Instrumente Healthwise gratuite: Creează cont →

Rezistență vasculară sistemică

by Mihaela Marinescu

« Înapoi la enciclopedie

Termeni medicali

Rezistența vasculară sistemică este opoziția pe care circulația sistemică o oferă fluxului de sânge. Împreună cu debitul cardiac, ea determină presiunea arterială medie, conform relației MAP − PVC ≈ DC × RVS.

Se calculează din presiunea arterială medie, presiunea venoasă centrală și debitul cardiac, prin formula RVS = 80 × (MAP − PVC) / DC, unde factorul 80 convertește unitățile. Rezultatul se exprimă în dyn·s·cm⁻⁵, cu valori obișnuite de aproximativ 800–1.200.

Rezistența nu se măsoară direct: este o mărime calculată, care necesită cunoașterea debitului cardiac. Din acest motiv, ea este disponibilă doar acolo unde debitul este monitorizat, în general în terapie intensivă și în chirurgia cardiacă.

Pe scurt

Descrie opoziția circulației sistemice la fluxul sanguin.
Se calculează ca RVS = 80 × (MAP − PVC) / DC, cu valori obișnuite de 800–1.200 dyn·s·cm⁻⁵.
Este determinată în principal de arteriole, vasele musculare mici care precedă capilarele.
Conform legii lui Poiseuille, rezistența este invers proporțională cu raza la puterea a patra.
Înjumătățirea razei unei arteriole îi crește rezistența de aproximativ 16 ori.
Prăbușirea ei este mecanismul dominant în șocul septic și în cel anafilactic.
Crește compensatoriu în șocul hipovolemic, cardiogen și obstructiv, pentru a menține presiunea.

Cum funcționează

Rezistența întregii circulații sistemice nu este distribuită uniform. Arterele mari opun o rezistență mică, întrucât sunt largi, iar capilarele, deși foarte înguste, sunt extrem de numeroase și așezate în paralel, ceea ce reduce rezistența totală a patului capilar. Cea mai mare parte a rezistenței se concentrează în arteriole, vase musculare mici situate imediat înaintea capilarelor.

Arteriolele au un strat de mușchi neted bine dezvoltat, controlat de sistemul nervos simpatic, de substanțe vasoactive circulante și de factori locali precum oxidul nitric, dioxidul de carbon și pH-ul tisular. Contracția sau relaxarea acestui strat modifică raza vasului.

Efectul este amplificat de o relație matematică: potrivit legii lui Poiseuille, rezistența la curgere este invers proporțională cu raza vasului la puterea a patra. Înjumătățirea razei crește rezistența de aproximativ 16 ori. Modificări mici ale tonusului arteriolar produc astfel variații mari ale rezistenței totale și, prin aceasta, ale presiunii arteriale.

Rolul în controlul presiunii și în șoc

Reglarea presiunii arteriale

Arteriolele sunt mecanismul principal prin care organismul menține presiunea arterială stabilă în fața variațiilor de debit cardiac și de poziție corporală. Baroreceptorii din sinusul carotidian și din arcul aortic detectează variațiile de presiune și ajustează tonusul simpatic în secunde.

La trecerea din clinostatism în ortostatism, sângele se redistribuie către membrele inferioare și întoarcerea venoasă scade. Vasoconstricția arteriolară reflexă, împreună cu creșterea frecvenței cardiace, este ceea ce împiedică prăbușirea presiunii arteriale.

Distribuția fluxului între organe

Pe lângă rezistența totală, tonusul arteriolar decide și cum se împarte debitul cardiac între teritorii. Arteriolele din fiecare organ răspund atât la semnale sistemice, cât și la nevoile locale, mecanism numit autoreglare.

În efort, arteriolele musculare se dilată sub acțiunea metaboliților locali, iar cele splanhnice se contractă sub acțiune simpatică, astfel încât fluxul este redirecționat către mușchii activi. Rezistența sistemică totală scade, în timp ce presiunea arterială se menține prin creșterea debitului cardiac.

Comportamentul în șoc

În șocul distributiv, tipic cel septic și cel anafilactic, vasodilatația arteriolară masivă prăbușește rezistența vasculară. Debitul cardiac este normal sau crescut, dar presiunea arterială scade, iar tratamentul include vasoconstrictoare.

În șocul hipovolemic, cardiogen și obstructiv, mecanismul primar este un debit cardiac scăzut, iar rezistența vasculară crește compensatoriu. Clinic, aceasta se traduce prin extremități reci și palide, în contrast cu extremitățile calde din faza inițială a șocului septic.

Valori de referință și tipare în șoc

Situație Debit cardiac Rezistență vasculară sistemică Observație
Repaus normal 4–8 L/min 800–1.200 dyn·s·cm⁻⁵ valori de referință
Șoc hipovolemic scăzut crescută extremități reci
Șoc cardiogen scăzut crescută extremități reci, congestie
Șoc obstructiv scăzut crescută cauză mecanică
Șoc septic, fază precoce normal sau crescut scăzută extremități calde
Șoc anafilactic normal sau crescut scăzută instalare rapidă

Indicele de rezistență vasculară sistemică, raportat la suprafața corporală, are valori obișnuite de aproximativ 1.900–2.400 dyn·s·cm⁻⁵·m² și permite comparații între pacienți de dimensiuni diferite.

Tiparele din tabel sunt orientative. În practică, formele mixte sunt frecvente: un pacient septic poate dezvolta și disfuncție miocardică, iar unul cu insuficiență cardiacă poate contracta o infecție severă.

Relevanță clinică

Rezistența vasculară sistemică este instrumentul care permite distingerea mecanismelor de șoc atunci când tensiunea arterială singură nu este suficientă. Un pacient hipotensiv cu rezistență prăbușită are nevoie de vasoconstrictoare, iar unul cu rezistență deja maximală are nevoie de corectarea debitului, prin lichide sau prin suport inotrop.

Ea este, totodată, ținta majorității medicamentelor antihipertensive. Diureticele, inhibitorii enzimei de conversie, blocantele receptorilor de angiotensină și blocantele canalelor de calciu reduc, prin mecanisme diferite, tonusul arteriolar sau volumul circulant, iar efectul final este o scădere a rezistenței vasculare.

Interpretarea are însă limite. Rezistența calculată descrie doar componenta nepulsatilă a opoziției la flux și ignoră rigiditatea arterelor mari, care la vârstnic contribuie substanțial la încărcarea ventriculului. O rezistență normală nu exclude deci o postîncărcare crescută.

Cum se obține

Rezistența vasculară sistemică nu se măsoară, ci se calculează. Formula cere trei valori: presiunea arterială medie, obținută prin măsurare invazivă sau estimată, presiunea venoasă centrală, obținută prin cateter venos central, și debitul cardiac, obținut prin termodiluție, ecocardiografie sau analiza conturului undei de puls.

Eroarea rezultatului cumulează erorile celor trei măsurători, iar cea mai importantă provine de regulă din debitul cardiac. Din acest motiv, valoarea absolută este mai puțin fiabilă decât tendința în timp la același pacient, măsurată cu aceeași metodă.

Clinic, o apreciere orientativă se poate face fără calcul: extremitățile calde, cu timp de reumplere capilară rapid, la un pacient hipotensiv, sugerează rezistență scăzută, iar extremitățile reci și palide sugerează rezistență crescută.

Factori care influențează rezistența vasculară sistemică

Tonusul mușchiului neted arteriolar, controlat de sistemul nervos simpatic.

Substanțele vasoactive circulante: angiotensina II, vasopresina, catecolaminele, oxidul nitric.

Mediatorii inflamatori eliberați în sepsis și în anafilaxie.

Factorii metabolici locali: dioxidul de carbon, pH-ul tisular, adenozina, potasiul extracelular.

Vâscozitatea sângelui, crescută în policitemie și scăzută în anemie.

Medicamentele vasoactive: vasoconstrictoare și vasodilatatoare.

Temperatura: frigul produce vasoconstricție cutanată, căldura vasodilatație.

Întrebări frecvente

Ce este rezistența vasculară sistemică?

Opoziția pe care circulația sistemică o oferă fluxului de sânge. Împreună cu debitul cardiac determină presiunea arterială medie. Se calculează, nu se măsoară, prin formula RVS = 80 × (MAP − PVC) / DC, cu valori obișnuite de 800–1.200 dyn·s·cm⁻⁵.

Unde se află cea mai mare parte a rezistenței?

În arteriole, vasele musculare mici situate imediat înaintea capilarelor. Arterele mari sunt prea largi pentru a opune rezistență importantă, iar capilarele, deși înguste, sunt atât de numeroase și așezate în paralel încât rezistența patului capilar rămâne mică.

De ce o mică modificare de calibru schimbă mult rezistența?

Pentru că, potrivit legii lui Poiseuille, rezistența este invers proporțională cu raza vasului la puterea a patra. Înjumătățirea razei crește rezistența de aproximativ 16 ori, astfel încât variații mici ale tonusului arteriolar au efecte mari asupra presiunii.

Ce înseamnă o rezistență vasculară scăzută?

Vasodilatație. La un pacient hipotensiv, sugerează șoc distributiv, tipic septic sau anafilactic, în care debitul cardiac este normal sau crescut. Clinic se manifestă prin extremități calde, în contrast cu cele reci din șocul hipovolemic sau cardiogen.

Rezistența vasculară e la fel cu postîncărcarea?

Nu, deși este substitutul ei cel mai folosit. Postîncărcarea este tensiunea din peretele ventricular și include și efectul rigidității arterelor mari și al undelor reflectate, pe care rezistența calculată nu le surprinde.

Se poate aprecia rezistența fără aparatură?

Doar orientativ. Extremitățile calde cu reumplere capilară rapidă, la un pacient hipotensiv, sugerează rezistență scăzută; extremitățile reci și palide sugerează rezistență crescută. Aprecierea nu înlocuiește monitorizarea la pacientul instabil.

Ce arată și ce nu arată

Ce arată Ce nu arată
Opoziția globală a circulației sistemice la flux Distribuția fluxului între organe
Una dintre cele două determinante ale presiunii arteriale Dacă presiunea este suficientă pentru perfuzie
Mecanismul dominant al unui șoc, împreună cu debitul Cauza specifică a șocului
Componenta nepulsatilă a încărcării la ejecție Rigiditatea arterelor mari și undele reflectate
Ținta medicamentelor vasoactive Doza optimă a acestora

Greșeli frecvente de interpretare

Tratarea rezistenței calculate ca pe o măsurătoare

Fiind un calcul din trei valori, eroarea ei cumulează erorile tuturor, în special pe cea a debitului cardiac. Tendința în timp, obținută cu aceeași metodă la același pacient, este mai fiabilă decât o valoare absolută comparată cu un interval de referință.

Echivalarea cu postîncărcarea

Rezistența descrie doar componenta nepulsatilă a opoziției la ejecție. La vârstnicul cu artere rigide, încărcarea ventriculului poate fi mare în prezența unei rezistențe calculate normale, prin contribuția undelor reflectate.

Administrarea de vasoconstrictoare fără a cunoaște debitul

La un pacient cu debit cardiac scăzut și rezistență deja crescută compensatoriu, vasoconstrictoarele ridică presiunea fără a crește fluxul și pot agrava perfuzia. Mecanismul hipotensiunii decide tratamentul, nu valoarea tensională.

Când e nevoie de evaluare medicală

Hipotensiunea însoțită de extremități calde, febră, confuzie sau erupție cutanată extinsă poate indica un șoc distributiv și necesită evaluare medicală de urgență.

Rezistența vasculară sistemică nu este o mărime care se evaluează în afara spitalului și nu are corespondent în măsurătorile tensionale efectuate la domiciliu.

De ce contează

Rezistența vasculară sistemică este locul unde organismul își reglează cel mai fin circulația: nu prin modificarea pompei, ci prin ajustarea calibrului unor vase de câteva zecimi de milimetru. Dependența rezistenței de raza la puterea a patra transformă aceste ajustări minuscule într-un instrument de control puternic, care explică atât stabilitatea presiunii arteriale la omul sănătos, cât și rapiditatea cu care ea se prăbușește în șocul anafilactic.

Concluzie

Rezistența vasculară sistemică este opoziția circulației sistemice la flux și, împreună cu debitul cardiac, determină presiunea arterială medie. Se calculează din presiune și debit, cu valori obișnuite de 800–1.200 dyn·s·cm⁻⁵, și este determinată în principal de arteriole, ale căror variații mici de calibru au efecte mari prin dependența rezistenței de raza la puterea a patra. Prăbușirea ei caracterizează șocul distributiv, iar creșterea compensatorie apare în celelalte forme de șoc, distincție care decide tratamentul vasoactiv.

Referințe

Hall JE, Hall ME. Guyton and Hall Textbook of Medical Physiology. 14th ed. Philadelphia: Elsevier; 2021.

Susține distribuția rezistenței pe segmentele circulației, rolul arteriolelor, legea lui Poiseuille, reflexul baroreceptor și autoreglarea locală.

Cecconi M, De Backer D, Antonelli M, et al. Consensus on circulatory shock and hemodynamic monitoring. Task force of the European Society of Intensive Care Medicine. Intensive Care Med. 2014;40(12):1795–1815. doi:10.1007/s00134-014-3525-z

Susține formula rezistenței vasculare sistemice, tiparele hemodinamice ale celor patru mecanisme de șoc și principiile de alegere a medicației vasoactive.

Evans L, Rhodes A, Alhazzani W, et al. Surviving Sepsis Campaign: International Guidelines for Management of Sepsis and Septic Shock 2021. Crit Care Med. 2021;49(11):e1063–e1143. doi:10.1097/CCM.0000000000005337

Susține afirmațiile despre prăbușirea rezistenței vasculare în șocul septic și despre utilizarea vasoconstrictoarelor.

Mancia G, Kreutz R, Brunström M, et al. 2023 ESH Guidelines for the management of arterial hypertension. J Hypertens. 2023;41(12):1874–2071. doi:10.1097/HJH.0000000000003480

Susține afirmația că rezistența vasculară este ținta principalelor clase de medicamente antihipertensive.

Termeni corelați

Presiune arterială medie (MAP), Debit cardiac, Postîncărcare, Legea lui Poiseuille, Presiune venoasă centrală, Șoc circulator, Microcirculație

« Înapoi la enciclopedie

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00