Instrumente Healthwise gratuite: Creează cont →

Însoțitorul la naștere devine drept legal: ce schimbă în maternități și ce spune biologia travaliului

by Mihaela Marinescu

Dreptul la însoțitor la naștere a devenit lege în România: actul normativ promulgat pe 11 noiembrie 2026 completează Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 și îi permite femeii să fie însoțită, la cerere, de o persoană aleasă de ea pe tot parcursul travaliului, al nașterii și al transferurilor din interiorul spitalului, atât în maternitățile publice, cât și în cele private. Prezența unui însoțitor are o bază biologică precisă: travaliul este coordonat de oxitocină, un hormon a cărui eliberare este favorizată de sentimentul de siguranță, în timp ce frica și izolarea cresc adrenalina, care poate încetini contracțiile. Analiza Cochrane care a reunit datele a peste 15.000 de femei arată că sprijinul continuu în travaliu este asociat cu mai multe nașteri vaginale spontane, mai puține cezariene, travalii ceva mai scurte și mai puține experiențe trăite negativ, fără efecte nocive identificate. Aceeași lege obligă maternitățile să protejeze intimitatea femeii și să nu separe nou-născutul de mamă decât pentru motive medicale, epidemiologice, de siguranță sau de forță majoră, consemnate în documentele medicale.

Până acum, prezența unui însoțitor depindea aproape în întregime de regulamentul intern al fiecărei maternități. Investigația publicată de Snoop despre felul în care nasc femeile în România nota că procentul spitalelor care permit unei persoane de sprijin să stea alături de viitoarea mamă este aproape zero, deși aceeași practică este de rutină în Franța, Marea Britanie sau Polonia. Cercetarea Asociației Moașelor Independente despre experiența nașterii în spitalele românești a ajuns la o concluzie apropiată: lipsa opțiunii de a avea partenerul sau o persoană de sprijin în travaliu și la naștere a fost forma de violență obstetricală cel mai des raportată de femeile chestionate. Pentru multe familii, imaginea tatălui care așteaptă ore întregi pe un scaun pe hol, la câțiva pași de ușa sălii de naștere, a fost norma, nu excepția.

În jurul acestui subiect există câteva confuzii persistente. Unii văd însoțitorul doar ca pe un martor emoțional al unui moment de familie, alții ca pe un factor de risc pentru infecții sau ca pe un obstacol în calea echipei medicale. Ambele perspective ratează mecanismul: sprijinul continuu influențează hormonii care conduc travaliul, felul în care este percepută durerea și amintirea pe care femeia o păstrează despre naștere. În același timp, o lege nu schimbă peste noapte arhitectura unei maternități, iar dreptul la însoțitor are limite precise, prevăzute chiar în text. Articolul de față explică ce prevede legea, de ce are sens biologic, ce arată cercetarea, unde se află granița dintre o restricție justificată medical și un refuz din comoditate și cum vă puteți pregăti concret pentru a folosi acest drept.

Legea însoțitorului la naștere, în șapte idei

  1. Femeia care naște poate cere ca o persoană aleasă de ea să stea alături de la primele contracții până după naștere, în orice maternitate.
  2. Însoțitorul poate fi partenerul, mama, o soră, o prietenă sau altă persoană de încredere, nu doar tatăl copilului.
  3. Spitalul poate limita prezența însoțitorului doar excepțional, când există un motiv medical sau epidemiologic care pune pe cineva în pericol.
  4. Un om de încredere alături reduce frica, iar o frică mai mică ajută hormonii care conduc travaliul.
  5. Studiile arată că femeile sprijinite continuu au mai rar cezariană și mai rar amintiri negative despre naștere.
  6. După naștere, bebelușul rămâne lângă mamă, iar orice separare trebuie justificată medical și scrisă în fișă.
  7. Țările care au adoptat mai devreme acest drept arată că legea funcționează abia când spitalele se pregătesc pentru ea.

Ce prevede legea însoțitorului la naștere, punct cu punct

Noua lege nu este un act normativ de sine stătător, ci o completare a Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului cu prevederi dedicate sarcinii, nașterii și perioadei de după naștere. Drepturile introduse se grupează în trei direcții: dreptul la însoțitor, dreptul la intimitate și demnitate și dreptul nou-născutului de a rămâne lângă mamă. Toate se aplică deopotrivă unităților sanitare publice și private, ceea ce înseamnă că o clinică privată trebuie să respecte aceleași prevederi ca un spital de stat, iar niciuna dintre ele nu mai poate invoca regulamentul intern pentru a refuza însoțitorul.

Notă Healthwise
Conținutul acestui articol are scop exclusiv educațional și informațional. Nu substituie consultul medical, diagnosticul sau recomandarea terapeutică personalizată. Dacă te confrunți cu simptome sau ai întrebări despre sănătatea ta, consultă un medic.

Calculatoare medicale

Cunoaște-ți corpul.
Cu instrumente construite pe dovezi.

Pentru tine: greutate, inimă, sarcină, somn. Pentru medici: scoruri clinice și formule de laborator. Fiecare rezultat vine cu mecanismul din spatele lui și se exportă în PDF.

218
calculatoare disponibile
Toate calculatoarele
Susține Healthwise Gratuit pentru toți. Nu gratuit de făcut. Informație medicală, instrumente și dosare de sănătate, gratuite și construite pe dovezi științifice. Vedeți ce costă și cum puteți ajuta. Susține Healthwise

PrevedereCe înseamnă concretLimita stabilită de lege
Dreptul la demnitate, intimitate și viață privatăSe aplică pe durata sarcinii, a travaliului, a nașterii și până la externare.Nu are excepții formulate separat; maternitatea adoptă măsurile organizatorice și tehnice necesare.
Dreptul la însoțitorFemeia poate cere să fie însoțită de o persoană aleasă de ea în travaliu, la naștere și la transferul dintr-o secție în alta a aceluiași spital.Se exercită cu respectarea normelor de igienă, epidemiologice și de siguranță medicală.
Restrângerea prezenței însoțitoruluiPoate fi decisă numai în mod excepțional.Doar pentru situații obiective, justificate medical sau epidemiologic, în care prezența ar pune în pericol femeia, nou-născutul, personalul sau celelalte paciente.
Separarea vizualăSpațiile în care au loc travaliul și nașterea trebuie organizate astfel încât femeile să nu fie expuse privirii altor persoane.Obligație a unității sanitare.
Nou-născutul lângă mamăCopilul are dreptul să rămână alături de mamă imediat după naștere și pe toată durata internării.Separarea este permisă pentru motive medicale, epidemiologice, de siguranță sau de forță majoră și se consemnează în documentele medicale.
Organizarea îngrijirii după naștereMaternitatea trebuie să înlesnească contactul timpuriu, începerea alăptării și rămânerea mamei și a copilului în aceeași cameră (rooming-in).În condiții de siguranță medicală.

Un detaliu important este formularea „persoană aleasă de aceasta”. Textul nu restrânge dreptul la soț, la partener sau la tatăl copilului: însoțitorul poate fi mama femeii, o soră, o prietenă apropiată sau orice altă persoană în care aceasta are încredere. Alegerea aparține exclusiv femeii care naște, nu familiei și nici echipei medicale.

Informațiile publice disponibile la data redactării acestui articol nu detaliază încă toate aspectele practice. Numărul legii și data exactă a intrării în vigoare depind de publicarea în Monitorul Oficial; regula generală prevăzută de Constituție este intrarea în vigoare la trei zile de la publicare, dacă textul nu stabilește o altă dată. Rezumatele publicate în presă nu precizează nici cum se aplică dreptul la însoțitor în sala de operație, în cazul unei cezariene programate sau de urgență, nici eventualele sancțiuni pentru unitățile care nu respectă prevederile. Aceste detalii pot fi clarificate prin norme de aplicare sau prin procedurile interne ale fiecărei maternități, care trebuie însă să rămână în limitele legii.

De la mărturiile femeilor la promulgare: cum s-a ajuns la dreptul la însoțitor

Cum a ieșit însoțitorul din sala de naștere și cum s-a întors

Timp de secole, nașterea a avut loc acasă, iar femeia era înconjurată de femeile din familie, de vecine și de moașă. Mutarea nașterii în spital, generalizată în țările industrializate la mijlocul secolului al XX-lea, a adus o schimbare fără precedent. Un studiu brazilian publicat în 2014 notează că, odată cu această mutare, pentru prima dată în istorie majoritatea femeilor au început să nască fără o persoană cunoscută alături. Spitalul a organizat nașterea după logica sălii de operație, iar familia a rămas pe hol.

În Statele Unite, istoricul medicinei Judith Walzer Leavitt a reconstituit drumul prin care bărbații au revenit lângă femei. Până în anii 1960, cele mai multe spitale nu le permiteau nici măcar intrarea în sala de travaliu. În acel deceniu, sub presiunea femeilor, a mișcării feministe și a grupurilor pentru reforma nașterii, majoritatea spitalelor i-au primit în sălile de travaliu, însă ușile sălii de naștere s-au deschis abia în anii 1970, iar în unele spitale în anii 1980. Cartea medicului american Robert Bradley, „Husband-Coached Childbirth”, publicată în 1965, a popularizat ideea unui partener pregătit să susțină femeia pe tot parcursul travaliului.

În Marea Britanie, istoricul Laura King a arătat că schimbarea a fost rapidă: prezența bărbaților la naștere a trecut de la o minoritate în anii 1960 la o majoritate clară la sfârșitul anilor 1970, în aproximativ zece ani. În 1964, un program al BBC a difuzat imagini cu un soț care își însoțea soția la naștere, un lucru neobișnuit pentru epocă. Nici în Statele Unite, nici în Marea Britanie deschiderea ușilor nu a pornit de la un studiu medical, ci de la presiunea familiilor și de la schimbarea felului în care era privită nașterea. Dovezile științifice despre beneficiile sprijinului continuu au venit ulterior, începând cu anii 1980.

excluderea însoțitorului a fost o regulă de organizare, nu o concluzie medicală

Nicio cercetare nu a arătat că femeile nasc mai bine singure. Excluderea familiei a apărut odată cu mutarea nașterii în spital, din motive de organizare, dintr-o înțelegere a igienei specifică epocii și din autoritatea profesională a celor care conduceau sălile de naștere. Studiile care au urmat nu au identificat efecte nocive ale sprijinului continuu. România recuperează acum, prin lege, o schimbare pe care multe sisteme medicale au făcut-o în urmă cu o jumătate de secol.

Mărturiile din România și drumul legii prin Parlament

Punctul de plecare a fost investigația jurnalistei Luiza Vasiliu, publicată de Snoop, despre experiența nașterii în România. În urma unui apel public, peste 660 de femei care au născut în ultimii zece ani, în spitale publice și clinici private, au descris ce au trăit în sala de naștere; ulterior, numărul mărturiilor s-a apropiat de 700. Investigația a folosit și datele unei cercetări a Asociației Moașelor Independente realizate pe 5.623 de femei. Relatările se repetau: travalii petrecute în saloane comune, proceduri făcute fără explicații, nou-născuți luați de lângă mame fără motiv medical și parteneri lăsați pe hol.

Senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu a organizat după publicarea investigației o dezbatere în Senat despre violența obstetricală, iar din discuțiile cu pacientele și cu specialiștii a rezultat proiectul de lege. Acesta a fost depus în mai 2026, semnat de inițiatoare și de alți 33 de parlamentari, și a fost cosemnat de deputata Raluca Turcan. Proiectul a fost susținut de parlamentari din mai multe partide.

EtapăDataRezultat
Depunerea proiectului la Senatmai 2026Inițiatoare plus 33 de parlamentari
Adoptarea în Senat24 iunie 202695 de voturi pentru, 2 împotrivă
Adoptarea în Camera Deputaților (for decizional)14 octombrie 2026262 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere
Trimiterea la promulgare26 octombrie 2026—
Promulgarea de către președintele Nicușor Dan11 noiembrie 2026Urmează publicarea în Monitorul Oficial

În anunțul publicat după promulgare, inițiatoarea a subliniat că lipsa spațiului sau regulamentul intern nu mai pot fi motive de refuz și că partea cea mai grea începe acum: aplicarea legii în fiecare sală de naștere din țară. Observația contează și pentru cititor, deoarece diferența dintre un drept scris și un drept exercitat depinde de informare, de pregătirea personalului și de condițiile concrete din maternități.

De ce contează biologic cine stă lângă femeie în travaliu

Travaliul nu este un simplu proces mecanic în care uterul împinge copilul afară. Este un proces neuroendocrin, coordonat de creier, în care hormonii, sistemul nervos autonom și percepția mediului înconjurător se influențează reciproc. De aceea, întrebarea „cine stă lângă femeie” nu ține doar de confort sau de dorința de a trăi un moment de familie, ci de condițiile în care acest sistem funcționează.

Oxitocina coordonează contracțiile și are nevoie de un creier care se simte în siguranță

Oxitocina este produsă de neuronii hipotalamusului și eliberată în sânge de hipofiza posterioară. O analiză sistematică publicată în 2019 de Kerstin Uvnäs-Moberg și colaboratorii săi a reunit studiile care au măsurat nivelul oxitocinei la femeile cu travaliu fiziologic. Nivelul de bază crește de trei până la patru ori în timpul sarcinii, iar în travaliu oxitocina este eliberată în pulsuri tot mai frecvente, mai lungi și mai ample, ajungând spre final la aproximativ trei pulsuri la zece minute. La momentul nașterii apare un vârf de trei până la patru ori mai mare, iar pulsuri suplimentare însoțesc expulzia placentei.

Aceeași analiză a constatat că oxitocina crește și în lichidul cefalorahidian în timpul travaliului, ceea ce indică eliberarea ei direct în creier, nu doar în circulație. Acolo, oxitocina are efecte adaptative: reduce anxietatea, modulează percepția durerii și pregătește comportamentele de atașament față de nou-născut. Autorii notează că oxitocina sintetică administrată în perfuzie nu traversează bariera hematoencefalică în același mod și nu reproduce aceste efecte centrale, chiar dacă produce niveluri sanguine similare.

Eliberarea oxitocinei este sensibilă la context. Neuronii care o produc primesc informații de la structurile cerebrale implicate în evaluarea pericolului și a siguranței. Un mediu perceput ca ostil, zgomotos sau imprevizibil, sentimentul de a fi expusă privirii străinilor sau de a nu înțelege ce se întâmplă activează sistemul de stres, care concurează cu sistemul oxitocinei. O persoană cunoscută, care oferă continuitate, contact fizic și un punct de reper constant, contribuie la sentimentul de siguranță de care acest sistem are nevoie.

Adrenalina fricii poate frâna contracțiile

Frica activează sistemul nervos simpatic și crește eliberarea catecolaminelor (adrenalina și noradrenalina). Un studiu publicat în 1978 de Regina Lederman și colaboratorii săi a urmărit 32 de femei sănătoase la prima naștere și a măsurat anxietatea declarată, adrenalina, noradrenalina și cortizolul în ultimul trimestru, în travaliu și după naștere. La începutul fazei active a travaliului, în jurul dilatației de 3 centimetri, anxietatea declarată și adrenalina plasmatică erau corelate semnificativ, iar adrenalina mai mare se asocia cu o activitate uterină mai redusă și cu o progresie mai lentă a travaliului.

Explicația biologică este cunoscută din farmacologie. Miometrul, musculatura netedă a uterului, are receptori beta-2 adrenergici, iar stimularea lor relaxează fibra musculară. Pe acest mecanism se bazează și unele medicamente folosite pentru a opri temporar contracțiile premature. Studiile pe animale au arătat în plus că o descărcare puternică de catecolamine la mamă poate reduce fluxul de sânge spre uter și placentă. Studiul lui Lederman a fost mic, iar rezultatele trebuie citite ca indiciu fiziologic, nu ca predicție pentru fiecare femeie. Direcția lor este însă coerentă cu ce se observă la multe mamifere: când femela în travaliu percepe un pericol, travaliul poate încetini până când mediul devine din nou sigur. Ipoteza evolutivă este plauzibilă, dar nu a fost demonstrată direct la om.

adrenalina nu este dușmanul nașterii

Ar fi o simplificare să credem că orice creștere a adrenalinei este dăunătoare. Spre finalul travaliului, în faza de expulzie, o creștere a catecolaminelor este fiziologică: oferă energie pentru efortul de împingere și o stare de alertă. Și nou-născutul trece printr-o descărcare de catecolamine la naștere, care îl ajută să elimine lichidul din plămâni și să se adapteze la viața din afara uterului. Ce contează este momentul și intensitatea: frica intensă și prelungită din faza activă a travaliului este cea asociată cu progresia mai lentă, nu vârful firesc de la final.

Durerea trece prin filtrul fricii și al singurătății

Durerea din travaliu are o componentă fizică reală, produsă de contracțiile uterine, de dilatarea colului și de întinderea țesuturilor. Felul în care creierul procesează aceste semnale depinde însă de atenție, de sentimentul de control, de anxietate și de previzibilitatea situației. Obstetricianul britanic Grantly Dick-Read a descris încă din prima jumătate a secolului trecut un cerc al fricii, tensiunii și durerii: frica produce tensiune musculară, tensiunea amplifică durerea, iar durerea alimentează frica. Modelul este simplificat, dar observația de bază a rămas valabilă în cercetarea modernă despre durere.

Analiza Cochrane despre sprijinul continuu în travaliu descrie acest sprijin prin patru componente: sprijin emoțional, prin prezență continuă, încurajare și liniștire; măsuri de confort, precum masajul, atingerea, ajutorul la schimbarea poziției sau hidratarea; informare, prin explicarea a ceea ce se întâmplă; și reprezentare, prin ajutorul dat femeii pentru a-și exprima dorințele în fața echipei medicale. Fiecare dintre ele acționează asupra unuia dintre factorii care amplifică durerea: incertitudinea, izolarea, lipsa de control.

un însoțitor nu face nașterea nedureroasă

Sprijinul continuu reduce modest nevoia de analgezie, nu o elimină. În analiza Cochrane, femeile sprijinite continuu au folosit cu aproximativ 10% mai rar orice formă de analgezie și cu aproximativ 7% mai rar analgezia regională, adică epidurala. Durerea rămâne reală, iar epidurala și celelalte metode de ameliorare a durerii rămân opțiuni legitime, pe care femeia le poate cere oricând. Prezența unui însoțitor completează aceste metode, nu le înlocuiește și nu le face „inutile”.

Ce arată cercetarea despre sprijinul continuu și însoțitorul la naștere

Studiul din Guatemala care a deschis cercetarea despre sprijinul continuu

Cercetarea modernă despre însoțitorul la naștere a început aproape întâmplător. La sfârșitul anilor 1970, pediatrii americani Marshall Klaus și John Kennell, împreună cu Roberto Sosa, Steven Robertson și Juan Urrutia, studiau atașamentul dintre mamă și nou-născut într-un spital din Guatemala, unde femeile nășteau fără persoane apropiate. Echipa a observat că travaliul era mai scurt la femeile lângă care o asistentă de cercetare rămânea pe toată durata lui. Cercetătorii au numit-o pe această însoțitoare laică „doulă”, iar observația a devenit ipoteza unui studiu randomizat.

Studiul publicat în 1980 în New England Journal of Medicine a comparat femei sănătoase la prima naștere, cu și fără o însoțitoare permanentă. În grupul fără sprijin au apărut mult mai multe complicații perinatale, precum cezariana sau lichidul amniotic meconial. La femeile cu nașteri necomplicate, timpul de la internare la naștere a fost de 8,8 ore în grupul cu doulă, față de 19,3 ore în grupul de control. Mamele care avuseseră o însoțitoare au fost mai treze după naștere, și-au mângâiat mai mult bebelușii, le-au zâmbit și le-au vorbit mai des.

Un al doilea studiu, publicat în 1986 în British Medical Journal pe 465 de femei, a confirmat direcția. Cele 168 de femei cu însoțitoare au avut mai puține complicații perinatale decât cele 249 care au născut singure, inclusiv mai puține cezariene, 7% față de 17%, iar la nașterile necomplicate travaliul a durat 7,7 ore, față de 15,5 ore. În 1991, aceeași echipă a testat sprijinul într-un spital american cu practici obstetricale moderne, pe 412 femei la prima naștere. Cezarienele au fost de 8% în grupul sprijinit de o doulă, de 13% în grupul observat discret de un cercetător și de 18% în grupul de control, iar epidurala a fost folosită de 7,8%, 22,6% și, respectiv, 55,3% dintre femeile cu naștere vaginală spontană.

primele studii au arătat efecte mai mari decât sintezele recente

Diferența dintre o reducere a cezarienelor de peste jumătate în Guatemala și reducerea de aproximativ un sfert din analiza Cochrane nu înseamnă că primele studii au greșit. În spitalul din Guatemala, femeile din grupul de control nășteau complet singure, într-un mediu foarte stresant, iar contrastul cu o însoțitoare permanentă era maxim. În studiile mai recente, îngrijirea obișnuită include deja o parte din sprijin, iar diferența măsurată scade. Grupul „observat” din studiul american aduce o nuanță interesantă: simpla prezență discretă a unei persoane a fost asociată cu mai puține intervenții decât lipsa oricărei prezențe, deși efectul a fost mai mic decât al sprijinului activ.

Analiza Cochrane: 27 de studii și aproape 16.000 de femei

Cea mai solidă sinteză pe acest subiect este analiza sistematică Cochrane „Continuous support for women during childbirth”, publicată pentru prima dată în 1995 și actualizată de mai multe ori. Versiunea din 2017, coordonată de Meghan Bohren, a inclus 27 de studii randomizate, dintre care 26 au oferit date utilizabile pentru 15.858 de femei din țări cu venituri ridicate și medii. Toate comparau sprijinul continuu, individual, pe durata travaliului cu îngrijirea obișnuită din spitalul respectiv.

Rezultat urmăritEfectul sprijinului continuuCalitatea dovezilor
Naștere vaginală spontană (fără cezariană, forceps sau vacuum)Mai probabilă (RR 1,08)Scăzută
Operație cezarianăCu aproximativ 25% mai puțin probabilă (RR 0,75)Scăzută
Naștere vaginală instrumentală (forceps, vacuum)Mai puțin probabilă (RR 0,90)Neevaluată în tabelul principal
Durata travaliuluiMai scurtă în medie cu 0,69 ore, adică aproximativ 41 de minuteScăzută
Folosirea oricărei analgeziiMai rară (RR 0,90)Neevaluată în tabelul principal
Analgezie regională (epidurală)Mai rară (RR 0,93)Neevaluată în tabelul principal
Scor Apgar scăzut la 5 minuteMai rar (RR 0,62)Neevaluată în tabelul principal
Sentimente negative despre experiența nașteriiMai rare (RR 0,69)Scăzută
Efecte nociveNu au fost identificate—

Pentru a citi corect tabelul, un risc relativ (RR) de 0,75 la cezariană înseamnă că la fiecare patru cezariene din grupul cu îngrijire obișnuită au corespuns aproximativ trei în grupul cu sprijin continuu. Calitatea dovezilor este evaluată ca scăzută nu pentru că efectele ar fi îndoielnice, ci pentru că studiile sunt foarte diferite între ele și pentru că, prin natura intervenției, nici femeile, nici personalul nu pot ignora cine primește sprijin. Direcția rezultatelor este însă constantă de la o actualizare la alta, iar autorii nu au găsit nicio dovadă de efecte nocive.

Autorii au analizat și în ce condiții sprijinul continuu funcționează cel mai bine. Reducerea cezarienelor a fost mai pronunțată atunci când persoana de sprijin avea rolul unei doule, în spitalele în care epidurala nu era disponibilă de rutină și în țările cu venituri medii. Un rezultat relevant pentru România este acesta: în spitalele în care femeilor nu li se permitea să aibă alături o persoană aleasă de ele, sprijinul continuu a fost asociat cu o probabilitate mai mare de naștere vaginală spontană și mai mică de cezariană. Cu alte cuvinte, beneficiul pare mai mare tocmai acolo unde femeia era până atunci singură.

Partener, mamă, prietenă sau doulă: cine oferă sprijinul schimbă rezultatul

Studiile incluse în analiza Cochrane au testat trei tipuri de persoane de sprijin: membri ai personalului spitalului, persoane fără legătură cu spitalul și fără relație anterioară cu femeia, cum sunt doulele, și persoane din rețeaua femeii, precum partenerul, mama sau o prietenă. Cele mai mari efecte asupra rezultatelor clinice, inclusiv asupra cezarienei, au apărut în rolul de doulă, adică atunci când persoana de sprijin avea experiență, nu era angajată a spitalului și se concentra exclusiv pe femeie.

Pentru sprijinul oferit de un membru al familiei sau de o prietenă, datele clinice sunt mai puține, dar analiza arată că, în comparație cu lipsa oricărui însoțitor, prezența unei persoane alese din familie sau dintre prieteni crește satisfacția femeii față de experiența nașterii. Nu este un rezultat minor, deoarece, așa cum se vede mai jos, felul în care este trăită nașterea are consecințe pentru sănătatea psihică de după. Legea românească vorbește despre o persoană aleasă de femeie, fără a enumera categorii; informațiile publice nu precizează dacă unitățile pot accepta, în plus, și o doulă alături de partener, iar acest aspect merită discutat direct cu maternitatea.

beneficiile vin din sprijin, nu din simpla prezență

Cercetarea măsoară efectul sprijinului continuu, nu al unei persoane care stă pe un scaun în colțul sălii. Un însoțitor copleșit de panică, absorbit de telefon sau care intră în conflict cu personalul poate adăuga tensiune în loc să o reducă. Componentele care fac diferența sunt prezența neîntreruptă, atingerea, încurajarea, informația și ajutorul dat femeii pentru a-și exprima nevoile. De aceea, alegerea persoanei și pregătirea ei înainte de naștere contează cel puțin la fel de mult ca dreptul de a intra în sală.

Ce nu poate demonstra cercetarea

Rezultatele de mai sus sunt medii calculate pe mii de femei, în sisteme medicale diferite. Ele nu garantează că o anumită femeie va evita o cezariană sau va avea un travaliu mai scurt pentru că are un însoțitor; o cezariană necesară rămâne necesară, indiferent cine stă alături. Nu există încă studii realizate în maternitățile din România care să măsoare efectul noii legi, iar condițiile locale, precum rata ridicată a cezarienelor, numărul redus de moașe și organizarea spațiilor, pot modifica mărimea efectelor. Este rezonabil să privim dreptul la însoțitor ca pe o intervenție cu beneficii modeste, dar constante, fără riscuri demonstrate, nu ca pe o soluție pentru toate dificultățile din obstetrica românească.

Primele ore după naștere: de ce legea ține nou-născutul lângă mamă

Prima oră după naștere este o perioadă de tranziție intensă. Nou-născutul trebuie să își regleze temperatura, glicemia și respirația, iar descărcarea de catecolamine de la naștere îl ține într-o stare de alertă care favorizează căutarea sânului și primul supt. Pentru mamă, contactul cu copilul stimulează noi pulsuri de oxitocină, care ajută uterul să se contracte după expulzia placentei și pornesc reflexul de ejecție a laptelui. Separarea de rutină, fără motiv medical, întrerupe această secvență într-un moment în care ea funcționează cel mai eficient.

Contactul piele pe piele are cele mai solide dovezi

Contactul piele pe piele înseamnă așezarea nou-născutului uscat și dezbrăcat pe pieptul gol al mamei, de obicei acoperit cu o pătură caldă. Analiza Cochrane coordonată de Elizabeth Moore în 2016 a comparat contactul imediat, în primele zece minute de la naștere, sau timpuriu, între zece minute și 24 de ore, cu îngrijirea standard, în care copilul este înfășat sau așezat într-un pătuț ori sub o sursă de căldură. De la externare și până la o lună după naștere, 84% dintre femeile care au avut contact piele pe piele alăptau exclusiv, față de 64% în grupul cu contact standard, ceea ce corespunde unui risc relativ de 1,30.

Autorii notează că analiza a inclus numai nou-născuți sănătoși, majoritatea la termen, și că rămâne neclar în ce măsură beneficiile se mențin după cezariană sau depind de durata contactului. Legea nu impune o anumită procedură medicală, dar obligația de a înlesni contactul timpuriu între mamă și copil oferă acestei practici un cadru legal clar.

Rooming-in: dovezi mai puține, logică biologică coerentă

Rooming-in înseamnă ca mama și copilul să rămână în aceeași cameră, zi și noapte, pe toată durata internării. Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF îl recomandă din 1991, prin inițiativa spitalelor „prietene ale copilului”. Dovezile directe sunt însă mai puține decât pentru contactul piele pe piele. Analiza Cochrane coordonată de Sharifah Jaafar în 2016 a găsit un singur studiu eligibil, realizat într-o maternitate din Sankt Petersburg pe 176 de perechi mamă-copil. În ziua a patra după naștere, alăptarea exclusivă era de 86% în grupul cu rooming-in, față de 45% în grupul cu îngrijire separată, însă la șase luni nu a existat nicio diferență în proporția copiilor alăptați.

Autorii au evaluat dovezile ca fiind de calitate scăzută și au concluzionat că acestea nu sunt suficiente nici pentru a susține, nici pentru a infirma practica. Logica biologică rămâne totuși coerentă: producția de lapte depinde de frecvența suptului, prin prolactină și oxitocină, iar un copil aflat lângă mamă este pus la sân mai des, la semnalele lui, nu după un program fix. Separarea poate reduce frecvența suptului și, implicit, cantitatea de lapte din primele zile.

rooming-in nu înseamnă că mama rămâne singură cu toată îngrijirea

A ține copilul lângă mamă nu transferă asupra ei toată responsabilitatea pentru îngrijirea nou-născutului. O femeie care a născut prin cezariană, care a pierdut mult sânge sau care este epuizată după un travaliu lung are nevoie de ajutor concret pentru a ridica, a schimba și a pune copilul la sân. Personalul rămâne responsabil de supravegherea mamei și a copilului, iar o mamă poate cere ajutor sau o pauză fără ca acest lucru să fie interpretat ca o renunțare la drept. Legea vorbește despre condiții de siguranță medicală, iar siguranța include și starea mamei.

Legea permite separarea atunci când aceasta este justificată. În practică, este vorba de situații precum resuscitarea nou-născutului, prematuritatea sau o afecțiune care impune internarea la terapie intensivă neonatală, complicațiile grave ale mamei, precum hemoragia sau eclampsia, ori riscurile epidemiologice. Noutatea constă în obligația ca motivul să fie consemnat în documentele medicale. Separarea devine astfel o decizie medicală motivată și verificabilă, nu o rutină a secției.

Intimitatea și demnitatea la naștere țin de sănătate, nu doar de confort

Obligația de a asigura separarea vizuală între paciente poate părea un detaliu de amenajare. Din perspectivă biologică și psihologică, ea face parte din aceeași logică a siguranței. A fi expusă privirii unor străini într-un moment de maximă vulnerabilitate, a auzi o altă femeie în travaliu la un metru distanță sau a fi examinată fără o perdea între paturi sunt stimuli care activează sistemul de stres exact în momentul în care travaliul are nevoie de calm.

Felul în care este trăită nașterea lasă urme măsurabile

Un studiu longitudinal norvegian publicat în 2013 de Susan Garthus-Niegel și colaboratorii săi a urmărit 1.499 de femei din cohorta Akershus, de la sarcină până la opt săptămâni după naștere. Cercetătorii au comparat factorii de predispoziție, precum frica de naștere, cu factorii legați de naștere, atât cei obiectivi, extrași din fișele medicale, cât și experiența subiectivă descrisă de femei. Experiența subiectivă a nașterii a avut cea mai puternică asociere cu simptomele de stres posttraumatic și a mediat o parte din efectul celorlalți factori.

Concluzia are o consecință practică importantă. Aceeași intervenție medicală, fie că este vorba de o cezariană de urgență, de o epiziotomie sau de o naștere instrumentală, poate fi trăită foarte diferit în funcție de explicațiile primite, de consimțământul cerut și de prezența unei persoane de încredere. Un însoțitor nu poate preveni complicațiile, dar poate influența felul în care femeia le trăiește și și le amintește. Femeile care au trăit deja o naștere dificilă sau care se tem de naștere pot găsi informații suplimentare în articolele Healthwise despre frica de naștere și despre depresia postpartum.

Violența obstetricală descrie felul în care este tratată pacienta

Termenul de violență obstetricală provoacă adesea reacții defensive, deoarece pare să acuze medicii și moașele în bloc. Cercetarea internațională îl folosește însă într-un sens precis. O analiză sistematică publicată în 2015 de Meghan Bohren și colaboratorii săi, care a inclus 65 de studii din 34 de țări, a propus o clasificare a maltratării femeilor la naștere în șapte domenii: abuzul fizic, abuzul sexual, abuzul verbal, stigmatizarea și discriminarea, nerespectarea standardelor profesionale de îngrijire, relația deficitară dintre femeie și personal și condițiile și constrângerile sistemului de sănătate.

Ultimul domeniu este esențial pentru înțelegerea noii legi. Autorii arată că maltratarea poate apărea în interacțiunea directă dintre femeie și cel care o îngrijește, dar și prin eșecuri la nivelul unității sanitare și al sistemului: lipsa spațiului, lipsa personalului, regulamente care interzic prezența unui însoțitor, saloane comune fără separare. O femeie poate fi îngrijită de un personal competent și bine intenționat și, totuși, să trăiască nașterea singură, expusă și neinformată, pentru că așa este organizată secția. Legea însoțitorului la naștere intervine tocmai asupra acestui nivel de sistem.

violența obstetricală nu înseamnă orice intervenție medicală

O epiziotomie, o cezariană sau administrarea de oxitocină sintetică pot fi decizii medicale corecte și uneori salvatoare. Ce le transformă în experiențe de maltratare nu este intervenția în sine, ci lipsa indicației, lipsa explicației, lipsa consimțământului sau felul în care este tratată femeia în timpul lor. La fel, recunoașterea fenomenului nu înseamnă că toți profesioniștii din maternități sunt de vină: o parte importantă vine din condițiile de lucru și din organizarea sistemului, pe care o lege poate începe să le schimbe.

Restricție justificată medical sau refuz din comoditate: unde trece granița dreptului la însoțitor

Legea nu face din dreptul la însoțitor un drept absolut. Ea permite restrângerea prezenței însoțitorului în mod excepțional, pentru situații obiective, justificate medical sau epidemiologic, în care această prezență ar pune în pericol femeia, nou-născutul, personalul sau celelalte paciente. Tabelul de mai jos propune o lectură orientativă a acestei formulări, pornind de la textul legii și de la logica ei. Nu reprezintă o interpretare juridică oficială, iar normele de aplicare pot aduce precizări suplimentare.

SituațiePoate justifica limitarea?De ce
Urgență obstetricală care cere intervenția rapidă a mai multor membri ai echipei (de exemplu, hemoragie sau suferință fetală acută)Da, pe durata urgențeiSpațiul și atenția echipei trebuie să fie disponibile integral; motivul este medical și obiectiv.
Însoțitor cu simptome ale unei boli infecțioase (febră, tuse, diaree)DaMotiv epidemiologic: risc pentru mamă, nou-născut și celelalte paciente.
Epidemie cu restricții stabilite de autoritățiPosibilMotiv epidemiologic, care trebuie să fie proporțional și limitat în timp.
Însoțitor agresiv, sub influența alcoolului sau care împiedică activ îngrijireaDaPrezența lui pune în pericol siguranța femeii și a personalului.
Salon comun fără separare între paturiNu este printre motivele prevăzuteLegea obligă unitatea să asigure separarea vizuală, nu să refuze însoțitorul.
„Așa prevede regulamentul nostru intern”Nu este printre motivele prevăzuteUn regulament intern nu poate restrânge un drept stabilit prin lege.
Lipsa spațiului, ora din noapte, programul secțieiNu este printre motivele prevăzuteNu sunt motive medicale sau epidemiologice care să pună pe cineva în pericol.

Logica textului este a excepției, nu a regulii. O restricție justificată la un moment dat, de exemplu în timpul unei urgențe, nu înseamnă automat excluderea însoțitorului pentru tot restul travaliului sau al internării. Pentru separarea nou-născutului de mamă, legea cere explicit consemnarea motivului în documentele medicale; pentru restrângerea prezenței însoțitorului, este rezonabil ca femeia să ceară să i se explice motivul și să solicite ca acesta să fie notat, chiar dacă informațiile publice disponibile nu detaliază încă procedura.

dreptul la însoțitor nu este o obligație

Legea oferă femeii o opțiune, nu o impune. O femeie poate alege să nască fără însoțitor, poate cere ca însoțitorul să iasă în anumite momente, de exemplu în timpul unui examen vaginal, sau se poate răzgândi pe parcurs. Nici familia, nici partenerul, nici personalul nu pot decide în locul ei cine stă alături. Dreptul există pentru ca femeia să aibă control asupra propriei experiențe, iar acest control include și libertatea de a spune nu.

Ce s-a întâmplat când dreptul la însoțitor a fost suspendat: lecția pandemiei

Pandemia de COVID-19 a funcționat ca un experiment involuntar la scară europeană. În multe țări, maternitățile au restricționat sau au interzis temporar prezența însoțitorilor, invocând riscul de transmitere a virusului. Proiectul IMAgiNE EURO a colectat, începând din martie 2020, răspunsurile femeilor care au născut în această perioadă în Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Sănătății.

O analiză publicată în 2025 în revista Birth a inclus 48.039 de femei din 20 de țări. Doar 41,6% dintre ele au avut mereu alături un însoțitor ales. Femeile care au avut tot timpul un însoțitor ales au avut de aproximativ două ori mai multe șanse să își perceapă nașterea ca pozitivă (aOR 2,11), după ajustarea pentru alți factori. Atenția, asistența și numărul adecvat de profesioniști au fost, la rândul lor, asociate cu o percepție pozitivă, în timp ce nașterea instrumentală, epiziotomia, presiunea pe fundul uterin și cezariana au fost asociate cu șanse mai mici ca nașterea să fie trăită pozitiv.

Autorii au concluzionat că femeile ar trebui să aibă un însoțitor ales pe tot parcursul travaliului și al nașterii și că personalul trebuie menținut la un nivel adecvat, inclusiv în perioadele de criză. Studiul este transversal și se bazează pe participante care au răspuns voluntar unui chestionar online, deci arată o asociere, nu o relație cauzală demonstrată. Direcția rezultatelor este însă coerentă cu datele din studiile randomizate prezentate mai sus.

o restricție epidemiologică trebuie să fie proporțională și temporară

Legea permite limitarea prezenței însoțitorului pentru motive epidemiologice, iar acest lucru este rezonabil. Experiența pandemiei arată însă că o interdicție generală, menținută luni întregi, are un cost pentru felul în care femeile își trăiesc nașterea. Logica legii este a excepției: o restricție se justifică prin riscul concret, pe durata în care acest risc există, iar unitățile pot căuta soluții care să păstreze sprijinul, cum sunt triajul însoțitorului sau echipamentul de protecție.

Cum vă pregătiți să folosiți dreptul la însoțitor la naștere

Un drept funcționează cel mai bine atunci când este pregătit din timp. Discuțiile purtate cu săptămâni înainte de naștere, cu persoana aleasă și cu maternitatea, reduc incertitudinea din ziua travaliului, când nici femeia, nici însoțitorul nu mai au disponibilitate pentru negocieri.

Alegeți persoana după ce poate face, nu după rolul ei în familie

Partenerul este alegerea cea mai frecventă și, de multe ori, cea potrivită. Nu este însă singura posibilă și nici întotdeauna cea mai bună. Întrebările utile sunt simple: lângă cine vă simțiți cel mai în siguranță atunci când vă este greu? Cine rămâne calm sub presiune? Cine vă poate atinge fără să vă stânjenească? Cine vă poate susține fără să își impună propriile dorințe? Pentru unele femei, răspunsul este partenerul; pentru altele, mama, o soră sau o prietenă care a mai trecut printr-o naștere. Este util ca persoana aleasă să știe dinainte că rolul ei este de sprijin, nu de decizie medicală.

Discutați cu maternitatea înainte de travaliu

Merită să aflați din timp cum aplică maternitatea aleasă noile prevederi. Câteva întrebări pot clarifica mult: unde stă însoțitorul în timpul travaliului și al nașterii, ce echipament de protecție primește, dacă este nevoie de analize sau documente, ce se întâmplă în cazul unei cezariene programate sau de urgență, cum se procedează la transferul între secții, cum este asigurată separarea vizuală în sala de travaliu și cum este organizat rooming-in-ul după naștere. Răspunsurile vă ajută să vă adaptați așteptările și să identificați din timp eventualele neclarități. Dorințele dumneavoastră pot fi trecute și într-un plan de naștere, despre care Healthwise a publicat un articol separat.

Ce face și ce nu face un însoțitor în sala de naștere

Ce face un însoțitor care sprijinăCe nu face un însoțitor care sprijină
Rămâne prezent continuu și oferă un punct de reper constantNu ia decizii medicale în locul femeii sau al echipei
Oferă confort fizic: masaj, apă, ajutor la schimbarea pozițieiNu filmează sau fotografiază fără acordul femeii și al personalului
Încurajează și liniștește, în ritmul femeiiNu își transmite propria panică sau nerăbdare
O ajută să își exprime dorințele și întrebărileNu intră în conflict cu personalul în momentele critice
Respectă indicațiile de igienă și de siguranță ale echipeiNu insistă să rămână atunci când femeia îi cere să iasă
Iese din sală, fără discuții, dacă echipa o cere într-o urgențăNu publică detalii despre naștere fără acordul femeii

Un curs de educație perinatală la care participă și însoțitorul este una dintre cele mai bune forme de pregătire. Persoana care știe cum arată fazele travaliului, ce înseamnă o contracție eficientă, ce metode de ameliorare a durerii există și ce se poate întâmpla neprevăzut va reacționa cu mai mult calm în sala de naștere. Healthwise a publicat articole separate despre cursurile de educație perinatală și despre metodele nemedicamentoase de ameliorare a durerii la naștere, utile atât pentru viitoarea mamă, cât și pentru însoțitor.

Dacă dreptul la însoțitor nu este respectat

În ziua nașterii, prioritatea rămâne siguranța mamei și a copilului, nu disputa. Dacă prezența însoțitorului este refuzată, primul pas rezonabil este să cereți, calm, să vi se explice motivul și să întrebați dacă acesta este unul medical sau epidemiologic. Puteți solicita ca motivul să fie consemnat. Pentru separarea nou-născutului, consemnarea în documentele medicale este o obligație prevăzută explicit de lege.

După externare, nemulțumirile privind respectarea drepturilor pacientului pot fi adresate conducerii unității sanitare, iar ulterior direcției de sănătate publică a județului sau a municipiului București. Legea drepturilor pacientului prevede și alte drepturi utile în acest context, precum dreptul la informare și dreptul la consimțământ, explicate în articolul Healthwise despre drepturile pacientului înainte, în timpul și după tratament. Pentru situații complexe, un jurist specializat în dreptul sănătății poate oferi o evaluare a cazului concret.

Ce rămâne de rezolvat ca legea să ajungă în fiecare sală de naștere

O lege poate schimba regulile, dar nu poate construi peste noapte pereți, paravane sau rezerve individuale. Multe maternități din România au fost proiectate pentru un model de îngrijire în care travaliul se petrecea în saloane comune, iar familia aștepta afară. Aplicarea legii va cere adaptări de spațiu, chiar și simple, precum perdele și paravane între paturi, proceduri clare pentru însoțitori, echipament de protecție și instruirea personalului.

Ce își doresc femeile de la însoțitor și ce împiedică aplicarea în spitale

După ce analiza Cochrane din 2017 a arătat ce efecte are sprijinul continuu, echipa coordonată de Meghan Bohren a publicat în 2019 o sinteză a studiilor calitative, bazate pe interviuri și observații, despre experiența femeilor, a însoțitorilor și a personalului medical din întreaga lume. Sinteza a descris patru forme de sprijin oferite de însoțitori: informare, ajutor practic, sprijin emoțional și susținerea vocii femeii în fața echipei. Femeile care își doreau un însoțitor aveau nevoie ca acesta să fie empatic și de încredere, iar prezența lui le-a ajutat să trăiască o experiență pozitivă a nașterii.

Bărbații care au fost însoțitori au considerat, în general, că prezența lor a avut un efect bun asupra lor și asupra relației cu partenera și cu copilul, deși unii au trăit anxietate văzând durerea din travaliu. Observația confirmă că însoțitorul are și el nevoie de pregătire și de un rol clar, nu doar de permisiunea de a intra în sală.

Barierele identificate în studiile din numeroase țări seamănă izbitor cu discuțiile din România: personal medical și femei care nu cunoșteau beneficiile sprijinului, lipsa spațiului și a intimității, teama de infecții. Unii profesioniști erau reticenți sau nepregătiți să lucreze cu însoțitorii, ceea ce putea duce la conflicte. Autorii au constatat că majoritatea programelor testate nu abordau aceste aspecte și au recomandat ca, înainte de aplicare, să fie gândite instruirea personalului, a femeilor și a însoțitorilor, amenajarea sălii de naștere, rolurile clare ale fiecăruia și integrarea însoțitorului încă din perioada sarcinii.

un drept nou are nevoie și de un personal pregătit să lucreze cu el

Tensiunile dintre însoțitori și personal nu dovedesc că prezența însoțitorului este o idee greșită, ci că lipsesc regulile și pregătirea. O moașă sau un medic care nu știe ce poate și ce nu poate face însoțitorul va percepe prezența lui ca pe o supraveghere, iar un însoțitor care nu știe când să se retragă poate încurca echipa într-o urgență. Ambele situații se previn prin informare și instruire înainte de naștere, nu prin excluderea însoțitorului.

Lecția Braziliei: un drept garantat din 2005, aplicat inegal

Brazilia a adoptat în 2005 Legea nr. 11.108, cunoscută drept „legea însoțitorului”, care garantează femeii prezența unei persoane alese de ea în travaliu, la naștere și imediat după naștere, în unitățile sistemului public de sănătate. Este un precedent util pentru România, deoarece arată ce se întâmplă în anii care urmează adoptării unei astfel de legi.

Ancheta națională Nascer no Brasil, care a intervievat 23.940 de lăuze, a analizat cum a fost aplicat acest drept. La câțiva ani de la adoptarea legii, 24,5% dintre femei nu au avut însoțitor în niciun moment al internării, iar motivul cel mai des invocat a fost interdicția instituției. Doar 18,8% au avut un însoțitor prezent continuu. Lipsa însoțitorului sau prezența lui doar parțială au fost asociate cu venituri și educație mai scăzute, cu nașterea în sectorul public, cu nașterile anterioare și cu nașterea vaginală.

Factorii care au favorizat aplicarea dreptului au fost un spațiu adecvat și reguli instituționale clare privind drepturile femeilor. Cu alte cuvinte, legea a funcționat acolo unde maternitatea s-a pregătit pentru ea, nu acolo unde a fost doar afișată pe un perete.

un drept prevăzut de lege nu ajunge automat la toate femeile în mod egal

Experiența braziliană arată un risc care merită urmărit și în România: dreptul ajunge mai întâi la femeile informate, cu resurse, care nasc în unități bine dotate, și abia mai târziu la cele care ar avea cel mai mult de câștigat. Informarea din timpul sarcinii, prin medicul de familie, prin medicul care urmărește sarcina și prin cursurile de educație perinatală, este una dintre puținele pârghii care pot reduce această diferență.

Ce înseamnă aceste lecții pentru maternitățile din România

Contextul românesc are particularitățile lui. Potrivit datelor prezentate în investigația Snoop, peste jumătate dintre nașterile din România, 51,4%, au loc prin cezariană, iar România are cel mai mic număr de moașe active din Uniunea Europeană. Rezultatele Cochrane arată că sprijinul continuu are efecte mai mari acolo unde femeile nu aveau până acum acces la o persoană de sprijin, ceea ce face ca potențialul legii să fie real. În același timp, un însoțitor din familie nu poate înlocui o moașă cu pregătire profesională sau un sistem care să ofere fiecărei femei îngrijire continuă și individualizată.

Pentru familii, cel mai util lucru în această perioadă de tranziție este informarea. O femeie care își cunoaște drepturile, care a discutat din timp cu maternitatea și care și-a pregătit însoțitorul are mai multe șanse ca legea să funcționeze pentru ea încă din primele luni de aplicare, chiar și acolo unde condițiile nu sunt încă ideale.

Sfaturi Healthwise

Alegeți însoțitorul după criteriul siguranței, nu al obligației. Persoana potrivită este cea lângă care vă simțiți calmă și respectată, chiar dacă nu este cea pe care o așteaptă familia. Legea lasă această alegere exclusiv în seama dumneavoastră.

Pregătiți-vă însoțitorul ca pe un partener de echipă. Un curs de educație perinatală, câteva discuții despre fazele travaliului și despre dorințele dumneavoastră și o înțelegere clară a rolului lui fac diferența dintre o prezență pasivă și un sprijin real.

Întrebați maternitatea din timp cum aplică legea. Aflați unde stă însoțitorul, ce se întâmplă la o cezariană, cum este asigurată intimitatea și cum este organizat rooming-in-ul. Răspunsurile vă ajută să vă construiți așteptări realiste.

Treceți dorințele într-un plan de naștere, dar păstrați flexibilitatea. Un plan de naștere este un instrument de comunicare, nu un contract. Travaliul poate lua o direcție neprevăzută, iar o decizie medicală necesară nu reprezintă un eșec al planului.

Nu tratați însoțitorul ca pe o alternativă la analgezie. Sprijinul continuu reduce modest nevoia de medicamente pentru durere, dar epidurala rămâne o opțiune legitimă, pe care o puteți cere oricând.

Cereți explicații atunci când ceva vi se pare neclar. Dreptul la informare face parte din drepturile pacientului. Întrebarea „de ce este nevoie de această intervenție?” este legitimă și nu reprezintă o lipsă de încredere în echipa medicală.

Prețuiți primele ore cu copilul. Contactul piele pe piele și rămânerea copilului lângă dumneavoastră susțin alăptarea și adaptarea lui. Dacă aveți nevoie de ajutor sau de odihnă, cereți-le fără ezitare: rooming-in nu înseamnă că trebuie să vă descurcați singură.

Vorbiți despre experiența nașterii, mai ales dacă a fost dificilă. Amintirea nașterii influențează sănătatea psihică din primele luni. Dacă după naștere apar gânduri intruzive, coșmaruri, evitarea oricărei discuții despre naștere sau o tristețe persistentă, un medic sau un psiholog vă poate ajuta.

Concluzie Healthwise

Legea însoțitorului la naștere transformă într-un drept ceea ce biologia travaliului sugerează de mult: nașterea decurge mai bine atunci când femeia se simte în siguranță. Oxitocina, care coordonează contracțiile și pregătește atașamentul față de copil, este favorizată de calm, continuitate și încredere, în timp ce frica, izolarea și expunerea activează sistemul de stres, care poate frâna travaliul. Cercetarea arată beneficii modeste, dar constante, ale sprijinului continuu, fără riscuri demonstrate, și beneficii clare ale contactului timpuriu dintre mamă și nou-născut. Valoarea reală a legii va depinde de contextul în care este aplicată: de spațiile maternităților, de pregătirea personalului și de informarea femeilor și a celor pe care le aleg alături. Înțelegerea mecanismului din spatele acestui drept este primul pas pentru ca el să fie folosit bine.

Referințe științifice

Bohren MA, Hofmeyr GJ, Sakala C, Fukuzawa RK, Cuthbert A. Continuous support for women during childbirth. Cochrane Database Syst Rev. 2017;7(7):CD003766. doi:10.1002/14651858.CD003766.pub6
Susține datele despre efectele sprijinului continuu în travaliu (naștere vaginală spontană, cezariană, durata travaliului, analgezie, scor Apgar, experiență negativă), lipsa efectelor nocive și analiza pe tipuri de persoane de sprijin.

Uvnäs-Moberg K, Ekström-Bergström A, Berg M, Buckley S, Pajalic Z, Hadjigeorgiou E, et al. Maternal plasma levels of oxytocin during physiological childbirth – a systematic review with implications for uterine contractions and central actions of oxytocin. BMC Pregnancy Childbirth. 2019;19(1):285. doi:10.1186/s12884-019-2365-9
Susține descrierea eliberării pulsatile a oxitocinei în travaliu, a vârfului de la naștere, a eliberării în creier și a diferenței față de oxitocina sintetică administrată în perfuzie.

Lederman RP, Lederman E, Work BA Jr, McCann DS. The relationship of maternal anxiety, plasma catecholamines, and plasma cortisol to progress in labor. Am J Obstet Gynecol. 1978;132(5):495-500. doi:10.1016/0002-9378(78)90742-1
Susține asocierea dintre anxietatea declarată, adrenalina plasmatică și progresia mai lentă a travaliului în faza activă.

Moore ER, Bergman N, Anderson GC, Medley N. Early skin-to-skin contact for mothers and their healthy newborn infants. Cochrane Database Syst Rev. 2016;11(11):CD003519. doi:10.1002/14651858.CD003519.pub4
Susține datele despre contactul piele pe piele imediat sau timpuriu și efectul asupra alăptării exclusive până la o lună după naștere.

Jaafar SH, Ho JJ, Lee KS. Rooming-in for new mother and infant versus separate care for increasing the duration of breastfeeding. Cochrane Database Syst Rev. 2016;(8):CD006641. doi:10.1002/14651858.CD006641.pub3
Susține datele despre rooming-in, inclusiv rata alăptării exclusive în ziua a patra, lipsa diferenței la șase luni și calitatea scăzută a dovezilor.

Garthus-Niegel S, von Soest T, Vollrath ME, Eberhard-Gran M. The impact of subjective birth experiences on post-traumatic stress symptoms: a longitudinal study. Arch Womens Ment Health. 2013;16(1):1-10. doi:10.1007/s00737-012-0301-3
Susține afirmația că experiența subiectivă a nașterii are cea mai puternică asociere cu simptomele de stres posttraumatic după naștere.

Bohren MA, Vogel JP, Hunter EC, Lutsiv O, Makh SK, Souza JP, et al. The mistreatment of women during childbirth in health facilities globally: a mixed-methods systematic review. PLoS Med. 2015;12(6):e1001847. doi:10.1371/journal.pmed.1001847
Susține clasificarea maltratării femeilor la naștere în șapte domenii și observația că aceasta apare atât în interacțiunea cu personalul, cât și prin eșecuri ale unității sanitare și ale sistemului.

Sosa R, Kennell J, Klaus M, Robertson S, Urrutia J. The effect of a supportive companion on perinatal problems, length of labor, and mother-infant interaction. N Engl J Med. 1980;303(11):597-600. doi:10.1056/NEJM198009113031101
Susține descrierea primului studiu randomizat despre doulă, realizat în Guatemala, cu durata travaliului de 8,8 ore față de 19,3 ore și comportamentul mamelor după naștere.

Klaus MH, Kennell JH, Robertson SS, Sosa R. Effects of social support during parturition on maternal and infant morbidity. Br Med J (Clin Res Ed). 1986;293(6547):585-587. doi:10.1136/bmj.293.6547.585
Susține rezultatele studiului de confirmare pe 465 de femei: mai puține complicații, cezariene de 7% față de 17% și travaliu de 7,7 ore față de 15,5 ore.

Kennell J, Klaus M, McGrath S, Robertson S, Hinkley C. Continuous emotional support during labor in a US hospital. A randomized controlled trial. JAMA. 1991;265(17):2197-2201
Susține rezultatele studiului american pe 412 femei, cu ratele de cezariană și de epidurală în grupul sprijinit, în grupul observat și în grupul de control.

Bohren MA, Berger BO, Munthe-Kaas H, Tunçalp Ö. Perceptions and experiences of labour companionship: a qualitative evidence synthesis. Cochrane Database Syst Rev. 2019;3(3):CD012449. doi:10.1002/14651858.CD012449.pub2
Susține descrierea formelor de sprijin oferite de însoțitori, a experienței partenerilor și a barierelor de aplicare din spitale, precum și recomandările pentru implementare.

Diniz CSG, d’Orsi E, Domingues RMSM, Torres JA, Dias MAB, Schneck CA, et al. Implementation of the presence of companions during hospital admission for childbirth: data from the Birth in Brazil national survey. Cad Saude Publica. 2014;30(Suppl 1):S140-S153. doi:10.1590/0102-311X00127013
Susține datele despre aplicarea legii braziliene a însoțitorului și observația că mutarea nașterii în spital a făcut ca majoritatea femeilor să nască fără o persoană cunoscută alături.

Batram-Zantvoort S, Miani C, Mariani I, Pessa Valente E, Zaigham M, Nedberg IH, et al. The association between women’s perception of birth during the pandemic, companion of choice and support from health professionals: a cross-sectional study in 20 countries in the WHO European Region. Birth. 2025. doi:10.1111/birt.12915
Susține datele IMAgiNE EURO despre prezența însoțitorului ales în pandemie și asocierea ei cu percepția pozitivă a nașterii.

King L. Hiding in the pub to cutting the cord? Men’s presence at childbirth in Britain c.1940s–2000s. Soc Hist Med. 2017;30(2):389-407. doi:10.1093/shm/hkw057
Susține descrierea schimbării rapide prin care bărbații au devenit prezenți la naștere în Marea Britanie între sfârșitul anilor 1960 și anii 1970.

Was this article helpful?
Yes0No0

Table of Contents

You may also like

Leave a Comment

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00