Suc pancreatic

(categorie: fiziologie, gastroenterologie)

Sucul pancreatic este lichidul digestiv produs de pancreas și vărsat în duoden, în cantitate de aproximativ un litru și jumătate pe zi. Conține enzime capabile să descompună proteine, grăsimi și carbohidrați, precum și bicarbonat, care neutralizează acidul venit din stomac.

Este produsul funcției exocrine a pancreasului, distinctă de funcția endocrină, care produce insulină și glucagon. Fără el, digestia grăsimilor și a proteinelor devine grav deficitară.

Cum funcționează

Sucul are două componente, produse de două tipuri de celule. Celulele acinare secretă enzimele, iar celulele care căptușesc canalele secretă apa și bicarbonatul care le transportă și le protejează.

Enzimele principale sunt tripsinogenul și chimotripsinogenul pentru proteine, lipaza pancreatică pentru grăsimi și amilaza pentru amidon. Enzimele proteolitice sunt secretate în formă inactivă, ca proenzime, tocmai pentru a nu digera glanda care le produce.

Activarea are loc în duoden. Enterokinaza din mucoasa intestinală transformă tripsinogenul în tripsină, iar tripsina activează apoi restul cascadei, inclusiv propria proenzimă. Lipaza și amilaza sunt secretate direct în formă activă, dar au nevoie de pH-ul potrivit și de acizii biliari pentru a lucra eficient.

Secreția este reglată hormonal. Secretina, eliberată când acidul ajunge în duoden, stimulează componenta apoasă bogată în bicarbonat. Colecistokinina, eliberată de grăsimi și proteine, stimulează secreția de enzime. Nervul vag contribuie prin faza cefalică, declanșată de vederea și de mirosul mâncării.

Componente și roluri

Enzimele proteolitice

Tripsinogenul, chimotripsinogenul și proelastaza, secretate inactive și activate în intestin. Descompun proteinele în peptide mai mici și în aminoacizi.

Lipaza pancreatică

Enzima principală pentru digestia grăsimilor. Acționează împreună cu colipaza și cu sărurile biliare, care emulsionează grăsimea.

Amilaza pancreatică

Continuă digestia amidonului începută de amilaza salivară, descompunându-l în dizaharide.

Bicarbonatul

Neutralizează acidul gastric și ridică pH-ul din duoden la valorile la care enzimele pancreatice pot lucra. Fără el, enzimele ar fi inactivate de aciditate.

Relevanță clinică

Sistemele de protecție împotriva autodigestiei sunt mai multe: secreția enzimelor în formă inactivă, depozitarea lor în granule separate de restul citoplasmei, prezența unui inhibitor de tripsină în interiorul celulei și pH-ul acid din granule, care menține enzimele inactive.

Pancreatita acută apare exact când aceste protecții cedează: tripsinogenul se activează prematur, în interiorul celulelor acinare, iar cascada enzimatică pornește în glandă. De aceea sucul pancreatic, util în intestin, devine distructiv acolo unde este produs.

Când producția scade sub aproximativ 10% din normal — în pancreatita cronică, după rezecții pancreatice sau în fibroza chistică —, apare insuficiența pancreatică exocrină. Semnele sunt scaunele grase și voluminoase, pierderea de greutate și deficitele de vitamine liposolubile.

Tratamentul acestei insuficiențe se face cu enzime pancreatice administrate la mese, în capsule cu granule protejate de un înveliș rezistent la acid, tocmai pentru ca enzimele să ajungă active în duoden.

Un detaliu practic: în pancreatita acută, reluarea alimentației orale a fost mult timp amânată, din ideea că stimularea secreției ar agrava boala. Ghidurile actuale recomandă reluarea devreme, în 24–72 de ore, dacă este tolerată, pentru că postul prelungit nu aduce beneficii.

Cum se evaluează

Funcția exocrină se evaluează cel mai simplu prin elastaza fecală, o enzimă pancreatică care se elimină nemodificată în scaun.

Steatoreea — grăsimea nedigerată în scaun — poate fi cuantificată, dar testul este rar folosit în practică din cauza dificultății de colectare.

Amilaza și lipaza din sânge nu măsoară funcția pancreatică, ci lezarea glandei; valorile lor nu spun cât suc pancreatic se produce.

Deficitele de vitamine A, D, E și K se dozează la pacienții cu insuficiență exocrină confirmată.

Răspunsul la tratamentul enzimatic se apreciază clinic: normalizarea scaunelor, oprirea scăderii în greutate, ameliorarea balonării.

Factori care influențează secreția de suc pancreatic

Compoziția mesei — grăsimile și proteinele stimulează cel mai puternic.

Hormonii duodenali: secretina și colecistokinina.

Activitatea nervului vag.

Masa de țesut pancreatic funcțional.

Permeabilitatea canalelor pancreatice.

pH-ul din duoden, care condiționează activitatea enzimelor.

Prezența sărurilor biliare, necesare pentru acțiunea lipazei.

Suc pancreatic în context Healthwise

Sucul pancreatic este un exemplu de sistem construit în jurul unui risc: organismul produce zilnic enzime capabile să îl digere și le ține inactive printr-o serie de precauții suprapuse. Când una cedează, apare pancreatita.

Pe Healthwise, apare în explicarea mecanismului pancreatitei acute și în articolele despre digestie și maldigestie. Este util de reținut că enzimele nu sunt „agresive” în sine — devin periculoase doar când se activează în locul nepotrivit.

Concluzie

Sucul pancreatic este lichidul digestiv produs de pancreas, cu enzime pentru proteine, grăsimi și amidon și cu bicarbonat care neutralizează acidul gastric. Enzimele proteolitice sunt secretate inactive și activate abia în duoden.

Ce trebuie reținut: această activare întârziată este principala protecție a glandei împotriva autodigestiei, iar pancreatita acută apare exact când protecția cedează; iar scăderea severă a producției duce la maldigestia grăsimilor, corectabilă cu enzime la mese.