Adiponectina

(endocrinologie, cardiologie, medicină metabolică)

Adiponectina este o adipokina cu greutate moleculară de 30 kDa, secretată exclusiv de adipocite, cu efecte antiinflamatorii, insulinosensibilizante și cardioprotectoare documentate. Este singura adipokina majoră care scade odată cu creșterea masei adipoase — în special a celei viscerale — producând un paradox biologic: cu cât o persoană are mai mult țesut adipos, cu atât produce mai puțin din hormonul adipos cu efecte protectoare. Nivelurile serice de adiponectina sunt invers corelate cu IMC, cu grăsimea viscerală, cu rezistența la insulina și cu riscul cardiovascular, iar creșterea adiponectinei este considerată un marker favorabil al îmbunătățirii metabolice, precedând uneori modificările ponderale vizibile.

Mecanismul biologic

•  Formele circulante — adiponectina circulă în mai multe forme: trimer de joasă greutate moleculară (LMW), hexamer de greutate moleculară medie (MMW) și multimer de înaltă greutate moleculară (HMW); forma HMW este considerată cea mai activa biologic și este cel mai bun predictor al sensibilității la insulina; raportul HMW/total adiponectina este utilizat în cercetare ca index de calitate

•  Receptorii AdipoR1 și AdipoR2 — AdipoR1 este exprimat predominant în mușchii scheletici și activează AMPK, crescând oxidarea acizilor grași și captarea glucozei; AdipoR2 este exprimat predominant în ficat și activează PPARalfa, reducând lipogeneza de novo și steatoza hepatică; ambii receptori activează căi antiinflamatorii prin NF-kB

•  Efectele insulinosensibilizante — adiponectina crește expresia GLUT4 în mușchi și sensibilitatea receptorului de insulina; reduce gluconeogeneza hepatică prin activarea AMPK hepatic; efectele sunt similare metforminei (care activează AMPK), explicând de ce adiponectina crescută mimează parțial efectele metabolice ale metforminei

•  Efectele antiinflamatorii — adiponectina inhibă NF-kB în macrofage, reducând producția de TNF-alfa, IL-6 și IL-12; stimulează polarizarea macrofagelor spre fenotipul M2 antiinflamator față de M1 proinflamator; reduce adeziunea monocitelor la endoteliu și formarea celulelor spumoase aterosclerotice

•  Factorii care cresc adiponectina — pierderea de grăsime viscerală (cel mai eficient stimul); antrenamentul de rezistență (independent de pierderea ponderală, crește adiponectina prin mecanisme musculare de semnalizare); tiazolidindionele (agonistii PPARgama, medicamente antidiabetice); dieta mediteraneana și consumul de omega-3

Contexte clinice relevante

•  Adiponectina și sindromul metabolic — niveluri scăzute de adiponectina (hipoadiponectinemie) sunt prezente la persoanele cu sindrom metabolic, diabet tip 2, NAFLD și boli cardiovasculare; valorile normale serice: 5–30 microg/mL la femei, 3–25 microg/mL la bărbați; femeile au niveluri cu 30–50% mai mari decât bărbații de aceeași greutate

•  Adiponectina și NAFLD — adiponectina scăzută este un predictor independent al severității steatohepatitei non-alcoolice; activarea AdipoR2 hepatic reduce lipogeneza de novo și steatoza; terapiile care cresc adiponectina (pierdere ponderală, omega-3, tiazolidindione) ameliorează NAFLD prin acest mecanism

•  Adiponectina și cancerul — niveluri scăzute de adiponectina sunt asociate cu risc crescut de cancer mamar (post-menopauza), colorectal și endometrial; adiponectina inhibă proliferarea celulară prin AMPK și inhibarea mTOR; mecanismul prin care obezitatea viscerală crește riscul oncologic

adiponectina este paradoxul endocrin al obezității: hormonul protector scade exact când ar fi mai necesar — în obezitate și insulinorezistență. această relație inversă face din adiponectina un biomarker mai sensibil al riscului metabolic decât IMC-ul: o persoană normoponderală cu adiponectina scăzută poate avea risc metabolic mai mare decât una supraponderală cu adiponectina normală. antrenamentul de rezistență este una dintre puținele intervenții care cresc adiponectina independent de pierderea ponderală.