Alimentația în artrita reumatoidă: ce spun studiile despre dietă, inflamație și tratament

Alimentația în artrita reumatoidă influențează mediul metabolic în care se desfășoară inflamația autoimună – greutatea corporală, sensibilitatea la insulină, profilul lipidic și riscul cardiovascular –, dar nu poate opri singură mecanismul prin care sistemul imun atacă membrana sinovială. Dintre modelele alimentare studiate, dieta mediteraneană și alimentația predominant vegetală au cele mai coerente argumente, iar suplimentarea cu omega-3 produce, în medie, beneficii mici asupra durerii și a numărului de articulații dureroase. Eliminarea universală a glutenului, a lactatelor, a solanaceelor sau a altor grupe de alimente nu are dovezi pe măsura popularității ei. În artrita reumatoidă, dieta este o componentă a managementului bolii, alături de medicamentele antireumatice modificatoare de boală (DMARD), nu un înlocuitor al lor.

Subiectul este important pentru că artrita reumatoidă este o boală cronică, iar oamenii care trăiesc cu ea iau decizii alimentare de câteva ori pe zi, ani la rând. Durerea, oboseala și rigiditatea de dimineață îi fac să caute orice pârghie pe care o pot controla singuri, iar farfuria este cea mai la îndemână. În același timp, puține domenii din nutriție sunt atât de aglomerate de promisiuni: liste de alimente „interzise”, diete de eliminare, suplimente care ar „stinge” inflamația și mărturii personale prezentate drept dovezi.

Confuzia apare în mare parte din felul în care este folosit cuvântul „inflamație”. În limbajul popular, el acoperă orice, de la balonare la oboseală. În reumatologie, inflamația din artrita reumatoidă are un sens precis: o rețea de celule imune și molecule de semnalizare care se instalează în articulații și care, lăsată necontrolată, erodează cartilajul și osul. Un aliment poate modifica ușor un marker inflamator din sânge fără să schimbe nimic din această rețea, iar diferența dintre cele două niveluri este esențială pentru a înțelege ce poate face dieta și ce nu poate.

Alimentația în artrita reumatoidă, în esență

1. Artrita reumatoidă apare când sistemul imun atacă propriile articulații; mâncarea nu o provoacă și nu o poate opri singură.
2. Ce mâncăm influențează greutatea, grăsimile și zahărul din sânge și sănătatea inimii, iar toate acestea contează în evoluția bolii.
3. Dieta mediteraneană, cu multe legume, leguminoase, pește și ulei de măsline, are cele mai bune argumente dintre modelele alimentare studiate.
4. Omega-3 din pește sau din suplimente reduce puțin durerea articulară, dar nu schimbă evoluția bolii cum o fac medicamentele.
5. Renunțarea la gluten, lactate, roșii sau cartofi nu ajută pe toată lumea și poate sărăci alimentația fără un motiv real.
6. Păstrarea mușchilor, a oaselor și a unei greutăți potrivite contează cel puțin cât alegerea alimentelor numite „antiinflamatoare”.
7. Schimbările de dietă se fac alături de tratamentul prescris, iar reumatologul este cel care decide dacă medicamentele pot fi modificate.

Artrita reumatoidă este o boală autoimună sistemică, nu o inflamație produsă de alimentație

Artrita reumatoidă este o boală inflamatorie autoimună sistemică. Sistemul imun dezvoltă un răspuns anormal care vizează în primul rând structurile articulare, în special membrana sinovială, dar efectele bolii pot depăși articulațiile și pot atinge plămânii, vasele de sânge, ochii, pielea sau sistemul cardiovascular în ansamblul lui. Boala afectează aproximativ 0,5–1% din populația adultă, este de două până la trei ori mai frecventă la femei și debutează cel mai des între 40 și 60 de ani, deși poate apărea la orice vârstă.

Sinoviala, citokinele și celulele care întrețin inflamația

Sinoviala este membrana subțire care căptușește interiorul capsulei articulare și produce lichidul care lubrifiază articulația. În artrita reumatoidă, această membrană se îngroașă, devine infiltrată de celule imune și produce cantități mari de mediatori inflamatori. Printre moleculele cu rol central se află factorul de necroză tumorală (TNF), interleukina 6 (IL-6), interleukina 1 (IL-1) și interleukina 17 (IL-17), alături de numeroase chemokine care atrag noi celule în articulație.

La întreținerea procesului participă limfocitele T și B, macrofagele și fibroblastele sinoviale. Acestea din urmă nu sunt simple celule de structură: în boala activă se comportă agresiv, invadează cartilajul și formează un țesut inflamator numit panus. Faptul că mai multe dintre aceste molecule au devenit ținte ale medicamentelor moderne – inhibitorii de TNF, blocantele receptorului IL-6, terapiile care vizează limfocitele B sau T – arată cât de bine este cunoscut acest mecanism și cât de precis trebuie să fie tratamentul care îl controlează.

Autoanticorpii pot apărea cu ani înaintea primelor simptome

Unul dintre cele mai importante lucruri aflate în ultimele decenii este că artrita reumatoidă începe, biologic, înainte de apariția durerii. Factorul reumatoid și anticorpii anti-proteine citrulinate (ACPA, măsurați de obicei prin testul anti-CCP) pot fi detectați în sânge cu ani înaintea primei articulații umflate. Citrulinarea este o modificare chimică a unor proteine, iar la persoanele predispuse genetic sistemul imun ajunge să recunoască aceste proteine modificate ca străine.

Predispoziția genetică explică o parte importantă din risc, în special prin anumite variante ale genelor HLA-DRB1. Dintre factorii de mediu, fumatul este cel mai bine documentat: favorizează citrulinarea proteinelor în plămâni și crește riscul de boală seropozitivă. Sunt studiate și alte suprafețe mucoase, precum gingiile – boala parodontală și bacteria Porphyromonas gingivalis – și intestinul. Aceasta este una dintre punțile reale dintre stilul de viață și autoimunitate, dar ea privește în primul rând apariția bolii, nu controlul unei boli deja instalate.

Pentru subiectul acestui articol, distincția contează. Faptul că factori de mediu participă la declanșarea autoimunității nu înseamnă că, odată boala instalată, schimbarea unui factor de mediu – de exemplu dieta – o poate stinge. Mecanismul autoimun, odată pornit, se autoîntreține prin memorie imunologică, prin celule sinoviale activate și prin bucle de semnalizare care nu mai depind de factorul inițial.

De ce distrucția articulară trebuie prevenită din primele luni

În timp, inflamația persistentă afectează cartilajul și osul. Apar durerea, tumefacția și rigiditatea, iar dacă boala nu este controlată suficient se instalează eroziuni osoase, deformări și pierderea funcției articulare. Leziunile structurale se pot produce relativ devreme, uneori în primii doi ani de boală, și sunt în mare parte ireversibile.

De aici provine conceptul de „fereastră de oportunitate”: tratamentul început precoce, cu obiectivul de remisiune sau de activitate cât mai redusă a bolii, schimbă prognosticul pe termen lung. Orice strategie care întârzie tratamentul eficient – inclusiv încercarea de a controla boala exclusiv prin dietă – consumă exact perioada în care intervenția are cel mai mare impact.

Unde intervine alimentația în artrita reumatoidă: metabolism, țesut adipos și microbiotă

Alimentația nu poate fi separată complet de sistemul imun. Nutrienții și modelele alimentare influențează metabolismul lipidic, sensibilitatea la insulină, cantitatea și activitatea țesutului adipos, stresul oxidativ, compoziția microbiotei intestinale, producția unor mediatori lipidici implicați în inflamație, riscul cardiovascular și compoziția corporală. Fiecare dintre aceste căi are legături documentate cu inflamația sistemică.

Ce lipsește, de cele mai multe ori, este puntea dintre aceste mecanisme generale și sinovita propriu-zisă. Un aliment poate reduce un marker de stres oxidativ, poate crește producția de acizi grași cu lanț scurt în colon sau poate modifica raportul dintre acizii grași din membranele celulare. Pentru a vorbi despre un efect în artrita reumatoidă este însă nevoie să vedem mai puține articulații dureroase și tumefiate, scoruri de activitate mai mici și, ideal, mai puține leziuni structurale în timp.

Din acest motiv, cea mai utilă întrebare nu este „ce aliment reduce inflamația?”, ci „ce model alimentar, menținut în timp, îmbunătățește starea generală a unei persoane cu artrită reumatoidă, fără să îi creeze deficiențe sau să îi întârzie tratamentul?”. Formulată așa, întrebarea are răspunsuri mai solide.

Ce recomandă EULAR despre dietă în bolile reumatice

Recomandările European Alliance of Associations for Rheumatology (EULAR) privind comportamentele de stil de viață sunt importante tocmai pentru că temperează promisiunile excesive. Documentul, publicat în 2023 pe baza unor revizuiri sistematice ale literaturii, arată că un stil alimentar sănătos, activitatea fizică, menținerea unei greutăți adecvate și renunțarea la fumat fac parte din managementul general al persoanelor cu boli reumatice și musculoscheletale.

Organizația subliniază însă și o limită importantă: creșterea sau eliminarea unor alimente individuale este puțin probabil să producă efecte mari asupra evoluției specifice a bolilor reumatice. Cu alte cuvinte, nutriția contează pentru sănătatea globală a persoanei, dar ideea unui aliment suficient de „antiinflamator” încât să controleze artrita reumatoidă nu este susținută de dovezile actuale.

Societatea Franceză de Reumatologie a mers și mai departe în 2022, recomandând explicit ca dietele fără gluten, postul, dieta vegană sau eliminarea lactatelor să nu fie folosite ca strategii de tratament în bolile reumatice inflamatorii cronice. Unii cercetători consideră această poziție prea categorică, pentru că absența dovezilor solide nu este același lucru cu dovada lipsei de efect. Ambele ghiduri converg însă asupra unui mesaj: dieta nu este tratamentul bolii.

Fumatul cântărește mai mult decât orice aliment

Dintre toate comportamentele de stil de viață discutate în recomandările EULAR, renunțarea la fumat este recomandarea formulată cel mai ferm, iar motivul ține de mărimea efectului. Fumatul nu este doar un factor care crește riscul de apariție a artritei reumatoide, ci și unul care influențează felul în care evoluează boala deja instalată. Persoanele care fumează au, în medie, o activitate mai mare a bolii, mai multe articulații afectate și o probabilitate mai mică de a ajunge în remisiune.

Efectul se vede și asupra tratamentului. Mai multe studii de cohortă au arătat că fumătorii răspund mai slab la metotrexat și la inhibitorii de TNF, ceea ce înseamnă, în practică, mai multe ajustări de tratament și mai mult timp petrecut cu boala activă. Mecanismul nu este complet lămurit, dar include inflamația cronică întreținută în plămâni, stresul oxidativ și modificări ale metabolismului unor medicamente.

Plămânul este el însuși un organ-țintă în artrita reumatoidă. Boala pulmonară interstițială, o complicație care poate limita serios respirația, este mai frecventă la fumători. La aceasta se adaugă riscul cardiovascular, deja crescut de inflamația sistemică, pe care fumatul îl amplifică.

Comparația cu alimentația este instructivă. Diferențele produse de cele mai bine studiate diete asupra scorului DAS28 sunt de ordinul zecimilor de punct și nu apar în toate studiile. Renunțarea la fumat acționează simultan asupra activității bolii, a răspunsului la tratament, a plămânilor și a inimii. Pentru o persoană care fumează și caută schimbarea de stil de viață cu cel mai mare impact, aceasta este, cu mare probabilitate, schimbarea care contează cel mai mult – înaintea oricărui aliment adăugat sau eliminat. Sprijinul medical pentru renunțare, inclusiv tratamentul farmacologic al dependenței de nicotină, crește semnificativ șansele de reușită.

Dieta mediteraneană în artrita reumatoidă: modelul cu cele mai coerente argumente

Dacă trebuie ales un model alimentar pentru o persoană cu artrită reumatoidă, dieta mediteraneană are câteva avantaje importante. Nu este o dietă de eliminare, nu presupune restricții extreme, poate fi menținută pe termen lung și este asociată cu beneficii metabolice și cardiovasculare relevante într-o boală în care riscul cardiovascular este deja crescut.

Modelul mediteranean pune accent pe legume, fructe, leguminoase, cereale integrale, nuci și semințe, cu uleiul de măsline ca principală sursă de grăsime și cu pește consumat regulat. Produsele lactate, mai ales iaurtul și brânzeturile fermentate, apar în cantități moderate, în funcție de tradiția locală și de toleranța individuală. Carnea roșie și cea procesată sunt consumate mai rar, iar produsele ultraprocesate ocupă un loc mic.

Nu există un singur aliment responsabil pentru efect. Probabil contează întregul model: mai multe fibre și polifenoli, un profil mai favorabil al grăsimilor, mai puțină sare și mai puțin zahăr adăugat, o densitate energetică mai redusă și, pe termen lung, o greutate mai stabilă.

Ce au arătat studiile clinice mici

Studiile clinice dedicate exclusiv dietei mediteraneene în artrita reumatoidă sunt relativ puține și adesea mici. Unul dintre cele mai citate, publicat în 2003 în Suedia, a inclus aproximativ 50 de pacienți cu boală stabilă, repartizați timp de trei luni fie unei diete mediteraneene, fie alimentației obișnuite. Grupul mediteranean a înregistrat o scădere a scorului de activitate DAS28 de aproximativ o jumătate de punct, o îmbunătățire a funcției fizice și a vitalității, modificări care nu au apărut în grupul de control. Rezultatul este încurajator, dar provine dintr-un studiu mic, de scurtă durată, în care participanții știau ce dietă urmează.

O revizuire sistematică din 2020, care a analizat studiile randomizate cu diete sau suplimente evaluate prin scorul DAS28, a concluzionat că dovezile cele mai consistente privesc dieta mediteraneană și unele probiotice, dar că numărul studiilor de calitate bună rămâne mic. O altă revizuire a studiilor clinice nutriționale în artrita reumatoidă, publicată în 2021, a ajuns la concluzii similare: semnale favorabile pentru dieta mediteraneană și omega-3, rezultate inconstante pentru majoritatea celorlalte intervenții.

Studiul ADIRA: o dietă „antiinflamatoare” completă, un rezultat prudent

Unul dintre cele mai bine construite studii din domeniu este ADIRA (Anti-inflammatory Diet In Rheumatoid Arthritis), realizat în Suedia. Cei 50 de participanți au primit, pe rând, câte zece săptămâni, o dietă de tip „portofoliu antiinflamator” – bogată în pește, leguminoase, fibre, fructe de pădure, cereale integrale și produse cu probiotice – și o dietă de control apropiată de alimentația suedeză obișnuită. Alimentele erau livrate acasă, iar între cele două perioade exista o pauză de patru luni, ceea ce elimină o parte importantă din factorii de confuzie.

În analiza principală, diferența de activitate a bolii (DAS28-VSH) dintre cele două perioade nu a atins pragul de semnificație statistică. Scorul a scăzut în perioada de intervenție, iar analizele secundare au sugerat un beneficiu, dar autorii au precizat că nu au obținut reduceri semnificative și relevante clinic în analiza principală. O analiză ulterioară a aceluiași studiu a găsit în schimb o îmbunătățire a profilului lipidic, relevantă pentru riscul cardiovascular. Acesta este, probabil, cel mai onest rezumat al domeniului: dieta de bună calitate ajută inima și metabolismul în mod clar, iar articulațiile în mod mai modest și mai puțin sigur.

Metaanaliza din 2025: markeri inflamatori mai mici, dar nu toți

O metaanaliză publicată în Nutrition Reviews, care a inclus 33 de studii randomizate și 3.476 de participanți adulți din populații diverse, a găsit reduceri semnificative ale unor biomarkeri inflamatori – proteina C reactivă înalt sensibilă (hs-CRP), IL-6 și IL-17 – în grupurile care au urmat o dietă mediteraneană, comparativ cu dietele de control. Nu toți markerii s-au modificat: CRP-ul standard, TNF-α, IL-10 și capacitatea antioxidantă totală nu au prezentat modificări semnificative în analiza globală.

Studiile nu au fost limitate la artrita reumatoidă, ci au inclus persoane cu risc cardiovascular, obezitate, diabet sau alte afecțiuni. Rezultatul susține plauzibilitatea efectului antiinflamator al modelului mediteranean, dar nu demonstrează că aceeași magnitudine a efectului apare în articulațiile persoanelor cu artrită reumatoidă, unde inflamația este de alt tip și de altă intensitate decât inflamația metabolică de grad redus.

Legumele, fructele și fibrele: mai mult decât antioxidanți

Legumele și fructele furnizează o combinație de fibre, vitamina C, carotenoizi, polifenoli și flavonoide, potasiu, folat și numeroși alți compuși bioactivi. O parte dintre aceștia pot influența stresul oxidativ și semnalizarea inflamatorie. Avantajul unei alimentații bogate în vegetale nu trebuie însă redus la un singur antioxidant.

Alimentele vegetale au și un efect de înlocuire: ocupă în farfurie locul unor produse cu densitate energetică mare, bogate în grăsimi saturate, sare sau zahăr adăugat. O porție mare de salată sau de legume gătite la prânz scade, de regulă, cantitatea de pâine albă, mezeluri sau produse de patiserie consumate în aceeași zi. În plus, fibrele nu sunt digerate în intestinul subțire și ajung în colon, unde devin hrană pentru microbiota intestinală.

Fibrele, microbiota intestinală și acizii grași cu lanț scurt

Bacteriile intestinale fermentează anumite fibre alimentare și produc acizi grași cu lanț scurt, în principal acetat, propionat și butirat. Butiratul este principala sursă de energie pentru celulele care căptușesc colonul, iar acești metaboliți participă la menținerea barierei intestinale și interacționează cu sistemul imun, inclusiv cu limfocitele T reglatoare, care au rolul de a limita răspunsurile inflamatorii excesive.

Interesul pentru microbiom în artrita reumatoidă este mare, deoarece mai multe studii au identificat diferențe ale compoziției microbiotei la persoanele cu boală, mai ales la debut. Au fost investigate bacterii precum Prevotella copri, a cărei abundență pare crescută la unele persoane cu artrită reumatoidă recent diagnosticată. Studii mici cu suplimente de fibre au arătat creșterea acizilor grași cu lanț scurt în sânge și modificări ale unor parametri imunologici.

Domeniul este însă încă în dezvoltare. Nu se știe cu certitudine dacă modificările microbiotei sunt cauză, consecință a bolii sau efect al tratamentelor, iar compoziția microbiotei variază enorm de la o persoană la alta. Nu există în prezent o „dietă pentru microbiomul artritei reumatoide” validată clinic și nici un profil bacterian care să poată fi corectat printr-un meniu standard sau printr-un test comercial de microbiom.

Leguminoasele și principiul substituției

Fasolea, lintea, năutul și mazărea furnizează proteine vegetale, fibre, folat, potasiu, magneziu și polifenoli. Într-un model mediteranean, ele pot înlocui o parte din carnea roșie sau procesată, iar această substituție poate fi mai importantă decât ideea că lintea, de exemplu, ar avea o proprietate antiinflamatoare specială.

Nutriția funcționează adesea prin substituție. Când mănânci mai mult dintr-un aliment, de obicei mănânci mai puțin din altul. Studiile observaționale care asociază consumul de leguminoase cu un profil cardiometabolic mai bun măsoară, în realitate, atât prezența leguminoaselor, cât și absența alimentelor pe care acestea le-au înlocuit. Pentru persoanele care nu sunt obișnuite cu ele, introducerea treptată, înmuierea și fierberea completă a boabelor reduc disconfortul digestiv și fac schimbarea mai ușor de menținut.

Cerealele integrale și glutenul în artrita reumatoidă

Ovăzul, orzul, secara, grâul integral, orezul brun, hrișca și alte cereale integrale furnizează fibre, vitamine din grupul B, magneziu și alți micronutrienți. În absența bolii celiace, a alergiei la grâu sau a unei alte indicații medicale individuale, nu există dovezi solide că persoanele cu artrită reumatoidă trebuie să elimine cerealele care conțin gluten.

Distincția este importantă, deoarece dietele „antiinflamatoare” promovate online recomandă frecvent eliminarea glutenului tuturor pacienților cu boli autoimune. Unele dintre studiile vechi citate în sprijinul acestei idei au testat diete vegane fără gluten, deci au modificat simultan mai multe variabile, ceea ce face imposibilă atribuirea efectului glutenului.

Boala celiacă și artrita reumatoidă au mecanisme diferite

Boala celiacă este o afecțiune autoimună distinctă, în care glutenul reprezintă factorul alimentar declanșator: fragmente din proteinele glutenului sunt prezentate sistemului imun la persoanele cu anumite variante genetice (HLA-DQ2 sau HLA-DQ8), iar reacția distruge vilozitățile intestinale. În acest caz, dieta fără gluten este tratamentul bolii.

Artrita reumatoidă are altă fiziopatologie, cu alți autoantigeni și alt țesut-țintă. Faptul că ambele sunt boli cu mecanisme imune nu înseamnă că același antigen alimentar este responsabil pentru ambele. Dacă există suspiciune de boală celiacă – diaree cronică, anemie prin deficit de fier fără altă explicație, scădere în greutate, istoric familial –, aceasta trebuie investigată corespunzător. Testele serologice și biopsia intestinală devin nesigure dacă glutenul a fost deja eliminat, așa că renunțarea la el înaintea testării poate complica diagnosticul.

Grăsimile din alimentație: ulei de măsline, omega-3 și omega-6

Uleiul de măsline extravirgin și oleocantalul

Uleiul de măsline extravirgin reprezintă principala sursă de grăsime a dietei mediteraneene. Conține în principal acid oleic, un acid gras mononesaturat, dar și compuși fenolici care se păstrează mai bine în uleiul extravirgin, obținut prin presare la rece, decât în uleiurile rafinate. Oleocantalul este unul dintre cei mai cunoscuți: este responsabil de senzația ușor iute, de înțepătură în gât, a uleiurilor proaspete de calitate.

În experimente biochimice, oleocantalul inhibă ciclooxigenazele, aceleași enzime pe care le blochează antiinflamatoarele nesteroidiene. De aici a apărut comparația populară dintre uleiul de măsline și ibuprofen. Comparația trebuie interpretată cu multă prudență: cantitatea de oleocantal dintr-o porție obișnuită de ulei este mult mai mică decât doza de medicament, iar efectul nu a fost demonstrat clinic în artrita reumatoidă. Beneficiul uleiului de măsline trebuie privit în contextul modelului alimentar global și al înlocuirii grăsimilor mai puțin favorabile, precum untul, margarina solidă sau grăsimile din produsele ultraprocesate.

Peștele gras aduce EPA și DHA, precursori ai mediatorilor de rezoluție

Somonul, sardinele, heringul, macroul, păstrăvul și alte specii de pește gras furnizează acizii grași omega-3 cu lanț lung: acidul eicosapentaenoic (EPA) și acidul docosahexaenoic (DHA). Acești acizi grași sunt încorporați în membranele celulelor, inclusiv ale celulelor imune, unde înlocuiesc parțial acidul arahidonic, un acid gras omega-6 din care se formează mulți mediatori proinflamatori.

EPA și DHA sunt și precursori ai unor molecule implicate activ în rezoluția inflamației – resolvine, protectine și maresine. Rezoluția nu este simpla oprire a inflamației, ci un proces biologic programat, prin care țesutul își curăță celulele inflamatorii și revine la starea de echilibru. Acesta este unul dintre cele mai bine studiate mecanisme nutriționale în artrita reumatoidă și explică de ce omega-3 au fost testate în zeci de studii clinice.

Omega-3 în artrita reumatoidă: efect real, dar modest

Aici diferența dintre mecanism și efectul clinic devine din nou importantă. O metaanaliză a 23 de studii randomizate controlate cu placebo, publicată în 2024, a găsit efecte mici asupra durerii, asupra numărului articulațiilor dureroase și tumefiate și asupra consumului de antiinflamatoare nesteroidiene, cu intervale de încredere care includeau în mai multe cazuri și absența efectului. Proteina C reactivă a scăzut în medie cu doar 0,21 mg/dL. Certitudinea dovezilor a fost în mare parte scăzută sau foarte scăzută.

O altă metaanaliză, publicată în același an, care a inclus 18 studii randomizate și 1.018 persoane cu artrită reumatoidă, a arătat că suplimentarea cu omega-3 crește concentrația de EPA și DHA din sânge, scade raportul omega-6/omega-3, reduce trigliceridele și reduce numărul articulațiilor dureroase. În schimb, scăderile vitezei de sedimentare a hematiilor (VSH), ale CRP și ale scorului DAS28 nu au atins semnificație statistică. O analiză mai veche, din 2012, sugerase că dozele de peste 2,7 g pe zi, administrate cel puțin trei luni, pot reduce necesarul de antiinflamatoare nesteroidiene.

Mesajul este mai puțin spectaculos decât reclamele la suplimente: omega-3 poate avea un efect adjuvant modest, mai vizibil asupra simptomelor și asupra trigliceridelor decât asupra activității bolii, dar nu este echivalentul unui DMARD și nu previne eroziunile articulare.

Este mai bine pește sau supliment?

Pentru majoritatea persoanelor, peștele poate face parte dintr-un model alimentar sănătos și aduce în același timp proteine, EPA și DHA, vitamina D în anumite specii, seleniu, iod, vitamina B12 și alți micronutrienți. Două porții de pește pe săptămână, dintre care cel puțin una de pește gras, reprezintă o recomandare generală rezonabilă. Speciile mici – sardine, hering, macrou – au avantajul unui conținut mai redus de mercur decât peștii prădători mari.

Suplimentele permit administrarea unor doze mai mari și standardizate de EPA și DHA, ceea ce explică utilizarea lor în studiile clinice, unde dozele au fost adesea de câteva grame pe zi. Doza contează însă: „1.000 mg ulei de pește” nu înseamnă automat 1.000 mg EPA plus DHA, iar eticheta trebuie citită pentru cantitatea efectivă a celor doi acizi grași. Dozele mari nu trebuie introduse automat, mai ales de persoanele care iau anticoagulante sau antiagregante plachetare ori care au alte probleme medicale, pentru că pot influența coagularea, iar în unele studii cardiovasculare au fost asociate cu un risc ușor crescut de fibrilație atrială.

Omega-6 nu trebuie eliminat

O idee populară spune că omega-6 ar fi „inflamator”, iar omega-3 „antiinflamator”. Aceasta este o simplificare excesivă. Acidul linoleic, principalul omega-6 din alimentație, este un acid gras esențial: organismul nu îl poate produce și are nevoie de el pentru structura membranelor și pentru funcția pielii.

Faptul că din acidul arahidonic se pot forma mediatori proinflamatori nu înseamnă că toate alimentele care conțin omega-6 provoacă inflamație sistemică. Organismul reglează strict transformarea acidului linoleic în acid arahidonic, iar studiile controlate la om nu au arătat că un aport mai mare de acid linoleic crește markerii inflamatori. Nucile și semințele conțin omega-6 și fac parte în continuare din modelele alimentare asociate cu o sănătate cardiovasculară mai bună. Obiectivul nu este eliminarea omega-6, ci construirea unui profil alimentar global favorabil, cu suficient omega-3.

Nucile și semințele: ALA nu înlocuiește EPA și DHA

Nucile, migdalele, fisticul și semințele de in, chia sau dovleac furnizează grăsimi nesaturate, fibre, magneziu, vitamina E, polifenoli și proteine vegetale. Nucile, semințele de in și chia conțin și acid alfa-linolenic (ALA), un omega-3 vegetal.

Organismul poate transforma ALA în EPA și, în mai mică măsură, în DHA, dar conversia este limitată: estimările sugerează procente mici, variabile în funcție de sex, de genetică și de aportul de omega-6. De aceea, ALA nu este echivalent metabolic cu EPA și DHA provenite din pește sau din uleiul de alge. Pentru persoanele care nu mănâncă pește, uleiul din microalge este o sursă directă de DHA și, în unele produse, de EPA.

Carnea roșie, carnea procesată, zahărul și sarea

Carnea roșie: contează frecvența și modelul

Nu există dovezi solide că o porție de carne roșie declanșează automat un puseu de artrită reumatoidă. Problema este mai degrabă modelul alimentar: un consum ridicat de carne roșie, în special procesată, merge de obicei împreună cu un aport mai mare de grăsimi saturate, un aport mare de sare, o densitate energetică ridicată și mai puține alimente vegetale în farfurie. Rezultatul este un profil cardiovascular mai puțin favorabil. Într-un model mediteranean, carnea roșie este consumată mai rar, iar leguminoasele, peștele, ouăle și carnea de pasăre ocupă un loc mai important.

Carnea procesată merită limitată

Mezelurile, baconul, crenvurștii, salamul și alte produse din carne procesată pot furniza cantități mari de sare, grăsimi saturate și energie, alături de aditivi specifici procesării, precum nitriții. Reducerea lor este rezonabilă nu doar din perspectiva inflamației, ci și pentru sănătatea cardiovasculară și pentru riscul de cancer colorectal, pentru care carnea procesată are cele mai solide dovezi de asociere. Acest lucru este important în artrita reumatoidă, deoarece inflamația sistemică cronică se asociază cu un risc cardiovascular crescut.

Zahărul nu „hrănește” sinovita, dar schimbă metabolismul

Expresia „zahărul hrănește inflamația” este prea simplă. Zahărul nu ajunge direct în articulație și nu „hrănește” sinovita în sensul sugerat de formulare. Un consum ridicat de băuturi îndulcite, dulciuri, produse ultraprocesate și alimente cu densitate energetică mare favorizează însă excesul energetic, creșterea în greutate și deteriorarea profilului metabolic, inclusiv prin creșterea trigliceridelor și a rezistenței la insulină.

Prin urmare, reducerea zahărului adăugat este rezonabilă. Nu pentru că fiecare gram de zahăr produce instantaneu inflamație articulară, ci pentru că modelul alimentar rezultat este mai favorabil metabolic. Într-un sondaj realizat în Statele Unite pe persoane cu artrită reumatoidă, băuturile îndulcite și desertele au fost printre alimentele cel mai des raportate ca agravând simptomele, însă percepția subiectivă nu poate fi separată ușor de așteptări.

Sarea și limfocitele Th17: o ipoteză, nu încă o recomandare

Un domeniu nou de cercetare privește sodiul. Experimentele pe celule și pe animale au arătat că concentrațiile mari de sare favorizează diferențierea limfocitelor Th17, un tip de celule T implicat în mai multe boli autoimune, inclusiv în artrita reumatoidă, și agravează artrita experimentală la șoareci. Unele studii observaționale au asociat un aport ridicat de sare cu un risc mai mare de artrită reumatoidă, mai ales la fumători.

Dovezile la om sunt însă limitate, iar studii de intervenție care să arate că reducerea sării scade activitatea bolii lipsesc. Reducerea sării rămâne o recomandare rezonabilă pentru persoanele cu artrită reumatoidă din alte motive, bine documentate: tensiunea arterială, riscul cardiovascular și retenția de lichide la cei care iau glucocorticoizi.

Greutatea, masa musculară și cașexia reumatoidă

Țesutul adipos este un organ metabolic activ

Aceasta este una dintre legăturile importante dintre nutriție și inflamație. Țesutul adipos nu este doar un depozit de energie: adipocitele și celulele imune din interiorul lui produc numeroase molecule de semnalizare, numite adipokine, precum leptina, adiponectina și chiar IL-6 și TNF. În obezitate, mai ales când grăsimea se acumulează în jurul organelor abdominale, apare o stare de inflamație metabolică cronică de intensitate redusă.

În plus, excesul ponderal crește încărcarea mecanică asupra articulațiilor portante – genunchi, șolduri, glezne. Mai multe studii observaționale au asociat obezitatea cu o activitate mai mare a bolii, cu șanse mai mici de remisiune și, pentru unele terapii biologice, cu un răspuns mai slab. Relația este complexă, pentru că obezitatea crește și durerea, oboseala și unele componente subiective ale scorurilor de activitate, dar menținerea unei greutăți sănătoase rămâne un obiectiv important.

Slăbitul nu trebuie transformat într-o dietă restrictivă agresivă

Persoanele cu artrită reumatoidă pot avea și o problemă opusă obezității. Inflamația cronică, reducerea activității fizice din cauza durerii și unele tratamente contribuie la modificări ale compoziției corporale: se pierde masă musculară, iar țesutul adipos crește, uneori fără ca greutatea totală să se schimbe. Fenomenul este descris ca cașexie reumatoidă. O persoană poate avea mai mult țesut adipos, mai puțină masă musculară și o greutate aparent normală, cu un indice de masă corporală care nu trezește nicio suspiciune.

Citokinele inflamatorii, în special TNF și IL-6, cresc consumul energetic de repaus și accelerează degradarea proteinelor musculare. Pierderea de masă musculară reduce forța, echilibrul și capacitatea de a face față activităților zilnice și crește riscul de căderi și fracturi. De aceea, restricția calorică agresivă nu este o idee bună pentru multe persoane cu artrită reumatoidă, iar scăderea în greutate, atunci când este necesară, trebuie făcută lent și cu protejarea masei musculare.

Proteinele și exercițiile de forță protejează mușchii

Durerea și rigiditatea reduc activitatea fizică, iar inflamația modifică metabolismul muscular. În aceste condiții, aportul adecvat de proteine devine important, distribuit pe parcursul zilei, nu concentrat într-o singură masă. Sursele pot include peștele, iaurtul și alte lactate, dacă sunt tolerate, ouăle, leguminoasele, soia și tofu, carnea slabă de pasăre, precum și nucile și semințele.

Proteina singură nu construiește mușchi. Semnalul principal pentru menținerea masei musculare este activitatea fizică, în special exercițiile de forță adaptate, pe care recomandările EULAR le includ explicit în managementul bolilor reumatice. Exercițiile nu agravează boala stabilă; dimpotrivă, îmbunătățesc funcția și forța și reduc oboseala. Programul trebuie adaptat perioadelor de puseu și, ideal, construit împreună cu un kinetoterapeut. Proteina trebuie integrată într-un model alimentar echilibrat, nu transformată într-o dietă hiperproteică fără indicație, mai ales la persoanele cu afectare renală.

Lactatele, calciul și sănătatea osoasă în artrita reumatoidă

Lactatele nu trebuie eliminate fără motiv

Nu există o recomandare universală pentru eliminarea lactatelor în artrita reumatoidă. Dacă există o alergie la proteinele laptelui, o intoleranță la lactoză sau o altă problemă digestivă demonstrată, alimentul poate necesita adaptare – de exemplu produse fără lactoză sau lactate fermentate, care conțin mai puțină lactoză. Acestea sunt însă situații individuale.

Lactatele furnizează proteine de calitate, calciu, vitamina B12, iod și, dacă produsul este fortificat, vitamina D. Iaurtul și chefirul aduc și bacterii vii. Studiile observaționale nu au arătat în mod consecvent că lactatele agravează artrita reumatoidă. Eliminarea lor fără înlocuire nutrițională poate avea consecințe, mai ales la persoanele cu risc crescut de osteoporoză.

Artrita reumatoidă crește riscul de osteoporoză

Artrita reumatoidă însăși poate crește riscul de pierdere osoasă, atât în jurul articulațiilor inflamate, cât și la nivelul întregului schelet. Citokinele inflamatorii activează osteoclastele, celulele care resorb osul, prin intermediul unei molecule numite RANKL. Activitatea fizică redusă contribuie și ea. În plus, unele persoane necesită tratament cu glucocorticoizi, care cresc suplimentar riscul de osteoporoză și de fracturi, chiar și în doze moderate administrate timp îndelungat.

Prin urmare, alimentația trebuie să asigure suficient calciu, proteine, vitamina D, vitamina K, magneziu și ceilalți micronutrienți necesari osului. Evaluarea densității minerale osoase și, când este cazul, tratamentul specific al osteoporozei sunt decizii medicale care nu pot fi înlocuite de alimentație, dar pe care o alimentație adecvată le susține.

Vitamina D: corectarea deficitului, nu tratamentul bolii

Nu avem dovezi suficiente pentru a considera vitamina D un tratament al artritei reumatoide. Studiile randomizate de suplimentare la persoanele cu boală deja instalată au dat rezultate inconsistente asupra activității bolii. Un semnal interesant vine din domeniul prevenției: în marele studiu american VITAL, suplimentarea cu vitamina D timp de aproximativ cinci ani a fost asociată cu aproximativ 22% mai puține diagnostice noi de boli autoimune luate împreună. Studiul a privit însă apariția bolilor autoimune în populația generală, nu controlul unei artrite reumatoide existente.

Deficitul de vitamina D trebuie identificat și corectat din motive generale de sănătate, inclusiv pentru sănătatea osoasă. Aceasta este o distincție importantă: corectarea unui deficit nu este același lucru cu administrarea unor doze mari pentru a „suprima autoimunitatea”. Decizia de suplimentare se ia în funcție de context și, când este indicat, de concentrația serică de 25-OH-vitamina D. Dozele excesive, luate timp îndelungat, pot produce hipercalcemie, calculi renali și alte complicații.

Anemia din artrita reumatoidă nu se corectează întotdeauna cu fier

Anemia este frecventă în artrita reumatoidă și contribuie la oboseală, la scăderea toleranței la efort și la senzația generală de lipsă de energie. Reflexul obișnuit – „îmi lipsește fierul, trebuie să mănânc mai multă carne sau să iau un supliment” – este însă adesea greșit, pentru că cea mai frecventă formă de anemie din această boală nu este produsă de lipsa fierului.

În anemia inflamatorie, numită și anemia bolii cronice, IL-6 stimulează ficatul să producă hepcidină, un hormon care blochează eliberarea fierului din depozite și reduce absorbția lui intestinală. Organismul are fier, dar nu îl poate folosi pentru producția de globule roșii. Analizele arată, tipic, fier seric scăzut, dar feritină normală sau chiar crescută, pentru că feritina crește și ea în inflamație. În această situație, fierul suplimentar luat pe gură nu ajunge acolo unde este nevoie de el și poate produce doar efecte digestive neplăcute. Ceea ce corectează anemia este controlul inflamației: unele tratamente care blochează IL-6 îmbunătățesc vizibil hemoglobina.

Anemia prin deficit real de fier poate apărea și ea, uneori suprapusă celei inflamatorii. La persoanele cu artrită reumatoidă, o cauză importantă sunt pierderile mici și repetate de sânge din tubul digestiv, produse de antiinflamatoarele nesteroidiene sau de glucocorticoizi. Deosebirea dintre cele două forme se face prin analize – hemoleucogramă, feritină, saturația transferinei, uneori receptorul solubil al transferinei – și prin evaluarea unei eventuale sângerări, nu prin modificări alimentare.

Pentru persoanele care iau metotrexat, folatul și vitamina B12 contează la rândul lor, pentru că deficitul lor produce un alt tip de anemie, cu globule roșii mari. O alimentație variată, cu surse de fier hem și non-hem, legume verzi și alimente bogate în vitamina C, susține producția de globule roșii, dar diagnosticul tipului de anemie trebuie pus înaintea oricărui supliment.

Suplimentele și condimentele promovate ca antiinflamatoare

Turmericul și curcumina: biodisponibilitate redusă, dovezi mici

Curcumina, principalul compus activ din turmeric, este unul dintre cele mai promovate suplimente „antiinflamatoare”. În laborator modulează numeroase căi de semnalizare inflamatorie, inclusiv NF-κB, un comutator central al inflamației. Au fost publicate și studii clinice în artrita reumatoidă. Problema este calitatea dovezilor: studiile tind să fie mici, scurte, heterogene, realizate cu formule diferite și uneori cu risc metodologic important.

Curcumina se absoarbe foarte slab din intestin și este metabolizată rapid. Biodisponibilitatea diferă enorm între preparate, în funcție de formulare – combinații cu piperină, forme lipozomale, nanoparticule. În prezent, dovezile nu justifică înlocuirea tratamentului antireumatic cu curcumină și nici nu permit stabilirea unei doze eficiente.

Ghimbirul, usturoiul și celelalte condimente

Numeroase condimente conțin compuși biologic activi. Ghimbirul conține gingeroli și shogaoli, usturoiul conține compuși organosulfurați, iar scorțișoara, cuișoarele sau rozmarinul conțin polifenoli. Câteva studii mici, cu pulbere de ghimbir sau de usturoi administrată câteva săptămâni, au raportat scăderi ale scorului de activitate DAS28 sau ale unor markeri inflamatori, dar fiecare rezultat provine dintr-un singur studiu, de obicei dintr-un singur centru, și nu a fost replicat.

Este rezonabil ca aceste condimente să fie folosite într-o alimentație variată, pentru gust și pentru diversitatea compușilor vegetali. Faptul că un compus inhibă o cale inflamatorie într-un model experimental nu demonstrează însă că o linguriță de condiment controlează artrita reumatoidă. Le putem privi ca alimente, nu ca DMARD-uri naturale.

Probioticele: rezultate diferite de la o tulpină la alta

Probioticele au fost testate în câteva studii randomizate în artrita reumatoidă, cu rezultate variabile. Revizuirea sistematică din 2020 a considerat că, pentru o anumită tulpină de Lactobacillus casei, dovezile privind reducerea activității bolii sunt de calitate moderată, în timp ce pentru alte tulpini și pentru suplimentele cu fibre prebiotice dovezile sunt slabe. Efectele probioticelor sunt specifice tulpinii, astfel încât un rezultat obținut cu o bacterie nu poate fi extins la orice produs cu probiotice de pe raft.

Solanaceele, dietele de eliminare și limitele experienței personale

Solanaceele provoacă inflamație articulară?

Roșiile, cartofii, vinetele și ardeii apar frecvent pe listele de alimente interzise în „dieta pentru artrită”. Sunt plante din familia Solanaceae, iar argumentele populare se concentrează asupra alcaloizilor, precum solanina din cartofi. Cantitățile de solanină din cartofii bine păstrați și gătiți sunt însă mici, iar cantitățile toxice apar mai ales în cartofii încolțiți sau înverziți.

Nu există dovezi clinice convingătoare că eliminarea universală a solanaceelor reduce activitatea artritei reumatoide. În același timp, aceste alimente furnizează fibre, vitamina C, carotenoizi precum licopenul, potasiu și alți compuși utili și sunt ingrediente centrale ale dietei mediteraneene. Dacă o persoană observă repetat o reacție la un aliment anume, situația poate fi investigată individual. Aceasta nu justifică însă transformarea observației individuale într-o regulă pentru toți pacienții.

Dietele de eliminare sunt dificil de studiat

Există o problemă metodologică importantă. Dacă o persoană elimină simultan glutenul, lactatele, zahărul, carnea, alcoolul și alimentele ultraprocesate și începe în același timp să consume mai multe legume, pește, leguminoase și alimente gătite acasă, iar simptomele se îmbunătățesc, este foarte dificil de stabilit ce componentă a produs efectul.

Poate fi alimentul eliminat sau poate fi alimentul introdus. Poate fi scăderea în greutate sau reducerea energiei totale. Poate fi evoluția naturală a bolii, care are fluctuații spontane, sau poate fi tratamentul farmacologic început ori ajustat în aceeași perioadă. Poate fi chiar atenția sporită acordată propriei stări. Din acest motiv, experiența individuală este importantă pentru persoana respectivă, dar nu demonstrează automat cauzalitatea.

Postul, dieta vegetariană și dieta vegană în artrita reumatoidă

Postul poate reduce simptomele temporar

Postul a fost studiat de mult timp în artrita reumatoidă. Mai multe studii au observat ameliorarea durerii, a rigidității și a altor simptome în timpul perioadelor de post, un efect explicat parțial prin scăderea temporară a activității imune în condiții de restricție energetică severă. Simptomele reapar însă, de obicei, după reluarea alimentației.

Un studiu norvegian publicat în 1991 în The Lancet a combinat un post de 7–10 zile cu o dietă vegetariană individualizată, urmată timp de un an, și a raportat ameliorări menținute la grupul de intervenție. Studiul a fost important istoric, dar a avut un număr mic de participanți, o proporție mare de abandonuri și a combinat mai multe intervenții, astfel încât efectul postului nu poate fi separat de restul schimbărilor.

Postul prelungit are și dezavantaje: pierdere de masă musculară, aport insuficient de proteine, deficiențe nutriționale, hipoglicemie în anumite contexte, dificultăți de administrare a medicamentelor care trebuie luate cu alimente și recâștig ponderal ulterior. Prin urmare, postul nu poate fi recomandat ca tratament standard pentru artrita reumatoidă și nu trebuie practicat fără supraveghere medicală, mai ales de persoanele care iau glucocorticoizi sau medicamente pentru diabet.

Ce arată metaanalizele despre dietele vegetariene și vegane

Alimentația predominant vegetală este interesantă deoarece crește aportul de fibre, legume, fructe, leguminoase, polifenoli și grăsimi nesaturate. O revizuire sistematică publicată în 2025, care a inclus 15 studii – randomizate, de cohortă și transversale – despre diete mediteraneene, vegane, antiinflamatoare sau cu conținut redus de grăsimi, a identificat posibile îmbunătățiri ale scorului DAS28, ale durerii, ale funcției fizice, ale VSH și ale CRP, dar a subliniat heterogenitatea mare a studiilor.

O metaanaliză publicată tot în 2025 a analizat strict studiile randomizate cu diete vegetariene sau vegane în artrita reumatoidă și a găsit șapte astfel de studii, publicate între 1979 și 2023. Comparativ cu grupurile de control, dietele vegetariene sau vegane nu au îmbunătățit semnificativ activitatea bolii (diferența medie a DAS28 a fost practic nulă) și nici funcția fizică, dar au produs o reducere mică, semnificativă statistic, a durerii. Certitudinea dovezilor a fost evaluată ca scăzută pentru toate rezultatele, iar proporția de abandonuri a ajuns în unele studii la 42%.

Mai multe dintre aceste studii au combinat dieta vegană cu postul, cu eliminarea glutenului sau cu alte restricții succesive. Prin urmare, nu putem concluziona că absența tuturor produselor animale este componenta responsabilă. Un model mediteranean predominant vegetal oferă multe dintre aceleași caracteristici, fără să necesite obligatoriu excluderea tuturor alimentelor de origine animală și cu o aderență mai ușor de menținut.

Dacă alegi o dietă vegană, ea trebuie planificată

O dietă vegană poate fi adecvată nutrițional dacă este construită corect. Atenție specială merită vitamina B12, care nu se găsește în mod natural în alimentele vegetale și necesită o sursă sigură, prin alimente fortificate sau suplimentare. Proteinele trebuie asigurate prin combinarea leguminoaselor, a soiei și a cerealelor, iar calciul prin băuturi vegetale fortificate, tofu preparat cu săruri de calciu și legume verzi.

Vitamina D, iodul, fierul, zincul și acizii grași EPA și DHA sunt ceilalți nutrienți care pot deveni insuficienți. Pentru o persoană cu artrită reumatoidă, care are deja un risc crescut de osteoporoză și de pierdere musculară, aceste aspecte nu sunt detalii. Restricțiile alimentare multiple nu sunt automat mai sănătoase doar pentru că sunt prezentate drept „antiinflamatoare”, iar sprijinul unui dietetician face diferența dintre o dietă vegană echilibrată și una deficitară.

Alcoolul, cafeaua și artrita reumatoidă

Relația epidemiologică dintre alcool și artrita reumatoidă este complexă. Unele studii observaționale au asociat un consum moderat cu un risc ușor mai mic de apariție a bolii, dar aceste asocieri nu dovedesc un efect protector și nu justifică recomandarea consumului de alcool ca strategie terapeutică. Nu există un motiv terapeutic pentru a începe să consumi alcool pentru artrită.

Alcoolul interacționează în schimb cu aspecte importante pentru persoanele tratate pentru artrită reumatoidă. Unele medicamente necesită monitorizarea funcției hepatice, iar metotrexatul este cel mai cunoscut dintre ele: consumul frecvent sau excesiv de alcool crește riscul de toxicitate hepatică. Alcoolul irită și mucoasa gastrică, un risc suplimentar pentru cei care iau antiinflamatoare nesteroidiene. Cantitatea acceptabilă trebuie discutată individual cu medicul, ținând cont de tratament, de analizele hepatice și de ceilalți factori de risc.

Cafeaua a fost și ea investigată, cu rezultate contradictorii în studiile observaționale privind riscul de boală. Pentru persoanele cu artrită reumatoidă deja diagnosticată, nu există dovezi că un consum moderat de cafea influențează activitatea bolii.

Alimentația adaptată tratamentului: metotrexat, glucocorticoizi și terapii biologice

Medicamentele pot modifica nevoile și riscurile nutriționale. Acesta este unul dintre domeniile în care dieta are un rol concret și bine definit în artrita reumatoidă, pentru că susține siguranța și toleranța tratamentului.

Metotrexatul și acidul folic

Metotrexatul este medicamentul de primă linie în artrita reumatoidă. Acționează parțial prin interferența cu metabolismul folaților, de aceea tratamentul este asociat în mod obișnuit cu administrarea de acid folic, conform schemei stabilite de medic. Scopul este reducerea unor efecte adverse – ulcerații bucale, greață, creșterea enzimelor hepatice – fără compromiterea efectului terapeutic. Doza și ziua administrării acidului folic nu trebuie improvizate din recomandări găsite online. Alimentația bogată în folați din legume verzi și leguminoase este benefică, dar nu înlocuiește suplimentul prescris.

Planificarea unei sarcini: tratamentul și alimentația se pregătesc împreună

Artrita reumatoidă afectează frecvent femei aflate la vârsta fertilă, iar dorința de a avea un copil schimbă atât tratamentul, cât și prioritățile nutriționale. Metotrexatul este contraindicat în sarcină, pentru că interferența lui cu metabolismul folaților poate produce malformații și pierderea sarcinii. De aceea, el se oprește cu câteva luni înaintea concepției, conform recomandării reumatologului, iar tratamentul se înlocuiește, de regulă, cu medicamente compatibile cu sarcina. Leflunomida rămâne mult timp în organism și poate necesita o procedură specială de eliminare înainte de concepție.

Acidul folic devine esențial în această etapă, cu un rol diferit de cel din timpul tratamentului cu metotrexat: protejează dezvoltarea tubului neural al fătului și se începe înaintea concepției. Doza și durata se stabilesc de medic, mai ales la femeile care au luat recent metotrexat. Alimentația bogată în folați, fier, iod, calciu și acizi grași omega-3 susține sarcina, iar peștele cu conținut redus de mercur rămâne o alegere bună.

Multe femei cu artrită reumatoidă observă o ameliorare a bolii în timpul sarcinii, explicată prin adaptările imunologice care protejează fătul. După naștere, boala poate reveni, uneori într-un puseu marcat, în primele luni postpartum. Această perioadă coincide cu nevoile mari de energie și proteine ale alăptării și cu oboseala firească a primelor luni, așa că planificarea alimentației – mese simple, nutritive, ușor de pregătit – are aici o valoare practică reală.

Regula de bază este ca oprirea sau schimbarea tratamentului să nu fie făcută din proprie inițiativă, la aflarea veștii sau „din prudență”. O sarcină începută cu boala bine controlată are evoluții mai bune decât una începută în plin puseu, iar această decizie se ia împreună cu reumatologul și cu medicul obstetrician.

Glucocorticoizii

Utilizarea prelungită a glucocorticoizilor, precum prednisonul sau metilprednisolonul, poate favoriza creșterea glicemiei, creșterea tensiunii arteriale, retenția de sodiu și de apă, creșterea apetitului, acumularea de grăsime abdominală, pierderea de masă musculară și pierderea osoasă. În acest context devin importante controlul aportului de sare, calitatea carbohidraților, un aport adecvat de proteine, calciul, vitamina D și monitorizarea metabolică. Glucocorticoizii nu se opresc brusc după un tratament prelungit, indiferent de cum se simte persoana.

Antiinflamatoarele nesteroidiene

Antiinflamatoarele nesteroidiene pot afecta tractul gastrointestinal, de la iritație gastrică la ulcer, și, la anumite persoane, funcția renală și tensiunea arterială. Administrarea cu alimente poate reduce disconfortul gastric, dar dieta nu elimină aceste riscuri, iar protecția gastrică, atunci când este necesară, este o decizie medicală.

Terapiile biologice și inhibitorii JAK

Terapiile biologice și inhibitorii JAK modulează sistemul imun și cresc riscul unor infecții. Din acest motiv, igiena alimentară devine mai importantă decât la populația generală: evitarea laptelui nepasteurizat și a brânzeturilor din lapte crud, a cărnii, a ouălor și a peștelui insuficient preparate termic, precum și respectarea lanțului frigorific. Aceste măsuri reduc riscul unor infecții precum listerioza sau salmoneloza.

Riscul cardiovascular explică de ce contează alimentația în artrita reumatoidă

Aceasta este una dintre cele mai importante explicații ale faptului că dieta mediteraneană are sens chiar dacă efectul direct asupra articulațiilor este modest. Inflamația sistemică din artrita reumatoidă accelerează ateroscleroza, iar riscul de infarct și de accident vascular cerebral este crescut comparativ cu populația generală. Bolile cardiovasculare sunt una dintre principalele cauze de deces la persoanele cu artrită reumatoidă.

Există și un paradox lipidic bine descris: în boala activă, colesterolul total și LDL-colesterolul pot fi scăzute, deși riscul cardiovascular este crescut, pentru că inflamația modifică metabolismul lipoproteinelor. Când boala este controlată, valorile lipidelor pot crește, fără ca acest lucru să însemne un risc mai mare. Interpretarea analizelor necesită, de aceea, context medical.

Alimentația trebuie să urmărească simultan controlul greutății, al tensiunii arteriale, al profilului lipidic și al glicemiei, un aport suficient de fibre, grăsimi de calitate și reducerea produselor ultraprocesate. O dietă care promite reducerea durerii articulare, dar crește LDL-colesterolul sau produce deficiențe nutriționale nu este o soluție bună pe termen lung.

Cum arată alimentația în artrita reumatoidă în farfurie

Un model practic poate porni de la ideea că aproximativ jumătate din farfurie este ocupată de legume, crude sau gătite. Restul se împarte între o sursă de proteine și o sursă de carbohidrați complecși. Proteinele pot proveni, prin rotație, din leguminoase, pește, tofu, ouă, lactate și carne slabă. Carbohidrații pot proveni din cartofi, orez integral, ovăz, orz, bulgur, hrișcă, quinoa, pâine integrală sau alte cereale integrale. Grăsimea principală poate fi uleiul de măsline extravirgin, iar nucile și semințele pot completa aportul de grăsimi nesaturate.

Un exemplu de zi alimentară

Micul dejun poate conține ovăz cu iaurt sau cu o băutură vegetală fortificată, fructe de pădure și nuci. La prânz se potrivește o salată mare cu legume, năut sau linte, ulei de măsline și o porție de cereală integrală, precum bulgurul sau orzul. La cină poate fi pește gras cu legume și cartofi sau o mâncare de leguminoase cu legume de sezon. Fructele, iaurtul, nucile sau hummusul pot fi folosite ca gustări, dacă sunt necesare.

Nu există însă un meniu universal pentru artrita reumatoidă. Necesarul energetic, tratamentul, greutatea, bolile asociate, dificultățile de preparare a hranei – mâinile afectate fac mai grea tăierea legumelor sau deschiderea borcanelor – și preferințele individuale trebuie luate în calcul. Legumele congelate, conservele de leguminoase clătite și peștele conservat în apă sau în ulei de măsline sunt opțiuni practice care păstrează calitatea nutrițională.

Ce mănânci în timpul unui puseu

În timpul unui puseu, mai multe lucruri se schimbă simultan. Durerea și oboseala reduc apetitul și energia disponibilă pentru cumpărături și gătit. Inflamația intensă crește consumul de energie și degradarea proteinelor musculare, iar uneori medicul introduce temporar glucocorticoizi, care cresc apetitul și glicemia. Paradoxal, exact momentul în care corpul are nevoie de mai multe proteine este cel în care mâncatul devine mai dificil.

Câteva principii simple ajută în aceste perioade. Mesele mici și dese sunt adesea mai ușor de tolerat decât trei mese mari. Fiecare masă merită să includă o sursă de proteine, chiar și în cantitate mică: un iaurt, un ou, o felie de brânză, o mână de năut, o conservă de pește. Supele cu leguminoase și legume, terciurile de ovăz cu lapte sau iaurt, omletele și tocănițele gătite dinainte și congelate în porții sunt soluții practice, care cer puțin efort în zilele grele.

Un puseu nu este momentul potrivit pentru a începe o dietă de eliminare, un post sau o restricție calorică. Pierderea în greutate dintr-o astfel de perioadă este, în mare parte, pierdere de mușchi, iar mușchiul se reface mult mai greu decât se pierde. Hidratarea contează, mai ales dacă apetitul scade, iar zahărul adăugat merită ținut sub control în perioadele cu glucocorticoizi.

Puseul în sine este, de regulă, un semnal că tratamentul trebuie reevaluat. Alimentația susține organismul în această perioadă, dar nu este instrumentul care oprește puseul, așa că un contact rapid cu reumatologul rămâne pasul cel mai important.

Dacă apetitul rămâne scăzut mai multe zile sau greutatea scade vizibil, merită discutat cu medicul sau cu un dietetician. Băuturile nutritive pe bază de lapte, smoothie-urile cu iaurt și fructe sau supele-cremă îmbogățite cu leguminoase pot asigura proteine și energie atunci când mestecatul unei mese complete pare prea mult. Scopul în aceste zile nu este o alimentație perfectă, ci una suficientă.

Bucătăria când mâinile sunt afectate

Artrita reumatoidă afectează frecvent articulațiile mici ale mâinilor și ale încheieturilor, exact cele folosite la tăiat, curățat, desfăcut borcane sau ridicat oale. Durerea, rigiditatea de dimineață și forța redusă de strângere transformă gătitul într-o activitate obositoare. O recomandare alimentară care presupune multe legume proaspete tăiate mărunt poate fi corectă pe hârtie și imposibil de urmat în viața reală.

Câteva adaptări fac diferența. Legumele congelate deja tăiate, salatele spălate, leguminoasele la conservă clătite și peștele conservat păstrează valoarea nutrițională și elimină cea mai solicitantă parte a pregătirii. Ustensilele cu mânere groase, cuțitele ergonomice, deschizătoarele de borcane și de conserve, tocătoarele cu cuie de fixare și oalele mai ușoare reduc solicitarea articulațiilor. Gătitul în porții mari, în zilele bune, și congelarea pe porții pentru zilele dificile reprezintă una dintre cele mai eficiente strategii.

Planificarea meselor pe câteva zile reduce numărul de decizii și de drumuri la cumpărături. Cumpărăturile online, cu livrare acasă, scutesc de căratul sacoșelor grele, iar alimentele ambalate în recipiente ușor de deschis sau în porții mici sunt mai prietenoase pentru mâini decât borcanele cu capace strânse. Dimineața, când rigiditatea este de obicei maximă, micul dejun pregătit din seara precedentă – ovăzul înmuiat peste noapte, de exemplu – evită efortul în cel mai dificil moment al zilei.

Organizarea bucătăriei contează și ea: obiectele folosite des, la înălțimea mâinilor, un scaun înalt pentru lucrul la blat, pauze între etape. Terapeutul ocupațional este specialistul care poate evalua concret mâinile și poate recomanda adaptări și orteze potrivite, iar sprijinul familiei la sarcinile cele mai solicitante nu este un semn de neputință, ci o formă de protejare a articulațiilor. O dietă bună este, în primul rând, o dietă care poate fi pregătită și mâncată zi de zi.

Gura uscată, înghițirea și dinții

O parte dintre persoanele cu artrită reumatoidă dezvoltă și sindrom Sjögren secundar, o afecțiune autoimună în care sunt atacate glandele salivare și lacrimale. Rezultatul este uscăciunea gurii și a ochilor. Pentru alimentație, consecințele sunt concrete: alimentele uscate sau sfărâmicioase – pâinea, biscuiții, carnea friptă, nucile – devin greu de mestecat și de înghițit, gustul se poate modifica, iar mâncatul devine mai lent și mai puțin plăcut.

Câteva ajustări simple ajută. Alimentele umede și moi, preparatele cu sos, supele, tocănițele, iaurtul și fructele zemoase sunt mai ușor de mâncat. Apa băută în înghițituri mici în timpul mesei facilitează înghițirea. Băuturile îndulcite și dulciurile lipicioase sunt deosebit de problematice, pentru că saliva are un rol protector pentru dinți, iar în lipsa ei riscul de carii crește mult. Guma de mestecat fără zahăr poate stimula secreția salivară.

Unele alimente pot irita o mucoasă bucală uscată: preparatele foarte picante, foarte acide sau foarte sărate, alcoolul și băuturile fierbinți. Uscăciunea gurii poate fi accentuată și de anumite medicamente, de respirația pe gură în timpul nopții sau de o hidratare insuficientă, așa că merită verificate și aceste cauze. Un umidificator în dormitor ajută uneori la uscăciunea de dimineață.

Igiena orală riguroasă și controalele stomatologice regulate devin parte din îngrijirea bolii. Gura uscată, mâinile afectate care fac periajul mai dificil și unele medicamente cresc riscul de carii și de boală parodontală, iar inflamația gingiilor are, la rândul ei, legături documentate cu artrita reumatoidă. Periuțele electrice sau cu mâner îngroșat pot compensa forța redusă a mâinilor. Dacă uscăciunea gurii este persistentă, ea merită semnalată medicului, pentru că există tratamente care stimulează secreția salivară sau o înlocuiesc.

Ce merită limitat

Mai util decât o listă dramatică de „alimente interzise” este reducerea frecvenței produselor care aduc puțină valoare nutrițională într-un aport energetic mare. Aici intră în special băuturile îndulcite, dulciurile consumate frecvent, mezelurile și alte cărnuri procesate, produsele de patiserie, mâncarea de tip fast-food, alimentele ultraprocesate foarte sărate și consumul excesiv de alcool. Nu trebuie să demonstrăm că fiecare dintre acestea declanșează direct sinovita pentru a justifica reducerea lor: beneficiul metabolic și cardiovascular este suficient de important.

Ce nu trebuie eliminat automat

În absența unei indicații individuale, nu există motive suficiente pentru eliminarea universală a glutenului, a lactatelor, a roșiilor, ardeilor, vinetelor sau cartofilor, a leguminoaselor, a fructelor ori a carbohidraților în ansamblu. Cu cât lista alimentelor interzise devine mai lungă, cu atât crește riscul unei diete monotone, insuficiente nutrițional și greu de menținut, iar pentru o persoană care are deja oboseală și dureri, o dietă greu de urmat devine o sursă suplimentară de stres.

Cum îți dai seama dacă o schimbare alimentară ajută

Durerea articulară variază: există zile bune și zile rele, influențate de somn, de efort, de vreme sau de stres. De aceea, impresia după două sau trei zile de dietă nouă poate fi înșelătoare. Dacă este testată o modificare alimentară rezonabilă, este mai util ca pe parcursul a câteva săptămâni să fie urmărite durerea, durata rigidității de dimineață, nivelul de energie, greutatea, funcția fizică în activitățile obișnuite și eventualele simptome digestive, alături de analizele recomandate de medic și de activitatea bolii evaluată de reumatolog.

Dacă modifici simultan zece componente ale dietei, devine aproape imposibil să identifici ce a contat. O singură schimbare importantă, menținută suficient de mult încât să poată fi evaluată, oferă informații mai clare decât o transformare totală peste noapte.

Oboseala nu răspunde doar la alimentație

Oboseala este unul dintre simptomele pe care persoanele cu artrită reumatoidă le descriu ca fiind cele mai invalidante, uneori mai greu de suportat decât durerea. Este și unul dintre motivele frecvente pentru care oamenii caută o soluție în alimentație sau în suplimente „pentru energie”. Pentru a înțelege ce poate face dieta, merită privite cauzele oboselii, care sunt multiple și se suprapun.

Inflamația însăși produce oboseală: citokinele precum IL-6 și TNF acționează asupra creierului și induc așa-numitul comportament de boală – somnolență, lipsă de energie, scăderea motivației. Anemia, somnul fragmentat de durere, starea depresivă sau anxioasă, pierderea de masă musculară și condiția fizică redusă adaugă fiecare o componentă. Unele medicamente pot contribui, la rândul lor.

Alimentația influențează doar o parte din aceste cauze: corectarea unei anemii prin deficit real de fier sau de vitamina B12, evitarea variațiilor mari ale glicemiei, menținerea unei greutăți adecvate și un aport de proteine care protejează mușchii. Nu există însă suplimente „pentru energie” cu efect demonstrat asupra oboselii din artrita reumatoidă.

Cafeaua și băuturile energizante pot masca oboseala pe termen scurt, dar consumate după-amiaza fragmentează somnul și întrețin un cerc vicios. Mesele regulate, cu proteine și carbohidrați complecși, ajută la menținerea unui nivel de energie mai stabil decât gustările dulci, care produc o creștere rapidă a glicemiei urmată de o scădere la fel de rapidă.

Intervențiile cu cele mai bune dovezi pentru oboseală sunt, surprinzător pentru mulți, activitatea fizică adaptată și intervențiile psihologice de tip cognitiv-comportamental, alături de controlul cât mai bun al bolii. Exercițiul pare contraintuitiv pentru cineva epuizat, dar programele progresive reduc oboseala mai consecvent decât repausul. Dacă oboseala persistă în ciuda unei boli bine controlate, merită căutate cauzele asociate – anemia, tulburările de somn, depresia, problemele tiroidiene –, nu adăugat încă un supliment.

CRP și VSH nu trebuie urmărite obsesiv după fiecare aliment

Proteina C reactivă (CRP) și viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) sunt markeri folosiți în evaluarea inflamației, dar sunt influențați de mulți factori. O infecție respiratorie, o carie netratată sau un efort intens pot crește CRP-ul, iar VSH-ul crește și odată cu vârsta, cu anemia sau cu sarcina. Valorile trebuie interpretate împreună cu examenul clinic și cu activitatea bolii. Nu are utilitate măsurarea repetată a CRP-ului pentru a vedea dacă două săptămâni fără roșii sau fără gluten „au redus inflamația”.

Remisia nu trebuie atribuită automat dietei

Artrita reumatoidă poate fluctua, iar DMARD-urile au nevoie de săptămâni sau luni pentru a-și produce efectul complet – metotrexatul, de exemplu, are adesea nevoie de 6–12 săptămâni. Dacă o persoană începe simultan metotrexatul, o dietă mediteraneană, suplimente și exerciții fizice și după trei luni se simte mai bine, nu putem atribui automat ameliorarea alimentației.

Această distincție este importantă, pentru că o concluzie greșită poate fi periculoasă: persoana poate ajunge să creadă că dieta a înlocuit medicamentul și să întrerupă tratamentul. Întreruperea DMARD-urilor este urmată frecvent de reactivarea bolii, iar un puseu nou poate produce leziuni articulare care nu se mai refac.

Dieta nu previne eroziunile articulare la fel ca DMARD-urile

Scopul tratamentului modern al artritei reumatoide nu este doar reducerea durerii, ci obținerea remisiunii sau a unei activități cât mai reduse a bolii și prevenirea distrugerii articulare, a deformărilor, a pierderii funcției și a complicațiilor sistemice. Strategia se numește „tratament țintit” (treat-to-target): activitatea bolii este măsurată regulat, iar tratamentul este ajustat până la atingerea obiectivului.

DMARD-urile sunt tratamentele concepute pentru modificarea evoluției bolii. Metotrexatul, celelalte DMARD-uri convenționale, terapiile biologice și inhibitorii JAK sunt utilizate în funcție de profilul clinic și de răspuns, iar eficacitatea lor în prevenirea leziunilor structurale a fost demonstrată prin imagistică în studii mari. Dieta nu are dovezi comparabile pentru prevenirea distrugerii structurale.

Sfaturi Healthwise

Construiește alimentația în jurul unui model mediteranean, nu în jurul unui singur „superaliment”: multe legume, fructe, leguminoase, cereale integrale, nuci și semințe, ulei de măsline extravirgin și pește.

Încearcă să consumi pește de cel puțin două ori pe săptămână, inclusiv pește gras, dacă nu există contraindicații. Dacă iei în calcul suplimente cu omega-3, verifică pe etichetă cantitatea reală de EPA și DHA și discută dozele mari cu medicul, mai ales dacă iei anticoagulante.

Redu carnea procesată, băuturile îndulcite, sarea și produsele ultraprocesate, dar nu transforma dieta într-o listă tot mai lungă de interdicții.

Nu elimina glutenul doar pentru că artrita reumatoidă este o boală autoimună. Dacă există suspiciune de boală celiacă, investigația trebuie făcută înaintea eliminării glutenului.

Nu elimina lactatele fără un motiv clar. Dacă sunt excluse, găsește surse alternative adecvate de proteine și calciu.

Protejează masa musculară. Alimentația trebuie să ofere suficiente proteine, distribuite pe parcursul zilei, și să fie asociată, în limitele stabilite medical, cu activitate fizică și exerciții de forță adaptate.

Dacă urmezi tratament cu glucocorticoizi, acordă atenție suplimentară sănătății osoase, tensiunii arteriale, glicemiei și aportului de sare.

Dacă iei metotrexat sau alte medicamente care necesită monitorizare hepatică, discută consumul de alcool cu medicul și ia acidul folic exact conform schemei prescrise.

Dacă primești terapie biologică sau inhibitori JAK, respectă regulile de igienă alimentară și evită produsele nepasteurizate sau insuficient preparate termic.

Spune-i medicului despre orice supliment pe care îl iei regulat, inclusiv turmeric, ghimbir, omega-3 sau vitamina D în doze mari.

Testează schimbările alimentare pe rând și evaluează-le pe parcursul a câteva săptămâni, nu după câteva zile.

Dacă fumezi, renunțarea la fumat este schimbarea de stil de viață cu cel mai mare efect asupra bolii, a plămânilor și a inimii; cere sprijin medical pentru ea.

Dacă oboseala persistă, cere evaluarea cauzelor ei – anemie, somn, dispoziție – înainte de a încerca suplimente „pentru energie”.

Nu întrerupe DMARD-ul pentru că simptomele s-au ameliorat după schimbarea alimentației. Controlul durerii și controlul bolii nu sunt întotdeauna același lucru.

Concluzie Healthwise

Întrebarea „ce aliment reduce inflamația în artrita reumatoidă?” este probabil formulată prea îngust. Artrita reumatoidă nu este produsă de un aliment și nu poate fi oprită prin eliminarea unui singur aliment. Este o boală autoimună în care celulele sistemului imun, citokinele și țesutul sinovial formează o rețea inflamatorie suficient de puternică încât, netratată, poate afecta cartilajul și osul.

Nutriția intră însă în această ecuație. Un model alimentar bogat în vegetale furnizează fibre și numeroși compuși bioactivi. Uleiul de măsline înlocuiește grăsimi mai puțin favorabile. Peștele aduce EPA și DHA. Leguminoasele și cerealele integrale cresc aportul de fibre. Reducerea produselor ultraprocesate poate îmbunătăți profilul metabolic, iar menținerea unei greutăți și a unei mase musculare adecvate protejează funcția fizică.

Dintre strategiile studiate, dieta mediteraneană reprezintă în prezent cea mai rezonabilă alegere. Omega-3 are o bază mecanistică solidă, iar unele studii arată beneficii asupra durerii sau a numărului articulațiilor dureroase, dar efectul clinic mediu este modest, iar rezultatele asupra CRP, VSH și DAS28 nu sunt uniforme. Pentru dietele foarte restrictive, postul prelungit și eliminarea universală a glutenului, lactatelor sau solanaceelor, dovezile sunt mult mai puțin convingătoare.

Poate cea mai importantă diferență este cea dintre două întrebări. „Poate alimentația influența inflamația?” Da, într-o măsură modestă și mai ales prin efectele ei metabolice. „Poate alimentația înlocui tratamentul care controlează artrita reumatoidă?” Dovezile actuale nu susțin această concluzie.

În artrita reumatoidă, alimentația cea mai utilă nu este cea care promite să „stingă” sistemul imun printr-un ingredient miraculos, ci cea care poate fi menținută ani de zile, protejează inima, oasele și masa musculară, evită deficiențele și completează tratamentul capabil să controleze boala.

Referințe științifice

Gwinnutt JM, Wieczorek M, Balanescu A, et al. 2021 EULAR recommendations regarding lifestyle behaviours and work participation to prevent progression of rheumatic and musculoskeletal diseases. Ann Rheum Dis. 2023;82(1):48–56. doi:10.1136/annrheumdis-2021-222020.
Susține rolul unei alimentații sănătoase, al activității fizice și al menținerii unei greutăți adecvate, precum și limita conform căreia alimentele individuale sunt puțin probabil să influențeze major evoluția bolilor reumatice.

Philippou E, Petersson SD, Rodomar C, Nikiphorou E. Rheumatoid arthritis and dietary interventions: systematic review of clinical trials. Nutr Rev. 2021;79(4):410–428. doi:10.1093/nutrit/nuaa033.
Analizează studiile clinice privind dieta mediteraneană, omega-3, postul, vitamina D și alte intervenții nutriționale în artrita reumatoidă.

Nelson J, Sjöblom H, Gjertsson I, Ulven SM, Lindqvist HM, Bärebring L. Do interventions with diet or dietary supplements reduce the disease activity score in rheumatoid arthritis? A systematic review of randomized controlled trials. Nutrients. 2020;12(10):2991. doi:10.3390/nu12102991.
Evaluează efectul dietelor și suplimentelor asupra scorului DAS28, inclusiv dovezile pentru dieta mediteraneană și probiotice, și evidențiază numărul redus de studii de calitate.

Gkiouras K, Grammatikopoulou MG, Myrogiannis I, et al. Efficacy of n-3 fatty acid supplementation on rheumatoid arthritis’ disease activity indicators: a systematic review and meta-analysis of randomized placebo-controlled trials. Crit Rev Food Sci Nutr. 2024;64(1):16–30. doi:10.1080/10408398.2022.2104210.
Arată că omega-3 produce, în medie, efecte mici asupra durerii, articulațiilor dureroase și tumefiate și CRP, cu o certitudine a dovezilor în mare parte scăzută.

Wang W, Xu Y, Zhou J, Zang Y. Effects of omega-3 supplementation on lipid metabolism, inflammation, and disease activity in rheumatoid arthritis: a meta-analysis of randomized controlled trials. Clin Rheumatol. 2024;43(8):2479–2488. doi:10.1007/s10067-024-07040-0.
Susține reducerea trigliceridelor și a numărului articulațiilor dureroase sub omega-3, fără modificări semnificative ale VSH, CRP și DAS28.

Keshani M, Rafiee S, Heidari H, Rouhani MH, Sharma M, Bagherniya M. Mediterranean diet reduces inflammation in adults: a systematic review and meta-analysis of randomized controlled trials. Nutr Rev. 2025 (publicat online pe 10 noiembrie):nuaf213. doi:10.1093/nutrit/nuaf213.
Susține reducerea hs-CRP, IL-6 și IL-17 sub dieta mediteraneană, fără efecte semnificative asupra CRP standard, TNF-α și IL-10, la adulți din populații diverse.

Jensen KY, Søndergaard CS, Thomsen T, et al. Effects of vegetarian and vegan diets on disease activity, pain, fatigue, and physical function in patients with rheumatoid arthritis: a systematic review and meta-analysis. Joint Bone Spine. 2025;92(6):105958. doi:10.1016/j.jbspin.2025.105958.
Susține afirmația că dietele vegetariene și vegane reduc ușor durerea, fără efect semnificativ asupra activității bolii și funcției fizice, cu dovezi de certitudine scăzută.