Atașamentul la primate: Legături emoționale între părinți, pui și parteneri

Primatele — maimuțele și marile maimuțe, rudele cele mai apropiate ale omului — sunt animalele la care atașamentul a fost studiat cel mai detaliat. Experimentele psihologului american Harry Harlow cu pui de macac, din anii 1950, au arătat că puii caută, înainte de hrană, contactul și confortul, iar observația a influențat decisiv teoria atașamentului. Cercetătorii William Mason și Sally Mendoza, de la Universitatea California din Davis, au descris la maimuțele titi, specie monogamă din America de Sud, patru tipuri de atașament — al puiului față de părinți, al părinților față de pui și al fiecărui partener față de celălalt — și au observat că acestea au o bază comună, prezentă, probabil, la toate mamiferele. Descoperirea lor cea mai cunoscută este că puii de titi sunt mai atașați de tată decât de mamă. Studiile pe primate au limite importante când sunt transferate la oameni, dar au schimbat felul în care înțelegem dezvoltarea copiilor.

Evoluția atașamentului la mamifere, hormonii implicați și rolul sistemului nervos în iubire sunt discutate în articolele Healthwise despre evoluția iubirii, despre dragoste și sistemul nervos și despre oxitocină.

Atașamentul la primate, în șase idei

1. Puii de primate caută, înainte de hrană, contactul și confortul, după cum au arătat experimentele lui Harry Harlow.
2. La maimuțele titi, puii sunt mai atașați de tată, care îi poartă aproape tot timpul.
3. Atașamentele pui–părinte și dintre parteneri au, în studiile pe primate, o bază biologică comună.
4. La babuinii femele, legăturile sociale puternice cresc șansele de supraviețuire ale puilor.
5. Multe date despre hormoni provin din studii pe rozătoare, nu pe primate.
6. Experiențele timpurii contează, dar atașamentul se poate reface, mai ales dacă intervenția vine devreme.

Ce este atașamentul — de la etologie la psihologie

Atașamentul este legătura emoțională durabilă prin care un individ caută apropierea unei anumite persoane, mai ales în situații de stres, și se liniștește în prezența ei. Conceptul a fost formulat de psihiatrul britanic John Bowlby în anii 1950–1960, care s-a inspirat explicit din etologie — studiul comportamentului animal. Bowlby a colaborat cu etologul britanic Robert Hinde, specialist în comportamentul maimuțelor rhesus, și a folosit observațiile despre puii de primate pentru a argumenta că nevoia copilului de apropiere de mamă este un sistem biologic de sine stătător, nu o consecință a hrănirii.

Ideea contrazicea teoriile dominante ale vremii, atât psihanaliza, cât și behaviorismul, care explicau legătura copilului cu mama prin faptul că ea îl hrănește. Dovada experimentală cea mai cunoscută împotriva acestei explicații a venit dintr-un laborator de primatologie.

Experimentele lui Harry Harlow

La Universitatea Wisconsin, Harry Harlow a separat pui de macac rhesus de mamele lor la scurt timp după naștere și i-a crescut cu două „mame” artificiale: una din sârmă, care avea un biberon, și una îmbrăcată în material moale, fără hrană. Puii își petreceau aproape tot timpul agățați de mama din material moale și mergeau la cea din sârmă doar pentru a mânca. Speriați, alergau la mama moale și, după ce se liniștiseră, explorau camera. Harlow și-a prezentat rezultatele în 1958, într-o conferință intitulată „Natura iubirii”.

Experimentele au arătat că nevoia de contact și de confort este primară, nu derivată din hrănire, și au oferit un argument puternic pentru teoria lui Bowlby. Ele au contribuit și la schimbarea practicilor din spitale și orfelinate, unde copiii erau hrăniți și curățați, dar rar luați în brațe.

Regulile s-au schimbat și legal, nu doar moral. Directiva europeană privind protecția animalelor folosite în scopuri științifice, adoptată în 2010, interzice cercetarea pe cimpanzei, gorile, urangutani și bonobo, cu excepția unor situații excepționale, precum apariția unei boli care amenință specia umană, și impune pentru celelalte primate reguli stricte de justificare, cazare și îngrijire. În Statele Unite, autoritatea federală pentru cercetare a încheiat în 2015 programele de cercetare biomedicală pe cimpanzei, iar animalele au fost mutate în sanctuare. Principiul care guvernează astăzi cercetarea pe animale este cel al celor trei R: înlocuirea, reducerea numărului și rafinarea metodelor, pentru a diminua suferința.

Maimuțele titi și cele patru forme de atașament

Lucrarea publicată în 1998 de William Mason și Sally Mendoza, într-un număr special al revistei Psychoneuroendocrinology dedicat biologiei atașamentului, pornește de la o specie neobișnuită: maimuțele titi, mici primate din pădurile Americii de Sud, care formează perechi stabile pe viață. Partenerii stau lipiți unul de celălalt, își împletesc cozile când se odihnesc, își răspund la chemări și devin agitați când sunt despărțiți.

Mason și Mendoza au comparat patru relații: atașamentul puiului față de părinți, atașamentul părinților față de pui și atașamentul fiecărui partener adult față de celălalt. Au observat că, în toate patru, separarea produce aceleași reacții — căutarea celuilalt, vocalizări, agitație și creșterea hormonilor de stres —, iar reîntâlnirea le calmează. Concluzia lor a fost că diferitele forme de atașament se sprijină pe un nucleu psihoneuroendocrin comun, prezent, probabil, la toate mamiferele, chiar dacă felul în care se dezvoltă fiecare legătură diferă de la o specie la alta.

Tații maimuțelor titi

Cea mai surprinzătoare observație privește tații. La maimuțele titi, tatăl poartă puiul pe spate aproape tot timpul — după unele observații, peste 90% din zi —, iar puiul merge la mamă mai ales pentru a suge. Într-un studiu publicat în 1995 de echipa lui Mason și Mendoza, puii separați de tată au avut reacții de stres mai puternice decât cei separați de mamă: creșterea cortizolului a fost mai mare, iar prezența tatălui, nu a mamei, îi liniștea. La această specie, figura principală de atașament a puiului este tatăl.

Și creierul taților se schimbă. La maimuțele marmoset, altă specie din America de Sud la care tații îngrijesc intens puii, un studiu publicat în 2006 a arătat că tații au în cortexul prefrontal mai mulți receptori pentru vasopresină și mai multe conexiuni între neuroni decât masculii care nu au pui. La tații marmoset crește și prolactina, iar testosteronul scade, schimbări descrise și la tații umani implicați în îngrijire.

Prieteniile babuinilor și supraviețuirea puilor

Atașamentul nu privește doar părinții și partenerii. La babuini, maimuțe africane care trăiesc în grupuri mari, femelele formează legături durabile cu alte femele, mai ales cu rudele: se îngrijesc reciproc blana, stau împreună și se sprijină în conflicte. Un studiu publicat în 2003 în revista Science, bazat pe 16 ani de observații în Parcul Național Amboseli din Kenya, a arătat că femelele cu legături sociale mai puternice aveau pui cu șanse mai mari de supraviețuire, indiferent de rangul lor în grup.

Studiile ulterioare pe aceleași populații au arătat că femelele cu relații sociale puternice trăiesc și ele mai mult. Rezultatele seamănă izbitor cu cele din cercetarea pe oameni, unde relațiile sociale apropiate se asociază cu o supraviețuire mai lungă, și sugerează că beneficiul lor are rădăcini evolutive vechi.

Instrumentul prin care primatele își întrețin relațiile este îngrijirea reciprocă a blănii: îndepărtarea paraziților și a impurităților, care durează, la unele specii, ore întregi pe zi. Funcția ei este mai mult socială decât igienică — cine pe cine curăță arată cine cu cine este aliat. Antropologul britanic Robin Dunbar a observat că, la primate, mărimea grupului social se corelează cu mărimea neocortexului și a propus, pornind de aici, o estimare pentru oameni: aproximativ 150 de relații stabile, cifră cunoscută astăzi ca „numărul lui Dunbar”. El a sugerat și că limbajul ar fi apărut ca o formă mai eficientă de îngrijire socială, prin care se pot menține relații cu mai mulți indivizi deodată. Estimarea este populară, dar contestată de analize statistice recente.

Aceeași populație de babuini din Kenya a fost studiată, timp de peste trei decenii, de neurobiologul american Robert Sapolsky, care a măsurat hormonii de stres ai animalelor în relație cu poziția lor socială. Rezultatele au arătat că nu doar rangul contează, ci și calitatea relațiilor și previzibilitatea vieții sociale: masculii care petreceau mai mult timp în interacțiuni prietenoase aveau niveluri mai mici de cortizol decât cei izolați, la același rang. Observațiile lui au devenit una dintre cele mai citate ilustrări ale legăturii dintre stresul social și sănătate.

Legăturile dintre parteneri la primate

Printre primate, legăturile de cuplu stabile sunt rare. În afara maimuțelor titi, ele apar la unele maimuțe nocturne din America de Sud, la giboni și, în forme diferite, la oameni. Cimpanzeii și bonobo, rudele noastre cele mai apropiate, trăiesc în grupuri cu parteneri multipli, iar gorilele, în grupuri conduse de un mascul cu mai multe femele.

Chiar și la speciile monogame, legătura de cuplu nu înseamnă întotdeauna exclusivitate: la giboni, de exemplu, observațiile pe termen lung au descris parteneri care se despart, schimbă partenerul sau au relații în afara perechii. Diferența dintre monogamia socială și fidelitatea sexuală este discutată în articolul Healthwise despre evoluția iubirii.

Experiențele timpurii și dezvoltarea

Studiile pe primate au arătat că privarea de îngrijire în primele luni afectează dezvoltarea socială și emoțională, iar studiile pe oameni au confirmat, în forme mai puțin extreme, aceeași lecție. Un studiu publicat în 2005 a comparat 18 copii care petrecuseră primii ani în orfelinate din România și Rusia, înainte de a fi adoptați, cu copii crescuți în familie: după un joc cu contact fizic cu mama, copiii crescuți în familie aveau o creștere a oxitocinei, iar cei care trecuseră prin instituții, nu.

Una dintre cele mai cunoscute observații despre pierderea figurii de atașament vine de la Jane Goodall, din stațiunea de cercetare de la Gombe, în Tanzania. Flint, un cimpanzeu tânăr, rămăsese neobișnuit de dependent de mama lui, Flo, și continua să fie purtat și îngrijit de ea mult după vârsta obișnuită. După moartea lui Flo, în 1972, Flint a încetat să mai mănânce și să mai interacționeze cu ceilalți, s-a întors în locul unde murise mama lui și a murit la câteva săptămâni. Cazul este citat frecvent în discuțiile despre doliu la animale.

Mecanismele atașamentului nu funcționează doar între membrii aceleiași specii. Un studiu publicat în 2015 în revista Science a arătat că, atunci când câinii și stăpânii lor se privesc în ochi, nivelul de oxitocină crește la amândoi, într-o buclă asemănătoare celei descrise între mamă și copil, iar administrarea de oxitocină câinilor prelungea privirea, ceea ce creștea, la rândul ei, oxitocina stăpânului. Lupii crescuți de oameni nu au arătat același comportament, ceea ce sugerează o adaptare apărută în timpul domesticirii.

Atașamentul nu depinde de legătura biologică. Studiile pe copii adoptați arată că majoritatea dezvoltă un atașament sigur față de părinții adoptivi, iar studiile de imagistică pe părinți au descris la mamele adoptive și la tații implicați în îngrijire activări cerebrale asemănătoare cu cele ale mamelor biologice, legate de timpul petrecut cu copilul. Ceea ce construiește atașamentul este îngrijirea repetată și răspunsul constant la semnalele copilului, nu nașterea.

Ce se poate transfera de la primate la oameni

Primatele au oferit câteva lecții solide, confirmate ulterior la oameni: nevoia copilului de contact și confort este primară; separarea de figura de atașament produce reacții de stres măsurabile; figura principală de atașament nu trebuie să fie neapărat mama — la titi este tatăl, iar la oameni poate fi orice adult care îngrijește constant copilul; relațiile sociale apropiate au beneficii pentru sănătate și supraviețuire.

Alte transferuri sunt mai discutabile. Comportamentul uman este influențat în mult mai mare măsură de cultură, de limbaj și de alegere, iar speciile de primate diferă mult între ele: ce este valabil pentru maimuțele titi monogame nu este valabil pentru cimpanzei, iar concluziile despre „natura umană” extrase dintr-o singură specie pot fi înșelătoare.

Afirmații frecvente și ce susțin dovezile

2x GimnasticăAcvatică Premium

Un prim pas pentru un bebe mai puternic

De la 2 luni|Doar până pe 8 noiembrie|ABC Dorobanți

Sfaturi Healthwise

• Oferă-i copilului mic contact fizic, atenție și răspuns la semnalele lui: sunt nevoi biologice, nu „răsfăț”.
• Implică-l pe tată și pe alți adulți apropiați în îngrijire: și ei pot fi figuri de atașament.
• Pentru copiii care au trecut prin instituții sau prin separări, caută sprijin de specialitate cât mai devreme.
• Reține că atașamentul se poate reface și după o copilărie dificilă.
• Investește în relațiile sociale apropiate: beneficiile lor au rădăcini evolutive vechi.
• Citește critic afirmațiile despre „hormonul iubirii” și despre rețete precise de îmbrățișare.
• Nu trage concluzii despre relațiile umane din comportamentul unei singure specii de primate.
• Folosește contactul fizic afectuos pentru a reduce stresul, fără să aștepți efecte „magice”.
• Dacă observi la un copil retragere socială, lipsa reacției la separare sau atașament față de orice străin, discută cu medicul pediatru.
• Susține proiectele de îngrijire în familie pentru copiii fără părinți.

Concluzie Healthwise

Primatele au jucat un rol central în înțelegerea atașamentului. Experimentele lui Harry Harlow, importante și, totodată, inacceptabile etic astăzi, au arătat că puii au nevoie de contact și de confort înaintea hranei. Studiile lui William Mason și Sally Mendoza pe maimuțele titi au arătat că atașamentele pui–părinte și dintre parteneri au o bază comună și că figura principală de atașament poate fi tatăl. Observațiile pe babuini au legat relațiile sociale de supraviețuire.

Nu toate datele circulate despre atașament provin însă de la primate: multe experimente despre hormoni au fost făcute pe rozătoare, iar studiile pe oameni sunt, adesea, mici. Iar comportamentul uman este influențat mult mai puternic de cultură și de alegere.

Lecția cea mai importantă, confirmată și la oameni, inclusiv în studiul făcut chiar în orfelinatele din România, este una încurajatoare: experiențele timpurii contează, dar atașamentul se poate reface, iar o relație stabilă și caldă, oferită cât mai devreme, schimbă traiectoria unui copil.

Referințe științifice

Mason WA, Mendoza SP. Generic aspects of primate attachments: parents, offspring and mates. Psychoneuroendocrinology. 1998;23(8):765-778.

Sursa descrierii celor patru forme de atașament la maimuțele titi și a bazei lor comune.

Harlow HF. The nature of love. Am Psychol. 1958;13(12):673-685.

Sursa descrierii experimentelor cu mamele artificiale.

Hoffman KA, Mendoza SP, Hennessy MB, Mason WA. Responses of infant titi monkeys, Callicebus moloch, to removal of one or both parents: evidence for paternal attachment. Dev Psychobiol. 1995;28(7):399-407.

Susține afirmația privind atașamentul mai puternic al puilor de titi față de tată.

Kozorovitskiy Y, Hughes M, Lee K, Gould E. Fatherhood affects dendritic spines and vasopressin V1a receptors in the primate prefrontal cortex. Nat Neurosci. 2006;9(9):1094-1095.

Susține afirmația privind schimbările din creierul taților marmoset.

Silk JB, Alberts SC, Altmann J. Social bonds of female baboons enhance infant survival. Science. 2003;302(5648):1231-1234.

Susține datele privind legăturile sociale ale femelelor de babuin și supraviețuirea puilor.

Wismer Fries AB, Ziegler TE, Kurian JR, Jacoris S, Pollak SD. Early experience in humans is associated with changes in neuropeptides critical for regulating social behavior. Proc Natl Acad Sci USA. 2005;102(47):17237-17240.

Susține descrierea studiului pe copiii adoptați din orfelinate și a limitelor lui.

Smyke AT, Zeanah CH, Fox NA, Nelson CA, Guthrie D. Placement in foster care enhances quality of attachment among young institutionalized children. Child Dev. 2010;81(1):212-223.

Susține afirmațiile privind Proiectul de Intervenție Timpurie de la București și refacerea atașamentului.