Transplantul fecal în colonul iritabil: microbiota donorului nu a depășit placebo în studiul REFIT2

Transplantul fecal în colonul iritabil pornește de la o observație reală: la nivel de grup, persoanele cu sindrom de intestin iritabil au o microbiotă intestinală diferită de cea a persoanelor fără această tulburare. REFIT2, primul studiu randomizat de fază 3 care a testat transplantul fecal în colonul iritabil, publicat în The Lancet pe 24 septembrie 2026, a arătat că o singură administrare rectală de microbiotă de la donatori sănătoși a ameliorat simptomele la 40% dintre pacienți, față de 38% după transplantul propriului scaun, folosit ca placebo. Diferența de 1,9 puncte procentuale nu a fost semnificativă statistic, ceea ce înseamnă că, pentru protocolul testat, microbiota donatorului nu a adus un beneficiu clinic peste efectul procedurii în sine. Rezultatul nu arată că microbiomul este irelevant în colonul iritabil, ci că a descoperi un sistem biologic modificat într-o boală nu este același lucru cu a demonstra că înlocuirea lui tratează boala.

Subiectul contează pentru că sindromul de intestin iritabil este una dintre cele mai frecvente tulburări digestive, iar tratamentele disponibile ameliorează simptomele doar la o parte dintre pacienți. În același timp, microbiomul a devenit în ultimul deceniu una dintre cele mai populare explicații pentru aproape orice simptom digestiv, iar formula „refacerea florei intestinale” circulă online ca soluție universală. Între aceste două realități, transplantul fecal a apărut ca o promisiune logică: dacă ecosistemul intestinal este dezechilibrat, un ecosistem sănătos transferat de la altcineva ar putea să îl corecteze.

Confuzia apare din faptul că fiecare verigă a acestui raționament are o bază biologică plauzibilă, iar primele studii mici au raportat rezultate spectaculoase. Un mecanism plauzibil și un studiu mic pozitiv nu sunt însă același lucru cu un tratament demonstrat. REFIT2 este important tocmai pentru că a testat această ipoteză la scara și cu rigoarea necesare pentru a primi un răspuns clar — iar răspunsul, pentru protocolul studiat, a fost negativ.

Transplantul fecal în colonul iritabil după REFIT2, în șapte idei

• Colonul iritabil este o tulburare a legăturii dintre intestin și creier, cu dureri abdominale și tranzit schimbat, produsă de mai multe mecanisme deodată.
• Oamenii cu colon iritabil au adesea o floră intestinală diferită, dar nu se știe sigur dacă diferența produce boala sau este produsă de ea.
• Transplantul fecal mută flora intestinală a unui donator sănătos la pacient și funcționează foarte bine într-o infecție intestinală recurentă cu bacteria C. difficile.
• În REFIT2, 448 de pacienți din Norvegia au primit o singură clismă, fie cu scaun de la donator, fie cu propriul scaun.
• După trei luni, se simțeau clar mai bine 40% dintre cei cu scaun de donator și 38% dintre ceilalți — practic la fel.
• Flora intestinală poate fi schimbată fără ca simptomele să se schimbe, iar alte scheme de transplant, cu alte doze sau căi, rămân netestate.
• În colonul iritabil, transplantul fecal rămâne o intervenție de cercetare, iar tratamentul potrivit se stabilește împreună cu medicul gastroenterolog.

Colonul iritabil nu are o singură cauză: mecanismele implicate în sindromul de intestin iritabil

Sindromul de intestin iritabil — prescurtat IBS, din englezescul irritable bowel syndrome — este clasificat astăzi ca o tulburare a interacțiunii intestin–creier. Denumirea înlocuiește treptat vechiul termen de „tulburare funcțională” și reflectă o schimbare de înțelegere: simptomele nu provin dintr-o leziune vizibilă la colonoscopie, ci dintr-o comunicare alterată între tubul digestiv, sistemul nervos enteric, sistemul imun al mucoasei și creier. Diagnosticul se pune pe criteriile Roma IV, care cer durere abdominală recurentă, cel puțin o zi pe săptămână în ultimele trei luni, asociată cu defecația sau cu modificarea frecvenței ori a formei scaunului.

Notă Healthwise
Conținutul acestui articol are scop exclusiv educațional și informațional. Nu substituie consultul medical, diagnosticul sau recomandarea terapeutică personalizată. Dacă te confrunți cu simptome sau ai întrebări despre sănătatea ta, consultă un medic.

Calculatoare medicale

Cunoaște-ți corpul.
Cu instrumente construite pe dovezi.

Pentru tine: greutate, inimă, sarcină, somn. Pentru medici: scoruri clinice și formule de laborator. Fiecare rezultat vine cu mecanismul din spatele lui și se exportă în PDF.

147

calculatoare disponibile

Toate calculatoarele

IMC

Antropometrie

IMC — Indice de Masă Corporală

Calculează indicele de masă corporală și interpretează rezultatul în contextul riscului metabolic asociat fiecărei categorii.

Evaluare generală

WHR

Antropometrie

WHR — Raport Talie-Șold

Estimează distribuția grăsimii corporale și riscul cardiovascular și metabolic asociat obezității abdominale, diferențiat pe sex.

Risc metabolic

kcal

Nutriție

TDEE — Necesar Caloric Zilnic

Calculează totalul de calorii arse zilnic în funcție de metabolism bazal și nivelul de activitate fizică, cu ținte pentru menținere sau slăbit.

Echilibru energetic

MED

Nutriție

Scor Dietă Mediteraneană

Evaluează gradul de aderență la dieta mediteraneană — modelul alimentar cu cel mai solid suport în reducerea mortalității cardiovasculare.

Pattern alimentar

Pentru tine Inimă & colesterol Sarcină & femei Somn & stres Pentru specialiști Panouri clinice

Toate cele 147 calculatoare →

După tipul de tranzit predominant, colonul iritabil se împarte în patru subtipuri: cu diaree predominantă (IBS-D), cu constipație predominantă (IBS-C), mixt, cu alternanță între cele două (IBS-M), și neclasificat (IBS-U). Balonarea și senzația de distensie abdominală însoțesc frecvent toate subtipurile. Această împărțire descrie însă simptomele, nu cauzele — și aici se află una dintre cheile pentru a înțelege de ce un tratament unic, aplicat tuturor, are șanse mici să funcționeze la toată lumea.

Sub aceeași etichetă diagnostică pot acționa, în proporții diferite de la o persoană la alta, cel puțin zece mecanisme: modificări ale motilității intestinale, hipersensibilitate viscerală, dereglări ale axei intestin–creier, activare imună de grad scăzut în mucoasă, creșterea permeabilității barierei intestinale, tulburări ale metabolismului acizilor biliari, fermentația excesivă a unor carbohidrați din alimentație, sechele ale unei infecții digestive anterioare, factori psihologici precum anxietatea sau stresul cronic și, nu în ultimul rând, modificări ale microbiotei intestinale.

Cât de frecvent este colonul iritabil și de ce cifra depinde de criteriile folosite

Cât de răspândit este colonul iritabil depinde mai mult decât s-ar crede de definiția folosită. O meta-analiză publicată în 2020 în The Lancet Gastroenterology & Hepatology, care a comparat direct cele două seturi de criterii de diagnostic, a găsit o prevalență globală de aproximativ 9% atunci când boala este definită după criteriile Roma III și de aproximativ 4% după criteriile Roma IV. Diferența nu înseamnă că boala a devenit mai rară, ci că definiția a devenit mai strictă.

Criteriile Roma III acceptau durerea sau disconfortul abdominal, cu o frecvență de cel puțin trei zile pe lună. Criteriile Roma IV au renunțat la termenul vag de „disconfort”, au făcut din durere simptomul central și au ridicat pragul de frecvență la cel puțin o zi pe săptămână. Astfel, o parte dintre persoanele care aveau în principal balonare sau disconfort fără durere propriu-zisă nu mai intră în categoria colonului iritabil, ci în alte tulburări ale interacțiunii intestin–creier, precum balonarea funcțională sau diareea funcțională.

Detaliul are consecințe directe pentru cercetare. Un studiu care își selectează pacienții după criteriile Roma III lucrează cu o populație mai largă și mai eterogenă; unul care folosește Roma IV lucrează cu pacienți la care durerea este dominantă și mai frecventă. În meta-analiza din 2026 despre transplantul fecal, singurul subgrup cu un semnal favorabil clar a fost cel al studiilor care au folosit criteriile Roma IV — un rezultat care trebuie interpretat cu prudență, pentru că provine din doar trei studii, dar care arată că întrebarea „pe cine tratăm?” poate conta la fel de mult ca întrebarea „cu ce tratăm?”.

Colonul iritabil este, în majoritatea studiilor epidemiologice, mai frecvent la femei decât la bărbați, iar femeile sunt majoritare și în studiile clinice: în REFIT2, 65% dintre participanți au fost femei. Diferența este pusă în legătură cu influența hormonilor sexuali asupra motilității intestinale și a percepției durerii, dar și cu diferențe în adresabilitatea la medic. Prevalența scade, în general, după vârsta de 50 de ani — motiv pentru care apariția unor simptome digestive noi după această vârstă cere mai întâi excluderea altor cauze.

Hipersensibilitatea viscerală: același stimul, alt semnal

Una dintre trăsăturile cele mai constante ale colonului iritabil este percepția amplificată a stimulilor normali din intestin. Distensia produsă de gaze sau de conținutul intestinal, pe care majoritatea oamenilor nu o simt deloc, poate fi resimțită de o persoană cu IBS ca durere sau disconfort intens. Studiile cu balon intrarectal au arătat că mulți pacienți ating pragul de durere la volume mai mici decât persoanele sănătoase. Mecanismul implică atât sensibilizarea terminațiilor nervoase din peretele intestinal, cât și modul în care creierul filtrează și amplifică semnalele venite din abdomen.

Această componentă explică de ce doi oameni cu aceeași cantitate de gaz intestinal pot avea experiențe complet diferite. Ea explică și de ce intervențiile care acționează asupra procesării centrale a durerii — terapiile psihologice orientate pe axa intestin–creier sau anumite medicamente neuromodulatoare în doze mici — pot ameliora simptome care, aparent, sunt pur digestive.

Motilitate, acizi biliari și fermentație

La o parte dintre pacienți, tranzitul intestinal este accelerat sau încetinit, cu contracții anormale ale colonului. La alții, mai ales în forma cu diaree predominantă, este implicată malabsorbția acizilor biliari: acizii biliari care ajung în exces în colon stimulează secreția de apă și motilitatea, producând scaune moi și urgență. Alimentația intervine prin carbohidrații fermentabili cu lanț scurt — grupul cunoscut ca FODMAP — care atrag apă în intestin și sunt fermentați de bacterii, producând gaze. La un intestin hipersensibil, această fermentație normală devine simptomatică.

Fiecare dintre aceste mecanisme este influențat, într-o anumită măsură, de microbiotă: bacteriile transformă acizii biliari primari în acizi biliari secundari, fermentează fibrele și carbohidrații nedigerați și produc metaboliți care acționează asupra peretelui intestinal. Tocmai această întrepătrundere face ca microbiomul să pară o țintă terapeutică atât de atractivă.

Colonul iritabil postinfecțios — puntea spre ipoteza microbiană

Una dintre cele mai solide observații care leagă microbii de colonul iritabil vine din epidemiologie. Aproximativ unul din zece oameni care trec printr-o gastroenterită bacteriană, virală sau parazitară dezvoltă ulterior simptome de colon iritabil, cu un risc mai mare după infecțiile severe sau prelungite. Această formă, numită colon iritabil postinfecțios, demonstrează că un eveniment microbian poate declanșa tulburarea. Nu demonstrează însă că microbiota care rămâne după infecție este cea care o întreține — iar distincția va deveni esențială pentru interpretarea REFIT2.

Microbiota intestinală în colonul iritabil: ce diferențe s-au găsit și ce nu dovedesc ele

Numeroase studii au comparat compoziția microbiotei la persoanele cu colon iritabil și la persoanele fără această tulburare. O analiză sistematică publicată în 2019 în Gastroenterology a găsit, la nivel de grup, o tendință spre mai multe bacterii din familia Enterobacteriaceae și din genul Bacteroides și spre mai puține bacterii din genurile Faecalibacterium și Bifidobacterium la persoanele cu IBS. Au fost descrise și diferențe de diversitate, de metaboliți microbieni — precum acizii grași cu lanț scurt — și de interacțiune între microbiotă și sistemul imun al mucoasei.

Aceste diferențe sunt însă modeste, inconsecvente de la un studiu la altul și suprapuse larg între grupuri. Nu există o „semnătură microbiană a colonului iritabil” care să permită diagnosticul dintr-o probă de scaun. Mulți pacienți cu IBS au o microbiotă care nu se distinge de a persoanelor sănătoase, iar multe persoane fără simptome au profiluri care ar putea fi descrise drept „dezechilibrate”.

Asociere, cauză sau consecință: trei explicații posibile

Când observăm că microbiota persoanelor cu colon iritabil diferă de cea a persoanelor sănătoase, pot fi adevărate cel puțin trei explicații, fiecare cu implicații terapeutice diferite.

Prima explicație este că microbiota modificată contribuie la boală — de exemplu, prin metaboliți care sensibilizează terminațiile nervoase, prin producție excesivă de gaze sau prin activarea imună a mucoasei. Dacă aceasta ar fi explicația principală, modificarea microbiotei ar trebui să amelioreze simptomele.

A doua explicație este că boala modifică microbiota. Persoanele cu colon iritabil își schimbă adesea alimentația, evită anumite alimente, mănâncă neregulat, folosesc laxative, antidiareice sau antispastice. Tranzitul accelerat sau încetinit schimbă el însuși mediul în care trăiesc bacteriile: un conținut intestinal care stă mai puțin în colon favorizează alte specii decât unul care stagnează. În acest scenariu, microbiota diferită este o consecință, nu o cauză — iar înlocuirea ei nu ar avea de ce să schimbe boala.

A treia explicație este că un factor comun le influențează pe amândouă: o infecție anterioară, un tratament antibiotic, o anumită alimentație, o predispoziție genetică sau stresul cronic, care acționează și asupra axei intestin–creier, și asupra ecosistemului microbian. În realitate, cele trei explicații nu se exclud, iar relația este probabil bidirecțională și diferită de la un pacient la altul.

Nu există un singur „microbiom sănătos” de copiat

Ideea de a înlocui un „microbiom rău” cu unul „bun” presupune că știm cum arată microbiomul bun. În realitate, microbiota persoanelor sănătoase variază enorm în funcție de alimentație, vârstă, geografie, medicamente, modul nașterii, tranzitul intestinal și mulți alți factori. Doi adulți perfect sănătoși din aceeași familie pot avea compoziții bacteriene foarte diferite. Ceea ce pare să conteze mai mult decât lista exactă de specii este funcția ecosistemului — ce metaboliți produce, cât de stabil este și cât de bine rezistă la perturbări.

Cum funcționează transplantul de microbiotă fecală și de ce reușește în infecția cu C. difficile

Transplantul de microbiotă fecală — abreviat FMT, din faecal microbiota transplantation — presupune transferul, în tubul digestiv al unui pacient, al unui preparat obținut din scaunul unui donator atent selectat. Preparatul nu conține doar bacterii: transferă un ecosistem întreg, cu bacterii vii și moarte, bacteriofagi (virusuri care infectează bacteriile), fungi, metaboliți, componente ale pereților bacterieni și alte elemente biologice. Compoziția diferă între donatori și poate varia chiar la același donator de la o lună la alta.

Materialul poate fi administrat pe mai multe căi: prin colonoscopie, cu depunere în cec (prima porțiune a colonului); prin clismă, în rect și colonul distal; prin sonde sau endoscopie superioară, în duoden sau jejun; ori sub formă de capsule orale, care trec prin stomac. Căile nu sunt echivalente. Ele diferă prin cantitatea de material care ajunge în intestin, prin segmentul intestinal în care ajunge, prin expunerea la acidul gastric, prin necesitatea pregătirii intestinale și prin ușurința cu care pot fi repetate.

Selecția donatorilor urmează protocoale stricte, stabilite prin consensuri internaționale precum conferința europeană de consens din 2017: chestionare detaliate despre istoricul medical, comportamentele de risc, medicamentele și călătoriile recente, urmate de analize de sânge și de scaun pentru virusuri, bacterii patogene, paraziți și, în protocoalele actuale, bacterii multirezistente la antibiotice. O mare parte dintre voluntarii care se oferă să doneze nu trec de acest screening.

Ce transferă de fapt un transplant fecal: nu doar bacterii

Discuția despre transplantul fecal se concentrează aproape exclusiv pe bacterii, pentru că ele sunt partea cea mai ușor de măsurat prin secvențiere genetică. Materialul transferat este însă mult mai complex. Pe lângă bacterii vii, el conține bacterii moarte și fragmente ale pereților bacterieni, virusuri — în cea mai mare parte bacteriofagi, adică virusuri care infectează bacteriile —, fungi, arhee, metaboliți microbieni, acizi biliari, enzime și celule descuamate din peretele intestinal al donatorului.

Un experiment mic, dar foarte discutat, a arătat cât de incertă este identitatea „ingredientului activ”. În 2017, un grup de cercetători germani a publicat în Gastroenterology rezultatele tratamentului a cinci pacienți cu infecție recurentă cu Clostridioides difficile, cărora nu li s-a administrat scaun propriu-zis, ci un filtrat fecal steril — materialul donatorului trecut prin filtre care rețin bacteriile vii. Filtratul păstra virusurile, fragmentele bacteriene, proteinele și metaboliții. Toți cei cinci pacienți au rămas fără recurențe pe perioada de urmărire, iar analiza a sugerat un rol al comunităților de bacteriofagi transferate.

Studiul a fost mic, necontrolat și nu a schimbat practica medicală, dar a pus o întrebare importantă: dacă, cel puțin în unele situații, efectul transplantului nu depinde de bacteriile vii, atunci măsurarea engraftment-ului bacterian surprinde doar o parte a poveștii. Bacteriofagii pot modifica echilibrul dintre speciile bacteriene ale pacientului, metaboliții pot acționa direct asupra peretelui intestinal, iar componentele bacteriene pot interacționa cu sistemul imun al mucoasei.

Pentru colonul iritabil, această complexitate are două fețe. Pe de o parte, explică de ce același transplant poate avea efecte diferite de la un donator la altul și chiar de la o probă la alta a aceluiași donator. Pe de altă parte, face ca un rezultat negativ precum cel din REFIT2 să fie greu de „reparat” prin ajustări simple: dacă nu știm ce componentă ar trebui să producă efectul, nu știm nici ce ar trebui optimizat. Tocmai de aceea direcția de cercetare se mută spre produse cu compoziție cunoscută, în care fiecare componentă poate fi testată separat.

Unde transplantul fecal are eficacitate demonstrată

Transplantul fecal are o indicație medicală stabilită: prevenirea recurențelor infecției cu Clostridioides difficile. Această bacterie produce toxine care inflamează colonul și provoacă diaree severă, uneori colită pseudomembranoasă. Infecția apare tipic după tratamente cu antibiotice, care distrug o parte din microbiota normală și, odată cu ea, ceea ce microbiologii numesc rezistența la colonizare — capacitatea ecosistemului intestinal de a împiedica o bacterie patogenă să se înmulțească.

În infecția recurentă cu C. difficile, mecanismul este direct și unic: un ecosistem distrus lasă loc unui patogen identificabil. Restabilirea comunității microbiene reface rezistența la colonizare, inclusiv prin refacerea metabolismului acizilor biliari secundari, care inhibă germinarea sporilor de C. difficile. De aceea, ghidul Asociației Americane de Gastroenterologie din 2024 recomandă terapiile bazate pe microbiotă fecală la pacienți selectați cu infecție recurentă — și, în același document, se pronunță împotriva folosirii transplantului fecal convențional în colonul iritabil și în bolile inflamatorii intestinale, în afara studiilor clinice.

De la material fecal la produse standardizate

Chiar și în indicația în care funcționează, transplantul fecal clasic are o limită evidentă: fiecare preparat este diferit. Compoziția depinde de donator, de alimentația lui din zilele dinaintea donării, de modul de procesare și de condițiile de păstrare. Pentru un medicament, această variabilitate este o problemă majoră, pentru că face dificilă standardizarea dozei, controlul calității și compararea rezultatelor între centre.

Răspunsul autorităților de reglementare a fost apariția primelor produse bazate pe microbiotă aprobate ca medicamente. În Statele Unite, autoritatea americană a medicamentului a aprobat la sfârșitul anului 2022 primul produs de acest tip, Rebyota — o suspensie de microbiotă fecală provenită de la donatori testați, administrată rectal, într-o singură doză. În 2023 a urmat Vowst, primul produs administrat oral: capsule care conțin spori bacterieni purificați din materialul fecal al donatorilor, dintr-un grup de bacterii numit Firmicutes, după o procesare care îndepărtează o mare parte dintre celelalte componente.

Ambele produse au o singură indicație aprobată: prevenirea recurențelor infecției cu Clostridioides difficile la adulți, după încheierea tratamentului antibiotic al unei recurențe. Niciunul nu este aprobat pentru colonul iritabil sau pentru altă boală asociată cu microbiomul. Diferența de abordare este însă semnificativă: produsul oral nu mai transferă un ecosistem întreg, ci o fracțiune selectată a lui, cu un proces de fabricație controlat.

Pentru colonul iritabil, aceste produse sunt importante mai mult ca model decât ca tratament. Ele arată traseul pe care îl parcurge o intervenție microbiană atunci când trece de la ipoteză la medicină: de la un material biologic variabil la un produs cu compoziție definită, testat în studii controlate pentru o indicație precisă. REFIT2 a testat transplantul clasic, cu toată variabilitatea lui; eventualele intervenții microbiene viitoare pentru colonul iritabil vor trebui, cel mai probabil, să parcurgă același drum al standardizării.

Lanțul ipotetic prin care transplantul fecal ar putea ameliora colonul iritabil

Ipoteza transplantului fecal în colonul iritabil poate fi descrisă ca un lanț de verigi succesive. Microbiota donatorului ajunge în intestinul pacientului; o parte dintre bacteriile transferate se implantează și persistă; ecosistemul își schimbă compoziția și funcția; se modifică producția de metaboliți — acizi grași cu lanț scurt, acizi biliari secundari, gaze, derivați ai triptofanului; acești metaboliți modifică la rândul lor sensibilitatea terminațiilor nervoase, activarea imună a mucoasei, permeabilitatea barierei și motilitatea; în final, pacientul simte mai puțină durere, mai puțină balonare și un tranzit mai stabil.

Fiecare verigă are sprijin în cercetarea de laborator sau în studii pe animale. Transferul microbiotei de la pacienți cu IBS la șoareci fără germeni a reprodus, în unele experimente, hipersensibilitatea viscerală și modificări de tranzit — o observație care a întărit mult ipoteza. Dar un lanț de mecanisme plauzibile este la fel de solid ca cea mai slabă verigă a lui, iar la oameni oricare dintre verigi se poate rupe: bacteriile pot să nu se implanteze, ecosistemul se poate schimba fără ca metaboliții relevanți să se schimbe, metaboliții se pot schimba fără efect asupra durerii, iar durerea poate fi dominată, la mulți pacienți, de alte mecanisme decât cele microbiene.

De aceea, singura întrebare care contează pentru pacient nu este dacă transplantul fecal schimbă ceva în intestin, ci dacă schimbă simptomele mai mult decât o intervenție de comparație care nu conține microbiota donatorului. La această întrebare pot răspunde doar studiile randomizate, controlate cu placebo, suficient de mari.

Studiile de dinainte de REFIT2: rezultate care nu se aliniau

Până în 2026 fuseseră publicate peste zece studii randomizate care testaseră transplantul fecal în colonul iritabil. Rezultatele au fost remarcabil de diferite, iar protocoalele — și mai diferite.

Studiul pilot al aceluiași grup norvegian care a condus ulterior REFIT2, publicat în 2018 în The Lancet Gastroenterology & Hepatology, a administrat o singură doză de scaun de la donator, prin colonoscopie, în cec, la pacienți cu colon iritabil moderat–sever, comparând-o cu transplantul propriului scaun. La trei luni, răspunsul — definit tot printr-o scădere de cel puțin 75 de puncte a scorului de severitate — a fost de aproximativ 65% în grupul cu donator, față de aproximativ 43% în grupul placebo. Rezultatul a fost semnificativ statistic și a justificat organizarea unui studiu de fază 3 mult mai mare.

Un studiu tot din Norvegia, publicat în 2020 în Gut, a folosit un singur donator selectat după criterii suplimentare — un așa-numit „super-donor” — și a administrat 30 sau 60 de grame de scaun în duoden, prin gastroscopie. A raportat rate de răspuns mult mai mari în grupurile active decât în grupul placebo, cu efect mai mare la doza de 60 de grame. Un studiu belgian din 2021, cu administrare printr-o sondă nazojejunală la pacienți cu balonare severă, a găsit un beneficiu asupra balonării și a simptomelor generale la o parte dintre pacienți.

În sens opus, un studiu american din 2019 cu capsule orale la pacienți cu colon iritabil cu diaree predominantă nu a găsit nicio diferență față de placebo la 12 săptămâni. Un studiu danez din 2018, tot cu capsule, administrate timp de 12 zile, a găsit chiar o ameliorare mai mare în grupul placebo decât în grupul activ. Un studiu finlandez din 2020, cu administrare prin colonoscopie, a observat o ameliorare trecătoare, care nu s-a menținut.

Ce au spus meta-analizele

Meta-analizele încearcă să combine aceste studii pentru a obține o estimare globală, dar combinarea unor protocoale atât de diferite are limite evidente. O meta-analiză din 2022, cu șapte studii randomizate și 472 de pacienți, nu a găsit o ameliorare globală semnificativă la 12 săptămâni și a notat o heterogenitate mare între studii. Cea mai recentă meta-analiză, publicată în mai 2026 în Gastroenterology și care a inclus 13 studii randomizate cu 693 de pacienți, a constatat că, în analiza principală, pe toți pacienții randomizați, transplantul fecal poate reduce simptomele, dar dovezile sunt foarte incerte, iar diferența nu a atins pragul de semnificație statistică. Autorii au clasificat certitudinea dovezilor drept foarte scăzută, din cauza riscului de erori sistematice, a inconsecvenței dintre studii și a impreciziei.

Aceeași analiză a găsit semnale favorabile în unele subgrupuri — de exemplu, la administrarea unei singure doze sau la studiile care foloseau criteriile Roma IV — dar a subliniat că aceste rezultate trebuie interpretate cu prudență, pentru că provin din puține studii și din multiple comparații. Printre recomandările pentru studiile viitoare, autorii au sugerat ca, dacă se folosește o singură doză, aceasta să fie administrată prin colonoscopie, și au notat că schemele repetate, săptămânale, cu capsule sau clisme, timp de șase–opt săptămâni, reprezintă un gol de cunoaștere.

Efectul timpuriu care se estompează până la trei luni

Unul dintre detaliile cele mai instructive ale meta-analizei din 2026 privește momentul în care a fost măsurat rezultatul. Majoritatea studiilor au evaluat simptomele la 12 săptămâni după transplant, dar câteva le-au măsurat și mai devreme. În cele două studii, cu 210 pacienți în total, care au raportat rezultatul la două săptămâni, transplantul de la donator a fost asociat cu o reducere importantă a proporției de pacienți fără ameliorare — aproximativ la jumătate față de grupul placebo. La patru săptămâni, avantajul era mai puțin sigur statistic, iar la 12 săptămâni, în analiza tuturor celor 13 studii, diferența nu mai atingea pragul de semnificație.

Tiparul — un efect vizibil imediat după procedură, care se estompează în lunile următoare — apare și în studii individuale. În studiul finlandez din 2020, pacienții care primiseră transplant de la donator au avut o ameliorare trecătoare, care nu s-a menținut în timp. Explicațiile posibile sunt mai multe. Procedura însăși — pregătirea intestinului, administrarea materialului, atenția medicală — poate produce o ameliorare de scurtă durată. Microbiota transferată poate influența temporar intestinul înainte ca ecosistemul pacientului să revină spre starea inițială. Iar așteptările pot fi maxime imediat după tratament și mai puțin intense după câteva luni.

Pentru pacient, diferența dintre două săptămâni și trei luni este esențială. Colonul iritabil este o tulburare cronică, cu simptome care durează ani, iar un efect care dispare după câteva săptămâni are o valoare practică limitată, mai ales pentru o procedură care implică material biologic uman. De aceea REFIT2 a ales ca rezultat principal ameliorarea la 90 de zile — un interval care permite separarea efectelor trecătoare de un beneficiu cu relevanță clinică reală.

Autorii meta-analizei au sugerat, pentru studiile viitoare, măsurarea răspunsului atât la o săptămână după ultima administrare, cât și la opt săptămâni. Propunerea arată că întrebarea nu este doar dacă transplantul are vreun efect, ci cât durează acel efect și dacă poate fi menținut — de exemplu, prin administrări repetate, o variantă care nu a fost încă testată riguros în colonul iritabil.

Studiul REFIT2: cum a fost testat transplantul fecal în colonul iritabil într-un studiu de fază 3

REFIT2 a fost conceput tocmai pentru a da un răspuns clar întrebării pe care studiile anterioare o lăsaseră deschisă. Este un studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, de fază 3, multicentric, desfășurat în cinci spitale din Norvegia, sub coordonarea Spitalului Universitar din Nordul Norvegiei. În registrul internațional al studiilor clinice, protocolul îl descrie drept primul studiu de fază 3 cu transplant fecal în colonul iritabil, iar ipoteza declarată a fost că transplantul de la donator este mai eficient decât transplantul placebo.

Au fost evaluate pentru eligibilitate 2.304 persoane și au fost randomizate 450. Două persoane au fost excluse din analiza principală după o inversare a tratamentelor alocate, astfel încât în analiză au rămas 448 de participanți. Dintre aceștia, 293 — aproximativ 65% — erau femei, iar vârsta mediană a fost de 36 de ani. Participanții aveau între 18 și 65 de ani și colon iritabil moderat până la sever, definit prin criterii clinice și printr-un scor de severitate IBS-SSS de cel puțin 175 de puncte.

Randomizarea s-a făcut în proporție de aproximativ 2:1: 299 de persoane au fost alocate transplantului de la donator, iar 151 transplantului placebo. Proporția inegală este frecventă în studiile de acest tip, pentru că permite acumularea mai multor date despre intervenția activă, inclusiv despre siguranța ei, fără a pierde prea mult din puterea statistică a comparației.

De ce propriul scaun este un placebo inteligent

Placebo-ul este una dintre cele mai interesante caracteristici ale studiului. Participanții din grupul de control nu au primit ser fiziologic sau o soluție inertă, ci propriul material fecal, recoltat, procesat și administrat exact ca materialul de la donator. Acest tip de control se numește transplant autolog.

Alegerea rezolvă o problemă metodologică reală. Un transplant fecal presupune o procedură, o pregătire, o anumită experiență fizică și o anumită așteptare din partea pacientului. Dacă grupul de control ar fi primit o soluție care arată, miroase și se comportă diferit, orbirea studiului ar fi fost greu de menținut, iar diferența dintre grupuri ar fi putut reflecta simpla cunoaștere a tratamentului primit. Cu transplantul autolog, ambele grupuri trec prin aceeași procedură, cu același tip de material; singura diferență este originea microbiotei.

Astfel, REFIT2 a putut răspunde la o întrebare foarte precisă: contează microbiota unui donator sănătos mai mult decât procedura, contextul și propria microbiotă a pacientului, reintrodusă în intestin? Aceasta este exact întrebarea relevantă pentru ipoteza microbiană a colonului iritabil.

Transplantul autolog: un placebo strict, dar nu complet inert

Transplantul autolog rezolvă problema orbirii, dar nu este un placebo perfect inert, așa cum ar fi o capsulă cu amidon. Pacienții din grupul de control trec prin aceeași procedură, iar propria microbiotă, recoltată, procesată și reintrodusă, poate avea ea însăși mici efecte. În plus, în multe protocoale, transplantul este precedat de o spălare a intestinului, care modifică temporar mediul intestinal indiferent de materialul administrat ulterior.

Datele disponibile sugerează că aceste efecte sunt modeste. În studiul finlandez analizat prin secvențiere extinsă, spălarea intestinului împreună cu transplantul autolog au produs doar modificări minore ale compoziției microbiotei, în timp ce transplantul de la donator a schimbat profund și pe termen lung ecosistemul intestinal. Cu alte cuvinte, controlul autolog păstrează aproape neschimbată microbiota pacientului, dar reproduce complet experiența procedurii.

Tipul de control influențează rezultatele studiilor. În meta-analiza din 2026, studiile care au folosit transplantul autolog drept control au arătat, luate împreună, un avantaj pentru transplantul de la donator, în timp ce studiile care au folosit un placebo inert — capsule sau soluții fără material fecal — nu au arătat un astfel de avantaj. Diferența dintre cele două grupuri de studii nu a fost însă semnificativă statistic, astfel încât nu se poate trage concluzia că un tip de control ar favoriza sistematic transplantul.

Pentru interpretarea REFIT2, concluzia este importantă: controlul autolog nu a „ascuns” un beneficiu al transplantului. Dacă ar fi avut vreun efect propriu, acesta ar fi fost mic, iar studiile anterioare cu același tip de control au arătat chiar rezultate mai favorabile transplantului. REFIT2 a folosit, așadar, un tip de control care nu dezavantajează intervenția testată — ceea ce face rezultatul negativ mai greu de pus pe seama designului studiului.

O singură administrare rectală: protocolul testat

Intervenția din REFIT2 a fost o singură administrare rectală, sub formă de clismă. Detaliul trebuie păstrat în orice interpretare a rezultatului. Studiul nu a testat transplanturi repetate săptămânal, nu a testat administrarea prin colonoscopie în cec — calea folosită în studiul pilot al aceluiași grup — nu a testat scheme prelungite cu capsule și nu a testat selecția unor donatori după criterii de „super-donor”. A testat un protocol specific, ales probabil și pentru avantajele lui practice: o clismă este mai simplă, mai ieftină și mai ușor de aplicat pe scară largă decât o colonoscopie.

Prin urmare, REFIT2 nu este un verdict asupra tuturor formelor posibile de transplant fecal în colonul iritabil. Este însă o dovadă solidă împotriva unui beneficiu clinic relevant al protocolului studiat — iar acest protocol era, la momentul proiectării studiului, unul considerat suficient de promițător pentru a justifica un studiu de fază 3.

Scorul IBS-SSS și pragul de 75 de puncte

Rezultatul principal a fost măsurat cu IBS Symptom Severity Scoring System, prescurtat IBS-SSS — instrumentul cel mai folosit în cercetare pentru evaluarea severității colonului iritabil. Scorul combină cinci componente, fiecare notată de la 0 la 100: intensitatea durerii abdominale, frecvența episoadelor de durere, severitatea distensiei sau balonării, nemulțumirea față de tranzitul intestinal și impactul simptomelor asupra vieții de zi cu zi. Scorul total merge de la 0 la 500. Convențional, valorile între 75 și 175 corespund formelor ușoare, cele între 175 și 300 formelor moderate, iar cele peste 300 formelor severe.

În REFIT2, un pacient era considerat că a răspuns la tratament dacă scorul lui scădea cu cel puțin 75 de puncte la 90 de zile după tratament. Pragul este mai exigent decât cel de 50 de puncte folosit în multe alte studii și corespunde unei ameliorări pe care pacientul o simte clar în viața de zi cu zi. Nu era suficient ca pacientul să spună că se simte „parcă puțin mai bine”; trebuia să atingă un criteriu stabilit înainte de începerea studiului.

Rezultatul REFIT2: 40% ameliorare după transplantul de la donator, 38% după placebo

Dintre participanții care au primit microbiotă de la donator, 119 din 299 au răspuns la tratament — aproximativ 40%. În grupul care a primit transplantul autolog, au răspuns 57 din 151 — aproximativ 38%. Diferența absolută a fost de 1,9 puncte procentuale, cu un interval de încredere de 95% între −8,1 și 12,0 puncte procentuale și o valoare p de 0,76. Cele două grupuri au avut, practic, aceeași evoluție.

Proporția participanților care au raportat evenimente adverse a fost similară între grupuri. Acesta este un rezultat liniștitor pentru siguranța pe termen scurt a protocolului studiat, în condițiile unor donatori riguros testați și ale unei proceduri desfășurate într-un cadru medical controlat.

Ce spune intervalul de încredere despre mărimea unui eventual beneficiu

Valoarea p de 0,76 spune doar că diferența observată este perfect compatibilă cu întâmplarea. Intervalul de încredere spune ceva mai util: care sunt diferențele reale plauzibile, date fiind rezultatele. În REFIT2, intervalul merge de la −8,1 la 12,0 puncte procentuale. Asta înseamnă că datele sunt compatibile cu o situație în care transplantul de la donator este ușor mai slab decât placebo, cu una în care nu există nicio diferență și cu una în care există un beneficiu mic, de cel mult aproximativ 12 puncte procentuale.

Important este ce exclude intervalul. În studiul pilot al aceluiași grup, diferența dintre donator și placebo fusese de peste 20 de puncte procentuale. Un beneficiu de această mărime este în afara intervalului de încredere al REFIT2. Cu alte cuvinte, efectul mare sugerat de studiul pilot nu s-a confirmat, iar dacă există un efect al protocolului testat, el este cel mult modest — prea mic pentru a justifica o procedură care implică material biologic uman, screening costisitor al donatorilor și riscuri infecțioase teoretice.

De ce 38% dintre pacienți s-au simțit mai bine fără microbiota unui donator

Un răspuns de 38% în grupul placebo poate părea surprinzător, dar este tipic pentru studiile în colonul iritabil, unde ratele de răspuns la placebo se situează frecvent între 30% și 40%. Acest răspuns nu reprezintă un singur fenomen, ci suma mai multor procese, fiecare real și măsurabil.

Primul este evoluția naturală a bolii. Simptomele colonului iritabil fluctuează: există săptămâni mai bune și săptămâni mai rele, perioade de acutizare și perioade de acalmie. Al doilea este regresia către medie. Oamenii se înscriu într-un studiu, de regulă, atunci când simptomele sunt suficient de severe încât să atingă pragul de includere — adică adesea într-o perioadă mai proastă decât media lor. Ulterior, simptomele tind statistic să revină spre nivelul obișnuit, chiar fără niciun tratament, iar această revenire apare în măsurători ca „ameliorare”.

Al treilea proces este efectul contextului terapeutic: așteptarea unui beneficiu, atenția medicală, relația cu echipa de cercetare, liniștirea care vine din investigații amănunțite. Aceste elemente acționează asupra procesării centrale a durerii — același sistem care, la persoanele cu colon iritabil, amplifică semnalele viscerale. Al patrulea este schimbarea comportamentelor: participanții la un studiu își monitorizează mai atent simptomele, uneori mănâncă mai regulat, dorm mai bine sau reduc alimentele despre care știu că le fac rău. În fine, procedura însăși poate avea efecte fiziologice — pregătirea și administrarea unei clisme modifică temporar conținutul și mediul intestinal.

Tocmai pentru că toate aceste procese acționează identic în ambele grupuri, grupul de control este indispensabil. El permite separarea a ceea ce se întâmplă după tratament de ceea ce se întâmplă datorită tratamentului.

Microbiota schimbată, simptome neschimbate: lecția engraftment-ului

Una dintre cele mai importante întrebări despre transplantul fecal în colonul iritabil nu este dacă procedura schimbă microbiota — știm că o poate schimba — ci dacă această schimbare are legătură cu simptomele. Termenul tehnic pentru implantarea și persistența bacteriilor donatorului în intestinul pacientului este engraftment, preluat din vocabularul transplantului de organe.

Un studiu finlandez publicat în 2024 în npj Biofilms and Microbiomes a analizat în detaliu, prin secvențiere genetică extinsă, microbiota a 49 de pacienți cu colon iritabil dintr-un studiu randomizat în care transplantul de la un donator sănătos fusese administrat o singură dată, prin colonoscopie, în cec. Transplantul a modificat profund și pe termen lung compoziția și capacitatea funcțională a microbiotei pacienților, cu modificări care persistau și la un an. Totuși, aceste schimbări nu au fost asociate cu ameliorarea simptomelor: pacienții care au răspuns clinic nu aveau o microbiotă diferită de a celor care nu au răspuns, iar la trei luni cei care se simțeau mai bine erau chiar mai puțin asemănători cu donatorul decât cei care nu se ameliorau.

Studiul a mai arătat un aspect elegant al ecologiei intestinale. O tulpină a bacteriei Prevotella copri provenită de la donator a devenit dominantă la pacienții care aveau inițial puțină P. copri, dar nu s-a putut implanta la cei care aveau deja o populație mare din aceeași specie. Cu alte cuvinte, succesul colonizării a depins de ecosistemul pe care l-a găsit bacteria la sosire, nu doar de bacteria însăși.

Transplantul nu înseamnă înlocuirea unui hard disk

Microbiota existentă a pacientului ocupă deja nișe ecologice — spații, surse de nutrienți, relații metabolice cu alte specii. Bacteriile transferate trebuie să concureze cu ea. Dieta pacientului continuă, zi de zi, să selecteze anumite specii în detrimentul altora; tranzitul intestinal continuă să determine cât timp stau bacteriile în colon; medicamentele continuă să exercite presiune selectivă; sistemul imun al mucoasei continuă să interacționeze cu microorganismele. Transplantul fecal nu înseamnă ștergerea unui sistem și instalarea altuia, ci introducerea unor organisme noi într-un ecosistem deja existent, care are propria inerție.

Această perspectivă ecologică explică de ce efectele transplantului pot fi imprevizibile de la un pacient la altul și de ce același material de la același donator poate produce rezultate diferite. Explică și de ce cercetătorii sugerează tot mai des ca studiile viitoare să înregistreze sistematic dieta pacienților și profilul microbian inițial, pentru a identifica cine are șanse să răspundă.

Donor, cale de administrare, doză: variabilele pe care REFIT2 nu le-a testat

Rezultatul REFIT2 lasă deschise mai multe întrebări legitime despre transplantul fecal în colonul iritabil. Ele merită discutate precis, pentru că pot fi folosite atât pentru a formula ipoteze bune, cât și pentru a minimaliza nejustificat rezultatul unui studiu negativ.

Ipoteza „super-donorului”

În cercetarea transplantului fecal apare tot mai des conceptul de super-donor: posibilitatea ca microbiota anumitor donatori să producă rezultate clinice mai bune decât a altora. Ideea a fost susținută de studii în colita ulcerativă, unde unul dintre donatorii folosiți a fost asociat cu majoritatea remisiunilor, și de studiul norvegian din 2020 în colonul iritabil, care a folosit un singur donator ales după criterii suplimentare — printre altele, naștere pe cale naturală, expunere minimă la antibiotice și un profil microbian considerat echilibrat.

Ipoteza este interesantă biologic, dar nu există încă un profil validat al donatorului ideal pentru colonul iritabil. Nu se știe care trăsături ale microbiotei donatorului contează, dacă un donator ideal pentru un pacient este ideal și pentru altul și dacă nu cumva compatibilitatea dintre ecosistemul donatorului și cel al pacientului contează mai mult decât „calitatea” absolută a donatorului.

Un singur donator sau mai mulți: ce sugerează meta-analiza

O întrebare practică legată de ipoteza super-donorului este dacă materialul ar trebui să provină de la un singur donator sau să combine microbiota mai multor persoane. Argumentul pentru amestecul de donatori este intuitiv: o diversitate mai mare de microorganisme ar crește șansa ca măcar o parte dintre ele să se potrivească ecosistemului pacientului. Argumentul opus este ecologic: microbiotele diferite nu se adună pur și simplu, ci concurează între ele, iar amestecul poate dilua tocmai combinația de microorganisme care ar fi avut un efect.

Meta-analiza din 2026 a comparat cele două strategii. Cele opt studii care au folosit un singur donator pentru fiecare pacient au arătat, luate împreună, un avantaj al transplantului față de placebo. Cele cinci studii care au folosit material de la mai mulți donatori nu au arătat nicio diferență față de placebo. Diferența dintre cele două grupuri de studii nu a atins însă pragul de semnificație statistică, iar studiile diferă și prin alte caracteristici — calea de administrare, doza, tipul de pacienți —, astfel încât donatorul nu poate fi izolat ca explicație.

Rezultatul trebuie citit ca ipoteză, nu ca regulă. El se potrivește cu observațiile din colita ulcerativă, unde un singur donator a fost asociat cu majoritatea remisiunilor dintr-un studiu randomizat, și cu ideea că efectul poate depinde de combinații specifice de microorganisme, nu de diversitatea în sine. Dar poate reflecta și întâmplarea sau diferențele dintre protocoale.

Pentru studiile viitoare, implicația este concretă: autorii meta-analizei recomandă folosirea unor donatori cu eficacitate cunoscută sau a unui număr restrâns de donatori, astfel încât rezultatele să poată fi comparate de la un donator la altul. Doar așa se poate testa direct dacă „efectul donatorului” există în colonul iritabil — sau dacă este doar o explicație retrospectivă pentru rezultate inconsecvente.

Calea de administrare: de la colonoscopie la clismă

Un detaliu cu greutate: studiul pilot pozitiv al grupului norvegian folosise colonoscopia, cu depunerea materialului în cec, în timp ce REFIT2 a folosit administrarea rectală. Colonoscopia depune materialul la începutul colonului, de unde acesta poate ajunge în tot colonul; clisma îl depune în porțiunea distală, iar cantitatea care ajunge mai sus depinde de volum, de poziție și de cât timp este reținută. Există motive biologice pentru care calea ar putea influența distribuția materialului și implantarea bacteriilor.

Dar faptul că o cale distribuie materialul mai sus în colon nu demonstrează că produce un beneficiu clinic mai mare. Această legătură trebuie testată direct, într-un studiu dedicat. În lipsa lui, diferența de cale dintre studiul pilot și REFIT2 rămâne o posibilă explicație pentru rezultatele divergente — alături de altele la fel de plauzibile: dimensiunea mică a studiului pilot, întâmplarea, diferențele de populație sau de donatori.

Doza și numărul de administrări

La fel de tentantă este ideea că o singură administrare este prea puțin pentru o tulburare cronică și că administrările repetate ar funcționa mai bine. Este posibil, iar autorii meta-analizei din 2026 au identificat explicit schemele repetate ca gol de cunoaștere. Dar datele existente nu arată o relație simplă: unul dintre studiile cu doze repetate timp de 12 zile a găsit un rezultat mai bun în grupul placebo. Mai multe administrări înseamnă și mai multă expunere la material biologic, costuri mai mari, logistică mai complicată și riscuri cumulate. Doza, frecvența și durata optimă — dacă există — trebuie demonstrate, nu presupuse.

Colonul iritabil poate fi mai multe boli sub aceeași etichetă

Diagnosticul de colon iritabil se bazează pe tiparul simptomelor, nu pe un mecanism biologic identificat. Același tipar — durere legată de defecație, diaree, constipație, balonare — poate proveni din combinații biologice foarte diferite. La un pacient poate domina hipersensibilitatea viscerală, la altul malabsorbția acizilor biliari, la altul sechelele unei infecții, la altul fermentația intensă a anumitor carbohidrați, la altul o componentă puternică a axei intestin–creier.

Dacă doar o parte dintre pacienți au o formă de colon iritabil în care microbiota este un factor determinant, un studiu care administrează aceeași intervenție tuturor poate dilua un eventual beneficiu al acelui subgrup până la a-l face invizibil. Aceasta este o ipoteză, nu o explicație demonstrată pentru rezultatul REFIT2 — dar ea explică de ce multe tratamente din colonul iritabil au efecte modeste la nivel de grup, chiar dacă unii pacienți răspund foarte bine.

Direcția care rezultă de aici este căutarea unor biomarkeri care să identifice dinainte pacienții susceptibili să răspundă la o intervenție microbiană: un anumit profil al microbiotei, un anumit tipar de metaboliți, o istorie de infecție digestivă, un anumit subtip clinic. Până când astfel de biomarkeri vor fi validați, selecția pacienților pentru transplant fecal nu are o bază științifică solidă.

Siguranța transplantului fecal și riscurile variantei „făcute acasă”

Transplantul fecal presupune transferul de material biologic de la un om la altul. Siguranța lui depinde în mare măsură de calitatea screeningului donatorilor și a procesării materialului. Chiar și cu screening, riscul nu este zero: în 2019, autoritatea americană a medicamentului a emis o alertă după ce doi pacienți imunodeprimați au dezvoltat infecții cu o bacterie E. coli multirezistentă transmisă prin transplant fecal, iar unul dintre ei a murit. Incidentul a dus la introducerea obligatorie a testării donatorilor pentru bacterii multirezistente.

Pe lângă agenții patogeni cunoscuți, există o necunoscută mai greu de controlat: microorganisme sau caracteristici ale microbiotei pe care nu le testăm, pentru că nu le înțelegem încă rolul. Microbiota a fost asociată, în cercetare, cu metabolismul, cu imunitatea și cu numeroase boli cronice, iar consecințele pe termen lung ale transferului unui ecosistem întreg de la o persoană la alta nu sunt complet cunoscute. În REFIT2, proporția de evenimente adverse a fost similară între grupuri, ceea ce este liniștitor pentru protocolul studiat, dar acest rezultat se referă la o procedură făcută cu donatori riguros testați, în spitale, sub supraveghere medicală.

Siguranța transplantului fecal în cifre

Datele din studiile controlate oferă o imagine relativ liniștitoare asupra siguranței pe termen scurt a transplantului fecal efectuat în cadru medical. În meta-analiza din 2026, care a inclus informații despre evenimentele adverse din 11 studii randomizate cu 551 de pacienți cu colon iritabil, frecvența generală a evenimentelor adverse a fost practic identică între grupurile care au primit transplant de la donator și cele care au primit placebo.

Cele mai frecvente efecte raportate după transplant au fost durerea abdominală, la aproximativ 13,5% dintre pacienți, și greața, la aproximativ 12,5%. Ele au fost în general ușoare și au dispărut în câteva zile după procedură. Evenimentele adverse grave au fost rare și nu au fost mai frecvente după transplantul de la donator: două în grupurile cu transplant — o internare pentru amețeală și greață în ziua procedurii și una pentru un episod de febră — și trei în grupurile placebo. Pentru siguranța pe termen lung, datele reale dintr-un registru din Hong Kong, cu urmărire de până la opt ani, nu au indicat până acum probleme majore la pacienții tratați în centre specializate.

Aceste cifre au însă limite care trebuie spuse clar. Studiile randomizate urmăresc pacienții de obicei câteva luni sau cel mult un an, iar numărul total de participanți este prea mic pentru a detecta complicații rare. Donatorii din studii sunt selectați și testați riguros, iar procedura este efectuată de echipe cu experiență, la pacienți fără imunodepresie severă. Cazurile grave raportate în alte contexte — precum infecțiile cu bacterii multirezistente transmise prin transplant — au apărut tocmai acolo unde testarea donatorilor a fost incompletă sau la pacienți vulnerabili.

Prin urmare, siguranța bună din studiile clinice este un argument pentru continuarea cercetării în condiții controlate, nu un argument pentru folosirea transplantului în afara acestor condiții. Un profil de siguranță acceptabil nu compensează lipsa unui beneficiu demonstrat: pentru o intervenție care, în colonul iritabil, nu a depășit placebo, orice risc, oricât de mic, rămâne un risc fără contrapartidă.

De ce transplantul fecal „făcut acasă” este o idee foarte diferită

Popularitatea microbiomului a dus și la practica transplantului fecal realizat acasă, cu scaunul unei rude sau al unui prieten, după instrucțiuni găsite online. Aici problemele de siguranță sunt majore. O persoană aparent sănătoasă poate purta bacterii patogene, paraziți, virusuri sau bacterii multirezistente la antibiotice fără să aibă niciun simptom. Evaluarea unui donator nu înseamnă că acesta „pare sănătos”, ci presupune istoric medical detaliat, teste de laborator repetate și procesare standardizată a materialului.

REFIT2 adaugă un argument nou: pe lângă riscuri, varianta improvizată nu are nici măcar un beneficiu demonstrat. Dacă un protocol medical, cu donatori testați și procesare controlată, nu a depășit placebo, nu există niciun motiv să ne așteptăm ca o variantă improvizată să funcționeze mai bine.

Testele de microbiom și promisiunea „refacerii florei intestinale”

Pe piață există numeroase teste comerciale de microbiom, care oferă liste detaliate de bacterii, scoruri de „diversitate” și etichete de tipul „disbioză moderată”, adesea însoțite de recomandări de suplimente, probiotice sau diete personalizate. Pentru colonul iritabil, aceste teste nu au în prezent o utilitate clinică demonstrată. Ele pot măsura, dar nu pot spune ce trebuie tratat, cu ce și cu ce rezultat pentru simptome.

REFIT2 ilustrează această limită mai bine decât orice argument teoretic. Chiar și cea mai radicală modificare a microbiotei — înlocuirea parțială a ecosistemului cu cel al unui donator sănătos — nu a produs, în protocolul testat, un beneficiu clinic. A identifica o diferență microbiologică nu este același lucru cu a identifica o țintă terapeutică validată.

Ce rămâne valabil în abordarea colonului iritabil

Rezultatul REFIT2 nu schimbă abordarea standard a colonului iritabil, pentru că transplantul fecal nu făcea parte din ea. Ghidurile gastroenterologice actuale descriu o abordare construită în etape și adaptată subtipului și mecanismelor dominante la fiecare pacient.

Prima etapă este un diagnostic corect, care exclude alte afecțiuni cu simptome asemănătoare — boala celiacă, bolile inflamatorii intestinale, malabsorbția acizilor biliari sau, după vârsta de 50 de ani ori în prezența unor semne de alarmă, afecțiunile organice ale colonului, care necesită investigații. Semnele de alarmă includ sângerarea rectală, scăderea în greutate neintenționată, anemia, febra, simptomele care trezesc pacientul din somn și debutul după 50 de ani; ele cer evaluare medicală, nu autotratament.

Dintre intervențiile cu cele mai bune dovezi, alimentația ocupă un loc central. Dieta săracă în FODMAP, urmată în etape — restricție temporară, reintroducere, personalizare — și ideal sub îndrumarea unui dietetician, ameliorează simptomele la o parte importantă dintre pacienți. Este interesant că această dietă modifică și microbiota, ceea ce arată că legătura dintre microbiom și simptome există, doar că nu funcționează neapărat prin înlocuirea ecosistemului. Fibrele solubile, precum psyllium-ul, au dovezi pentru ameliorarea simptomelor globale, spre deosebire de fibrele insolubile, care pot agrava balonarea.

Terapiile orientate pe axa intestin–creier — terapia cognitiv-comportamentală specifică pentru colonul iritabil și hipnoterapia centrată pe intestin — au dovezi solide pentru reducerea durerii și a simptomelor, uneori cu efecte de durată. Există și tratamente medicamentoase, alese de medic în funcție de subtip: antispastice, uleiul de mentă în capsule gastrorezistente, laxative sau secretagoge în forma cu constipație, antidiareice sau un antibiotic neabsorbabil în anumite forme cu diaree, neuromodulatoare în doze mici pentru durere. Probioticele au rezultate inconsecvente, dependente de tulpină, iar dovezile nu permit recomandarea unei tulpini anume pentru toți pacienții.

Niciuna dintre aceste abordări nu funcționează la toată lumea — tocmai pentru că colonul iritabil nu este o singură boală. Dar, spre deosebire de transplantul fecal, ele au în spate studii controlate care arată un beneficiu peste placebo.

Direcțiile următoare: de la transplant fecal la intervenții microbiene precise

Rezultatul REFIT2 nu închide domeniul microbiomului în colonul iritabil. Îl obligă să devină mai precis. În locul întrebării generale — „funcționează transplantul fecal în colonul iritabil?” — cercetarea se mută spre întrebări mai fine: există un subtip microbiologic de colon iritabil care răspunde? Ce caracteristici ale donatorului contează? Este necesar engraftment-ul și cât trebuie să persiste? Contează dieta după transplant? Contează subtipul clinic? Sunt metaboliții microbieni mai importanți decât lista de specii? Există un biomarker care să prezică răspunsul?

Există și posibilitatea ca transplantul fecal să fie, pur și simplu, un instrument prea grosier. Dacă vor fi identificate microorganismele sau funcțiile microbiene cu adevărat relevante, intervențiile viitoare ar putea fi mult mai precise: consorții bacteriene definite, cu compoziție cunoscută și reproductibilă; produse bioterapeutice standardizate; administrarea directă a unor metaboliți microbieni; intervenții dietetice țintite pentru a modifica funcția ecosistemului; bacteriofagi care elimină selectiv anumite bacterii. Autorii meta-analizei din 2026 au propus și studii care combină dieta cu transplantul, pentru a testa dacă cele două acționează sinergic.

Acestea sunt direcții de cercetare, nu tratamente demonstrate pentru colonul iritabil. Ele ilustrează însă o idee importantă: a înțelege microbiomul nu înseamnă obligatoriu a-l transplanta. Drumul de la „microbiomul este important” la „această intervenție, la acest pacient, prin acest mecanism, produce acest beneficiu” este lung — iar REFIT2 este un pas necesar pe el.

2x GimnasticăAcvatică Premium

Un prim pas pentru un bebe mai puternic

De la 2 luni|Doar până pe 8 noiembrie|ABC Dorobanți

Sfaturi Healthwise

Dacă ai colon iritabil și întâlnești afirmația „colonul iritabil este cauzat de disbioză, deci trebuie refăcută flora intestinală”, merită să o desfaci în întrebări separate. A fost demonstrat că modificarea microbiotei este cauza simptomelor tale, sau doar că unele persoane cu colon iritabil au o microbiotă diferită? Intervenția propusă a fost testată în studii randomizate, cu grup de control? Cu ce a fost comparată? Ce s-a măsurat — compoziția microbiotei sau simptomele pacienților? Cât de mare a fost diferența față de placebo, nu doar câți oameni s-au simțit mai bine după tratament?

Când citești despre un tratament nou pentru colonul iritabil, caută mereu cifra din grupul de control. Un titlu care spune că „jumătate dintre pacienți s-au ameliorat” nu spune nimic dacă nu știi cât s-au ameliorat cei care nu au primit tratamentul. În colonul iritabil, o treime sau mai mult dintre pacienți se simt mai bine în grupurile placebo.

Dacă ți se propune un transplant fecal pentru colonul iritabil, este rezonabil să întrebi dacă intervenția se face în cadrul unui studiu clinic aprobat, cu donatori testați conform protocoalelor internaționale și cu monitorizare medicală. În afara cercetării, ghidurile gastroenterologice actuale nu recomandă această procedură pentru colonul iritabil. Iar transplantul fecal făcut acasă, cu material de la o rudă sau un prieten, expune la riscuri infecțioase reale, fără un beneficiu demonstrat.

Privește colonul iritabil ca pe o tulburare cu mai multe mecanisme și pe termen lung, nu ca pe o problemă care așteaptă o singură soluție radicală. Abordările cu cele mai bune dovezi — ajustarea alimentației cu ajutorul unui specialist, fibrele potrivite, terapiile orientate pe axa intestin–creier și tratamentele alese de medic în funcție de subtip — acționează treptat, iar combinația potrivită diferă de la o persoană la alta.

Evită reacțiile impulsive la simptome sau la titluri. Testele comerciale de microbiom, dietele foarte restrictive urmate fără îndrumare și cumpărarea în serie de suplimente pentru „refacerea florei” pot consuma bani, timp și energie fără să schimbe evoluția. Dacă apar semne care nu se potrivesc tabloului obișnuit — sânge în scaun, scădere în greutate neexplicată, anemie, febră, simptome care te trezesc din somn sau debut după 50 de ani — discută cu medicul înainte de orice altă intervenție.

Concluzie Healthwise

Microbiomul intestinal interacționează permanent cu alimentația, cu peretele intestinal, cu sistemul imun, cu metabolismul și cu sistemul nervos, iar la persoanele cu colon iritabil acest ecosistem este adesea diferit. De aici a apărut, aproape inevitabil, ideea că îl putem înlocui cu unul sănătos. REFIT2, primul studiu de fază 3 care a testat transplantul fecal în colonul iritabil, arată că, pentru o singură administrare rectală de la donatori sănătoși, această idee nu a trecut testul: 40% dintre pacienți s-au ameliorat după microbiota donatorului, 38% după propria microbiotă. Rezultatul nu spune că microbiota nu contează și nici că orice formă viitoare de transplant este inutilă; spune că mecanismul și tratamentul nu sunt același lucru, că poți modifica un ecosistem fără să modifici simptomele și că o ipoteză biologic elegantă poate produce un studiu clinic negativ. Un studiu negativ bine făcut nu este un eșec al științei, ci știința care funcționează: ne lasă cu o întrebare mai bună decât cea de la început — nu dacă microbiomul contează în colonul iritabil, ci ce parte a lui contează, la ce pacient, prin ce mecanism și ce trebuie schimbat pentru ca pacientul să fie efectiv mai bine.

Referințe științifice

University Hospital of North Norway. Donor Versus Autologous Fecal Microbiota Transplantation for Irritable Bowel Syndrome: a Double Blind, Placebo-Controlled, Randomized Trial (REFIT2). ClinicalTrials.gov. NCT04691544.

Susține descrierea designului REFIT2 — studiu de fază 3, randomizat, dublu-orb, cu transplant autolog drept placebo — și ipoteza testată.

Aumpan N, Watanabe J, Yuan Y, Kanno T, Leontiadis GI, Chan FKL, Moayyedi P. Fecal Microbiota Transplantation for Symptom Improvement in Patients With Irritable Bowel Syndrome: Systematic Review and Meta-Analysis of Randomized Controlled Trials. Gastroenterology. 2026 (publicat online 19 mai 2026). doi:10.1053/j.gastro.2026.04.039

Susține datele despre cele 13 studii randomizate cu 693 de pacienți, certitudinea foarte scăzută a dovezilor, semnalele din subgrupuri și recomandările pentru studiile viitoare.

Johnsen PH, Hilpüsch F, Cavanagh JP, Leikanger IS, Kolstad C, Valle PC, Goll R. Faecal microbiota transplantation versus placebo for moderate-to-severe irritable bowel syndrome: a double-blind, randomised, placebo-controlled, parallel-group, single-centre trial. Lancet Gastroenterol Hepatol. 2018;3(1):17-24. doi:10.1016/S2468-1253(17)30338-2

Susține descrierea studiului pilot pozitiv, cu administrare prin colonoscopie, care a precedat REFIT2.

Aroniadis OC, Brandt LJ, Oneto C, Feuerstadt P, Sherman A, Wolkoff AW, et al. Faecal microbiota transplantation for diarrhoea-predominant irritable bowel syndrome: a double-blind, randomised, placebo-controlled trial. Lancet Gastroenterol Hepatol. 2019;4(9):675-685. doi:10.1016/S2468-1253(19)30198-0

Susține afirmația că transplantul fecal cu capsule orale nu a ameliorat simptomele față de placebo în colonul iritabil cu diaree predominantă.

Hartikainen AK, Jalanka J, Lahtinen P, Ponsero AJ, Mertsalmi T, Finnegan L, et al. Fecal microbiota transplantation influences microbiota without connection to symptom relief in irritable bowel syndrome patients. npj Biofilms Microbiomes. 2024;10(1):73. doi:10.1038/s41522-024-00549-x

Susține secțiunea despre engraftment: modificarea durabilă a microbiotei după transplant nu s-a asociat cu ameliorarea simptomelor, iar implantarea tulpinilor donatorului a depins de microbiota inițială a pacientului.

Peery AF, Kelly CR, Kao D, Vaughn BP, Lebwohl B, Singh S, Imdad A, Altayar O. AGA Clinical Practice Guideline on Fecal Microbiota-Based Therapies for Select Gastrointestinal Diseases. Gastroenterology. 2024;166(3):409-434. doi:10.1053/j.gastro.2024.01.008

Susține afirmațiile despre indicația stabilită în infecția recurentă cu C. difficile și despre recomandarea împotriva transplantului fecal în colonul iritabil în afara studiilor clinice.

Cammarota G, Ianiro G, Tilg H, Rajilić-Stojanović M, Kump P, Satokari R, et al. European consensus conference on faecal microbiota transplantation in clinical practice. Gut. 2017;66(4):569-580. doi:10.1136/gutjnl-2016-313017

Susține descrierea selecției și a screeningului donatorilor pentru transplantul fecal.

Oka P, Parr H, Barberio B, Black CJ, Savarino EV, Ford AC. Global prevalence of irritable bowel syndrome according to Rome III or IV criteria: a systematic review and meta-analysis. Lancet Gastroenterol Hepatol. 2020;5(10):908-917. doi:10.1016/S2468-1253(20)30217-X

Susține datele despre prevalența colonului iritabil după criteriile Roma III și Roma IV.

Ott SJ, Waetzig GH, Rehman A, Moltzau-Anderson J, Bharti R, Grasis JA, et al. Efficacy of Sterile Fecal Filtrate Transfer for Treating Patients With Clostridium difficile Infection. Gastroenterology. 2017;152(4):799-811.e7. doi:10.1053/j.gastro.2016.11.010

Susține afirmația că un filtrat fecal steril, fără bacterii vii, a prevenit recurențele de C. difficile la cinci pacienți.