Instrumente Healthwise gratuite: Creează cont →

Clase de hemoragie

by Mihaela Marinescu

« Înapoi la enciclopedie

Termeni medicali

Clasele de hemoragie sunt o schemă de clasificare folosită tradițional în traumatologie, care împarte pierderea de sânge în patru trepte, definite după procentul estimat de volum sanguin pierdut și după modificările semnelor vitale.

Schema este didactică: arată de ce raportul dintre puls și tensiune crește progresiv și în ce ordine cedează mecanismele de compensare. Nu este o regulă care se aplică fiecărui pacient.

Analiza registrului german de traumă, pe peste 21.000 de pacienți, a arătat că pacienții reali nu se distribuie întotdeauna conform acestei scheme bazate pe semne vitale citite separat.

Pe scurt

Patru clase după procentul de volum sanguin pierdut.
Definite și prin modificările semnelor vitale.
Schemă didactică, nu regulă clinică.
Clasa I: până la aproximativ 15% din volum.
Clasa IV: peste aproximativ 40%.
Analiza a peste 21.000 de pacienți a arătat devieri importante.
Hipotensiunea apare târziu, în clasele III și IV.

Cum funcționează

Logica schemei urmează ordinea în care cedează mecanismele de compensare. În clasa I, pierderea este preluată integral: pulsul, tensiunea și starea de conștiență rămân practic neschimbate, iar singurul semn poate fi o ușoară anxietate.

În clasa a doua apare tahicardia, cu tensiune sistolică încă menținută, diastolică în creștere prin vasoconstricție, timp de recolorare capilară prelungit și diureză ușor scăzută. Aceasta este etapa de șoc compensat, cea mai valoroasă clinic.

În clasa a treia tensiunea sistolică începe să scadă, tahicardia se accentuează, diureza se reduce marcat, iar starea de conștiență se alterează. În clasa a patra, mecanismele sunt depășite: hipotensiune severă, tahicardie extremă sau, în fazele terminale, bradicardie paradoxală, diureză absentă, confuzie sau letargie.

Fiecare treaptă presupune și o modificare a tensiunii diastolice, adesea trecută cu vederea. În clasa a doua, vasoconstricția periferică o crește, îngustând diferența față de sistolică; în clasele avansate, ambele scad. Această dinamică este motivul pentru care variantele indicelui care folosesc presiunea arterială medie surprind, în unele contexte, mai bine faza precoce.

Raportul dintre puls și tensiune crește progresiv de-a lungul acestor clase, pentru că numărătorul urcă în clasele I–III înainte ca numitorul să coboare. Aceasta este justificarea fiziologică a indicelui de șoc.

Schema clasică, critica ei și clasificarea alternativă

Valoarea didactică

Schema rămâne utilă pentru predare, pentru că leagă un procent de pierdere de un tablou clinic și explică de ce tensiunea normală nu înseamnă circulație normală. Un adult tânăr poate pierde o parte considerabilă din volumul de sânge înainte ca sistolica să scadă sub 90 mmHg.

Ea stabilește și ordinea de prioritate a semnelor: pulsul, timpul de recolorare capilară, diureza și starea de conștiență se modifică înaintea tensiunii, iar o evaluare care așteaptă hipotensiunea ajunge târziu.

Critica din registrul german

Analiza registrului german de traumă a testat dacă pacienții reali se încadrează în combinațiile prevăzute de schemă. Rezultatul a fost că o proporție importantă nu se încadrează: combinațiile de puls, tensiune și stare de conștiență observate în practică nu respectă ordinea presupusă.

Autorii au concluzionat că schema, construită pe semne vitale citite separat, nu reflectă suficient realitatea clinică și au propus o alternativă construită direct pe raportul dintre puls și tensiune.

Clasificarea alternativă

Clasificarea derivată din registru folosește indicele de șoc: sub 0,6 fără șoc, între 0,6 și 1,0 șoc ușor, între 1,0 și 1,4 șoc moderat și de la 1,4 în sus șoc sever.

Pe măsură ce pacienții treceau dintr-o clasă în alta, creșteau proporția celor transfuzați, numărul de unități de sânge administrate și mortalitatea. Clasificarea provine însă dintr-o populație de traumă predominant contuzivă și nu poate fi transferată automat în alte contexte.

Cele patru clase și tabloul lor

Clasa Pierderea estimată Tabloul clinic orientativ
I până la aproximativ 15% puls și tensiune practic normale, eventual anxietate ușoară
II aproximativ 15–30% tahicardie, sistolică menținută, diastolică în creștere, diureză ușor scăzută
III aproximativ 30–40% tahicardie accentuată, sistolică în scădere, diureză redusă marcat, confuzie
IV peste aproximativ 40% hipotensiune severă, tahicardie extremă sau bradicardie terminală, diureză absentă

Procentele se raportează la un volum sanguin estimat de aproximativ 70 ml pe kilogram la adult.

Schema presupune un organism mediu; toleranța reală la pierderea de sânge variază considerabil între persoane.

Relevanță clinică

Pentru practică, utilitatea schemei este în ordinea semnelor, nu în estimarea procentului. Nicio combinație de puls și tensiune nu permite calcularea cantității de sânge pierdut, iar încercarea de a o face produce erori în ambele direcții.

Pentru evaluarea unui pacient traumatizat, consecința este că o tensiune peste 90 mmHg nu înseamnă stabilitate. Datele din traumatologie arată că o parte importantă dintre pacienții care vor avea nevoie de cantități mari de sânge ajung la spital cu tensiuni peste această valoare, susținute de puls și de vasoconstricție.

Pentru vârstnici și pentru pacienții care iau medicamente bradicardizante, schema devine și mai puțin fiabilă. Tahicardia care definește clasele a doua și a treia poate lipsi complet, deși pierderea este aceeași.

Pentru copii, logica se schimbă. Rezerva cardiovasculară le permite să mențină tensiunea până foarte târziu, iar hipotensiunea este la ei un semn tardiv, care apare adesea cu puțin înaintea colapsului. Tahicardia este, în schimb, un semnal precoce important.

Pentru documentarea unui caz, schema rămâne utilă ca limbaj comun. A nota că un pacient a ajuns în clasa a treia comunică rapid un tablou întreg între colegi, chiar dacă procentul subiacent este o estimare. Problema apare doar când estimarea este tratată ca măsurătoare — de exemplu la calculul volumului de înlocuit, unde ghidurile actuale preferă răspunsul la administrarea de volum în locul unei cantități derivate din clasă.

Ce se evaluează dincolo de încadrarea într-o clasă

Mecanismul traumatismului.

Timpul de recolorare capilară.

Diureza.

Starea de conștiență.

Temperatura și culoarea tegumentelor.

Răspunsul la administrarea de volum.

Factori care influențează corespondența dintre clasă și tablou clinic

Toleranța individuală la pierderea de volum.

Vârsta.

Medicația bradicardizantă.

Viteza pierderii de sânge.

Volumul sanguin de pornire.

Prezența durerii și a stresului.

Localizarea hemoragiei.

Tratamentul administrat între măsurători.

Starea de hidratare anterioară evenimentului.

Întrebări frecvente

Ce sunt clasele de hemoragie?

O schemă de clasificare folosită tradițional în traumatologie, care împarte pierderea de sânge în patru trepte, definite după procentul estimat de volum sanguin pierdut și după modificările semnelor vitale.

La ce procente corespund?

Orientativ: clasa I până la aproximativ 15% din volumul sanguin, clasa II aproximativ 15–30%, clasa III aproximativ 30–40% și clasa IV peste aproximativ 40%.

Când apare hipotensiunea?

Târziu, în clasele a treia și a patra. În clasele I și II tensiunea sistolică este menținută prin tahicardie și vasoconstricție, chiar dacă perfuzia țesuturilor este deja afectată.

Pacienții reali se încadrează în schemă?

Nu întotdeauna. Analiza registrului german de traumă, pe peste 21.000 de pacienți, a arătat că o proporție importantă nu respectă combinațiile prevăzute de schemă.

Ce alternativă a fost propusă?

O clasificare construită direct pe indicele de șoc: sub 0,6 fără șoc, 0,6–1,0 șoc ușor, 1,0–1,4 șoc moderat și de la 1,4 șoc sever, cu creșterea progresivă a transfuziilor și a mortalității.

Pot estima cantitatea de sânge pierdut din puls și tensiune?

Nu. Nicio combinație nu permite acest calcul, iar încercarea produce erori în ambele direcții. Toleranța la pierderea de volum variază considerabil între persoane.

Se aplică la vârstnici?

Cu rezerve mari. Tahicardia care definește clasele a doua și a treia poate lipsi complet la vârstnici sau la pacienții cu medicație bradicardizantă, deși pierderea este aceeași.

Și la copii?

Logica se schimbă. Rezerva cardiovasculară le permite să mențină tensiunea până foarte târziu, deci hipotensiunea este un semn tardiv. Tahicardia este, în schimb, un semnal precoce important.

Ce arată și ce nu arată

Ce arată Ce nu arată
Ordinea în care cedează compensarea Cantitatea exactă de sânge pierdut
De ce tensiunea normală nu înseamnă stabilitate Momentul în care tensiunea va ceda
O schemă utilă pentru predare O regulă aplicabilă fiecărui pacient
Prioritatea semnelor de perfuzie Severitatea la o singură evaluare
Că hipotensiunea apare târziu Că absența ei înseamnă pierdere mică

Greșeli frecvente de interpretare

Estimarea volumului pierdut din clasa aparentă

Schema presupune un organism mediu. Doi adulți sănătoși care pierd aceeași cantitate de sânge pot avea pulsuri și tensiuni foarte diferite, iar o valoare nu se traduce într-o cantitate.

Așteptarea hipotensiunii pentru a considera pacientul instabil

Tensiunea este una dintre ultimele variabile care cedează. O parte importantă dintre pacienții care vor necesita transfuzie masivă ajung la spital cu tensiuni peste 90 mmHg.

Aplicarea schemei la vârstnic fără ajustare

Tahicardia poate lipsi din cauza vârstei sau a medicației. Un pacient vârstnic în clasa a treia poate avea un puls care, pe schemă, ar corespunde clasei I.

De ce contează

Clasele de hemoragie sunt un exemplu bun de schemă care și-a îndeplinit scopul didactic și a fost apoi folosită dincolo de el. Ca instrument de predare, explică perfect de ce un pacient cu tensiune normală poate fi în pericol. Ca instrument de evaluare la patul pacientului, a fost testată pe peste 21.000 de cazuri reale și a cedat. Reacția corectă nu a fost să o abandoneze, ci să o completeze cu un raport care nu cere încadrarea într-o treaptă: pulsul împărțit la tensiune.

Concluzie

Clasele de hemoragie împart pierderea de sânge în patru trepte, după procentul estimat de volum pierdut și modificările semnelor vitale: până la 15%, 15–30%, 30–40% și peste 40%. Schema arată ordinea în care cedează compensarea și explică de ce hipotensiunea apare târziu, dar este didactică, nu o regulă clinică. Analiza registrului german de traumă, pe peste 21.000 de pacienți, a arătat că pacienții reali nu se distribuie conform ei și a propus o clasificare construită direct pe indicele de șoc, cu pragurile 0,6, 1,0 și 1,4.

Referințe

American College of Surgeons Committee on Trauma. Advanced Trauma Life Support Student Course Manual. 10th ed. Chicago: American College of Surgeons; 2018.

Susține descrierea celor patru clase de hemoragie, procentele de volum sanguin pierdut și tabloul clinic asociat fiecărei clase.

Mutschler M, Nienaber U, Brockamp T, et al. A critical reappraisal of the ATLS classification of hypovolaemic shock: does it really reflect clinical reality? Resuscitation. 2013;84(3):309–313. doi:10.1016/j.resuscitation.2012.07.012

Susține constatarea că pacienții reali nu se distribuie conform schemei clasice bazate pe semne vitale citite separat.

Mutschler M, Nienaber U, Münzberg M, et al. The Shock Index revisited – a fast guide to transfusion requirement? A retrospective analysis on 21,853 patients derived from the TraumaRegister DGU. Critical Care. 2013;17(4):R172. doi:10.1186/cc12851

Susține clasificarea alternativă construită pe indicele de șoc și creșterea progresivă a transfuziilor și a mortalității între clase.

Vandromme MJ, Griffin RL, Kerby JD, McGwin G Jr, Rue LW 3rd, Weinberg JA. Identifying lost potential: prehospital shock index predicts massive transfusion. Journal of Trauma. 2011;70(2):384–388. doi:10.1097/TA.0b013e3182095a0a

Susține afirmația că o parte importantă dintre pacienții cu necesar de transfuzie masivă ajung la spital cu tensiuni peste 90 mmHg.

Termeni corelați

Shock Index, Transfuzie masivă, Volum sanguin circulant, Rezervă compensatorie, Șoc decompensat

« Înapoi la enciclopedie

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00