Speranța de viață a revenit după pandemie, speranța de viață sănătoasă nu: ce arată estimările OMS 2000–2023

Speranța de viață sănătoasă măsoară câți ani trăiește un om, în medie, fără boli sau dizabilități care să-i limiteze viața, iar noile estimări ale Organizației Mondiale a Sănătății arată că ea se reface mai încet decât longevitatea. În 2023, speranța globală de viață a ajuns la 73,3 ani, aproape de cei 73,4 ani din 2019, în timp ce speranța de viață sănătoasă a rămas la 62,8 ani, cu 0,4 ani sub nivelul de dinaintea pandemiei. Diferența, de peste zece ani, este ocupată în principal de bolile netransmisibile — cardiovasculare, diabet, demență, tulburări de anxietate și depresie — care au produs 74% dintre decesele lumii în 2023. Concluzia practică este că miza longevității s-a mutat de la numărul anilor la calitatea lor, iar o mare parte din acest decalaj ține de procese care pot fi încetinite cu decenii înainte de bătrânețe.

Estimările globale de sănătate (Global Health Estimates) publicate de OMS pe 2 octombrie 2026 acoperă perioada 2000–2023 și reconstituie, pentru toate statele membre, speranța de viață, cauzele de deces și povara bolilor. Sunt cele mai complete date comparabile de care dispunem despre felul în care s-a schimbat sănătatea omenirii într-un sfert de secol, iar ele confirmă o tendință pe care medicina o observă de mult la nivel individual: oamenii supraviețuiesc mai des bolilor care altădată ucideau repede, dar trăiesc mai mulți ani cu ele.

Confuzia apare pentru că „speranța de viață” este folosită în spațiul public ca sinonim al sănătății. O populație care trăiește mai mult pare, automat, o populație mai sănătoasă. Biologia îmbătrânirii arată însă altceva: medicina modernă a devenit foarte bună la a amâna moartea și mai puțin bună la a amâna boala. Anii adăugați se acumulează adesea la finalul vieții, acolo unde bolile cronice au avut deja timp să se instaleze. Diferența dintre cele două cifre — anii trăiți și anii trăiți bine — este, de fapt, subiectul central al sănătății publice din următoarele decenii.

Decalajul dintre anii trăiți și anii trăiți sănătos, în esență

• Oamenii trăiesc din nou aproape la fel de mult ca înainte de pandemie, dar anii petrecuți fără boală nu au revenit complet.
• Între cât trăim și cât trăim sănătos rămân, la nivel global, aproximativ zece ani petrecuți cu boli sau limitări.
• Trei sferturi dintre decesele lumii vin acum din boli cronice, precum cele de inimă, diabetul și demența, nu din infecții.
• Bolile cronice se construiesc lent, în zeci de ani, prin vase îngustate, zahăr greu de controlat și inflamație persistentă.
• Demența a urcat de pe locul 19 pe locul 5 între cauzele de deces, mai ales pentru că trăiesc mai mulți oameni în vârstă.
• Anxietatea și depresia au crescut puternic după 2019 și consumă ani de viață sănătoasă chiar dacă rar ucid direct.
• Mișcarea, alimentația, renunțarea la fumat și controlul tensiunii adaugă, în studii, ani fără boală, nu doar ani în plus.

Ce măsoară speranța de viață sănătoasă și de ce nu este același lucru cu longevitatea

Speranța de viață la naștere este un indicator statistic: arată câți ani ar trăi, în medie, un nou-născut dacă ratele de mortalitate de astăzi s-ar menține pe tot parcursul vieții lui. Nu prezice viața unui om anume și nu spune nimic despre calitatea anilor. Un an trăit în deplină autonomie și un an petrecut la pat, după un accident vascular cerebral, contează identic în acest calcul.

Speranța de viață sănătoasă (în engleză, health-adjusted life expectancy, prescurtat HALE) corectează această limită. Ea pornește de la aceeași bază — anii trăiți — dar îi „cântărește” după starea de sănătate în care sunt trăiți. Un an fără boală valorează un an întreg; un an cu o boală care limitează parțial viața valorează mai puțin; un an cu o dizabilitate severă valorează foarte puțin. Suma acestor ani ponderați este speranța de viață sănătoasă.

Cum se calculează: anii trăiți, cântăriți după starea de sănătate

Metoda folosită de OMS combină două surse. Prima este tabelul de mortalitate al fiecărei țări — câți oameni mor la fiecare vârstă. A doua este prevalența bolilor și a dizabilităților la fiecare vârstă, fiecare afecțiune primind o „pondere de dizabilitate” între 0 (sănătate deplină) și 1 (echivalentul decesului). Ponderile provin din studii ample în care oamenii au comparat stări de sănătate între ele: o lombalgie ușoară primește o pondere mică, o demență în stadiu avansat sau o depresie severă primesc ponderi mari.

Rezultatul este un indicator care se mișcă diferit de longevitate. Dacă medicina salvează mai mulți oameni de la un infarct, dar mulți dintre supraviețuitori rămân cu insuficiență cardiacă, speranța de viață crește mai mult decât speranța de viață sănătoasă. Dacă, în schimb, o țară reduce fumatul și astfel previne infarctele înainte să apară, ambele cresc împreună.

Ideea de a număra viața are o istorie lungă. În 1662, negustorul londonez John Graunt a publicat Natural and Political Observations… upon the Bills of Mortality, o analiză a buletinelor săptămânale de decese din parohiile Londrei. Din aceste liste, alcătuite inițial pentru a urmări epidemiile de ciumă, Graunt a construit primul tabel de supraviețuire pe vârste: câți dintre o sută de copii născuți ajung la 6, la 16, la 26 de ani. Trei decenii mai târziu, în 1693, astronomul Edmond Halley a folosit registrele orașului Breslau, unde nașterile și decesele erau notate cu vârsta exactă, pentru a calcula primul tabel de mortalitate riguros. Scopul lui era practic: stabilirea prețului corect al rentelor viagere vândute de stat.

Timp de aproape trei secole, tabelele de mortalitate au măsurat un singur lucru: cât trăiesc oamenii. Pasul decisiv spre măsurarea sănătății a venit în 1971, când statisticianul american Daniel Sullivan a propus un indice care combină mortalitatea cu datele despre limitările de activitate din anchetele de sănătate. Metoda lui Sullivan — împărțirea anilor rămași de trăit în ani cu și fără limitări, pe baza prevalenței la fiecare vârstă — stă și astăzi la baza calculului speranței de viață sănătoase în Uniunea Europeană.

Al doilea pas a venit în 1993, când Banca Mondială a publicat raportul Investing in Health. Christopher Murray și Alan Lopez au introdus aici DALY, o unitate care putea compara pe aceeași scară un deces prin malarie la un copil și anii de dizabilitate produși de depresie la un adult. Raportul a deschis seria studiilor Global Burden of Disease. În 2000, OMS a publicat pentru prima dată, pentru toate statele membre, un indicator al speranței de viață ajustate pentru dizabilitate, numit inițial DALE și redenumit ulterior HALE. Cifrele din estimările de astăzi sunt, așadar, rezultatul a peste trei secole de efort de a măsura nu doar câți oameni mor, ci și cum trăiesc.

DALY: unitatea care adună moartea prematură și anii pierduți prin boală

A doua unitate de măsură din raportul OMS este DALY (disability-adjusted life year, an de viață ajustat pentru dizabilitate). Un DALY înseamnă un an de viață sănătoasă pierdut. Indicatorul adună două componente: anii pierduți prin deces prematur (o persoană care moare la 55 de ani pierde toți anii pe care i-ar fi trăit până la vârsta-reper) și anii trăiți cu dizabilitate, ponderați după gravitate.

Această construcție explică de ce unele boli cântăresc mult mai greu în DALY decât în statisticile de deces. Depresia și anxietatea ucid rar direct, dar afectează oameni tineri, pe perioade lungi, cu ponderi de dizabilitate considerabile. De aceea, în clasamentele DALY, tulburările mintale urcă mult mai sus decât în clasamentele mortalității. La polul opus, unele cancere cu evoluție rapidă cântăresc mai ales prin componenta de deces prematur.

Estimările OMS 2000–2023: ce s-a refăcut după pandemie și ce nu

Cifrele publicate de OMS descriu un sistem care și-a recuperat în mare măsură pierderile din pandemia de COVID-19, dar nu în totalitate. Speranța globală de viață, care a scăzut brusc în 2020 și 2021, a revenit la 73,3 ani în 2023, la o zecime de an de nivelul din 2019. Speranța de viață sănătoasă s-a refăcut mai lent: 62,8 ani în 2023, încă 0,4 ani sub nivelul prepandemic.

Diferența dintre cele două ritmuri de recuperare are o explicație directă. Decesele prin COVID-19 au scăzut rapid după vaccinare și după dobândirea imunității, iar speranța de viață a reacționat imediat. Povara pe termen lung — boli cronice decompensate în perioada în care accesul la îngrijiri a fost restrâns, diagnostice de cancer întârziate, sechele post-COVID, creșterea tulburărilor de anxietate și depresie — se reflectă în anii trăiți cu boală și se reduce mult mai încet.

Amploarea șocului pandemic explică de ce comparația cu 2019 este atât de importantă. Conform raportului OMS World Health Statistics 2024, între 2019 și 2021 speranța globală de viață a scăzut cu 1,8 ani, până la 71,4 ani, iar speranța de viață sănătoasă a scăzut cu 1,5 ani, până la 61,9 ani. Ambii indicatori au coborât la nivelul din 2012: pandemia a șters, în doi ani, aproximativ un deceniu de progres. A fost cea mai mare scădere înregistrată în istoria recentă a acestor măsurători.

Pierderile au fost foarte inegale. Regiunea Americilor și Asia de Sud-Est au fost cele mai afectate, cu o scădere a speranței de viață de aproximativ trei ani și a speranței de viață sănătoase de aproximativ 2,5 ani. La polul opus, regiunea Pacificului de Vest a pierdut sub o zecime de an de longevitate și aproximativ 0,2 ani de viață sănătoasă. Diferențele reflectă momentul și intensitatea valurilor epidemice, acoperirea vaccinală, structura pe vârste a populației și capacitatea sistemelor de sănătate de a continua îngrijirea bolilor cronice în perioada de vârf.

COVID-19 a fost a treia cauză de deces la nivel global în 2020 și a doua în 2021, cu aproape 13 milioane de decese în cei doi ani, după estimările din 2024. Estimările revizuite publicate de OMS în 2026 îl plasează chiar pe primul loc în 2021, cu aproximativ 9,4 milioane de decese directe. În 2023, COVID-19 a coborât pe locul 14, cu aproximativ 0,9 milioane de decese, și a ieșit pentru prima dată din primele zece cauze de deces de la începutul pandemiei. Această coborâre rapidă a mortalității explică de ce speranța de viață s-a refăcut aproape complet până în 2023, în timp ce anii sănătoși, afectați de efecte mai lente, au rămas în urmă.

Valorile pentru 2019 ale speranței de viață sănătoase și diferențele dintre indicatori sunt calculate din cifrele publicate de OMS (62,8 ani plus cei 0,4 ani de recuperat; 73,3 minus 62,8). Ele arată un fenomen pe care cifrele izolate îl ascund: deși longevitatea a revenit, perioada medie trăită cu boală este astăzi puțin mai lungă decât înainte de pandemie.

Bolile netransmisibile: de la 58% la 74% dintre decese

În 2000, bolile netransmisibile — cardiovasculare, cancere, diabet, boli respiratorii cronice, boli neurologice și tulburări mintale — produceau 58% dintre decesele lumii. În 2023 au ajuns la 74%. Opt dintre primele zece cauze de deces la nivel global sunt astăzi boli netransmisibile.

Creșterea nu înseamnă că oamenii s-au îmbolnăvit brusc mai mult de inimă sau de diabet. Ea reflectă trei procese simultane. Primul este scăderea mortalității prin boli infecțioase, materne și neonatale, care lasă loc altor cauze. Al doilea este îmbătrânirea populației: bolile cronice sunt, în mare parte, boli ale vârstei, iar o populație cu mai mulți vârstnici are, inevitabil, mai multe decese prin aceste boli. Al treilea este o creștere reală a unor factori de risc — obezitatea, sedentarismul, alimentația ultraprocesată, hipertensiunea necontrolată — mai ales în țările care s-au urbanizat rapid.

Fișa OMS privind principalele cauze de deces, publicată odată cu estimările, ilustrează concret această tranziție. Primele zece cauze au produs împreună aproximativ 33 de milioane de decese în 2023, adică 54% din cele 61 de milioane de decese înregistrate la nivel mondial.

Doar două dintre cele zece cauze — infecțiile respiratorii joase și bolile diareice — sunt boli transmisibile. Cardiopatia ischemică are cea mai mare creștere absolută față de 2000, cu aproximativ trei milioane de decese în plus pe an. Bolile renale au urcat de pe locul 17 pe locul 9, cu o creștere a deceselor de 86%, iar decesele prin diabet s-au dublat în aceeași perioadă. Cele două creșteri sunt legate: diabetul și hipertensiunea sunt principalele cauze ale bolii renale cronice, care evoluează lent, ani la rând fără simptome.

Accidentul vascular cerebral, a doua cauză de deces din lume, este și una dintre principalele cauze de dizabilitate la adulți. Supraviețuitorii rămân frecvent cu deficite de mișcare, de vorbire sau cognitive, ceea ce face ca povara lui să fie mai mare în anii de viață sănătoasă pierduți decât în cifrele de mortalitate. Pentru România, unde bolile circulatorii produc peste jumătate din decese, recunoașterea semnelor și prevenția accidentului vascular cerebral au o importanță aparte.

Tranziția epidemiologică ajunge și în țările cu venituri mici

Unul dintre cele mai importante rezultate ale raportului este de natură istorică: în 2023, pentru prima dată, bolile transmisibile au produs mai puțin de jumătate din decesele din țările cu venituri mici. Demografii numesc acest proces tranziție epidemiologică — trecerea de la o lume în care se moare tânăr, de infecții, malnutriție și complicații la naștere, la una în care se moare la vârste mai înaintate, de boli cronice.

Tranziția este o veste bună și o provocare în același timp. Este o veste bună pentru că reflectă progrese reale în vaccinare, apă potabilă, tratamentul HIV, al malariei și al tuberculozei. Este o provocare pentru că sistemele de sănătate din aceste țări au fost construite pentru boli acute, cu episoade scurte de îngrijire, nu pentru boli cronice care cer urmărire pe zeci de ani. Țările cu venituri mici ajung să poarte simultan două poveri: infecțiile care nu au dispărut și bolile cronice care se adaugă.

De ce anii câștigați la finalul vieții sunt adesea ani cu boală

Diferența de aproximativ zece ani dintre longevitate și speranța de viață sănătoasă nu este un accident statistic. Ea decurge din felul în care se construiesc bolile cronice și din felul în care medicina modernă intervine asupra lor.

Bolile cronice ca procese lente: vase, metabolism și neuroni

Bolile care domină astăzi statisticile au un lucru în comun: încep cu zeci de ani înainte să devină vizibile. Ateroscleroza — depunerea de lipide, celule inflamatorii și calciu în peretele arterelor — începe uneori din adolescență, pe măsură ce colesterolul LDL pătrunde în peretele vascular și este oxidat. Plăcile cresc lent și rămân mute până când îngustează semnificativ o arteră sau se rup și declanșează un cheag, adică un infarct sau un accident vascular cerebral.

Diabetul de tip 2 urmează un drum asemănător. Rezistența la insulină — scăderea capacității celulelor musculare, hepatice și adipoase de a răspunde la insulină — poate exista ani la rând cu glicemie aparent normală, pentru că pancreasul compensează producând mai multă insulină. Diagnosticul apare abia când celulele beta pancreatice nu mai pot ține pasul, iar până atunci glicația proteinelor și disfuncția endotelială au început deja să afecteze vasele mici din rinichi, retină și nervi.

Bolile neurodegenerative au cea mai lungă fază tăcută. În boala Alzheimer, acumularea de beta-amiloid în creier poate preceda primele simptome cu 15–20 de ani, urmată de răspândirea proteinei tau și de pierderea progresivă a sinapselor. Creierul compensează o vreme prin ceea ce neurologii numesc rezervă cognitivă — rețele alternative construite prin educație, activitate intelectuală și socială — până când pierderile depășesc capacitatea de compensare.

Inflamația cronică de grad scăzut și îmbătrânirea biologică

Un mecanism comun leagă multe dintre aceste boli: inflamația cronică de grad scăzut, denumită în literatura de specialitate „inflammaging”. Odată cu vârsta, sistemul imunitar înnăscut rămâne activat la un nivel mic, dar persistent. Contribuie celulele senescente — celule care nu se mai divid, dar nici nu mor, ci secretă molecule inflamatorii —, țesutul adipos visceral, modificările microbiotei intestinale și infecțiile cronice.

Această inflamație de fond accelerează ateroscleroza, agravează rezistența la insulină, contribuie la pierderea masei musculare (sarcopenie) și este implicată în neurodegenerare. Ea explică de ce bolile cronice tind să apară împreună la aceeași persoană: hipertensiune, diabet, boală renală cronică și declin cognitiv sunt adesea manifestări diferite ale acelorași procese biologice. Fenomenul se numește multimorbiditate și este, în practică, principalul motiv pentru care ultimii ani de viață sunt rareori ani cu o singură boală.

Medicina modernă amână moartea mai ușor decât amână boala

Al treilea element al mecanismului ține de succesul medicinei. Mortalitatea prin infarct a scăzut dramatic în ultimele decenii datorită angioplastiei, statinelor, antiagregantelor și unităților de terapie intensivă coronariană. Mulți dintre cei care altădată ar fi murit supraviețuiesc acum, dar cu un miocard afectat, cu risc de insuficiență cardiacă și cu tratament pe viață. Același lucru se întâmplă în cancer, în accidentul vascular cerebral și în boala renală.

Din perspectiva statisticii, fiecare viață salvată adaugă ani la speranța de viață. Din perspectiva speranței de viață sănătoase, o parte din acești ani sunt trăiți cu o boală cronică. Nu este un eșec al medicinei, ci o consecință a faptului că tratamentul intervine târziu, când boala este deja constituită. Singura cale prin care cele două cifre pot crește împreună este amânarea debutului bolii, nu doar a decesului.

Cardiopatia ischemică: prima cauză de deces și de ani de viață sănătoasă pierduți

Bolile cardiovasculare rămân, conform estimărilor OMS, principala cauză de deces și de povară a bolilor din lume. Numai cardiopatia ischemică — boala arterelor coronare care hrănesc mușchiul inimii — a produs în 2023 aproximativ 9,5 milioane de decese și 210 milioane de DALY, adică 210 milioane de ani de viață sănătoasă pierduți într-un singur an.

Cifra are două componente. Prima este mortalitatea: infarctul și moartea subită cardiacă rămân cauze frecvente de deces prematur, mai ales la bărbații cu vârste între 45 și 70 de ani. A doua este dizabilitatea: angina pectorală, insuficiența cardiacă și aritmiile care urmează unui infarct reduc capacitatea de efort și autonomia pe ani întregi.

Raportul arată și o diferență geografică importantă. Din 2000 încoace, povara cardiopatiei ischemice a scăzut substanțial în multe regiuni, mai ales în țările cu venituri mari, unde au scăzut fumatul și colesterolul mediu, iar tratamentul acut a devenit rapid și accesibil. În regiunile OMS Pacificul de Vest și Asia de Sud-Est, în schimb, riscul individual a crescut în aceeași perioadă. Diferența reflectă momente diferite ale tranziției: țări care au trecut deja prin valul cardiovascular și au învățat să-l controleze, și țări în care urbanizarea, schimbarea alimentației și sedentarismul îl declanșează acum.

De ce boala coronariană răspunde atât de bine prevenției

Cardiopatia ischemică este, paradoxal, și boala cronică despre care știm cel mai bine cum poate fi încetinită. Factorii ei de risc majori — colesterolul LDL, tensiunea arterială, fumatul, diabetul, obezitatea abdominală, sedentarismul — sunt măsurabili, iar reducerea lor este urmată, în studii pe sute de mii de oameni, de reducerea evenimentelor cardiovasculare.

Cel mai cunoscut exemplu istoric vine din Finlanda. La sfârșitul anilor 1960, țara avea una dintre cele mai mari rate de mortalitate coronariană din lume, iar regiunea North Karelia, din estul țării, se afla în situația cea mai gravă. Bărbații de vârstă mijlocie mureau prin infarct într-un ritm care a determinat comunitatea locală să ceară ajutorul autorităților. Răspunsul a fost Proiectul North Karelia, pornit în 1972: o intervenție la nivelul întregii comunități, nu doar al pacienților. Au fost implicați medicii de familie, școlile, magazinele, presa locală și industria alimentară, care a redus treptat conținutul de sare și de grăsimi saturate din produsele de larg consum.

Rezultatele au fost măsurate timp de decenii. Colesterolul total al populației a scăzut cu aproape 20% la ambele sexe, tensiunea arterială sistolică a scăzut cu aproximativ 10%, iar fumatul la bărbați a coborât de la 52% la 33%. Mortalitatea coronariană din North Karelia a scăzut cu peste 80% față de anii 1970. Modelul a fost extins apoi la nivelul întregii Finlande și a devenit unul dintre cele mai citate exemple de prevenție populațională din istoria medicinei.

Cât din scăderea mortalității coronariene se datorează prevenției și cât tratamentului a fost calculat explicit pentru Statele Unite. O analiză publicată în 2007 în New England Journal of Medicine a estimat că, în 2000, s-au înregistrat cu 341.745 mai puține decese coronariene decât ar fi fost de așteptat dacă ratele din 1980 s-ar fi menținut. Aproximativ 47% din această scădere s-a datorat tratamentelor — prevenției secundare după infarct, tratamentului acut al infarctului, tratamentului insuficienței cardiace și revascularizării. Aproximativ 44% s-a datorat schimbării factorilor de risc: scăderii colesterolului total (24%), scăderii tensiunii arteriale sistolice (20%), reducerii fumatului (12%) și creșterii activității fizice (5%). O parte din câștig a fost însă anulată de creșterea indicelui de masă corporală și a frecvenței diabetului, care au adăugat decese echivalente cu aproximativ 8% și, respectiv, 10% din scădere.

Pentru speranța de viață sănătoasă, diferența dintre cele două contează. Tratamentul acut salvează vieți; prevenția salvează și anii sănătoși, pentru că infarctul nu mai apare sau apare mult mai târziu.

Demența, de pe locul 19 pe locul 5: ce explică urcarea

Una dintre cele mai vizibile schimbări din estimările OMS privește demența. Boala Alzheimer și celelalte forme de demență au urcat de pe locul 19 între cauzele de deces la nivel global în 2000 pe locul 5 în 2023, iar numărul deceselor atribuite demenței s-a triplat în această perioadă.

Interpretarea corectă a acestei cifre cere separarea a trei fenomene. Primul și cel mai important este îmbătrânirea populației. Riscul de demență se dublează aproximativ la fiecare cinci ani după 65 de ani, așa că o lume cu de două ori mai mulți oameni peste 80 de ani va avea, inevitabil, mult mai multe cazuri și decese prin demență, chiar dacă riscul la o vârstă dată ar rămâne constant.

Al doilea fenomen este schimbarea modului de diagnosticare și de raportare. În urmă cu două decenii, mulți vârstnici cu demență avansată erau înregistrați ca decedați prin pneumonie, insuficiență cardiacă sau „bătrânețe”. Pe măsură ce demența este recunoscută mai des și codificată corect în certificatele de deces, ea apare mai des și în statistici.

Al treilea fenomen are o bază biologică reală: o parte din creștere reflectă răspândirea factorilor de risc vasculari și metabolici — hipertensiunea, diabetul, obezitatea, sedentarismul — care afectează creierul la fel cum afectează inima. Creierul este un organ cu irigație bogată, iar leziunile vaselor mici cerebrale contribuie la majoritatea demențelor de la vârste înaintate, inclusiv la cele diagnosticate ca Alzheimer.

Datele care susțin această observație provin din cele mai lungi studii de populație. În studiul Framingham, din Statele Unite, 5.205 adulți de peste 60 de ani au fost urmăriți din 1975, iar incidența demenței a fost comparată pe patru perioade succesive, de la sfârșitul anilor 1970 până la începutul anilor 2010. Incidența pe cinci ani, ajustată pentru vârstă și sex, a coborât de la 3,6 la 2,0 cazuri la 100 de persoane. Față de prima perioadă, scăderile au fost de 22%, 38% și 44%. Un detaliu important: reducerea riscului a apărut doar la participanții care terminaseră cel puțin liceul, ceea ce susține rolul educației și al rezervei cognitive descrise mai sus.

Rezultatul nu este izolat. O analiză a șapte cohorte de populație din Europa și Statele Unite, care au inclus 49.202 persoane de peste 65 de ani, a găsit o scădere a incidenței demenței de aproximativ 13% pe fiecare deceniu calendaristic. Scăderea a fost mai mare la bărbați, de aproximativ 24% pe deceniu, decât la femei, de aproximativ 8%. Explicațiile propuse sunt aceleași în majoritatea studiilor: un nivel de educație mai ridicat al generațiilor născute mai târziu, un control mai bun al tensiunii arteriale și al colesterolului și mai puțini fumători.

Contradicția aparentă dintre incidența în scădere și numărul total de cazuri în creștere are o explicație simplă. Fiecare generație nouă are un risc puțin mai mic la o vârstă dată, dar ajunge mult mai numeroasă la 80 și 90 de ani, vârstele la care demența este frecventă. Efectul demografic depășește efectul protector, iar numărul total de oameni care trăiesc cu demență continuă să crească. Datele arată însă că riscul nu este fix și că el poate fi coborât la nivelul unei întregi populații.

Ce se poate modifica în riscul de demență

Comisia Lancet pentru prevenția demenței a identificat, în raportul din 2024, 14 factori de risc modificabili, care acționează de-a lungul întregii vieți și care împreună ar putea explica aproximativ 45% dintre cazurile de demență la nivel de populație. Lista include nivelul scăzut de educație în copilărie, pierderea auzului netratată, colesterolul LDL crescut, pierderea vederii netratată, depresia, traumatismele craniene, inactivitatea fizică, diabetul, fumatul, hipertensiunea, obezitatea, consumul excesiv de alcool, izolarea socială și poluarea aerului.

Estimarea nu înseamnă că 45% dintre oamenii cu demență și-au provocat boala. Este un calcul de populație, care arată cât de mult s-ar putea reduce numărul de cazuri dacă acești factori ar dispărea. Unii factori se suprapun, iar pentru alții dovezile provin din studii observaționale. Mesajul solid este însă că riscul de demență nu este fixat genetic la majoritatea oamenilor și că mulți dintre factorii care îl influențează sunt aceiași care influențează riscul cardiovascular.

Diabetul, anxietatea și depresia: poverile care se văd mai mult în anii trăiți decât în decese

Diabetul: o boală care consumă ani înainte să consume vieți

Raportul OMS arată că riscul de deces prin diabet a crescut substanțial din 2000 încoace, mai ales în Asia de Sud-Est. Cifra de deces subestimează însă povara reală a bolii. Diabetul ucide adesea indirect — prin infarct, accident vascular cerebral sau boală renală —, iar decesele sunt atribuite frecvent acestor complicații. În schimb, în anii de viață sănătoasă pierduți, diabetul contează prin retinopatie, neuropatie, amputații, dializă și prin faptul că aproximativ dublează riscul cardiovascular.

Mecanismul este cel descris mai sus: hiperglicemia cronică modifică proteinele prin glicare, afectează endoteliul vascular și întreține inflamația. Cu cât debutul este mai timpuriu, cu atât complicațiile au mai mulți ani la dispoziție pentru a se dezvolta. Creșterea diabetului de tip 2 la adulții tineri, pe fondul obezității, este unul dintre factorii care pot lărgi decalajul dintre longevitate și sănătate în deceniile următoare.

Anxietatea și depresia: cea mai rapidă creștere din raport

Cea mai abruptă creștere relativă din estimările OMS privește sănătatea mintală. Între 2019 și 2023, rata DALY standardizată pe vârstă a crescut cu aproximativ 20% pentru tulburările depresive și cu aproape 45% pentru tulburările de anxietate. Împreună, cele două categorii au produs în 2023 aproximativ 110 milioane de ani de viață sănătoasă pierduți.

Faptul că rata este standardizată pe vârstă contează: înseamnă că creșterea nu se explică prin îmbătrânirea populației, ci printr-o schimbare reală a frecvenței sau a gravității tulburărilor la o vârstă dată. Intervalul 2019–2023 include pandemia, cu izolare socială, nesiguranță economică, doliu și întreruperea serviciilor de sănătate mintală, iar studiile publicate încă din 2021 au documentat creșteri ale prevalenței anxietății și depresiei în primul an de pandemie, mai ales la femei și la tineri.

Biologic, anxietatea și depresia nu sunt doar stări psihologice. Stresul cronic menține activată axa hipotalamo-hipofizo-suprarenaliană, crește nivelul de cortizol, perturbă somnul, întreține inflamația de grad scăzut și se asociază cu un risc mai mare de boli cardiovasculare și de diabet. De aceea, tulburările mintale contribuie la decalajul de sănătate și indirect, prin bolile fizice cu care se asociază.

Tulburările legate de consumul de droguri

Raportul notează tendințe regionale divergente și pentru tulburările legate de consumul de droguri. Între 2000 și 2023, Regiunea OMS a Americilor a înregistrat cele mai mari creșteri ale riscului de deces și ale anilor de viață sănătoasă pierduți, în principal pe fondul crizei opioidelor sintetice, în timp ce regiunea Pacificului de Vest a înregistrat scăderi substanțiale. Aceste tulburări afectează mai ales adulți tineri și de vârstă mijlocie, așa că fiecare deces sau fiecare an de dizabilitate cântărește greu în calculul anilor de viață sănătoasă pierduți.

Granița dintre îmbătrânirea normală și boala care consumă anii sănătoși

O parte din decalajul dintre longevitate și sănătate pare inevitabilă: îmbătrânirea aduce schimbări biologice reale. Diferența dintre îmbătrânirea fiziologică și boală nu este însă o chestiune de vârstă, ci de amplitudine, ritm și consecințe funcționale.

Granița devine relevantă pentru speranța de viață sănătoasă pentru că procesele patologice pot fi identificate și încetinite, în timp ce îmbătrânirea fiziologică nu produce, singură, decât o mică parte din dizabilitate. Majoritatea anilor trăiți cu limitări la vârste înaintate nu vin din „bătrânețe” ca atare, ci din boli concrete: artroză, boli cardiovasculare, diabet, demență, depresie, pierderea auzului și a vederii, căderi și fracturi.

Factorii care transformă un proces normal într-unul maladaptativ sunt, în mare parte, cunoscuți: sedentarismul, care accelerează pierderea musculară și rezistența la insulină; alimentația bogată în produse ultraprocesate și săracă în fibre; fumatul; consumul de alcool; somnul insuficient; izolarea socială; afecțiunile netratate, precum hipertensiunea sau pierderea auzului. Efectul lor este cumulativ și se vede mai ales după decenii.

Speranța de viață sănătoasă în România comparată cu media europeană

Estimările globale ale OMS oferă cadrul, dar pentru un cititor din România contează și cifrele naționale. Conform Profilului de țară privind sănătatea, publicat în 2023 de OCDE și Comisia Europeană, speranța de viață la naștere în România era de 75,3 ani în 2022 (71,5 ani la bărbați, 79,3 ani la femei), cu aproximativ 5,4 ani sub media Uniunii Europene. Datele Eurostat pentru 2023 indică o creștere până la 76,4 ani, dar România rămâne în grupul țărilor din coada clasamentului european.

Decalajul este și mai mare în privința anilor sănătoși. La 65 de ani, un bărbat din România mai avea în 2020, în medie, 13,4 ani de trăit, dintre care doar aproximativ 43% fără limitări de activitate. O femeie mai avea 17,7 ani, dar doar aproximativ 34% fără limitări. În Uniunea Europeană, proporțiile erau de aproximativ 55% la bărbați și 48% la femei.

Anii fără limitări sunt calculați prin aplicarea proporțiilor publicate la speranța de viață la 65 de ani și sunt orientativi. Ei arată însă un fapt greu de ignorat: femeile din România trăiesc mai mult decât bărbații, dar ajung să petreacă doar aproximativ șase ani după 65 de ani fără limitări, aproape la fel ca bărbații. Ceilalți ani câștigați sunt trăiți cu limitări.

Profilul de țară arată și ce alimentează acest decalaj. Bolile circulatorii au produs în 2020 peste jumătate din decesele din România (55,2%), cu cardiopatia ischemică și accidentul vascular cerebral pe primele locuri. Mortalitatea prevenibilă — decesele care ar fi putut fi evitate prin prevenție și sănătate publică — era de aproximativ două ori mai mare decât media europeană, iar mortalitatea tratabilă — decesele evitabile prin îngrijiri medicale la timp — de aproximativ 2,5 ori mai mare. Riscurile alimentare erau implicate în 25% dintre decese, una dintre cele mai mari proporții din Uniunea Europeană.

Ce spune cercetarea despre comprimarea morbidității

Întrebarea centrală pe care o ridică estimările OMS este una veche în gerontologie: putem trăi mai mult fără să trăim mai mulți ani bolnavi? În 1980, reumatologul James Fries a formulat ipoteza „comprimării morbidității”. El a pornit de la ideea că durata maximă a vieții umane este relativ fixă și că, dacă debutul bolilor cronice poate fi amânat mai repede decât crește longevitatea, perioada de boală de la finalul vieții se va scurta — se va „comprima”.

Ipoteza a avut și o alternativă pesimistă, „expansiunea morbidității”: medicina ar prelungi supraviețuirea cu boală, fără să amâne debutul bolii, iar perioada trăită cu dizabilitate s-ar lungi. Datele din ultimele decenii arată că, la nivel global, s-a întâmplat mai degrabă al doilea scenariu.

Decalajul crește în aproape toate țările

O analiză publicată în 2024 în JAMA Network Open de cercetători de la Clinica Mayo a comparat speranța de viață și speranța de viață sănătoasă în 183 de state membre OMS între 2000 și 2019. Diferența medie dintre cele două a ajuns la 9,6 ani în 2019, cu 13% mai mult decât în 2000. Femeile aveau un decalaj cu 2,4 ani mai mare decât bărbații, iar Statele Unite aveau cel mai mare decalaj dintre toate țările analizate, de 12,4 ani.

Rezultatul pentru femei merită subliniat, pentru că este confirmat și de datele românești. Femeile trăiesc mai mult, dar o parte importantă din avantajul lor de longevitate este petrecută cu boli musculo-scheletale, neurologice și cu tulburări ale tractului urinar și genital. Explicațiile includ diferențe biologice reale (osteoporoza după menopauză, prevalența mai mare a bolilor autoimune și a migrenei), dar și faptul că unele afecțiuni frecvente la femei au fost istoric mai puțin cercetate și mai puțin tratate.

Decalajul de sănătate urmează scara socială

Speranța de viață și speranța de viață sănătoasă nu diferă doar între țări, ci și în interiorul aceleiași țări, în funcție de venit și de educație. Unul dintre cele mai ample studii pe această temă, publicat în 2016 în JAMA, a folosit datele fiscale și registrele de deces ale întregii populații adulte a Statelor Unite între 2001 și 2014. Diferența de longevitate dintre cel mai bogat și cel mai sărac 1% din populație a fost de 14,6 ani la bărbați și de 10,1 ani la femei.

Diferența a crescut în perioada studiată. La cei mai bogați 5% din populație, speranța de viață a crescut cu 2,34 ani la bărbați și cu 2,91 ani la femei între 2001 și 2014. La cei mai săraci 5%, câștigul a fost de doar 0,32 ani la bărbați și de 0,04 ani la femei. Autorii au observat că diferențele dintre regiuni, la același nivel de venit, s-au corelat mai ales cu comportamentele legate de sănătate — fumatul, obezitatea, activitatea fizică — și mai puțin cu accesul la îngrijiri medicale sau cu calitatea acestora.

Epidemiologii numesc acest fenomen gradient social: sănătatea se îmbunătățește treaptă cu treaptă pe scara socială, nu doar între cei mai săraci și restul populației. Fiecare nivel de educație sau de venit în plus se asociază, în medie, cu mai mulți ani de viață și cu mai mulți ani trăiți fără limitări. Mecanismele combină factori materiali (locuința, alimentația, condițiile de muncă), factori psihologici (stresul cronic, sentimentul de control asupra propriei vieți) și factori legați de informație și de accesul la prevenție. Mortalitatea prevenibilă din România, de aproximativ două ori mai mare decât media europeană, reflectă, în parte, același gradient, la nivelul comparației dintre țări.

Stilul de viață mută debutul bolii, nu doar momentul decesului

Cea mai solidă dovadă că decalajul nu este inevitabil vine din cohortele mari de populație. Un studiu publicat în BMJ în 2020, care a urmărit 111.562 de adulți americani, femei timp de până la 34 de ani și bărbați timp de până la 28 de ani, a analizat cinci factori de stil de viață: nefumatul, un indice de masă corporală între 18,5 și 24,9, cel puțin 30 de minute pe zi de activitate fizică moderată sau intensă, un consum moderat de alcool și o alimentație de calitate ridicată.

La 50 de ani, femeile care respectau patru sau cinci dintre acești factori puteau spera, în medie, la 34,4 ani fără cancer, boli cardiovasculare și diabet de tip 2, față de 23,7 ani la femeile care nu respectau niciunul. La bărbați, diferența a fost de 31,1 ani față de 23,5 ani. Mai important pentru tema acestui articol, proporția din viața rămasă trăită cu aceste boli a scăzut pe măsură ce creștea numărul factorilor sănătoși: de la 25,2% la 16,4% la femei și de la 24,7% la 21,0% la bărbați. Cu alte cuvinte, factorii de stil de viață nu au adăugat doar ani, ci au comprimat perioada de boală.

Unde cercetarea este solidă și unde este mai puțin definitivă

Câteva concluzii sunt bine stabilite. Bolile cardiovasculare și diabetul de tip 2 au factori de risc cunoscuți, iar reducerea lor amână evenimentele clinice. Fumatul este cel mai puternic factor individual modificabil pentru pierderea anilor sănătoși. Activitatea fizică regulată reduce riscul de numeroase boli cronice și de dizabilitate funcțională. Hipertensiunea controlată reduce riscul de accident vascular cerebral și, după datele disponibile, de declin cognitiv.

Alte afirmații sunt mai puțin definitive. Rolul exact al dietei în prevenția demenței rămâne incert, cu rezultate mixte în studiile randomizate. Intervențiile care țintesc direct îmbătrânirea biologică — medicamente senolitice, metformina folosită ca „medicament antiîmbătrânire”, restricția calorică la oameni — sunt promițătoare în laborator, dar nu au, până acum, dovezi clinice care să arate o creștere a speranței de viață sănătoase la om. Același lucru este valabil pentru majoritatea testelor comerciale de „vârstă biologică”.

Cât de solide sunt estimările OMS — și unde cifrele trebuie citite cu prudență

Estimările globale de sănătate ale OMS au un nivel ridicat de încredere pentru tendințele mari: creșterea ponderii bolilor netransmisibile, urcarea demenței între cauzele de deces, decalajul dintre longevitate și sănătate. Ele combină registre de stare civilă, anchete în gospodării, registre de boli, date din spitale și studii epidemiologice, armonizate prin modelare statistică pentru a permite comparația între țări și între ani.

Încrederea este mai moderată pentru cifrele naționale individuale. În multe țări cu venituri mici, o parte importantă a deceselor nu este certificată medical, iar cauza decesului este reconstituită prin autopsii verbale — interviuri cu familia — sau prin modele. Și în țările cu registre complete, cum este România, calitatea codificării cauzei de deces variază: un deces atribuit „insuficienței cardiace” poate ascunde o demență, un diabet sau o boală renală.

Pentru anii trăiți cu dizabilitate, incertitudinea este mai mare decât pentru decese. Prevalența multor boli — în special a tulburărilor mintale, a durerii cronice și a bolilor musculo-scheletale — este estimată din studii care nu există în toate țările, iar ponderile de dizabilitate se bazează pe judecăți ale populației despre gravitatea unor stări de sănătate. Cifrele trebuie citite ca cele mai bune estimări disponibile, cu intervale de incertitudine, nu ca numărători exacte.

Ce înseamnă decalajul de sănătate pentru viața de zi cu zi

Pentru un om, nu pentru o statistică, decalajul dintre speranța de viață și speranța de viață sănătoasă se traduce într-o întrebare concretă: în ce stare vor fi trăiți ultimii zece ani? Datele arată că răspunsul se construiește mult mai devreme decât s-ar crede, între 40 și 60 de ani, când majoritatea bolilor cronice sunt încă în faza lor tăcută.

Vârsta mijlocie, fereastra în care se decid anii de la final

Între 40 și 60 de ani, tensiunea arterială, glicemia, colesterolul și greutatea încep să se modifice la mulți oameni, adesea fără simptome. Este perioada în care ateroscleroza avansează cel mai rapid, în care masa musculară începe să scadă și în care factorii de risc pentru demență — hipertensiunea, pierderea auzului, inactivitatea fizică — au cel mai mare impact. Intervențiile din această fereastră au efectul cel mai mare asupra anilor sănătoși, pentru că acționează înainte ca leziunile să devină ireversibile.

Aceasta nu înseamnă că după 65 sau 70 de ani este prea târziu. Exercițiile de forță și de echilibru reduc riscul de căderi și fracturi la orice vârstă. Controlul tensiunii reduce riscul de accident vascular cerebral și la vârstnici. Corectarea auzului și a vederii păstrează autonomia și contactul social. Ce se schimbă cu vârsta este natura câștigului: mai puțin prevenția bolii, mai mult păstrarea funcției.

Doi markeri simpli, care pot fi măsurați fără laborator, rezumă surprinzător de bine starea funcțională din care se compun anii sănătoși. Primul este viteza de mers. O analiză a nouă studii de cohortă, cu 34.485 de persoane de peste 65 de ani urmărite între 6 și 21 de ani, a arătat că fiecare creștere a vitezei obișnuite de mers cu 0,1 metri pe secundă se asocia cu un risc de deces cu aproximativ 12% mai mic. La 75 de ani, supraviețuirea estimată pe următorii zece ani varia, în funcție de viteza de mers, între 19% și 87% la bărbați și între 35% și 91% la femei.

Al doilea marker este forța de prindere a mâinii, măsurată cu un dinamometru simplu. Studiul PURE, care a inclus aproximativ 140.000 de adulți din 17 țări cu niveluri diferite de venit, a arătat că fiecare scădere a forței de prindere cu 5 kilograme se asocia cu o creștere de 16% a riscului de deces din orice cauză și de 17% a riscului de deces cardiovascular. Ca factor de prognostic, forța de prindere a fost mai puternică decât tensiunea arterială sistolică.

Valoarea acestor markeri vine din faptul că integrează mai multe sisteme în același timp. Viteza de mers depinde de inimă și plămâni, de masa și forța musculară, de articulații, de nervii periferici, de echilibru și de funcția cognitivă. Forța de prindere reflectă masa musculară totală și starea metabolică a organismului. O scădere a lor poate semnala, uneori cu ani înainte, un proces care va reduce autonomia.

Factorii modificabili care contează cel mai mult pentru anii sănătoși

Sănătatea mintală ca parte a anilor sănătoși

Creșterea poverii anxietății și depresiei arată că anii de viață sănătoasă nu se pierd doar la bătrânețe. O depresie netratată la 35 de ani consumă ani sănătoși la fel de concret ca un infarct la 65, iar efectele ei se prelungesc prin legătura cu bolile cardiovasculare și metabolice. Recunoașterea timpurie a simptomelor, accesul la psihoterapie și tratament atunci când sunt necesare și menținerea relațiilor sociale fac parte din aceeași strategie ca măsurarea tensiunii.

Sfaturi Healthwise

Gândiți-vă la sănătatea dumneavoastră în termeni de ani buni, nu doar de ani în plus. Întrebarea utilă nu este „cât voi trăi”, ci „ce pot face acum ca boala să apară cât mai târziu”. Această schimbare de perspectivă mută atenția de la tratamentul de urgență la procesele lente care se construiesc în fundal.

Cunoașteți-vă cifrele de bază înainte ca ele să se abată de la normal: tensiunea arterială, glicemia a jeun sau hemoglobina glicată, colesterolul LDL, circumferința abdominală. Nu este nevoie de analize exhaustive și nici de verificări obsesive, ci de un reper regulat, discutat cu medicul de familie, care să arate direcția în care merg valorile.

Tratați mișcarea ca pe o investiție în autonomie. Activitatea aerobă constantă — mers alert, bicicletă, înot — protejează inima și metabolismul, iar exercițiile de forță de două ori pe săptămână păstrează masa musculară de care veți avea nevoie peste 20 de ani pentru a urca scări și a vă ridica singur de pe scaun. Exercițiile de echilibru completează această investiție, mai ales după 60 de ani.

Construiți-vă alimentația în jurul alimentelor puțin procesate: legume, leguminoase, cereale integrale, fructe, nuci, pește și ulei de măsline. Nu este nevoie de o dietă perfectă; contează direcția generală și consecvența pe ani, nu restricțiile scurte și severe.

Dacă fumați, renunțarea este cea mai mare schimbare pe care o puteți face pentru anii dumneavoastră sănătoși, la orice vârstă. Beneficiile cardiovasculare încep în câteva luni și cresc în timp.

Nu ignorați auzul și vederea. O proteză auditivă sau o pereche de ochelari potrivită nu sunt doar o chestiune de confort, ci o modalitate de a vă păstra creierul stimulat și de a rămâne conectat la oameni.

Luați în serios somnul, stresul cronic și dispoziția. O tristețe persistentă, anxietatea care nu cedează sau insomnia de lungă durată sunt motive de consult, nu de răbdare. Sănătatea mintală face parte din anii sănătoși, nu este un capitol separat.

Păstrați relațiile apropiate și activitățile care vă dau sens. Izolarea socială apare constant în studii ca factor de risc pentru depresie, declin cognitiv și deces prematur, iar efectul ei este comparabil cu al unor factori de risc clasici.

Evitați reacțiile impulsive la titluri despre „medicamente antiîmbătrânire”, teste de vârstă biologică sau suplimente care promit prelungirea vieții. Pentru moment, cele mai bine documentate intervenții pentru anii sănătoși sunt cele simple, repetate pe termen lung.

Dacă observați o schimbare care durează — oboseală nouă, scădere în greutate neexplicată, dificultăți de memorie, efort care devine brusc greu, un mers care încetinește vizibil —, nu o puneți automat pe seama vârstei. Discutați-o cu medicul, pentru că multe cauze sunt tratabile.

Concluzie Healthwise

Noile estimări ale OMS confirmă că longevitatea și sănătatea nu mai cresc în același ritm: omenirea și-a recuperat anii pierduți în pandemie, dar nu și toți anii sănătoși, iar diferența de peste zece ani dintre cele două este ocupată de bolile cronice care se construiesc lent, prin ateroscleroză, rezistență la insulină, inflamație de grad scăzut și neurodegenerare. Acest decalaj nu este un destin biologic fix, ci rezultatul felului în care intervenim: târziu, când boala este constituită, sau devreme, când procesele care o produc pot fi încă încetinite. Cifrele de populație nu spun ce se va întâmpla cu fiecare om în parte, dar arată limpede unde se află pârghiile — în vârsta mijlocie, în factorii de risc cunoscuți, în sănătatea mintală și în condițiile sociale care fac posibile alegerile sănătoase. Înțelegerea acestui mecanism este primul pas pentru ca anii câștigați să fie și ani trăiți bine.

Referințe științifice

World Health Organization. New WHO estimates show changing global health landscape. Global Health Estimates 2000–2023. Geneva: WHO; 2 octombrie 2026. https://www.who.int/news/item/02-10-2026-new-who-estimates-show-changing-global-health-landscape
Sursa cifrelor globale din articol: speranța de viață și speranța de viață sănătoasă în 2019 și 2023, ponderea bolilor netransmisibile, povara cardiopatiei ischemice, urcarea demenței și creșterea poverii anxietății și depresiei.

GBD 2021 Causes of Death Collaborators. Global burden of 288 causes of death and life expectancy decomposition in 204 countries and territories and 811 subnational locations, 1990–2021: a systematic analysis for the Global Burden of Disease Study 2021. Lancet. 2024;403(10440):2100-2132. doi:10.1016/S0140-6736(24)00367-2
Susține descrierea tranziției epidemiologice și a contribuției bolilor netransmisibile la cauzele de deces la nivel global.

Garmany A, Terzic A. Global healthspan-lifespan gaps among 183 World Health Organization member states. JAMA Netw Open. 2024;7(12):e2450241. doi:10.1001/jamanetworkopen.2024.50241
Susține cifrele despre decalajul mediu de 9,6 ani dintre longevitate și speranța de viață sănătoasă, creșterea lui cu 13% față de 2000 și decalajul mai mare la femei.

Fries JF. Aging, natural death, and the compression of morbidity. N Engl J Med. 1980;303(3):130-135. doi:10.1056/NEJM198007173030304
Sursa ipotezei comprimării morbidității, discutată în secțiunea despre cercetare.

Li Y, Schoufour J, Wang DD, et al. Healthy lifestyle and life expectancy free of cancer, cardiovascular disease, and type 2 diabetes: prospective cohort study. BMJ. 2020;368:l6669. doi:10.1136/bmj.l6669
Susține cifrele despre anii trăiți fără cancer, boli cardiovasculare și diabet la 50 de ani în funcție de numărul factorilor de stil de viață sănătos.

Livingston G, Huntley J, Liu KY, et al. Dementia prevention, intervention, and care: 2024 report of the Lancet standing Commission. Lancet. 2024;404(10452):572-628. doi:10.1016/S0140-6736(24)01296-0
Susține lista celor 14 factori de risc modificabili pentru demență și estimarea de aproximativ 45% dintre cazuri potențial prevenibile la nivel de populație.

OECD/European Observatory on Health Systems and Policies. Romania: Country Health Profile 2023, State of Health in the EU. Paris: OECD Publishing; Brussels: European Observatory on Health Systems and Policies; 2023. doi:10.1787/f478769b-en
Sursa cifrelor pentru România: speranța de viață în 2022, anii fără limitări după 65 de ani, mortalitatea prevenibilă și tratabilă și ponderea deceselor atribuite riscurilor alimentare.

Sullivan DF. A single index of mortality and morbidity. HSMHA Health Rep. 1971;86(4):347-354.
Sursa metodei de calcul care combină mortalitatea cu limitările de activitate, descrisă în secțiunea despre istoria indicatorilor.

World Health Organization. World Health Statistics 2024: monitoring health for the SDGs. Geneva: WHO; 2024. https://www.who.int/news/item/24-05-2024-covid-19-eliminated-a-decade-of-progress-in-global-level-of-life-expectancy
Susține cifrele despre scăderea speranței de viață și a speranței de viață sănătoase între 2019 și 2021 și diferențele dintre regiunile OMS.

Ford ES, Ajani UA, Croft JB, et al. Explaining the decrease in U.S. deaths from coronary disease, 1980–2000. N Engl J Med. 2007;356(23):2388-2398. doi:10.1056/NEJMsa053935
Susține împărțirea scăderii mortalității coronariene între tratamente (aproximativ 47%) și schimbarea factorilor de risc (aproximativ 44%).

Laatikainen T, Vartiainen E, Puska P. The North Karelia lessons for prevention of cardiovascular disease. Ital J Public Health. 2007;4(2). doi:10.2427/5884
Susține descrierea Proiectului North Karelia, a schimbării factorilor de risc și a scăderii mortalității coronariene cu peste 80%.

Satizabal CL, Beiser AS, Chouraki V, et al. Incidence of dementia over three decades in the Framingham Heart Study. N Engl J Med. 2016;374(6):523-532. doi:10.1056/NEJMoa1504327
Susține scăderea incidenței demenței pe patru perioade succesive și legătura ei cu nivelul de educație.

Wolters FJ, Chibnik LB, Waziry R, et al. Twenty-seven-year time trends in dementia incidence in Europe and the United States: the Alzheimer Cohorts Consortium. Neurology. 2020;95(5):e519-e531. doi:10.1212/WNL.0000000000010022
Susține scăderea incidenței demenței cu aproximativ 13% pe deceniu în șapte cohorte din Europa și Statele Unite.

Chetty R, Stepner M, Abraham S, et al. The association between income and life expectancy in the United States, 2001–2014. JAMA. 2016;315(16):1750-1766. doi:10.1001/jama.2016.4226
Susține cifrele despre diferența de longevitate dintre categoriile de venit și evoluția ei între 2001 și 2014.

Studenski S, Perera S, Patel K, et al. Gait speed and survival in older adults. JAMA. 2011;305(1):50-58. doi:10.1001/jama.2010.1923
Susține asocierea dintre viteza de mers și supraviețuire la persoanele de peste 65 de ani.

Leong DP, Teo KK, Rangarajan S, et al. Prognostic value of grip strength: findings from the Prospective Urban Rural Epidemiology (PURE) study. Lancet. 2015;386(9990):266-273. doi:10.1016/S0140-6736(14)62000-6
Susține asocierea dintre scăderea forței de prindere și riscul de deces din orice cauză și cardiovascular.