Structura pielii: straturile, celulele și rolul fiecăruia explicate simplu

Structura pielii are trei straturi principale: epidermul, stratul subțire de la suprafață care formează bariera; dermul, care dă pielii fermitate și elasticitate; și hipodermul, stratul de grăsime care o susține și o izolează. Fiecare strat are celule proprii: keratinocitele construiesc bariera, melanocitele produc pigmentul, fibroblastele fabrică colagenul și elastina, iar adipocitele depozitează energie. Înțelegerea structurii pielii explică de ce un produs cosmetic lucrează mai ales la suprafață, de ce fermitatea se pierde în derm și de ce protecția solară contează la orice vârstă. Pentru îngrijirea de zi cu zi, cel mai util este să știți ce strat este vizat de fiecare gest și ce poate și ce nu poate ajunge până acolo.

Pielea pare o suprafață simplă: o atingeți, o spălați, o hidratați. Totuși, aceeași piele se strânge după un gel de curățare prea puternic, strălucește la prânz pe frunte și pe nas, se înroșește în frig, se bronzează vara și, după o noapte scurtă, pare mai ternă. Fiecare dintre aceste schimbări are loc într-un strat anume și este produsă de celule anume.

Pentru cineva care își alege serul, crema sau protecția solară, harta straturilor pielii este cel mai bun filtru împotriva promisiunilor de pe ambalaje. O cremă care „reface colagenul” trebuie să ajungă în derm, o loțiune care „repară bariera” lucrează în stratul cornos, iar un produs care „hrănește pielea din interior” are nevoie de o explicație. Odată ce știți unde se află fiecare structură, multe dintre aceste promisiuni devin ușor de verificat.

Ce merită reținut despre straturile pielii

• Pielea are trei straturi principale, epidermul, dermul și hipodermul, fiecare cu altă funcție și alte celule.
• Stratul de la suprafață este format din celule moarte, aplatizate, care alcătuiesc bariera de protecție a pielii.
• Între aceste celule se află un amestec de lipide care ține apa în piele și oprește iritanții.
• Culoarea pielii depinde de felul în care lucrează melanocitele, nu de numărul lor.
• Fermitatea vine din colagenul și elastina din derm, care scad treptat odată cu vârsta și cu expunerea la soare.
• Cele mai multe cosmetice lucrează în straturile superficiale; puține ingrediente au efecte dovedite în derm.
• Protecția solară zilnică păstrează structura pielii mai bine decât orice produs aplicat după ce soarele a acționat.

Din ce straturi este alcătuită pielea

Pielea este cel mai mare organ al corpului și este alcătuită din trei straturi suprapuse: epidermul la exterior, dermul la mijloc și hipodermul în profunzime. Straturile nu sunt separate ca foile unei cărți. Epidermul se prinde de derm printr-o graniță ondulată, numită joncțiune dermo-epidermică, iar dermul trece treptat în hipoderm. Fiecare strat are însă structura și rolul său, iar tabelul de mai jos le rezumă.

Figura 1. Pielea are trei straturi principale; în derm se află vasele, nervii, glandele și rădăcinile firelor de păr.

Grosimea fiecărui strat variază de la o zonă a corpului la alta. Pielea pleoapelor este printre cele mai subțiri, motiv pentru care reacționează repede la produse iritante și arată primele riduri fine. Pielea din palme și de pe tălpi are cel mai gros epiderm, cu un strat în plus, numit stratul lucid, care o face rezistentă la frecare.

Epidermul: stratul care se reînnoiește continuu

Epidermul este stratul exterior al pielii, alcătuit în cea mai mare parte din keratinocite, celule care se formează în profunzime, urcă spre suprafață și se transformă pe drum în bariera de protecție a pielii. Epidermul nu are vase de sânge proprii: primește hrană și oxigen din derm, prin difuzie. Pe lângă keratinocite, în epiderm trăiesc melanocitele, care produc pigmentul, celulele Langerhans, care fac parte din sistemul imunitar, și celulele Merkel, implicate în simțul tactil.

Cele cinci straturi ale epidermului

Epidermul se împarte la rândul lui în straturi, de la profunzime spre suprafață. Fiecare strat corespunde unei etape din viața keratinocitei.

Figura 2. Keratinocitele se formează în stratul bazal și urcă spre suprafață, unde devin corneocitele stratului cornos.

Keratinocitele: de la celula bazală la „solzul” de la suprafață

Keratinocitele sunt celulele care alcătuiesc cea mai mare parte a epidermului și care produc keratina, o proteină fibroasă rezistentă, din aceeași familie cu proteinele din care sunt făcute firele de păr și unghiile. O keratinocită se naște în stratul bazal, este împinsă în sus de celulele care se formează sub ea și, pe măsură ce urcă, își schimbă forma și conținutul. În stratul granulos își eliberează lipidele în spațiul dintre celule, apoi își pierde nucleul și devine corneocită: o placă plată, umplută cu keratină, învelită într-un strat rezistent de proteine.

Drumul de la stratul bazal până la desprinderea de la suprafață durează câteva săptămâni și devine mai lent odată cu vârsta. Corneocitele se desprind una câte una, invizibil, prin acțiunea unor enzime care taie legăturile dintre ele. Când acest proces încetinește sau se dereglează, celulele se adună în grupuri vizibile, iar pielea pare aspră, ternă sau se descuamează vizibil.

Stratul cornos și modelul „cărămizi și mortar”

Stratul cornos este bariera pielii, iar cea mai folosită imagine pentru a-l descrie este cea a unui zid: corneocitele sunt cărămizile, iar lipidele dintre ele sunt mortarul. StatPearls, resursa medicală găzduită de Biblioteca Națională de Medicină a SUA, descrie stratul cornos ca având 20–30 de straturi de celule. Deși este subțire, acest zid oprește pierderea apei din corp și pătrunderea iritanților, alergenilor și microorganismelor.

Mortarul are o compoziție precisă. Un articol de sinteză publicat în 2003 în Journal of Investigative Dermatology de Madison arată că lipidele stratului cornos sunt alcătuite, în greutate, din circa 45–50% ceramide, aproximativ 25% colesterol și 10–15% acizi grași liberi, dispuse în straturi ordonate. Raportul dintre ele contează: când una dintre aceste componente lipsește, de exemplu după spălări repetate cu detergenți puternici, zidul are goluri, apa se evaporă mai repede, iar pielea devine uscată, sensibilă și se strânge.

Figura 3. Corneocitele sunt cărămizile, lipidele sunt mortarul; când mortarul are goluri, apa iese și iritanții pătrund mai ușor.

În interiorul corneocitelor se află factorul natural de hidratare (NMF), un amestec de aminoacizi, uree, acid lactic și săruri care atrag și rețin apa. NMF-ul provine din descompunerea unei proteine numite filagrină și explică de ce stratul cornos rămâne flexibil, nu casant. Cremele hidratante imită, de fapt, aceste două sisteme: umectanții, precum glicerina sau ureea, seamănă cu NMF-ul, iar emolienții și ocluzivele, precum ceramidele sau vaselina, completează mortarul lipidic.

Melanocitele și culoarea pielii

Melanocitele sunt celulele din stratul bazal care produc melanina, pigmentul care dă culoarea pielii, a părului și a ochilor și care absoarbe o parte din radiațiile ultraviolete. Melanina se formează în niște săculeți numiți melanozomi, pe care melanocitele îi transferă keratinocitelor vecine prin prelungiri lungi, asemănătoare unor brațe. În keratinocite, melanozomii se așază adesea deasupra nucleului, ca o umbrelă care protejează materialul genetic de radiații.

Există două tipuri principale de melanină: eumelanina, brună spre neagră, și feomelanina, galben-roșiatică. Proporția dintre ele, cantitatea totală de melanină și felul în care melanozomii sunt distribuiți în keratinocite determină nuanța pielii. Expunerea la soare determină melanocitele să producă mai mult pigment, iar acesta este bronzul, un răspuns de apărare al pielii la o agresiune.

Figura 4. Numărul de melanocite este comparabil; diferă cantitatea și tipul de melanină și distribuția melanozomilor.

Celulele Langerhans și celulele Merkel

Celulele Langerhans sunt celule ale sistemului imunitar așezate printre keratinocite, cu prelungiri care formează o rețea de supraveghere în epiderm. Ele recunosc substanțele străine care trec de barieră și le prezintă altor celule imunitare, declanșând, după caz, toleranța sau o reacție de apărare. Rolul lor explică de ce o substanță la care pielea a devenit sensibilă, de exemplu un parfum sau un conservant, poate produce reacții la fiecare contact ulterior.

Celulele Merkel se află în stratul bazal și sunt legate de terminații nervoase. Ele participă la simțul tactil fin: percepția presiunii ușoare, a texturii și a formei. Sunt numeroase în vârful degetelor și pe buze, zone în care atingerea este foarte precisă.

Mantaua acidă și microbiomul pielii: bariera de la suprafață

Mantaua acidă este pelicula ușor acidă de la suprafața pielii, formată din sebum, transpirație, acizi grași și produși ai stratului cornos, iar aciditatea ei ajută bariera să funcționeze și favorizează bacteriile utile. Un studiu publicat în 2006 în International Journal of Cosmetic Science de Lambers și colaboratorii, pe 330 de participanți, a estimat pH-ul natural al suprafeței pielii la aproximativ 4,7. Același studiu a arătat că apa de la robinet, cu un pH în jur de 8 în Europa, ridică pH-ul pielii pentru până la 6 ore după spălare, iar pielea cu pH sub 5 a avut o barieră și o hidratare mai bune decât pielea cu pH peste 5.

Figura 5. Suprafața pielii este, în mod natural, ușor acidă; apa de la robinet ridică pH-ul pentru câteva ore.

Aciditatea nu este un detaliu de etichetă. Enzimele care produc ceramidele și cele care desprind corneocitele lucrează cel mai bine într-un mediu acid. Când pH-ul crește, de exemplu după săpunuri alcaline folosite des, bariera se reface mai greu, iar pielea devine mai uscată și mai reactivă.

Pe suprafața pielii și în foliculii de păr trăiesc comunități de bacterii, ciuperci și virusuri, cunoscute sub numele de microbiomul pielii. Un articol de sinteză publicat în 2011 în Nature Reviews Microbiology de Grice și Segre arată că aceste comunități diferă după zona corpului: zonele grase, precum fruntea și spatele, au o diversitate mică, dominată de bacterii adaptate la sebum, zonele umede, precum axilele și pliurile, sunt populate mai ales de stafilococi și corinebacterii, iar zonele uscate, precum antebrațele, au cea mai mare diversitate. Unele bacterii comensale, de exemplu Staphylococcus epidermidis, produc substanțe care împiedică dezvoltarea microorganismelor dăunătoare și ajută la educarea celulelor imunitare ale pielii.

Pentru îngrijire, concluzia practică este simplă: o curățare blândă, fără frecare excesivă și fără antiseptice folosite zilnic pe toată fața, lasă microbiomul și mantaua acidă să își facă treaba. Efectul produselor care promit să „echilibreze microbiomul” este un domeniu de cercetare activ, iar datele despre rezultatele lor reale pe piele sunt încă limitate.

Dermul: structura care dă pielii fermitate și elasticitate

Dermul este stratul de sub epiderm, format în principal din țesut conjunctiv, adică din fibre de colagen și elastină cufundate într-un gel bogat în apă, și este stratul care dă pielii rezistență, fermitate și capacitatea de a reveni la forma inițială. Tot în derm se află vasele de sânge, vasele limfatice, nervii, glandele sebacee și sudoripare și rădăcinile firelor de păr. Dermul are două zone: dermul papilar, subțire, aflat imediat sub epiderm, cu fibre fine și multe vase mici, și dermul reticular, mai gros, cu fibre groase și dense.

Fibroblastele, colagenul și elastina

Fibroblastele sunt celulele principale ale dermului: produc colagenul, elastina și gelul în care sunt cufundate fibrele și le reînnoiesc pe parcursul vieții. Colagenul este proteina cea mai abundentă din derm și se organizează în fibre groase, rezistente la tracțiune, comparabile cu frânghiile unei plase. Elastina formează fibre mai subțiri care se pot întinde și reveni, ca niște arcuri. Colagenul dă fermitate, elastina dă revenire, iar împreună explică de ce o piele tânără revine imediat după ce este ciupită ușor.

Figura 6. Colagenul dă fermitate, elastina dă revenire, iar fibroblastele produc și reînnoiesc fibrele.

Fibrele nu sunt fixe pentru toată viața. Fibroblastele le produc, iar enzime numite metaloproteinaze le descompun, într-un echilibru care se schimbă cu vârsta, cu hormonii și, mai ales, cu expunerea la radiații ultraviolete, care cresc activitatea acestor enzime.

Gelul dintre fibre și acidul hialuronic din derm

Spațiul dintre fibrele dermului este umplut de un gel numit substanță fundamentală, alcătuit în mare parte din glicozaminoglicani, molecule care leagă cantități mari de apă. Cel mai cunoscut dintre ei este acidul hialuronic, care ajută dermul să rămână plin, elastic și bine hidratat și care permite substanțelor nutritive să circule între vase și celule.

Vasele de sânge, nervii și termoreglarea

Dermul este irigat de o rețea densă de vase de sânge, care hrănesc atât dermul, cât și epidermul de deasupra. Aceleași vase participă la reglarea temperaturii corpului: se dilată la căldură, ca să cedeze căldura prin piele, și se strâng la frig, ca să o păstreze. Roșeața după efort, la căldură sau după o emoție puternică este vizibilă tocmai pentru că vasele din dermul papilar sunt aproape de suprafață.

Tot în derm se află terminațiile nervoase care transmit senzațiile de atingere, presiune, vibrație, temperatură, durere și mâncărime. Densitatea lor diferă de la o zonă la alta, iar pielea feței, a buzelor și a degetelor este deosebit de sensibilă.

Anexele pielii: glandele sebacee, glandele sudoripare și foliculii de păr

Anexele pielii sunt structurile care pornesc din epiderm și coboară în derm: foliculii de păr, glandele sebacee și glandele sudoripare. Glandele sebacee sunt atașate, de regulă, foliculilor de păr și produc sebumul, un amestec de lipide care lubrifiază pielea și firul de păr. Sunt numeroase pe față, pe scalp, pe piept și pe spate și lipsesc din palme și de pe tălpi. Activitatea lor depinde de hormonii androgeni, motiv pentru care producția de sebum crește la pubertate.

Glandele sudoripare sunt de două tipuri. Glandele ecrine se găsesc pe aproape toată suprafața corpului, produc o transpirație apoasă și răcesc corpul prin evaporare. Glandele apocrine se află mai ales în axile și în zona genitală, se deschid în foliculul de păr și produc o secreție mai bogată în substanțe organice, care capătă miros atunci când este descompusă de bacteriile de pe piele.

Porii pe care îi vedeți pe față sunt, de fapt, deschiderile foliculilor de păr, împreună cu glandele sebacee atașate. Mărimea lor vizibilă depinde de cantitatea de sebum, de grosimea pielii din jur și de susținerea oferită de colagen, ceea ce explică de ce porii par mai mari pe tenul gras și odată cu vârsta.

Figura 7. Porul este deschiderea foliculului; sebumul, celulele adunate și colagenul din jur îi schimbă aspectul.

Hipodermul: stratul de grăsime care susține pielea

Hipodermul, numit și țesut subcutanat, este stratul cel mai profund al pielii, format în principal din adipocite, celule care depozitează grăsime, grupate în lobuli despărțiți prin pereți subțiri de țesut conjunctiv. Hipodermul păstrează energie, izolează corpul termic, amortizează loviturile și leagă pielea de mușchi și de oase. Prin acești pereți trec vasele de sânge și nervii mai mari care ajung în derm.

Pe față, grăsimea nu formează un strat uniform. Este organizată în compartimente separate, pe obraji, în jurul ochilor, în jurul gurii și pe linia maxilarului. Odată cu vârsta, unele dintre aceste compartimente își pierd din volum, iar altele coboară, la care se adaugă modificările osoase. Acesta este motivul pentru care conturul feței se schimbă în timp, iar schimbarea nu se datorează doar pielii de la suprafață.

Grosimea hipodermului depinde de zona corpului, de genetică, de hormoni și de greutatea corporală. Cosmeticele aplicate pe piele nu ajung să modifice hipodermul; schimbările de volum ale feței se discută cu un medic din domeniul medicinei estetice, nu se rezolvă cu o cremă.

Cum se schimbă structura pielii cu vârsta

Odată cu vârsta, fiecare strat al pielii se schimbă: epidermul se reînnoiește mai lent, joncțiunea dintre epiderm și derm se aplatizează, dermul pierde colagen și elastină, iar grăsimea feței își schimbă volumul și poziția. Aceste modificări sunt de două feluri. Îmbătrânirea intrinsecă este cea programată biologic și influențată de genetică și hormoni. Îmbătrânirea extrinsecă, numită și fotoîmbătrânire atunci când este produsă de soare, se adaugă peste ea și depinde de expunerea la ultraviolete, de fumat și de alți factori de mediu.

Un studiu clasic, publicat în 1975 în British Journal of Dermatology de Shuster și colaboratorii, a arătat că, la adulți, conținutul de colagen al pielii scade cu aproximativ 1% pe an. La femei, scăderea se accelerează în anii de după menopauză, pe fondul scăderii estrogenilor, care stimulează în mod normal fibroblastele. În paralel, epidermul devine mai subțire, iar bariera se reface mai greu după agresiuni, ceea ce explică de ce pielea matură este adesea mai uscată și mai sensibilă.

Joncțiunea dermo-epidermică, granița ondulată dintre epiderm și derm, se aplatizează cu vârsta. Ondulațiile ei măresc suprafața de contact dintre cele două straturi și ajută la transferul de nutrienți și la rezistența la frecare. O joncțiune mai plată înseamnă o piele care se rănește mai ușor și se reface mai lent.

Radiațiile ultraviolete accelerează aceste procese. Ele cresc activitatea enzimelor care descompun colagenul, deteriorează fibrele de elastină, care se adună în mase dezorganizate, și influențează melanocitele, care produc pigment neuniform. Pe pielea expusă ani la rând fără protecție apar riduri mai adânci, textură aspră, pete pigmentare și vase mici vizibile, diferențe ușor de observat dacă se compară pielea feței cu cea din interiorul brațului.

Figura 8. Cu vârsta și sub acțiunea soarelui, dermul se subțiază, colagenul se fragmentează, iar joncțiunea dermo-epidermică se aplatizează.

Ce vedeți în oglindă și în ce strat al pielii se întâmplă

Multe dintre preocupările de îngrijire au o adresă precisă în structura pielii. Tabelul de mai jos leagă câteva observații frecvente de stratul în care se produc și de explicația lor.

Figura 9. Luciul, porii, petele, ridurile, roșeața și strângerea au fiecare o adresă în structura pielii.

Cum susține îngrijirea fiecare strat al pielii

Îngrijirea cosmetică lucrează în primul rând în epiderm, iar acolo efectele ei sunt cele mai bine documentate: o barieră păstrată, o piele hidratată și o reînnoire regulată a stratului de la suprafață. Câteva ingrediente au efecte dovedite și asupra dermului, dar efectele lor apar în săptămâni și luni, nu peste noapte. Pentru fiecare strat, gesturile utile sunt diferite.

Figura 10. Stratul cornos răspunde în zile, epidermul în săptămâni, dermul în luni; hipodermul nu ține de cosmetice.

Pentru stratul cornos și mantaua acidă

• o curățare blândă, cu produse care nu lasă pielea strânsă, o dată sau de două ori pe zi;
• o cremă hidratantă care combină umectanți (glicerină, uree, acid hialuronic) cu lipide asemănătoare celor din piele (ceramide, colesterol, acizi grași);
• apă călduță, nu fierbinte, și uscare prin tamponare, fără frecare;
• o exfoliere blândă, chimică sau mecanică, la intervale potrivite tenului, nu zilnic pentru toată lumea.

Pentru epiderm și pigment

• protecția solară zilnică, cu spectru larg, care reduce stimularea melanocitelor și deteriorarea celulelor;
• ingrediente care reglează pigmentul, precum niacinamida, acidul azelaic sau vitamina C, introduse treptat;
• răbdare: petele se estompează în săptămâni sau luni, pentru că pigmentul urcă odată cu celulele spre suprafață.

Pentru derm

• protecția solară, care rămâne cea mai bine documentată metodă de a păstra colagenul existent;
• retinoizii, care au cele mai multe dovezi privind stimularea dermului și se introduc treptat, din cauza iritației; retinoizii nu se folosesc în sarcină fără acordul medicului;
• antioxidanții, precum vitamina C, care pot susține protecția împotriva stresului oxidativ produs de soare;
• evitarea fumatului, care afectează vasele dermului și producția de colagen.

Hipodermul nu este influențat de produsele aplicate pe piele. Volumul feței ține de genetică, de vârstă, de greutatea corporală și, la nevoie, de procedurile discutate cu un medic din domeniul medicinei estetice.

Când este nevoie de dermatolog

Cunoașterea structurii pielii ajută la îngrijire, dar nu înlocuiește un consult. Anumite semnale arată că pielea are nevoie de evaluarea unui dermatolog, nu de un produs nou.

• uscăciune, mâncărime sau descuamare care persistă săptămâni, în ciuda unei îngrijiri blânde;
• roșeață persistentă pe obraji și pe nas, cu senzație de căldură sau usturime;
• pete care apar brusc, se extind sau au margini neregulate;
• o aluniță nouă sau una care își schimbă forma, culoarea, mărimea, sângerează sau provoacă mâncărime;
• o rană care nu se vindecă în câteva săptămâni;
• reacții repetate la produse cosmetice, cu umflătură, vezicule sau mâncărime intensă;
• acnee dureroasă, cu noduli, sau care lasă cicatrici.

Întrebări frecvente

Câte straturi are pielea?

Pielea are trei straturi principale: epidermul, dermul și hipodermul. Epidermul se împarte la rândul lui în patru straturi pe cea mai mare parte a corpului și în cinci în palme și pe tălpi, unde apare stratul lucid.

Care este stratul cel mai important al pielii pentru îngrijirea cosmetică?

Pentru îngrijirea de zi cu zi, stratul cel mai important este stratul cornos, partea superioară a epidermului. Aici lucrează curățarea, hidratarea și exfolierea, iar de starea lui depind senzația de confort, textura și toleranța la produse.

Ce strat al pielii conține colagen?

Colagenul se află în principal în derm, unde este produs de fibroblaste. Epidermul nu conține fibre de colagen, motiv pentru care ingredientele care vizează fermitatea trebuie să influențeze activitatea celulelor din derm, nu doar suprafața pielii.

În cât timp se reînnoiește pielea?

Epidermul se reînnoiește în câteva săptămâni, timp în care keratinocitele urcă din stratul bazal până la suprafață și se desprind. Ritmul încetinește cu vârsta. Dermul se reînnoiește mult mai lent, iar schimbările lui se observă în luni sau ani.

De ce pielea feței este diferită de pielea corpului?

Pielea feței are mai multe glande sebacee, un epiderm mai subțire în anumite zone, precum pleoapele, și este mai expusă la soare și la factori de mediu. De aceea, aceeași cremă poate fi potrivită pentru corp și prea bogată sau prea iritantă pentru față.

Pot cosmeticele să ajungă în derm?

Unele ingrediente pot influența dermul, dar puține ajung acolo în cantitate semnificativă, pentru că stratul cornos este construit tocmai ca să oprească trecerea substanțelor. Ingrediente precum retinoizii acționează mai ales asupra celulelor din epiderm, care transmit apoi semnale dermului. Efectele asupra colagenului apar după săptămâni de folosire regulată.

2x GimnasticăAcvatică Premium

Un prim pas pentru un bebe mai puternic

De la 2 luni|Doar până pe 8 noiembrie|ABC Dorobanți

Sfaturi Healthwise

• Alegeți produsele după stratul pe care vreți să îl îngrijiți: bariera are nevoie de lipide și umectanți, fermitatea de protecție solară și de ingrediente cu date pentru derm.
• Tratați stratul cornos ca pe un zid de păstrat, nu ca pe un strat de îndepărtat: curățare blândă, exfoliere cu măsură.
• Folosiți protecție solară în fiecare zi, nu doar vara; ea păstrează colagenul, elastina și uniformitatea pigmentului.
• Când pielea se strânge după spălare, schimbați întâi produsul de curățare, înainte de a adăuga o cremă nouă.
• Introduceți ingredientele active pe rând, la câteva săptămâni distanță, ca să vedeți cum reacționează pielea la fiecare.
• Judecați efectele asupra fermității după cel puțin trei luni; dermul se schimbă lent.
• Priviți promisiunile de tipul „reface colagenul” sau „hrănește pielea în profunzime” cu întrebarea: în ce strat lucrează, de fapt, acest ingredient?

Concluzie Healthwise

Structura pielii este cel mai bun ghid pentru îngrijirea ei. Stratul cornos are nevoie de blândețe și de lipide, epidermul de reînnoire regulată și de protecție față de soare, dermul de timp și de câteva ingrediente cu date solide, iar hipodermul nu ține de cosmetică. Odată ce știți ce face fiecare strat, rutina devine mai simplă: mai puține produse, alese pentru stratul potrivit, folosite constant.

Referințe

Yousef H, Alhajj M, Fakoya AO, Sharma S. Anatomy, Skin (Integument), Epidermis. StatPearls. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; actualizat 8 iunie 2024. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470464/
Susține descrierea straturilor epidermului, a tipurilor de celule și numărul de 20–30 de straturi de celule ale stratului cornos.

Madison KC. Barrier function of the skin: „la raison d’être” of the epidermis. Journal of Investigative Dermatology. 2003;121(2):231-241. doi:10.1046/j.1523-1747.2003.12359.x
Susține descrierea barierei cutanate și compoziția lipidelor stratului cornos (ceramide, colesterol, acizi grași liberi).

Lambers H, Piessens S, Bloem A, Pronk H, Finkel P. Natural skin surface pH is on average below 5, which is beneficial for its resident flora. International Journal of Cosmetic Science. 2006;28(5):359-370. doi:10.1111/j.1467-2494.2006.00344.x
Studiul pe 330 de participanți care a estimat pH-ul natural al pielii la aproximativ 4,7 și efectul apei de la robinet asupra lui.

Grice EA, Segre JA. The skin microbiome. Nature Reviews Microbiology. 2011;9(4):244-253. doi:10.1038/nrmicro2537
Susține descrierea microbiomului pielii, diferențele dintre zonele grase, umede și uscate și rolul bacteriilor comensale.

Del Bino S, Duval C, Bernerd F. Clinical and biological characterization of skin pigmentation diversity and its consequences on UV impact. International Journal of Molecular Sciences. 2018;19(9):2668. doi:10.3390/ijms19092668
Susține afirmația că densitatea melanocitelor este comparabilă între tonurile de piele și că diferențele vin din melanină și melanozomi.

Shuster S, Black MM, McVitie E. The influence of age and sex on skin thickness, skin collagen and density. British Journal of Dermatology. 1975;93(6):639-643. doi:10.1111/j.1365-2133.1975.tb05113.x
Studiul care a arătat scăderea conținutului de colagen al pielii cu aproximativ 1% pe an la adulți.