Instrumente Healthwise gratuite: Creează cont →

Preîncărcare

by Mihaela Marinescu

« Înapoi la enciclopedie

Termeni medicali

Preîncărcarea este gradul de umplere a ventriculului înaintea contracției, adică măsura în care fibrele miocardice sunt întinse la finalul diastolei. Este una dintre cele trei determinante ale volumului-bătaie, alături de contractilitate și postîncărcare.

Riguros, preîncărcarea este tensiunea pasivă din fibra miocardică la finalul umplerii, mărime care nu se poate măsura direct la om. În practică se folosesc substitute: volumul telediastolic al ventriculului, presiunea telediastolică sau, mai indirect, presiunea venoasă centrală.

Preîncărcarea nu este o cantitate de lichid administrată, ci o stare a ventriculului. Aceeași cantitate de lichid produce preîncărcări diferite în funcție de tonusul venos, de complianța ventriculară și de presiunea intratoracică.

Pe scurt

Descrie cât de umplut este ventriculul înaintea contracției.
Conform legii lui Frank și Starling, o întindere mai mare a fibrelor crește forța de contracție, în limite fiziologice.
Scade în hemoragie, deshidratare, vasodilatație venoasă și în tahicardiile foarte rapide.
Crește în supraîncărcarea volemică, în insuficiența cardiacă și în regurgitările valvulare.
Nu se confundă cu volumul de lichid administrat: este o stare a ventriculului, nu o doză.
Răspunsul volumului-bătaie la o creștere a preîncărcării definește responsivitatea la umplere volemică.
Presiunea venoasă centrală este un substitut slab: o valoare mică nu dovedește că umplerea va ajuta.

Cum funcționează

Fibrele miocardice se comportă ca niște resorturi: întinse mai mult, se contractă mai puternic, deoarece suprapunerea dintre filamentele de actină și miozină devine mai favorabilă și sensibilitatea aparatului contractil la calciu crește. Acest comportament, descris la începutul secolului XX de Otto Frank și Ernest Starling, permite inimii să se adapteze automat la cantitatea de sânge primită, fără niciun semnal nervos sau hormonal.

Relația are însă o formă de curbă, nu de linie dreaptă. Pe porțiunea ascendentă, creșterea umplerii crește volumul-bătaie. Pe porțiunea de platou, întinderea suplimentară nu mai aduce forță în plus, iar dincolo de ea întinderea excesivă începe să scadă eficiența contracției.

Poziția pe curbă nu este fixă. Un ventricul cu contractilitate bună lucrează pe o curbă înaltă și abruptă, iar unul cu contractilitate redusă pe o curbă joasă și plată. Același grad de umplere produce astfel efecte foarte diferite la doi pacienți diferiți, ceea ce explică de ce preîncărcarea nu poate fi interpretată fără contextul contractilității.

De ce contează în practică

Decizia de umplere volemică

Întrebarea clinică esențială nu este dacă preîncărcarea este mare sau mică, ci dacă creșterea ei va crește volumul-bătaie. Un pacient aflat pe porțiunea ascendentă a curbei este responsiv la umplere, iar lichidul administrat îi va crește debitul cardiac. Un pacient aflat pe platou nu este responsiv, iar același lichid va produce doar congestie pulmonară, edem tisular și deteriorarea schimbului gazos.

Aproximativ jumătate dintre pacienții instabili hemodinamic nu sunt responsivi la umplere, proporție documentată în literatura de terapie intensivă. Din acest motiv, testele dinamice au înlocuit în mare parte valorile statice de presiune în luarea deciziei.

Interacțiunea cu ventilația mecanică

Presiunea pozitivă din ventilația mecanică crește presiunea intratoracică și reduce întoarcerea venoasă, deci scade preîncărcarea. Efectul este mai pronunțat la presiuni de insuflare mari și la pacienții hipovolemici, la care instituirea ventilației poate produce o scădere brutală a tensiunii arteriale.

Aceeași interacțiune este folosită în scop diagnostic: variația ciclică a volumului-bătaie sau a presiunii pulsului în ritmul respirației indică responsivitatea la umplere la pacientul ventilat, sedat, în ritm sinusal și cu volume curente adecvate.

Rolul sistemului venos

Aproximativ două treimi din volumul sanguin se află în sistemul venos, care funcționează ca rezervor. Tonusul venos decide cât din acest volum este efectiv disponibil pentru umplerea cardiacă, mărime numită volum circulant efectiv.

În șocul distributiv, volumul sanguin total poate fi normal, dar vasodilatația venoasă îl redistribuie în rezervor, iar preîncărcarea scade. Aceasta explică de ce un pacient septic poate avea nevoie de lichide fără să fi pierdut un mililitru de sânge.

Substitute folosite pentru preîncărcare

Indicator Valoare obișnuită Tip Limită principală
Presiune venoasă centrală 2–8 mmHg static nu prezice răspunsul la umplere
Presiune telediastolică a ventriculului stâng 5–12 mmHg static invazivă, dependentă de complianță
Volum telediastolic al ventriculului stâng 100–160 mL static dependent de dimensiunea corporală
Variația presiunii pulsului prag peste 12–13% dinamic doar la pacient ventilat, în ritm sinusal
Variația volumului-bătaie prag peste 10–13% dinamic aceleași condiții
Ridicarea pasivă a membrelor inferioare creștere peste 10% a debitului dinamic necesită măsurarea debitului în timp real

Indicatorii statici descriu starea de umplere la un moment dat, iar cei dinamici testează răspunsul la o modificare. Deciziile de umplere se sprijină pe cei dinamici, întrucât o presiune venoasă centrală mică nu dovedește că pacientul va beneficia de lichide, iar una mare nu exclude beneficiul.

Pragurile indicate sunt orientative și provin din studii pe populații selectate. Ele nu se aplică în respirație spontană, în fibrilație atrială, la volume curente mici sau în prezența unei complianțe pulmonare foarte reduse.

Relevanță clinică

Preîncărcarea insuficientă este cauza șocului hipovolemic și a unei părți importante din hipotensiunea întâlnită în șocul distributiv. Semnele clinice includ o presiune a pulsului îngustă, extremități reci, tahicardie și, în formele avansate, alterarea stării de conștiență.

Preîncărcarea excesivă produce congestie. În insuficiența cardiacă decompensată, presiunile de umplere crescute se transmit retrograd și generează edem pulmonar, iar pe partea dreaptă produc congestie hepatică, edeme periferice și creșterea presiunii venoase, care reduce la rândul ei presiunea de perfuzie renală.

Evaluarea preîncărcării la patul bolnavului nu se bazează pe o singură cifră. Examinarea clinică, ecografia venei cave inferioare, ecocardiografia și testele dinamice se folosesc împreună, iar fiecare are limite cunoscute.

Cum se evaluează

Metodele statice măsoară o presiune sau un volum într-un moment dat: presiunea venoasă centrală prin cateter venos central, presiunea telediastolică prin cateterism, volumele ventriculare prin ecocardiografie sau rezonanță magnetică. Problema lor comună este că o valoare absolută nu spune pe ce porțiune a curbei Frank-Starling se află pacientul.

Metodele dinamice produc o modificare controlată și măsoară răspunsul. Umplerea de probă cu un volum mic, ridicarea pasivă a membrelor inferioare, care mobilizează temporar sânge din membrele inferioare către torace, și analiza variației respiratorii a volumului-bătaie sau a presiunii pulsului intră în această categorie. Ele răspund direct la întrebarea clinică și de aceea sunt preferate.

Ecografia venei cave inferioare, cu măsurarea diametrului și a variației lui respiratorii, este o metodă neinvazivă folosită frecvent, dar cu acuratețe limitată atunci când presiunea intraabdominală este crescută sau când pacientul respiră cu efort.

Factori care influențează preîncărcarea

Volumul sanguin total: scade în hemoragie, deshidratare și pierderi digestive.

Tonusul venos, care decide cât din volum este efectiv disponibil pentru umplere.

Durata diastolei, scurtată de frecvențele cardiace mari.

Presiunea intratoracică, crescută de ventilația mecanică și de pneumotoraxul în tensiune.

Complianța ventriculară: un ventricul rigid atinge presiuni mari la volume mici.

Contracția atrială, pierdută în fibrilația atrială.

Poziția corpului și presiunea intraabdominală, care modifică întoarcerea venoasă.

Întrebări frecvente

Ce este preîncărcarea, pe scurt?

Gradul de umplere a ventriculului chiar înainte de contracție, adică măsura în care fibrele miocardice sunt întinse la finalul diastolei. Împreună cu contractilitatea și postîncărcarea, determină cât sânge va fi ejectat la bătaia următoare.

Preîncărcarea e la fel cu presiunea venoasă centrală?

Nu. Presiunea venoasă centrală este un substitut indirect și imperfect. Ea depinde și de complianța ventriculului drept, de presiunea intratoracică și de funcția valvei tricuspide. O valoare mică nu dovedește că pacientul va beneficia de lichide, iar una mare nu exclude beneficiul.

Cum se știe dacă un pacient are nevoie de lichide?

Prin teste dinamice, nu prin valori statice de presiune. Umplerea de probă cu un volum mic, ridicarea pasivă a membrelor inferioare și variația respiratorie a volumului-bătaie arată dacă o creștere a preîncărcării crește efectiv debitul cardiac.

Ce se întâmplă dacă preîncărcarea e prea mare?

Volumul-bătaie nu mai crește, iar presiunile de umplere se transmit retrograd. Rezultatul este congestie pulmonară, edem tisular, creșterea presiunii venoase și, prin aceasta, scăderea presiunii de perfuzie a rinichiului, chiar la o tensiune arterială aparent bună.

De ce scade preîncărcarea la ventilația mecanică?

Pentru că presiunea pozitivă din torace se opune întoarcerii venoase către inimă. Efectul este mai mare la presiuni de insuflare ridicate și la pacienții deja hipovolemici, la care instituirea ventilației poate produce o scădere bruscă a tensiunii arteriale.

Ce arată și ce nu arată

Ce arată Ce nu arată
Cât de umplut este ventriculul înaintea contracției Dacă umplerea suplimentară va crește debitul
O stare a ventriculului la un moment dat Volumul de lichid care trebuie administrat
Poziția pe curba Frank-Starling, dacă se testează dinamic Contractilitatea mușchiului cardiac
Impactul ventilației mecanice asupra întoarcerii venoase Starea volemică totală a organismului
Un factor al volumului-bătaie Cauza pentru care volumul-bătaie este scăzut

Greșeli frecvente de interpretare

Folosirea presiunii venoase centrale ca indicator de umplere

Valoarea ei nu prezice răspunsul la lichide, fapt documentat în numeroase studii. O presiune venoasă centrală de 4 mmHg nu înseamnă că pacientul are nevoie de lichide, iar una de 14 mmHg nu înseamnă că nu are. Decizia cere un test dinamic.

Confundarea preîncărcării cu volemia

Un pacient septic cu volum sanguin normal poate avea preîncărcare scăzută, prin vasodilatație venoasă care redistribuie sângele în rezervorul venos. Invers, un pacient cu insuficiență cardiacă poate fi supraîncărcat volemic și totuși responsiv la umplere într-o fază anume.

Aplicarea pragurilor dinamice în afara condițiilor lor

Variația respiratorie a presiunii pulsului și a volumului-bătaie a fost validată la pacienți ventilați mecanic, sedați, în ritm sinusal și cu volume curente adecvate. În respirație spontană sau în fibrilație atrială, pragurile uzuale nu se aplică.

Când e nevoie de evaluare medicală

Semnele de congestie — dispnee care se accentuează în decubit, creșterea rapidă în greutate, edeme ale membrelor inferioare — sugerează presiuni de umplere crescute și necesită evaluare medicală.

Preîncărcarea nu este o mărime care se evaluează sau se ajustează la domiciliu. Dozele de diuretic nu se modifică fără indicația medicului curant.

De ce contează

Preîncărcarea este mecanismul prin care inima se autoreglează fără ca sistemul nervos să intervină: primește mai mult sânge, se contractă mai puternic, trimite mai departe tot ce a primit. Această proprietate este ceea ce permite celor doi ventriculi, care pompează în serie, să rămână sincronizați în debit fără un controlor extern. În clinică, înțelegerea ei este ceea ce separă administrarea rațională de lichide de reflexul de a perfuza orice pacient hipotensiv.

Concluzie

Preîncărcarea este gradul de umplere a ventriculului înaintea contracției și, prin legea lui Frank și Starling, una dintre cele trei determinante ale volumului-bătaie. Nu se confundă cu volumul de lichid administrat, iar presiunea venoasă centrală este un substitut slab al ei. Întrebarea utilă clinic nu este cât de mare este preîncărcarea, ci dacă o creștere a ei va crește volumul-bătaie, la care răspund testele dinamice, nu valorile statice de presiune.

Referințe

Hall JE, Hall ME. Guyton and Hall Textbook of Medical Physiology. 14th ed. Philadelphia: Elsevier; 2021.

Susține definiția preîncărcării, legea lui Frank și Starling, mecanismul molecular al relației lungime-tensiune și rolul rezervorului venos.

Monnet X, Marik PE, Teboul JL. Prediction of fluid responsiveness: an update. Ann Intensive Care. 2016;6(1):111. doi:10.1186/s13613-016-0216-7

Susține afirmațiile despre testele dinamice, pragurile de variație a presiunii pulsului și a volumului-bătaie, condițiile de validitate și proporția pacienților nonresponsivi.

Marik PE, Baram M, Vahid B. Does central venous pressure predict fluid responsiveness? A systematic review of the literature and the tale of seven mares. Chest. 2008;134(1):172–178. doi:10.1378/chest.07-2331

Susține afirmația că presiunea venoasă centrală nu prezice răspunsul la umplere volemică.

Cecconi M, De Backer D, Antonelli M, et al. Consensus on circulatory shock and hemodynamic monitoring. Task force of the European Society of Intensive Care Medicine. Intensive Care Med. 2014;40(12):1795–1815. doi:10.1007/s00134-014-3525-z

Susține recomandarea de a folosi indicatori dinamici în locul celor statici și descrierea mecanismelor de șoc cu preîncărcare scăzută.

Termeni corelați

Volum-bătaie, Postîncărcare, Contractilitate miocardică, Debit cardiac, Presiune venoasă centrală, Legea lui Frank-Starling, Șoc hipovolemic

« Înapoi la enciclopedie

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00