Instrumente Healthwise gratuite: Creează cont →

Postîncărcare

by Mihaela Marinescu

« Înapoi la enciclopedie

Termeni medicali

Postîncărcarea este încărcarea împotriva căreia ventriculul trebuie să se contracte pentru a ejecta sângele. Este cea de-a treia determinantă a volumului-bătaie, alături de preîncărcare și contractilitate.

Riguros, postîncărcarea este tensiunea din peretele ventricular în timpul ejecției. Ea depinde, conform legii lui Laplace, de presiunea din cavitate, de raza ventriculului și, invers, de grosimea peretelui. În practică se folosește ca substitut presiunea arterială sau rezistența vasculară sistemică.

Creșterea postîncărcării reduce volumul-bătaie la aceeași forță de contracție. Această relație explică de ce ridicarea presiunii arteriale prin vasoconstricție are un cost hemodinamic atunci când pompa este deja slabă.

Pe scurt

Descrie rezistența pe care ventriculul trebuie să o învingă pentru a ejecta.
Depinde de presiunea arterială, de tonusul arteriolar și de geometria ventriculului.
Legea lui Laplace: tensiunea din perete crește cu presiunea și cu raza și scade cu grosimea peretelui.
Creșterea postîncărcării reduce volumul-bătaie și crește consumul miocardic de oxigen.
În șocul cardiogen, vasoconstricția ridică postîncărcarea împotriva unei pompe deja slabe.
Stenoza aortică și hipertensiunea arterială cronică sunt cauze clasice de postîncărcare crescută.
Reducerea ei prin vasodilatatoare este un principiu terapeutic în insuficiența cardiacă.

Cum funcționează

Pentru ca sângele să fie ejectat, presiunea din ventricul trebuie să depășească presiunea din aortă, astfel încât valva aortică să se deschidă. Cu cât presiunea de opoziție este mai mare, cu atât ventriculul consumă mai mult din energia contracției pentru a deschide valva și pentru a împinge sângele, iar volumul ejectat este mai mic la aceeași contractilitate.

Legea lui Laplace arată că tensiunea pe care fibrele trebuie să o dezvolte nu depinde numai de presiune. Pentru o aceeași presiune intracavitară, un ventricul dilatat trebuie să genereze o tensiune parietală mai mare, iar un perete mai gros o distribuie pe mai multe fibre. Aceasta explică de ce dilatarea ventriculară agravează situația și de ce hipertrofia este, la început, o adaptare utilă.

Postîncărcarea influențează și consumul de oxigen al miocardului. O tensiune parietală mai mare, menținută pe toată durata ejecției, crește necesarul energetic, ceea ce are importanță la pacienții cu boală coronariană, la care aportul este deja limitat.

Unde contează clinic

Șocul cardiogen

La un ventricul cu contractilitate sever redusă, curba care leagă postîncărcarea de volumul-bătaie este abruptă: creșteri mici ale rezistenței la ejecție produc scăderi importante ale volumului ejectat. Administrarea unui vasoconstrictor pentru a ridica presiunea arterială poate deci ameliora cifra tensională în timp ce reduce fluxul efectiv către organe.

Din acest motiv, în șocul cardiogen tratamentul vizează în primul rând susținerea pompei, prin inotrope sau prin suport mecanic, iar vasoconstrictoarele se folosesc la doza minimă necesară pentru menținerea unei presiuni de perfuzie acceptabile.

Insuficiența cardiacă cronică

Reducerea postîncărcării este unul dintre mecanismele prin care medicamentele folosite în insuficiența cardiacă cu fracție de ejecție redusă îmbunătățesc performanța ventriculară. Inhibitorii enzimei de conversie, blocantele receptorilor de angiotensină și vasodilatatoarele scad rezistența la ejecție, iar ventriculul ejectează mai mult la aceeași forță de contracție.

Efectul este opus celui al hipertensiunii arteriale netratate, care menține o postîncărcare crescută cronic și contribuie la remodelarea ventriculară și la progresia insuficienței cardiace.

Obstacolele mecanice la ejecție

Stenoza aortică creează o postîncărcare fixă, care nu poate fi redusă farmacologic: ventriculul trebuie să genereze presiuni mult mai mari decât cele din aortă pentru a trece sângele prin orificiul îngustat. Răspunsul adaptativ este hipertrofia concentrică, iar soluția definitivă este corectarea obstacolului.

Cardiomiopatia hipertrofică obstructivă și coarctația de aortă produc, prin mecanisme diferite, o situație comparabilă. La acești pacienți, vasodilatatoarele pot fi periculoase, întrucât scad presiunea de perfuzie fără a putea crește debitul limitat de obstacol.

Indicatori folosiți pentru postîncărcare

Indicator Valoare obișnuită Observație
Rezistență vasculară sistemică 800–1.200 dyn·s·cm⁻⁵ substitutul cel mai folosit
Indice de rezistență vasculară sistemică 1.900–2.400 dyn·s·cm⁻⁵·m² indexat la suprafața corporală
Tensiune arterială sistolică sub 120 mmHg la adultul normotensiv aproximare clinică imediată
Impedanță aortică nu se măsoară de rutină descrie și componenta pulsatilă
Tensiune parietală telesistolică nu se măsoară de rutină definiția riguroasă, prin legea lui Laplace

Niciunul dintre indicatorii folosiți nu măsoară postîncărcarea propriu-zisă, care este o tensiune în peretele ventricular. Rezistența vasculară sistemică descrie doar componenta nepulsatilă a opoziției la ejecție și ignoră rigiditatea arterelor mari și undele reflectate.

Din acest motiv, în practică postîncărcarea se apreciază din ansamblul datelor: presiunea arterială, rezistența calculată, dimensiunile ventriculului și prezența unui obstacol mecanic.

Relevanță clinică

Hipertensiunea arterială este cauza cea mai frecventă de postîncărcare crescută cronic. Răspunsul ventriculului este hipertrofia, inițial adaptativă, care însă reduce complianța, crește necesarul de oxigen și predispune la insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție păstrată și la aritmii.

În situații acute, postîncărcarea crescută poate precipita edemul pulmonar. În edemul pulmonar hipertensiv, ventriculul stâng nu mai poate ejecta împotriva unei presiuni foarte mari, presiunile de umplere cresc brusc și lichidul trece în alveole. Reducerea rapidă a postîncărcării, prin vasodilatatoare, este una dintre măsurile terapeutice.

Invers, o postîncărcare prea scăzută nu este benefică: în șocul distributiv, prăbușirea rezistenței vasculare duce la hipotensiune și la pierderea presiunii de perfuzie, chiar dacă debitul cardiac este crescut. Postîncărcarea trebuie deci menținută într-o fereastră, nu minimizată.

Cum se apreciază

Nu există o măsurătoare de rutină a postîncărcării. Cel mai frecvent se calculează rezistența vasculară sistemică, din presiunea arterială medie, presiunea venoasă centrală și debitul cardiac, prin formula RVS = 80 × (MAP − PVC) / DC. Calculul necesită deci cunoașterea debitului cardiac.

Ecocardiografia aduce informații complementare: dimensiunile ventriculului, grosimea pereților, prezența unui gradient la nivelul valvei aortice sau al tractului de ejecție. Împreună cu presiunea arterială, ele permit o apreciere clinică a încărcării la ejecție.

În cercetare se folosesc măsurători de impedanță aortică și analiza undei de presiune centrală, care descriu și componenta pulsatilă a postîncărcării, ignorată de rezistența vasculară calculată.

Factori care influențează postîncărcarea

Presiunea arterială, în special cea sistolică.

Tonusul arteriolar și rezistența vasculară sistemică.

Rigiditatea arterelor mari și undele de presiune reflectate din periferie.

Dimensiunea ventriculului: dilatarea crește tensiunea parietală la aceeași presiune.

Grosimea peretelui ventricular: hipertrofia reduce tensiunea pe unitatea de fibră.

Obstacolele mecanice la ejecție: stenoza aortică, coarctația, obstrucția dinamică a tractului de ejecție.

Vâscozitatea sângelui, cu rol minor în condiții obișnuite.

Întrebări frecvente

Ce este postîncărcarea, pe scurt?

Rezistența pe care ventriculul trebuie să o învingă pentru a ejecta sângele. Depinde de presiunea arterială, de tonusul arteriolelor și de geometria ventriculului. Cu cât este mai mare, cu atât volumul-bătaie este mai mic la aceeași forță de contracție.

Postîncărcarea e la fel cu tensiunea arterială?

Nu, dar tensiunea arterială este cel mai accesibil indicator al ei. Postîncărcarea propriu-zisă este tensiunea din peretele ventricular și depinde și de raza și de grosimea ventriculului, nu doar de presiunea din aortă.

De ce e periculos să crești tensiunea în șocul cardiogen?

Pentru că vasoconstricția ridică postîncărcarea împotriva unei pompe deja slabe. Volumul-bătaie poate scădea suplimentar, astfel încât cifra tensională se ameliorează în timp ce fluxul real către organe se înrăutățește. Tratamentul vizează în primul rând susținerea pompei.

Cum se reduce postîncărcarea?

Prin vasodilatatoare arteriale, prin inhibitori ai enzimei de conversie și blocante ale receptorilor de angiotensină, prin controlul hipertensiunii și, în unele situații, prin suport mecanic. Postîncărcarea fixă, dată de o stenoză aortică, nu poate fi redusă medicamentos.

Ce legătură are legea lui Laplace cu postîncărcarea?

Ea arată că tensiunea din peretele ventricular crește cu presiunea din cavitate și cu raza ventriculului și scade cu grosimea peretelui. De aceea un ventricul dilatat lucrează împotriva unei încărcări mai mari la aceeași presiune arterială, iar hipertrofia este inițial o adaptare utilă.

Ce arată și ce nu arată

Ce arată Ce nu arată
Rezistența pe care ventriculul o întâmpină la ejecție Forța intrinsecă a mușchiului cardiac
Un factor al volumului-bătaie și al consumului de oxigen Gradul de umplere a ventriculului
Dacă există un obstacol mecanic la ejecție Cauza unei contractilități reduse
Ținta vasodilatatoarelor în insuficiența cardiacă Doza optimă a acestora
Componenta nepulsatilă, prin rezistența vasculară calculată Rigiditatea arterelor mari și undele reflectate

Greșeli frecvente de interpretare

Echivalarea cu rezistența vasculară sistemică

Rezistența calculată descrie doar componenta nepulsatilă a opoziției la ejecție. Ea ignoră rigiditatea arterelor mari și undele reflectate, care la vârstnic contribuie substanțial la încărcarea ventriculului. O rezistență normală nu exclude o postîncărcare crescută.

Tratarea cifrei tensionale în loc a fluxului

Ridicarea presiunii arteriale prin vasoconstricție la un ventricul slab ameliorează monitorul și poate agrava perfuzia. Markerii de perfuzie — lactatul, diureza, timpul de reumplere capilară — spun dacă intervenția a ajutat.

Vasodilatație în prezența unui obstacol fix

La stenoza aortică severă sau la cardiomiopatia hipertrofică obstructivă, vasodilatatoarele scad presiunea de perfuzie fără a putea crește un debit limitat de obstacol. Efectul poate fi o hipotensiune severă.

Când e nevoie de evaluare medicală

Hipertensiunea arterială netratată menține o postîncărcare crescută cronic și contribuie la remodelarea ventriculului. Valorile tensionale persistent peste 140/90 mmHg la măsurători repetate se discută cu medicul.

Dispneea instalată brusc, cu valori tensionale foarte mari, poate fi o formă de edem pulmonar acut și necesită evaluare medicală de urgență.

De ce contează

Postîncărcarea este latura ignorată a presiunii arteriale. În monitorizare, presiunea apare ca un rezultat care trebuie menținut, dar din perspectiva ventriculului ea este o sarcină împotriva căreia trebuie lucrat la fiecare bătaie. Această dublă natură explică un paradox terapeutic central în cardiologie: aceeași presiune arterială este ținta care trebuie atinsă la un pacient și povara care trebuie ușurată la altul.

Concluzie

Postîncărcarea este încărcarea împotriva căreia ventriculul ejectează, definită riguros ca tensiune în peretele ventricular și aproximată în practică prin presiunea arterială sau prin rezistența vasculară sistemică. Creșterea ei reduce volumul-bătaie și crește consumul miocardic de oxigen, motiv pentru care vasoconstricția are un cost hemodinamic la o pompă slabă, iar reducerea ei este un principiu terapeutic în insuficiența cardiacă. Legea lui Laplace explică de ce dilatarea ventriculară o agravează și de ce hipertrofia este, inițial, o adaptare utilă.

Referințe

Hall JE, Hall ME. Guyton and Hall Textbook of Medical Physiology. 14th ed. Philadelphia: Elsevier; 2021.

Susține definiția postîncărcării, legea lui Laplace, relația dintre postîncărcare și volumul-bătaie și legătura cu consumul miocardic de oxigen.

McDonagh TA, Metra M, Adamo M, et al. 2021 ESC Guidelines for the diagnosis and treatment of acute and chronic heart failure. Eur Heart J. 2021;42(36):3599–3726. doi:10.1093/eurheartj/ehab368

Susține rolul reducerii postîncărcării în tratamentul insuficienței cardiace cu fracție de ejecție redusă și principiile de abordare a șocului cardiogen.

Cecconi M, De Backer D, Antonelli M, et al. Consensus on circulatory shock and hemodynamic monitoring. Task force of the European Society of Intensive Care Medicine. Intensive Care Med. 2014;40(12):1795–1815. doi:10.1007/s00134-014-3525-z

Susține formula rezistenței vasculare sistemice, limitele ei ca substitut al postîncărcării și principiile de alegere a vasoactivelor.

Vahanian A, Beyersdorf F, Praz F, et al. 2021 ESC/EACTS Guidelines for the management of valvular heart disease. Eur Heart J. 2022;43(7):561–632. doi:10.1093/eurheartj/ehab395

Susține afirmațiile despre stenoza aortică drept postîncărcare fixă, răspunsul hipertrofic și prudența în utilizarea vasodilatatoarelor.

Termeni corelați

Preîncărcare, Volum-bătaie, Contractilitate miocardică, Rezistență vasculară sistemică, Debit cardiac, Legea lui Laplace, Șoc cardiogen

« Înapoi la enciclopedie

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00