Instrumente Healthwise gratuite: Creează cont →

Creșterea în greutate în sarcină: de ce aceleași kilograme au alt sens în funcție de IMC

by Mihaela Marinescu

Creșterea în greutate în sarcină se asociază cu riscul de complicații materne severe, dar semnificația aceluiași număr de kilograme depinde de indicele de masă corporală (IMC) pe care femeia îl avea înainte de sarcină. O analiză publicată în octombrie 2026 în JAMA Network Open, pe 1.035.927 de sarcini din provincia canadiană Ontario, a arătat că depășirea intervalelor recomandate s-a asociat cu un risc mai mare de morbiditate maternă severă în toate cele șase categorii de IMC, iar o creștere prea mică s-a asociat cu un risc mai mare mai ales la femeile cu greutate normală sau supraponderale. Bolile prezente dinainte de sarcină, precum diabetul, hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare sau astmul, au amplificat acest risc peste ceea ce ar fi sugerat cei doi factori luați separat. Concluzia practică este că greutatea din sarcină se interpretează individual, în funcție de punctul de plecare și de starea de sănătate, nu după o cifră valabilă pentru toate femeile.

Subiectul contează pentru că morbiditatea maternă severă, adică ansamblul complicațiilor grave care pot apărea în jurul nașterii, este în creștere în țările cu venituri mari, iar cercetătorii caută factorii de risc asupra cărora se poate interveni. IMC-ul dinaintea sarcinii este cunoscut de mult ca factor de risc. Contribuția creșterii în greutate din timpul sarcinii era însă mult mai puțin clară, deși este una dintre puținele variabile urmărite la fiecare consultație prenatală și una dintre puținele asupra cărora femeia are o anumită influență prin alimentație și mișcare.

Din punct de vedere biologic, kilogramele din sarcină nu sunt un singur lucru. Ele includ copilul, placenta, lichidul amniotic, uterul mărit, țesutul mamar, volumul suplimentar de sânge, lichidul acumulat în țesuturi și rezervele de grăsime pe care organismul le construiește pentru finalul sarcinii și pentru alăptare. În paralel, sarcina modifică metabolismul glucozei, tensiunea arterială, volumul sanguin și răspunsul inflamator. De aceea, cântarul măsoară simultan procese fiziologice firești și, uneori, semnale ale unor complicații aflate deja în desfășurare.

Confuzia apare din mai multe direcții. Pe de o parte, persistă ideea că femeia însărcinată „mănâncă pentru doi”. Pe de altă parte, circulă cifre unice, de tipul „12 kilograme sunt normale”, fără precizarea că intervalul potrivit diferă mult de la o femeie la alta. Iar recomandările oficiale folosite astăzi, publicate în 2009 de Institute of Medicine din Statele Unite, au fost construite pornind de la alte rezultate, precum greutatea copilului la naștere sau kilogramele rămase după naștere, nu pornind de la complicațiile materne severe. Studiul din Ontario aduce tocmai această piesă lipsă.

Kilogramele din sarcină, în șapte idei

  • Câte kilograme este firesc să luați în sarcină depinde de greutatea pe care o aveați înainte de a rămâne însărcinată.
  • O parte importantă din kilogramele din sarcină înseamnă copilul, placenta, lichidele și sângele în plus, nu doar grăsime.
  • Un studiu pe peste un milion de sarcini a găsit mai multe complicații grave la femeile care au luat prea multe kilograme.
  • La femeile cu greutate normală sau ușor peste normal, și kilogramele prea puține s-au asociat cu mai multe complicații.
  • Diabetul, hipertensiunea sau astmul de dinainte de sarcină au crescut și mai mult riscul atunci când greutatea ieșea din interval.
  • În cifre absolute, diferențele au însemnat câteva cazuri în plus la o mie de nașteri, nu un risc care atinge majoritatea femeilor.
  • Studiul arată o legătură, nu o cauză dovedită, iar ritmul potrivit de creștere se stabilește împreună cu medicul care urmărește sarcina.

Ce înseamnă morbiditatea maternă severă și de ce este urmărită separat

Morbiditatea maternă severă desemnează complicațiile neașteptate din perioada nașterii care au consecințe importante pentru sănătatea mamei și care, în multe cazuri, reprezintă situații în care femeia a fost aproape de deces. Termenul este folosit în cercetare și în sănătatea publică pentru că decesele materne sunt, din fericire, rare în țările cu sisteme medicale dezvoltate, iar urmărirea lor exclusivă nu ar permite identificarea la timp a tendințelor. Complicațiile severe sunt de zeci de ori mai frecvente decât decesele și arată mai fidel cât de sigură este, în ansamblu, perioada nașterii.

Notă Healthwise
Conținutul acestui articol are scop exclusiv educațional și informațional. Nu substituie consultul medical, diagnosticul sau recomandarea terapeutică personalizată. Dacă te confrunți cu simptome sau ai întrebări despre sănătatea ta, consultă un medic.

Calculatoare medicale

Cunoaște-ți corpul.
Cu instrumente construite pe dovezi.

Pentru tine: greutate, inimă, sarcină, somn. Pentru medici: scoruri clinice și formule de laborator. Fiecare rezultat vine cu mecanismul din spatele lui și se exportă în PDF.

218
calculatoare disponibile
Toate calculatoarele
Susține Healthwise Gratuit pentru toți. Nu gratuit de făcut. Informație medicală, instrumente și dosare de sănătate, gratuite și construite pe dovezi științifice. Vedeți ce costă și cum puteți ajuta. Susține Healthwise

În studiul din Ontario, morbiditatea maternă severă a fost definită după criteriile sistemului canadian de supraveghere perinatală, ca o combinație de 13 indicatori. Aceștia nu au fost grupați după o cauză comună, ci după faptul că presupun spitalizare prelungită, o mortalitate ridicată sau o importanță clinică deosebită. Au fost luate în calcul doar complicațiile apărute în timpul internării pentru naștere, ceea ce înseamnă că evenimentele din timpul sarcinii sau cele care au dus la reinternare după externare nu au fost numărate. Autorii precizează că majoritatea cazurilor apar oricum în timpul internării pentru naștere.

Pe ansamblul celor peste un milion de sarcini, rata a fost de 14,59 cazuri la 1.000 de nașteri, adică 15.119 femei. Cele mai frecvente forme au fost următoarele:

Tipul de complicație severăCazuri la 1.000 de nașteri
Hemoragie severă4,93
Preeclampsie severă, eclampsie sau sindrom HELLP4,48
Internare în terapie intensivă1,83
Histerectomie (îndepărtarea uterului)1,81
Orice formă de morbiditate maternă severă (total)14,59

Sursa: Khademioore și colab., JAMA Network Open, 2026 (date din materialul suplimentar al studiului).

Preeclampsia este o boală specifică sarcinii, care apare de obicei după săptămâna 20 și se manifestă prin tensiune arterială crescută și semne de afectare a unor organe, precum rinichii sau ficatul. Eclampsia înseamnă apariția convulsiilor în acest context, iar sindromul HELLP este o formă gravă în care apar distrugerea globulelor roșii (hemoliza), creșterea enzimelor hepatice și scăderea trombocitelor. Aceste diagnostice contează în mod special pentru tema greutății, pentru că, așa cum se va vedea mai jos, ele explică o parte importantă din legătura dintre kilogramele din sarcină și complicațiile severe.

Recomandările pentru creșterea în greutate în sarcină pornesc de la IMC-ul dinaintea sarcinii

Intervalele folosite astăzi ca reper în multe țări provin din raportul publicat în 2009 de Institute of Medicine (actualmente National Academy of Medicine) din Statele Unite. Logica lor este simplă: o femeie care începe sarcina cu rezerve mai mici are nevoie de o creștere mai mare, iar o femeie care începe sarcina cu rezerve mai mari are nevoie de o creștere mai mică. Recomandările sunt formulate atât pentru creșterea totală, cât și pentru ritmul mediu săptămânal din trimestrele al doilea și al treilea.

Categoria IMC dinaintea sarciniiIMC (kg/m²)Creștere totală recomandatăRitm mediu în trimestrele II–III
Subponderalăsub 18,512,5–18 kg0,51 kg/săptămână (0,44–0,58)
Greutate normală18,5–24,911,5–16 kg0,42 kg/săptămână (0,35–0,50)
Supraponderală25,0–29,97–11,5 kg0,28 kg/săptămână (0,23–0,33)
Obezitate (toate gradele)30,0 și peste5–9 kg0,22 kg/săptămână (0,17–0,27)

Recomandări pentru sarcina cu un singur făt, conform Institute of Medicine, 2009. Pentru sarcinile gemelare există intervale separate.

În primul trimestru, creșterea în greutate este în mod obișnuit redusă, de ordinul a câtorva sute de grame până la circa două kilograme, iar la unele femei greutatea chiar scade din cauza grețurilor. De aceea, ritmul săptămânal se aplică în principal după primele trei luni, când creșterea copilului, a placentei și a volumului sanguin devine accelerată.

Sarcina cu gemeni are intervale proprii, stabilite provizoriu

Pentru sarcina cu gemeni, raportul din 2009 a propus intervale separate, descrise explicit ca provizorii, pentru că datele disponibile erau mult mai puține decât pentru sarcina cu un singur făt. La femeile cu greutate normală înainte de sarcină, creșterea totală propusă este de 16,8–24,5 kilograme, la cele supraponderale de 14,1–22,7 kilograme, iar la cele cu obezitate de aproximativ 11,3–19,1 kilograme. Pentru femeile subponderale care așteaptă gemeni, comitetul nu a avut suficiente date pentru a formula o recomandare.

Diferența față de sarcina cu un singur făt nu se reduce la greutatea celui de-al doilea copil. Volumul de sânge crește mai mult decât într-o sarcină obișnuită, există fie o placentă mai mare, fie două placente, cantitatea de lichid amniotic este mai mare, iar uterul ajunge la dimensiunile de la termen cu câteva săptămâni mai devreme. Sarcinile gemelare se încheie, în medie, mai devreme decât cele cu un singur făt, așa că o creștere totală mai mare trebuie realizată într-un timp mai scurt. Necesarul de energie crește și el, la fel ca nevoia de fier, folați și proteine, pentru că rezervele mamei susțin simultan doi copii.

Riscul de preeclampsie și de diabet gestațional este oricum mai mare în sarcina gemelară, independent de kilograme. Studiul din Ontario a inclus doar sarcini cu un singur făt, astfel că rezultatele lui despre morbiditatea maternă severă nu se pot transfera direct la gemeni. Pentru o femeie care așteaptă gemeni, reperul de creștere și ritmul în care se urmărește se stabilesc împreună cu medicul, pe baza intervalelor specifice sarcinii gemelare, nu a celor din tabelul de mai sus.

De la „cât mai puține kilograme” la intervale după IMC: cum s-au schimbat recomandările

Intervalele de astăzi sunt rezultatul unei schimbări de direcție care a durat aproape un secol. La sfârșitul secolului al XIX-lea, obstetricianul german Ludwig Prochownick propunea o dietă restrictivă în ultimele săptămâni de sarcină pentru femeile cu bazin îngust, cu scopul de a obține copii mai mici și nașteri mai ușoare, într-o epocă în care cezariana avea o mortalitate ridicată. În prima jumătate a secolului XX, ideea limitării kilogramelor s-a generalizat: mulți medici recomandau o creștere de cel mult 7–9 kilograme, iar restricția era justificată și prin convingerea că previne „toxemia”, denumirea de atunci a preeclampsiei. Restricția de sare și, ulterior, diureticele au fost folosite în același scop.

Direcția s-a schimbat odată cu acumularea datelor despre greutatea copiilor la naștere. În 1970, raportul „Maternal Nutrition and the Course of Pregnancy” al National Research Council din Statele Unite a constatat că restricția se asocia cu copii mici la naștere, cu riscuri proprii, și a ridicat reperul la aproximativ 9–11 kilograme. În 1990, Institute of Medicine a introdus pentru prima dată intervale diferite în funcție de IMC-ul dinaintea sarcinii, construite mai ales pe relația cu greutatea copilului la naștere, iar pentru femeile cu obezitate a stabilit doar o limită minimă, de aproximativ 7 kilograme. Revizuirea din 2009 a adoptat categoriile de IMC ale Organizației Mondiale a Sănătății și a introdus, pentru obezitate, intervalul de 5–9 kilograme, folosit și astăzi.

Istoria aceasta are o ironie biologică. Complicația pe care restricția din prima jumătate a secolului XX încerca să o prevină, preeclampsia, apare astăzi, în datele din Ontario, ca principala verigă dintre kilogramele în exces și complicațiile materne severe. Intuiția medicilor de atunci nu era complet greșită, dar mijlocul ales a fost greșit: restricția severă nu a prevenit preeclampsia și a adus alte riscuri pentru copil.

restricția kilogramelor a fost cândva o recomandare medicală standard

Recomandările despre greutatea din sarcină s-au schimbat de mai multe ori în ultimul secol, în ambele direcții, pe măsură ce s-au acumulat date despre alte rezultate. Fiecare etapă a corectat un risc observat și, uneori, a pierdut din vedere altul. Nici intervalele din 2009 nu sunt o limită definitivă: studiul din Ontario este una dintre piesele care pot duce la o nouă revizuire, mai ales pentru gradele de obezitate. Pentru femeia însărcinată, aceasta înseamnă că reperul actual este cel mai bun disponibil, nu un adevăr fix, iar sfaturile primite de la generațiile anterioare reflectă recomandările epocii lor, nu cunoașterea de astăzi.

Un singur interval pentru trei grade de obezitate

Un aspect asupra căruia studiul din Ontario atrage atenția este faptul că recomandările din 2009 aplică același interval, de 5–9 kilograme, tuturor femeilor cu obezitate. O femeie cu un IMC de 31 și una cu un IMC de 45 primesc, teoretic, aceeași țintă. În același timp, morbiditatea maternă severă nu s-a numărat printre rezultatele folosite pentru construirea intervalelor, iar caracterul adecvat al acestora a fost pus sub semnul întrebării, mai ales pentru femeile supraponderale sau cu obezitate. Studiul a analizat separat obezitatea de gradul I (IMC 30–34,9), de gradul II (35–39,9) și de gradul III (40 și peste), tocmai pentru a vedea dacă relația dintre greutate și risc diferă între aceste grupuri.

un interval recomandat nu este automat intervalul cu cel mai mic risc pentru fiecare complicație

Intervalele de creștere în greutate au fost construite ca un compromis între mai multe rezultate: greutatea copilului la naștere, riscul de naștere prematură, riscul de cezariană și kilogramele rămase după naștere. Un compromis bun pentru ansamblu poate să nu coincidă perfect cu valoarea optimă pentru fiecare complicație luată separat. Faptul că un studiu găsește un minim de risc ușor diferit pentru morbiditatea maternă severă nu face recomandările greșite, ci arată că ele pot fi rafinate. Pentru o femeie însărcinată, intervalul recomandat rămâne reperul de lucru, discutat cu medicul în funcție de situația proprie.

Ce înseamnă kilogramele mamei pentru copil

Intervalele din 2009 au fost construite în mare parte pornind de la rezultatele copilului, iar o meta-analiză publicată în 2017 în JAMA arată de ce. Analiza a reunit 23 de studii, cu 1.309.136 de femei: 23% dintre ele au luat în greutate mai puțin decât recomandarea, iar 47% mai mult. Creșterea insuficientă s-a asociat cu un risc mai mare de naștere prematură (OR 1,70) și de copil mic pentru vârsta sarcinii (OR 1,53). Creșterea excesivă s-a asociat cu un risc mai mare de copil mare pentru vârsta sarcinii (OR 1,85), de macrosomie, adică o greutate la naștere de obicei peste 4 kilograme (OR 1,95), și de naștere prin cezariană (OR 1,30).

Mecanismul cel mai bine înțeles trece prin glucoză. Glucoza din sângele mamei traversează placenta, în timp ce insulina mamei nu o traversează. Când glicemia mamei este mai mare, pancreasul copilului produce mai multă insulină, iar insulina fetală acționează ca un hormon de creștere, stimulând depunerea de țesut adipos și creșterea în dimensiuni. La polul opus, un aport insuficient și rezerve mici reduc materia primă disponibilă pentru creșterea copilului, mai ales în ultimul trimestru, când acesta câștigă cea mai mare parte din greutate.

Aceeași meta-analiză conține un detaliu care explică de ce intervalele sunt un compromis. Creșterea peste interval s-a asociat cu un risc mai mic de naștere prematură (OR 0,77) și de copil mic pentru vârsta sarcinii (OR 0,66), iar creșterea sub interval cu un risc mai mic de copil mare pentru vârsta sarcinii și de macrosomie. Fiecare direcție reduce unele riscuri și le crește pe altele. De aceea, un minim de risc calculat pentru o singură complicație, cum este morbiditatea maternă severă din studiul din Ontario, nu poate înlocui singur recomandarea: el trebuie pus alături de rezultatele copilului, care sunt mult mai frecvente. Meta-analiza nu a putut evalua diabetul gestațional, din cauza modului în care erau raportate datele în studiile incluse.

Cum se calculează IMC-ul de dinaintea sarcinii

IMC-ul se obține împărțind greutatea în kilograme la pătratul înălțimii în metri. De exemplu, o femeie care cântărea 65 de kilograme înainte de sarcină și are 1,65 metri înălțime are un IMC de aproximativ 23,9 (65 împărțit la 2,72), adică se încadrează la greutate normală. Contează greutatea de dinaintea sarcinii sau, dacă aceasta nu este cunoscută, greutatea măsurată cât mai devreme în primul trimestru. Autorii studiului notează că greutatea declarată din memorie tinde să fie subestimată, mai ales la persoanele cu IMC mai mare, ceea ce poate muta o femeie într-o categorie greșită și, implicit, la un interval de creștere nepotrivit.

Unde se duc kilogramele din sarcină: copil, placentă, lichide, sânge și rezerve

Pentru a înțelege de ce aceeași creștere în greutate poate avea semnificații diferite, este util să privim compoziția ei. Tabelul de mai jos prezintă valori orientative, folosite clasic în fiziologia sarcinii pentru o creștere totală de aproximativ 12,5 kilograme la o femeie cu greutate normală. Valorile individuale variază considerabil.

ComponentăAproximativ, la termen
Copilul3,4 kg
Placenta0,6–0,7 kg
Lichidul amniotic0,8 kg
Uterul mărit1 kg
Țesutul mamar0,4 kg
Volumul suplimentar de sânge1,4–1,5 kg
Lichidul din țesuturi (extracelular)1,5 kg
Rezervele de grăsime ale mamei3–3,5 kg

Valori orientative clasice din fiziologia sarcinii; nu reprezintă ținte individuale.

Cifrele arată că, la o creștere considerată adecvată, mai puțin de o treime din kilograme sunt rezerve de grăsime. Volumul de sânge crește în sarcină cu aproximativ 40–50%, pentru a asigura irigarea placentei și pentru a compensa pierderea de sânge de la naștere. Rezervele de grăsime au și ele un rol: furnizează energie în ultimele luni, când nevoile copilului sunt cele mai mari, și susțin alăptarea. Atunci când creșterea totală depășește mult intervalul, diferența se regăsește de obicei mai ales în țesutul adipos și, în unele situații, în lichidul reținut în țesuturi.

Rezistența la insulină din sarcină este, până la un punct, fiziologică

În a doua jumătate a sarcinii, hormonii produși de placentă, alături de progesteron și cortizol, scad sensibilitatea țesuturilor mamei la insulină. Mecanismul are un scop: glucoza rămâne mai mult timp în sânge și trece mai ușor spre copil. Pancreasul mamei compensează în mod normal prin secreția unei cantități mai mari de insulină. Când femeia începe sarcina cu exces de țesut adipos sau acumulează rapid țesut adipos în timpul sarcinii, rezistența la insulină se adaugă peste cea fiziologică, iar capacitatea pancreasului de a compensa poate fi depășită. Așa apar diabetul gestațional, o creștere exagerată a copilului și un mediu metabolic mai inflamator.

Momentul în care se acumulează kilogramele pare să conteze pentru acest mecanism. Un studiu caz-control realizat în rețeaua Kaiser Permanente din California, pe 345 de femei cu diabet gestațional și 800 de femei fără această complicație, a analizat ritmul creșterii în greutate de la începutul sarcinii până la testul de toleranță la glucoză, făcut între săptămânile 24 și 28. Comparativ cu femeile care au luat sub 0,27 kilograme pe săptămână, cele cu un ritm de 0,41 kilograme pe săptămână sau mai mult au avut un risc de diabet gestațional cu aproximativ 74% mai mare (OR 1,74), după ajustarea pentru vârstă, numărul de nașteri anterioare, originea etnică și IMC-ul dinaintea sarcinii. Asocierea s-a datorat mai ales kilogramelor din primul trimestru și a fost mai puternică la femeile supraponderale.

O ipoteză biologică plauzibilă este că țesutul adipos acumulat rapid la începutul sarcinii, înainte ca rezistența fiziologică la insulină să atingă nivelul maxim, crește solicitarea pancreasului încă de la început. Când hormonii placentari cresc în a doua jumătate a sarcinii, pancreasul pornește deja de la un efort mai mare și are o marjă mai mică de compensare. Diabetul gestațional se asociază, la rândul lui, cu bolile hipertensive ale sarcinii și cu o creștere exagerată a copilului, așa că un ritm rapid la început poate avea efecte care devin vizibile abia în trimestrul al treilea.

un total final în interval poate ascunde un început prea rapid

Studiul din Ontario a folosit un ritm mediu pentru trimestrele al doilea și al treilea și a presupus o creștere liniară, iar autorii recunosc că astfel nu se văd traiectoriile diferite. O femeie care ia multe kilograme în primele luni și apoi încetinește poate ajunge la naștere cu un total aflat în interval, deși ritmul de la început a fost cel asociat cu diabetul gestațional. Invers, o creștere mică la început, din cauza grețurilor, urmată de o recuperare treptată, este un tipar frecvent și de obicei fără consecințe. De aceea, curba de creștere spune mai mult decât cifra finală, iar valorile de la fiecare consultație capătă sens privite împreună, nu separat.

De la kilograme în plus la tensiune arterială crescută: o legătură plauzibilă, dar nu complet elucidată

Țesutul adipos nu este un depozit inert. El produce molecule cu rol inflamator și hormoni care influențează vasele de sânge, coagularea și metabolismul. Preeclampsia, la rândul ei, este considerată în primul rând o boală a placentei, la care organismul mamei răspunde cu o disfuncție a endoteliului, stratul de celule care căptușește vasele de sânge. Obezitatea dinaintea sarcinii este un factor de risc bine stabilit pentru preeclampsie, iar o explicație plauzibilă este că inflamația și disfuncția vasculară asociate excesului de țesut adipos fac endoteliul mai vulnerabil.

Datele din Ontario se potrivesc cu această imagine: rata preeclampsiei severe, a eclampsiei și a sindromului HELLP a crescut progresiv de la creșterea adecvată la cea excesivă, mai ales în categoriile cu IMC mai mare. În schimb, rata hemoragiei severe a rămas relativ stabilă, între aproximativ 4 și 6 cazuri la 1.000 de nașteri, indiferent de IMC sau de kilogramele luate în sarcină. Cu alte cuvinte, legătura dintre greutate și complicațiile severe trece în bună măsură prin bolile hipertensive ale sarcinii, nu în egală măsură prin toate tipurile de complicații.

nu orice kilogram în plus din trimestrul al treilea înseamnă grăsime

Preeclampsia determină retenție de lichide, iar edemele pot adăuga kilograme pe cântar într-un interval scurt. În studiul din Ontario, greutatea a fost măsurată la internarea pentru naștere, adică după ce eventuala preeclampsie se instalase deja. Prin urmare, o parte din creșterea „excesivă” poate fi consecința complicației, nu cauza ei, fenomen pe care cercetătorii îl numesc cauzalitate inversă. Autorii recunosc explicit că analizele lor nu pot separa complet cele două direcții și că ar fi nevoie de studii în care greutatea să fie măsurată înainte de apariția hipertensiunii. Pentru femeia însărcinată, acest detaliu are și o consecință practică: o creștere bruscă în greutate, de la o săptămână la alta, merită semnalată medicului.

De ce și o creștere prea mică în greutate poate fi un semnal

Mecanismele prin care o creștere insuficientă s-ar putea asocia cu complicații materne severe sunt mai puțin clare. O creștere redusă poate reflecta un aport alimentar insuficient, grețuri și vărsături severe, o boală care consumă rezervele organismului sau dificultăți economice care limitează accesul la o alimentație adecvată. Datele descriptive ale studiului sunt sugestive: în grupul cu creștere insuficientă, femeile din cel mai sărac segment de venituri au reprezentat 23,5%, față de 19,7% în grupul cu creștere adecvată, fumătoarele 10,5%, față de 7,4%, iar nașterile premature 7,4%, față de 5,2%.

Ultimul detaliu este important. O sarcină care se încheie mai devreme are, firesc, mai puțin timp pentru acumularea kilogramelor. Deși autorii au corectat calculul în funcție de vârsta sarcinii, analiza restrânsă la nașterile la termen nu a mai găsit nicio asociere între creșterea insuficientă și complicațiile severe. Este posibil, așadar, ca o parte din legătura observată să fie explicată de nașterile premature și de circumstanțele care le însoțesc, nu de kilogramele lipsă în sine.

Studiul din Ontario: peste un milion de sarcini, șase categorii de IMC, zece ani de date

Cercetarea, realizată de Sahar Khademioore și colegii săi de la Universitatea McMaster din Hamilton, este un studiu de cohortă retrospectiv, populațional. Au fost folosite datele registrului BORN Ontario, care înregistrează toate nașterile din provincie, conectate la baza de date a internărilor spitalicești gestionată de Canadian Institute for Health Information. Au fost incluse sarcinile cu un singur făt, încheiate prin naștere în spital după cel puțin 20 de săptămâni, între aprilie 2012 și martie 2022. Valorile considerate biologic imposibile, sub 1% din total, au fost excluse.

Creșterea în greutate a fost calculată ca diferența dintre greutatea de la naștere și greutatea dinaintea sarcinii. Pentru a compara corect sarcinile încheiate la vârste diferite, autorii au raportat creșterea observată la cea așteptată pentru vârsta respectivă a sarcinii și au încadrat fiecare femeie într-una dintre cele trei categorii: insuficientă, adecvată sau excesivă, după criteriile din 2009. Separat, au analizat creșterea ca variabilă continuă, sub forma ritmului mediu săptămânal din trimestrele al doilea și al treilea.

Rezultatele au fost ajustate pentru vârsta mamei, numărul de nașteri anterioare, venitul, nivelul de educație și gradul de deprivare din zona de domiciliu, fumatul dinaintea sarcinii, sexul copilului și prezența bolilor preexistente. Rasa a fost inclusă ca indicator indirect al inegalităților structurale, având în vedere diferențele documentate anterior în creșterea în greutate și în complicațiile materne. Datele lipsă au fost completate prin imputare multiplă, o metodă statistică standard, iar autorii au efectuat mai multe analize de sensibilitate pentru a verifica robustețea concluziilor.

Cele mai multe femei din studiu aveau între 30 și 34 de ani (37,5%) și o greutate normală înainte de sarcină (48,4%). Supraponderale erau 21,1%, iar cu obezitate, în total, 22,5%.

Peste jumătate dintre femei au depășit intervalul recomandat

Distribuția pe categorii este, ea însăși, una dintre cele mai importante informații ale studiului. Doar 28,6% dintre femei s-au încadrat în intervalul recomandat, 18,6% au avut o creștere insuficientă, iar 52,8% au depășit intervalul. Proporția creșterii excesive a variat însă mult în funcție de punctul de plecare:

Categoria IMC dinaintea sarciniiProporția femeilor cu creștere excesivă
Subponderalăaproximativ 31%
Greutate normalăaproximativ 45%
Supraponderalăaproximativ 68%
Obezitate de gradul Iaproximativ 70%
Obezitate de gradul IIaproximativ 58%
Obezitate de gradul IIIaproximativ 50%

Proporții calculate din efectivele raportate în Tabelul 1 al studiului.

un IMC mai mare nu înseamnă automat că femeia „a mâncat mai mult” în sarcină

Pragurile de creștere excesivă se îngustează odată cu IMC-ul: la greutate normală, intervalul ajunge până la 16 kilograme, iar la obezitate se oprește la 9. Prin urmare, o femeie supraponderală poate depăși intervalul luând mai puține kilograme în valoare absolută decât o femeie cu greutate normală care rămâne în interval. Autorii observă că rolul aparent dominant al IMC-ului în unele studii poate reflecta parțial chiar modul în care este definită creșterea excesivă. Proporțiile mari de creștere excesivă la supraponderale nu descriu, așadar, un comportament, ci întâlnirea dintre o biologie individuală și un prag mai strict.

Creșterea excesivă în greutate în sarcină s-a asociat cu mai multe complicații severe în toate categoriile de IMC

Rezultatul central al studiului este consecvența: indiferent de IMC-ul dinaintea sarcinii, femeile care au depășit intervalul recomandat au avut o rată mai mare de morbiditate maternă severă decât cele care s-au încadrat în interval. Riscul relativ ajustat a fost cu 16% până la 33% mai mare, iar toate cele șase estimări au fost semnificative statistic.

Categoria IMCCazuri la 1.000, creștere adecvatăCazuri la 1.000, creștere excesivăRisc relativ ajustat (IÎ 95%)Cazuri în plus la 1.000 (ajustat)
Subponderală10,6214,551,33 (1,15–1,53)3,5
Greutate normală11,3814,431,24 (1,17–1,31)2,8
Supraponderală13,0115,471,16 (1,06–1,27)2,1
Obezitate gradul I14,4517,871,21 (1,08–1,35)2,9
Obezitate gradul II15,9520,911,28 (1,07–1,54)4,3
Obezitate gradul III20,1126,381,24 (1,03–1,48)4,9

IÎ 95% = intervalul de încredere de 95%. Sursa: Khademioore și colab., JAMA Network Open, 2026, Tabelul 2.

Tabelul mai arată un al doilea tipar, la fel de important: rata complicațiilor severe crește odată cu IMC-ul dinaintea sarcinii, chiar și la femeile care se încadrează perfect în intervalul recomandat. O femeie cu obezitate de gradul III care ia exact cât i se recomandă are, în medie, o rată de aproximativ 20 de cazuri la 1.000 de nașteri, aproape dublă față de cea a unei femei cu greutate normală. Comparativ cu greutatea normală, IMC-ul mai mare s-a asociat cu un risc crescător, în trepte, iar subponderalitatea nu a crescut riscul de morbiditate maternă severă. Cele două efecte, al punctului de plecare și al kilogramelor din sarcină, se suprapun.

Riscul relativ și riscul absolut: cum se citesc cifrele

Un risc relativ de 1,24 înseamnă că, la femeile cu greutate normală, complicațiile severe au fost cu aproximativ 24% mai frecvente în grupul cu creștere excesivă. Raportat la cifrele reale, rata a urcat de la aproximativ 11,4 la aproximativ 14,4 cazuri la 1.000 de nașteri. După ajustare, diferența absolută a fost de aproximativ 2,8 cazuri suplimentare la 1.000 de nașteri. La obezitatea de gradul III, diferența absolută a fost cea mai mare, de aproximativ 4,9 cazuri la 1.000, pentru că rata de pornire era deja mai ridicată.

un risc cu 24% mai mare nu înseamnă că 24 de femei din 100 vor avea complicații

Riscul relativ arată cât de mult crește frecvența unui eveniment comparativ cu un grup de referință, nu cât de frecvent este evenimentul în sine. Când evenimentul este rar, chiar și o creștere relativă importantă se traduce prin câteva cazuri suplimentare la o mie de femei. Această lectură nu minimalizează rezultatul: la nivelul unei populații în care peste jumătate dintre sarcini depășesc intervalul recomandat, câteva cazuri în plus la o mie de nașteri înseamnă sute de femei pe an doar într-o provincie ca Ontario. Pentru o femeie anume, însă, cifrele indică o creștere modestă a unui risc mic, nu o certitudine.

Creșterea insuficientă în greutate: risc mai mare la greutatea normală și la supraponderale, neclar la obezitate

Pentru creșterea insuficientă, tabloul a fost mai nuanțat. Asocierea a fost semnificativă statistic doar la femeile cu greutate normală, la care riscul a fost cu 13% mai mare, și la cele supraponderale, la care riscul a fost cu 19% mai mare. La femeile subponderale nu a existat nicio diferență, iar la cele trei grade de obezitate estimările au mers în aceeași direcție, cu valori între 7% și 11%, dar cu intervale de încredere largi, care includ și posibilitatea absenței unui efect.

Categoria IMCCazuri la 1.000, creștere adecvatăCazuri la 1.000, creștere insuficientăRisc relativ ajustat (IÎ 95%)
Subponderală10,6210,831,00 (0,85–1,18)
Greutate normală11,3812,971,13 (1,06–1,21)
Supraponderală13,0115,521,19 (1,05–1,35)
Obezitate gradul I14,4516,161,11 (0,96–1,29)
Obezitate gradul II15,9517,021,10 (0,88–1,37)
Obezitate gradul III20,1121,721,07 (0,88–1,31)

Sursa: Khademioore și colab., JAMA Network Open, 2026, Tabelul 2.

Rezultatul este în acord cu un studiu anterior din statul american Washington, care a găsit, de asemenea, un risc crescut de complicații severe și deces la creșterea insuficientă în greutate la femeile cu greutate normală și supraponderale, precum și cu un studiu din California care a observat același tipar pentru creșterea insuficientă. Această concordanță între populații diferite crește încrederea că observația nu este o particularitate a datelor canadiene.

absența unei asocieri semnificative nu dovedește că un factor este lipsit de risc

La femeile cu obezitate de gradul II și III, numărul de complicații severe a fost relativ mic, așa că estimările au fost imprecise. Un interval de încredere care se întinde de la 0,88 la 1,37 este compatibil atât cu o ușoară protecție, cât și cu un risc cu o treime mai mare. Autorii descriu aceste rezultate ca neconcludente, nu ca o dovadă că o creștere redusă în greutate ar fi sigură în obezitate. Diferența dintre „nu am găsit un efect” și „am demonstrat că nu există un efect” este una dintre cele mai frecvent ignorate nuanțe în relatarea studiilor medicale.

Ritmul săptămânal de creștere asociat cu cel mai mic risc nu coincide peste tot cu recomandările

Pe lângă încadrarea în trei categorii, autorii au analizat ritmul mediu săptămânal de creștere din trimestrele al doilea și al treilea ca variabilă continuă, folosind o metodă statistică ce permite curbei de risc să aibă orice formă, nu doar una liniară. Riscul a fost comparat, pentru fiecare categorie de IMC, cu riscul la ritmul săptămânal recomandat în 2009.

Formele curbelor au diferit în funcție de IMC. La femeile subponderale, cu greutate normală și supraponderale, curba a avut forma literei U: riscul a crescut atât la ritmuri foarte mici, cât și la ritmuri foarte mari. De exemplu, la greutate normală, o creștere de 0 kilograme pe săptămână s-a asociat cu un risc relativ de 1,48, iar o creștere de 1 kilogram pe săptămână cu un risc relativ de 1,85, comparativ cu ritmul recomandat de 0,42 kilograme pe săptămână. La obezitate, curba a arătat altfel: riscul a crescut abrupt la ritmuri mari, dar a variat puțin la ritmuri mici. La obezitatea de gradul II, de exemplu, riscul relativ a fost de 1,01 la o creștere de 0 kilograme pe săptămână și de 1,80 la 1 kilogram pe săptămână.

Categoria IMCRitm mediu recomandat (2009)Ritm asociat cu cel mai mic risc estimatComparativ cu recomandarea
Subponderală0,51 kg/săptămânăaproximativ 0,4 kg/săptămânăsub recomandare
Greutate normală0,42 kg/săptămânăaproximativ 0,4 kg/săptămânăapropiat
Supraponderală0,28 kg/săptămânăaproximativ 0,4 kg/săptămânăpeste recomandare
Obezitate gradul I0,22 kg/săptămânăsub 0,4, dar peste 0,22 kg/săptămânăpeste recomandare
Obezitate gradul II0,22 kg/săptămânăapropiat de 0,22 kg/săptămânăapropiat
Obezitate gradul III0,22 kg/săptămânăaproximativ 0,1 kg/săptămânăsub recomandare

Valorile pentru obezitatea de gradul I și II sunt descrise în studiu în raport cu recomandarea; cifrele exacte se găsesc în materialul suplimentar.

Concluzia descriptivă este că ritmul asociat cu cel mai mic risc de morbiditate maternă severă scade odată cu creșterea gradului de obezitate. Recomandările actuale aplică însă aceeași valoare pentru toate cele trei grade de obezitate. Rezultatul se potrivește cu observațiile studiului din California, în care ritmul asociat cu cel mai mic risc a fost peste recomandări la greutate normală, supraponderale și obezitate de gradul I, și cel mai mic, aproape de zero sau chiar sub zero, la obezitatea de gradul III.

minimul unei curbe statistice nu este o țintă de urmărit pe cântar

Autorii subliniază că riscul estimat s-a modificat foarte puțin în jurul fiecărui minim, așa că valorile săptămânale trebuie citite ca aproximative, nu ca ținte clinice. La femeile cu obezitate, ratele estimate au fost aproape identice pe întregul interval dintre o pierdere de 0,3 și o creștere de 0,2 kilograme pe săptămână, ceea ce nu înseamnă că slăbitul în sarcină ar fi recomandat. Ritmul care minimizează complicațiile materne severe poate să nu fie cel care protejează cel mai bine creșterea copilului sau care reduce riscul de naștere prematură, rezultate mult mai frecvente, pe care s-au construit recomandările actuale. Cercetările dedicate creșterii reduse sau pierderii în greutate în sarcinile cu obezitate arată că balanța trebuie evaluată pe mai multe rezultate deodată, nu pe unul singur.

Bolile preexistente și creșterea în greutate în sarcină: un risc care se cumulează mai mult decât aritmetic

Una dintre cele mai relevante analize clinice ale studiului privește femeile care aveau deja o boală cronică la începutul sarcinii: diabet anterior sarcinii, hipertensiune arterială cronică, boli cardiovasculare, astm sau alte boli pulmonare. Aceste femei au reprezentat 6% din cohortă. Chiar și la o creștere în greutate adecvată, prezența unei astfel de boli a dublat aproximativ riscul de morbiditate maternă severă, cu valori ale riscului relativ între 1,78 la obezitatea de gradul II și 2,53 la obezitatea de gradul III.

Cele mai mari riscuri din întreaga analiză au apărut atunci când o boală preexistentă s-a suprapus peste o creștere în greutate în afara intervalului. Tabelul de mai jos ilustrează situația la femeile cu greutate normală înainte de sarcină, grupul cel mai numeros.

Femei cu greutate normală înainte de sarcinăFără boală preexistentăCu boală preexistentă
Creștere adecvată1 (referință)2,34
Creștere insuficientă1,142,52
Creștere excesivă1,242,97

Riscuri relative ajustate, comparativ cu femeile cu creștere adecvată și fără boli preexistente. Sursa: Khademioore și colab., JAMA Network Open, 2026, Tabelul 3.

Pentru a verifica dacă cei doi factori doar se adună sau se potențează reciproc, autorii au calculat un indicator numit excesul relativ de risc datorat interacțiunii. Pe scurt, acesta arată cât de mult depășește riscul combinat valoarea la care ne-am aștepta dacă efectele celor doi factori s-ar aduna simplu. Pentru creșterea excesivă în greutate, interacțiunea a fost pozitivă și semnificativă statistic la femeile cu greutate normală, la supraponderale și la toate cele trei grade de obezitate. Pentru creșterea insuficientă, a fost semnificativă la greutate normală, la supraponderale și la obezitatea de gradul II. La femeile subponderale nu s-a observat nicio interacțiune.

Din punct de vedere biologic, rezultatul este plauzibil. O femeie cu hipertensiune cronică are deja vasele de sânge mai vulnerabile, iar o femeie cu diabet are deja un metabolism al glucozei dezechilibrat. Kilogramele suplimentare din sarcină, cu inflamația și rezistența la insulină asociate, pot apăsa tocmai pe aceste puncte slabe. Autorii consideră că femeile la care o boală preexistentă coexistă cu o creștere în greutate în afara intervalului formează un subgrup care ar putea beneficia de o supraveghere clinică mai atentă și că sfatul privind greutatea din sarcină ar trebui adaptat după gradul de obezitate și bolile asociate, nu aplicat identic tuturor femeilor dintr-o categorie de IMC.

IMC-ul nu spune totul despre riscul metabolic

IMC-ul este un raport simplu între greutate și înălțime și nu face diferența între masa musculară și țesutul adipos, nici între grăsimea depusă pe abdomen și cea depusă pe șolduri. Comisii internaționale de experți au propus în ultimii ani definiții ale obezității care țin cont și de distribuția grăsimii și de efectele asupra organelor, iar asociațiile medicale au recomandat ca IMC-ul să fie interpretat împreună cu alte date. Studiul din Ontario confirmă această direcție: două femei cu același IMC pot avea riscuri foarte diferite dacă una dintre ele are hipertensiune sau diabet. De aceea, cifra de pe cântar capătă sens doar alături de istoricul medical complet.

Bolile hipertensive ale sarcinii explică o parte importantă a asocierii

Pentru a vedea cât din legătura dintre greutate și complicațiile severe trece prin preeclampsie, autorii au repetat analiza după ce au scos din definiție preeclampsia severă, eclampsia și sindromul HELLP. Asocierea cu creșterea excesivă s-a atenuat în toate categoriile de IMC. La femeile supraponderale a dispărut complet, cu un risc relativ de 0,99. La femeile subponderale (1,18), la cele cu greutate normală (1,12) și la obezitatea de gradul I (1,20), riscul a rămas crescut. La obezitatea de gradul II (1,18) și de gradul III (1,10), estimările nu au mai fost semnificative statistic. În sens invers, pentru complicațiile hipertensive analizate separat, asocierea cu creșterea excesivă a fost mai puternică decât pentru ansamblul complicațiilor, în fiecare categorie de IMC.

Această analiză susține două interpretări care nu se exclud. Prima este că excesul de kilograme favorizează apariția bolilor hipertensive ale sarcinii, prin mecanismele inflamatorii și vasculare descrise mai sus. A doua este că preeclampsia, odată instalată, adaugă kilograme prin retenția de lichide, astfel încât o parte din „creșterea excesivă” măsurată la naștere este de fapt un efect al bolii. Studiul din California, care a exclus de la început femeile cu boli hipertensive ale sarcinii și insuficiență cardiacă, nu a găsit nicio asociere între creșterea excesivă și complicațiile severe, deși asocierea apărea atunci când aceste femei erau incluse. Ambele observații indică același lucru: hipertensiunea din sarcină este veriga principală a acestei relații.

Faptul că asocierea s-a menținut la mai multe categorii de IMC și după eliminarea complicațiilor hipertensive sugerează că acestea nu explică totul. Rămâne totuși deschisă întrebarea cât din relație este cauzală și cât reflectă măsurarea greutății la un moment în care complicația era deja prezentă.

Cât de solide sunt datele despre creșterea în greutate în sarcină și morbiditatea maternă severă

Punctele forte ale studiului sunt evidente. Dimensiunea cohortei, de peste un milion de sarcini, oferă o putere statistică rar întâlnită în acest domeniu. Datele provin dintr-un registru care acoperă practic toate nașterile dintr-o provincie, ceea ce limitează riscul ca rezultatele să descrie doar un grup selectat de paciente. Analiza separată pe șase categorii de IMC, inclusiv pe cele trei grade de obezitate, răspunde exact la o întrebare pe care recomandările actuale o lasă deschisă. Mai multe analize de sensibilitate, inclusiv cele restrânse la nașterile la termen, la femeile pentru care rasa era înregistrată sau stratificate pe grupuri rasiale, au mers în aceeași direcție, iar asocierile pentru creșterea excesivă au fost similare la toate grupurile rasiale.

Limitele sunt la fel de importante și au fost prezentate de autori:

  • Studiul este observațional, așa că poate demonstra o asociere, nu o relație de cauzalitate.
  • Au fost numărate doar complicațiile din timpul internării pentru naștere, nu și cele din timpul sarcinii sau de după externare, ceea ce poate subestima riscul real.
  • Indicatorul compus reunește 13 complicații cu mecanisme biologice diferite, iar majoritatea au fost prea rare pentru a fi analizate separat.
  • Ritmul săptămânal presupune o creștere liniară în trimestrele al doilea și al treilea și nu surprinde traiectorii diferite, precum o creștere rapidă la început urmată de un platou.
  • Pentru o parte dintre femei, greutatea dinaintea sarcinii a fost obținută la internarea pentru naștere, dintr-o sursă necunoscută; dacă a fost declarată din memorie, IMC-ul poate fi subestimat, mai ales la valori mai mari.
  • Datele despre rasă au fost disponibile doar pentru 65–70% dintre femei și au fost înregistrate în categorii foarte largi.
  • Numărul mic de evenimente la obezitatea de gradul II și III a limitat precizia, mai ales pentru creșterea insuficientă.
  • Femeile excluse din cauza datelor lipsă au avut mai frecvent nașteri premature (8,3%, față de 5,9%), ceea ce poate influența ușor rezultatele.

Studiul a fost finanțat de Juravinski Research Institute, în parteneriat cu Hamilton Health Sciences, Universitatea McMaster și St. Joseph’s Healthcare Hamilton, ca parte a proiectului SERENE, iar finanțatorul nu a avut niciun rol în proiectarea, analiza sau publicarea studiului. Unul dintre autori a declarat onorarii și granturi de la companii farmaceutice, în afara acestei lucrări, iar o altă autoare a declarat un grant public de cercetare.

În ansamblu, nivelul dovezilor pentru existența asocierii poate fi descris ca moderat spre ridicat: o cohortă foarte mare, bine analizată, cu rezultate concordante cu alte studii populaționale. Pentru afirmația că o anumită valoare săptămânală ar trebui să devină țintă clinică, dovezile sunt mult mai slabe, iar autorii înșiși evită această interpretare. Datele provin dintr-o populație canadiană, cu un sistem de sănătate și o structură demografică proprii, așa că direcția rezultatelor este probabil valabilă și în alte țări, dar mărimea exactă a riscurilor poate diferi.

Ce arată studiile în care s-a intervenit asupra kilogramelor din sarcină

Studiile observaționale, oricât de mari, nu pot spune dacă reducerea kilogramelor ar reduce și complicațiile. Pentru această întrebare sunt necesare studii randomizate, în care o parte dintre femei primesc un program de alimentație și activitate fizică, iar celelalte îngrijirea obișnuită. Cea mai completă analiză de acest tip, realizată de grupul internațional i-WIP și publicată în 2017 în BMJ, a reunit datele individuale a 12.526 de femei din 36 de studii randomizate.

Intervențiile au redus creșterea în greutate cu 0,70 kilograme în medie și au scăzut ușor șansele de naștere prin cezariană (OR 0,91). În schimb, nu au redus semnificativ un indicator compus al complicațiilor materne (OR 0,90, cu un interval de încredere între 0,79 și 1,03) și nici indicatorul compus al complicațiilor copilului (OR 0,94). Efectul asupra kilogramelor a fost asemănător la femeile cu IMC, vârste și număr de nașteri anterioare diferite, ceea ce sugerează că un program de acest tip poate fi aplicat larg, fără să fie rezervat unui singur grup.

Rezultatele se citesc cu atenție în ambele sensuri. Diferența de 0,7 kilograme este mică față de diferențele dintre grupurile comparate în studiul din Ontario, unde creșterea excesivă însemna adesea câteva kilograme peste interval. Studiile randomizate nu au avut nici numărul de participante necesar pentru a detecta o modificare a morbidității materne severe, care este rară. Lipsa unui efect semnificativ asupra complicațiilor nu demonstrează, așadar, că reducerea kilogramelor nu ar ajuta, dar nici nu confirmă că ar ajuta.

mai puține kilograme în sarcină nu înseamnă automat mai puține complicații

Când două fenomene apar împreună în date, reducerea unuia nu îl reduce automat pe celălalt. Dacă o parte din kilogramele în plus sunt consecința preeclampsiei, nu cauza ei, nicio schimbare de alimentație nu ar modifica acea parte a riscului. Dacă însă excesul de țesut adipos contribuie la mecanism, efectul unei intervenții ar putea apărea abia atunci când pornește înainte de sarcină sau când este mai susținut decât în studiile de până acum. Datele actuale arată că programele de alimentație și mișcare din sarcină sunt sigure și au beneficii modeste, dar nu justifică promisiunea că previn complicațiile grave.

Cum arată în practică monitorizarea greutății în sarcină

Traducerea practică a studiului nu este o cifră nouă, ci o schimbare de perspectivă: kilogramele din sarcină se interpretează pornind de la trei informații, IMC-ul de dinaintea sarcinii, ritmul în care cresc și bolile asociate. Fiecare dintre ele modifică sensul aceleiași valori de pe cântar.

Primul pas este stabilirea corectă a punctului de plecare. Greutatea dinaintea sarcinii, măsurată, nu estimată, și înălțimea permit calculul IMC-ului și alegerea intervalului potrivit. Dacă greutatea de dinainte nu este cunoscută, se folosește greutatea de la prima consultație din primul trimestru. O încadrare greșită, de exemplu în categoria greutății normale în loc de cea supraponderală, schimbă cu câteva kilograme intervalul considerat adecvat.

Al doilea pas este urmărirea ritmului, nu doar a totalului. Aceeași creștere totală de 14 kilograme poate fi rezultatul unei progresii constante sau al unui salt brusc în ultimele săptămâni, iar cele două situații au semnificații diferite. Cântărirea la intervale regulate, în condiții similare, de exemplu dimineața, pe același cântar, oferă o imagine mult mai utilă decât cântăririle zilnice, care surprind mai ales variațiile normale de lichide.

Al treilea pas privește alimentația. Nevoile energetice cresc în sarcină, dar mult mai puțin decât sugerează expresia „a mânca pentru doi”. Pentru o femeie cu greutate normală, necesarul suplimentar este, orientativ, de aproximativ 340 de kilocalorii pe zi în trimestrul al doilea și de aproximativ 450 în al treilea, iar în primul trimestru practic nu crește. În schimb, crește mult nevoia de anumite substanțe nutritive, precum folații, fierul, iodul sau proteinele, ceea ce face ca alegerea alimentelor să conteze mai mult decât cantitatea.

Al patrulea pas este mișcarea. În absența contraindicațiilor stabilite de medic, ghidurile obstetricale recomandă activitate fizică moderată, de aproximativ 150 de minute pe săptămână, de exemplu mers alert, înot sau gimnastică adaptată sarcinii. Activitatea fizică ajută la controlul glicemiei și al ritmului de creștere în greutate, fără a impune restricții alimentare.

Felul în care se folosește cântarul în sarcină diferă și între sistemele medicale. În Statele Unite, Colegiul American al Obstetricienilor și Ginecologilor (ACOG) susține intervalele din 2009 și recomandă ca IMC-ul să fie stabilit la prima consultație, ca femeia să afle ce creștere i se potrivește și ca evoluția să fie urmărită pe parcursul sarcinii. În Marea Britanie, ghidul NICE privind greutatea înainte, în timpul și după sarcină recomandă măsurarea greutății și a înălțimii la prima consultație, dar precizează explicit că femeile nu trebuie cântărite repetat, ca rutină, în timpul sarcinii. Cântărirea se repetă doar atunci când rezultatul poate schimba conduita medicală sau când alimentația ridică semne de întrebare.

Comitetul britanic nu a adoptat intervalele americane, motivând că lipseau dovezi din studii de intervenție și date despre aplicabilitatea lor la populația din Marea Britanie. Același ghid precizează că dietele de slăbire nu sunt recomandate în sarcină, pentru că pot afecta sănătatea copilului, și pune accentul pe alimentația echilibrată și pe activitatea fizică, nu pe o cifră de atins.

Diferența are și o dimensiune umană. Pentru unele femei, cântărirea la fiecare consultație este un reper liniștitor; pentru altele, mai ales pentru cele care au trecut prin diete repetate sau prin comentarii neplăcute despre greutate, devine o sursă de anxietate. Ambele abordări pornesc de la aceeași idee: greutatea din sarcină are sens doar ca parte a evaluării clinice. Pentru femeile care preferă să urmărească singure evoluția, calculatorul Healthwise pentru creșterea în greutate în sarcină și Dosarul de sarcină din contul Healthwise afișează intervalul ca reper orientativ, nu ca verdict.

două sisteme medicale avansate, două abordări diferite ale cântarului în sarcină

Faptul că ghidurile americane și cele britanice tratează diferit cântărirea nu înseamnă că una dintre abordări este greșită. Ambele recunosc că dovezile despre câte kilograme ar trebui să ia o femeie în sarcină provin mai ales din studii observaționale și că intervențiile au efecte modeste. Diferă doar decizia practică: un sistem preferă un reper numeric explicit, celălalt preferă evaluarea clinică fără o țintă fixă. Pentru femeia însărcinată, important este ca orice cifră să fie discutată cu medicul în contextul ei, nu comparată cu valorile altor femei.

Când o creștere bruscă în greutate trebuie semnalată imediat medicului

Pentru că preeclampsia este veriga principală dintre greutate și complicațiile severe, unele semne merită cunoscute. După săptămâna 20, o creștere în greutate neobișnuit de rapidă, de la o săptămână la alta, mai ales când este însoțită de umflarea feței sau a mâinilor, dureri de cap intense care nu cedează, tulburări de vedere, precum vedere încețoșată sau puncte luminoase, durere în partea superioară a abdomenului ori dificultăți de respirație, necesită evaluare medicală în aceeași zi. Edemele ușoare ale gleznelor, spre seară, sunt frecvente și de obicei fiziologice, dar combinația dintre umflături, kilograme acumulate rapid și simptomele de mai sus nu mai este fiziologică.

Femeile cu boli preexistente au nevoie de o urmărire mai atentă a greutății

Pentru o femeie care are deja diabet, hipertensiune arterială, o boală cardiovasculară sau astm, studiul din Ontario arată că o creștere în greutate în afara intervalului se asociază cu cele mai mari riscuri de complicații severe. Aceasta nu înseamnă o țintă mai strictă stabilită de pacientă, ci o discuție mai detaliată cu medicul obstetrician și, după caz, cu diabetologul, cardiologul sau pneumologul, despre ritmul potrivit de creștere și despre controlul bolii de bază. Tensiunea arterială măsurată regulat, glicemiile urmărite conform recomandărilor și tratamentul ajustat pentru sarcină sunt la fel de importante ca valoarea de pe cântar.

Înainte de sarcină: cel mai bun moment pentru a discuta despre greutate

Rezultatele studiului confirmă și că IMC-ul de dinaintea sarcinii influențează riscul independent de ceea ce se întâmplă în timpul ei. Perioada în care o femeie plănuiește o sarcină este momentul în care o eventuală scădere în greutate, controlul tensiunii arteriale sau al glicemiei și ajustarea tratamentelor cronice se pot face în siguranță și fără presiunea timpului. Consultația preconcepțională, adesea neglijată, este locul în care aceste aspecte pot fi abordate cu calm.

o sarcină nu este momentul pentru o cură de slăbire autoadministrată

Faptul că, la obezitate, riscul de complicații materne severe a variat puțin la ritmuri foarte mici de creștere nu transformă slăbitul în sarcină într-o strategie de urmat. Restricția calorică severă poate lipsi copilul de substanțele necesare dezvoltării, iar efectele asupra greutății la naștere și asupra nașterii premature nu au fost analizate în acest studiu. Orice ritm de creștere sub intervalul recomandat, la femeile cu obezitate, este o decizie care se ia împreună cu medicul, pe baza întregului tablou clinic. Diferența dintre o creștere redusă urmărită medical și o dietă restrictivă începută din proprie inițiativă este esențială.

După naștere, kilogramele acumulate în sarcină scad treptat, în ritmuri diferite de la o femeie la alta, iar alăptarea poate contribui la acest proces. Pentru femeile care au trecut prin preeclampsie sau alte complicații hipertensive, perioada de după naștere are o miză suplimentară: aceste complicații se asociază cu un risc cardiovascular mai mare pe termen lung, așa că urmărirea tensiunii arteriale și a greutății după sarcină face parte din aceeași logică a prevenției.

Sfaturi Healthwise

Porniți de la cifra corectă. Intervalul de creștere în greutate depinde de IMC-ul dinaintea sarcinii, calculat din greutatea și înălțimea măsurate. Merită verificat la prima consultație că încadrarea folosită este cea reală.

Urmăriți ritmul, nu doar totalul. Ritmul mediu săptămânal din trimestrele al doilea și al treilea spune mai mult decât suma finală. Cântăririle regulate, în aceleași condiții, sunt mai utile decât cântăririle zilnice.

Spuneți medicului despre orice boală cronică. Diabetul, hipertensiunea, bolile de inimă sau astmul schimbă sensul kilogramelor din sarcină și pot justifica o urmărire mai atentă.

Alegeți calitatea în locul cantității. Necesarul de energie crește moderat și abia din trimestrul al doilea, în timp ce nevoia de anumite substanțe nutritive crește mult mai devreme. Porțiile dublate nu răspund acestei nevoi.

Păstrați mișcarea, adaptată sarcinii. În lipsa contraindicațiilor, activitatea fizică moderată, de aproximativ 150 de minute pe săptămână, ajută la un ritm echilibrat de creștere.

Evitați restricțiile alimentare începute din proprie inițiativă. O creștere sub intervalul recomandat poate fi potrivită pentru unele femei cu obezitate, dar numai ca decizie medicală, nu ca dietă autoimpusă.

Cunoașteți semnalele care nu pot aștepta. O creștere bruscă în greutate, însoțită de umflarea feței sau a mâinilor, dureri de cap intense, tulburări de vedere sau durere în partea superioară a abdomenului, cere evaluare medicală în aceeași zi.

Gândiți pe termen lung. Discuția despre greutate începe ideal înainte de sarcină și continuă după naștere, mai ales după o complicație hipertensivă.

Concluzie Healthwise

Creșterea în greutate în sarcină reflectă simultan procese fiziologice firești, adaptări metabolice și vasculare și, uneori, complicații aflate deja în desfășurare, iar cel mai mare studiu de până acum pe această temă arată că sensul aceluiași număr de kilograme se schimbă după punctul de plecare. Depășirea intervalului recomandat s-a asociat cu mai multe complicații materne severe la toate categoriile de IMC, o creștere prea mică a contat mai ales la greutate normală și la supraponderale, iar bolile preexistente au amplificat ambele riscuri, cu bolile hipertensive ale sarcinii ca verigă principală. Studiul nu propune o cifră nouă și nu dovedește o relație de cauzalitate, ci susține o abordare în care greutatea este citită împreună cu IMC-ul de dinainte, cu ritmul în care se acumulează și cu starea de sănătate a femeii. Înțelegerea acestor nuanțe, discutată cu medicul care urmărește sarcina, valorează mai mult decât orice țintă unică afișată pe cântar.

Referințe științifice

Khademioore S, Darling EK, D’Souza R, Muraca GM, Guo Y, Anderson LN. Weight Gain During Pregnancy and Severe Maternal Morbidity. JAMA Netw Open. 2026;9(10):e2640027. doi:10.1001/jamanetworkopen.2026.40027
Sursa principală a articolului: asocierea dintre creșterea în greutate în sarcină și morbiditatea maternă severă pe șase categorii de IMC, ritmul săptămânal asociat cu cel mai mic risc, interacțiunea cu bolile preexistente și rolul bolilor hipertensive.

Rasmussen KM, Yaktine AL, eds. Weight Gain During Pregnancy: Reexamining the Guidelines. Institute of Medicine, National Research Council. National Academies Press; 2009. doi:10.17226/12584
Susține intervalele de creștere totală și ritmurile săptămânale recomandate în funcție de IMC-ul dinaintea sarcinii, intervalul unic pentru toate gradele de obezitate, intervalele provizorii pentru sarcina cu gemeni și evoluția recomandărilor din 1970 și 1990.

Abrams B, Altman SL, Pickett KE. Pregnancy weight gain: still controversial. Am J Clin Nutr. 2000;71(5 Suppl):1233S-1241S. doi:10.1093/ajcn/71.5.1233s
Susține istoricul recomandărilor privind greutatea din sarcină, de la restricția din prima jumătate a secolului XX la intervalele construite după IMC.

Goldstein RF, Abell SK, Ranasinha S, et al. Association of gestational weight gain with maternal and infant outcomes: a systematic review and meta-analysis. JAMA. 2017;317(21):2207-2225. doi:10.1001/jama.2017.3635
Susține datele despre rezultatele copilului: nașterea prematură și copilul mic pentru vârsta sarcinii la creșterea insuficientă, macrosomia, copilul mare pentru vârsta sarcinii și cezariana la creșterea excesivă, precum și efectele inverse care fac din intervale un compromis.

Hedderson MM, Gunderson EP, Ferrara A. Gestational weight gain and risk of gestational diabetes mellitus. Obstet Gynecol. 2010;115(3):597-604. doi:10.1097/AOG.0b013e3181cfce4f
Susține asocierea dintre ritmul rapid de creștere în greutate până la testul de toleranță la glucoză, mai ales în primul trimestru, și riscul de diabet gestațional.

The International Weight Management in Pregnancy (i-WIP) Collaborative Group. Effect of diet and physical activity based interventions in pregnancy on gestational weight gain and pregnancy outcomes: meta-analysis of individual participant data from randomised trials. BMJ. 2017;358:j3119. doi:10.1136/bmj.j3119
Susține datele despre studiile de intervenție: reducerea medie de 0,70 kilograme, scăderea ușoară a riscului de cezariană și absența unui efect semnificativ asupra complicațiilor materne compuse.

Lisonkova S, Muraca GM, Potts J, et al. Association between prepregnancy body mass index and severe maternal morbidity. JAMA. 2017;318(18):1777-1786. doi:10.1001/jama.2017.16191
Susține afirmația că IMC-ul dinaintea sarcinii este un factor de risc stabilit pentru morbiditatea maternă severă.

Ukah UV, Bayrampour H, Sabr Y, et al. Association between gestational weight gain and severe adverse birth outcomes in Washington State, US: a population-based retrospective cohort study, 2004-2013. PLoS Med. 2019;16(12):e1003009. doi:10.1371/journal.pmed.1003009
Susține concordanța cu studiul din Washington privind riscul crescut la creșterea insuficientă în greutate la femeile cu greutate normală și supraponderale.

Leonard SA, Abrams B, Main EK, Lyell DJ, Carmichael SL. Weight gain during pregnancy and the risk of severe maternal morbidity by prepregnancy BMI. Am J Clin Nutr. 2020;111(4):845-853. doi:10.1093/ajcn/nqaa033
Susține observațiile din California despre rolul bolilor hipertensive în asocierea cu creșterea excesivă și despre ritmurile asociate cu cel mai mic risc în funcție de gradul de obezitate.

Johansson K, Bodnar LM, Stephansson O, Abrams B, Hutcheon JA. Safety of low weight gain or weight loss in pregnancies with class 1, 2, and 3 obesity: a population-based cohort study. Lancet. 2024;403(10435):1472-1481. doi:10.1016/S0140-6736(24)00255-1
Susține afirmația că o creștere redusă sau o pierdere în greutate în sarcinile cu obezitate trebuie evaluate pe mai multe rezultate materne și neonatale, nu pe unul singur.

National Institute for Health and Care Excellence (NICE). Weight management before, during and after pregnancy. Public health guideline PH27. London: NICE; 2010.
Susține recomandarea britanică de a nu cântări repetat, ca rutină, femeile în sarcină, neadoptarea intervalelor americane în Marea Britanie și precizarea că dietele de slăbire nu sunt recomandate în sarcină.

American College of Obstetricians and Gynecologists. Committee Opinion No. 548: Weight gain during pregnancy. Obstet Gynecol. 2013;121(1):210-212.
Susține poziția americană de susținere a intervalelor din 2009 și de discutare a creșterii potrivite la începutul sarcinii.

Was this article helpful?
Yes0No0

Table of Contents

You may also like

Leave a Comment

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00