Lipopolizaharide

43 « Back to Glossary Index

(biochimie, microbiologie, imunologie)

Lipopolizaharidele (LPS) sunt molecule complexe prezente în membrana externă a bacteriilor gram-negative, formate din trei domenii: lipidul A (ancora hidrofobă, responsabilă de toxicitate), miezul oligozaharidic și lanțul O-polizaharidic (antigenul O, variabil între specii). LPS sunt cele mai potente activatoare ale sistemului imun înnăscut cunoscute: cantități de nanograme sunt suficiente pentru a declanșa un răspuns inflamator masiv. Sunt principalul mediator al sepsisului gram-negativ și, în concentrații subprag, ale endotoxemiei metabolice cronice.

Mecanismul biologic

•  Structura — lipidul A este ancora toxică: 4–7 acizi grași saturați atașați la un disaharid fosforilat; structura sa este esențială pentru activarea TLR4; modificările structurale ale lipidului A (numărul de acizi grași, gradul de fosforilare) determină potența proinflamatoare — de aceea unele specii bacteriene au LPS cu toxicitate redusă față de altele

•  Recunoaștere imunologică — LPS este recunoscut de complexul MD-2/TLR4 pe suprafața celulelor imune, facilitat de proteina LBP (LPS-binding protein) din ser și de CD14; activarea TLR4 declanșează cascada MyD88/NF-κB cu producție de TNF-α, IL-6, IL-1β și IL-12

•  Șocul septic — în infecțiile gram-negative severe, eliberarea masivă de LPS din bacteriile lizate produce activare imună generalizată cu vasodilatație, coagulare intravasculară diseminată și insuficiență multiorganică; una dintre cele mai severe urgențe medicale

•  Translocație intestinală — în condiții de permeabilitate intestinală crescută, cantități mici de LPS din microbiomul colonic traversează bariera intestinală și ajung în circulație, producând endotoxemie metabolică de joasă intensitate

•  Variabilitate între specii — LPS de la E. coli și Salmonella au potență proinflamatoare ridicată; LPS de la Bacteroides fragilis și Akkermansia muciniphila au structuri lipidice modificate cu potență inflamatoare redusă sau chiar efecte antiinflamatoare; compoziția microbiomică influențează astfel tipul de LPS la care este expusă bariera intestinală

Contexte clinice relevante

•  Sepsis gram-negativ — principala indicație clinică acută a LPS; mortalitate de 20–50% în sepsisul sever; tratamentul vizează antibiotice, suport hemodinamic și modularea răspunsului inflamator

•  Endotoxemie metabolică — context cronic, de joasă intensitate; asociat cu obezitate, diabet tip 2, NAFLD și boli cardiovasculare; reducerea nivelurilor de LPS seric prin intervenție dietetică (creșterea fibrelor, reducerea grăsimilor saturate) îmbunătățește markerii metabolici

•  LPS și neuroinflamație — LPS circulant poate activa microgliile cerebrale prin TLR4, contribuind la neuroinflamația cronică; modelele animale cu infuzie de LPS sunt utilizate ca model experimental de neurodegenerate

lps sunt cel mai bine studiat trigger al inflamației imune — și unul dintre cei mai ușor de instrumentalizat retoric în medicina alternativă. „toxinele bacteriene care îți intoxică sângele” este o formulare care conține adevăr biologic dar produce anxietate disproporționată. concentrațiile implicite în endotoxemia metabolică sunt la ordinul nanogramelor — cu efecte reale, dar incomparabil diferite față de sepsisul acut. scala contează.

« Back to Glossary Index