Instrumente Healthwise gratuite: Creează cont →

Shock Index (indicele de șoc): formula de calcul, valori normale și interpretare clinică

by Mihaela Marinescu
Shock Index (indicele de șoc): formula de calcul, valori normale și interpretare clinică

Shock Index (SI), numit și indicele de șoc sau indicele Allgöwer, este raportul dintre frecvența cardiacă și tensiunea arterială sistolică: Shock Index = puls / tensiune sistolică. Indicele crește atunci când inima trebuie să bată mai repede pentru a menține tensiunea, ceea ce se întâmplă în primele etape ale unei hemoragii sau ale altor forme de dezechilibru circulator, adesea înainte ca hipotensiunea să devină vizibilă. La adulții sănătoși, în repaus, valoarea se situează de obicei între 0,5 și 0,7, iar valorile peste 0,9–1 semnalează un risc hemodinamic crescut. Shock Index este însă un semnal de alarmă, nu un diagnostic: un indice crescut nu confirmă șocul, iar un indice normal nu îl exclude.

Relevanța indicelui vine din felul în care organismul se apără de pierderea de volum circulant. Sistemul nervos simpatic accelerează inima și strânge vasele periferice, astfel încât tensiunea sistolică poate rămâne aproape neschimbată chiar și după pierderea unei cantități importante de sânge. Privite separat, un puls de 110 bătăi pe minut și o tensiune de 115 mmHg nu par dramatice. Raportate unul la altul, ele descriu o circulație care lucrează deja la limita compensării.

Confuzia apare din două direcții opuse. Pe de o parte, formula este atât de simplă încât pare să ofere un verdict: peste un anumit prag „e șoc”, sub el „nu e”. Pe de altă parte, aceeași simplitate face ca indicele să fie influențat de factori care nu au legătură cu volumul de sânge: febra, durerea, anxietatea, sarcina, medicamentele care încetinesc pulsul sau hipertensiunea cronică. Din acest motiv, Shock Index are valoare doar dacă este interpretat în context, urmărit de preferință în timp și integrat cu examenul clinic și cu ceilalți indicatori ai perfuziei.

Indicele a fost propus de chirurgii Martin Allgöwer și Caius Burri în 1967, ca metodă rapidă de estimare a severității hipovolemiei pe baza a două semne vitale disponibile oriunde. De atunci a fost studiat în traumatologie, în hemoragia digestivă, în obstetrică, în sepsis, în infarctul miocardic și în embolia pulmonară, iar din el au derivat mai multe variante: Modified Shock Index, Age Shock Index, indicele invers și indicele ajustat pentru vârstă la copii.

Shock Index în șapte idei

  • Shock Index se obține împărțind pulsul la tensiunea „mare”, cea sistolică; la un adult sănătos în repaus iese de obicei între 0,5 și 0,7.
  • Când corpul pierde sânge sau lichide, inima bate mai repede ca să țină tensiunea pe loc, așa că raportul crește înainte ca tensiunea să scadă.
  • Valorile de peste 0,9 sau 1 arată că circulația poate fi suprasolicitată, dar febra, durerea sau emoțiile pot da același rezultat.
  • Un indice normal poate ascunde o hemoragie, mai ales la vârstnici sau la cei care iau medicamente care încetinesc inima.
  • La copii și la gravide valorile obișnuite sunt altele, așa că pragurile adulților nu li se potrivesc.
  • Există variante ale indicelui care țin cont de tensiunea medie sau de vârstă, dar niciuna nu pune singură un diagnostic.
  • Leșinul, confuzia, sângerarea mare sau respirația grea sunt motive de a suna la 112, indiferent cât arată calculul.

Formula Shock Index: un raport între două semne vitale

Formula standard a indicelui de șoc este Shock Index = frecvența cardiacă / tensiunea arterială sistolică, prescurtat SI = FC / TAS. Frecvența cardiacă se exprimă în bătăi pe minut, iar tensiunea sistolică în milimetri coloană de mercur (mmHg). Rezultatul se notează ca număr zecimal, fără unitate de măsură, chiar dacă, strict dimensional, este un raport între mărimi diferite. Folosirea convențională a acestor unități face ca valorile să fie comparabile între studii și între pacienți.

Notă Healthwise
Conținutul acestui articol are scop exclusiv educațional și informațional. Nu substituie consultul medical, diagnosticul sau recomandarea terapeutică personalizată. Dacă te confrunți cu simptome sau ai întrebări despre sănătatea ta, consultă un medic.

Calculatoare medicale

Cunoaște-ți corpul.
Cu instrumente construite pe dovezi.

Pentru tine: greutate, inimă, sarcină, somn. Pentru medici: scoruri clinice și formule de laborator. Fiecare rezultat vine cu mecanismul din spatele lui și se exportă în PDF.

218
calculatoare disponibile
Toate calculatoarele
Susține Healthwise Gratuit pentru toți. Nu gratuit de făcut. Informație medicală, instrumente și dosare de sănătate, gratuite și construite pe dovezi științifice. Vedeți ce costă și cum puteți ajuta. Susține Healthwise

Tensiunea diastolică nu intră în formula standard. Acest detaliu are importanță practică: două persoane cu aceeași tensiune sistolică și același puls au același Shock Index, chiar dacă una are diastolica 90 mmHg și cealaltă 50 mmHg. Pentru a include și componenta diastolică s-a dezvoltat Modified Shock Index, care folosește presiunea arterială medie. Cei doi indici nu sunt interschimbabili și nu se interpretează cu aceleași praguri.

Simplitatea este principalul avantaj al indicelui. Nu necesită aparatură specială, analize de laborator sau calcule complexe: orice tensiometru care afișează și pulsul oferă cele două valori. Din acest motiv, Shock Index a fost propus pentru triajul din departamentele de urgență, pentru evaluarea prespitalicească și pentru contextele cu resurse limitate, unde decizia de transfer sau de escaladare a îngrijirii trebuie luată rapid.

De unde vine Shock Index: Allgöwer, Burri și chirurgia de traumă din anii 1960

Shock Index s-a născut într-un spital regional din estul Elveției. Martin Allgöwer (1917–2007), chirurg format la Geneva, Zürich și Basel, cu un stagiu de cercetare la Galveston, în Texas, a condus între 1956 și 1966 secția de chirurgie a Spitalului Cantonal din Chur. În 1958 a fost unul dintre fondatorii grupului AO (Arbeitsgemeinschaft für Osteosynthesefragen), alături de Maurice E. Müller și Hans Willenegger. Grupul a standardizat tratamentul chirurgical al fracturilor și a influențat traumatologia din întreaga lume. Între 1967 și 1983, Allgöwer a condus clinica de chirurgie a Spitalului Cantonal din Basel.

Coautorul indicelui, Caius Burri (1930–2002), s-a format în chirurgie la Chur, sub îndrumarea lui Allgöwer, între 1964 și 1967, apoi l-a urmat la Basel. Ulterior a devenit profesor de chirurgie a traumei la Universitatea din Ulm, unde a condus clinica între 1973 și 1991. Printre temele lui de cercetare se numărau șocul, pierderea de sânge și înlocuirea volemică, adică exact întrebările la care indicele încerca să răspundă. În 1983 a fost președintele Societății Germane de Chirurgie a Traumei.

Lucrarea care a introdus indicele, intitulată simplu „Schockindex”, a apărut în 1967 în revista Deutsche Medizinische Wochenschrift. Contextul explică forma formulei. Chirurgul de gardă al anilor 1960 nu avea la îndemână monitorizarea hemodinamică invazivă sau măsurarea rapidă a lactatului, iar hemoglobina se modifica prea târziu pentru a ghida decizia din primele minute. Avea însă pulsul și un tensiometru. Raportul dintre cele două a fost propus ca estimare rapidă a severității pierderii de volum, ușor de calculat la patul pacientului și ușor de comunicat între colegi.

Faptul că un instrument conceput acum aproape șase decenii pentru chirurgia de traumă a fost preluat în obstetrică, în medicina de urgență și în terapia intensivă spune ceva despre valoarea ideii de bază: semnele vitale citite împreună spun mai mult decât atunci când sunt citite separat. Spune însă și ceva despre limitele lui, discutate în continuare. Formula a rămas aceeași, în timp ce populațiile la care se aplică s-au diversificat considerabil.

Cum se calculează Shock Index: patru exemple

Exemplul 1. Puls 70, tensiune 120/80 mmHg. SI = 70 / 120 ≈ 0,58. Valoarea se află în intervalul descris frecvent la adulții sănătoși, în repaus, și reflectă o relație obișnuită între ritmul inimii și presiunea sistolică.

Exemplul 2. Puls 90, tensiune 110/70 mmHg. SI = 90 / 110 ≈ 0,82. Rezultatul depășește intervalul fiziologic uzual, dar nu demonstrează existența unei tulburări. Poate apărea după efort, la o persoană anxioasă, în timpul unei febre sau la cineva care are în mod obișnuit tensiunea mai joasă. Interpretarea depinde de simptome, de context și, ideal, de valorile anterioare ale aceleiași persoane.

Exemplul 3. Puls 120, tensiune 110/70 mmHg. SI = 120 / 110 ≈ 1,09. Tensiunea sistolică nu este sub limita clasică a hipotensiunii, însă pulsul a depășit-o numeric. În prezența unei sângerări, a unui traumatism, a unei infecții severe sau a unor semne de perfuzie slabă, această combinație justifică evaluare medicală urgentă.

Exemplul 4. Puls 130, tensiune 85/55 mmHg. SI = 130 / 85 ≈ 1,53. Aici tahicardia se asociază cu hipotensiune, iar indicele este marcat crescut. Situația sugerează că mecanismele de compensare au fost depășite sau sunt pe cale să fie depășite și reprezintă o urgență medicală.

Tabel Shock Index: combinații de puls și tensiune sistolică

Puls (bătăi/min)Tensiune sistolică (mmHg)Shock Index
601200,50
701200,58
801200,67
901200,75
901100,82
1001100,91
1101101,00
1201001,20
130901,44
140801,75

Valorile din tabel sunt rezultate matematice, nu categorii diagnostice. Ele arată cât de repede se schimbă raportul atunci când cele două semne vitale evoluează în direcții opuse: o creștere a pulsului cu 30 de bătăi și o scădere a tensiunii cu 20 mmHg sunt suficiente pentru a trece de la 0,75 la 1,20. Tocmai această sensibilitate la mișcări simultane face indicele util, dar și vulnerabil la erori de măsurare.

De ce Shock Index crește înaintea hipotensiunii: fiziologia compensării circulatorii

Pentru a înțelege ce măsoară indicele de șoc, este util să pornim de la două relații de bază ale circulației. Debitul cardiac, adică volumul de sânge pompat de inimă într-un minut, este produsul dintre frecvența cardiacă și volumul-bătaie (cantitatea de sânge ejectată la fiecare contracție). Tensiunea arterială depinde, la rândul ei, de debitul cardiac și de rezistența opusă de vasele periferice. Orice scădere a volumului circulant reduce sângele care se întoarce la inimă, iar inima umplută mai puțin ejectează un volum-bătaie mai mic.

Organismul nu așteaptă ca tensiunea să scadă pentru a reacționa. Baroreceptorii din sinusul carotidian și din arcul aortic detectează reducerea întinderii pereților arteriali și transmit semnalul către centrii cardiovasculari din trunchiul cerebral. Răspunsul este rapid: crește activitatea simpatică, scade influența vagală asupra inimii, se eliberează catecolamine din glandele suprarenale, iar sistemul renină–angiotensină–aldosteron și hormonul antidiuretic încep să rețină apă și sare.

Efectele vizibile ale acestei reacții sunt accelerarea pulsului, creșterea forței de contracție a inimii și vasoconstricția periferică, adică îngustarea vaselor din piele, mușchi, rinichi și intestin. Sângele este redistribuit către creier și inimă, organele care tolerează cel mai greu lipsa de oxigen. Rezultatul net poate fi o tensiune sistolică aproape normală, menținută cu prețul unui puls tot mai rapid și al unei perfuzii tot mai sărace în țesuturile periferice.

Shock Index surprinde exact acest dezechilibru. Dacă volumul-bătaie scade, iar pulsul crește pentru a compensa, numărătorul formulei se mărește înainte ca numitorul să se micșoreze. Studiile hemodinamice au arătat că indicele se corelează invers cu volumul-bătaie și cu lucrul mecanic al ventriculului stâng: cu cât inima ejectează mai puțin la fiecare bătaie, cu atât raportul tinde să fie mai mare. Indicele nu măsoară direct aceste mărimi, dar le reflectă indirect, prin modul în care organismul reacționează la scăderea lor.

Un studiu realizat pe donatori de sânge sănătoși, cărora li s-a recoltat o unitate standard de aproximativ 450 ml, a ilustrat acest principiu: după donare, Shock Index s-a modificat într-un mod mai ușor de detectat decât pulsul sau tensiunea luate separat. Modelul are limite, fiindcă o pierdere controlată la o persoană sănătoasă, în repaus, nu seamănă cu o hemoragie traumatică însoțită de durere și stres, însă arată de ce raportul poate fi mai informativ decât fiecare componentă izolată.

o tensiune normală nu înseamnă că circulația este normală

Tensiunea arterială este una dintre ultimele variabile care cedează într-o hemoragie, tocmai pentru că organismul o apără prin toate mecanismele disponibile. Un adult tânăr poate pierde o parte considerabilă din volumul de sânge înainte ca tensiunea sistolică să scadă sub 90 mmHg. În această fereastră, pulsul accelerat, tegumentele reci, timpul prelungit de recolorare capilară, neliniștea și scăderea diurezei sunt semnele care trădează compensarea. Shock Index a fost propus tocmai pentru a face vizibilă această etapă, dar el doar o sugerează, nu o demonstrează.

Toleranța la pierderea de sânge diferă de la o persoană la alta

Pentru a studia hemoragia fără a recolta sânge, fiziologii folosesc un model de laborator numit presiune negativă pe partea inferioară a corpului. Participantul stă într-o cameră etanșă până la talie, sigilată cu o fustă de neopren, iar presiunea din cameră este redusă treptat. Sângele este „tras” spre picioare și bazin, astfel încât volumul care se întoarce la inimă scade, ca într-o hemoragie. Modelul reproduce fidel răspunsurile hemodinamice din hemoragia reală. La persoanele cu toleranță redusă, o presiune negativă de 30 mmHg corespunde unei pierderi de aproximativ 450 ml, iar protocolul complet, dus până la apariția senzației de leșin, echivalează cu o pierdere de aproximativ 1200 ml.

Rezultatul cel mai important al acestor studii este variabilitatea. Aproximativ două treimi dintre participanți tolerează pierderea centrală de volum dincolo de pragul folosit ca referință, iar o treime ajung la senzația de leșin înaintea lui. Cei cu toleranță mare nu au mai mult sânge. Ei își cresc mai mult pulsul și rezistența vasculară periferică, iar fluxul de sânge spre creier scade mai lent. Femeile au, în medie, o toleranță mai mică decât bărbații. Diferența dintre starea de repaus și răspunsul fiziologic maxim posibil a fost numită rezervă compensatorie.

Pentru Shock Index, implicația este că aceeași valoare poate descrie situații foarte diferite. Un indice de 0,9 poate aparține unei persoane cu rezervă mare, care mai poate compensa mult timp, sau unei persoane cu rezervă mică, aflate aproape de limită. Formula nu poate spune care dintre ele se află în fața medicului. De aici interesul pentru dispozitive care încearcă să estimeze direct rezerva compensatorie din forma undei de puls, o direcție aflată încă în cercetare.

aceeași pierdere de sânge nu produce aceleași cifre la doi oameni diferiți

Pragurile din tabele presupun un organism mediu. În realitate, doi adulți sănătoși care pierd aceeași cantitate de sânge pot avea pulsuri și tensiuni foarte diferite, iar unul dintre ei poate fi aproape de leșin în timp ce celălalt pare neafectat. Această variabilitate ține de reflexe, de tonusul vaselor și de sex, nu de voință sau de condiția fizică aparentă. De aceea, o valoare a indicelui nu poate fi tradusă într-o cantitate de sânge pierdut.

Clasele de hemoragie și locul indicelui de șoc

Ghidurile de traumatologie descriu, în mod tradițional, patru clase de hemoragie, definite după procentul estimat de volum sanguin pierdut și după modificările semnelor vitale. Schema este didactică, nu o regulă care se aplică fiecărui pacient, dar explică de ce raportul dintre puls și tensiune crește progresiv.

ClasaPierdere estimată din volumul sanguinPuls (tendință)Tensiune sistolică (tendință)Ce se întâmplă cu Shock Index
Ipână la aproximativ 15%normal sau ușor crescutnormalărămâne de obicei în intervalul uzual
IIaproximativ 15–30%crescutnormalăîncepe să crească
IIIaproximativ 30–40%marcat crescutscăzutăcrește evident, frecvent peste 1
IVpeste 40%foarte crescut sau, tardiv, scăzutfoarte scăzutămarcat crescut, cu excepția fazelor terminale

Analiza registrului german de traumă TraumaRegister DGU, care a inclus peste 21.000 de pacienți, a arătat că pacienții reali nu se distribuie întotdeauna conform acestei scheme bazate pe semne vitale separate. Autorii au propus o clasificare a șocului hipovolemic construită direct pe Shock Index: sub 0,6 fără șoc, între 0,6 și 1,0 șoc ușor, între 1,0 și 1,4 șoc moderat și de la 1,4 în sus șoc sever. Pe măsură ce pacienții treceau dintr-o clasă în alta, creșteau proporția celor transfuzați, numărul de unități de sânge administrate și mortalitatea. Clasificarea a fost derivată dintr-o populație de traumă predominant contuzivă și nu poate fi transferată automat în alte contexte.

Clasă (după Shock Index)Interval Shock IndexInterpretare în studiul de registru
Isub 0,6fără semne de șoc
II0,6 – sub 1,0șoc ușor
III1,0 – sub 1,4șoc moderat
IV1,4 și pesteșoc sever

Șocul compensat: perioada în care cifrele par liniștitoare

Șocul compensat este etapa în care mecanismele fiziologice reușesc încă să mențină presiunea arterială, deși perfuzia țesuturilor este deja afectată. Pacientul poate vorbi, poate sta în picioare și poate avea o tensiune aparent normală. În același timp, poate avea puls rapid, piele palidă și rece, transpirație, sete, neliniște și urină mai puțină. Această fază este clinic cea mai valoroasă, pentru că intervenția făcută acum are cele mai mari șanse să prevină decompensarea.

Shock Index poate contribui la identificarea acestui dezechilibru, dar nu toți pacienții cu șoc compensat au un indice crescut. Răspunsul tahicardic variază de la o persoană la alta, iar unii pacienți, în special cei cu sângerare intraabdominală, pot prezenta paradoxal un puls relativ lent, printr-un reflex vagal descris în hemoragia internă. Invers, tahicardia izolată nu dovedește hipoperfuzia. Diagnosticul șocului compensat se pune pe ansamblul semnelor, nu pe o singură cifră.

Ce se întâmplă când compensarea cedează

Mecanismele de compensare au un cost și o limită. Vasoconstricția prelungită privează intestinul, rinichii și mușchii de oxigen, celulele trec la metabolism anaerob, iar lactatul se acumulează. Inima, care bate tot mai repede, are mai puțin timp să se umple între contracții, iar aportul ei propriu de oxigen devine insuficient. La un moment dat, tensiunea începe să scadă rapid, iar pacientul trece în șoc decompensat. În această etapă, indicele de șoc este de regulă marcat crescut, însă în fazele terminale pulsul poate încetini, iar raportul poate scădea înșelător, tocmai când situația este cea mai gravă.

Observația că pulsul poate încetini în faza finală a unei hemoragii nu este nouă. În 1944, fiziologii britanici Henry Barcroft, Otto Edholm, John McMichael și Edward Sharpey-Schafer au studiat ce se întâmplă cu circulația unor voluntari cărora li se recolta sânge în mod controlat. La unul dintre ei, după aproximativ 1080 ml de sânge recoltat, tensiunea sistolică a scăzut sub 40 mmHg, pulsul a coborât sub 60 de bătăi pe minut, rezistența vasculară periferică a scăzut, iar voluntarul a leșinat. Exact în momentul cel mai critic, inima nu a accelerat, ci a încetinit.

Studiile moderne, care folosesc modelul de laborator cu presiune negativă pe partea inferioară a corpului, au descris aceeași secvență mai detaliat, în două faze. În prima, rezistența vasculară periferică scade brusc, probabil sub efectul metaboliților acumulați local, iar presiunea arterială medie coboară de la aproximativ 94 la 83 mmHg. În a doua apare o bradicardie bruscă, prin retragerea tonusului simpatic, iar presiunea medie scade la aproximativ 60 mmHg. Senzația de leșin urmează în mai puțin de 10 secunde după o scădere de aproximativ 30% a presiunii medii. Autorii interpretează încetinirea inimii ca pe o ultimă încercare de a permite umplerea ventriculelor și de a reduce efortul inimii. Reflexul Bezold–Jarisch, pornit din receptorii unui ventricul aproape gol, rămâne explicația clasică, încă discutată.

Consecința pentru Shock Index este directă. Formula presupune că pulsul crește pe măsură ce volumul scade. În faza de decompensare, numărătorul scade odată cu numitorul, iar indicele poate rămâne neschimbat sau chiar poate coborî, exact când pacientul se află în cea mai mare primejdie. Observațiile clinice nu au confirmat această secvență la toți pacienții, dar ea explică de ce o cifră liniștitoare trebuie citită întotdeauna alături de starea pacientului.

un puls care încetinește în timpul unei hemoragii nu este un semn de ameliorare

Într-o sângerare, un puls care coboară de la 120 la 70 poate însemna două lucruri opuse: oprirea sângerării și refacerea volumului sau epuizarea mecanismelor de compensare. Diferența nu o face cifra, ci contextul. O persoană care își recapătă culoarea, devine mai lucidă și are tensiunea în creștere se ameliorează. Una care devine palidă, confuză și are tensiunea în scădere se deteriorează. De aceea, scăderea pulsului se interpretează numai împreună cu tensiunea, starea de conștiență și perfuzia periferică.

Valori normale ale Shock Index și pragurile folosite în interpretare

La adulții sănătoși, în repaus, Shock Index este descris frecvent în intervalul aproximativ 0,5–0,7. Unele studii folosesc limite mai largi, iar datele populaționale arată că valorile normale variază cu vârsta și cu sexul: tinerii și femeile au, în medie, indici ușor mai mari, în timp ce vârstnicii, la care tensiunea sistolică tinde să crească, au adesea indici mai mici. Nu există un singur interval universal valabil pentru toate vârstele, toate populațiile și toate situațiile clinice.

Cea mai mare analiză a valorilor normale provine din Statele Unite, din ancheta națională de sănătate și nutriție NHANES, derulată între 1999 și 2008. Cercetătorii au calculat indicele de șoc pentru 33.906 persoane de cel puțin 10 ani, care reprezentau, după ponderarea statistică, populația generală. Pe baza lor au construit curbe de percentile pe vârste și sexe, asemănătoare graficelor de creștere folosite în pediatrie.

Două tendințe au fost constante. Prima: valorile indicelui scad odată cu vârsta. Un adolescent are, în mod normal, un indice mai mare decât un adult de vârstă mijlocie, iar acesta, unul mai mare decât un vârstnic. Explicația este fiziologică: pulsul de repaus scade ușor cu vârsta, în timp ce tensiunea sistolică crește pe măsură ce arterele devin mai rigide. A doua: femeile au valori mai mari decât bărbații la toate vârstele, în principal pentru că au, în medie, tensiuni sistolice mai mici și pulsuri ușor mai rapide.

Consecința practică este surprinzătoare. Pragul de 0,9, citat frecvent ca limita de la care începe îngrijorarea, depășește percentila 97 la bărbații sub 25 de ani și la femeile sub 40 de ani. Altfel spus, pentru un tânăr sănătos în repaus, un indice de 0,9 nu este o valoare „la limită”, ci una pe care mai puțin de trei persoane din o sută o au în mod obișnuit. La vârstnici, situația se inversează: valoarea lor obișnuită este mai mică, distanța până la pragurile generale este mai mare, iar o deteriorare reală poate rămâne sub prag.

Autorii au concluzionat că normele indicelui variază cu vârsta și cu sexul și că valorile de referință specifice ar putea fi mai utile decât un singur prag pentru toată lumea. Deocamdată, practica clinică folosește în continuare praguri unice, motiv pentru care interpretarea pe care o adaugă medicul contează cu atât mai mult.

Cea mai utilă valoare de referință este adesea propria valoare de bază a persoanei. Un sportiv cu puls de repaus de 50 și tensiune de 120 mmHg are un indice de 0,42. Dacă, după un traumatism, ajunge la puls 85 și tensiune 115 mmHg, indicele său de 0,74 pare încă banal, dar a crescut cu peste 70% față de nivelul obișnuit. Din acest motiv, în spital contează adesea mai mult direcția în care se mișcă indicele decât valoarea izolată.

Shock IndexInterpretare orientativă la adult
0,5–0,7interval fiziologic frecvent descris în repaus
0,71–0,89peste intervalul uzual; se interpretează în context
0,9–0,99poate indica risc hemodinamic crescut în anumite populații
1,0–1,39valoare crescută, asociată cu instabilitate în multe studii
1,4 și pestevaloare marcat crescută, asociată cu risc important

Tabelul nu reprezintă o clasificare universal validată a șocului. Pragurile sunt folosite diferit în cercetări și în protocoale, iar performanța lor depinde de populația evaluată, de momentul măsurării și de rezultatul urmărit: necesar de transfuzie, internare în terapie intensivă, intervenție chirurgicală sau mortalitate. Un prag care funcționează bine într-un registru de traumă poate funcționa modest într-un departament de urgență general.

Ce înseamnă Shock Index peste 0,9

Pragul de 0,9 este unul dintre cele mai frecvent folosite în literatură. Un studiu din departamentul de urgență publicat în 1994 a arătat că pacienții cu indice de cel puțin 0,9 la sosire aveau mai des boli acute critice și necesitau mai frecvent internare și tratament intensiv, chiar dacă pulsul și tensiunea luate separat nu păreau alarmante. Ulterior, în traumatologie, valorile peste 0,9 au fost asociate cu mortalitate crescută și cu necesar transfuzional mai mare.

Un indice de 0,9 poate rezulta, de exemplu, dintr-un puls de 99 și o tensiune sistolică de 110 mmHg. Niciuna dintre cele două valori nu este, izolat, neapărat îngrijorătoare. Raportul poate reflecta însă o modificare a echilibrului dintre frecvența cardiacă și presiunea arterială, care merită verificată prin repetarea măsurării și pusă în context. Totodată, studii mari realizate în populații generale de urgență au constatat că pragurile de 0,7 și 0,9 cresc doar modest probabilitatea de internare sau deces, iar valorile mai mari, în jur de 1,2, au o semnificație mai clară. Pragul de 0,9 este deci o invitație la atenție, nu un test diagnostic.

Ce înseamnă Shock Index de 1

Un Shock Index de 1 apare atunci când valoarea numerică a pulsului este egală cu cea a tensiunii sistolice, de exemplu puls 110 și tensiune 110 mmHg. Pragul are o semnificație intuitivă: în mod normal, tensiunea sistolică este considerabil mai mare decât pulsul, iar momentul în care cele două se întâlnesc sugerează că sistemul circulator funcționează în afara zonei obișnuite. Revizuirile literaturii arată că valorile de peste 1 se asociază, în numeroase populații, cu mortalitate crescută, cu activarea protocoalelor de transfuzie masivă și cu internarea în terapie intensivă.

Un pacient poate avea totuși indice 1 din cauza unei tahicardii produse de febră sau de durere, fără hipoperfuzie. Invers, un pacient în șoc cardiogen, tratat cu beta-blocante, poate avea un indice sub 1. Ghidurile britanice pentru hemoragia digestivă inferioară au ales pragul de 1 pentru a separa pacienții instabili de cei stabili, tocmai pentru că este ușor de aplicat, dar îl folosesc ca filtru de triaj, nu ca diagnostic.

shock index de 1 este un semnal de evaluare, nu un diagnostic de șoc

Cifra 1 a devenit, în multe materiale online, un fel de linie roșie: peste ea ar exista șoc, sub ea nu. Realitatea biologică este mai graduală. Indicele nu știe de ce pulsul a crescut sau de ce tensiunea a scăzut și nu măsoară oxigenarea țesuturilor. El spune doar că relația dintre cele două semne vitale s-a schimbat suficient cât să merite o explicație. Explicația o dau examenul clinic, istoricul, lactatul, ecografia sau evoluția în timp, nu pragul în sine.

Ce înseamnă Shock Index peste 1,4

Valorile marcat crescute, de 1,4 și peste, au fost asociate în studiile de traumă cu hemoragie severă, cu necesar mare de produse sanguine și cu mortalitate ridicată. În clasificarea derivată din registrul german de traumă, acest prag delimitează șocul sever. Un indice atât de mare rezultă de regulă din asocierea tahicardiei importante cu hipotensiunea, combinație care indică deteriorare hemodinamică și impune evaluare și tratament de urgență. Severitatea reală trebuie însă stabilită prin examen clinic, investigații și monitorizare, nu exclusiv prin raportul puls/tensiune.

De ce un Shock Index normal nu exclude șocul

Un indice normal poate apărea în mai multe situații în care circulația este, de fapt, compromisă. Un pacient poate avea pulsul încetinit de beta-blocante, de blocante ale canalelor de calciu de tip verapamil sau diltiazem, de un stimulator cardiac setat la frecvență fixă ori de o tulburare de conducere. La vârstnici, răspunsul tahicardic este adesea diminuat. Hipertensiunea cronică ridică tensiunea de bază, astfel încât o scădere importantă poate lăsa valoarea absolută încă „normală”. În hemoragia intraabdominală poate apărea bradicardie relativă, iar în fazele terminale ale șocului pulsul poate încetini.

Studiile de performanță confirmă această limită: Shock Index are, în general, o specificitate bună și o sensibilitate modestă. Cu alte cuvinte, atunci când este mult crescut, indică destul de des o tulburare reală, dar atunci când este normal, nu o exclude. Prin urmare, un indice normal nu are valoarea unui test de excludere a șocului și nu trebuie folosit pentru a liniști un pacient care are semne clinice îngrijorătoare.

De ce un Shock Index crescut nu confirmă șocul

Tahicardia poate fi produsă de numeroși factori care nu au legătură cu volumul de sânge: febra, durerea, anxietatea, efortul fizic recent, anemia cronică, deshidratarea ușoară, hipertiroidismul, consumul de cafeină sau de stimulante, sevrajul alcoolic și unele medicamente, precum bronhodilatatoarele beta-agoniste. De asemenea, o tensiune sistolică mai joasă poate fi o particularitate individuală, mai ales la femeile tinere și la persoanele cu greutate mică. Prin urmare, un indice crescut nu demonstrează automat hipoperfuzie sau insuficiență circulatorie.

SituațieEfect asupra Shock IndexDe ce poate induce în eroare
febră, durere, anxietate, efort recentcreștetahicardie fără pierdere de volum
sarcinacrește moderatpuls fiziologic mai rapid și tensiune mai joasă
anemie cronică, hipertiroidismcreșteinima compensează alte cauze, nu hipovolemia
fibrilație atrială cu răspuns rapidcreștefrecvența reflectă aritmia, nu volumul
beta-blocante, verapamil, diltiazemscadepulsul nu poate crește proporțional cu pierderea
stimulator cardiac, bloc atrioventricularscade sau rămâne fixfrecvența nu răspunde la stres
hipertensiune arterială cronicăscadetensiunea de bază ridicată maschează scăderea relativă
traumatism cranian sever cu hipertensiune intracranianăscadereflexul Cushing ridică tensiunea și încetinește pulsul
leziune medulară înaltă (șoc neurogen)poate rămâne normalhipotensiunea se asociază cu bradicardie
sportivi antrenațivaloare de bază micăo creștere importantă poate rămâne sub pragurile uzuale

Shock Index în traumatologie, hemoragie și decizia de transfuzie

Traumatologia este domeniul în care Shock Index a fost studiat cel mai intens. Identificarea rapidă a hemoragiei este esențială, iar o parte dintre pacienții cu pierdere importantă de sânge nu au hipotensiune la prima evaluare. Un studiu pe pacienți traumatizați a arătat că valorile peste 0,9 se asociau cu mortalitate crescută, iar indicele aducea informație suplimentară față de semnele vitale citite separat. Alte cercetări au constatat că indicele măsurat încă din etapa prespitalicească poate identifica pacienții aparent normotensivi care vor avea nevoie de transfuzie masivă.

Indicele crescut poate susține necesitatea unei evaluări rapide pentru hemoragie, a monitorizării atente și a pregătirii produselor sanguine. Interpretarea trebuie făcută însă împreună cu mecanismul traumatismului, cu examenul clinic, cu statusul mental, cu perfuzia periferică, cu ecografia de tip FAST și cu investigațiile imagistice. Shock Index nu înlocuiește evaluarea primară a pacientului traumatizat și nici protocoalele de resuscitare, ci le completează.

Criteriul „puls mai mare decât tensiunea” în triajul pacientului traumatizat

Ghidul american pentru triajul prespitalicesc al pacienților traumatizați, actualizat în 2021 de un grup național de experți, ajută echipajele de ambulanță să decidă care pacienți trebuie transportați direct la un centru de traumă de nivel înalt. Printre criteriile „roșii”, cele mai grave, se află semnele vitale, cu praguri diferite pe vârste. Între 10 și 64 de ani, criteriul este tensiunea sistolică sub 90 mmHg sau un puls mai mare decât tensiunea sistolică. De la 65 de ani, pragul tensiunii urcă la 110 mmHg, cu aceeași regulă a pulsului mai mare decât tensiunea. Între 0 și 9 ani se folosește o formulă bazată pe vârstă: tensiune sistolică sub 70 mmHg plus dublul vârstei în ani.

Ghidul nu folosește termenul de Shock Index, dar un puls mai mare decât tensiunea sistolică înseamnă exact un indice peste 1. Pragul mai ridicat al tensiunii după 65 de ani recunoaște un fenomen descris mai sus: la vârstnici, o tensiune aparent acceptabilă poate ascunde o scădere importantă față de valorile lor obișnuite.

Raportul dintre puls și tensiune a fost susținut de studii precum cel realizat într-un centru de traumă de nivel I pe 8.111 pacienți cu traumatisme contuzive, toți cu tensiune sistolică peste 90 mmHg înainte de sosirea la spital. Dintre aceștia, 276 (3,4%) au avut nevoie de transfuzie masivă, adică de peste 10 unități de sânge în 24 de ore. Comparativ cu pacienții cu indice între 0,5 și 0,7, riscul de transfuzie masivă a crescut progresiv odată cu indicele măsurat pe teren:

Shock Index prespitalicescRisc relativ de transfuzie masivă
0,5–0,7referință
peste 0,7 până la 0,91,06 (diferență nesemnificativă)
peste 0,9 până la 1,11,61
peste 1,1 până la 1,35,57
peste 1,38,13

Autorii au concluzionat că un indice peste 0,9 identifică pacienți aparent normotensivi care ar scăpa criteriilor clasice și au recomandat includerea lui în protocoalele de triaj.

o tensiune peste 90 mmHg nu înseamnă că pacientul traumatizat este stabil

Pragul de 90 mmHg a fost mult timp reperul principal al instabilității. Datele din traumatologie arată însă că o parte importantă dintre pacienții care vor avea nevoie de cantități mari de sânge ajung la spital cu tensiuni peste această valoare, susținute de puls și de vasoconstricție. Raportul dintre puls și tensiune, mecanismul leziunii și semnele de perfuzie slabă îi identifică mai devreme decât tensiunea singură.

Shock Index și necesarul de transfuzie

În analiza registrului german de traumă, creșterea Shock Index s-a asociat cu o probabilitate tot mai mare de transfuzie și cu un număr tot mai mare de unități de sânge administrate, ceea ce i-a determinat pe autori să propună indicele ca ghid rapid al necesarului transfuzional. Asocierea statistică nu înseamnă însă că un anumit prag determină automat indicația de transfuzie. Decizia depinde de severitatea și de dinamica hemoragiei, de statusul hemodinamic, de rezultatele investigațiilor, de comorbidități și de protocoalele locale.

Hemoglobina măsurată foarte precoce în hemoragia acută poate să nu reflecte imediat amploarea pierderii. Explicația este simplă: la început se pierd simultan plasmă și celule sanguine, deci concentrația rămâne aproape neschimbată. Abia după ce lichidul din țesuturi trece în vase sau după administrarea de perfuzii, hemoglobina scade. Shock Index poate reflecta reacția circulatorie înaintea acestei scăderi, dar nici indicele, nici hemoglobina nu estimează singure cantitatea de sânge pierdută.

Shock Index în hemoragia digestivă

Hemoragia digestivă poate determina pierderi importante de sânge înaintea unei hipotensiuni marcate. Manifestările includ vărsătura cu sânge sau cu aspect de zaț de cafea, scaunul negru, lucios (melena), sângerarea rectală, amețeala la ridicarea în picioare și leșinul. Ghidurile Societății Britanice de Gastroenterologie pentru hemoragia digestivă inferioară acută recomandă împărțirea pacienților în instabili și stabili, iar instabilitatea este definită printr-un Shock Index peste 1. Pacienții instabili sunt orientați spre investigații rapide, precum angiografia prin tomografie computerizată, care poate localiza sângerarea activă.

Indicele nu identifică însă sursa hemoragiei și nu înlocuiește endoscopia sau alte investigații. Studii ulterioare aplicării ghidului au arătat că pragul de 1 selectează pacienți cu risc, dar nu prezice cu precizie cine va avea o sângerare activă vizibilă imagistic. Un indice normal nu exclude o hemoragie digestivă importantă, mai ales la vârstnici și la cei care iau medicamente care încetinesc pulsul.

Scorul Glasgow-Blatchford: pulsul și tensiunea citite separat în hemoragia digestivă superioară

În hemoragia digestivă superioară, cu sursa în esofag, stomac sau duoden, practica nu se bazează pe Shock Index, ci pe scoruri de risc care combină semnele vitale cu analizele de laborator și cu istoricul. Cel mai folosit este scorul Glasgow-Blatchford, publicat în 2000 de un grup din Glasgow. El acordă puncte separat pentru fiecare element:

Element evaluatValoarePuncte
uree în sânge (mmol/l)6,5–8 / 8–10 / 10–25 / peste 252 / 3 / 4 / 6
hemoglobină, bărbați (g/dl)12–12,9 / 10–11,9 / sub 101 / 3 / 6
hemoglobină, femei (g/dl)10–11,9 / sub 101 / 6
tensiune sistolică (mmHg)100–109 / 90–99 / sub 901 / 2 / 3
pulscel puțin 100 pe minut1
melenă (scaun negru)prezentă1
sincopă (leșin)prezentă2
boală hepaticăprezentă2
insuficiență cardiacăprezentă2

Un studiu internațional prospectiv, realizat în șase spitale mari din Europa, America de Nord, Asia și Oceania, a comparat scorurile de risc la 3.012 pacienți consecutivi. Scorul Glasgow-Blatchford a prezis cel mai bine nevoia de intervenție (transfuzie, endoscopie terapeutică, chirurgie) sau decesul, cu o arie sub curbă de 0,86, față de 0,70 pentru scorul Rockall complet și 0,68 pentru AIMS65. Un scor de cel mult 1 a identificat pacienții cu risc foarte mic cu o sensibilitate de 98,6%, iar autorii au propus acest prag pentru îngrijirea ambulatorie.

Pentru hemoragia digestivă inferioară, ghidul britanic folosește Shock Index într-un prim pas, pentru a separa pacienții instabili, iar pe cei stabili îi evaluează apoi cu scorul Oakland. În ambele situații, indicele de șoc are rolul unui filtru rapid de triaj, iar decizia privind internarea, endoscopia sau transfuzia se ia cu instrumente care adaugă analizele, istoricul și evoluția.

Shock Index în sarcina ectopică ruptă și în alte hemoragii interne

Hemoragiile interne sunt dificile tocmai pentru că sângele nu se vede. În sarcina ectopică ruptă, în ruptura de splină sau de ficat ori în fisurarea unui anevrism, primele semne pot fi durerea, amețeala și o stare generală alterată. Shock Index a fost studiat pentru identificarea rupturii în sarcina ectopică, iar valorile crescute s-au asociat cu ruptura, însă sensibilitatea a fost limitată. În plus, sângele din cavitatea abdominală poate declanșa un reflex vagal care încetinește pulsul, astfel încât indicele să rămână înșelător de mic. În aceste situații, ecografia și evaluarea clinică au prioritate.

Shock Index la sosirea în urgență și în triaj

În departamentele de urgență, Shock Index a fost propus ca element suplimentar de triaj, pentru a identifica pacienții care par stabili, dar au risc mai mare de deteriorare. Analizele pe zeci de mii de prezentări au arătat că indicele crescut se asociază cu internarea și cu mortalitatea intraspitalicească, iar indicele măsurat înaintea intubației a fost studiat ca predictor al hipotensiunii apărute după intubație. Cu toate acestea, nu există un consens privind locul exact al indicelui în fluxul de triaj, iar majoritatea sistemelor de triaj folosesc în continuare semnele vitale separat, alături de scoruri de avertizare precoce.

Shock Index în sepsis, șoc cardiogen, embolie pulmonară și traumatism cranian

Șocul nu are o singură cauză. Medicina distinge șocul hipovolemic (lipsă de volum), distributiv (vase dilatate excesiv, ca în sepsis sau anafilaxie), cardiogen (pompă cardiacă insuficientă) și obstructiv (obstacol în calea circulației, ca în embolia pulmonară masivă sau tamponada cardiacă). Toate au în comun o perfuzie insuficientă a țesuturilor, dar modifică diferit pulsul și tensiunea. De aceea, Shock Index se comportă diferit de la o formă de șoc la alta.

Shock Index în sepsis

Sepsisul produce modificări circulatorii complexe: vasodilatație, creșterea permeabilității vasculare cu pierderea de lichid în țesuturi, alterări ale microcirculației și, în unele cazuri, disfuncție miocardică. Tahicardia este frecventă, iar tensiunea poate scădea pe măsură ce instabilitatea progresează. Indicele de șoc este crescut la mulți pacienți cu sepsis, iar valorile crescute au fost asociate cu lactat mai mare, cu nevoie de vasopresoare și cu mortalitate. Febra și inflamația pot determina însă tahicardie și în absența șocului, ceea ce reduce specificitatea indicelui.

Una dintre cele mai mari analize ale indicelui ca instrument de depistare a sepsisului a inclus 2.524 de adulți internați dintr-un departament de urgență pentru o infecție suspectată sau confirmată. Cercetătorii au comparat indicele cu criteriile clasice ale sindromului de răspuns inflamator sistemic: febră sau temperatură scăzută, puls rapid, respirație rapidă și leucocite modificate. Au urmărit două rezultate: un lactat de cel puțin 4 mmol/l, semn de perfuzie tisulară insuficientă, și decesul în primele 28 de zile.

Un indice de cel puțin 0,7, valoare care la mulți adulți abia depășește intervalul obișnuit, a fost cel mai sensibil test pentru ambele rezultate. Pacienții cu indice de cel puțin 0,7 au avut de aproximativ trei ori mai des lactat crescut decât cei sub acest prag. Un indice de cel puțin 1 a fost cel mai specific. Valoarea predictivă negativă a fost de 95% pentru lactatul crescut și de 89% pentru mortalitate, la fel ca în cazul criteriilor inflamatorii clasice, dar indicele se obține fără analize de sânge.

Recunoașterea precoce a sepsisului folosește astăzi și scorul qSOFA, care acordă câte un punct pentru tensiunea sistolică de cel mult 100 mmHg, frecvența respiratorie de cel puțin 22 pe minut și alterarea stării mintale. Cele două instrumente se completează: qSOFA include respirația și conștiența, pe care indicele nu le vede, iar indicele surprinde tahicardia, pe care qSOFA nu o punctează. Studiul a fost unul pilot, într-un singur centru, iar autorii au cerut validarea rezultatelor în alte populații.

un prag sensibil prinde mai mulți bolnavi, dar și mai mulți oameni fără sepsis

Pragul de 0,7 a fost ales pentru sensibilitate: ratează puțini pacienți cu lactat crescut. Prețul este că mulți pacienți cu febră sau durere, dar fără hipoperfuzie, îl depășesc și ei. Un astfel de prag este util pentru a decide cui i se recoltează lactatul și cine este reevaluat mai des, nu pentru a pune diagnosticul de sepsis.

Evaluarea sepsisului se bazează pe semnele de disfuncție de organ, pe lactat, pe presiunea arterială medie, pe timpul de recolorare capilară, pe diureză și pe statusul mental. Shock Index poate fi o piesă suplimentară, utilă mai ales pentru urmărirea răspunsului la tratament, dar nu este un instrument specific pentru diagnosticul sepsisului sau al șocului septic.

Shock Index în șocul cardiogen și în infarctul miocardic

Șocul cardiogen apare atunci când inima nu mai poate pompa suficient sânge pentru nevoile organismului, cel mai frecvent după un infarct miocardic întins, în insuficiența cardiacă severă sau în tulburările importante de ritm. În unele cazuri, pulsul crește, iar tensiunea scade, ceea ce ridică indicele. Studiile la pacienții cu infarct au asociat valorile crescute cu un prognostic mai rezervat. Răspunsul nu este însă universal: pacienții cu bradicardie, cu bloc atrioventricular sau tratați cu beta-blocante pot avea un indice care subestimează gravitatea situației. Evaluarea șocului cardiogen necesită electrocardiogramă, ecocardiografie și monitorizare hemodinamică.

Shock Index în embolia pulmonară

Embolia pulmonară poate determina tahicardie, reducerea debitului cardiac și, în formele severe, hipotensiune, deci poate crește indicele. Unele studii au constatat că un Shock Index de cel puțin 1 se asociază cu evoluție nefavorabilă după confirmarea emboliei. Indicele nu este însă un test diagnostic și nu înlocuiește scorurile de probabilitate clinică, precum scorul Wells, dozarea D-dimerilor sau angiografia pulmonară prin tomografie. După confirmarea diagnosticului, scorurile de risc folosite în practică, precum varianta simplificată a scorului PESI, includ pulsul și tensiunea separat, alături de vârstă, oxigenare, boli asociate și funcția ventriculului drept.

Shock Index în traumatismul cranian și în leziunile măduvei spinării

Traumatismul cranian sever este una dintre situațiile în care indicele de șoc poate induce cel mai ușor în eroare. Creșterea presiunii din interiorul craniului poate declanșa reflexul Cushing, o combinație de tensiune crescută și puls lent prin care organismul încearcă să mențină perfuzia creierului. Un pacient cu traumatism cranian și hemoragie asociată poate avea astfel un indice aparent normal. Cercetările au arătat că performanța indicelui scade la acești pacienți, iar unele studii au descris o relație neliniară între indice și mortalitate.

În leziunile înalte ale măduvei spinării, întreruperea căilor simpatice produce șoc neurogen: vasele se dilată, tensiunea scade, dar pulsul nu crește compensator și poate chiar încetini. Indicele de șoc poate rămâne în limite banale, deși pacientul este hipotensiv și instabil. Aceste două exemple ilustrează de ce indicele trebuie interpretat întotdeauna în funcție de mecanismul leziunii.

Shock Index în sarcină și în hemoragia postpartum

Sarcina modifică profund circulația. Volumul de sânge crește progresiv, cu aproximativ 40–50% față de valoarea dinaintea sarcinii, frecvența cardiacă maternă crește cu 10–20 de bătăi pe minut, iar rezistența vasculară sistemică scade, ceea ce face ca tensiunea să fie mai mică, mai ales în trimestrul al doilea. În consecință, valorile fiziologice ale Shock Index în sarcină sunt mai mari decât la femeile care nu sunt gravide și se pot apropia de 0,9. Pragurile din traumatologia generală nu se aplică automat gravidelor.

Aceleași adaptări fac ca o gravidă sau o lăuză să poată pierde o cantitate considerabilă de sânge înainte ca tensiunea să scadă. Volumul sanguin crescut funcționează ca o rezervă, iar tinerețea și sănătatea cardiovasculară a majorității gravidelor susțin o compensare eficientă. Rezultatul este că hipotensiunea apare adesea târziu, când pierderea este deja mare. Poziția contează și ea: în a doua jumătate a sarcinii, poziția culcat pe spate poate comprima vena cavă inferioară și poate scădea tensiunea, independent de orice sângerare.

Ce arată cercetarea în hemoragia postpartum

Hemoragia postpartum este una dintre principalele cauze de deces matern la nivel mondial. Pierderea de sânge poate fi rapidă și dificil de estimat vizual, iar modificările tensiunii pot apărea relativ târziu. Un studiu realizat în mai multe țări cu resurse limitate a comparat Shock Index cu semnele vitale convenționale și a arătat că indicele prezice mai bine internarea în terapie intensivă și alte evoluții nefavorabile. Autorii au propus ca un indice sub 0,9 să fie considerat liniștitor, iar unul de cel puțin 1,7 să semnaleze nevoia de intervenție urgentă.

O analiză ulterioară a aceluiași grup de cercetători a inclus 958 de femei însărcinate sau lăuze aflate în șoc hipovolemic, în principal prin hemoragie obstetricală, îngrijite în unități cu resurse limitate. Shock Index a prezis puternic toate evoluțiile nefavorabile urmărite, de la internarea în terapie intensivă la intervențiile chirurgicale de urgență și deces, mai bine decât pulsul sau tensiunea luate separat.

Autorii au propus praguri adaptate nivelului de îngrijire. Un indice de cel puțin 0,9 ar trebui să declanșeze transferul din unitățile mici, fără posibilități chirurgicale sau de transfuzie. Un indice de cel puțin 1,4 indică nevoia de intervenție urgentă în centrele mari. Un indice de cel puțin 1,7 semnalează o probabilitate mare de evoluție nefavorabilă.

Pragurile de 0,9 și 1,7 au fost integrate într-un dispozitiv automat de măsurare a tensiunii și a pulsului, conceput pentru maternitățile cu personal puțin. Aparatul calculează singur indicele și afișează rezultatul în culorile unui semafor. Ideea este simplă: o moașă care îngrijește singură mai multe lăuze nu are timp să facă împărțiri, dar poate reacționa imediat la un semnal roșu.

Autorii subliniază că pragurile au nevoie de validare prospectivă și de trasee clinice adaptate local înainte de a fi folosite ca reguli. În maternitățile cu resurse complete, indicele rămâne un semnal suplimentar.

Pragurile din ambele studii au fost derivate în unități cu resurse limitate, unde decizia esențială este transferul către un spital mai bine dotat, și nu pot fi preluate ca atare de maternitățile cu bloc operator și bancă de sânge. Acolo, evaluarea hemoragiei postpartum include cuantificarea pierderii de sânge, de preferat prin cântărirea materialelor îmbibate, evaluarea tonusului uterin, căutarea leziunilor de canal moale sau a resturilor placentare, semnele clinice ale mamei și răspunsul la tratament. Sunt studiate și variante precum modificarea indicelui în timp sau varianta modificată, dar niciuna nu înlocuiește evaluarea obstetricală.

un indice de șoc normal nu exclude hemoragia postpartum

Lăuza este, fiziologic, o pacientă care compensează excelent. Pulsul poate rămâne sub 100, iar tensiunea poate părea normală chiar și după o pierdere importantă, mai ales dacă sângerarea a fost lentă și continuă. Un indice sub 0,9 este liniștitor doar alături de un uter bine contractat, o pierdere de sânge cuantificată și o stare clinică bună. Neliniștea, paloarea, amețeala sau senzația de leșin la o lăuză justifică reevaluarea, oricât de bune ar părea cifrele.

Shock Index la copii: de ce pragurile adultului nu se aplică

Frecvența cardiacă și tensiunea arterială variază considerabil cu vârsta copilului. Sugarii și copiii mici au în mod normal pulsuri mult mai rapide și tensiuni sistolice mai mici decât adulții, astfel încât indicele standard al unui copil sănătos poate depăși 1 fără nicio semnificație patologică. Aplicarea pragurilor de adult la copii duce la interpretări eronate: prea mulți copii sănătoși ar părea instabili, iar situațiile cu adevărat grave ar fi greu de separat de normal.

Copiii au și un alt profil de compensare. Rezerva lor cardiovasculară le permite să mențină tensiunea până foarte târziu, iar hipotensiunea este la ei un semn tardiv, care apare adesea cu puțin înaintea colapsului. În schimb, debitul cardiac al copilului depinde mai mult de frecvența cardiacă, astfel încât tahicardia este un semnal precoce important. Evaluarea pediatrică acordă de aceea mare atenție nivelului de conștiență, culorii și temperaturii pielii, timpului de recolorare capilară și diurezei.

SIPA: indicele de șoc ajustat pentru vârstă la copii

Shock Index Pediatric Age-Adjusted (SIPA) folosește același raport dintre puls și tensiunea sistolică, dar îl compară cu praguri stabilite pe grupe de vârstă, calculate din valorile maxime normale ale pulsului și minime normale ale tensiunii. În studiul care l-a introdus, la copii cu traumatisme contuzive, indicele ajustat a identificat mai bine decât indicele neajustat copiii cu leziuni severe, cu leziuni abdominale care au necesitat transfuzie și cu risc mai mare de deces. Validări prospective ulterioare, în traumatismele de ficat și de splină, au confirmat utilitatea lui pentru estimarea resurselor necesare.

VârstaPrag SIPA folosit în studiile de traumă pediatrică
4–6 anipeste 1,22
7–12 anipeste 1,00
13–16 anipeste 0,90

Valorile provin din contexte de cercetare specifice, în special din traumatologia pediatrică, și nu constituie limite universale pentru toți copiii. Ele nu au fost stabilite pentru nou-născuți, sugari și copii sub 4 ani. Studiile la copiii cu febră au arătat că un indice crescut se asociază cu boli severe, dar sensibilitatea este prea mică pentru ca indicele să fie folosit ca instrument de screening. La copii, decizia clinică se sprijină pe ansamblul semnelor, iar indicele, în orice variantă, rămâne un element secundar.

Shock Index la vârstnici, la pacienții cu beta-blocante și în aritmii

La vârstnici, răspunsul cardiovascular la pierderea de volum este diferit. Rigiditatea arterelor, bolile cardiace și medicația modifică atât pulsul, cât și tensiunea sistolică. Inima îmbătrânită răspunde mai slab la stimularea simpatică, astfel încât tahicardia poate fi modestă chiar și într-o hemoragie importantă. În același timp, hipertensiunea cronică, foarte frecventă la această vârstă, ridică tensiunea de bază: o valoare de 120 mmHg poate reprezenta, pentru un vârstnic hipertensiv, o scădere semnificativă.

Ambele fenomene împing indicele în jos și îi reduc sensibilitatea. Studiile pe registre de traumă au constatat că performanța indicelui în prezicerea transfuziei masive scade progresiv după vârsta de 65–70 de ani. Din acest motiv, în traumatologia geriatrică au fost propuse praguri mai joase decât la adulții tineri și varianta care include vârsta în calcul. Un indice aparent normal nu trebuie folosit pentru a exclude instabilitatea la un pacient vârstnic.

Shock Index și beta-blocantele

Beta-blocantele reduc efectele stimulării adrenergice asupra inimii. Ele scad frecvența cardiacă de repaus și limitează creșterea pulsului în situațiile de stres circulator. Deoarece frecvența cardiacă este numărătorul formulei, tratamentul cu beta-blocante reduce indicele. Un pacient cu o pierdere de sânge importantă poate avea astfel un puls de 80 și un indice sub 0,8, deși, fără medicament, pulsul ar fi depășit 110. Efecte asemănătoare au verapamilul, diltiazemul, digoxina, ivabradina și unele antiaritmice. Lista medicamentelor este, prin urmare, o parte obligatorie a interpretării.

Shock Index și aritmiile

Tulburările de ritm modifică frecvența cardiacă independent de volumul circulant. În fibrilația atrială cu răspuns ventricular rapid, indicele poate fi crescut doar din cauza aritmiei, fără hipovolemie, deși aritmia poate, la rândul ei, să scadă debitul cardiac și tensiunea. Pulsul măsurat la încheietură poate subestima frecvența reală, pentru că nu toate contracțiile produc o undă palpabilă. În schimb, bradiaritmiile pot produce instabilitate severă fără creșterea indicelui. Ritmul cardiac trebuie analizat separat, pe electrocardiogramă, iar un indice calculat dintr-o frecvență anormală nu se interpretează fără acest context.

pulsul unui pacient tratat cu beta-blocante nu mai spune povestea întreagă

Indicele de șoc presupune un organism care poate accelera inima atunci când are nevoie. La milioane de oameni care iau zilnic medicamente pentru hipertensiune, insuficiență cardiacă sau fibrilație atrială, această presupunere nu mai este adevărată. Pentru ei, un puls liniștit în timpul unei sângerări nu este un semn bun, ci un mecanism de apărare blocat. Interpretarea corectă pornește de la întrebarea dacă inima acestei persoane are, de fapt, posibilitatea să răspundă.

Variantele Shock Index: Modified Shock Index, Age Shock Index și indicele invers

Limitele indicelui standard au dus la dezvoltarea mai multor variante, fiecare încercând să corecteze o anumită slăbiciune: lipsa tensiunii diastolice, influența vârstei, modul de raportare sau valoarea izolată a unei singure măsurători. Revizuirile literaturii arată că unele variante au performanțe mai bune în anumite populații, dar niciuna nu s-a impus ca standard universal.

Modified Shock Index (MSI): pulsul raportat la presiunea arterială medie

Modified Shock Index folosește presiunea arterială medie în locul tensiunii sistolice: MSI = FC / MAP. Presiunea arterială medie (MAP) aproximează presiunea care perfuzează organele pe parcursul unui ciclu cardiac și se calculează, de regulă, cu formula MAP ≈ (TAS + 2 × TAD) / 3. Prin această modificare, indicele include și tensiunea diastolică, care reflectă mai bine tonusul vascular și care scade precoce în stările de vasodilatație, precum sepsisul.

Varianta a fost propusă în 2012, într-un studiu pe pacienți din departamentul de urgență, în care MSI s-a corelat cu mortalitatea mai bine decât pulsul, tensiunea sau indicele standard. Valorile între aproximativ 0,7 și 1,3 au fost descrise ca obișnuite, iar valorile mai mari s-au asociat cu risc crescut. Studii ulterioare, inclusiv la pacienți traumatizați și în diferite tipuri de șoc, au găsit uneori un avantaj al MSI, mai ales în șocul septic, alteori performanțe similare. Nu există un prag universal aplicabil tuturor situațiilor.

Cum se calculează Modified Shock Index: un exemplu complet

Pentru un pacient cu puls 100 și tensiune 120/80 mmHg se calculează mai întâi presiunea arterială medie: MAP ≈ (120 + 2 × 80) / 3 ≈ 93,3 mmHg. Apoi, MSI = 100 / 93,3 ≈ 1,07. Pentru același pacient, indicele standard este SI = 100 / 120 ≈ 0,83. Cele două valori nu se compară direct și nu se interpretează cu aceleași praguri: MSI are aproape întotdeauna valori mai mari, pentru că presiunea medie este mai mică decât cea sistolică. Confuzia dintre cele două este una dintre cele mai frecvente erori în materialele de popularizare.

Age Shock Index: vârsta înmulțită cu indicele

Age Shock Index se calculează înmulțind vârsta în ani cu indicele standard: Age SI = vârsta × SI. Pentru un pacient de 70 de ani cu indice 0,9, rezultatul este 70 × 0,9 = 63. Varianta a fost propusă într-un studiu pe peste 16.000 de pacienți traumatizați, în care, la cei cu vârsta peste 55 de ani, produsul dintre vârstă și indice prezicea mortalitatea precoce mai bine decât indicele standard, în timp ce la adulții tineri indicele simplu rămânea cel mai util. Ideea de bază este că aceeași valoare a indicelui are o gravitate mai mare la un organism cu rezerve fiziologice mai mici.

În traumatologia geriatrică au fost propuse praguri în jurul valorii de 50, însă valorile și interpretarea diferă între studii. Age Shock Index a fost studiat și în triajul general de urgență, cu rezultate variabile. Nu înlocuiește evaluarea clinică și nu este un instrument universal de diagnostic al șocului.

Indicele invers, indicele combinat cu scorul Glasgow și variația indicelui în timp

Reverse Shock Index inversează formula: rSI = TAS / FC. Valorile sub 1 indică faptul că pulsul a depășit tensiunea sistolică. Susținătorii lui argumentează că este mai intuitiv, fiindcă personalul medical gândește instabilitatea ca „tensiune sub puls”, nu ca „puls peste tensiune”. Unele cohorte de traumă au propus și înmulțirea indicelui invers cu scorul de conștiență Glasgow, pentru a integra în același număr starea circulatorie și pe cea neurologică, utilă în special la pacienții cu traumatism cranian.

O altă abordare urmărește variația indicelui în timp (delta Shock Index), adică diferența dintre două măsurători, de exemplu între evaluarea prespitalicească și sosirea în spital. Unele studii au constatat că o creștere a indicelui între cele două momente se asociază cu evoluții mai rele, chiar și atunci când valorile absolute nu depășesc pragurile clasice. Abordarea confirmă un principiu general: tendința spune adesea mai mult decât o singură cifră.

CaracteristicăShock IndexModified Shock IndexAge Shock IndexReverse Shock Index
FormulaFC / TASFC / MAPvârsta × SITAS / FC
Include tensiunea diastolicănuda, prin MAPnunu
Include vârstanunudanu
Sensul valorilor de alarmăvalori marivalori marivalori marivalori sub 1
Populația în care a fost studiat mai multtraumă, urgență, obstetricăurgență, sepsis, traumătraumă geriatricătraumă
Confirmă șoculnunununu

Shock Index comparat cu presiunea arterială medie, lactatul și hemoglobina

Shock Index nu este singurul instrument folosit pentru evaluarea circulației și nici cel mai precis. Valoarea lui vine din disponibilitatea imediată și din faptul că integrează două semne vitale. Pentru a-l folosi corect, este important să înțelegem ce adaugă și ce nu adaugă față de ceilalți indicatori.

Shock Index versus presiunea arterială medie

Presiunea arterială medie estimează presiunea care împinge sângele prin organe pe parcursul unui ciclu cardiac și este folosită în terapia intensivă ca țintă de tratament, de exemplu în șocul septic. Shock Index exprimă raportul dintre puls și tensiunea sistolică și nu are rol de țintă terapeutică. Două persoane pot avea aceeași presiune medie, dar pulsuri foarte diferite, iar indicele va surprinde diferența. Invers, presiunea medie spune mai mult despre perfuzia organelor decât un indice calculat din sistolică. Cele două instrumente sunt complementare, nu concurente.

Shock Index versus lactatul seric

Lactatul crește atunci când celulele nu primesc suficient oxigen și trec la metabolism anaerob, dar poate crește și din alte motive: stimulare adrenergică intensă, efort fizic, convulsii, disfuncție hepatică, unele medicamente sau boli metabolice. Shock Index se calculează din semne vitale, la patul pacientului, în timp ce lactatul necesită o analiză de sânge. Un indice crescut și un lactat crescut împreună susțin mai puternic suspiciunea de hipoperfuzie decât oricare dintre ele separat, însă niciunul nu indică tipul de șoc. Documentele de consens ale terapiei intensive recomandă evaluarea șocului prin combinarea semnelor clinice, a parametrilor hemodinamici și a markerilor de perfuzie, nu printr-un singur parametru.

Shock Index versus hemoglobina

Hemoglobina reprezintă concentrația proteinei care transportă oxigenul în globulele roșii. În hemoragia acută, ea poate rămâne aproape normală în primele ore, pentru că se pierde sânge integral, nu doar celule. Scăderea apare abia după redistribuirea lichidelor sau după perfuzii. Shock Index poate surprinde reacția circulatorie mai devreme, dar nici indicele, nici hemoglobina nu permit estimarea precisă a volumului pierdut. În practică, cele două se citesc împreună cu evoluția clinică și cu răspunsul la tratament.

Shock Index și scorurile de avertizare precoce

Spitalele folosesc tot mai des scoruri de avertizare precoce, care combină mai multe semne vitale: frecvența respiratorie, saturația oxigenului, temperatura, tensiunea, pulsul și nivelul de conștiență. Aceste scoruri au avantajul că surprind și alte direcții de deteriorare, precum insuficiența respiratorie sau alterarea neurologică. Shock Index este mai îngust, dar mai rapid și mai specific pentru dezechilibrul dintre puls și tensiune. Unele studii au comparat direct indicele cu astfel de scoruri, cu rezultate diferite în funcție de populație.

Ce spune cercetarea despre precizia Shock Index

Literatura despre Shock Index este vastă, dar are o structură specifică. Majoritatea studiilor sunt retrospective, construite pe registre de traumă sau pe baze de date ale departamentelor de urgență, și analizează asocierea dintre indice și un anumit rezultat: transfuzie, internare în terapie intensivă, intervenție chirurgicală sau deces. Astfel de studii arată că indicele crescut se asociază constant cu evoluții mai rele, dar nu demonstrează că folosirea lui schimbă deciziile sau îmbunătățește supraviețuirea.

Performanța diagnostică variază mult. Capacitatea indicelui de a separa pacienții cu și fără un anumit rezultat este, în general, moderată, cu valori mai bune la adulții tineri traumatizați și mai slabe la vârstnici, la pacienții cu traumatism cranian sau în populațiile generale de urgență. Pragul optim diferă în funcție de populație: un studiu găsește 0,9, altul 1, altul 1,2. Un prag ales pentru traumă nu se aplică automat în sepsis, în hemoragia postpartum sau în embolia pulmonară.

Există și limite metodologice. Momentul măsurării diferă între studii, pacienții primesc tratament între măsurători, iar valorile extreme sau lipsă sunt excluse diferit. Studiile experimentale de hemoragie simulată au arătat că indicele poate rămâne relativ stabil o perioadă, apoi se modifică brusc atunci când compensarea începe să cedeze, ceea ce limitează capacitatea lui de avertizare foarte precoce la unii indivizi. Revizuirile recente concluzionează că nu există încă un consens privind când, unde și cum ar trebui folosit indicele în departamentul de urgență.

un indicator asociat statistic cu riscul nu este automat un test diagnostic

Faptul că pacienții cu indice mare mor mai des decât cei cu indice mic este o informație valoroasă la nivel de populație. Pentru un pacient anume, întrebarea relevantă este alta: cât de des greșește indicele în cazul lui? Cu o sensibilitate modestă, un indice normal ratează o parte importantă dintre pacienții cu tulburări circulatorii reale. Cu o specificitate imperfectă, un indice crescut alarmează și la pacienți care au doar febră sau durere. Shock Index rămâne un instrument de orientare a atenției, iar cercetarea actuală nu îl susține ca test autonom.

Cum se folosește corect Shock Index în practică

O singură valoare oferă informații limitate. În spital, indicele devine mai util atunci când este recalculat la fiecare set de semne vitale și urmărit în timp. Dacă pulsul crește progresiv, iar tensiunea sistolică scade, indicele va crește, ceea ce poate sugera deteriorare hemodinamică chiar înainte ca vreuna dintre valori să depășească pragurile clasice. Reducerea indicelui după tratament poate reflecta ameliorarea circulației, dar nu garantează restabilirea perfuziei tisulare și trebuie confirmată prin alte semne.

Măsurarea corectă a pulsului și a tensiunii

Calitatea indicelui depinde de calitatea celor două măsurători. Pulsul și tensiunea trebuie obținute în același interval de timp, nu la distanță de o oră. Tensiometrele automate oscilometrice pot fi imprecise la valori foarte mici, în aritmii sau la pacienții cu vasoconstricție intensă, iar o manșetă de dimensiune nepotrivită poate supraestima sau subestima tensiunea. Pulsul afișat de pulsoximetru poate fi eronat dacă semnalul este slab. Mișcarea, durerea acută în momentul măsurării, vorbitul și poziția corpului influențează și ele rezultatul. O valoare surprinzătoare se verifică prin repetare, eventual manual.

Ce se evaluează împreună cu Shock Index

Indicele capătă sens doar alături de alte informații. Examenul clinic urmărește starea de conștiență, culoarea și temperatura pielii, transpirația, timpul de recolorare capilară (apăsarea unghiei sau a pielii și numărarea secundelor până la revenirea culorii), frecvența respiratorie și diureza. Istoricul precizează ce s-a întâmplat, ce boli are pacientul și ce medicamente ia. Investigațiile pot include lactatul, hemoglobina, gazometria, electrocardiograma și ecografia. Indicele se integrează în acest tablou, nu îl înlocuiește.

O metodă clasică de a căuta pierderea de volum este măsurarea pulsului și a tensiunii întâi în poziție culcată, apoi după ridicarea în picioare. Când volumul de sânge este redus, ridicarea mută și mai mult sânge spre picioare, iar inima trebuie să accelereze mai mult decât de obicei. O analiză sistematică publicată în 1999 în JAMA, în seria dedicată examenului clinic bazat pe dovezi, a adunat studiile despre valoarea acestor semne.

Rezultatele sunt mai modeste decât se crede. O creștere a pulsului de cel puțin 30 de bătăi pe minut la ridicarea în picioare are o specificitate de 96%: apare la doar 2–4% dintre persoanele fără pierdere de volum, deci, atunci când este prezentă, are greutate. Dintre simptome, doar amețeala severă, care împiedică persoana să stea în picioare suficient pentru măsurare, are valoare diagnostică. Amețeala ușoară nu face diferența. În pierderile moderate de sânge, aceste semne lipsesc adesea, iar autorii au concluzionat că doar modificările mari sunt utile pentru diagnostic.

Timpul de recolorare capilară, foarte folosit în evaluarea perfuziei, a avut o sensibilitate de doar 6% pentru o pierdere de aproximativ 450 ml, cât o donare de sânge. Este un semn util când este clar prelungit, dar ratează majoritatea pierderilor mici și moderate.

Testul ortostatic nu se face la un pacient cu semne de instabilitate, la cineva care a leșinat sau care nu se poate ridica în siguranță, pentru că ridicarea poate provoca un nou leșin și o cădere.

un timp de recolorare capilară normal nu exclude o pierdere de sânge

Revenirea rapidă a culorii pielii după apăsare este un semn doar aparent liniștitor. Vasoconstricția periferică devine evidentă abia când pierderea este importantă, iar temperatura camerei, vârsta și lumina influențează măsurarea. La fel ca Shock Index, recolorarea capilară are greutate atunci când este anormală și spune puțin atunci când este normală.

Cele mai frecvente greșeli în interpretarea Shock Index

Prima greșeală este confundarea unui indice crescut cu diagnosticul cert de șoc. A doua, mai periculoasă, este considerarea unui indice normal drept dovadă a stabilității circulatorii. O altă eroare frecventă este aplicarea acelorași praguri la adulți, copii și gravide. Interpretarea indicelui fără a ține cont de medicamentele care influențează pulsul, de aritmii sau de hipertensiunea cronică duce la concluzii greșite. Confuzia dintre Shock Index și Modified Shock Index produce interpretări eronate, pentru că cele două au numitori și praguri diferite. În sfârșit, indicele nu trebuie folosit pentru a decide singur administrarea de lichide intravenoase, sânge sau vasopresoare.

Shock Index calculat acasă: ce poate și ce nu poate spune

Orice persoană care are un tensiometru poate calcula indicele, iar unele aplicații îl afișează automat. Pentru o persoană sănătoasă, valoarea de repaus poate fi o curiozitate utilă, care arată cum se raportează pulsul la tensiune. Valoarea calculată acasă nu poate însă diagnostica o hemoragie, o infecție gravă sau o boală cardiacă și, mai ales, nu poate exclude una. Un indice crescut în repaus, repetat, merită discutat cu medicul de familie, pentru că poate reflecta anemie, deshidratare, o tulburare de ritm sau o afecțiune tiroidiană. Un indice normal nu este un motiv de a amâna ajutorul medical atunci când există simptome îngrijorătoare.

Când este nevoie de ajutor medical imediat

Shock Index este folosit în principal de profesioniștii din sănătate. Nu este necesar ca o persoană să îl calculeze înainte de a cere ajutor, iar calculul nu trebuie să întârzie apelul la 112. Semnele care necesită evaluare urgentă, indiferent de valoarea indicelui, includ:

  • pierderea conștienței sau leșinul;
  • confuzia apărută brusc, agitația sau somnolența neobișnuită;
  • sângerarea importantă, vizibilă sau sub formă de vărsături cu sânge ori scaun negru;
  • dificultățile de respirație;
  • durerea toracică severă sau durerea abdominală intensă, mai ales după un traumatism;
  • pielea rece, palidă, umedă sau cu aspect marmorat, asociată cu stare generală alterată;
  • slăbiciunea extremă și imposibilitatea de a sta în picioare;
  • la gravide și lăuze, sângerarea abundentă, amețeala sau senzația de leșin.

Aceste simptome pot indica afecțiuni grave chiar dacă pulsul și tensiunea par acceptabile. În astfel de situații, evaluarea medicală are prioritate față de orice calcul.

Sfaturi Healthwise

Calculați Shock Index împărțind frecvența cardiacă la tensiunea arterială sistolică, folosind valori măsurate în același interval de timp, în repaus și, dacă rezultatul surprinde, repetate. Folosiți doar tensiunea sistolică, cea mai mare dintre cele două cifre, și nu confundați indicele standard cu varianta calculată din presiunea arterială medie.

Priviți indicele ca pe un semnal care cere o explicație, nu ca pe un verdict. Un rezultat peste 0,9 poate sugera un risc crescut în anumite situații, dar febra, durerea, emoțiile sau efortul recent pot produce aceeași cifră. La fel, un rezultat sub 0,7 nu garantează că nu există o hemoragie sau o perfuzie insuficientă.

Țineți cont de context înainte de a interpreta cifra: medicamentele care încetinesc pulsul, aritmiile, hipertensiunea cronică, vârsta înaintată, sarcina și vârsta copilăriei schimbă semnificația valorilor. Pragurile stabilite pentru adulți nu se aplică automat copiilor și gravidelor.

Dacă aveți posibilitatea, notați-vă valorile obișnuite de puls și tensiune în repaus. Aceste informații, duse la consult, îl ajută pe medic să observe o schimbare care, raportată la praguri generale, ar putea trece neobservată.

În evaluarea unei posibile hemoragii sau a unei boli acute, urmărirea evoluției semnelor vitale și a stării generale contează mai mult decât o valoare izolată. Paloarea, pielea rece, neliniștea, setea intensă sau scăderea cantității de urină sunt semne care completează cifrele.

În prezența simptomelor severe, solicitați imediat asistență medicală prin 112, fără a aștepta calcularea indicelui și fără a vă liniști cu o valoare aparent normală.

Concluzie Healthwise

Shock Index este unul dintre cei mai simpli parametri folosiți pentru evaluarea orientativă a stabilității circulatorii: raportând pulsul la tensiunea sistolică, el face vizibilă reacția prin care organismul își apără presiunea arterială atunci când volumul de sânge sau funcția inimii sunt amenințate, adesea înainte ca hipotensiunea să apară. Utilitatea lui este cea mai clară în traumatologie, în hemoragii și în alte situații de posibilă instabilitate, dar pragurile variază între populații, iar medicamentele, vârsta, sarcina, aritmiile și leziunile neurologice pot schimba profund semnificația cifrei. Shock Index nu măsoară direct șocul; el descrie relația dintre puls și tensiunea sistolică, o relație care poate semnala că mecanismele circulatorii sunt solicitate. Valoarea lui clinică vine din integrarea cu examenul medical, cu monitorizarea în timp și cu ceilalți indicatori ai perfuziei, iar înțelegerea mecanismului din spatele raportului contează mai mult decât memorarea unui prag.

Referințe științifice

1. Allgöwer M, Burri C. „Schockindex”. Deutsche Medizinische Wochenschrift. 1967;92(43):1947–1950. doi:10.1055/s-0028-1106070
Lucrarea care a introdus indicele de șoc ca raport între puls și tensiunea sistolică.

2. Rady MY, Smithline HA, Blake H, Nowak R, Rivers E. A comparison of the shock index and conventional vital signs to identify acute, critical illness in the emergency department. Annals of Emergency Medicine. 1994;24(4):685–690. doi:10.1016/S0196-0644(94)70279-9
Susține asocierea dintre indicele de cel puțin 0,9 și boala acută critică la pacienții din urgență cu semne vitale aparent acceptabile.

3. Birkhahn RH, Gaeta TJ, Terry D, Bove JJ, Tloczkowski J. Shock index in diagnosing early acute hypovolemia. The American Journal of Emergency Medicine. 2005;23(3):323–326. doi:10.1016/j.ajem.2005.02.029
Susține exemplul donatorilor de sânge, la care indicele a detectat mai bine decât semnele vitale separate o pierdere acută de volum.

4. Cannon CM, Braxton CC, Kling-Smith M, Mahnken JD, Carlton E, Moncure M. Utility of the shock index in predicting mortality in traumatically injured patients. Journal of Trauma. 2009;67(6):1426–1430. doi:10.1097/TA.0b013e3181bbf728
Susține asocierea dintre indicele peste 0,9 și mortalitatea crescută la pacienții traumatizați.

5. Mutschler M, Nienaber U, Münzberg M, et al. The Shock Index revisited – a fast guide to transfusion requirement? A retrospective analysis on 21,853 patients derived from the TraumaRegister DGU. Critical Care. 2013;17(4):R172. doi:10.1186/cc12851
Susține clasificarea șocului hipovolemic pe baza indicelui (sub 0,6; 0,6–1,0; 1,0–1,4; peste 1,4) și relația cu necesarul de transfuzie.

6. Zarzaur BL, Croce MA, Fischer PE, Magnotti LJ, Fabian TC. New vitals after injury: shock index for the young and age × shock index for the old. Journal of Surgical Research. 2008;147(2):229–236. doi:10.1016/j.jss.2008.03.025
Susține secțiunea despre Age Shock Index și performanța mai slabă a indicelui simplu la pacienții de peste 55 de ani.

7. Liu YC, Liu JH, Fang ZA, et al. Modified shock index and mortality rate of emergency patients. World Journal of Emergency Medicine. 2012;3(2):114–117. doi:10.5847/wjem.j.issn.1920-8642.2012.02.006
Susține definiția Modified Shock Index ca raport între puls și presiunea arterială medie și asocierea lui cu mortalitatea.

8. Acker SN, Ross JT, Partrick DA, Tong S, Bensard DD. Pediatric specific shock index accurately identifies severely injured children. Journal of Pediatric Surgery. 2015;50(2):331–334. doi:10.1016/j.jpedsurg.2014.08.009
Susține pragurile SIPA pe grupe de vârstă și superioritatea indicelui ajustat față de cel neajustat la copiii traumatizați.

9. Nathan HL, El Ayadi A, Hezelgrave NL, et al. Shock index: an effective predictor of outcome in postpartum haemorrhage? BJOG. 2015;122(2):268–275. doi:10.1111/1471-0528.13206
Susține pragurile de 0,9 și 1,7 propuse pentru hemoragia postpartum și performanța indicelui față de semnele vitale convenționale.

10. Oakland K, Chadwick G, East JE, et al. Diagnosis and management of acute lower gastrointestinal bleeding: guidelines from the British Society of Gastroenterology. Gut. 2019;68(5):776–789. doi:10.1136/gutjnl-2018-317807
Susține folosirea pragului de 1 pentru definirea instabilității în hemoragia digestivă inferioară acută.

11. Koch E, Lovett S, Nghiem T, Riggs RA, Rech MA. Shock index in the emergency department: utility and limitations. Open Access Emergency Medicine. 2019;11:179–199. doi:10.2147/OAEM.S178358
Susține sinteza utilizărilor în sepsis, infarct, embolie pulmonară și obstetrică, influența medicației și lipsa unui consens privind locul indicelui în urgență.

12. Cecconi M, De Backer D, Antonelli M, et al. Consensus on circulatory shock and hemodynamic monitoring. Task force of the European Society of Intensive Care Medicine. Intensive Care Medicine. 2014;40(12):1795–1815. doi:10.1007/s00134-014-3525-z
Susține tipurile de șoc, rolul lactatului și al presiunii arteriale medii și principiul evaluării pe mai mulți parametri.

13. Schiller AM, Howard JT, Convertino VA. The physiology of blood loss and shock: new insights from a human laboratory model of hemorrhage. Experimental Biology and Medicine. 2017;242:874–883. doi:10.1177/1535370217694099
Susține modelul de laborator cu presiune negativă, variabilitatea toleranței la pierderea de volum, răspunsul în două faze cu bradicardie și observațiile lui Barcroft și ale colaboratorilor săi din 1944.

14. Rappaport LD, Deakyne S, Carcillo JA, McFann K, Sills MR. Age- and sex-specific normal values for shock index in National Health and Nutrition Examination Survey 1999–2008 for ages 8 years and older. The American Journal of Emergency Medicine. 2013;31(5):838–842. doi:10.1016/j.ajem.2013.01.014
Susține variația valorilor normale ale indicelui cu vârsta și sexul și poziția pragului de 0,9 peste percentila 97 la tineri.

15. Newgard CD, Fischer PE, Gestring M, et al. National guideline for the field triage of injured patients: recommendations of the National Expert Panel on Field Triage, 2021. Journal of Trauma and Acute Care Surgery. 2022;93(2):e49–e60. doi:10.1097/TA.0000000000003627
Susține criteriul „puls mai mare decât tensiunea sistolică” și pragurile pe vârste din triajul prespitalicesc.

16. Vandromme MJ, Griffin RL, Kerby JD, McGwin G, Rue LW, Weinberg JA. Identifying risk for massive transfusion in the relatively normotensive patient: utility of the prehospital shock index. Journal of Trauma. 2011;70(2):384–388. doi:10.1097/TA.0b013e3182095a0a
Susține creșterea riscului de transfuzie masivă odată cu indicele prespitalicesc la pacienții cu tensiune peste 90 mmHg.

17. Blatchford O, Murray WR, Blatchford M. A risk score to predict need for treatment for upper-gastrointestinal haemorrhage. The Lancet. 2000;356(9238):1318–1321. doi:10.1016/S0140-6736(00)02816-6
Susține componentele și punctajul scorului Glasgow-Blatchford.

18. Stanley AJ, Laine L, Dalton HR, et al. Comparison of risk scoring systems for patients presenting with upper gastrointestinal bleeding: international multicentre prospective study. BMJ. 2017;356:i6432. doi:10.1136/bmj.i6432
Susține performanța superioară a scorului Glasgow-Blatchford și pragul de cel mult 1 pentru îngrijirea ambulatorie.

19. Berger T, Green J, Horeczko T, et al. Shock index and early recognition of sepsis in the emergency department: pilot study. Western Journal of Emergency Medicine. 2013;14(2):168–174. doi:10.5811/westjem.2012.8.11546
Susține sensibilitatea pragului de 0,7 și specificitatea pragului de 1 pentru lactatul crescut și mortalitatea la pacienții cu infecție.

20. El Ayadi AM, Nathan HL, Seed PT, et al. Vital sign prediction of adverse maternal outcomes in women with hypovolemic shock: the role of shock index. PLoS ONE. 2016;11(2):e0148729. doi:10.1371/journal.pone.0148729
Susține pragurile obstetricale de 0,9, 1,4 și 1,7 și integrarea lor într-un dispozitiv de alertă.

21. McGee S, Abernethy WB, Simel DL. The rational clinical examination. Is this patient hypovolemic? JAMA. 1999;281(11):1022–1029. doi:10.1001/jama.281.11.1022
Susține valoarea creșterii posturale a pulsului, a amețelii severe și sensibilitatea redusă a timpului de recolorare capilară.

Material educațional Healthwise. Shock Index este un indicator clinic orientativ și nu înlocuiește evaluarea medicală, diagnosticul sau monitorizarea hemodinamică. Nu utilizați indicele pentru autodiagnostic sau pentru modificarea tratamentului. În cazul simptomelor sugestive pentru șoc, hemoragie importantă sau altă urgență cardiovasculară, apelați imediat 112.

Was this article helpful?
Yes0No0

Table of Contents

You may also like

Leave a Comment

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00