Zaharaza intestinală

35 « Back to Glossary Index

(biochimie, fiziologie digestivă, gastroenterologie)

Zaharaza intestinală (zaharaza-izomaltaza, sucrase-isomaltase, SI) este o enzimă digestivă localizată pe suprafața apicală a enterocitelor din intestinul subțire, responsabilă pentru hidroliza zaharozei (sucroza) în glucoză și fructoză și a izomaltazei (legăturile alfa-1,6 din amidon ramificat). Este codificată de gena SI și este una dintre cele mai abundente glicozidaze din marginea în perie intestinală. Deficitul congenital de zaharaza-izomaltaza (CSID — Congenital Sucrase-Isomaltase Deficiency) este o boală ereditară rară care produce intoleranță la zaharoză și amidon, cu simptome digestive severe la consumul oricărei surse de zaharoza.

Mecanismul biologic

•  Structura și localizarea — SI este o proteină transmembranară de tip II inserată în membrana apicală a enterocitelor; domeniul catalitic este orientat spre lumenul intestinal; zaharaza și izomaltaza sunt două activități enzimatice separate în același polipeptid; abundenta maximă în jejunul proximal, unde densitatea de microvili și activitatea digestivă este maximă

•  Hidroliza zaharozei — zaharoza este scindată la legătura glicozidică alfa(1→2) producând glucoză + fructoză libere; viteza de hidroliză este rapidă (t1/2 minut); la consum normal de zaharoza, zaharaza nu este factorul limitant al absorbției — transportorii SGLT1 (glucoză) și GLUT5 (fructoză) sunt mai lenti

•  Reglarea expresiei — expresia SI crește la înțărcare (când dieta devine bogată în amidon și zaharoza); scade în enterita acută și în boala celiacă (atrofia vilozitară); poate fi redusă în SIBO (bacteriile din intestinul subțire pot degrada microviii); inductibilă de zaharoza din dietă (adaptare enzimatică)

•  Inhibitorii zaharazei — acarboza (medicament antidiabetic) inhibă atât zaharaza cât și alfa-glucozidazele; produce malabsorbție de zaharoza și amidon cu reducerea răspunsului glicemic postprandial; flatulenta și balonarea sunt efecte adverse prin fermentarea colonică a zaharozei nedigerate

Contexte clinice relevante

•  CSID (deficit congenital de zaharaza-izomaltaza) — boală autozomal recesivă cu prevalență de 0.2% în Europa (mai frecventă la populatia inuit); produce diaree osmotică severă, balonare și dureri abdominale la consumul de zaharosa sau amidon ramificat; tratament: evitarea zaharozei + sacrosidaza (zaharaza exogenă, Sucraid) oral la mese; diagnosticul prin testul respirator cu zaharosa sau biopsie intestinala

•  Achizitionata în boli intestinale — enterita rotavirala și alte gastroenterite acute produc reducerea temporară a zaharazei (activitatea revine în 2–4 săptămâni); boala celiacă netratatată reduce activitatea zaharazei prin atrofia vilozitară; SIBO poate reduce activitatea enzimatică a marginii în perie

•  Inhibitorii zaharazei ca strategie antidiabetică — acarboza (Glucobay/Precose) inhibă zaharaza și alfa-glucozidazele; reduce cu 1–2% HbA1c și glicemia postprandială; aprobată pentru diabet tip 2; principalele efecte adverse digestive (flatulenta, meteorism) reflectă fermentarea colonică a zaharozei și amidonului nedigerate

•  Zaharoza și IBS — persoanele cu IBS au frecvent activitate zaharazică normală, dar hipersensibilitate viscerală la produții fermentări colonice a zaharozei nedigerate; distincția de CSID necesita teste specifice

zaharaza intestinală este motivul pentru care zaharoza din alimentație este rapid hidrolizată și absorbită — nu ajunge în colon în cantități semnificative la persoanele cu enzimă funcțională. aceasta explică de ce zaharoza nu este un prebiotic și de ce siropul de zahăr alb nu hrănește microbiomul colonic. contextul clinic al zaharazei este relevant mai ales în CSID (rar) și în bolile care reduc temporar activitatea enzimelor marginii în perie (enterite, boala celiacă).

« Back to Glossary Index