Instrumente Healthwise gratuite: Creează cont →

Adipocit

by Mihaela Marinescu

« Înapoi la enciclopedie

Termeni medicali

Adipocitul este celula specializată în stocarea energiei sub formă de trigliceride. Formează, împreună cu matricea extracelulară, vasele și celulele imune din jur, țesutul adipos.

Nu este o celulă pasivă de depozitare. Adipocitele secretă hormoni și molecule de semnalizare — leptină, adiponectină, citokine inflamatorii — care influențează apetitul, sensibilitatea la insulină și inflamația sistemică.

Numărul de adipocite al unui adult se stabilește în mare parte în copilărie și adolescență și rămâne apoi relativ stabil, cu o înnoire anuală de aproximativ zece la sută.

Pe scurt

Celula care stochează energie sub formă de trigliceride.
Secretă leptină, adiponectină și citokine.
Nu este un depozit pasiv.
Numărul se stabilește în copilărie și adolescență.
Înnoire anuală de aproximativ 10%.
La adult, creșterea masei grase se face mai ales prin hipertrofie.
Adipocitele hipertrofiate funcționează diferit de cele normale.

Cum funcționează

Adipocitul alb matur este ocupat aproape complet de o picătură lipidică unică, care împinge nucleul și citoplasma la periferie. Trigliceridele stocate acolo provin din lipidele alimentare și din sinteza de novo, iar eliberarea lor se face prin lipoliză, sub control hormonal.

Insulina inhibă lipoliza și favorizează stocarea; catecolaminele și cortizolul o stimulează. Un adipocit răspunde, prin urmare, la starea metabolică a organismului, nu doar la cantitatea de energie disponibilă.

Funcția endocrină este la fel de importantă ca cea de stocare. Leptina informează hipotalamusul despre mărimea rezervelor energetice; adiponectina îmbunătățește sensibilitatea la insulină și are efecte antiinflamatorii. Secreția celor două se modifică în sensuri opuse odată cu creșterea masei grase.

Un studiu publicat în 2008 a folosit datarea prin carbon pentru a estima dinamica populației de adipocite la om. Rezultatul a fost că numărul lor se stabilește în copilărie și adolescență, iar la adult aproximativ zece la sută se înnoiesc anual, fără ca numărul total să se schimbe semnificativ — nici la creșterea, nici la scăderea în greutate.

Hipertrofie față de hiperplazie, funcția endocrină, consecințele

Hipertrofie și hiperplazie

Masa grasă poate crește în două moduri: prin mărirea adipocitelor existente — hipertrofie — sau prin formarea de adipocite noi, hiperplazie. La adult, predomină hipertrofia.

Distincția are consecințe. Adipocitele hipertrofiate secretă mai multe citokine inflamatorii și mai puțină adiponectină, iar țesutul în care predomină devine hipoxic și fibrotic. Un depozit format din multe adipocite de dimensiune normală se comportă mai bine decât unul format din puține adipocite foarte mari.

Funcția endocrină

Leptina crește proporțional cu masa grasă și semnalează hipotalamusului că rezervele sunt suficiente. În excesul ponderal de lungă durată apare însă o rezistență la acest semnal, astfel încât niveluri mari de leptină nu mai reduc apetitul.

Adiponectina se comportă invers: scade odată cu creșterea masei grase, iar nivelurile mici se asociază cu rezistență la insulină. Este una dintre puținele adipokine cu efect clar favorabil.

De ce numărul stabil contează

Dacă numărul de adipocite rămâne constant la adult, scăderea în greutate se face prin golirea lor, nu prin dispariția lor. Celulele golite rămân prezente și păstrează capacitatea de a se reumple.

Această observație este una dintre explicațiile biologice ale dificultății de a menține o scădere în greutate și un argument împotriva interpretării recâștigului ca eșec de voință. Ea susține și importanța prevenirii acumulării în copilărie și adolescență, perioada în care numărul se stabilește.

Trebuie precizat că numărul stabil nu înseamnă un destin fix. Capacitatea celulelor de a se reumple este o predispoziție, nu o certitudine, iar menținerea unei greutăți mai mici este posibilă — doar că presupune un efort susținut împotriva unor semnale biologice reale, nu o simplă decizie menținută. Datele privind persistența modificărilor hormonale după o scădere în greutate arată că aceste semnale rămân active pentru perioade lungi.

Ce secretă adipocitul și ce efect are

Molecula Direcția în excesul ponderal Efectul principal
Leptină crește semnalizează rezervele către hipotalamus
Adiponectină scade îmbunătățește sensibilitatea la insulină
Acizi grași liberi cresc substrat pentru producția hepatică de glucoză
Citokine inflamatorii cresc inflamație sistemică de grad scăzut
Rezistină și alte adipokine variabil efecte încă în studiu

Direcția opusă a leptinei și a adiponectinei este una dintre semnăturile metabolice ale excesului de masă grasă.

Adipocitele hipertrofiate accentuează toate aceste modificări, independent de cantitatea totală de grăsime.

Relevanță clinică

Pentru înțelegerea inflamației de grad scăzut asociate excesului ponderal, adipocitul este punctul de plecare. Citokinele secretate de țesutul adipos hipertrofiat explică legătura dintre masa grasă și markerii inflamatori sistemici, fără a exista o infecție sau o boală inflamatorie.

Pentru explicarea dificultății de a menține o scădere în greutate, numărul stabil de adipocite oferă un argument biologic concret. Celulele golite rămân și pot fi reumplute, iar scăderea leptinei după o scădere în greutate stimulează apetitul — o combinație care nu are nimic de-a face cu motivația.

Pentru persoanele cu capacitate limitată de expansiune a depozitului subcutanat, hipertrofia apare mai devreme, iar riscul metabolic apare la cantități mai mici de grăsime. Această situație este mai frecventă la anumite populații asiatice și explică pragurile de acțiune mai joase.

Pentru prevenție, perioada care contează cel mai mult este copilăria și adolescența, când se stabilește numărul de adipocite. Aceasta este una dintre justificările biologice ale urmăririi atente a traiectoriei pe curbele de creștere.

Ce reflectă indirect starea țesutului adipos

Circumferința taliei.

Markerii inflamatori sistemici.

Glicemia și indicii de rezistență la insulină.

Trigliceridele și fracțiunile lipidice.

Enzimele hepatice.

Evoluția greutății în copilărie și adolescență.

Factori care influențează funcția adipocitelor

Dimensiunea celulelor — hipertrofie.

Localizarea depozitului.

Balanța energetică pe termen lung.

Capacitatea de expansiune a țesutului.

Nivelul de activitate fizică.

Statusul hormonal.

Inflamația locală și hipoxia.

Vârsta la care s-a produs acumularea.

Prezența celulelor imune în țesut.

Vascularizația depozitului.

Întrebări frecvente

Ce este adipocitul?

Celula specializată în stocarea energiei sub formă de trigliceride. Formează, împreună cu matricea extracelulară, vasele și celulele imune din jur, țesutul adipos.

Este doar un depozit?

Nu. Adipocitele secretă hormoni și molecule de semnalizare — leptină, adiponectină, citokine inflamatorii — care influențează apetitul, sensibilitatea la insulină și inflamația sistemică.

Numărul lor se schimbă?

Se stabilește în mare parte în copilărie și adolescență și rămâne apoi relativ stabil. Un studiu din 2008 a arătat că la adult aproximativ zece la sută se înnoiesc anual, fără ca numărul total să se schimbe semnificativ.

Cum crește atunci masa grasă la adult?

Mai ales prin hipertrofie — mărirea adipocitelor existente. Formarea de celule noi, hiperplazia, are un rol mai mic la vârsta adultă.

De ce contează dacă celulele sunt mari sau multe?

Adipocitele hipertrofiate secretă mai multe citokine inflamatorii și mai puțină adiponectină, iar țesutul devine hipoxic și fibrotic. Un depozit cu multe celule de dimensiune normală se comportă mai bine.

Ce fac leptina și adiponectina?

Leptina semnalează hipotalamusului mărimea rezervelor și crește cu masa grasă; în excesul de durată apare rezistență la acest semnal. Adiponectina îmbunătățește sensibilitatea la insulină și scade odată cu creșterea masei grase.

Adipocitele dispar la slăbire?

Nu. Scăderea în greutate se face prin golirea lor, nu prin dispariția lor. Celulele golite rămân prezente și păstrează capacitatea de a se reumple.

Ce explică asta în practică?

Una dintre dificultățile biologice ale menținerii unei scăderi în greutate. Împreună cu scăderea leptinei, care stimulează apetitul, formează o combinație care nu are legătură cu motivația.

Înseamnă că nu se poate menține o greutate mai mică?

Nu. Capacitatea celulelor de a se reumple este o predispoziție, nu o certitudine. Menținerea este posibilă, dar presupune un efort susținut împotriva unor semnale biologice reale, care rămân active perioade lungi.

Ce arată și ce nu arată

Ce arată Ce nu arată
Celula care stochează energia Un depozit pasiv
Funcția endocrină a țesutului adipos Doar cantitatea de grăsime
Că dimensiunea celulelor contează Că doar numărul lor contează
O explicație biologică a recâștigului Un eșec de voință
Importanța prevenției în copilărie Că numărul se poate reduce la adult
O predispoziție la reumplere Un destin fix al greutății

Greșeli frecvente de interpretare

Tratarea țesutului adipos ca depozit inert

Adipocitele secretă leptină, adiponectină și citokine inflamatorii. Funcția endocrină explică legătura dintre masa grasă, apetit, sensibilitatea la insulină și inflamația sistemică.

Interpretarea recâștigului în greutate ca lipsă de voință

Adipocitele golite rămân prezente și pot fi reumplute, iar scăderea leptinei după o scădere în greutate stimulează apetitul. Mecanismele biologice contribuie independent de motivație.

Ignorarea dimensiunii celulelor în favoarea cantității

La aceeași masă grasă, un depozit format din puține adipocite foarte mari are un profil inflamator mai nefavorabil decât unul format din multe celule de dimensiune normală.

Presupunerea că numărul stabil înseamnă o greutate fixă

Capacitatea de reumplere este o predispoziție, nu un destin. Menținerea unei greutăți mai mici este posibilă, dar presupune efort susținut împotriva unor semnale biologice persistente.

De ce contează

Descoperirea că țesutul adipos este un organ endocrin a schimbat complet modul în care este discutată greutatea. Până la identificarea leptinei, în 1994, grăsimea era privită ca un depozit — o consecință, nu o cauză. Astăzi se știe că vorbește cu hipotalamusul, cu ficatul, cu mușchiul și cu sistemul imun, și că o face diferit în funcție de unde se află și cât de mari sunt celulele. Niciuna dintre aceste informații nu încape într-un raport între greutate și înălțime, ceea ce explică de ce acel raport a început să fie insuficient.

Concluzie

Adipocitul este celula specializată în stocarea energiei sub formă de trigliceride, dar nu este un depozit pasiv: secretă leptină, adiponectină și citokine inflamatorii care influențează apetitul, sensibilitatea la insulină și inflamația sistemică. Numărul de adipocite se stabilește în mare parte în copilărie și adolescență, cu o înnoire anuală de aproximativ zece la sută, iar la adult masa grasă crește mai ales prin hipertrofie. Celulele golite la o scădere în greutate rămân prezente și pot fi reumplute — o explicație biologică a dificultății de menținere.

Referințe

Spalding KL, Arner E, Westermark PO, et al. Dynamics of fat cell turnover in humans. Nature. 2008;453(7196):783–787. doi:10.1038/nature06902

Susține stabilirea numărului de adipocite în copilărie și adolescență, înnoirea anuală de aproximativ zece la sută și stabilitatea numărului total la adult.

Rosen ED, Spiegelman BM. What we talk about when we talk about fat. Cell. 2014;156(1–2):20–44. doi:10.1016/j.cell.2013.12.012

Susține descrierea funcției endocrine a adipocitului, a adipokinelor secretate și a rolurilor lor metabolice.

Sun K, Kusminski CM, Scherer PE. Adipose tissue remodeling and obesity. Journal of Clinical Investigation. 2011;121(6):2094–2101. doi:10.1172/JCI45887

Susține distincția dintre hipertrofie și hiperplazie și consecințele hipertrofiei adipocitare — hipoxie, inflamație, fibroză.

Sumithran P, Prendergast LA, Delbridge E, et al. Long-term persistence of hormonal adaptations to weight loss. New England Journal of Medicine. 2011;365(17):1597–1604. doi:10.1056/NEJMoa1105816

Susține persistența scăderii leptinei și a modificărilor hormonale care stimulează apetitul după o scădere în greutate.

Termeni corelați

Țesut adipos subcutanat, Masă grasă, Compoziție corporală, Rată metabolică bazală, Obezitate clinică

« Înapoi la enciclopedie

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00