timp ce alte abordări includ particule până la 1.000 de nanometri, adică un micrometru.

Un micrometru, prescurtat µm, reprezintă a mia parte dintr-un milimetru. Un nanometru, prescurtat nm, reprezintă a mia parte dintr-un micrometru. Pentru comparație, un fir de păr uman are de obicei o grosime de câteva zeci de micrometri. O particulă de 50 nm este, prin urmare, de peste o mie de ori mai subțire decât firul de păr și nu poate fi văzută cu un microscop optic obișnuit.

Diferența de scară explică o mare parte din confuzia publică. O metodă capabilă să identifice particule de 10 µm poate rata aproape complet particulele de 100 nm, iar o metodă construită pentru nanoparticule poate număra miliarde de unități acolo unde o metodă optică vede câteva sute. Nicio cifră despre microplastice nu are sens fără intervalul de dimensiuni pentru care a fost obținută.

De la plasticul din mare la nanoparticulele din pahar: cum s-a schimbat măsurarea în 20 de ani

Termenul „microplastic” a fost consacrat abia în 2004, într-un articol publicat în Science de echipa biologului marin Richard Thompson. Cercetătorii analizaseră sedimente de pe plajele și din apele britanice și găsiseră fragmente și fibre de plastic de dimensiuni microscopice, acumulate de-a lungul deceniilor. Întrebarea de atunci era una de ecologie: unde ajunge plasticul care dispare din vedere. Abia mai târziu a devenit o întrebare de alimentație și de sănătate.

Cronologia studiilor despre băuturi urmează îndeaproape progresul instrumentelor. Primele analize ale apei îmbuteliate, din 2018, numărau particule de zeci de micrometri cu ajutorul coloranților fluorescenți și al microscopului optic. Studiul despre pliculețele de ceai din 2019 a folosit microscopia electronică. Analiza NIST din 2022 a numărat nanoparticule dintr-un aerosol. În 2024, o echipă de la Columbia University a folosit microscopia Raman stimulată, o tehnică ce identifică chimic fiecare particulă, și a găsit în medie circa 240.000 de particule de plastic pe litru de apă îmbuteliată, dintre care aproximativ 90% erau nanoplastice.

Ideea care rezultă este importantă pentru orice titlu despre microplastice. Cifrele au crescut spectaculos de la un deceniu la altul nu neapărat pentru că expunerea ar fi crescut în aceeași proporție, ci pentru că instrumentele au început să vadă particule tot mai mici. Fiecare nouă generație de metode adaugă un strat de particule care exista și înainte, dar nu putea fi numărat.

De unde pot proveni particulele dintr-o cafea sau dintr-un ceai

În cazul băuturilor fierbinți există mai multe surse posibile: materialul recipientului, stratul său interior, capacul, pliculețul de ceai, componentele echipamentului de preparare și particulele deja prezente în apă, în cafea, în frunzele de ceai sau în laptele adăugat. Particule de plastic au fost detectate și în apa de la robinet, în apa îmbuteliată și în aer, de unde se pot depune pe orice suprafață.

Nu orice particulă identificată într-o probă provine obligatoriu din recipient. De aceea, studiile riguroase includ probe de control, adică pahare sau soluții tratate identic, dar fără materialul testat, și încearcă să determine compoziția chimică a fiecărei particule. Fără aceste verificări, o fibră de bumbac de pe halatul cercetătorului sau un cristal de sare rămas după uscare pot fi numărate drept microplastic.

Trei căi prin care un material eliberează particule: căldură, frecare, deformare

Prima cale este termică. Căldura modifică proprietățile suprafeței polimerului, îl face mai moale sau mai fragil și poate favoriza desprinderea unor fragmente. A doua cale este mecanică. Frecarea lichidului turnat cu presiune, amestecarea cu lingurița, scuturarea, deschiderea și închiderea capacului sau strivirea paharului pot produce microfisuri și desprinderi de material. A treia cale este, paradoxal, cea mai banală: o parte din particule se află deja pe suprafața produsului, rămase din fabricație, ambalare sau transport, și sunt pur și simplu spălate de primul lichid care intră în contact cu ele.

Distincția dintre aceste căi are consecințe practice. Dacă particulele vin în principal de pe suprafață, prima utilizare eliberează mai mult decât următoarele, iar clătirea poate reduce cantitatea. Dacă vin din degradarea materialului, cantitatea poate crește cu timpul, cu temperatura și cu solicitarea mecanică. Literatura actuală indică faptul că, în situații diferite, operează toate trei.

Cum se comportă polimerii din pahare și pliculețe la temperatura unei băuturi calde

Fiecare polimer are două repere termice utile. Temperatura de topire marchează trecerea porțiunilor cristaline în stare lichidă. Temperatura de tranziție vitroasă marchează momentul în care porțiunile amorfe trec dintr-o stare rigidă, sticloasă, într-una mai flexibilă, cauciucoasă. Când o băutură depășește temperatura de tranziție vitroasă a unui material, suprafața acestuia devine mai mobilă, chiar dacă obiectul își păstrează forma.

Acest detaliu de știința materialelor ajută la înțelegerea unor rezultate aparent surprinzătoare. Acidul polilactic, folosit în paharele compostabile, are o temperatură de tranziție vitroasă de aproximativ 55–60 °C, deci sub temperatura obișnuită a unei cafele proaspete. PET-ul are o temperatură de tranziție vitroasă în jur de 70–80 °C, sub temperatura apei folosite pentru ceai. Aceasta nu demonstrează că materialele respective eliberează mai multe particule, dar explică de ce comportamentul lor în contact cu lichide fierbinți trebuie testat direct.

Valori orientative din literatura de știința materialelor; formulările comerciale pot diferi în funcție de aditivi și de procesul de fabricație.

Paharul de hârtie pentru cafea are aproape întotdeauna un strat de plastic

Un pahar obișnuit de cafea la pachet este realizat din carton alimentar acoperit la interior cu un strat subțire care împiedică pătrunderea lichidului în fibrele de celuloză. Fără această barieră, hârtia ar absorbi apa, și-ar pierde rezistența și ar deveni nepotrivită pentru păstrarea băuturilor. Stratul are de obicei câteva zeci de micrometri grosime și este practic invizibil, ceea ce explică de ce paharul pare făcut integral din hârtie.

Paharul de hârtie a fost inventat ca măsură de igienă

În China imperială, ceaiul se servea uneori în căni de hârtie, numite chih pei, la scurt timp după ce hârtia însăși devenise un material de uz curent. Paharul de unică folosință modern are însă o origine mult mai recentă și o motivație explicit sanitară. La începutul secolului XX, în Statele Unite, apa se bea la fântânile publice, în școli și în trenuri dintr-o cană sau dintr-un polonic comun, folosit pe rând de zeci de oameni.

În 1907–1908, inventatorul Lawrence Luellen din Boston a dezvoltat un pahar de hârtie de unică folosință și un distribuitor de apă răcită, tocmai pentru a evita transmiterea germenilor prin vasele comune. În august 1908, Alvin Davison, profesor de biologie la Lafayette College, a publicat studiul „Death in School Drinking Cups”, despre cănile folosite în școlile din Easton, Pennsylvania, iar autoritățile sanitare din Massachusetts l-au retipărit un an mai târziu. În 1909, compania feroviară Lackawanna a fost printre primele care au introdus pahare de hârtie, iar până în 1917 paharul comun dispăruse din vagoanele americane. Numele „Dixie”, sub care paharul a devenit celebru, a apărut în 1919. În anii 1940, spitalele au adoptat paharele de unică folosință pentru costul mai mic și pentru riscul redus de infecții încrucișate.

Primele pahare erau impermeabilizate cu argilă, în cazul celor pentru băuturi calde, sau pulverizate cu ceară, în cazul celor pentru băuturi reci. Ambele soluții au fost înlocuite ulterior de căptușeala de polietilenă, care rezistă mai bine la căldură și se aplică mai ușor în producția de masă. Istoria are o ironie evidentă: un obiect creat pentru a proteja sănătatea publică de microbi devine, un secol mai târziu, subiect de cercetare pentru particulele pe care le poate elibera el însuși.

Cel mai folosit material pentru această protecție este polietilena, abreviată PE. În ultimii ani, o parte dintre producători au trecut la acid polilactic, la dispersii polimerice aplicate pe bază de apă sau la combinații de materiale, în principal pentru a facilita reciclarea ori compostarea. Toate aceste soluții au însă un numitor comun: suprafața care atinge băutura este, în cele mai multe cazuri, tot un polimer.

Ce este căptușeala de polietilenă

Polietilena este unul dintre cei mai utilizați polimeri din ambalaje. În paharele pentru băuturi, stratul interior este realizat frecvent din polietilenă de joasă densitate, LDPE, aplicată prin extrudare direct pe carton. Rolul său este să creeze o barieră hidrofobă între lichid și fibrele de hârtie.

În utilizarea obișnuită, cafeaua sau ceaiul intră astfel în contact în primul rând cu această suprafață polimerică, nu cu hârtia. Dacă suprafața eliberează particule, acestea pot ajunge direct în băutură. Aspectul exterior al paharului nu oferă informații despre acest fenomen: un pahar imprimat cu frunze verzi, marcat „eco” sau prezentat drept produs din hârtie poate avea în continuare o căptușeală plastică.

Alte bariere: PLA, dispersii și acoperiri noi

Există și alte soluții tehnologice: acoperiri pe bază de biopolimeri, dispersii apoase, combinații de materiale și tratamente de suprafață. Unele produse sunt concepute pentru reciclare mai facilă, altele pentru compostare industrială. Pentru consumator, formularea „pahar din hârtie” nu este suficientă pentru a identifica materialul aflat în contact cu băutura. Informația reală se găsește în specificația tehnică a produsului, pe care o au la dispoziție producătorul și, de regulă, comerciantul care cumpără paharele.

Ce spune marcajul european de pe paharele de unică folosință

Din 3 iulie 2021, paharele pentru băuturi fabricate integral sau parțial din plastic și introduse pe piața Uniunii Europene trebuie să poarte un marcaj armonizat. Obligația vine din Directiva (UE) 2019/904 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, iar forma exactă a marcajului este stabilită de Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2151. Textul marcajului apare în limba oficială a statului în care se vinde produsul, însoțit de o pictogramă standardizată.

Prevederea are o consecință pe care mulți consumatori nu o cunosc: un pahar de carton căptușit cu polietilenă este considerat, din punct de vedere legal, un produs parțial din plastic. Aceeași directivă a interzis introducerea pe piață a paharelor pentru băuturi din polistiren expandat, inclusiv a capacelor acestora. În România, directiva a fost transpusă prin Ordonanța de urgență nr. 6/2021.

Cum citiți simbolurile de pe pahare și capace

Pe lângă marcajul european, paharele și capacele pot purta alte două tipuri de simboluri, utile pentru identificarea materialului. Primul este pictograma cu un pahar și o furculiță, stabilită de Regulamentul (CE) nr. 1935/2004. Ea arată că materialul a fost fabricat pentru contactul cu alimentele și că producătorul își asumă respectarea cerințelor europene pentru această utilizare. Simbolul nu este obligatoriu atunci când destinația alimentară a obiectului este evidentă, cum se întâmplă adesea la paharele de băuturi, astfel încât absența lui nu înseamnă că paharul este neconform.

Al doilea este codul de identificare a materialului, de obicei un număr într-un triunghi de săgeți sau o abreviere, stabilit prin Decizia Comisiei 97/129/CE. Pentru recipientele de băuturi, codurile întâlnite cel mai des sunt 1 pentru PET, 4 pentru polietilena de joasă densitate, 5 pentru polipropilenă, 6 pentru polistiren și 7 pentru „alte materiale”, categorie în care intră frecvent acidul polilactic. Codul apare de obicei pe fundul paharului din plastic sau pe marginea interioară a capacului. Paharele de carton căptușite poartă uneori codurile pentru materiale compozite, iar alteori niciun cod.

Aceste simboluri au un rol precis și limitat. Ele spun din ce este făcut obiectul și dacă este destinat contactului cu alimentele, dar nu spun nimic despre cantitatea de particule eliberate și nu stabilesc o ierarhie de siguranță între coduri. Un pahar marcat cu 5 nu este „mai sigur” decât unul marcat cu 6 doar pe baza cifrei. Utilitatea lor practică este alta: permit, de exemplu, recunoașterea unui capac din polistiren sau a unei căptușeli din PLA, informație pe care ambalajul o ascunde altfel complet.

Ce au măsurat studiile despre microplasticele din paharele de unică folosință

Cercetările asupra paharelor de unică folosință s-au înmulțit după 2020, dar fiecare dintre ele a folosit alte pahare, alte temperaturi, alte durate și, mai ales, alte metode de numărare. Pentru a înțelege ce se știe, este util ca rezultatele să fie citite unul câte unul, cu condițiile în care au fost obținute.

Pahare de hârtie la 85–90 °C: studiul din 2021 de la Kharagpur

Un studiu realizat la Institutul Indian de Tehnologie din Kharagpur și publicat în Journal of Hazardous Materials a investigat eliberarea microplasticelor și a altor substanțe din pahare de hârtie de unică folosință cu căptușeală hidrofobă. Cercetătorii au turnat apă ultrapură la aproximativ 85–90 °C în pahare și au lăsat-o 15 minute, intervalul în care o persoană bea de obicei o băutură caldă.

În aceste condiții, au raportat aproximativ 25.000 de particule de dimensiuni micrometrice, între 10 și 1.000 µm, în 100 ml de apă. Într-o a doua etapă, au separat pelicula de plastic de carton și au expus-o separat la apă fierbinte, pentru a verifica dacă particulele provin chiar din căptușeală. Analizele au arătat modificări ale suprafeței peliculei, iar soluțiile au conținut și ioni și elemente metalice.

Autorii au extrapolat rezultatul la trei băuturi pe zi și au ajuns la aproximativ 75.000 de particule ingerate zilnic. Extrapolarea a fost preluată masiv în presă, uneori sub forma unor titluri despre cancer, deși studiul nu a măsurat niciun efect asupra sănătății. Aceeași echipă a publicat ulterior, în Chemosphere, o estimare a aportului pe parcursul vieții, construită pe aceleași ipoteze de consum.

Înseamnă că fiecare pahar de cafea eliberează 25.000 de microplastice

Nu. Aceasta este o valoare obținută în anumite condiții experimentale, pentru anumite pahare și folosind o metodă specifică. Nu poate fi atribuită tuturor paharelor existente pe piață, iar numărul particulelor depinde direct de intervalul de dimensiuni măsurat și de metoda de identificare. Un alt laborator, cu alte pahare și altă metodă, a obținut valori de zeci de ori mai mici, după cum arată studiile de mai jos.

Nanoparticule de ordinul trilioanelor: studiul NIST din 2022

Cercetătorii de la National Institute of Standards and Technology din Statele Unite au analizat produse de unică folosință, inclusiv pahare pentru băuturi calde cu strat interior din polietilenă de joasă densitate și pungi alimentare din nailon. Paharele au fost expuse la apă la 100 °C timp de 20 de minute.

Studiul, publicat în Environmental Science & Technology, a identificat particule nanometrice cu diametre medii aproximative între 30 și 80 nm, în concentrații de ordinul a peste 10¹² particule pe litru, adică peste o mie de miliarde. Cercetarea a arătat și că temperatura inițială a apei influențează numărul particulelor detectate. Metoda folosită numără particulele dintr-un aerosol obținut prin pulverizarea apei, ceea ce permite detectarea unor obiecte foarte mici, dar oferă mai puține informații despre forma fiecăreia.

90 de loturi de pahare: studiul din 2023 din Science of the Total Environment

O echipă de la China Jiliang University a analizat 90 de loturi de pahare comerciale de unică folosință: pahare de hârtie acoperite cu polietilenă, pahare din polipropilenă și pahare din polistiren. Particulele au fost caracterizate prin spectroscopie Raman, microscopie electronică de baleiaj și microscopie de forță atomică. Toate paharele testate au eliberat microplastice.

Cu apă pură la 95 °C, timp de 20 de minute, cercetătorii au raportat următoarele intervale:

• Pahare de hârtie acoperite cu PE: aproximativ 675–5.984 particule pe litru.
• Pahare din PP: aproximativ 781–4.951 particule pe litru.
• Pahare din PS: aproximativ 838–5.215 particule pe litru.

Nu au fost identificate diferențe semnificative între cele trei categorii de pahare în condițiile respective. Temperatura ridicată a favorizat eliberarea particulelor. Băuturile acide carbogazoase au crescut vizibil eliberarea din paharele căptușite cu PE, comparativ cu apa ultrapură. La o a doua utilizare, eliberarea a continuat, la un nivel ușor mai scăzut decât la prima.

Temperatură, timp și spălare: studiul din 2024 din Foods

Un studiu realizat la Istanbul a comparat pahare din polipropilenă, polistiren, polistiren expandat și hârtie acoperită cu polietilenă, la 4 °C, 50 °C și 80 °C, pentru durate de 0, 5, 10 și 20 de minute. Cercetătorii au raportat între 126 și 1.420 de particule pe litru. Valoarea cea mai mare a apărut la paharele din PP ținute 20 de minute la 50 °C, iar cea mai mică la paharele de hârtie cu PE, la 4 °C, fără timp de contact.

Imaginile de microscopie electronică au arătat urme de abraziune pe suprafața paharelor după contactul cu apa fierbinte. Clătirea paharelor cu apă ultrapură înainte de utilizare a redus eliberarea cu 52–65%, ceea ce sugerează că o parte importantă din particule se afla deja pe suprafață. Această observație nu reprezintă o recomandare de a spăla și reutiliza paharele de unică folosință: ele nu sunt proiectate pentru utilizări repetate, iar spălarea poate modifica materialul sau compromite integritatea lui.

Paharul strivit: ce se întâmplă când căptușeala se fisurează

Un studiu publicat în 2024 în Science of the Total Environment de cercetători de la University of Newcastle, Australia, a examinat un aspect ignorat de majoritatea experimentelor: deformarea paharului. Cercetătorii au analizat pahare de hârtie căptușite cu PLA și au observat că, atunci când paharul este îndoit sau strivit, stratul interior se fisurează și se poate desprinde de carton.

Prin microscopie electronică și imagistică Raman, au identificat fragmentele desprinse drept particule de plastic și au estimat aproximativ 180 de microplastice pentru fiecare cută produsă. Rezultatul este modest numeric, dar arată un mecanism de eliberare independent de temperatură, care se adaugă celui termic în condițiile reale de folosire.

Patru sute de pahare din Brisbane: paharele din plastic au suprafața mai aspră

O echipă de la Griffith University din Australia a analizat 400 de pahare de cafea la pachet colectate în Brisbane, de două tipuri: pahare integral din polietilenă și pahare de hârtie căptușite cu plastic. Cercetătorii au testat temperaturile tipice ale consumului real, 5 °C pentru cafeaua cu gheață și 60 °C pentru cafeaua caldă, iar studiul a fost publicat în Journal of Hazardous Materials: Plastics.

La paharele integral din plastic, trecerea de la apa rece la cea caldă a crescut eliberarea de microplastice cu aproximativ 33%. Paharele de hârtie căptușite au eliberat mai puține particule decât cele din plastic, la ambele temperaturi. Explicația propusă de autori este una de suprafață: imaginile de înaltă rezoluție au arătat că interiorul paharelor din plastic este mult mai rugos, plin de denivelări, de pe care particulele se desprind mai ușor la căldură. Timpul de înmuiere nu s-a dovedit un factor constant.

Autorii au estimat că o persoană care bea zilnic 300 ml dintr-un pahar de polietilenă ar putea ingera până la circa 363.000 de particule pe an. Ei au citat și o meta-analiză a 30 de studii, cu valori raportate între câteva sute și peste 8 milioane de particule pe litru, ceea ce ilustrează încă o dată amplitudinea diferențelor metodologice. Recomandarea lor practică este una de bun-simț: recipientele reutilizabile din inox, ceramică sau sticlă, iar atunci când se folosește un pahar de unică folosință, evitarea lichidelor clocotite și solicitarea unei băuturi ceva mai puțin fierbinți.

Căptușeală compostabilă sau convențională: studiul din 2026 din Queensland

În 2026, o echipă a Universității din Queensland a publicat în ACS Food Science & Technology o comparație între pahare de hârtie căptușite cu polietilenă și pahare căptușite cu acid polilactic. Ambele tipuri au eliberat particule de plastic micro- și nanometrice în apă fierbinte.

Paharele cu PLA au eliberat o masă totală de particule de aproximativ 12 ori mai mare decât cele cu PE. Ca număr, cercetătorii au măsurat circa 4,3 milioane de nanoparticule pe mililitru pentru paharele cu PLA și circa 2,7 milioane pe mililitru pentru cele cu PE. Autorii au precizat explicit că rezultatul nu înseamnă că oamenii ar trebui să renunțe la paharele de hârtie sau că PLA ar fi un material periculos în sine, și au cerut ca testele de eliberare a particulelor să fie incluse în evaluarea materialelor destinate băuturilor fierbinți.

De ce rezultatele diferă atât de mult între studii

Pentru că fiecare studiu a privit altă felie din același fenomen. O cercetare care numără particulele de peste 10 µm cu microscopul optic va raporta sute sau mii pe litru. Una care numără particule de 30–80 nm într-un aerosol va raporta mii de miliarde. Ambele pot fi corecte în limitele propriei metode, dar cifrele lor nu pot fi puse pe aceeași axă.

Contează, în plus, materialele investigate, pregătirea probelor, durata contactului, procedurile de filtrare și controlul contaminării. Diferențele arată că literatura nu oferă încă o valoare standard pentru eliberarea particulelor dintr-un pahar de cafea.

Rezultatele nu sunt direct comparabile între ele: fiecare studiu a folosit alte pahare, alte condiții și alte intervale de dimensiuni.

Câte microplastice ajung într-o cafea de 250 ml

Nu există o valoare universală, iar un exercițiu de calcul arată de ce. Dacă se folosesc intervalele din studiul din 2023 pentru paharele cu strat de PE, rezultă aproximativ 169–1.496 de particule într-un volum de 250 ml. Dacă se folosesc valorile din studiul din Queensland, rezultă câteva sute de milioane de nanoparticule în același volum. Dacă se folosesc concentrațiile raportate de NIST, rezultă de ordinul a sute de miliarde.

Toate trei cifrele descriu aceeași cafea teoretică, numărată cu instrumente diferite. Niciuna nu poate fi aplicată automat unei cafele cumpărate din oraș, care are altă temperatură, alt timp de contact și stă într-un pahar de alt producător.

Cifra corectă pentru un pahar concret nu poate fi stabilită doar din materialul declarat. Ar fi necesare informații despre produs, temperatura băuturii, timpul de contact, solicitarea mecanică și metoda analitică.

Capacele din plastic ale paharelor de cafea: o sursă separată de contact

Capacul paharului de cafea este adesea realizat dintr-un material diferit de cel al recipientului. Se folosesc polistirenul, polipropilena sau alte materiale, în funcție de producător și de specificațiile produsului. Capacele din polistiren expandat pentru paharele de băuturi nu mai pot fi introduse pe piața europeană, conform aceleiași directive privind plasticul de unică folosință.

Polistirenul, prescurtat PS, este un polimer utilizat în numeroase produse rigide sau expandate. Unele capace pentru băuturi calde sunt realizate din polistiren rigid, altele din polipropilenă sau din materiale pe bază de fibre presate.

Capacele eliberează microplastice

Există motive pentru a investiga eliberarea particulelor din materialele plastice aflate în contact cu lichidele fierbinți, cu atât mai mult cu cât capacele sunt supuse și unei solicitări mecanice: sunt apăsate, rotite, deschise și închise. Literatura europeană despre ambalaje indică tocmai acest tip de frecare drept una dintre cele mai consistente surse de particule.

Totuși, rezultatele obținute pentru pahare din polistiren nu pot fi atribuite automat capacelor din polistiren. Capacele au o geometrie diferită, o suprafață de contact diferită și un timp de expunere variabil. În multe situații, doar o parte a capacului intră în contact cu băutura, în timp ce alte zone sunt expuse predominant la abur sau condens. Datele specifice despre capace rămân mai puține decât cele despre pahare.

Este periculos să beți cafeaua prin orificiul capacului

Nu există suficiente date pentru a calcula un risc specific al acestui gest. Eliminarea capacului reduce contactul băuturii cu acea componentă plastică, dar nu demonstrează automat o reducere măsurabilă a riscului pentru sănătate. Este o măsură simplă de reducere a unui contact inutil, atunci când poate fi aplicată fără risc de opărire, de exemplu dacă băutura este consumată pe loc, nu în mers sau la volan.

Pliculețele de ceai: hârtie, nailon, PET și PLA

Pliculețele de ceai pot arăta asemănător, dar materialele din care sunt fabricate diferă considerabil. Unele sunt realizate predominant din fibre celulozice, uneori cu un mic procent de polimer termosudabil, frecvent polipropilenă, care permite sigilarea marginilor la cald. Altele, cu aspect de plasă transparentă sau mătăsoasă, sunt fabricate integral din materiale sintetice, precum nailonul sau PET-ul. O a treia categorie folosește PLA, prezentat drept alternativă compostabilă.

Nailonul

Nailonul este o familie de polimeri sintetici cunoscuți sub denumirea de poliamide. Este utilizat pentru pliculețele cu structură de plasă, inclusiv pentru pliculețele piramidale asociate frecvent ceaiurilor premium, deoarece permite frunzelor mai mari să se desfacă în timpul infuzării.

PET-ul

PET este abrevierea pentru polietilen tereftalat, un poliester utilizat în sticle, textile și ambalaje. Unele pliculețe transparente sau cu aspect textil conțin PET. Aspectul nu este însă suficient pentru identificarea materialului: un pliculeț din nailon și unul din PET sau PLA pot arăta aproape identic.

Pliculețele de hârtie sunt complet lipsite de plastic

Nu întotdeauna. Unele pliculețe din fibre celulozice includ materiale polimerice în zona de sigilare, altele sunt concepute fără componente plastice convenționale și sunt închise prin capsare, coasere sau pliere. Diferența se verifică prin informațiile producătorului. Termenii „natural”, „biodegradabil” sau „compostabil” nu descriu automat compoziția exactă.

În cazul materialelor fibroase, precum cele din pliculețele de ceai, literatura recentă descrie un mecanism distinct: desprinderea de fibre întregi sau de fragmente de fibre, nu doar de particule rezultate din abraziune. Acesta este unul dintre motivele pentru care pliculețele au fost studiate separat în evaluările europene.

Studiul din 2019 despre pliculețele de ceai și cele 11,6 miliarde de particule

În 2019, cercetători de la McGill University au publicat în Environmental Science & Technology un studiu privind eliberarea particulelor din pliculețe de ceai fabricate din materiale plastice. Au cumpărat patru ceaiuri comerciale ambalate în pliculețe din nailon și PET și au urmărit ce se întâmplă cu materialul în apă la aproximativ 95 °C, temperatura tipică a infuzării.

Autorii au raportat eliberarea a aproximativ 11,6 miliarde de microplastice și 3,1 miliarde de nanoplastice dintr-un singur pliculeț. Rezultatul, prezentat ca fiind cu câteva ordine de mărime peste încărcăturile de plastic raportate anterior în alte alimente, a devenit unul dintre cele mai citate exemple de expunere alimentară la microplastice.

Cum a fost realizat experimentul

Cercetătorii au tăiat pliculețele, au îndepărtat frunzele de ceai, au clătit materialul pentru a elimina fragmentele produse la tăiere și au infuzat pliculețele goale în apă distilată la 95 °C. Au repetat testul și cu pliculețe întregi, care conțineau ceai, și cu frunze de ceai vrac, pentru a verifica dacă particulele provin din plastic sau din ceai.

Apa rezultată a fost examinată prin microscopie electronică și prin metode de caracterizare chimică. Cercetătorii au expus și dafnii, mici crustacee de apă dulce folosite curent în toxicologie, la particulele eliberate și au observat efecte asupra comportamentului și dezvoltării, dependente de doză. Rezultatele au ridicat întrebări legitime despre contactul dintre apa fierbinte și materialele plastice, dar au atras rapid și critici metodologice.

Ce a corectat BfR în cazul celor 11,6 miliarde de particule din pliculețele de ceai

Verificarea din 2020

În 2020, un grup de cercetători germeni, din care au făcut parte specialiști ai BfR, a publicat în aceeași revistă un comentariu critic la studiul din 2019 și și-a prezentat propriile experimente. Comentariul a identificat ca punct slab pregătirea probelor pentru microscopie, în special etapa de uscare a apei pe suport.

Prin uscare, substanțele dizolvate din pliculeț, inclusiv oligomeri, adică lanțuri polimerice foarte scurte, pot forma pelicule și aglomerări greu de deosebit de particulele solide. Pentru că metoda din 2019 a caracterizat chimic stratul uscat în ansamblu, nu fiecare particulă în parte, o mare parte din aceste structuri ar fi putut fi numărată drept microplastic.

Evaluarea BfR din august 2025

În august 2025, BfR a publicat comunicarea nr. 029/2025, dedicată explicit studiului din 2019. Instituția a amintit că, din totalul raportat atunci, circa 2,3 milioane de particule aveau diametrul mai mare de 1 µm. În propriile experimente, realizate cu pliculețe extrase la fel în apă fierbinte, BfR a găsit între 5.800 și 20.400 de microplastice mai mari de 1 µm per pliculeț, adică de două până la trei ordine de mărime mai puțin.

BfR a adăugat două observații esențiale. Prima: proporția microplasticelor în totalul particulelor găsite a fost de ordinul a câteva procente, restul fiind alte tipuri de particule. A doua: investigațiile BfR și ale altor echipe arată că microplasticele nu sunt generate de pliculeț în timpul infuzării, ci se aflau deja pe suprafața acestuia și au fost parțial spălate de apa fierbinte. Instituția a apreciat metoda de pregătire a probelor din 2019 drept nepotrivită pentru întrebarea studiată.

Ce nu a demonstrat BfR

Evaluarea BfR a contestat estimările și atribuirea particulelor din studiul respectiv. Nu a demonstrat că toate pliculețele de ceai, din toate materialele, sunt incapabile să elibereze particule: chiar și în propriile măsurători, BfR a găsit mii de particule mai mari de 1 µm per pliculeț. Studiile asupra eliberării microplasticelor trebuie interpretate individual, în funcție de metodă și material.

De ce nu se poate spune „11,6 milioane în loc de 11,6 miliarde”

Pentru că BfR nu a împărțit pur și simplu cifra inițială la o mie. Comparația s-a făcut pe categoria particulelor mai mari de 1 µm, unde datele pot fi verificate, și a dus la câteva mii până la câteva zeci de mii de particule per pliculeț. Pentru nanoplastice, estimarea inițială nu poate fi corectată printr-o simplă regulă de trei, pentru că metodele capabile să le numere fiabil în ceai sunt încă în dezvoltare.

Ce spune BfR despre riscul pentru sănătate

În comunicarea din 2025, BfR a precizat că, pe baza cunoștințelor disponibile, nu sunt de așteptat afectări ale sănătății din cauza particulelor de microplastic din pliculețe, în cantitățile raportate. Substanțele extrase din pliculețe au fost evaluate separat și nu reprezintă un risc în cantitățile foarte mici găsite. Studiile proprii ale institutului, pe modele animale și pe culturi celulare, nu au evidențiat efecte nocive în condițiile testate.

Aceasta este o apreciere de risc bazată pe dovezile disponibile, nu o afirmație că toate formele de microplastice sunt biologic inerte. Persistă incertitudini privind particulele foarte mici, expunerea pe termen lung și diferențele dintre tipurile de polimeri. De aceea, reducerea expunerii inutile rămâne rezonabilă, fără ca fiecare ceașcă de ceai să devină un motiv de alarmă.

Ce a concluzionat EFSA în 2025 despre particulele eliberate de ambalaje

În octombrie 2025, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a publicat o analiză structurată a literaturii despre eliberarea micro- și nanoplasticelor din materialele aflate în contact cu alimentele, în timpul utilizării lor. Analiza a pornit de la 1.711 publicații apărute între 2015 și ianuarie 2025, dintre care 122 au fost selectate pentru extragerea datelor. Pliculețele de ceai au fost printre produsele cele mai studiate.

Concluziile pot fi rezumate în patru idei. Există dovezi clare că materialele în contact cu alimentele eliberează microplastice în timpul utilizării normale. Cele mai solide date arată că eliberarea este cauzată în principal de procese mecanice, precum abraziunea și frecarea, iar materialele fibroase, precum cele din pliculețe, pierd fibre. Multe studii au slăbiciuni de metodă sau de pregătire a probelor, astfel încât cantitățile reale sunt, cel mai probabil, mult mai mici decât cele raportate în numeroase publicații. Datele despre nanoplastice lipsesc aproape complet.

EFSA a concluzionat că, în prezent, nu există o bază suficientă pentru a estima expunerea populației la micro- și nanoplastice provenite din ambalaje și ustensile. Autoritatea a recomandat metode standardizate, materiale de referință validate, controlul strict al contaminării și studii în condiții apropiate de utilizarea reală, precum și reevaluarea dovezilor în următorii cinci ani.

Microplasticele din pahare și sănătatea: unde se termină dovezile

De ce numărul particulelor poate induce în eroare

O particulă cu diametrul de 100 µm și una cu diametrul de 50 nm sunt foarte diferite. Prima este de 2.000 de ori mai mare în diametru decât a doua. Dacă am presupune particule sferice din același material, diferența de volum ar fi de aproximativ opt miliarde de ori. Prin urmare, un număr foarte mare de nanoparticule poate reprezenta o masă totală de material extrem de mică.

Acest lucru nu demonstrează lipsa toxicității, dar arată de ce numărul particulelor nu este suficient pentru evaluarea riscului. Contează compoziția chimică, dimensiunea, forma, suprafața, eventualii aditivi, contaminanții asociați și capacitatea particulelor de a interacționa cu țesuturile biologice. Mai contează durata expunerii și faptul că un experiment cu un număr mare de particule într-un recipient nu demonstrează că acestea sunt absorbite în aceeași cantitate în organism.

Microplasticele și nanoplasticele nu se comportă la fel în organism

Dimensiunea influențează comportamentul particulelor în mediul biologic. Particulele foarte mici au o suprafață mult mai mare raportată la masă, pot interacționa mai ușor cu proteinele și membranele celulare și pot traversa, cel puțin teoretic, bariere pe care particulele mari nu le pot depăși. Extrapolarea de la aceste proprietăți fizice la efecte clinice necesită însă studii suplimentare. Metodele de măsurare a nanoplasticelor în alimente și țesuturi nu sunt încă suficient de armonizate pentru a permite comparații simple între studii.

Ce se întâmplă cu particulele după ce sunt înghițite

Ingestia unei particule nu înseamnă automat absorbția ei. Majoritatea particulelor mari traversează tractul digestiv și sunt eliminate. Pentru particulele foarte mici există mecanisme prin care unele ar putea traversa bariera intestinală, de exemplu prin celulele specializate ale mucoasei care captează particule din lumenul intestinal, dar proporția absorbită la oameni și consecințele expunerii obișnuite rămân insuficient caracterizate.

Studiile pe culturi celulare și pe animale pot identifica mecanisme posibile, precum inflamația locală sau stresul oxidativ, însă rezultatele depind de dimensiunea particulelor, de concentrație și de modelul biologic. Multe experimente folosesc particule sferice de polistiren, la concentrații mult peste cele estimate în alimentație, ceea ce le face utile pentru înțelegerea mecanismelor, dar dificil de transpus în viața de zi cu zi.

Particulele de plastic detectate în sânge și țesuturi

Unele cercetări au raportat detectarea unor particule sau a unor semnale atribuite polimerilor în sânge, placentă, plămân și alte probe biologice umane. Interpretarea necesită atenție, deoarece contaminarea probelor în timpul recoltării și analizei, precum și limitele metodelor analitice sunt surse importante de eroare. Detectarea nu stabilește originea particulelor și nici faptul că acestea au produs o boală.

O parte dintre aceste rezultate a intrat, din 2025, într-o dezbatere metodologică serioasă. Multe studii pe țesuturi umane folosesc piroliza cuplată cu gaz-cromatografie și spectrometrie de masă, o metodă care descompune proba prin încălzire în absența oxigenului și caută fragmente chimice caracteristice fiecărui polimer. Dificultatea este că moleculele de grăsime produc, la descompunere, fragmente aproape identice cu cele ale polietilenei. Dacă țesutul nu este digerat complet și dacă lipsesc probele-martor fără plastic, grăsimea poate fi citită drept plastic.

În 2025, o echipă de la University of Queensland a publicat în Environmental Science & Technology o evaluare a metodei pe probe de sânge și a concluzionat că, cu procedurile actuale de prelucrare, ea nu este potrivită pentru cuantificarea polietilenei și a policlorurii de vinil în materiale biologice, din cauza interferenței lipidelor. Același tip de critică a vizat studiul din 2025 care raporta cantități în creștere de plastic în creierul uman: țesutul cerebral conține aproximativ 60% grăsime, iar criticii au sugerat că tendința observată ar putea reflecta parțial și creșterea obezității. Studiul despre plăcile carotidiene a fost criticat pentru că nu a analizat probe-martor din sala de operație.

O investigație publicată în ianuarie 2026 de The Guardian a identificat cel puțin șapte studii contestate formal în reviste științifice. Autorii acestora își apără metodele, iar critica nu sugerează fraudă, ci validări insuficiente într-un domeniu care a crescut foarte repede.

Plasticul din plăcile arteriale: studiul din New England Journal of Medicine

În 2024, un studiu observațional multicentric publicat în New England Journal of Medicine a analizat plăcile de aterom extrase chirurgical de la pacienți operați pentru îngustarea arterei carotide fără simptome. Din 257 de pacienți urmăriți în medie aproximativ 34 de luni, la 58,4% s-a detectat polietilenă în placă, iar la o parte dintre aceștia și policlorură de vinil.

Pacienții cu micro- și nanoplastice în placă au avut un risc de aproximativ 4,5 ori mai mare pentru evenimentul combinat format din infarct miocardic, accident vascular cerebral sau deces din orice cauză, comparativ cu cei fără particule detectate. Autorii au recunoscut că asocierea poate fi influențată de factori nemăsurați, iar studiul nu a putut stabili o relație de cauzalitate.

Există dovezi că microplasticele din cafea provoacă boli

Nu există dovezi clinice suficiente pentru a afirma că microplasticele eliberate dintr-un anumit pahar de cafea provoacă direct o boală specifică la oameni. Există studii experimentale despre inflamație, stres oxidativ și alte efecte biologice ale particulelor de plastic și există cercetări observaționale care investighează relația dintre prezența microplasticelor în organism și anumite rezultate de sănătate. Acestea nu permit atribuirea unui risc clinic precis cafelei băute din pahare de unică folosință.

Dovada expunerii nu este echivalentă cu dovada unui efect clinic.

În același timp, lipsa unei estimări precise a riscului nu înseamnă că expunerea este complet lipsită de relevanță. Aceasta este diferența dintre o incertitudine științifică și o concluzie de siguranță absolută, iar poziția prudentă se află între cele două: expunerea există, efectele sunt insuficient cunoscute, iar reducerea contactului inutil are costuri mici.

Temperatura băuturii are dovezi mai solide decât plasticul din pahar

Există un factor legat de băuturile fierbinți pentru care dovezile sunt mai consistente decât pentru microplastice: temperatura însăși. În 2016, Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) a reevaluat cafeaua, mateul și băuturile foarte fierbinți. Cafeaua a fost scoasă din grupa 2B, „posibil cancerigen”, unde se afla din 1991, și trecută în grupa 3, „neclasificabil”, după analiza a peste o mie de studii. În schimb, băuturile consumate la peste 65 °C au fost încadrate în grupa 2A, „probabil cancerigene pentru om”, în ceea ce privește cancerul esofagian. Agenția a subliniat că responsabilă pare a fi temperatura, nu băutura.

Cel mai solid studiu prospectiv vine din cohorta Golestan, din nord-estul Iranului, unde ceaiul se bea tradițional foarte fierbinte. Peste 50.000 de adulți au fost urmăriți în medie zece ani. Băutul ceaiului la cel puțin 60 °C s-a asociat cu un risc de carcinom scuamos esofagian de aproximativ 1,4 ori mai mare. Consumul a peste 700 ml pe zi la această temperatură s-a asociat cu un risc cu circa 90% mai mare, iar băutul la mai puțin de două minute de la turnare, cu un risc de aproximativ 1,5 ori mai mare decât așteptarea de cel puțin șase minute.

Pentru cititorul acestui articol, legătura practică este simplă. Câteva minute de răcire înainte de prima înghițitură reduc atât temperatura care atinge mucoasa esofagului, cât și temperatura la care căptușeala paharului este solicitată. Riscul absolut rămâne mic pentru majoritatea oamenilor din Europa, unde băuturile foarte fierbinți în cantități mari sunt mai rare, dar este un exemplu util despre cum arată dovezile mai bine stabilite, prin comparație cu cele despre microplastice.

Aditivii și migrarea chimică: un fenomen diferit de microplastice

Particulele de plastic nu sunt singura componentă investigată. Materialele aflate în contact cu alimentele pot conține aditivi, reziduuri de fabricație, oligomeri sau alte substanțe care pot migra în lichide, în funcție de material, temperatură, durata contactului și tipul alimentului.

Migrarea chimică presupune trecerea unor molecule sau ioni din material în aliment ori băutură. Eliberarea microplasticelor presupune desprinderea unor particule solide. Cele două procese pot apărea simultan, dar se măsoară separat și au repere de evaluare diferite. În Uniunea Europeană, materialele plastice destinate contactului cu alimentele sunt reglementate de Regulamentul (UE) nr. 10/2011, care stabilește, printre altele, o limită globală de migrare de 10 mg de substanțe pe decimetru pătrat de suprafață și limite specifice pentru anumite substanțe. Aceste teste nu au fost concepute pentru numărarea particulelor micro- și nanoplastice.

Toate paharele eliberează metale grele

Nu. Unele studii, inclusiv cel din 2021 de la Kharagpur, au identificat ioni și elemente metalice în materiale sau în soluțiile rezultate după expunerea la apă fierbinte. Detectarea unui element în material nu demonstrează însă că acesta migrează în cantități relevante clinic. Evaluarea riscului necesită măsurarea concentrației din băutură și compararea expunerii cu repere toxicologice adecvate, iar majoritatea studiilor despre pahare nu au făcut acest pas complet.

Cafeaua la automat și microplasticele: ce se știe și ce nu se știe

Automatele de cafea reprezintă un scenariu diferit de simpla turnare a apei fierbinți într-un pahar. Băutura poate intra în contact cu mai multe componente ale aparatului înainte de a ajunge în recipient: tuburi, garnituri, rezervoare, supape, camere de amestec și alte elemente realizate din materiale diferite.

Este posibil ca unele componente polimerice să contribuie la eliberarea particulelor, mai ales acolo unde există frecare sau uzură. Nu există însă date standardizate pentru a atribui o cantitate generală de microplastice unei cafele de la automat. Rezultatul depinde de modelul aparatului, materialele utilizate, întreținere, temperatură și recipient.

Nici paharul nu poate fi desemnat automat drept principala sursă. Pentru a identifica originea particulelor, ar fi necesară compararea băuturii înainte și după contactul cu paharul, folosind metode de control al contaminării. În absența unor astfel de date, atribuirea tuturor particulelor paharului sau aparatului ar fi speculativă. Temperatura contează în principiu, dar relația dintre temperatură și numărul particulelor depinde de polimer și de condițiile experimentale.

Pahare compostabile și biodegradabile: mai puțin plastic în mediu nu înseamnă mai puține particule în băutură

Un material biodegradabil este conceput să se descompună în anumite condiții, prin procese biologice. Un material compostabil îndeplinește cerințe specifice de degradare în condiții de compostare definite, de cele mai multe ori industriale, cu temperatură și umiditate controlate. Aceste proprietăți descriu destinul paharului după utilizare și nu demonstrează că materialul nu eliberează particule în contact cu apa fierbinte.

Ce este PLA

PLA, acidul polilactic, este un polimer obținut din materii prime regenerabile, precum amidonul de porumb sau trestia de zahăr, utilizat în ambalaje și produse compostabile. Deși are o origine diferită de polimerii derivați din petrol, rămâne un material plastic, iar particulele pe care le eliberează sunt, din punct de vedere tehnic, microplastice sau „micro-bioplastice”.

Datele disponibile sugerează chiar că, în contact cu lichide fierbinți, căptușelile din PLA nu sunt neapărat superioare. Studiul din Queensland a găsit o masă de particule de circa 12 ori mai mare pentru paharele cu PLA decât pentru cele cu PE, iar studiul australian din 2024 a arătat că o căptușeală din PLA se fisurează și pierde fragmente când paharul este strivit. Temperatura de tranziție vitroasă scăzută a PLA oferă o explicație plauzibilă, dar mecanismul nu a fost încă stabilit.

Tabel comparativ: recipientele pentru băuturi calde și microplasticele

Datele sunt sintetizate din studii experimentale pe materiale selectate. Tabelul nu reprezintă un clasament clinic al riscului pentru sănătate.

Alternative reutilizabile la paharele de unică folosință: sticlă, ceramică și inox

Sticla termorezistentă

Sticla este un material anorganic și nu reprezintă o sursă de particule de polimer din corpul recipientului. Pentru băuturile fierbinți se folosește sticlă adecvată temperaturilor respective, de tipul borosilicatului, deoarece șocul termic poate produce fisuri sau spargere la sticla obișnuită. Sticla nu elimină toate sursele posibile de microplastice: apa, ingredientele, capacele sau manșoanele din silicon ori plastic pot contribui. Avantajul este reducerea contactului direct cu un recipient polimeric.

Ceramica destinată contactului alimentar

O cană ceramică destinată utilizării cu băuturi fierbinți reduce contactul cu ambalajele plastice. Calitatea glazurii și conformitatea cu cerințele pentru materiale în contact cu alimentele sunt însă importante, pentru că unele glazuri pot elibera metale dacă nu sunt fabricate și arse corect. Nu orice obiect ceramic decorativ este potrivit pentru consumul de băuturi, iar obiectele vechi, artizanale sau fără informații despre utilizarea alimentară necesită prudență.

Oțelul inoxidabil

Recipientele din oțel inoxidabil alimentar sunt o opțiune frecvent utilizată pentru băuturile calde, iar un termos de calitate poate înlocui zilnic paharele de unică folosință. Trebuie verificat și materialul capacului, al garniturilor și al altor componente aflate în contact cu băutura: un termos cu corp din inox are, aproape întotdeauna, capac și garnituri polimerice. Aceasta nu înseamnă că produsul este nesigur, ci că recipientul se evaluează în ansamblu, iar contactul băuturii cu plasticul este mult mai redus decât într-un pahar căptușit integral.

Paharele reutilizabile din plastic

Paharele reutilizabile din polipropilenă sau din alte materiale plastice reduc deșeurile, dar rămân recipiente polimerice. Studiul din 2023 a arătat că eliberarea de microplastice continuă și la a doua utilizare, la un nivel ușor mai scăzut. Datele despre comportamentul acestor pahare după sute de cicluri de spălare la temperatură ridicată sunt limitate, astfel încât, pentru băuturile fierbinți consumate zilnic, sticla, ceramica și inoxul rămân variantele cu cel mai puțin contact cu plasticul.

Aceeași logică, temperatură ridicată plus polipropilenă, se aplică unui obiect folosit de mai multe ori pe zi, la o vârstă mai vulnerabilă: biberonul. Un studiu publicat în 2020 în Nature Food de cercetători de la Trinity College Dublin a testat 10 biberoane din polipropilenă, respectând procedurile de curățare, sterilizare și preparare recomandate de OMS, inclusiv apa de cel puțin 70 °C pentru laptele praf și agitarea timp de un minut.

Biberoanele au eliberat până la circa 16,2 milioane de particule pe litru. La unul dintre produse, trecerea de la 25 °C la 95 °C a crescut eliberarea de la aproximativ un milion la 55 de milioane de particule pe litru. Pe baza acestor măsurători și a datelor de consum, autorii au estimat o expunere de 14.600 până la 4,55 milioane de particule pe zi pentru un sugar hrănit din biberoane de polipropilenă, o estimare de expunere, nu o doză măsurată la copii.

Cercetătorii au propus câțiva pași simpli: clătirea biberonului după sterilizare cu apă sterilă răcită, prepararea laptelui praf într-un recipient care nu este din plastic, urmată de răcire și abia apoi de transferul în biberon, evitarea reîncălzirii laptelui în biberon la microunde și evitarea agitării excesive. Sterilizarea nu trebuie abandonată: siguranța microbiologică a laptelui praf rămâne prioritară, iar riscul unei infecții la sugar este bine documentat, spre deosebire de cel al microplasticelor.

Ceaiul vrac și infuzorul metalic reduc contactul cu plasticul

Ceaiul vrac preparat într-un infuzor din inox, într-un ceainic cu sită metalică sau direct în cană, cu strecurare ulterioară, elimină pliculețul din nailon sau PET și, odată cu el, o sursă potențială de particule și fibre. Nu garantează absența completă a microplasticelor din băutură, deoarece apa și chiar frunzele pot conține particule, dar reduce un contact direct care poate fi evitat ușor.

Nu există dovezi pentru a recomanda renunțarea la toate pliculețele ca necesitate medicală. Alegerea ceaiului vrac sau a pliculețelor declarate fără plastic este o opțiune rezonabilă pentru reducerea contactului cu materialele sintetice, nu un tratament și nici o garanție de prevenire a bolilor. Un beneficiu secundar, independent de microplastice, este că ceaiul vrac permite adesea frunze întregi și o infuzie mai aromată.

Timpul de contact, strivirea paharului și alte gesturi care contează

Durata contactului poate influența eliberarea particulelor. Studiile au comparat intervale de 5, 10, 15 sau 20 de minute și au observat modificări ale cantităților detectate, dar relația nu este întotdeauna liniară: dublarea timpului nu dublează automat numărul particulelor.

Strivirea paharului în mână, îndoirea marginii sau presarea capacului adaugă o solicitare mecanică documentată experimental. Băuturile acide carbogazoase au crescut eliberarea din paharele cu PE în unul dintre studii, ceea ce sugerează că și compoziția băuturii contează. Turnarea apei clocotite direct peste un pliculeț sintetic, apoi stoarcerea lui cu lingurița, combină temperatura și frecarea.

Transferul băuturii într-un recipient reutilizabil adecvat poate reduce durata contactului cu paharul de unică folosință, dar nu există dovezi că transferul după un anumit număr de secunde produce o reducere măsurabilă a riscului pentru sănătate. Dacă obiectivul este reducerea contactului cu ambalajele, cea mai simplă opțiune este folosirea recipientului propriu încă de la început, atunci când este posibil. Multe cafenele acceptă căni aduse de clienți.

Cât plastic din pahare consumăm într-un an: de ce estimările anuale înșală

Nu există o estimare universală credibilă. Pentru un asemenea calcul ar trebui cunoscute numărul de băuturi consumate, materialele recipientelor, temperaturile, durata contactului, solicitarea mecanică, concentrațiile particulelor în fiecare produs și intervalul de dimensiuni inclus în analiză.

Estimările publicate ilustrează bine dificultatea. Studiul din 2024 a calculat o expunere anuală de 18.720 până la 73.840 de microplastice prin băuturi calde și reci consumate din pahare de unică folosință. Studiul din 2021 a ajuns, prin extrapolare, la 75.000 de particule pe zi pentru trei băuturi. Dacă s-ar folosi valorile nanometrice ale NIST, rezultatul anual ar ajunge de ordinul sutelor de trilioane de particule. Toate pornesc de la măsurători reale, dar descriu fenomene de dimensiuni diferite.

Pentru a înțelege ce loc ocupă paharul în expunerea totală, este utilă o estimare publicată în 2019 în Environmental Science & Technology. Cercetătorii au combinat datele disponibile despre microplasticele din alimente, apă și aer cu tiparele de consum din dieta americană. Rezultatul a fost de aproximativ 39.000–52.000 de particule pe an prin alimente, în funcție de vârstă și sex, și de 74.000–121.000 dacă se adaugă inhalarea. Persoanele care beau exclusiv apă îmbuteliată ar adăuga, după aceeași estimare, circa 90.000 de particule pe an, față de aproximativ 4.000 pentru cei care beau apă de la robinet.

Puse alături, cifrele arată că paharele de unică folosință pot fi o sursă comparabilă ca ordin de mărime cu întreaga dietă, cel puțin pentru particulele de ordinul micrometrilor: estimările din studiile despre pahare variază între aproximativ 18.700 și 363.000 de particule pe an. Paharul nu este însă singura sursă și, pentru mulți oameni, nici cea principală. Aerul din interior, textilele sintetice și apa contribuie zilnic, iar o cană reutilizabilă nu schimbă aceste surse.

Comparația are și ea limite: estimarea din 2019 a folosit date de la sfârșitul anilor 2010, înainte de metodele care numără nanoplasticele, iar studiile despre pahare au metode diferite între ele. Valoarea ei este de perspectivă, nu de contabilitate exactă.

Înmulțirea unei valori obținute la 100 °C, într-un anumit pahar, cu 365 de zile nu descrie expunerea unei persoane care consumă cafea la temperaturi diferite, din pahare fabricate de producători diferiți. În plus, o estimare a numărului de particule nu poate fi transformată direct într-o estimare a riscului de cancer, boală cardiovasculară sau altă afecțiune, iar EFSA a concluzionat explicit că datele actuale nu permit estimarea expunerii la micro- și nanoplastice din ambalaje.

De ce cercetarea microplasticelor are nevoie de metode standardizate

Cercetarea microplasticelor alimentare este limitată de diferențele dintre metodele de colectare și analiză. Un laborator poate utiliza microscopie optică și spectroscopie Raman, altul spectroscopie în infraroșu, microscopie electronică, analiză termică prin piroliză cuplată cu spectrometrie de masă sau metode pentru caracterizarea particulelor nanometrice. Fiecare tehnică are avantaje și limite, iar fiecare vede alt interval de dimensiuni.

Contaminarea de laborator

Particulele plastice sunt prezente în aer, în haine, în echipamente și în multe materiale utilizate în laborator. Dacă probele nu sunt protejate corespunzător, particulele externe pot ajunge în analiză și pot produce supraestimarea contaminării reale a băuturii. Din acest motiv, laboratoarele specializate lucrează cu ustensile din sticlă sau metal, filtre curățate termic și halate din bumbac.

Probele de control

Probele de control permit evaluarea contaminării provenite din apă, echipamente sau proceduri. Fără ele, este dificil să se stabilească dacă particulele detectate provin din recipientul investigat. Cazul pliculețelor de ceai a arătat cât de mult poate conta acest detaliu: o parte dintre particule se aflau pe suprafața produsului înainte de infuzare.

Identificarea chimică a fiecărei particule

O particulă observată la microscop nu este obligatoriu plastic. Poate fi o fibră celulozică, un reziduu organic, un cristal de sare sau un depozit format prin uscarea substanțelor dizolvate. Identificarea polimerului pentru fiecare particulă, nu doar pentru proba în ansamblu, crește încrederea în rezultat. Acesta este unul dintre motivele pentru care cifrele foarte mari trebuie analizate critic, iar EFSA a cerut materiale de referință validate și proceduri comune.

Ce pot face producătorii și autoritățile pentru paharele de unică folosință

Reducerea expunerii nu depinde exclusiv de alegerile consumatorilor. Producătorii pot investiga materiale de barieră care eliberează mai puține particule, pot optimiza procesele de fabricație pentru a reduce particulele rămase pe suprafață și pot testa eliberarea în condiții apropiate utilizării reale, inclusiv cu deformare și cu băuturi acide.

Transparența privind compoziția materialelor este la fel de importantă. Un pahar prezentat drept „din hârtie” ar trebui să permită consumatorului să înțeleagă ce tip de căptușeală are, iar în cazul pliculețelor de ceai, informația despre materialul filtrului și despre sigilare ajută la alegeri informate. Cercetătorii din Queensland au cerut explicit informarea consumatorilor despre materialul căptușelii și analizarea unor cerințe de etichetare.

Testele convenționale de migrare urmăresc anumite substanțe sau cantitatea totală de material migrat în condiții definite. Eliberarea particulelor micro- și nanoplastice reprezintă o întrebare analitică distinctă, pentru care nu există încă metode oficiale armonizate. Dezvoltarea lor, recomandată de EFSA, este condiția ca reglementarea să poată trece de la informare la limite măsurabile.

2x GimnasticăAcvatică Premium

Un prim pas pentru un bebe mai puternic

De la 2 luni|Doar până pe 8 noiembrie|ABC Dorobanți

Sfaturi Healthwise

Alegeți un recipient reutilizabil pentru cafeaua zilnică, atunci când este practic. O cană din ceramică, un termos cu interior din inox sau un recipient din sticlă termorezistentă reduce contactul direct cu paharele de unică folosință.

Nu presupuneți că un pahar din carton nu conține plastic. Majoritatea paharelor au o căptușeală interioară din polietilenă sau din alt polimer, iar marcajul european de pe pahar semnalează tocmai acest lucru.

Evitați strivirea sau îndoirea paharului în timp ce beți. Deformarea poate fisura căptușeala și desprinde fragmente, independent de temperatură.

Lăsați băutura să se răcească câteva minute înainte de prima înghițitură. Gestul reduce temperatura la care este solicitată căptușeala paharului și, în același timp, temperatura care atinge esofagul, un factor de risc cu dovezi mai solide decât microplasticele.

Verificați materialul pliculețelor de ceai. Nailonul, PET-ul, PLA-ul și hârtia sigilată cu polimer nu sunt materiale identice, iar informația se găsește, de regulă, pe ambalaj sau pe site-ul producătorului.

Folosiți ceai vrac dacă doriți să reduceți contactul cu filtrele sintetice. Un infuzor reutilizabil din inox elimină necesitatea pliculețului din plastic.

Nu interpretați eticheta „eco” sau „compostabil” ca dovadă a absenței microplasticelor. Un pahar compostabil poate fi mai bun pentru mediu și, în același timp, să elibereze particule în băutură.

Nu transformați cifra de 11,6 miliarde într-o estimare a consumului personal. Valoarea a fost contestată metodologic, iar măsurătorile independente au găsit cantități de sute sau mii de ori mai mici.

Nu confundați numărul particulelor cu masa sau toxicitatea lor. Dimensiunea, compoziția și caracteristicile suprafeței influențează interpretarea mai mult decât cifra brută.

Nu reutilizați paharele concepute pentru o singură folosire. Spălarea și expunerea repetată la căldură pot modifica materialele, iar produsele nu sunt proiectate pentru asemenea utilizări.

Nu considerați cafeaua sau ceaiul în sine periculoase din cauza acestor studii. Cercetările privesc materialele aflate în contact cu băutura și nu demonstrează un risc clinic al consumului obișnuit.

Preferați schimbările simple, repetabile, în locul măsurilor extreme. Reducerea utilizării zilnice a ambalajelor de unică folosință are sens atât pentru limitarea contactului cu materialele polimerice, cât și pentru reducerea deșeurilor.

Concluzie Healthwise

Paharul de cafea și pliculețul de ceai par obiecte neînsemnate, dar tocmai caracterul lor obișnuit le face relevante pentru cercetarea expunerii la microplastice. Un pahar de hârtie are, aproape întotdeauna, o căptușeală de polietilenă sau de acid polilactic. Un pliculeț transparent poate fi fabricat din nailon sau PET. Iar contactul cu apa fierbinte, frecarea și deformarea pot favoriza eliberarea unor particule din aceste materiale.

Studiile experimentale au demonstrat fenomenul, dar rezultatele diferă considerabil, de la câteva sute de particule pe litru până la trilioane, în funcție de dimensiunea particulelor urmărite și de metodă. Cazul pliculețelor de ceai arată cât de ușor devine virală o cifră: estimarea de 11,6 miliarde a fost corectată de măsurători independente, care au găsit cantități mult mai mici și au arătat că o parte din particule se aflau deja pe suprafața pliculețului. Analiza EFSA din 2025 confirmă tabloul general: eliberarea există, cantitățile reale sunt probabil mai mici decât sugerează multe studii, iar expunerea populației nu poate fi încă estimată.

În prezent, nu există suficiente dovezi pentru a calcula riscul de boală produs de cafeaua băută dintr-un pahar de unică folosință sau de ceaiul preparat într-un pliculeț sintetic. Există însă motive rezonabile pentru a reduce contactul inutil și repetat dintre băuturile fierbinți și ambalajele polimerice, mai ales atunci când alternativele sunt simple: o cană proprie, un termos din inox, ceaiul vrac într-un infuzor metalic.

Miza nu este că fiecare cafea la pahar ar reprezenta un pericol demonstrat, ci că folosim zilnic materiale ale căror emisii de particule încă învățăm să le măsurăm corect. O decizie informată începe prin a distinge între ceea ce știm că se eliberează, ceea ce putem măsura și ceea ce încă nu știm despre efectele asupra sănătății.

Referințe științifice

Hernandez LM, Xu EG, Larsson HCE, Tahara R, Maisuria VB, Tufenkji N. Plastic Teabags Release Billions of Microparticles and Nanoparticles into Tea. Environmental Science & Technology. 2019;53(21):12300–12310. doi:10.1021/acs.est.9b02540
Susține descrierea studiului din 2019 asupra pliculețelor din nailon și PET și cifrele de 11,6 miliarde de microplastice și 3,1 miliarde de nanoplastice.

Busse K, Ebner I, Humpf HU, Ivleva N, Kaeppler A, Oßmann B, Schymanski D. Comment on „Plastic Teabags Release Billions of Microparticles and Nanoparticles into Tea”. Environmental Science & Technology. 2020;54(21):14134–14135. doi:10.1021/acs.est.0c03182
Susține critica metodologică din 2020 privind pregătirea probelor prin uscare și confuzia dintre particule și substanțele dizolvate.

Bundesinstitut für Risikobewertung (BfR). BfR assesses study on tea bags and microplastic particles: No health impairments expected based on current knowledge. Communication No. 029/2025. 5 august 2025.
Susține valorile de 5.800–20.400 de microplastice mai mari de 1 µm per pliculeț, observația că particulele se aflau deja pe suprafață și aprecierea de risc.

Ranjan VP, Joseph A, Goel S. Microplastics and other harmful substances released from disposable paper cups into hot water. Journal of Hazardous Materials. 2021;404:124118. doi:10.1016/j.jhazmat.2020.124118
Susține rezultatul de circa 25.000 de particule de 10–1.000 µm în 100 ml la 85–90 °C și detectarea ionilor și elementelor metalice.

Joseph A, Parveen N, Ranjan VP, Goel S. Drinking hot beverages from paper cups: Lifetime intake of microplastics. Chemosphere. 2023;317:137844. doi:10.1016/j.chemosphere.2023.137844
Susține mențiunea despre estimarea aportului de microplastice pe parcursul vieții, ca exemplu de extrapolare din date de laborator.

Zangmeister CD, Radney JG, Benkstein KD, Kalanyan B. Common Single-Use Consumer Plastic Products Release Trillions of Sub-100 nm Nanoparticles per Liter into Water during Normal Use. Environmental Science & Technology. 2022;56(9):5448–5455. doi:10.1021/acs.est.1c06768
Susține rezultatele NIST privind nanoparticulele de 30–80 nm, în concentrații de peste 10¹² pe litru, eliberate din pahare cu LDPE la 100 °C.

Chen H, Xu L, Yu K, Wei F, Zhang M. Release of microplastics from disposable cups in daily use. Science of the Total Environment. 2023;854:158606. doi:10.1016/j.scitotenv.2022.158606
Susține intervalele de 675–5.984, 781–4.951 și 838–5.215 particule pe litru, efectul băuturilor acide carbogazoase și eliberarea la a doua utilizare.

Akbulut S, Akman PK, Törnük F, Yetim H. Microplastic Release from Single-Use Plastic Beverage Cups. Foods. 2024;13(10):1564. doi:10.3390/foods13101564
Susține valorile de 126–1.420 de particule pe litru, maximul la 50 °C, reducerea cu 52–65% prin clătire și estimarea anuală de 18.720–73.840 de particule.

Fang C, Zhang Z, Zhang X, Naidu R. Microplastics or micro-bioplastics released by wrinkling paper cup. Science of the Total Environment. 2024;945:174123. doi:10.1016/j.scitotenv.2024.174123
Susține mecanismul de fisurare a căptușelii din PLA la strivirea paharului și estimarea de circa 180 de microplastice per cută.

Okoffo E și colab. Release of Nanoplastic and Microplastic from Polyethylene and Polylactic Acid Lined Single Use Paper Cups. ACS Food Science & Technology. 2026.
Susține comparația dintre căptușelile din PE și PLA, masa de particule de circa 12 ori mai mare pentru PLA și valorile de 2,7 și 4,3 milioane de nanoparticule pe mililitru.

European Food Safety Authority (EFSA). Literature review on micro- and nanoplastic release from food contact materials during their use. EFSA Supporting Publications. 2025;EN-9733. doi:10.2903/sp.efsa.2025.EN-9733
Susține concluziile despre mecanismele mecanice de eliberare, supraestimarea cantităților în multe studii și imposibilitatea actuală de a estima expunerea.

Marfella R, Prattichizzo F, Sardu C și colab. Microplastics and Nanoplastics in Atheromas and Cardiovascular Events. New England Journal of Medicine. 2024;390(10):900–910. doi:10.1056/NEJMoa2309822
Susține datele despre polietilena detectată în plăcile carotidiene la 58,4% dintre pacienți și asocierea cu evenimente cardiovasculare, fără demonstrarea cauzalității.

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2151 al Comisiei din 17 decembrie 2020 de stabilire a normelor privind specificațiile armonizate de marcare pentru produsele din plastic de unică folosință enumerate în partea D a anexei la Directiva (UE) 2019/904. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. L 428, 18.12.2020.
Susține obligația de marcare a paharelor pentru băuturi fabricate integral sau parțial din plastic, în vigoare din iulie 2021.

Thompson RC, Olsen Y, Mitchell RP, Davis A, Rowland SJ, John AWG, McGonigle D, Russell AE. Lost at sea: where is all the plastic? Science. 2004;304(5672):838. doi:10.1126/science.1094559
Susține originea termenului „microplastic” în cercetarea sedimentelor marine din 2004.

Qian N, Gao X, Lang X, Deng H, Bratu TM, Chen Q, Stapleton P, Yan B, Min W. Rapid single-particle chemical imaging of nanoplastics by SRS microscopy. Proceedings of the National Academy of Sciences. 2024;121(3):e2300582121. doi:10.1073/pnas.2300582121
Susține valoarea de circa 240.000 de particule pe litru de apă îmbuteliată, dintre care aproximativ 90% nanoplastice.

Liu X și colab. Journal of Hazardous Materials: Plastics. 2025. doi:10.1016/j.hazmp.2025.100028
Susține rezultatele studiului pe 400 de pahare din Brisbane: creșterea cu circa 33% la cald, rugozitatea paharelor din plastic și estimarea de 363.000 de particule pe an.

Li D, Shi Y, Yang L și colab. Microplastic release from the degradation of polypropylene feeding bottles during infant formula preparation. Nature Food. 2020;1:746–754. doi:10.1038/s43016-020-00171-y
Susține valorile de până la 16,2 milioane de particule pe litru din biberoanele de polipropilenă, efectul temperaturii și pașii de preparare propuși.

Rauert C, Charlton N, Bagley A, Dunlop SA, Symeonides C, Thomas KV. Assessing the Efficacy of Pyrolysis–Gas Chromatography–Mass Spectrometry for Nanoplastic and Microplastic Analysis in Human Blood. Environmental Science & Technology. 2025;59(4):1984–1994. doi:10.1021/acs.est.4c12599
Susține concluzia că metoda nu este potrivită, cu procedurile actuale, pentru cuantificarea polietilenei și a PVC-ului în probe biologice, din cauza lipidelor.

Loomis D, Guyton KZ, Grosse Y și colab. Carcinogenicity of drinking coffee, mate, and very hot beverages. Lancet Oncology. 2016;17(7):877–878. doi:10.1016/S1470-2045(16)30239-X
Susține reclasificarea cafelei în grupa 3 și încadrarea băuturilor de peste 65 °C în grupa 2A pentru cancerul esofagian.

Islami F, Poustchi H, Pourshams A și colab. A prospective study of tea drinking temperature and risk of esophageal squamous cell carcinoma. International Journal of Cancer. 2020;146(1):18–25. doi:10.1002/ijc.32220
Susține asocierile dintre ceaiul băut la cel puțin 60 °C, volumul zilnic, timpul de răcire și riscul de carcinom scuamos esofagian.

Cox KD, Covernton GA, Davies HL, Dower JF, Juanes F, Dudas SE. Human Consumption of Microplastics. Environmental Science & Technology. 2019;53(12):7068–7074. doi:10.1021/acs.est.9b01517
Susține estimările anuale de 39.000–52.000 de particule din alimente, 74.000–121.000 cu inhalarea și diferența dintre apa îmbuteliată și cea de la robinet.

Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind materialele și obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. L 338, 13.11.2004.
Susține semnificația simbolului paharului cu furculiță pentru materialele destinate contactului cu alimentele.

Disclaimer Healthwise: Acest articol are scop educațional și prezintă rezultatele cercetărilor privind materialele aflate în contact cu băuturile fierbinți. Detectarea microplasticelor într-un produs nu demonstrează automat producerea unei boli. Recomandările privind reducerea contactului cu ambalajele de unică folosință sunt măsuri de precauție practică, nu tratamente medicale și nici garanții de eliminare completă a expunerii.