De ce femeile trăiesc mai mult decât bărbații, dar petrec mai mulți ani cu boală

Femeile trăiesc mai mult decât bărbații pentru că, la aproape fiecare vârstă, mortalitatea lor este mai mică, iar acest avantaj se acumulează de la naștere până la bătrânețe. Răspunsul la întrebarea de ce femeile trăiesc mai mult combină biologia (cromozomii sexuali, hormonii, particularitățile sistemului imunitar) cu expuneri diferite la fumat, alcool, accidente și riscuri profesionale, iar variația uriașă dintre țări arată că a doua componentă cântărește foarte mult. Anii câștigați nu sunt însă, în aceeași proporție, ani sănătoși: în Uniunea Europeană, femeile au trăit în 2023 cu 5,3 ani mai mult decât bărbații, dar au trăit fără limitări de activitate doar cu jumătate de an mai mult. Concluzia practică este că avantajul statistic de longevitate nu protejează individual nicio femeie de boală, iar dezavantajul masculin de supraviețuire depinde în mare parte de factori care pot fi modificați.

Diferența este una dintre cele mai persistente observații ale demografiei. Apare în aproape toate populațiile umane pentru care există date comparabile, în societăți cu niveluri economice foarte diferite și în perioade istorice în care condițiile de viață s-au schimbat radical. Steven Austad și Kathleen Fischer, într-o analiză publicată în Cell Metabolism, au observat că, în toate cele 38 de țări din baza de date internațională de mortalitate pe care au analizat-o, speranța de viață la naștere a femeilor a depășit-o pe cea a bărbaților în fiecare an înregistrat.

Această longevitate suplimentară are însă și o față mai puțin vizibilă: femeile supraviețuiesc mai mult, dar petrec adesea mai mulți ani cu boli cronice, durere sau limitări funcționale. Bărbații raportează, în anumite grupe de vârstă și pentru anumiți indicatori, o stare de sănătate mai bună, dar mor mai devreme. Literatura științifică numește fenomenul male–female health–survival paradox, adică paradoxul sănătate–supraviețuire dintre femei și bărbați.

În România, diferența dintre speranța de viață a femeilor și cea a bărbaților a fost de 7,8 ani în 2023, conform Eurostat, față de 5,3 ani, media Uniunii Europene. Mai mult, România este unul dintre doar două state membre în care această diferență a crescut în ultimii douăzeci de ani, în timp ce în 25 de state s-a micșorat.

Explicația nu se reduce la ideea că femeile au doi cromozomi X sau că bărbații merg mai rar la medic. Este rezultatul interacțiunii dintre biologie, comportament, condiții de muncă, norme sociale, acces la servicii medicale și tipurile de boli care afectează fiecare sex. Iar întrebarea care urmează, poate chiar mai importantă decât cea din titlu, este de ce anii de viață câștigați nu se transformă, în aceeași măsură, în ani de sănătate.

Longevitatea femeilor și paradoxul ei, în șapte idei

• Femeile trăiesc mai mult decât bărbații în toate țările Uniunii Europene; în România, diferența ajunge la aproape opt ani.
• O parte din avantaj vine din biologie: al doilea cromozom X, hormonii feminini și un sistem imunitar care reacționează mai puternic.
• Cea mai mare parte a diferenței dintre țări vine din fumat, alcool, accidente și munci periculoase, mai frecvente istoric la bărbați.
• Același sistem imunitar care apără mai bine de unele infecții face femeile mai predispuse la boli în care corpul se atacă singur.
• Femeile trăiesc mai mulți ani cu dureri articulare, oase fragile, migrene sau depresie, boli care limitează viața fără să o scurteze.
• Peste jumătate din anii în plus trăiți cu boală se explică tocmai prin faptul că femeile ajung să trăiască mai mult.
• Diferența nu este fixă: unde bărbații au renunțat la fumat și au primit tratament cardiovascular mai bun, ea s-a micșorat.

Cât de mare este diferența de speranță de viață dintre femei și bărbați

În 2023, conform Eurostat, speranța de viață la naștere în Uniunea Europeană era de 84,0 ani pentru femei și de 78,7 ani pentru bărbați, o diferență de 5,3 ani. Media europeană ascunde însă variații considerabile între state, iar aceste variații sunt, ele însele, una dintre cele mai importante chei de înțelegere a fenomenului.

Letonia avea cea mai mare diferență, de 10,1 ani, urmată de Lituania, cu 9,0 ani, și de Estonia, cu 8,8 ani. La celălalt capăt, în Țările de Jos diferența era de doar 3,0 ani, iar în Suedia și Luxemburg de 3,3 ani. Altfel spus, în statele cu cel mai mare decalaj, distanța dintre sexe este de peste trei ori mai mare decât în statele cu cel mai mic decalaj.

Acest contrast este esențial. Dacă avantajul feminin ar fi determinat exclusiv de cromozomi și hormoni, diferențele dintre țări ar trebui să fie mult mai stabile, pentru că biologia sexelor nu diferă semnificativ între Riga și Amsterdam. În realitate, ele variază odată cu mortalitatea cardiovasculară, fumatul, consumul de alcool, accidentele, condițiile economice și eficiența sistemelor de sănătate. Biologia contribuie la diferență, iar mediul și comportamentul îi modifică substanțial amplitudinea.

Ce măsoară, de fapt, speranța de viață la naștere

Speranța de viață la naștere este numărul mediu de ani pe care i-ar trăi un nou-născut dacă ratele de mortalitate specifice fiecărei vârste, observate într-un anumit an, s-ar menține constante pe parcursul întregii sale vieți. Nu este o predicție individuală și nici o promisiune privind durata vieții unei persoane anume. Este un indicator care sintetizează, într-o singură cifră, condițiile de mortalitate ale unei populații într-o perioadă dată.

Această definiție are câteva consecințe practice. Prima este că indicatorul reacționează puternic la decesele produse la vârste tinere: un deces la 25 de ani „scoate” din calcul mult mai mulți ani potențiali decât un deces la 85 de ani. De aceea, accidentele rutiere, intoxicațiile cu alcool sau violența, mai frecvente la bărbații tineri, au un efect disproporționat asupra diferenței dintre sexe. A doua consecință este că indicatorul nu spune nimic despre calitatea anilor trăiți: o populație poate avea o speranță de viață ridicată și, simultan, mulți ani petrecuți cu durere sau dizabilitate. A treia este că valorile se revizuiesc: cifrele provizorii publicate inițial pentru un an pot fi corectate ulterior, motiv pentru care comparațiile corecte se fac numai între date din aceeași ediție și pentru același an de referință.

Femeile au trăit întotdeauna mai mult?

Avantajul feminin de supraviețuire este documentat în numeroase populații istorice, dar dimensiunea sa s-a schimbat considerabil. Austad și Fischer citează, de exemplu, seriile demografice din Islanda, o populație mică și omogenă genetic, lovită de-a lungul secolelor de foamete, inundații, erupții vulcanice și epidemii, în care femeile au supraviețuit mai bine decât bărbații chiar și în perioadele de criză.

În trecut, mortalitatea maternă și riscurile asociate nașterii reprezentau cauze importante de deces la femeile tinere și reduceau semnificativ avantajul lor. Reducerea mortalității materne, îmbunătățirea igienei, vaccinarea, antibioticele și dezvoltarea obstetricii moderne au schimbat profund supraviețuirea feminină. În același timp, industrializarea, răspândirea în masă a fumatului și creșterea bolilor cardiovasculare au influențat puternic mortalitatea masculină în secolul XX, adâncind decalajul.

Cât de recent s-a format decalajul de astăzi arată o analiză publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences de Hiram Beltrán-Sánchez, Caleb Finch și Eileen Crimmins. Cercetătorii au urmărit mortalitatea din 13 țări dezvoltate pentru generațiile născute între 1800 și 1935 și au observat că diferența dintre sexe nu era distribuită uniform pe vârste, ci s-a concentrat la vârsta adultă, între 50 și 70 de ani.

La vârsta de 60 de ani, raportul dintre decesele bărbaților și cele ale femeilor a crescut de la o generație la alta. Pentru persoanele născute între 1800 și 1839, la fiecare 100 de femei care mureau la această vârstă mureau aproximativ 120 de bărbați. Pentru generațiile născute între 1880 și 1899, raportul ajunsese la aproximativ 160 la 100, iar pentru cele născute între 1920 și 1935, la aproximativ 210 la 100. Cu alte cuvinte, în doar câteva generații, raportul dintre decesele bărbaților și cele ale femeilor la vârsta adultă aproape s-a dublat.

Autorii au estimat că decesele atribuibile fumatului explică aproximativ 30% din excesul de mortalitate masculină între 50 și 70 de ani la generațiile născute între 1900 și 1935. Chiar și după eliminarea efectului fumatului, rămânea însă un exces important, legat în principal de bolile cardiovasculare. Rezultatul sugerează că, în condițiile secolului XX, bărbații au fost mai vulnerabili decât femeile la aceleași schimbări de mediu: alimentație mai bogată în calorii și grăsimi saturate, sedentarism urban, stres profesional și, desigur, tutun.

Diferența actuală nu este, prin urmare, o constantă biologică prezentă identic în toate epocile. Este rezultatul unei istorii epidemiologice dinamice, în care riscurile specifice fiecărui sex au crescut și au scăzut în ritmuri diferite. Această observație va reveni pe parcursul întregului articol: oriunde se schimbă expunerile, se schimbă și diferența.

De ce femeile trăiesc mai mult: ce explică biologia

Diferențele biologice dintre femei și bărbați încep la nivel cromozomial, dar se extind în numeroase sisteme fiziologice: metabolismul energetic, răspunsurile imune, distribuția țesutului adipos, funcția cardiovasculară și reglarea hormonală. Niciunul dintre aceste mecanisme nu explică singur avantajul feminin de longevitate. Cercetările sugerează mai degrabă efecte mici, cumulative și interdependente, care se adună de-a lungul vieții.

Merită precizat de la început un punct de metodă: soliditatea dovezilor pentru existența unui mecanism biologic nu este același lucru cu soliditatea dovezilor privind contribuția lui la diferența de speranță de viață. Putem ști foarte bine că estrogenii influențează endoteliul vascular fără să putem spune câți dintre cei 5,3 ani de avantaj feminin se datorează acestui efect. Austad și Fischer subliniază, de altfel, că o parte dintre mecanismele propuse frecvent pentru longevitatea feminină, precum influențele hormonale asupra inflamației sau rezistența mai mare la stresul oxidativ, nu au încă un suport empiric convingător ca explicații ale diferenței.

Cromozomul X: de ce două copii pot reprezenta un avantaj

În configurația cromozomială tipică, femeile au doi cromozomi X, iar bărbații un cromozom X și unul Y. Cromozomul X conține numeroase gene implicate în procese celulare fundamentale, inclusiv în funcționarea sistemului imunitar și a creierului.

Prezența a două copii poate oferi, în anumite situații, un avantaj de compensare. Dacă o variantă genetică dăunătoare afectează o genă de pe unul dintre cromozomii X, cealaltă copie poate contribui la menținerea funcției. Mecanismul este relevant mai ales pentru bolile genetice recesive legate de cromozomul X: la bărbații cu configurație XY, o variantă patogenă de pe singurul cromozom X are consecințe mai evidente, pentru că nu există o a doua copie obișnuită care să compenseze. Acesta este motivul pentru care hemofilia sau anumite forme de daltonism sunt mult mai frecvente la bărbați.

Explicația are însă limite. În majoritatea celulelor femeilor, unul dintre cromozomii X este în mare parte inactivat, printr-un proces numit inactivare a cromozomului X. Inactivarea nu este completă: unele gene continuă să fie exprimate de pe ambii cromozomi. În plus, femeile prezintă un mozaicism celular, adică în anumite celule este activ predominant cromozomul X moștenit de la mamă, iar în altele cel moștenit de la tată. Acest mozaicism poate atenua efectele unei variante genetice nefavorabile, pentru că nu toate celulele o exprimă.

Ce se întâmplă cu cromozomul X odată cu îmbătrânirea

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, proporția celulelor care folosesc unul sau celălalt cromozom X activ poate deveni mai dezechilibrată în anumite țesuturi, mai ales în cele ale sistemului sanguin. Fenomenul se numește skewed X-chromosome inactivation, adică inactivare asimetrică a cromozomului X, și poate reflecta selecția și expansiunea unor populații celulare care au un avantaj de proliferare.

Cercetătorii investighează dacă aceste modificări contribuie la diferențele de îmbătrânire și supraviețuire dintre sexe și dacă au legătură cu riscul unor boli hematologice sau autoimune la vârste înaintate. Mecanismele sunt însă complexe, iar în prezent nu există un test clinic prin care longevitatea unei femei să poată fi estimată din modelul de inactivare a cromozomului X. Rămâne un domeniu de cercetare, nu un instrument de prognostic.

Estrogenii: protecție vasculară înainte de menopauză

Estrogenii influențează numeroase funcții ale sistemului cardiovascular. Estradiolul, principalul estrogen al perioadei reproductive, poate modifica activitatea endoteliului vascular, adică stratul de celule care căptușește interiorul vaselor de sânge. Prin intermediul receptorilor estrogenici, poate stimula producția de oxid nitric, un mediator important al relaxării vasculare, și poate influența elasticitatea arterelor.

Estrogenii participă și la reglarea metabolismului lipidic, a distribuției țesutului adipos și a unor procese inflamatorii. Înainte de menopauză, femeile tind să acumuleze grăsime mai ales subcutanat, la nivelul șoldurilor și coapselor, în timp ce bărbații acumulează mai frecvent grăsime viscerală, în jurul organelor abdominale, un tip de țesut adipos asociat mai strâns cu riscul cardiometabolic.

Aceste efecte susțin ipoteza potrivit căreia expunerea hormonală din perioada reproductivă oferă o anumită protecție cardiovasculară. În general, boala coronariană aterosclerotică apare mai devreme la bărbați decât la femei, adesea cu aproximativ un deceniu. Diferența nu poate fi însă atribuită exclusiv estrogenilor: contează și fumatul, hipertensiunea, diabetul, profilul lipidic, comportamentele preventive și condițiile de viață.

Menopauza schimbă riscul cardiovascular

După menopauză, nivelurile estrogenilor ovarieni scad considerabil. Tranziția este asociată cu modificări ale distribuției grăsimii corporale, cu creșterea colesterolului LDL, cu modificări ale funcției vasculare și cu alte schimbări cardiometabolice. Riscul cardiovascular crește odată cu vârsta, iar tranziția menopauzală poate contribui la unele modificări independente de îmbătrânirea cronologică.

Nu este corect, totuși, să afirmăm că menopauza elimină brusc întreaga protecție cardiovasculară a femeilor. Riscul evoluează progresiv și depinde de numeroși factori individuali, de la tensiunea arterială și glicemie până la istoricul obstetrical și activitatea fizică.

Testosteronul: este responsabil pentru mortalitatea masculină?

Testosteronul influențează masa musculară, compoziția corporală, producția de globule roșii, funcția reproductivă și anumite comportamente. În cercetarea evolutivă există ipoteze privind compromisurile dintre investiția reproductivă, dezvoltarea corporală și mecanismele de întreținere și reparare a organismului: un organism care investește masiv în masă musculară și competiție ar putea investi mai puțin în întreținerea pe termen lung.

O observație istorică neobișnuită a readus în discuție rolul hormonilor masculini. Kyung-Jin Min, Cheol-Koo Lee și Han-Nam Park au reconstituit, pe baza registrelor genealogice ale curții regale coreene din perioada dinastiei Joseon (1392–1910), durata vieții a 81 de eunuci, bărbați castrați înainte de pubertate care slujeau la palat. Rezultatele, publicate în Current Biology, au arătat că eunucii au trăit cu 14 până la 19 ani mai mult decât bărbații necastrați de statut social comparabil. Trei dintre ei au depășit vârsta de 100 de ani, o frecvență pe care autorii o estimează ca fiind de cel puțin 130 de ori mai mare decât în țările dezvoltate de astăzi.

Datele sunt compatibile cu ipoteza potrivit căreia hormonii sexuali masculini, în special testosteronul, pot avea un cost asupra longevității, posibil prin efecte asupra sistemului cardiovascular și imunitar. Observații asemănătoare au fost raportate și la unele specii de animale, la care castrarea masculilor le prelungește viața.

Limitele acestor date sunt însă importante. Genealogiile istorice pot conține erori de înregistrare a datelor de naștere și de deces, eunucii trăiau în condițiile protejate ale palatului, cu acces la hrană și îngrijire, iar eșantionul este mic. Nu putem separa complet efectul castrării de cel al mediului privilegiat. Studiul rămâne o piesă de cercetare interesantă despre biologia îmbătrânirii, nu o sursă de recomandări.

Totuși, nu există dovezi că testosteronul, prin simpla sa prezență, explică direct diferența de speranță de viață dintre sexe. Asocierile observate între testosteron și mortalitate sunt influențate de vârstă, boli cronice, compoziția corporală și alte variabile, iar direcția relației este adesea neclară.

Sistemul imunitar feminin: protecție mai puternică, dar mai multe boli autoimune

Femeile prezintă, în medie, răspunsuri imune mai intense decât bărbații pentru anumite tipuri de stimuli. Diferențele pot fi observate atât în imunitatea înnăscută, prima linie de apărare a organismului, cât și în imunitatea adaptativă, cea care produce anticorpi și celule specializate împotriva unui agent anume.

Cromozomul X conține gene importante pentru reglarea imună, iar unele dintre ele scapă parțial inactivării, ceea ce poate crește expresia lor la femei. Hormonii sexuali influențează, la rândul lor, activitatea celulelor imune și producția unor mediatori inflamatori. În anumite contexte, femeile dezvoltă răspunsuri mai puternice la vaccinare și pot avea avantaje în controlul unor infecții.

Aceste efecte nu sunt universale. Diferențele depind de agentul infecțios, de vârstă, de starea hormonală și de alte condiții biologice, iar un răspuns imun mai puternic nu este întotdeauna și unul mai eficient: în unele infecții, inflamația excesivă este chiar cea care produce leziunile.

De ce femeile dezvoltă mai frecvent boli autoimune

Un sistem imunitar mai reactiv poate avea și consecințe nefavorabile. Bolile autoimune apar atunci când mecanismele de toleranță imunologică nu mai controlează adecvat răspunsurile împotriva propriilor structuri ale organismului. Femeile sunt afectate disproporționat de numeroase boli autoimune, inclusiv lupusul eritematos sistemic, tiroidita Hashimoto și sindromul Sjögren.

Distribuția pe sexe diferă însă de la o boală la alta, iar nu toate afecțiunile autoimune sunt mai frecvente la femei. Diferențele implică interacțiuni între predispoziția genetică, cromozomii sexuali, hormoni și factori de mediu, precum infecțiile, fumatul sau expunerile profesionale.

Inflamația cronică de grad scăzut îmbătrânește diferit cele două sexe

Odată cu înaintarea în vârstă, organismul tinde să dezvolte o stare de inflamație cronică de grad scăzut, persistentă și nerezolvată, pe care cercetătorii o numesc inflammaging, adică „îmbătrânire inflamatorie”. Nu este vorba de inflamația acută care apare la o rană sau la o infecție, ci de un fond inflamator discret, măsurabil prin anumite citokine și markeri din sânge, asociat cu numeroase boli legate de vârstă: boli cardiovasculare, diabet, sarcopenie, declin cognitiv.

Beatrice Arosio și Anna Picca, într-o analiză publicată în Experimental Gerontology, arată că această inflamație nu progresează în același ritm la femei și la bărbați și că are trăsături diferite între sexe. Autoarele leagă aceste diferențe de riscul mai mare al femeilor de a dezvolta boala Alzheimer pe parcursul vieții și propun ideea unui continuum între îmbătrânire și bolile asociate vârstei, fără granițe clare, în care mecanisme biologice comune avansează cu viteze diferite și produc traiectorii de îmbătrânire diferite la cele două sexe.

Această perspectivă ajută la înțelegerea paradoxului. Dacă la femei mecanismele inflamatorii favorizează mai ales afecțiuni care limitează funcția, precum durerea musculoscheletală, fragilitatea sau declinul cognitiv lent, iar la bărbați contribuie mai frecvent la evenimente acute și fatale, precum infarctul, rezultatul populațional ar fi exact cel observat: mai mulți ani trăiți de femei, dar și mai mulți ani trăiți cu limitări. Autoarele subliniază însă că rădăcinile biologice ale acestei diferențe sunt încă puțin cunoscute și pledează pentru studierea îmbătrânirii dintr-o perspectivă de medicină de gen, care să analizeze separat femeile și bărbații în loc să îi amestece într-o medie unică.

Pentru cititor, lecția practică este mai simplă decât biologia: inflamația cronică de grad scăzut este influențată de factori pe care îi cunoaștem bine, precum excesul de grăsime viscerală, sedentarismul, fumatul, somnul insuficient și bolile cronice necontrolate. Acești factori acționează la ambele sexe, chiar dacă ecoul lor biologic diferă.

Mitocondriile și ipoteza „blestemului mamei”

Mitocondriile sunt structurile din interiorul celulelor care produc cea mai mare parte a energiei și participă la numeroase procese de semnalizare, inclusiv la reglarea morții celulare programate. ADN-ul mitocondrial este transmis, în mod obișnuit, exclusiv pe linie maternă: copiii, fete și băieți deopotrivă, moștenesc mitocondriile mamei, dar numai fiicele le transmit mai departe.

Această particularitate a inspirat o ipoteză evolutivă cunoscută în literatură sub numele de „blestemul mamei” (mother’s curse). Raționamentul este următorul: selecția naturală acționează asupra variantelor mitocondriale doar prin intermediul femeilor, pentru că numai ele le transmit. O variantă care este dăunătoare pentru femei va fi eliminată treptat din populație. O variantă care este neutră pentru femei, dar dăunătoare pentru bărbați, nu va fi „văzută” de selecție și se poate acumula de la o generație la alta.

Ipoteza are susținere experimentală în unele studii pe musca de oțet, în care anumite combinații de ADN mitocondrial au influențat diferit longevitatea masculilor și a femelelor. Extrapolarea la speranța de viață a oamenilor rămâne însă limitată. Mitocondriile umane interacționează cu sute de gene din nucleu, iar efectele variantelor mitocondriale asupra duratei vieții sunt greu de izolat de restul factorilor genetici și de mediu. Nu există dovezi că moștenirea maternă a mitocondriilor explică singură avantajul feminin de supraviețuire, iar mecanismul trebuie privit ca o piesă posibilă, nu ca o explicație demonstrată.

Ce explică comportamentul: fumatul, alcoolul și expunerea la risc

Dacă diferențele biologice contribuie la avantajul feminin, comportamentele și condițiile sociale explică o parte importantă a variației sale între populații. În numeroase țări, bărbații au avut istoric o prevalență mai mare a fumatului, a consumului nociv de alcool și a unor expuneri profesionale periculoase. Sunt, de asemenea, mai frecvent implicați în anumite tipuri de accidente mortale și acte de violență.

Aceste riscuri contează în mod special pentru că produc decese la vârste la care fiecare deces are un impact mare asupra speranței de viață. Un bărbat care moare la 45 de ani din cauza unei ciroze sau a unui accident rutier „pierde” statistic decenii întregi, iar zeci de mii de astfel de decese mută vizibil media unei populații.

Fumatul: unul dintre principalii factori ai diferenței istorice

Fumatul crește riscul de cancer pulmonar, boală pulmonară obstructivă cronică, infarct miocardic, accident vascular cerebral și numeroase alte boli. În multe țări industrializate, epidemia fumatului a început mai devreme și a fost mai intensă la bărbați, iar aceasta a contribuit decisiv la creșterea mortalității masculine în secolul XX.

Pe măsură ce prevalența fumatului a scăzut în rândul bărbaților, diferența de speranță de viață dintre sexe s-a redus în numeroase state, cu o întârziere de câteva decenii, cât durează până când bolile asociate tutunului se manifestă. În același timp, în unele populații, creșterea istorică a fumatului în rândul femeilor a influențat ulterior mortalitatea feminină, reducând avantajul lor.

Această evoluție reprezintă una dintre cele mai puternice dovezi că diferența de longevitate nu este fixată exclusiv genetic. O modificare a expunerii la tutun poate schimba distribuția mortalității la nivelul unei populații întregi, fără ca biologia sexelor să se schimbe în vreun fel.

Alcoolul și mortalitatea prematură

Consumul nociv de alcool contribuie la boli hepatice, la anumite cancere, la hipertensiune, la accidente, la violență și la alte cauze de deces. În numeroase populații europene, bărbații consumă mai frecvent alcool în cantități mari și au rate mai ridicate ale episoadelor de consum excesiv, iar acest tipar este deosebit de pronunțat în unele țări din estul și nordul continentului, aceleași în care diferența de speranță de viață dintre sexe este cea mai mare.

Riscurile nu se limitează la bolile care apar după decenii de consum. Intoxicațiile acute, accidentele rutiere și traumatismele pot produce decese la vârste relativ tinere, iar aceste decese reduc puternic speranța de viață la naștere.

Consumul de alcool nu este însă un comportament uniform masculin. Tiparele diferă între generații, țări și grupuri sociale, iar în unele populații diferența dintre consumul femeilor și cel al bărbaților s-a îngustat în ultimele decenii.

Accidentele, munca și comportamentele cu risc

Bărbații au, în numeroase țări, rate mai mari de mortalitate prin accidente rutiere, accidente de muncă și alte cauze externe. Diferența poate reflecta expunerea mai mare la anumite activități, distribuția ocupațională, comportamentele de risc și normele sociale privind masculinitatea.

Dacă bărbații lucrează mai frecvent în construcții, transporturi, minerit, silvicultură sau alte domenii cu risc fizic ridicat, mortalitatea profesională va fi influențată de această distribuție, indiferent de orice predispoziție individuală. La fel, expunerile profesionale la praf, solvenți sau azbest pot produce boli respiratorii și cancere după decenii.

Nu este corect să interpretăm automat aceste diferențe ca expresii ale unei înclinații biologice masculine către risc. O parte importantă este determinată de condițiile sociale și economice: cine ajunge să facă o muncă periculoasă, cine conduce noaptea, cine are acces la echipamente de protecție.

Sinuciderea și sănătatea mintală a bărbaților

În numeroase țări, mortalitatea prin suicid este mai ridicată la bărbați, deși depresia diagnosticată este adesea mai frecventă la femei. Această diferență aparent contradictorie este influențată de mai mulți factori: accesul la ajutor, consumul de alcool, normele privind exprimarea vulnerabilității, izolarea socială și modul în care simptomele sunt recunoscute.

Depresia masculină poate rămâne subdiagnosticată în anumite contexte, mai ales atunci când se manifestă prin iritabilitate, retragere, consum crescut de alcool sau implicare excesivă în muncă, și mai puțin prin tristețe exprimată. Nu trebuie însă presupus că orice bărbat iritabil sau care consumă alcool are depresie.

Miza de sănătate publică este existența unor servicii accesibile și adaptate, în care solicitarea ajutorului să nu fie percepută ca un eșec personal. Dacă traversați o perioadă în care gândurile despre propria viață devin apăsătoare sau observați acest lucru la o persoană apropiată, discuția cu medicul de familie, cu un psiholog sau cu un serviciu de urgență este un pas firesc, nu un semn de slăbiciune.

Ce influențează diferența de longevitate dintre femei și bărbați

Tabelul de mai jos reunește principalii factori discutați până acum, cu efectul lor probabil la fiecare sex, cu soliditatea dovezilor și cu măsura în care pot fi modificați.

Niciun factor din tabel nu trebuie interpretat izolat. Efectele se suprapun și se potențează reciproc: un bărbat care fumează, lucrează în schimburi și nu are acces facil la un medic cumulează riscuri care nu se adună simplu, ci se amplifică. De aceea, încercările de a atribui un anumit număr de ani unui singur factor trebuie privite cu prudență.

Paradoxul sănătate–supraviețuire: de ce femeile trăiesc mai mult, dar petrec mai mulți ani cu boală

Paradoxul sănătate–supraviețuire descrie observația că femeile au o mortalitate mai mică, dar o povară mai mare a anumitor boli cronice și limitări funcționale. Austad și Fischer îl consideră unul dintre cele mai surprinzătoare aspecte ale biologiei diferențelor dintre sexe la om, fără un echivalent cunoscut la alte specii: deși sunt mai robuste în ceea ce privește supraviețuirea, femeile par, în medie, să aibă o stare de sănătate mai precară decât bărbații pe parcursul vieții adulte.

La prima vedere, situația pare contradictorie. Dacă femeile supraviețuiesc mai bine, de ce raportează mai multe boli? Iar dacă bărbații raportează mai puține afecțiuni, de ce mor mai devreme?

Răspunsul începe cu diferența dintre morbiditate și mortalitate. Morbiditatea descrie prezența bolilor și a afecțiunilor de sănătate într-o populație. Mortalitatea descrie decesele. Cele două nu se suprapun, pentru că nu toate bolile au aceeași probabilitate de a provoca moartea. Unele afecțiuni pot reduce puternic calitatea vieții fără să determine, în mod obișnuit, un risc mare de deces. Altele au o evoluție rapidă și produc o mortalitate ridicată.

Bolile care limitează viața nu sunt întotdeauna cele care o scurtează

Artroza poate produce durere persistentă, rigiditate și dificultăți de mobilitate. Migrena poate provoca episoade recurente de incapacitate. Osteoporoza poate reduce autonomia prin fracturi. Depresia poate afecta somnul, energia, relațiile și capacitatea de muncă. Toate aceste boli pot genera ani întregi de suferință și limitări, dar impactul lor direct asupra mortalității este, în cele mai multe cazuri, mult mai mic. În schimb, infarctul miocardic, anumite cancere și accidentele grave produc deces prematur.

Astfel, două populații pot avea profiluri foarte diferite: una supraviețuiește mai mult cu boli cronice, iar cealaltă are mai puțini ani de boală observați, pentru că o parte dintre persoane mor înainte ca bolile cronice să apară sau să se agraveze.

Longevitatea mai mare nu înseamnă sănătate mai bună

Speranța de viață este un indicator esențial, dar incomplet. Nu spune câți ani sunt trăiți fără durere, fără dizabilitate sau fără boli cronice. Pentru această întrebare sunt necesari indicatori suplimentari, cunoscuți generic drept speranță de viață sănătoasă, folosiți în forme diferite de Organizația Mondială a Sănătății și de Eurostat. Măsurile nu sunt identice și nu pot fi comparate direct între ele.

Ce sunt anii de viață sănătoasă (Healthy Life Years)

Eurostat folosește indicatorul Healthy Life Years (HLY), care estimează numărul de ani pe care o persoană se poate aștepta să îi trăiască fără limitări ale activităților obișnuite din motive de sănătate. Indicatorul combină tabelele de mortalitate cu răspunsurile la o întrebare din ancheta europeană privind veniturile și condițiile de viață: dacă persoana a fost limitată, în ultimele șase luni, în activitățile pe care oamenii le desfășoară în mod obișnuit.

HLY nu înseamnă absența oricărui diagnostic. O persoană cu hipertensiune bine controlată poate fi considerată fără limitări în sensul acestui indicator. În schimb, o persoană cu durere musculoscheletală persistentă poate raporta limitări importante, chiar dacă nu are o boală cu mortalitate ridicată. Indicatorul surprinde, prin urmare, tocmai tipul de povară în care femeile sunt dezavantajate.

În 2023, femeile din Uniunea Europeană aveau, în medie, 63,3 ani de viață sănătoasă, iar bărbații 62,8 ani. Diferența era de doar 0,5 ani, de peste zece ori mai mică decât diferența de 5,3 ani în speranța totală de viață. Este una dintre cele mai clare ilustrații statistice ale paradoxului: femeile câștigau peste cinci ani de viață, dar numai aproximativ jumătate de an fără limitări.

Câți ani sunt trăiți cu limitări de activitate

Pornind de la valorile Eurostat pentru 2023, se poate calcula aproximativ numărul de ani trăiți cu limitări, ca diferență între speranța totală de viață și anii de viață sănătoasă.

Rezultă o diferență de aproximativ 4,8 ani în numărul estimat de ani trăiți cu limitări ale activităților obișnuite. Valorile nu înseamnă că fiecare femeie va petrece exact 20,7 ani bolnavă. Sunt estimări populaționale, bazate pe condițiile de mortalitate și pe prevalența limitărilor din perioada analizată. De asemenea, anii cu limitări nu sunt echivalenți cu anii de boală severă: indicatorul reunește limitări de intensitate foarte diferită, de la o durere de genunchi care împiedică alergarea până la imobilizarea la pat.

Ce arată procentele: o viață mai lungă, dar o proporție mai mică de ani fără limitări

Eurostat exprimă același fenomen și sub formă de proporție: anii fără limitări de activitate reprezentau aproximativ 75% din speranța totală de viață a femeilor și aproximativ 80% din cea a bărbaților. Altfel spus, bărbații petrec o parte mai mare din viața lor, mai scurtă, fără limitări, în timp ce femeile au, în cifre absolute, ceva mai mulți ani sănătoși, dar și o porțiune mult mai lungă de viață cu limitări.

Imaginea diferă mult de la o țară la alta. În 2023, Malta înregistra cele mai mari valori de HLY atât pentru bărbați (71,7 ani), cât și pentru femei (71,1 ani), în timp ce Letonia avea cele mai mici valori pentru ambele sexe (51,2 ani la bărbați și 54,3 ani la femei). În nouă state membre, bărbații aveau mai mulți ani de viață sănătoasă decât femeile, deși trăiau mai puțin. Aceste diferențe nu reflectă doar starea reală de sănătate, ci și modul în care oamenii din culturi diferite răspund la aceeași întrebare despre limitări, motiv pentru care comparațiile între țări bazate pe HLY trebuie făcute cu prudență.

Pentru o femeie care citește aceste cifre, mesajul nu este unul fatalist. Ele arată unde se află marja de câștig: nu atât în adăugarea unor ani suplimentari de viață, cât în reducerea anilor trăiți cu durere, imobilitate și dependență. Iar o parte importantă a acestor ani este legată de afecțiuni pentru care prevenția și tratamentul există.

Ce arată cercetările recente despre paradoxul sănătate–supraviețuire

O analiză publicată în European Journal of Epidemiology, realizată de un grup de cercetători coordonat de Yuka Minagawa și Marc Luy, a investigat de ce femeile petrec mai mulți ani cu sănătate precară după vârsta de 50 de ani, folosind date din 22 de țări europene și mai mulți indicatori de sănătate.

Cercetătorii au separat două componente. Prima este efectul mortalității: femeile supraviețuiesc mai mult și ajung astfel să acumuleze mai mulți ani la vârstele la care bolile sunt frecvente. A doua este efectul sănătății: diferențele reale dintre femei și bărbați în prevalența bolilor sau a limitărilor la aceeași vârstă.

Rezultatele au arătat că femeile de 50 de ani trăiesc mai mulți ani cu sănătate precară decât bărbații pentru aproape toți indicatorii și în aproape toate țările. În cele mai multe cazuri, mai mult de jumătate din această diferență era explicată de avantajul feminin de supraviețuire. Autorii au concluzionat că rezultatele susțin așa-numita ipoteză a longevității: speranța de viață mai mare a femeilor este principalul motor al timpului mai lung petrecut cu sănătate precară.

Această constatare schimbă interpretarea paradoxului. Nu este necesar ca femeile să fie biologic mai vulnerabile la toate bolile pentru a acumula mai mulți ani de morbiditate. O parte importantă a poverii suplimentare apare tocmai pentru că femeile supraviețuiesc suficient de mult încât să trăiască cu afecțiuni cronice. Pentru anumite boli există, totuși, și diferențe reale de prevalență, severitate și evoluție. Cele două mecanisme nu se exclud.

Descompunerea pe cauze: exemplul Franței

Un studiu condus de Wilma Nusselder și publicat în European Journal of Public Health a mers un pas mai departe: a calculat, pentru Franța, nu doar cât din excesul de ani nesănătoși ai femeilor se datorează mortalității mai mici, ci și ce boli contribuie, în plus sau în minus, la această diferență.

La vârsta de 50 de ani, femeile din Franța mai aveau de trăit în medie 36,3 ani, dintre care 19,0 ani cu limitări; bărbații mai aveau de trăit 30,4 ani, dintre care 14,2 ani cu limitări. Din cei 4,8 ani nesănătoși în plus ai femeilor, 4,0 ani se datorau exclusiv mortalității lor mai mici.

Tabelul arată mecanismul paradoxului cu o claritate rară. Faptul că femeile mor mai rar de cancer, de boli de inimă și în accidente le „adaugă” ani de viață, iar o parte dintre acești ani sunt trăiți cu limitări. Separat, bolile musculoscheletale și tulburările de anxietate și depresie produc mai multe limitări la femei, în timp ce bolile de inimă și accidentele produc mai multe limitări la bărbați. Autorii concluzionează că bolile influențează diferit decalajul de ani nesănătoși, după cum pun mai ales viața în pericol sau produc mai ales invaliditate.

Rezultatul are o consecință directă pentru prevenție. Dacă cea mai mare contribuție la limitările suplimentare ale femeilor vine din aparatul locomotor, atunci menținerea forței musculare, a mobilității articulare și a densității osoase nu este un detaliu de confort, ci una dintre principalele pârghii pentru ani de viață sănătoși.

De ce diferența în anii sănătoși poate induce în eroare

Un studiu publicat în BMJ Open de Vanessa Di Lego, Marília Nepomuceno și Cassio Turra a pus o întrebare incomodă: este diferența dintre anii sănătoși ai femeilor și ai bărbaților un indicator bun al inegalității de sănătate dintre sexe? Autorii au analizat 24 de țări din trei regiuni ale lumii, inclusiv 19 state din Uniunea Europeană, Statele Unite, Anglia, Coreea de Sud, China, India și Mexic.

Diferențele dintre sexe în speranța de viață fără dizabilitate au variat de la −0,37 ani în Portugalia (adică un mic avantaj masculin) până la aproape 5 ani în Coreea de Sud, iar majoritatea țărilor europene au arătat un avantaj feminin de 3,0–3,5 ani. Când s-a folosit, în schimb, speranța de viață fără boli cronice, imaginea s-a inversat: în cele mai multe țări, femeile erau dezavantajate, cu valori de −2,3 ani în Portugalia, −1,9 ani în Mexic și −1,6 ani în Coreea de Sud.

Concluzia autorilor este că folosirea acestor diferențe ca măsură a inegalității de gen în sănătate este înșelătoare. Țări cu niveluri de dezvoltare, sisteme de sănătate și roluri de gen foarte diferite pot avea diferențe asemănătoare între sexe, deși nivelurile lor de mortalitate și de sănătate sunt complet diferite.

Bolile care consumă anii sănătoși ai femeilor

Povara bolilor cronice nu este distribuită uniform între sexe. Femeile au o prevalență mai mare a unor afecțiuni musculoscheletale, neurologice, autoimune și de sănătate mintală, iar aceste diferențe contribuie direct la numărul anilor trăiți cu limitări funcționale.

Artroza: durere și pierderea mobilității

Artroza este una dintre principalele cauze de durere și limitare funcțională la vârste înaintate. Boala implică modificări ale cartilajului articular, ale osului de sub cartilaj, ale membranei sinoviale și ale altor structuri ale articulației. Femeile sunt afectate mai frecvent de anumite forme de artroză, în special la genunchi și la mâini, mai ales după vârsta mijlocie.

Diferențele pot fi influențate de anatomia articulară, de factori hormonali, de compoziția corporală, de masa musculară mai mică și de expunerile mecanice. Artroza nu este, în mod obișnuit, o cauză directă de deces, dar poate limita mersul, urcatul scărilor, somnul și activitățile zilnice. Durerea persistentă poate duce la reducerea activității fizice și la pierderea masei musculare, iar aceste consecințe amplifică fragilitatea la vârste înaintate. Este exemplul tipic al unei boli cu mortalitate directă redusă, dar cu un impact foarte mare asupra anilor de viață sănătoasă.

Țesutul conjunctiv și hormonii: o ipoteză pentru povara musculoscheletală

Austad și Fischer au propus o ipoteză interesantă pentru o parte a paradoxului: diferențele de morbiditate dintre sexe ar putea fi legate, în bună măsură, de afecțiuni ale țesutului conjunctiv la femei. Țesutul conjunctiv include cartilajul, tendoanele, ligamentele, osul și matricea care susține numeroase organe, iar la om acesta răspunde la hormonii sexuali feminini.

Ipoteza ar explica de ce numeroase afecțiuni mai frecvente la femei, precum artroza, osteoporoza, unele boli autoimune reumatologice sau anumite sindroame dureroase cronice, au în comun implicarea acestui tip de țesut. Ar explica, de asemenea, de ce multe dintre ele se agravează sau apar în perioadele de tranziție hormonală, cum este perimenopauza.

Ipoteza nu este demonstrată ca explicație generală, iar autorii o prezintă ca direcție de cercetare. Este însă utilă pentru că mută atenția de la întrebarea „de ce femeile sunt mai bolnave” la una mai precisă: ce anume, în biologia țesuturilor de susținere, le face pe femei mai expuse la afecțiuni care limitează funcția fără să scurteze viața. Pentru prevenție, ea întărește aceeași concluzie ca studiul francez: sănătatea aparatului locomotor merită o atenție mult mai mare decât primește de obicei.

Osteoporoza: supraviețuire mai lungă, dar risc de fracturi

Osteoporoza se caracterizează prin reducerea rezistenței osoase și creșterea riscului de fracturi. Femeile au un risc mai mare după menopauză, când scăderea estrogenilor accelerează pierderea osoasă, mai ales în primii ani ai tranziției.

Fracturile vertebrale pot produce durere, modificări posturale și scădere în înălțime. Fracturile de șold sunt deosebit de importante, pentru că pot determina pierderea autonomiei, spitalizare prelungită și creșterea riscului de deces în lunile următoare. Prin urmare, osteoporoza nu trebuie prezentată ca o afecțiune lipsită de risc vital: impactul ei depinde de apariția fracturilor și de consecințele acestora. Prevenția include evaluarea riscului, activitatea fizică adecvată, alimentația corespunzătoare și tratamentul atunci când există indicație.

Migrena: frecventă la femei, dar subestimată

Migrena afectează disproporționat femeile, mai ales în perioada reproductivă. Fluctuațiile hormonale pot influența frecvența și severitatea atacurilor: la unele femei, migrena este legată de menstruație, iar la altele modificările din perimenopauză pot agrava sau schimba tiparul simptomelor.

Migrena poate produce durere intensă, greață, sensibilitate la lumină și sunet și incapacitate temporară de a desfășura activitățile obișnuite. Deși majoritatea atacurilor nu pun viața în pericol, povara cumulată de-a lungul anilor poate fi considerabilă, inclusiv asupra carierei și a vieții de familie. Migrena cu aură este asociată cu un risc vascular crescut în anumite contexte, mai ales în prezența fumatului sau a unor contraceptive hormonale combinate, aspect care necesită evaluare individuală.

Depresia: diagnosticată mai frecvent la femei

În multe studii epidemiologice, depresia este raportată și diagnosticată mai frecvent la femei. Diferența poate reflecta factori biologici, hormonali, psihologici și sociali: expunerea la violență, suprasolicitarea prin îngrijirea membrilor familiei, inegalitățile economice și alte condiții de viață pot contribui la risc.

Interpretarea necesită însă prudență. Bărbații pot avea un acces mai redus la diagnostic sau pot exprima unele simptome diferit. Depresia nu este o afecțiune lipsită de risc vital: este asociată cu dizabilitate, cu alte boli și cu risc de suicid. Includerea ei între bolile care consumă ani sănătoși nu trebuie să îi minimizeze severitatea.

Bolile autoimune și povara cronică

Tiroidita Hashimoto, lupusul, sindromul Sjögren și alte afecțiuni autoimune sunt mai frecvente la femei. Unele pot fi controlate eficient cu tratament, altele pot afecta mai multe organe și pot avea complicații severe. Impactul asupra vieții de zi cu zi poate include oboseală, durere, tulburări de somn și limitări funcționale. Bolile autoimune nu reprezintă un grup omogen: unele au un prognostic foarte bun cu tratament adecvat, în timp ce altele pot influența semnificativ mortalitatea.

Fragilitatea și paradoxul sex–fragilitate

Fragilitatea este un sindrom geriatric caracterizat prin reducerea rezervelor fiziologice și prin vulnerabilitate crescută la stresori, precum o infecție, o intervenție chirurgicală sau o cădere. Poate include scădere în greutate involuntară, slăbiciune musculară, epuizare, activitate fizică redusă și mers lent, în funcție de instrumentul de evaluare folosit.

Femeile au adesea o prevalență mai mare a fragilității decât bărbații, dar, la nivel populațional, o supraviețuire mai bună chiar și în prezența acesteia. Fenomenul este descris în literatură drept sex–frailty paradox: femeile sunt mai fragile, pentru că au o stare de sănătate mai precară, dar par mai puțin susceptibile de a muri decât bărbații de aceeași vârstă. Arosio și Picca subliniază că rădăcinile biologice ale acestei diferențe sunt încă foarte puțin cunoscute.

Paradoxul nu înseamnă că fragilitatea este inofensivă la femei. Înseamnă că relația dintre fragilitate și mortalitate diferă între sexe și poate fi influențată de compoziția corporală, de tiparele de boală, de inflamația cronică și de selecția prin supraviețuire: bărbații fragili care ajung la vârste foarte înaintate sunt, adesea, supraviețuitorii unui grup din care cei mai vulnerabili au murit deja.

De ce bolile femeilor pot fi subdiagnosticate, deși femeile merg mai des la medic

Frecvența contactului cu sistemul medical nu garantează întotdeauna diagnosticul corect sau tratamentul adecvat. În numeroase populații, femeile folosesc mai frecvent serviciile medicale, inclusiv consultațiile preventive și serviciile de sănătate reproductivă. Acest avantaj de contact poate coexista însă cu întârzieri de diagnostic în anumite afecțiuni: endometrioza, unele boli autoimune și anumite sindroame dureroase pot necesita ani până la stabilirea diagnosticului.

În bolile cardiovasculare, percepțiile despre riscul feminin pot contribui, în unele contexte, la recunoașterea tardivă a bolii. Femeile pot prezenta simptomele clasice de infarct miocardic, inclusiv durerea toracică, dar pot avea și manifestări precum dificultăți de respirație, greață sau oboseală neobișnuită. Aceste simptome nu sunt exclusive femeilor. Dificultatea apare atunci când riscul cardiovascular feminin este subestimat, iar simptomele sunt atribuite prematur anxietății sau altor cauze.

Există și o dimensiune istorică a cercetării medicale. În numeroase domenii, femeile au fost insuficient reprezentate în anumite tipuri de studii clinice, iar diferențele dintre sexe nu au fost analizate sistematic. În ultimele decenii, cerințele privind includerea femeilor și analiza separată a rezultatelor au devenit mai importante, dar lacunele de cunoaștere nu au dispărut.

Bărbații și medicul: de ce prezentarea tardivă poate influența supraviețuirea

În multe societăți, comportamentele de solicitare a ajutorului medical diferă între femei și bărbați. Bărbații pot folosi mai puțin anumite servicii preventive și pot amâna prezentarea la medic pentru simptome pe care le consideră tolerabile.

Explicațiile sunt multiple. Normele tradiționale de masculinitate pot valoriza independența, rezistența la durere și evitarea exprimării vulnerabilității, iar pentru unii bărbați solicitarea ajutorului poate fi percepută ca o recunoaștere a slăbiciunii. Reducerea fenomenului la orgoliu sau încăpățânare ar fi însă greșită. Programul de lucru, veniturile, distanța față de servicii, experiențele medicale anterioare și disponibilitatea consultațiilor pot influența decisiv comportamentul. Un bărbat care lucrează în schimburi sau într-o meserie fizică solicitantă poate întâmpina dificultăți reale în a ajunge la medic.

De ce întârzierea diagnosticului contează

Numeroase boli cronice evoluează inițial fără simptome evidente. Hipertensiunea arterială poate rămâne nedetectată ani întregi. Dislipidemia nu produce, de regulă, simptome. Diabetul zaharat de tip 2 poate evolua o perioadă îndelungată înaintea diagnosticului. În lipsa evaluărilor preventive, factorii de risc se acumulează în tăcere, iar un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral poate deveni prima manifestare evidentă a unei boli cardiovasculare care exista de mult timp.

Aceasta este una dintre explicațiile pentru care prevenția nu trebuie să depindă de apariția simptomelor. O tensiune arterială măsurată periodic, un profil lipidic și o glicemie verificate la intervalele recomandate de medicul de familie pot schimba traiectoria unei boli înainte ca aceasta să devină vizibilă.

Bărbații raportează mai puține simptome sau sunt într-adevăr mai sănătoși?

Datele bazate pe chestionare trebuie interpretate atent. Femeile și bărbații pot diferi în modul în care recunosc, descriu și raportează simptomele. Unele diferențe reflectă prevalențe reale ale bolilor, altele pot fi influențate de normele sociale, de contactul cu serviciile medicale sau de disponibilitatea de a vorbi despre disconfort.

Un diagnostic mai puțin frecvent nu demonstrează automat o prevalență biologică mai mică. Dacă o persoană nu solicită evaluare pentru simptome depresive, absența diagnosticului nu dovedește absența bolii. În același timp, nu trebuie presupus că toate diferențele de raportare sunt produse de subdiagnosticare. Pentru fiecare afecțiune sunt necesare date specifice, iar studiile care combină chestionare cu examinări obiective și cu date de mortalitate oferă imaginea cea mai fiabilă.

Mortalitatea masculină mai mare începe încă din copilărie

Avantajul feminin de supraviețuire nu apare exclusiv după menopauză sau la vârste înaintate. Austad și Fischer notează că supraviețuirea mai bună a femeilor se observă pe tot parcursul vieții, inclusiv în primii ani, de la naștere până la vârsta de cinci ani. În numeroase populații, băieții au o mortalitate mai mare decât fetele încă din perioada neonatală, ceea ce sugerează că diferențele de longevitate nu pot fi explicate exclusiv prin comportamentele adulților.

Avantajul feminin rezistă chiar și în cele mai dure condiții pe care le-a cunoscut omenirea. Un grup de cercetători coordonat de Virginia Zarulli și James Vaupel a analizat, într-un studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, șapte populații aflate în crize extreme: sclavi care lucrau în Trinidad și în Statele Unite la începutul secolului XIX, foști sclavi americani eliberați care au emigrat în Liberia, unde peste 40% au murit în primul an, victimele foametelor din Suedia (1772–1773), Irlanda (anii 1840) și Ucraina (1933), precum și populația Islandei în timpul epidemiilor de rujeolă din 1846 și 1882.

În toate aceste populații, în care speranța de viață coborâse uneori sub 20 de ani, femeile au trăit, în medie, mai mult decât bărbații, cu un avantaj cuprins între aproximativ șase luni și aproape patru ani. Cel mai dramatic exemplu este foametea din Ucraina din 1933: speranța de viață la naștere a fetelor a fost de 10,85 ani, iar a băieților de 7,3 ani, o diferență relativă de aproape 50%. În Irlanda, marea foamete provocată de mana cartofului a redus speranța de viață cu peste 15 ani, dar avantajul feminin s-a păstrat.

Cel mai important rezultat privește însă vârsta la care se produce avantajul. Cea mai mare parte a diferenței s-a datorat mortalității mai mici a fetițelor în primul an de viață. Pentru că, la această vârstă, diferențele de comportament dintre sexe sunt practic inexistente, autorii consideră că avantajul este, cel puțin în parte, de natură biologică. Studiul completează astfel imaginea: biologia oferă o bază de rezistență feminină vizibilă încă de la naștere, iar comportamentele și mediul de la vârsta adultă decid cât de mare devine diferența.

În perioada neonatală, mortalitatea este influențată de prematuritate, complicații la naștere, maturizarea organelor și alte condiții biologice. Sexul masculin este asociat cu o vulnerabilitate mai mare pentru anumite complicații neonatale, inclusiv respiratorii, pentru că maturizarea plămânilor tinde să fie ușor întârziată la băieții născuți prematur.

Ulterior, accidentele și alte cauze externe contribuie la diferențele de mortalitate din copilărie și adolescență, iar în tinerețe acestea devin dominante. La vârsta adultă, bolile cardiovasculare, cancerul, bolile asociate alcoolului și alte cauze cronice capătă o pondere tot mai mare. Diferența totală de speranță de viață este, prin urmare, construită din diferențe de mortalitate acumulate la numeroase vârste, iar nicio etapă a vieții nu explică singură întregul avantaj feminin.

De ce femeile ajung mai frecvent la vârste foarte înaintate

În numeroase populații, femeile reprezintă majoritatea persoanelor care ating vârste de 90 sau 100 de ani. Fenomenul reflectă avantajul lor cumulativ de supraviețuire: dacă mortalitatea este mai mică la fiecare vârstă succesivă, proporția femeilor printre supraviețuitori crește de la un deceniu la altul, până când, printre centenari, ele sunt majoritare în mod covârșitor.

Predominanța femeilor printre centenari nu demonstrează însă că toate femeile îmbătrânesc biologic mai lent. Longevitatea extremă este influențată de selecția prin supraviețuire, de predispoziții genetice, de mediu și de evenimente întâmplătoare. Persoanele care ajung la vârste foarte înaintate nu reprezintă un eșantion aleatoriu al generației în care s-au născut, ci supraviețuitorii unui proces îndelungat de selecție.

Faptul că femeile trăiesc mai mult înseamnă, de asemenea, că sunt mai frecvent expuse unor situații specifice vârstelor foarte înaintate: văduvia, locuirea singură, izolarea și nevoia de îngrijire pe termen lung. Longevitatea are, așadar, consecințe economice și sociale care depășesc cu mult biologia.

Cazul României: de ce diferența de speranță de viață dintre femei și bărbați ajunge la 7,8 ani

România oferă un exemplu relevant pentru rolul factorilor modificabili în longevitate. Potrivit ediției 2025 a publicației Eurostat Demography of Europe, diferența dintre speranța de viață feminină și cea masculină în România era de 7,8 ani în 2023, cu 2,5 ani peste media Uniunii Europene, de 5,3 ani.

Evoluția în timp este și mai grăitoare decât valoarea actuală. Între 2003 și 2023, diferența dintre sexe s-a micșorat în 25 dintre cele 27 de state membre. Singurele două excepții, unde decalajul a crescut, au fost Bulgaria, de la 7,0 la 7,7 ani, și România, de la 7,4 la 7,8 ani.

Această divergență merită analizată atent. Nu demonstrează că România are o biologie diferită: populația României nu are alți cromozomi sau alți hormoni decât populația Țărilor de Jos. Sugerează, în schimb, că reducerea mortalității masculine nu a avut, în ultimele două decenii, același ritm relativ ca în majoritatea celorlalte state europene.

Ce poate explica diferența mai mare din România

Pentru a atribui cu exactitate cei 7,8 ani unor cauze, ar fi necesară o analiză de descompunere a diferenței de speranță de viață pe vârste și cauze de deces, de tipul celei realizate pentru Franța în studiul prezentat mai sus. Fără o astfel de analiză, nu se poate afirma că un anumit număr de ani se datorează alcoolului, fumatului sau bolilor cardiovasculare.

Pot fi însă identificate domeniile epidemiologice relevante. România are o povară importantă a bolilor cardiovasculare, diferențe în accesul la prevenție și la tratament și inegalități marcate între mediul urban și cel rural. Expunerile la tutun și la alcool, mortalitatea evitabilă prin intervenții medicale la timp și factorii sociali pot contribui la diferențele dintre sexe. Condițiile de muncă, veniturile și accesul la îngrijire influențează, de asemenea, supraviețuirea, iar toate aceste mecanisme trebuie investigate împreună, nu separat.

De ce România nu trebuie comparată doar cu media UE

Media europeană ascunde variații foarte mari: unele state au diferențe de aproximativ trei ani, iar altele depășesc nouă sau zece ani. Compararea României cu țări care au reușit să reducă semnificativ mortalitatea masculină, precum Luxemburgul sau Lituania, poate oferi informații mai utile decât simpla constatare că România se află peste media europeană.

Întrebarea relevantă pentru politicile de sănătate nu este doar de ce femeile din România trăiesc mai mult decât bărbații. Este și de ce bărbații din România nu au beneficiat, în aceeași măsură, de câștigurile de supraviețuire observate în aproape toate celelalte populații europene în aceeași perioadă.

Ce nu ne spune diferența de 7,8 ani

Această valoare nu înseamnă că fiecare femeie din România va trăi cu aproape opt ani mai mult decât partenerul ei. Nu înseamnă că o femeie cu factori de risc importanți are automat un prognostic mai bun decât un bărbat sănătos. Nu permite estimarea duratei vieții unei persoane.

Ce s-a întâmplat în țările unde diferența s-a micșorat

Conform Eurostat, între 2003 și 2023 diferența de speranță de viață dintre sexe s-a micșorat în 25 de state membre ale Uniunii Europene. Cele mai mari reduceri au fost înregistrate în Luxemburg, unde decalajul a scăzut cu 2,7 ani, de la 6,0 la 3,3 ani, și în Lituania, unde a scăzut cu 2,3 ani, de la 11,3 la 9,0 ani. Lituania arată că și o țară cu una dintre cele mai mari diferențe din Europa poate reduce substanțial decalajul în două decenii.

Această convergență nu are o singură explicație. Un rol important îl au modificările istorice ale fumatului: în populațiile în care fumatul masculin a scăzut substanțial, mortalitatea asociată tutunului a început să scadă după intervalele de latență specifice bolilor. Progresele în prevenția și tratamentul bolilor cardiovasculare au contribuit, de asemenea, la creșterea supraviețuirii: tratamentul hipertensiunii, controlul colesterolului, intervențiile rapide în infarct și dezvoltarea serviciilor de urgență reduc mortalitatea prematură, iar beneficiul este cu atât mai mare cu cât mortalitatea cardiovasculară inițială era mai ridicată, cum era cazul bărbaților. Politicile privind alcoolul, siguranța rutieră și securitatea muncii au contribuit, în unele țări, la scăderea deceselor de cauză externă la bărbații tineri.

Diferența de longevitate dintre sexe nu este fixată genetic

Argumentul cel mai puternic împotriva unei explicații exclusiv genetice este variația istorică și geografică. Cromozomii sexuali nu s-au schimbat în ultimele două decenii, dar diferența de speranță de viață dintre femei și bărbați s-a modificat în aproape toate țările europene, cu valori care merg de la reduceri de peste doi ani până la creșteri. Aceasta indică un rol important al mediului, al comportamentelor și al sistemelor de sănătate.

Cel mai elegant test al acestei idei vine dintr-un loc neașteptat: mănăstirile. Demograful Marc Luy a analizat, într-un studiu publicat în Population and Development Review, registrele a peste 11.000 de călugărițe și călugări catolici din comunități bavareze, între 1890 și 1995. Comunitățile monahale țin de peste un secol registre neîntrerupte de intrare și de deces, iar călugării și călugărițele trăiesc în condiții aproape identice: același program zilnic, aceeași alimentație, aceeași muncă, aceeași abstinență de la tutun în multe ordine, același acces la îngrijire. Pentru demografi, ele funcționează ca un experiment natural, în care cea mai mare parte a diferențelor de comportament și de mediu dintre sexe este eliminată.

Rezultatele au fost clare. În populația generală a Germaniei, diferența de mortalitate dintre femei și bărbați a crescut considerabil după al Doilea Război Mondial. În mănăstiri, diferența a rămas aproape constantă pe toată perioada analizată, cu doar un ușor avantaj pentru călugărițe. Luy a concluzionat că, în aceste condiții, biologia le conferă femeilor un avantaj de cel mult aproximativ un an de speranță de viață la vârsta adultă tânără.

Diferența mult mai mare din populația generală nu poate fi atribuită, prin urmare, biologiei. Ea apare pentru că, după război, mortalitatea a scăzut mai lent la bărbații din populația generală decât la femei, la călugărițe și, mai ales, la călugări, care au ținut pasul cu ele. Cu alte cuvinte, atunci când bărbații trăiesc ca femeile, mor aproape la fel de târziu ca ele.

Biologia poate influența vulnerabilitatea. Expunerea la riscuri și accesul la tratament influențează însă probabilitatea ca această vulnerabilitate să se transforme în boală sau în deces. Un bărbat care nu fumează, are tensiunea arterială controlată, face mișcare regulat și beneficiază de îngrijire medicală adecvată nu are același profil de risc ca un bărbat expus la numeroși factori nocivi. La fel, o femeie cu hipertensiune necontrolată, diabet și sedentarism nu este protejată automat de avantajul statistic feminin.

Sexul biologic influențează probabilități. Nu stabilește destinul medical individual.

Bărbații nu sunt biologic condamnați să trăiască mai puțin

Diferența de longevitate nu trebuie transformată într-o explicație fatalistă. Este adevărat că unele mecanisme biologice pot favoriza supraviețuirea feminină, dar o parte importantă a mortalității premature masculine este asociată cu factori modificabili.

Prevenția cardiovasculară, reducerea fumatului, limitarea consumului de alcool, siguranța rutieră și profesională și accesul la servicii de sănătate mintală pot salva vieți. Aceste intervenții nu presupun modificarea biologiei masculine, ci reducerea expunerilor care amplifică riscul. La nivel individual, niciun bărbat nu este obligat să reproducă tiparele de risc medii ale populației masculine; la nivel social, politicile publice pot reduce diferențele de mortalitate, așa cum au arătat Luxemburgul și Lituania.

Obiectivul nu ar trebui să fie însă doar apropierea speranței de viață masculine de cea feminină. Ar trebui să fie creșterea supraviețuirii sănătoase pentru ambele sexe.

Ce înseamnă diferența de longevitate pentru femeile aflate la menopauză

Pentru femei, longevitatea suplimentară face ca sănătatea de după menopauză să devină o prioritate majoră. Dacă speranța de viață feminină depășește 80 de ani în aproape toate țările europene, iar menopauza survine în medie în jurul vârstei de 50 de ani, multe femei vor trăi peste o treime din viață după încetarea funcției ovariene reproductive.

Această perioadă nu reprezintă o boală. Este însă asociată cu modificări hormonale care pot influența osul, distribuția grăsimii corporale, somnul, sănătatea urogenitală și profilul cardiometabolic. Riscul cardiovascular crește odată cu vârsta, riscul de osteoporoză și de fracturi devine tot mai important, iar tulburările de somn și simptomele vasomotorii pot afecta calitatea vieții. De aceea, sănătatea femeii nu ar trebui organizată exclusiv în jurul fertilității, sarcinii și perioadei reproductive: medicina preventivă trebuie să acorde atenție și deceniilor care urmează menopauzei.

De ce masa musculară devine o investiție în autonomie

Masa și forța musculară contribuie la mobilitate, echilibru, metabolism și autonomie. Odată cu îmbătrânirea, ambele sexe pierd treptat masă și funcție musculară, un proces care, atunci când devine accentuat, poartă numele de sarcopenie. La femei, masa musculară absolută este, în medie, mai mică decât la bărbați, ceea ce înseamnă că rezervele funcționale de pornire sunt mai mici și pragul de la care apar limitările poate fi atins mai devreme.

Exercițiile de forță sunt importante pentru menținerea musculaturii și pentru reducerea riscului de declin funcțional. Ele pot fi adaptate vârstei, capacității fizice și afecțiunilor existente, iar beneficiile apar și atunci când sunt începute la vârste înaintate. Pentru femeile aflate la menopauză, activitatea fizică nu este doar o intervenție pentru controlul greutății, ci o strategie de păstrare a autonomiei pe termen lung, în acord cu datele care arată că bolile aparatului locomotor sunt principala sursă de ani cu limitări în plus.

De ce sănătatea osoasă trebuie evaluată înaintea primei fracturi

Osteoporoza poate evolua fără simptome până la apariția unei fracturi. Evaluarea riscului ține cont de vârstă, de antecedentele de fracturi, de istoricul familial, de anumite tratamente (de exemplu, corticoterapia de durată) și de alte condiții clinice. În funcție de profilul individual, medicul poate recomanda osteodensitometrie DXA.

Aportul adecvat de calciu și vitamina D, activitatea fizică și prevenirea căderilor sunt componente importante ale sănătății osoase. Suplimentele nu înlocuiesc însă tratamentul medicamentos atunci când riscul de fractură justifică o intervenție, iar decizia se ia împreună cu medicul.

De ce sănătatea cardiovasculară nu trebuie neglijată

Bolile cardiovasculare reprezintă cauze majore de mortalitate și la femei. Avantajul feminin de supraviețuire nu elimină riscul de infarct sau de accident vascular cerebral, ci îl amână, în medie, cu câțiva ani. După menopauză, evaluarea tensiunii arteriale, a profilului lipidic, a glicemiei și a altor factori de risc rămâne esențială.

Istoricul unor complicații ale sarcinii, precum preeclampsia sau diabetul gestațional, poate oferi informații suplimentare despre riscul cardiovascular ulterior și merită menționat medicului chiar și la decenii după naștere. Prevenția trebuie adaptată profilului individual, nu presupunerii că femeile sunt protejate în mod natural.

Longevitatea feminină ca responsabilitate socială

Anii suplimentari de viață pot reprezenta o oportunitate pentru participare socială, relații, activitate profesională și dezvoltare personală. Pot aduce însă și o expunere mai îndelungată la vulnerabilități economice. În numeroase societăți, femeile au venituri și pensii mai mici, inclusiv ca urmare a întreruperilor de carieră asociate îngrijirii copiilor sau a altor membri ai familiei. Dacă trăiesc mai mult, au nevoie să se întrețină financiar o perioadă mai lungă.

Femeile sunt, de asemenea, mai frecvent văduve la vârste înaintate, în parte tocmai pentru că partenerii lor au o speranță de viață mai mică. Locuirea singură, izolarea socială și nevoia de îngrijire pe termen lung devin, astfel, teme centrale ale ultimelor decenii de viață.

Longevitatea feminină nu este, prin urmare, doar o temă de biologie. Este și o chestiune de pensii, servicii sociale, infrastructură, accesibilitate și îngrijire. O societate care celebrează faptul că femeile trăiesc mai mult, dar nu investește în autonomia și sănătatea lor la vârste înaintate, privește doar jumătate din fenomen.

Ce ar trebui să măsoare sistemele de sănătate

Creșterea speranței de viață este un obiectiv important, dar insuficient. Politicile publice ar trebui să urmărească și anii trăiți fără dizabilitate, prevalența bolilor cronice, durerea persistentă, sănătatea mintală și autonomia funcțională, iar acești indicatori ar trebui raportați separat pentru femei și bărbați, nu doar ca diferență între ei.

În cazul bărbaților, reducerea mortalității premature trebuie să fie o prioritate. În cazul femeilor, reducerea poverii bolilor cronice și menținerea funcționalității la vârste înaintate sunt la fel de importante. Obiectivele nu se exclud: controlul hipertensiunii, renunțarea la fumat, activitatea fizică, prevenirea diabetului și accesul la îngrijire medicală de calitate îmbunătățesc atât supraviețuirea, cât și calitatea vieții, la ambele sexe.

Unele situații necesită totuși intervenții specifice. Sănătatea osoasă și musculară după menopauză, recunoașterea simptomelor cardiovasculare la femei și accesul bărbaților la servicii preventive și de sănătate mintală sunt exemple relevante. O medicină care ignoră diferențele dintre sexe poate rata nevoi importante; o medicină care transformă aceste diferențe în stereotipuri riscă să producă alte inegalități.

Sfaturi Healthwise

Pentru femei: avantajul statistic de longevitate nu înseamnă protecție individuală împotriva bolilor. Merită să vă cunoașteți tensiunea arterială, colesterolul și glicemia, să acordați atenție sănătății oaselor și a mușchilor și să solicitați evaluare pentru simptomele care persistă, chiar dacă par „normale pentru vârstă”. După menopauză, este util ca prevenția să urmărească nu doar supraviețuirea, ci și păstrarea autonomiei, iar exercițiile de forță sunt una dintre cele mai bine documentate investiții în acest sens.

Pentru bărbați: hipertensiunea, dislipidemia și diabetul pot evolua ani întregi fără simptome, așa că nu este bine să amânați evaluarea lor până la apariția unui disconfort. Renunțarea la fumat, reducerea consumului de alcool și controalele preventive recomandate de medicul de familie pot modifica substanțial riscul individual. Solicitarea ajutorului medical sau psihologic este un gest de grijă față de propria viață, nu un semn de slăbiciune.

Pentru ambele sexe: activitatea fizică regulată, inclusiv exercițiile de forță, alimentația echilibrată, somnul suficient, vaccinarea și controlul bolilor cronice au o bază de dovezi mult mai solidă decât majoritatea produselor și intervențiilor promovate comercial pentru longevitate.

Pentru familii: discuțiile despre sănătate pot evita transformarea diferențelor dintre femei și bărbați în stereotipuri. Încurajarea evaluării medicale atunci când este necesară și împărțirea echitabilă a responsabilităților de îngrijire protejează sănătatea tuturor membrilor familiei, inclusiv a celor care îngrijesc.

Pentru instituții și autorități: prevenția mortalității premature masculine și reducerea dizabilității la femeile vârstnice sunt două obiective complementare. Mortalitatea, morbiditatea și calitatea vieții se evaluează separat, pentru fiecare sex, iar o diferență mai mică de speranță de viață între sexe nu este, singură, o dovadă de progres.

Concluzie Healthwise: nu este suficient să adăugăm ani vieții

Femeile trăiesc mai mult decât bărbații, iar acest avantaj este unul dintre cele mai persistente fenomene ale demografiei umane. Biologia contribuie la el prin diferențe cromozomiale, hormonale și imunologice, iar comportamentele, mediul și condițiile sociale îi amplifică sau îi reduc dimensiunea, de la trei ani în Țările de Jos la peste zece ani în Letonia. Longevitatea nu este însă echivalentă cu sănătatea: femeile supraviețuiesc mai mult și, tocmai din acest motiv, acumulează mai mulți ani cu boli cronice și limitări funcționale, în special ale aparatului locomotor, în timp ce bărbații se confruntă cu o mortalitate mai mare prin cauze care pot fi, în bună parte, prevenite. România ilustrează importanța acestei distincții: diferența de 7,8 ani din 2023, în creștere față de acum două decenii, nu este nici o victorie a sănătății femeilor, nici o fatalitate biologică pentru bărbați, ci un indicator care merită înțeles înainte de a fi transformat în politici de sănătate. Ținta nu este doar ca bărbații să trăiască la fel de mult ca femeile, ci ca femeile și bărbații să trăiască mai mult, cu mai puțină boală, mai puțină dizabilitate și mai multă autonomie. Succesul longevității nu se măsoară numai în anii câștigați, ci și în ceea ce putem face cu ei.

Material educațional Healthwise. Informațiile prezintă tendințe populaționale și mecanisme biologice investigate științific. Ele nu permit estimarea duratei vieții unei persoane și nu înlocuiesc evaluarea individuală a riscului medical.

Referințe științifice

Eurostat. Demography of Europe – 2025 edition. Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene; 2025. doi:10.2785/5077379
Susține valorile speranței de viață pe sexe din 2023 (UE 84,0 și 78,7 ani), diferențele pe țări (Letonia 10,1 ani, Țările de Jos 3,0 ani), evoluția 2003–2023 pentru UE și România și reducerea decalajului în 25 de state membre.

Eurostat. How many healthy life years can EU citizens expect? Eurostat News, 8 august 2025. Set de date hlth_hlye.
Susține valorile anilor de viață sănătoasă din 2023 (63,3 ani la femei, 62,8 ani la bărbați), ponderile de 75% și 80% din speranța totală de viață și valorile extreme din Malta și Letonia.

Austad SN, Fischer KE. Sex Differences in Lifespan. Cell Metabolism. 2016;23(6):1022–1033. doi:10.1016/j.cmet.2016.05.019
Susține universalitatea avantajului feminin de supraviețuire în seriile istorice, prezența lui încă din copilărie, descrierea paradoxului morbiditate–mortalitate și ipoteza legată de țesutul conjunctiv.

Beltrán-Sánchez H, Finch CE, Crimmins EM. Twentieth century surge of excess adult male mortality. Proceedings of the National Academy of Sciences. 2015;112(29):8993–8998. doi:10.1073/pnas.1421942112
Susține creșterea excesului de mortalitate masculină între 50 și 70 de ani la generațiile născute între 1800 și 1935 și contribuția de aproximativ 30% a fumatului.

Zarulli V, Barthold Jones JA, Oksuzyan A, Lindahl-Jacobsen R, Christensen K, Vaupel JW. Women live longer than men even during severe famines and epidemics. Proceedings of the National Academy of Sciences. 2018;115(4):E832–E840. doi:10.1073/pnas.1701535115
Susține păstrarea avantajului feminin de supraviețuire în foamete și epidemii și rolul mortalității infantile mai mici a fetelor.

Luy M. Causes of male excess mortality: insights from cloistered populations. Population and Development Review. 2003;29(4):647–676. doi:10.1111/j.1728-4457.2003.00647.x
Susține concluzia că, în condiții de viață identice, avantajul biologic al femeilor este de cel mult aproximativ un an de speranță de viață.

Min KJ, Lee CK, Park HN. The lifespan of Korean eunuchs. Current Biology. 2012;22(18):R792–R793. doi:10.1016/j.cub.2012.06.036
Susține datele istorice despre longevitatea eunucilor de la curtea dinastiei Joseon, prezentate împreună cu limitele lor metodologice.

Minagawa Y, Luy M, et al. Why do women live longer than men, but spend more time in poor health? A decomposition analysis of the gender gap in unhealthy life years across Europe. European Journal of Epidemiology. 2026. doi:10.1007/s10654-025-01346-2
Susține constatarea că, în 22 de țări europene, peste jumătate din excesul de ani cu sănătate precară al femeilor după 50 de ani se explică prin supraviețuirea lor mai lungă.

Nusselder WJ, Cambois EM, Wapperom D, Meslé F, Looman CWN, Yokota RTC, Van Oyen H, Jagger C, Robine JM. Women’s excess unhealthy life years: disentangling the unhealthy life years gap. European Journal of Public Health. 2019;29(5):914–919. doi:10.1093/eurpub/ckz114
Susține descompunerea pe cauze pentru Franța: 4,0 din cei 4,8 ani nesănătoși în plus ai femeilor se datorează mortalității mai mici, iar bolile musculoscheletale și anxietatea–depresia adaugă limitări.

Di Lego V, Nepomuceno MR, Turra CM. Gender gaps in healthy life expectancy as indicators of inequality for disability and chronic disease: cross-sectional evidence from 24 countries, years 2014–2019. BMJ Open. 2025;15(11):e096968. doi:10.1136/bmjopen-2024-096968
Susține ideea că diferențele dintre sexe în anii sănătoși pot induce în eroare ca indicator al inegalității și inversarea rezultatelor între speranța de viață fără dizabilitate și cea fără boli cronice.

Arosio B, Picca A. The biological roots of the sex-frailty paradox. Experimental Gerontology. 2024;198:112619. doi:10.1016/j.exger.2024.112619
Susține descrierea paradoxului sex–fragilitate și a inflamației cronice de grad scăzut care evoluează diferit la femei și la bărbați.