Imunitate adaptativă

38 « Back to Glossary Index

(imunologie, microbiologie, vaccinologie)

Imunitatea adaptativă (adaptive immunity, imunitatea dobândită sau specifică) este componenta sistemului imunitar care generează răspunsuri extrem de specifice față de antigene individuale, caracterizate prin specificitate (recunoaștere precisă a unui antigen specific), diversitate (capacitatea de a recunoaște practic orice structură moleculară) și memorie imunologică (răspuns mai rapid și mai intens la reexpunere față de același antigen). Se activează mai lent decât imunitatea înnăscută — zilele 4–7 de la prima expunere — dar produce efectorii cei mai puternici și mai persistenți ai apărării imune. Celulele centrale ale imunității adaptive sunt limfocitele T și B, formate în măduva osoasă și mature în timus (T) sau în măduva osoasă (B), cu capacitate unică de rearanjare somatică a genelor receptorilor de antigen, producând un repertoriu de peste 10^18 specificități.

Componentele principale

•  Limfocitele T — mature în timus unde suferă selecție pozitivă (recunoașterea MHC propriu) și negativă (eliminarea autoreactivilor); subtipuri functionale: limfocite T helper CD4+ (Th1 — activarea macrofagelor și imunitatea celulară; Th2 — activarea limfocitelor B și imunitatea umorală; Th17 — apărarea la mucoase față de bacterii extracelulare și fungi; Treg — supresia răspunsului imun și autotoleranța); limfocite T citotoxice CD8+ (CTL): recunosc și distrug celulele infectate viral sau maligne prin perforine și granzime; limfocite T de memorie: persistă ani-decenii după infecție sau vaccinare, asigurând răspunsul rapid la reexpunere

•  Limfocitele B și anticorpii — mature în măduva osoasă; activate de antigen (cu ajutorul celulelor Th follicular helper) se diferențiază în plasmocite producătoare de anticorpi (imunoglobuline: IgM — primar; IgG — secundar și protecție pe termen lung; IgA — mucoase; IgE — alergii și paraziți; IgD — coreceptor B) și limfocite B de memorie; hipermutație somatică și selecție clonală în centrele germinative produc anticorpi cu afinitate crescut pentru antigen (maturarea afinității); baza biologică a vaccinurilor și a seroterapiei

•  Prezentarea antigenului — imunitatea adaptativă necesită prezentarea antigenului de celulele prezentatoare de antigen (APC — antigen presenting cells): celulele dendritice (APC profesionale, cel mai eficiente în activarea limfocitelor T naive), macrofagele, limfocitele B; antigenele sunt procesate intracelular și prezentate pe complexe MHC: peptidele intracelulare (virale) pe MHC-I (recunoaștere de CTL CD8+), peptidele extracelulare (bacteriene) pe MHC-II (recunoaștere de Th CD4+); limfocitele T virgin circulă în sânge și ganglioni, activarea lor se produce în organele limfoide secundare (ganglioni, splina, MALT)

•  Memoria imunologică — caracteristica definitorie a imunității adaptive față de cea înnăscută; la reexpunere față de același antigen, celulele de memorie (T și B) produc un răspuns secundar cu: latență mai mică (1–3 zile față de 7–10), amplitudine mai mare (mai mulți anticorpi, mai mulți CTL), afinitate mai mare (anticorpi de mai bună calitate prin maturarea afinității), durată mai lungă; principiul imunologic fundamental al vaccinării — prima expunere (vaccin) creează memoria, a doua (patogen natural) produce răspunsul rapid protectiv

•  Toleranța imunologică — mecanismul prin care sistemul imunitar adaptativ nu atacă propriile celule și proteine; toleranța centrală (în timus și măduvă): eliminarea limfocitelor autoreactive; toleranța periferică: anergia, deleția și supresia activă de celulele Treg; disfuncțiile toleranței produc boli autoimune (LES, artrita reumatoidă, diabet tip 1, scleroză multiplă); imunosupresia terapeutică restaurează parțial toleranța prin reducerea globală a răspunsului adaptativ

Contexte clinice relevante

•  Vaccinuri și imunitate adaptativă — vaccinurile funcționează exclusiv prin imunitatea adaptativă: antigenul vaccinului (atenuat, inactivat, subunitar sau ARNm) activează limfocitele T și B, care creează celule de memorie; la reexpunere cu patogenul, memoria răspunde rapid și eficient; adjuvanții (hidroxid de aluminiu, AS01, CpG) amplifică răspunsul imun primar prin activarea imunității înnăscute care, la rândul ei, amplifică activarea adaptativă

•  Imunodeficiențe adaptative primare — agamaglobulinemia Bruton (absența limfocitelor B): infecții bacteriene recurente, absența anticorpilor; sindromul DiGeorge (aplazia timusului): absența limfocitelor T, susceptibilitate la infecții virale și fungice; imunodeficiența combinată severă (SCID): absența atât a limfocitelor T cât și B; tratament: transplant de celule stem hematopoietice, terapie genică

•  Plantele medicinale și imunitatea adaptativă — efectele plantelor imunomodulatoare (echinacea, astragalus, ginseng) pe imunitatea adaptativă sunt documentate modest față de efectele pe imunitatea înnăscută; astragalosidele stimulează proliferarea limfocitelor T și B și cresc raportul CD4+/CD8+ în studii clinice; ginsenozidele stimulează producția de anticorpi specifici și cresc memoria imunologică la vaccinuri în modele animale; efectele clinice la om sunt mai puțin bine caracterizate

distincia imunitate înnăscută / imunitate adaptativă este fundamentală pentru înțelegerea corectă a oricărei intervenții imunologice. plantele medicinale acționează predominant pe imunitatea înnăscută (macrofage, NK, interferon) — cu răspuns rapid dar nespecific. vaccinurile acționează exclusiv pe imunitatea adaptativă (limfocite T și B, anticorpi, memorie) — cu răspuns lent la prima expunere dar specific și durabil. a combina plantele cu vaccinurile ca intervenții comparabile sau alternative este o confuzie biologică fundamentală: ele acționează pe sisteme diferite, cu mecanisme diferite, cu consecințe complet diferite.

« Back to Glossary Index