Obezitatea la copii și adolescenți: ce recomandă primele ghiduri OMS de tratament

Obezitatea la copii este definită de Organizația Mondială a Sănătății ca boală cronică, complexă, produsă de interacțiunea dintre gene, mediu obezogen și factori psihosociali, iar primele ghiduri OMS dedicate tratamentului ei, publicate pe 7 octombrie 2026, o tratează ca atare. Pentru obezitatea la copii sub 10 ani, OMS recomandă intervenții structurate asupra alimentației, mișcării și comportamentului, conduse de profesioniști și cu implicarea părinților, și nu recomandă medicamente, chirurgie bariatrică sau dispozitive de slăbit. Pentru adolescenții între 10 și 19 ani, medicamentele aprobate pot fi luate în calcul numai după ce un program multimodal supravegheat nu a dat rezultatele urmărite, iar chirurgia doar în condiții stricte, pentru obezitate severă. Concluzia practică este că stilul de viață nu mai este un sfat general dat din ușă, ci tratamentul medical de primă linie, construit, dozat și urmărit ca orice alt tratament.

Cele două documente, unul pentru copiii între 29 de zile și 9 ani, celălalt pentru adolescenții între 10 și 19 ani, au fost elaborate prin procese separate, cu grupuri de experți distincte, pentru că un copil de șase ani și un adolescent de cincisprezece ani diferă prin aproape tot ce contează în tratament: rolul părinților, maturizarea corpului, autonomia deciziilor, riscul de tulburări de alimentație și siguranța medicamentelor în perioada de creștere. Fiecare ghid are peste 120 de pagini și se sprijină pe revizuiri sistematice comandate special, majoritatea realizate în rețeaua Cochrane.

Contextul care a făcut necesare aceste ghiduri este numeric. Potrivit OMS, în 2024 trăiau cu obezitate aproximativ 170 de milioane de copii și adolescenți între 5 și 19 ani, dintre care circa 70 de milioane aveau între 5 și 9 ani și circa 100 de milioane între 10 și 19 ani. Prevalența în această grupă de vârstă s-a cvadruplat față de 1990, de la 2% la 8%. În același interval, au apărut medicamente noi pentru obezitate, inclusiv agoniștii de receptor GLP-1, iar prescrierea lor la tineri a crescut abrupt, mai repede decât dovezile despre siguranța pe termen lung.

În Europa, cea mai solidă imagine a obezității la copii vine din Inițiativa europeană OMS de supraveghere a obezității la copii (COSI), care nu se bazează pe greutăți declarate de părinți, ci pe măsurători făcute direct în școli, cu cântare și taliometre calibrate, după un protocol comun. În runda a cincea a inițiativei, desfășurată între 2018 și 2020 în 33 de țări și cu aproape 411.000 de copii între 7 și 9 ani, 29% dintre copii aveau supraponderalitate, inclusiv obezitate, adică aproximativ unul din trei. Prevalența a fost de 31% la băieți și de 28% la fete. Țările mediteraneene, precum Grecia, Italia, Portugalia și Spania, care raportaseră inițial cele mai ridicate valori, au înregistrat scăderi de 5–10 puncte procentuale, dar au rămas la niveluri înalte, ceea ce arată că tendința poate fi influențată, dar nu se inversează rapid.

România participă la COSI, inclusiv la runda a șasea (2022–2024), cu eșantioane de câteva mii de copii între 6 și 9 ani măsurați direct. Datele naționale sunt completate de evaluarea de sănătate prin examinare EHES din 2022–2023, care a inclus copii și adolescenți între 5 și 19 ani, și de studiul HBSC, în care adolescenții între 11 și 15 ani își declară singuri greutatea și înălțimea. Diferența dintre aceste tipuri de surse nu este un detaliu tehnic: ea explică de ce cifrele despre obezitatea copiilor care circulă public pot diferi considerabil de la un raport la altul.

Confuzia publică în jurul obezității la copii vine din două direcții opuse. Pe de o parte, obezitatea copilului este încă privită ca o chestiune de voință sau de „educație de acasă”, ceea ce mută vina pe familie și amână tratamentul. Pe de altă parte, succesul mediatic al medicamentelor de slăbit creează impresia că există o soluție farmacologică simplă și pentru copii. Ghidurile OMS se poziționează între aceste extreme: obezitatea este o boală care merită tratament, dar tratamentul de bază al copilului este unul care schimbă mediul, rutina și relațiile din jurul lui, nu doar chimia corpului.

Noile ghiduri OMS pentru obezitatea la copii, în șapte idei

1. Obezitatea copilului este o boală cronică, nu o slăbiciune de caracter și nici o greșeală a părinților.
2. Kilogramele în plus apar din amestecul de gene, mediu, somn, stres și obiceiuri, nu dintr-o singură cauză.
3. Pentru copiii sub 10 ani, tratamentul înseamnă alimentație, mișcare și schimbarea obiceiurilor, făcute împreună cu întreaga familie.
4. Medicamentele, operațiile și dispozitivele de slăbit nu se folosesc la copiii sub 10 ani, pentru că lipsesc dovezile de siguranță.
5. La adolescenți, medicamentele se discută doar după un program supravegheat care nu a mers, iar operația doar în cazuri foarte grave.
6. Rezultatele pe greutate sunt modeste, dar tratamentul urmărește și starea de bine, somnul, încrederea în sine și sănătatea viitoare.
7. Primul pas este o discuție cu medicul de familie sau cu pediatrul, care evaluează copilul complet, nu doar cântarul.

Obezitatea la copii ca boală cronică: definiția OMS și pragurile pe vârstă

Clasificarea internațională a bolilor, ediția a 11-a (ICD-11), descrie obezitatea drept „o boală cronică complexă, definită prin adipozitate excesivă care poate afecta sănătatea”. Definiția are două consecințe importante. Prima este că miza nu este greutatea în sine, ci excesul de țesut adipos și efectele lui asupra organismului. A doua este că obezitatea este considerată, în majoritatea cazurilor, o boală multifactorială, produsă de mediul obezogen, de factori psihosociali și de variante genetice; doar la un subgrup de pacienți poate fi identificată o cauză unică, precum un medicament, o boală endocrină, imobilizarea prelungită sau un sindrom genetic.

La copil, diagnosticul nu folosește pragurile adultului. Un adult cu indice de masă corporală (IMC) peste 30 kg/m² are obezitate, indiferent de vârstă. La copil, compoziția corpului se schimbă continuu: un sugar are, fiziologic, mai multă grăsime decât un copil de cinci ani, iar pubertatea redistribuie din nou țesutul adipos, diferit la fete și la băieți. De aceea, OMS raportează măsurătorile copilului la curbele de creștere de referință, pe vârstă și sex, și exprimă abaterea în deviații standard (DS) față de mediană.

În practica de cabinet, aceste praguri se citesc pe graficele de creștere, unde medicul plasează copilul într-o anumită zonă a curbei. Ceea ce contează nu este doar poziția la un moment dat, ci traiectoria: un copil care urcă rapid de pe o curbă pe alta în doi-trei ani transmite un semnal diferit de un copil care s-a aflat constant în aceeași zonă, cu o creștere în înălțime armonioasă.

Cât de des persistă obezitatea copilului la vârsta adultă

Una dintre întrebările pe care părinții le pun cel mai des este dacă un copil cu obezitate „o să crească și o să i se ducă”. Cea mai citată meta-analiză pe această temă, publicată în 2016 de Simmonds și colaboratorii, a reunit studii de cohortă care au urmărit copii până la vârsta adultă. Concluzia a fost că un copil sau un adolescent cu obezitate are de aproximativ cinci ori mai multe șanse să aibă obezitate și ca adult, comparativ cu un copil fără obezitate. Aproximativ 55% dintre copiii cu obezitate o păstrează în adolescență, aproximativ 80% dintre adolescenții cu obezitate o păstrează la vârsta adultă, iar circa 70% au obezitate și după vârsta de 30 de ani.

Aceeași analiză aduce și o nuanță mai puțin cunoscută: majoritatea adulților cu obezitate nu au avut obezitate în copilărie. Cu alte cuvinte, obezitatea copilului prezice puternic obezitatea adultului la nivel individual, dar IMC-ul măsurat în copilărie nu este un instrument bun de screening pentru a identifica, la nivel de populație, cine va avea obezitate mai târziu. Observația se potrivește cu ce notează și ghidul OMS: evaluările de risc bazate doar pe măsurători antropometrice sau pe caracteristicile familiei au o acuratețe scăzută pentru screeningul larg.

Persistența nu privește doar greutatea. La unii copii și adolescenți cu obezitate apar încă din copilărie complicații care, în trecut, erau considerate boli ale adultului: diabetul de tip 2, ficatul gras asociat disfuncției metabolice, hipertensiunea arterială și apneea obstructivă în somn. Prezența lor schimbă ritmul urmăririi și poate justifica trimiterea timpurie la specialist, așa cum prevede ghidul.

De ce a contat schimbarea de limbaj: de la „chestiune de greutate” la boală

Încadrarea obezității ca boală cronică are efecte practice, nu doar terminologice. O boală cronică presupune evaluare, plan de tratament, urmărire în timp, acces la servicii și finanțare în sistemul de sănătate. Ghidul pentru copii insistă că obezitatea a fost adesea prezentată greșit ca o chestiune pur personală, iar politicile publice nu au reușit, în cea mai mare parte, să schimbe mediile care favorizează câștigul ponderal și nici să scoată vina de pe umerii copiilor și ai familiilor. Comisia OMS pentru Eliminarea Obezității la Copii, înființată în 2014, ceruse deja servicii de management al greutății pentru copii și adolescenți, bazate pe familie, cu mai multe componente (nutriție, mișcare, sprijin psihosocial) și oferite de echipe multiprofesionale instruite, ca parte a acoperirii universale cu servicii de sănătate. Noile ghiduri transformă acea cerere într-un cadru de recomandări clinice.

Ghidul descrie și ceea ce numește dizabilitate asociată obezității: limitări fizice produse de excesul ponderal, simptome ale bolilor asociate, anxietate sau depresie, care, combinate cu stigmatizarea, discriminarea și accesul redus la îngrijire, reduc participarea copilului la viața de zi cu zi. Relația funcționează în ambele sensuri, pentru că și dizabilitatea preexistentă crește riscul de obezitate, prin mobilitate redusă, dificultăți de comunicare și bariere în accesul la activități. Această perspectivă explică de ce rezultatele urmărite de OMS nu se limitează la IMC.

De la indicele lui Quetelet la ICD-11: cum a ajuns obezitatea copilului să fie definită ca boală

Instrumentul cu care se măsoară astăzi obezitatea are o istorie de aproape două secole. În anii 1830, astronomul și statisticianul belgian Adolphe Quetelet a propus raportul dintre greutate și pătratul înălțimii ca mijloc de a descrie „omul mediu” al unei populații. Quetelet nu urmărea diagnosticul unei boli, ci o descriere statistică a proporțiilor corpului. După mai bine de un secol, în 1972, fiziologul american Ancel Keys a comparat mai mulți indici de greutate relativă și a arătat că formula lui Quetelet se corelează cel mai bine cu grăsimea corporală măsurată; tot el a numit-o „body mass index”, adică indicele de masă corporală.

Pentru copii, aplicarea indicelui a cerut un pas suplimentar: curbe de referință care să arate cum crește un copil sănătos. Între 1997 și 2003, OMS a desfășurat Studiul multicentric de referință pentru creștere în șase țări (Brazilia, Ghana, India, Norvegia, Oman și Statele Unite), cu copii alăptați, din familii care le puteau asigura condiții bune de creștere. Din acest studiu au rezultat Standardele OMS de creștere pentru copiii între 0 și 5 ani, publicate în 2006, urmate în 2007 de referința OMS pentru copiii și adolescenții între 5 și 19 ani. Pe aceste curbe se citesc astăzi pragurile de +2 și +3 deviații standard din ghid.

Etapa instituțională a urmat în ultimul deceniu. Comisia OMS pentru Eliminarea Obezității la Copii și-a publicat raportul în 2016, iar recomandările ei au fost aprobate de Adunarea Mondială a Sănătății în 2017. ICD-11, cu definiția obezității ca boală cronică complexă, a fost adoptată în mai 2019 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2022. Ghidurile din 2026 încheie acest drum: la aproape două secole după formula lui Quetelet, există pentru prima dată recomandări globale de tratament pentru copiii și adolescenții cu obezitate.

Cum se instalează obezitatea la copil: gene, mediu obezogen și perioade critice de dezvoltare

Mecanismul de bază al obezității este un dezechilibru prelungit între energia primită și cea consumată, dar această formulare spune puțin despre motivul pentru care dezechilibrul apare și se menține. La copil, reglarea apetitului, a sațietății și a depozitării energiei este controlată de hipotalamus, care integrează semnale hormonale din țesutul adipos (leptina), din tubul digestiv (grelina, hormonii incretinici precum GLP-1) și din pancreas (insulina). Aceste semnale sunt modulate de somn, stres, ritmul meselor, compoziția alimentelor și de mediul în care copilul trăiește. Când oricare dintre aceste componente este perturbată cronic, sistemul de reglare tinde să apere o greutate tot mai mare.

Perioadele critice: de ce kilogramele câștigate în copilărie se comportă diferit

Țesutul adipos al copilului nu este o versiune mică a celui de adult. Un studiu publicat în 2008 în revista Nature de Spalding și colaboratorii a folosit o metodă neobișnuită pentru a afla cât trăiesc celulele grase: carbonul-14 eliberat în atmosferă de testele nucleare din anii 1950–1960 și încorporat în ADN-ul celulelor la momentul formării lor. Rezultatele au arătat că numărul de adipocite se stabilește în copilărie și adolescență și rămâne aproape constant la vârsta adultă, atât la persoanele slabe, cât și la cele cu obezitate. Aproximativ 10% dintre adipocite se înlocuiesc în fiecare an, dar numărul total se menține. La adult, slăbitul micșorează adipocitele, fără să le reducă numărul.

O a doua fereastră a fost descrisă încă din 1984 de cercetătoarea franceză Marie-Françoise Rolland-Cachera. După o creștere rapidă în primul an de viață, IMC-ul scade fiziologic și atinge un minim în jurul vârstei de 5–6 ani, după care începe din nou să urce. Acest moment a fost numit „rebound-ul adipozității”. Copiii la care creșterea reîncepe mai devreme decât de obicei au, în medie, o adipozitate mai mare mai târziu în copilărie și la vârsta adultă. Rebound-ul timpuriu nu este o boală, ci un semnal de traiectorie, vizibil doar dacă IMC-ul copilului este urmărit în timp pe curbe.

A treia fereastră este pubertatea. În această perioadă apare o rezistență la insulină fiziologică și tranzitorie, legată de hormonul de creștere și de hormonii sexuali, iar grăsimea se redistribuie diferit la fete și la băieți. Suprapusă peste obezitate, această rezistență fiziologică poate grăbi apariția tulburărilor metabolice, motiv pentru care adolescența este o etapă în care urmărirea medicală are o valoare deosebită.

Componenta genetică: multe gene, fiecare cu efect mic

Fondul genetic al obezității din copilărie a fost descris în detaliu în anexele ghidului. Cercetările au identificat peste o sută de regiuni genetice asociate constant cu obezitatea la copii, concentrate în principal în 12–15 gene-cheie. Cea mai studiată este gena FTO, în special varianta rs9939609, asociată cu creșteri modeste ale IMC și confirmată în populații din Europa, Asia și America. Alte gene implicate, precum MC4R, TMEM18, SEC16B, ADCY3, BDNF și NEGR1, participă la reglarea apetitului și a echilibrului energetic. Multe dintre aceste variante sunt asociate și cu obezitatea la adult, ceea ce sugerează că influențele moștenite asupra compoziției corporale rămân relativ stabile pe parcursul vieții.

Concluzia ghidului este că obezitatea copilului este, în majoritatea cazurilor, poligenică: rezultă din efectele mici ale multor gene, care interacționează cu mediul. Scorurile de risc genetic și interacțiunile dintre gene nu au produs, până acum, rezultate concludente pentru practica clinică. Formele monogenice severe, precum unele deficiențe ale căii leptină–melanocortină, există, dar sunt rare; ele se suspectează de obicei atunci când obezitatea debutează foarte devreme și este însoțită de foame extremă, iar evaluarea lor revine specialistului.

Epigenetica: când mediul timpuriu schimbă modul în care sunt citite genele

Factorii de mediu din primii ani, și chiar din perioada intrauterină, pot modifica expresia genelor fără a schimba secvența ADN. Cel mai studiat mecanism este metilarea ADN-ului, evaluată de obicei în sânge sau în sângele din cordonul ombilical; unele studii au asociat anumite situsuri de metilare cu riscul ulterior de obezitate. MicroARN-urile circulante au și ele profiluri modificate la copiii cu obezitate, dar rezultatele sunt inconsecvente, din cauza diferențelor de metodă. Ghidul recunoaște explicit că rămân lacune mari, mai ales în privința felului în care substanțele chimice care perturbă sistemul endocrin influențează aceste mecanisme. Din acest motiv, istoricul familial cerut la evaluare include obezitatea părinților, diabetul de tip 2 în familie și diabetul gestațional al mamei în timpul sarcinii.

Mediul obezogen: alimentație, marketing, ecrane și somn

Ghidul pentru copii nu ocolește ceea ce literatura de sănătate publică numește determinanți comerciali ai sănătății. Transformările economice și tehnologice au mutat alimentația de la sisteme locale și de subzistență la producția comercială, cu creșterea consumului de calorii, zaharuri, produse ultraprocesate și alimente de origine animală, și cu reducerea timpului de gătit și a consumului de alimente proaspete și bogate în fibre. Marketingul alimentelor și băuturilor nesănătoase către copii și promovarea stilului de viață sedentar influențează direct alegerile familiilor, iar OMS susține restricții de marketing pentru alimentele adresate copiilor și pentru substituenții laptelui matern.

Mișcarea s-a redus în paralel. În 2024, 80% dintre adolescenți nu atingeau nivelul de activitate fizică recomandat de OMS, iar timpul crescut petrecut în fața ecranelor a contribuit atât la sedentarism, cât și la creșterea dificultăților de sănătate mintală, ambele legate de obezitate. Somnul este a treia piesă: deși ghidul nu a găsit studii randomizate despre somn la copiii cu obezitate, o analiză secundară a observat că ora de culcare mai devreme, cu 15 minute sau înainte de ora 21:00, s-a asociat cu valori mai mici ale scorului z al IMC.

Sănătatea mintală: o relație în ambele sensuri

Anexa despre sănătatea mintală descrie o relație bidirecțională. Anxietatea, depresia, stima de sine scăzută și dificultățile de reglare emoțională pot duce la mâncat dezordonat, inactivitate, tulburări de somn și retragere socială, toate factori care cresc riscul de obezitate. În sens invers, copiii cu obezitate sunt expuși stigmatizării, bullying-ului și excluderii, care le afectează starea emoțională. OMS cere ca această legătură să fie luată în considerare foarte devreme și la fiecare etapă a îngrijirii, inclusiv la copiii mici, pentru că primii ani modelează imaginea de sine, comportamentul alimentar și strategiile de adaptare la stres.

Ghidul notează și diferențe între fete și băieți. Fetele pot fi mai afectate de felul în care corpul lor este perceput de ceilalți, cu risc de îngrijorare intensă legată de greutate, tulburări de alimentație sau evitarea activității fizice. Băieții pot vorbi mai rar despre ce simt și pot cere mai rar ajutor, chiar atunci când suferă emoțional sau social din cauza greutății. De aici recomandarea unei abordări sensibile la gen, cu limbaj respectuos și activități în care fiecare copil se simte în siguranță.

Medicamentele care pot crește greutatea copilului

Un aspect practic, ușor de trecut cu vederea, este rolul tratamentelor pentru alte boli. Ghidul cere medicilor să cunoască efectul de creștere în greutate al unor clase de medicamente și să întrebe de fiecare dată despre tratamentele de lungă durată, în special despre corticosteroizi.

Prezența unui astfel de tratament nu înseamnă că medicamentul trebuie oprit. Ghidul a formulat o întrebare-cheie separată despre înlocuirea medicamentelor care cresc greutatea cu alternative, dar decizia aparține medicului care a prescris tratamentul, după cântărirea beneficiului pentru boala de bază. Oprirea bruscă a corticosteroizilor sau a medicamentelor psihiatrice poate fi periculoasă.

Granița dintre greutate crescută și boală: ce urmărește evaluarea clinică inițială

Toate recomandările de tratament din ghid pornesc de la o evaluare clinică inițială detaliată, pentru că natura intervenției se decide pe baza ei. OMS cere ca această evaluare să depășească măsurarea greutății și înălțimii și să includă istoricul familial și medical, factorii psihosociali și comportamentali, examenul clinic complet și, acolo unde este cazul, analize de laborator. Ghidul menționează inclusiv condițiile materiale: cabinetul trebuie să aibă spațiu adecvat și echipament potrivit, precum o masă de examinare, scaune adaptate și manșete de tensiune de dimensiuni corecte, pentru că o manșetă prea mică dă valori fals crescute.

Câteva semne clinice au valoare specială. Acanthosis nigricans, adică zonele de piele închisă la culoare și catifelată pe ceafă, la axile sau în pliuri, este un semn de rezistență la insulină. Fața rotunjită („în lună plină”) și acumularea centrală a grăsimii pot sugera o tulburare hormonală, precum excesul de cortizol. O tensiune arterială crescută la un copil nu este o banalitate și cere urmărire. În aceste situații, ghidul recomandă trimiterea pentru evaluări suplimentare.

Când copilul trebuie trimis la specialist

Ghidul descrie criteriile de trimitere către îngrijirea specializată, care poate include endocrinologul pediatru, dieteticianul sau nutriționistul clinician, pediatrul cu competență în obezitate, psihologul sau alți membri ai unei echipe multidisciplinare. Trimiterea se ia în calcul când eforturile inițiale, precum schimbarea alimentației și creșterea activității fizice, nu aduc progres, când copilul are deja boli asociate obezității care cer îngrijire avansată, sau când cauza pare complexă și depășește factorii de stil de viață.

Ghidul acordă atenție și felului în care se face trimiterea. Familia trebuie să afle de ce copilul este trimis mai departe, ce se va întâmpla la consult și cum îl va sprijini echipa, iar trimiterea scrisă trebuie să conțină istoricul medical, motivul și intervențiile încercate până atunci. Formularea are un motiv: o trimitere percepută ca pedeapsă sau ca semn că „nu s-a mai putut face nimic” poate duce la abandonarea îngrijirii.

Cât de des se face urmărirea

Nu există un interval ideal de control valabil pentru toți copiii cu obezitate. Frecvența vizitelor se stabilește în funcție de starea clinică generală, de bolile asociate, de tratamentele urmate și de vulnerabilitatea socială a familiei. Copiii cu nevoi complexe, de exemplu cu mai multe boli cronice, întârzieri de dezvoltare sau situații sociale dificile, au nevoie de o urmărire coordonată și individualizată. Ghidul sugerează și forme flexibile de comunicare, precum apeluri telefonice sau mementouri digitale, utile mai ales familiilor din zone izolate.

Cum au fost construite ghidurile OMS pentru obezitatea la copii

Ghidul pentru copii a fost elaborat după manualul OMS pentru dezvoltarea ghidurilor, cu metodologie Cochrane și GRADE. Grupul de elaborare a ghidului s-a reunit de opt ori, între 28 aprilie 2021 și 4 februarie 2025, iar lista inițială de întrebări și rezultate urmărite a fost supusă consultării publice înainte de a fi aprobată. Ghidul a formulat 11 întrebări-cheie: alimentația, activitatea fizică, sedentarismul, somnul, intervențiile comportamentale, intervențiile digitale, medicamentele, înlocuirea medicamentelor care cresc greutatea, chirurgia bariatrică, dispozitivele de slăbit și intervențiile multimodale. Opt întrebări de context au acoperit genetica, evaluarea inițială, urmărirea, trimiterea, diferențele de sex și gen, dizabilitatea, sănătatea mintală și competențele profesioniștilor.

O alegere metodologică importantă privește rezultatele considerate critice pentru decizie. Pe lângă reducerea sau stabilizarea IMC și a greutății, lista include starea de bine fizică (mobilitate, autoîngrijire, relații cu ceilalți, participare), starea de bine psihică (anxietate, stres, depresie, izolare, stimă de sine, imagine corporală, ideație suicidară, tulburări de alimentație), activitatea fizică, calitatea vieții, tensiunea arterială, distribuția grăsimii, efectele adverse, bolile asociate și dizabilitatea asociată obezității. Insulinemia, rezistența la insulină, glicemia, lipidele, leptina și adiponectina au fost considerate rezultate importante, dar nu critice.

Recomandare puternică, recomandare condiționată: ce înseamnă

În sistemul OMS, o recomandare puternică înseamnă că experții sunt încrezători că beneficiile depășesc efectele nedorite, că majoritatea oamenilor ar alege intervenția și că ea poate fi adoptată ca politică publică sau ca indicator de calitate. O recomandare condiționată înseamnă că echilibrul dintre beneficii și riscuri este mai puțin sigur, că mulți oameni ar alege intervenția, dar și mulți nu, iar decizia trebuie luată individual, în funcție de valorile și preferințele familiei.

Alimentația ca tratament medical în obezitatea la copii

Prima recomandare a ghidului privește alimentația: OMS recomandă o intervenție alimentară structurată ca parte a managementului integrat al copiilor cu obezitate mai mari de 2 ani. Intervenția trebuie să țină cont de vârstă, sex, starea de sănătate, preferințele alimentare și frecvența meselor, educația nutrițională și contextul cultural, să fie condusă și supravegheată de profesioniști cu cunoștințe de nutriție și să implice părinții sau îngrijitorii.

Cuvântul „structurată” face diferența față de sfatul general „să mănânce mai sănătos”. O intervenție structurată are un plan, obiective, un profesionist responsabil, o modalitate de urmărire și o familie implicată în aplicarea lui. Ghidul notează că copiii și părinții preferă intervenții accesibile ca preț și ușor de aplicat, cu un plan de mese clar, activități practice și abordări distractive, și că acceptabilitatea crește când planul este adaptat vârstei și obiceiurilor culturale ale familiei.

Ce au arătat studiile despre tipurile de dietă

Revizuirea Cochrane comandată de OMS a comparat mai multe tipuri de intervenții alimentare. Rezultatele sunt modeste și, în cea mai mare parte, incerte.

Alte revizuiri citate în ghid completează imaginea. O meta-analiză care a inclus 125 de studii la participanți între 2 și 18 ani a găsit un gradient în funcție de ținta energetică: dietele cu aport energetic foarte scăzut s-au asociat cu o reducere a IMC de 4,40 kg/m², în timp ce intervențiile alimentare fără o țintă energetică precizată s-au asociat cu o creștere a IMC de 0,17 kg/m². O revizuire Cochrane despre aportul de grăsimi a găsit că limitarea grăsimilor totale la cel mult 30% din energie poate reduce puțin IMC-ul, colesterolul total și LDL-colesterolul. O analiză care a comparat diete hiperproteice sau bogate în grăsimi cu diete standard, cu același număr de calorii, nu a găsit diferențe de IMC, sugerând că statusul ponderal se poate îmbunătăți indiferent de distribuția macronutrienților, atâta timp cât aportul energetic total este redus.

Ghidul atrage atenția că dietele restrictive au propriile întrebări nerezolvate. Printre lacunele de cercetare menționate explicit se află riscul de efecte adverse grave al dietelor cu foarte puține calorii, al dietei cetogene și al alimentației restricționate în timp (de tip post intermitent) la copiii peste 2 ani, precum și efectul dietelor restrictive, al celor care modifică un singur macronutrient sau al alimentației monotone asupra creșterii, a stării de bine fizice și psihice, a metabolismului lipidic și a riscului cardiovascular.

Microbiomul și nutriția personalizată: ce nu funcționează încă

Ghidul a analizat și două direcții intens promovate în ultimii ani. O revizuire Cochrane din 2025, cu 17 studii randomizate și 838 de participanți, a evaluat prebiotice, probiotice, simbiotice, acizi grași cu lanț scurt și transplantul de microbiotă fecală la copii și adolescenți cu obezitate. Concluzia a fost un efect mic sau absent asupra rezultatelor legate de obezitate. Nutriția personalizată, care adaptează alimentația după genetică, ritmuri circadiene sau caracteristici psihosociale, a fost evaluată într-o altă revizuire Cochrane din 2025, care a găsit doar trei studii relevante, cu 105 participanți; efectul asupra greutății sau a IMC-ului a rămas incert.

Cum arată, concret, o alimentație sănătoasă în viziunea OMS

Ghidul nu propune o dietă anume, ci reafirmă principiile OMS și FAO: alimentația sănătoasă trebuie să fie adecvată, echilibrată, moderată și diversificată, iar compoziția ei exactă variază în funcție de vârstă, sex, nivelul de activitate, contextul cultural și alimentele disponibile local. Elementele-cheie sunt alăptarea în primii doi ani, cu alăptare exclusivă în primele șase luni, combinarea mai multor tipuri de alimente și evitarea alimentației monotone, consumul zilnic de fructe, legume și leguminoase, moderarea grăsimilor și limitarea sării și a zahărului.

Ghidul cere și o evaluare a riscului de tulburări de alimentație înainte de orice intervenție alimentară, realizată de profesioniști care comunică empatic, fără stigmatizare, motivațional și adaptat culturii familiei. Recunoaște, totodată, o barieră pe care multe recomandări o ignoră: constrângerile financiare pot împiedica familiile să cumpere alimente sănătoase, iar comunitățile cu venituri mici se confruntă mai des cu insecuritate alimentară. Nu au fost găsite studii despre raportul cost-eficiență al intervențiilor alimentare la copii.

Mișcarea, somnul și ecranele în tratamentul obezității la copii

A doua recomandare puternică privește activitatea fizică: OMS recomandă un plan structurat de activitate fizică, adaptat vârstei, sexului, stării de sănătate, contextului cultural și intereselor, valorilor și preferințelor copilului, care să includă părinții sau îngrijitorii. Planul trebuie discutat și stabilit împreună cu copilul și familia, nu impus.

Revizuirea comandată de OMS pentru copiii sub 10 ani a găsit doar patru studii randomizate, cu 517 participanți, a căror vârstă medie a fost între 8,9 și 9,9 ani. În două studii, cu 118 participanți, activitatea fizică a redus IMC-ul cu 1,52 kg/m² în medie, iar efectul asupra greutății a fost o scădere medie de 0,86 kg, cu un interval de încredere care include și lipsa efectului. Dovezile au avut certitudine foarte scăzută, iar pentru IMC, greutate, grăsime corporală, calitatea vieții și starea psihică, ghidul nu a putut identifica un efect clar comparativ cu lipsa intervenției. Antrenamentul combinat, de intensitate mai mare, a părut să aducă beneficii mici pentru procentul de grăsime și glicemie, fără creșterea efectelor adverse.

Recomandarea a rămas totuși puternică. Explicația ghidului: beneficiile activității fizice sunt clare pentru toate vârstele și stările de sănătate, chiar dacă efectul pe greutate este mic, iar efectele adverse sunt neglijabile. Activitatea fizică susține dezvoltarea oaselor și a scheletului, sănătatea cardiometabolică, abilitățile cognitive și motorii și reduce riscul de boli cronice mai târziu. O meta-analiză citată în ghid a găsit și o asociere pozitivă cu structura creierului, funcția cognitivă și performanța școlară.

Ghidul pune accent pe forma activității, nu doar pe cantitate. Activitățile distractive, informale și necompetitive sunt mai acceptabile pentru mulți copii cu obezitate, iar integrarea mișcării într-o rutină zilnică, alături de școală, drumul până acolo, întâlnirile cu prietenii și timpul liber, crește șansa ca ea să fie menținută. Programul trebuie adaptat fetelor, copiilor expuși excluderii sau discriminării și copiilor cu dizabilități, care pot avea nevoie de atenție personalizată în funcție de limitările lor.

Somnul și sedentarismul: puține date, dar o direcție clară

Pentru somn și sedentarism, ghidul nu a găsit studii randomizate sau de cohortă prospective la copiii cu obezitate. Singurul semnal provine dintr-o analiză secundară, în care culcarea mai devreme s-a asociat cu un scor z al IMC mai mic. Lipsa dovezilor nu înseamnă lipsa importanței: ghidul include somnul și sedentarismul ca componente ale intervențiilor multimodale și le trece printre prioritățile de cercetare.

Recomandările de durată a somnului pentru copii provin în principal dintr-un consens al Academiei Americane de Medicină a Somnului, publicat în 2016 și susținut de Academia Americană de Pediatrie. Valorile se referă la totalul de ore dormite în 24 de ore, inclusiv somnul de zi la copiii mici.

Legătura dintre somn și greutate a fost evaluată într-o meta-analiză a studiilor prospective publicată în 2018 de Miller și colaboratorii, care a inclus sugari, copii și adolescenți urmăriți în timp. Copiii care dormeau mai puțin decât recomandarea pentru vârsta lor au avut un risc de supraponderalitate sau obezitate cu aproximativ 58% mai mare. Mecanismele propuse sunt mai multe: somnul scurt modifică echilibrul dintre leptină și grelină, hormonii care semnalează sațietatea și foamea, prelungește timpul petrecut treaz, cu mai multe ocazii de a mânca, mai ales seara, și produce oboseală care reduce mișcarea a doua zi. La adolescenți, ritmul circadian decalat fiziologic spre ore mai târzii intră în conflict cu programul școlar, ceea ce explică de ce somnul insuficient este atât de frecvent la această vârstă.

Pentru ecrane, ghidul face o distincție utilă. Jocurile video active, aplicațiile de exerciții sau pedometrele pot susține mișcarea la copiii peste 2 ani, dar timpul recreativ petrecut în fața ecranelor (televizor, jocuri video, calculator, telefon) de peste două ore pe zi se asociază cu efecte nefavorabile, precum depresia și o calitate mai scăzută a vieții. Ghidul citează ghidurile canadiene de mișcare pe 24 de ore pentru primii ani, care folosesc două ore ca maxim zilnic pentru timpul petrecut în fața ecranelor.

Intervențiile comportamentale: de ce părinții fac parte din tratament

A treia recomandare puternică privește intervențiile de schimbare a comportamentului. Tipul și durata lor trebuie alese în funcție de vârstă, sex, starea de sănătate, comportamentul alimentar, activitatea fizică, sedentarismul, contextul cultural, interesele și preferințele copilului și resursele părinților. Lista orientativă din ghid include terapia comportamentală, terapia cognitiv-comportamentală, terapia cognitivă, psihoterapia, automonitorizarea, stabilirea de obiective și întărirea pozitivă, controlul stimulilor, tehnicile de rezolvare a situațiilor dificile, tehnicile motivaționale, terapia cognitivă bazată pe mindfulness și tehnicile de reducere a stresului.

Revizuirea comandată de OMS este una dintre cele mai mari din tot ghidul: 125 de studii, cu 16.513 copii și adolescenți, din 29 de țări. Media de vârstă a fost de 11,12 ani, deci dovezile provin mai ales de la adolescenți, iar analiza pe subgrupuri nu a găsit diferențe între copii și adolescenți. Autorii au folosit o meta-analiză de rețea pe componente, care încearcă să separe efectul fiecărei tehnici dintr-un program.

Controlul stimulilor înseamnă, practic, modificarea mediului care declanșează comportamentul: ce alimente se află la vedere în bucătărie, unde se mănâncă, dacă televizorul este pornit la masă, ce gustări există în ghiozdan. Planificarea anticipată înseamnă stabilirea dinainte a meselor, a cumpărăturilor sau a momentelor de mișcare, în loc să fie lăsate la decizia de moment. Ambele tehnici mută efortul de pe autocontrolul copilului pe organizarea familiei.

Alte date din ghid merg în aceeași direcție. O revizuire asupra interviului motivațional a raportat beneficii mici până la medii pentru IMC, talie și procentul de grăsime. Șapte studii randomizate despre mindfulness, cu 335 de participanți între 8 și 19 ani, au sugerat beneficii pentru IMC, masa grasă, stres, anxietate și depresie, dar majoritatea aveau risc mare de eroare sistematică. Într-un studiu la copii între 4 și 8 ani, ședințele lunare de consiliere cu interviu motivațional, timp de 24 de luni, au redus IMC-ul cu 0,34 kg/m² în medie.

Ghidul precizează că trimiterea la servicii specializate poate fi necesară când există tulburări de sănătate mintală asociate sau când intervențiile nu duc la progres. Costurile diferă în funcție de locul de îngrijire, tipul intervenției și profesioniștii implicați, iar copiii din grupuri vulnerabile au acces mai redus la intervenții psihologice. Nu au fost găsite studii de cost-eficiență.

Aplicații, jocuri active și pedometre: recomandarea condiționată pentru tehnologia digitală

Singura recomandare condiționată din ghidul pentru copii privește tehnologia: OMS sugerează o intervenție de sănătate digitală ca una dintre componentele managementului integrat al copiilor cu obezitate mai mari de 2 ani, adaptată ca tip și durată zilnică și realizată sub supravegherea părinților sau a îngrijitorilor. În categoria intervențiilor digitale intră dispozitivele purtabile care monitorizează alimentația și mișcarea, site-urile, mesajele text, aplicațiile mobile, jocurile video active (exergaming) și telemedicina pentru consiliere și urmărire.

Dovezile au fost limitate și indirecte. Revizuirea Cochrane a inclus 15 studii cu 911 participanți, iar toate au inclus adolescenți; doar cinci au inclus și copii sub 10 ani. Combinate cu îngrijirea obișnuită, intervențiile digitale au dus la un procent de masă grasă ușor mai mic, dar relevant clinic, la finalul studiilor (−2,63%, trei studii, 203 participanți, certitudine moderată), iar circumferința taliei a scăzut în medie cu 1,16 cm, cu un interval de încredere care include lipsa efectului. Intervențiile digitale folosite singure, fără îngrijire convențională, au avut un efect neclar. Niciun studiu nu a raportat date despre efecte adverse.

Ghidul notează că părinții apreciază eficiența acestor instrumente, dar sunt îngrijorați de securitatea datelor copiilor. Accesul este inegal: conexiunea slabă la internet, resursele limitate și alfabetizarea digitală redusă pot exclude tocmai familiile cu risc mai mare. Profesioniștii sunt îndemnați să țină cont de anxietate, dificultăți de reglare emoțională și alte dificultăți de sănătate mintală înainte de a recomanda o intervenție digitală, pentru a nu agrava tulburările de somn sau retragerea socială.

Programul multimodal: combinația pe care OMS o pune în centrul tratamentului obezității la copii

Recomandarea care adună toate celelalte este cea pentru intervenția multimodală: OMS recomandă o intervenție structurată care combină alimentația, activitatea fizică și componentele comportamentale, adaptată vârstei, sexului, sănătății, preferințelor alimentare, condiției fizice, contextului cultural, intereselor copilului și resurselor familiei, condusă de profesioniști cu competențe în nutriție, activitate fizică și schimbarea comportamentului. Pot fi adăugate schimbări ale somnului și ale sedentarismului, tehnologii digitale, implicarea prietenilor, a școlii și a comunității, precum și campanii de informare. În acest ghid, medicamentele și chirurgia nu au fost considerate componente ale intervențiilor multimodale.

Revizuirea Cochrane comandată de OMS a găsit 23 de intervenții desfășurate în cabinete de asistență primară și spitale și 11 intervenții comunitare, în școli, biserici și centre comunitare.

Pentru intervențiile din sistemul de sănătate, efectul asupra scorului z al IMC a fost descris de autori ca mic sau absent, cu certitudine de la foarte scăzută la scăzută. Intervențiile pot îmbunătăți starea de bine fizică și pot crește ușor activitatea fizică și calitatea vieții, dar nu au schimbat semnificativ starea emoțională la 12 luni. Intervențiile comunitare au avut efecte și mai mici: o diferență a scorului z al IMC de 0,02 la 12 luni și de 0,01 la 24 de luni, practic nulă, cu certitudine moderată. Datele despre efectele adverse au fost rare: un studiu a raportat evenimente fără legătură cu intervenția, două au raportat incidente izolate legate de activitatea fizică.

Revizuirile Cochrane anterioare au ajuns la concluzii asemănătoare. Mead și colaboratorii (2017) au găsit că programele care combină alimentația, mișcarea și schimbarea comportamentului pot aduce reduceri mici, pe termen scurt, ale IMC-ului, ale scorului z și ale greutății la copiii între 6 și 11 ani. Colquitt și colaboratorii (2016), analizând șapte studii la copii preșcolari de până la 6 ani, au concluzionat că intervențiile cu mai multe componente par o opțiune eficientă de tratament, cu dovezi de certitudine foarte scăzută până la scăzută.

Ce face un program multimodal să funcționeze

Ghidul descrie condițiile în care programul are cele mai mari șanse. Natura intervenției se stabilește după evaluarea inițială detaliată. Implicarea părinților poate crește eficiența, pentru că părinții sprijină copilul, își schimbă propriile comportamente și își pot adapta stilul parental. Programul este mai acceptabil când este personalizat, potrivit vârstei, sexului și culturii, când ține cont de situația financiară și de programul părinților și când include interacțiuni de sprijin cu profesioniștii și cu școala. Copiii și părinții valorizează programele care urmăresc nu doar scăderea în greutate, ci și schimbarea comportamentului și îmbunătățirea stimei de sine.

Implicarea experților în obezitatea pediatrică, a îngrijirii specializate sau a echipelor multidisciplinare poate fi o opțiune. Ghidul precizează compoziția posibilă a unei astfel de echipe în asistența primară: medici de familie, asistenți medicali, asistenți comunitari, farmaciști, asistenți sociali, dieteticieni, consilieri de sănătate mintală, fizioterapeuți și educatori pentru pacienți. Pe baza dovezilor indirecte de la adolescenți, experții au apreciat că intervenția este probabil cost-eficientă, deși costurile directe pentru familii rămân neclare.

De ce OMS nu recomandă medicamente pentru obezitate la copiii sub 10 ani

Recomandarea care a atras cea mai mare atenție este cea despre medicamente: OMS nu recomandă intervențiile farmacologice pentru managementul obezității la copiii între 0 și 9 ani. Recomandarea este puternică, iar calitatea dovezilor este scăzută.

Motivul principal este absența dovezilor la vârsta respectivă. Revizuirea Cochrane comandată de OMS a identificat 37 de studii randomizate, cu 4.218 participanți, dar 25 dintre ele au inclus doar adolescenți. Opt studii au recrutat copii între 6 și 9 ani: șapte au evaluat metforminul și unul liraglutida. Nu a existat niciun studiu la copii sub 6 ani și nicio dovadă directă la copiii sub 10 ani pentru alte medicamente decât metforminul. Durata tratamentului a variat între 3 și 16 luni, iar urmărirea între 6 și 31 de luni, cu o mediană de 11 luni.

Analizate împreună, la toate vârstele, medicamentele (agoniști GLP-1, metformin, orlistat, sibutramină, topiramat și combinația fentermină–topiramat) au redus IMC-ul cu 1,80 kg/m² în medie față de placebo (25 de studii, 3.091 de participanți) și greutatea cu 5,47 kg (20 de studii, 2.380 de participanți), cu certitudine scăzută. Aceste cifre provin însă, în majoritate, de la adolescenți și nu pot fi transferate automat copiilor mici.

Studiul cu liraglutidă la copiii între 6 și 12 ani

Ghidul discută separat studiul de fază 3a SCALE Kids, publicat în 2025 în New England Journal of Medicine. Copiii cu obezitate cu vârste între 6 și 12 ani neîmpliniți au primit zilnic liraglutidă subcutanat, 3,0 mg sau doza maximă tolerată, ori placebo, ambele grupuri beneficiind și de intervenții asupra stilului de viață. După 56 de săptămâni, IMC-ul a scăzut cu 5,8% față de valoarea inițială în grupul cu liraglutidă și a crescut cu 1,6% în grupul placebo. Efecte adverse au apărut la 89% dintre participanți în ambele grupuri, cele mai multe ușoare sau moderate.

Pentru experții OMS, un singur studiu de un an, la o populație care se află încă în plină creștere, nu este suficient pentru o recomandare de tratament. Ghidul notează lipsa dovezilor despre efectele medicamentelor și ale substanțelor active asupra creșterii normale, a dezvoltării, a parametrilor fiziologici și a sănătății mintale. O evaluare din 2023 a efectelor nedorite ale agoniștilor GLP-1 la copii și adolescenți a semnalat riscul unei reduceri inadecvate a aportului energetic și posibilitatea utilizării greșite la pacienții cu tulburări de alimentație sau la sportivi. O analiză publicată în 2024 în JAMA a arătat că eliberarea de agoniști GLP-1 la tinerii între 12 și 25 de ani în Statele Unite a crescut cu aproape 600% între 2020 și 2023.

Ghidul nu închide definitiv subiectul. Recomandarea face parte dintr-un ghid de tip „living guideline”, care va fi actualizat pe măsură ce apar dovezi noi, iar printre prioritățile de cercetare se află studii randomizate bine construite despre beneficiile și riscurile pe termen lung ale diferitelor medicamente și doze, cu raportarea duratei tratamentului, a aderenței, a siguranței și a efectelor secundare tardive. Până atunci, recomandarea generală pentru copiii sub 10 ani rămâne o intervenție multimodală structurată și supravegheată.

Chirurgia bariatrică și dispozitivele de slăbit: un „nu” ferm sub 10 ani

OMS nu recomandă chirurgia bariatrică și nici dispozitivele de slăbit sau de menținere a greutății pentru copiii între 0 și 9 ani. Revizuirea comandată nu a găsit nicio dovadă directă pentru această grupă de vârstă, deși căutarea a acoperit toate tipurile de intervenții: bandarea gastrică ajustabilă, gastrectomia longitudinală (sleeve), bypassul gastric Roux-en-Y și cel cu o singură anastomoză, diversia biliopancreatică, gastroplastia endoscopică, balonul intragastric, stimularea electrică, sistemele de golire gastrică și dispozitivele care ocupă temporar spațiu în stomac sau în cavitatea bucală.

Recomandarea negativă este puternică în ciuda lipsei dovezilor, pentru că experții au considerat potențialele efecte adverse și consecințele asupra creșterii, dezvoltării, parametrilor fiziologici și sănătății mintale. Metodologia GRADE permite o recomandare puternică fără dovezi solide în situațiile în care riscul unui prejudiciu major este evident, iar chirurgia la o vârstă atât de mică este una dintre ele. Ghidul nu propune nici măcar cercetări viitoare pe această temă pentru copiii sub 10 ani.

Dovezile indirecte de la adolescenți arată de ce chirurgia rămâne totuși în discuție la vârste mai mari. Două studii randomizate și trei nerandomizate au comparat chirurgia cu intervențiile asupra stilului de viață la adolescenți: chirurgia a redus IMC-ul cu 11,67 kg/m² mai mult (două studii, 100 de participanți) și greutatea cu 20,87 kg mai mult (trei studii, 152 de participanți), cu certitudine scăzută. Datele despre eficiența și siguranța pe termen lung lipsesc însă.

Obezitatea la adolescenți: când pot intra în discuție medicamentele și chirurgia

Ghidul separat pentru adolescenții între 10 și 19 ani păstrează aceeași bază: intervențiile structurate asupra alimentației, activității fizice și comportamentului sunt recomandate puternic, fie individual, fie în cadrul unor programe multimodale. Intervențiile digitale sunt recomandate condiționat, cu supravegherea părinților sau a îngrijitorilor, iar jocurile video active și aplicațiile care încurajează mișcarea pot ajuta, în condițiile limitării timpului petrecut în fața ecranelor.

Diferența apare la tratamentele medicale. Conform OMS, la adolescenți, medicamentele aprobate pot fi luate în calcul numai atunci când un program multimodal supravegheat asupra stilului de viață nu a obținut rezultatele dorite. Medicamentul este, așadar, o opțiune de linia a doua, adăugată programului, nu un înlocuitor al lui. În declarațiile de la lansare, reprezentanții OMS au subliniat și că adolescentul trebuie să fie pregătit fizic și psihic pentru un astfel de tratament, și au atras atenția asupra aderenței la tratament și a efectelor pe termen lung, într-o boală cronică care poate cere tratament prelungit.

Datele care au făcut posibilă această deschidere provin din câteva studii randomizate cu adolescenți. În studiul STEP TEENS, publicat în 2022 în New England Journal of Medicine, 201 adolescenți între 12 și 18 ani cu obezitate au primit timp de 68 de săptămâni fie semaglutidă 2,4 mg o dată pe săptămână, fie placebo, ambele grupuri beneficiind de consiliere privind alimentația și activitatea fizică. IMC-ul a scăzut în medie cu 16,1% în grupul cu semaglutidă și a crescut cu 0,6% în grupul placebo. Efectele adverse gastrointestinale, precum greața, vărsăturile și diareea, au fost mai frecvente în grupul tratat. Un studiu anterior, publicat în 2020, a testat liraglutida 3,0 mg zilnic la adolescenți timp de 56 de săptămâni și a obținut o reducere mai mică, dar semnificativă, a scorului IMC, comparativ cu placebo.

Aceste efecte sunt mai mari decât cele obținute de obicei prin programele de stil de viață, ceea ce explică interesul medical și mediatic. Ele vin însă cu limite clare: studiile au durat cel mult un an și jumătate, nu au fost concepute pentru a evalua efectele asupra creșterii, maturizării sexuale, densității osoase sau sănătății mintale pe termen lung, iar datele despre ce se întâmplă după oprirea tratamentului la adolescenți sunt încă puține. La adulți, oprirea agoniștilor GLP-1 este urmată frecvent de recâștigarea unei părți importante din greutate, ceea ce ridică întrebarea, încă deschisă, a duratei tratamentului la o persoană care îl începe la 13 sau 14 ani.

Chirurgia bariatrică poate fi luată în calcul, în condiții stricte, pentru adolescenții cu obezitate severă. Potrivit relatărilor de la prezentarea ghidului, este vorba despre cele mai severe forme, cu IMC-pentru-vârstă de peste patru deviații standard față de mediana de referință OMS, mai ales atunci când există complicații precum diabetul de tip 2 sau hipertensiunea arterială și când schimbările de alimentație și stil de viață nu au funcționat. Și această recomandare este condiționată, pentru că dovezile sunt puține, iar echilibrul dintre beneficii și riscuri nu este pe deplin clar.

Poziția OMS devine mai clară dacă este comparată cu ghidul de practică clinică publicat în 2023 de Academia Americană de Pediatrie (AAP), primul ghid american complet despre evaluarea și tratamentul copiilor și adolescenților cu obezitate. Și AAP pune la bază tratamentul intensiv al comportamentelor de sănătate și al stilului de viață, pe care îl definește concret: cel puțin 26 de ore de contact față în față cu familia, distribuite pe 3–12 luni, de preferat în cadrul unui program multidisciplinar. Ghidul american recomandă însă ca medicii să ofere farmacoterapia adolescenților cu obezitate începând de la 12 ani, ca adjuvant al acestui tratament, și să trimită adolescenții cu obezitate severă începând de la 13 ani la evaluare pentru chirurgie metabolică și bariatrică.

Diferența principală este de ordine și de condiționare. AAP nu cere ca programul de stil de viață să fi eșuat înainte ca medicamentul să fie discutat, ci îl propune ca opțiune adăugată de la început, pentru adolescenții eligibili. OMS, în schimb, condiționează medicamentul de un program multimodal supravegheat care nu a dat rezultatele dorite. Explicațiile țin de context: OMS formulează recomandări pentru sisteme de sănătate cu resurse foarte diferite, aplică metodologia GRADE cu accent pe certitudinea dovezilor și pe echitate și acordă o pondere mare lipsei datelor de siguranță pe termen lung. AAP lucrează pentru un sistem în care medicamentele sunt disponibile, iar accesul la programe intensive de stil de viață este adesea limitat.

Ghidurile pentru copii și adolescenți vin după un ghid OMS separat, publicat în decembrie 2025, despre utilizarea medicamentelor GLP-1 în tratamentul obezității la adulți. Abordarea diferită pe grupe de vârstă este coerentă: cu cât pacientul este mai tânăr, cu atât sunt mai puține date despre efectele pe termen lung și cu atât mai mare este ponderea intervențiilor care schimbă mediul și obiceiurile. Directoarea Departamentului de Nutriție și Siguranță Alimentară al OMS, Luz María De Regil, a rezumat poziția astfel: fundamentul îngrijirii obezității la copii și adolescenți nu este medicamentul sau chirurgia, ci accesul la sprijin cuprinzător pentru alimentație sănătoasă, activitate fizică și schimbări de comportament durabile.

Stigmatizarea, sănătatea mintală și echitatea în tratamentul obezității la copii

O parte substanțială a ghidului se ocupă de felul în care este oferită îngrijirea, nu doar de ce intervenții se aleg. OMS introduce conceptul de îngrijire compasională: un efort intenționat de a înțelege persoana, de a-i identifica nevoile și de a-i alina suferința. În obezitate, aceasta presupune ca profesioniștii să folosească un limbaj și să aibă atitudini care nu judecă și nu stigmatizează, iar familiile sau colegii copilului să poată oferi feedback despre felul în care sunt tratați.

Ghidul descrie și competențele de care au nevoie profesioniștii din asistența primară, grupate în patru domenii: cunoștințe medicale și abilități clinice (folosirea corectă a curbelor de creștere, recunoașterea timpurie a complicațiilor, trimiterea la specialist), comunicare (limbaj empatic, nestigmatizant, interviu motivațional, consiliere adaptată cultural), învățare continuă și profesionalism (inclusiv abordarea propriilor prejudecăți legate de greutate) și practică integrată în sistem (colaborare interdisciplinară, trimiteri la timp, integrarea îngrijirii obezității în fluxurile clinice).

Felul în care se vorbește acasă despre greutate are efecte măsurabile. Un studiu publicat în 2013 în JAMA Pediatrics de Berge și colaboratorii, parte a proiectului american EAT, a analizat conversațiile dintre părinți și adolescenți despre alimentație și greutate. Adolescenții ai căror părinți vorbeau cu ei despre greutate și dimensiunile corpului, de exemplu despre nevoia de a slăbi, au raportat mai frecvent diete, comportamente nesănătoase de control al greutății și episoade de mâncat compulsiv. Adolescenții ai căror părinți vorbeau despre alimentația sănătoasă, fără referire la greutate, au raportat mai rar astfel de comportamente, inclusiv cei care aveau deja supraponderalitate sau obezitate.

Implicația practică este că același obiectiv poate fi urmărit cu mesaje foarte diferite. „Trebuie să slăbești” pune accentul pe corpul copilului și pe un defect care trebuie corectat. „În familia noastră mâncăm mai multe legume și ieșim mai des la plimbare” pune accentul pe obiceiurile tuturor și nu transformă copilul în singura persoană care trebuie să se schimbe. Ghidurile OMS cer exact acest tip de abordare centrată pe familie, iar în cabinetul medical recomandă un limbaj care nu judecă și nu stigmatizează.

Echitatea este un fir roșu al ambelor ghiduri. Fetele, copiii cu dizabilități, comunitățile defavorizate și grupurile etnice minoritare au risc mai mare de obezitate și acces mai redus la programele de tratament. Costurile pentru familii, de la alimente la activități sportive organizate și ședințe de consiliere, pot face ca recomandările să adâncească inegalitățile dacă nu sunt însoțite de politici publice. De aceea, ghidul cere abordări la nivelul întregii societăți: acces gratuit la parcuri și spații de mișcare, școli implicate, sprijin comunitar și măsuri care fac alimentația sănătoasă mai accesibilă.

Pentru copiii cu dizabilități, ghidul cere evaluări și planuri de îngrijire adaptate abilităților funcționale și nevoilor de comunicare. Curbele standard de creștere pot să nu fie potrivite pentru toți acești copii, iar intervențiile trebuie să fie flexibile și centrate pe familie. Clasificarea internațională a funcționării, dizabilității și sănătății (ICF) este propusă ca instrument pentru o imagine completă a nevoilor copilului.

Ce limite recunoaște OMS în propriile recomandări pentru obezitatea la copii

Ghidurile sunt neobișnuit de transparente în privința propriilor limite. Aproape toate dovezile pentru copiii sub 10 ani au certitudine foarte scăzută: studiile sunt puține, mici, scurte și adesea indirecte, pentru că includ adolescenți. Lipsesc datele despre beneficiile și riscurile pe termen lung ale tuturor intervențiilor, despre recâștigarea greutății, despre costuri și despre implementarea în țările cu venituri mici și medii. Datele despre efectele adverse sunt rare chiar și pentru intervențiile considerate sigure.

Ghidul cere ca cercetările viitoare să urmărească mai mult decât variabilele antropometrice și cardiometabolice: starea de bine fizică și psihică, calitatea vieții și reducerea dizabilității asociate obezității. Cere, de asemenea, o taxonomie comună pentru intervențiile comportamentale, pentru că studiile actuale folosesc denumiri diferite pentru tehnici similare și sunt greu de comparat.

Printre întrebările care nu au fost acoperite, dar au fost prioritizate pentru versiunile viitoare, se află diagnosticul obezității și standardele de referință, alăptarea și diversificarea alimentației, intervențiile asupra microbiotei intestinale, reducerea expunerii la aditivi alimentari, la ingrediente industriale, la procesarea alimentelor și la produsele care conțin substanțe chimice cu efect asupra sistemului endocrin, mesajele de schimbare a comportamentului, includerea tratamentului obezității în pachetele de servicii de sănătate și în asigurările publice sau private, precum și supravegherea și screeningul obezității. Ghidul va fi actualizat continuu, pe măsură ce apar dovezi noi.

Ce înseamnă ghidurile OMS pentru familiile unui copil cu obezitate

Pentru o familie, mesajul central al ghidurilor este că obezitatea copilului are un tratament, iar acest tratament începe în cabinetul medicului de familie sau al pediatrului, nu la farmacie și nici într-o dietă găsită online. Prima etapă este o evaluare completă: istoricul familial și medical, alimentația, mișcarea, somnul, starea emoțională, medicamentele luate, examenul clinic și, dacă este cazul, analizele. Pe baza ei se construiește un plan care combină alimentația, mișcarea și schimbarea obiceiurilor, cu obiective realiste și cu urmărire în timp.

Rolul familiei este central, dar diferit de cel pe care și-l imaginează mulți părinți. Nu este vorba despre a pune copilul „la dietă” și a-i controla fiecare îmbucătură, ci despre a schimba mediul în care trăiește întreaga familie: ce se cumpără și ce se gătește, cum arată mesele, cât timp stă ecranul pornit, la ce oră se culcă copiii, ce activități se fac împreună în weekend. Ghidul subliniază că părinții își pot schimba propriile comportamente și stilul parental, iar acest lucru face parte din tratament.

Rezultatele trebuie așteptate realist. Efectele intervențiilor asupra IMC-ului sunt modeste în toate studiile, iar la un copil în creștere stabilizarea greutății poate fi deja un succes. Beneficiile care contează la fel de mult, precum somnul mai bun, energia, participarea la activități, încrederea în sine și relația mai liniștită cu mâncarea, apar uneori înaintea schimbărilor pe cântar și nu se văd în cifre.

Pentru adolescenți, discuția despre medicamente poate apărea, dar doar după un program structurat și supravegheat care nu a dat rezultate și doar în cadrul unei îngrijiri specializate. Medicamentele pentru obezitate se folosesc numai la recomandarea și sub urmărirea medicului, cu evaluarea alimentației și a stării nutriționale pe parcursul tratamentului.

Sfaturi Healthwise

• Un consult înaintea oricărei diete. Dacă greutatea copilului vă îngrijorează, o discuție cu medicul de familie sau cu pediatrul, cu măsurarea pe curbele de creștere și o evaluare completă, are mai mult sens decât orice regim început acasă. Restricțiile severe aplicate fără supraveghere pot afecta creșterea și relația copilului cu mâncarea.
• Schimbarea mediului, nu doar a copilului. Ajustările de stil de viață funcționează mai bine când privesc întreaga familie: aceleași mese pentru toți, alimente bogate în fibre la îndemână, băuturi îndulcite scoase din rutina zilnică, mese luate împreună, fără ecrane. Logica biologică este simplă: copilul mănâncă ceea ce găsește în jurul lui.
• Mișcarea care îi face plăcere. Activitățile necompetitive, jocul în aer liber, plimbările cu bicicleta sau dansul sunt mai ușor de menținut decât un sport impus. Contează regularitatea și plăcerea, nu performanța, iar beneficiile depășesc cu mult ce arată cântarul.
• Somnul ca parte a tratamentului. O oră de culcare constantă și mai devreme, camera fără ecrane seara și o rutină liniștită înainte de somn susțin reglarea apetitului și a energiei. Somnul insuficient este unul dintre factorii mai puțin vizibili care întrețin câștigul ponderal.
• Limbajul fără judecată. Discuțiile despre sănătate, energie și obiceiuri sunt mai utile decât comentariile despre greutate sau aspect. Copiii care se simt judecați pentru corpul lor au un risc mai mare de a mânca pe ascuns, de a evita mișcarea în public și de a dezvolta tulburări de alimentație.
• Răbdare pe termen lung. Obezitatea este o boală cronică, iar tratamentul ei se măsoară în luni și ani, nu în săptămâni. Stabilizarea greutății în timp ce copilul crește în înălțime este un rezultat bun, chiar dacă numărul de pe cântar nu scade.
• Prudență cu promisiunile rapide. Suplimentele pentru slăbit, ceaiurile „detoxifiante”, probioticele promovate pentru scăderea în greutate și medicamentele de slăbit obținute fără prescripție nu au loc în tratamentul obezității la copii. Pentru adolescenți, orice discuție despre medicamente se poartă cu medicul specialist, după un program structurat de stil de viață.
• Atenție la medicamentele de lungă durată. Dacă copilul urmează un tratament cronic, de exemplu cu corticosteroizi sau medicamente psihiatrice, și observați creșterea în greutate, discutați cu medicul care l-a prescris. Tratamentul nu se oprește și nu se modifică fără acordul medicului.

Concluzie Healthwise

Primele ghiduri OMS pentru tratamentul obezității la copii și adolescenți pornesc de la un mecanism biologic complex, în care genele, mediul alimentar, mișcarea, somnul, stresul și relațiile din jurul copilului se influențează reciproc și împing reglarea apetitului și a energiei spre o greutate tot mai mare. Răspunsul pe care îl propun este pe măsura acestei complexități: un tratament multimodal, structurat, condus de profesioniști și construit împreună cu familia, cu medicamentele rezervate adolescenților la care programul supravegheat nu a fost suficient și cu un refuz ferm al soluțiilor farmacologice și chirurgicale sub vârsta de 10 ani, unde datele despre siguranță lipsesc. Dovezile sunt încă modeste și ghidurile o spun deschis, dar direcția este clară: înțelegerea contextului în care trăiește copilul vine înaintea oricărei intervenții, iar succesul se măsoară în sănătatea, funcționarea și viitorul lui, nu doar în kilograme.

Referințe științifice

World Health Organization. WHO guideline on the integrated management of obesity in children. Geneva: World Health Organization; 2026. ISBN 978-92-4-012339-7. Licence: CC BY-NC-SA 3.0 IGO.
Sursa principală a articolului: recomandările pentru copiii între 29 de zile și 9 ani, tăria lor, calitatea dovezilor, evaluarea clinică inițială, criteriile de trimitere și lacunele de cercetare.

World Health Organization. WHO guidelines on the integrated management of obesity in adolescents. Geneva: World Health Organization; 2026. ISBN 978-92-4-012387-8. Licence: CC BY-NC-SA 3.0 IGO.
Susține recomandările pentru adolescenții între 10 și 19 ani privind stilul de viață, intervențiile digitale, medicamentele și chirurgia bariatrică.

Franco JVA, Guo Y, Bongaerts B, Metzendorf MI, Hindemit J, Aqra Z, et al. Multimodal health behaviour-changing interventions for children living with obesity and their parents. Cochrane Database Syst Rev. 2025;12(12):CD016063. doi:10.1002/14651858.CD016063
Susține datele despre efectul intervențiilor multimodale din sistemul de sănătate și din comunitate asupra scorului z al IMC, a stării de bine și a calității vieții.

Gerardi C, Allocati E, Prutsky G, Carrano FM, Romano E, De Giorgi S, et al. Pharmacological interventions for the treatment of obesity in children and adolescents. Cochrane Database Syst Rev. 2026;5(5):CD015986. doi:10.1002/14651858.CD015986
Susține datele despre cele 37 de studii cu medicamente, absența studiilor sub 6 ani și efectele medii asupra IMC-ului și a greutății.

Fox CK, Barrientos-Pérez M, Bomberg EM, Dcruz J, Gies I, Harder-Lauridsen NM, et al. Liraglutide for children 6 to <12 years of age with obesity – a randomized trial. N Engl J Med. 2025;392(6):555-565. doi:10.1056/NEJMoa2407379
Susține rezultatele studiului SCALE Kids: reducerea IMC cu 5,8% față de creșterea cu 1,6% în grupul placebo și frecvența efectelor adverse.

Mead E, Brown T, Rees K, Azevedo LB, Whittaker V, Jones D, et al. Diet, physical activity and behavioural interventions for the treatment of overweight or obese children from the age of 6 to 11 years. Cochrane Database Syst Rev. 2017;6(6):CD012651. doi:10.1002/14651858.CD012651
Susține afirmația că programele care combină alimentația, mișcarea și schimbarea comportamentului aduc reduceri mici, pe termen scurt, ale IMC-ului la copiii între 6 și 11 ani.

Colquitt JL, Loveman E, O’Malley C, Azevedo LB, Mead E, Al-Khudairy L, et al. Diet, physical activity, and behavioural interventions for the treatment of overweight or obesity in preschool children up to the age of 6 years. Cochrane Database Syst Rev. 2016;3(3):CD012105. doi:10.1002/14651858.CD012105
Susține afirmația că intervențiile cu mai multe componente par o opțiune eficientă de tratament la copiii preșcolari.

Eknoyan G. Adolphe Quetelet (1796–1874) — the average man and indices of obesity. Nephrol Dial Transplant. 2008;23(1):47-51. doi:10.1093/ndt/gfm517
Susține datele istorice despre propunerea indicelui greutate/înălțime² de către Quetelet, în anii 1830.

Keys A, Fidanza F, Karvonen MJ, Kimura N, Taylor HL. Indices of relative weight and obesity. J Chronic Dis. 1972;25(6):329-343. doi:10.1016/0021-9681(72)90027-6
Susține afirmația că Ancel Keys a validat și a numit indicele de masă corporală în 1972.

de Onis M, Onyango AW, Borghi E, Siyam A, Nishida C, Siekmann J. Development of a WHO growth reference for school-aged children and adolescents. Bull World Health Organ. 2007;85(9):660-667. doi:10.2471/BLT.07.043497
Susține datele despre referința OMS de creștere pentru 5–19 ani, pe care se citesc pragurile de obezitate.

Spalding KL, Arner E, Westermark PO, Bernard S, Buchholz BA, Bergmann O, et al. Dynamics of fat cell turnover in humans. Nature. 2008;453(7196):783-787. doi:10.1038/nature06902
Susține afirmația că numărul de adipocite se stabilește în copilărie și adolescență, cu reînnoire anuală de aproximativ 10%.

Rolland-Cachera MF, Deheeger M, Bellisle F, Sempé M, Guilloud-Bataille M, Patois E. Adiposity rebound in children: a simple indicator for predicting obesity. Am J Clin Nutr. 1984;39(1):129-135. doi:10.1093/ajcn/39.1.129
Susține descrierea rebound-ului adipozității și asocierea rebound-ului timpuriu cu adipozitatea ulterioară.

Simmonds M, Llewellyn A, Owen CG, Woolacott N. Predicting adult obesity from childhood obesity: a systematic review and meta-analysis. Obes Rev. 2016;17(2):95-107. doi:10.1111/obr.12334
Susține cifrele despre persistența obezității din copilărie în adolescență și la vârsta adultă.

WHO Regional Office for Europe. WHO European Childhood Obesity Surveillance Initiative (COSI): report on the fifth round of data collection, 2018–2020. Copenhagen: WHO Regional Office for Europe; 2022.
Susține datele europene COSI: 29% supraponderalitate, inclusiv obezitate, la copiii de 7–9 ani din 33 de țări.

Weghuber D, Barrett T, Barrientos-Pérez M, Gies I, Hesse D, Jeppesen OK, et al. Once-weekly semaglutide in adolescents with obesity. N Engl J Med. 2022;387(24):2245-2257. doi:10.1056/NEJMoa2208601
Susține rezultatele studiului STEP TEENS: reducerea IMC cu 16,1% față de creșterea cu 0,6% cu placebo, în 68 de săptămâni.

Kelly AS, Auerbach P, Barrientos-Pérez M, Gies I, Hale PM, Marcus C, et al. A randomized, controlled trial of liraglutide for adolescents with obesity. N Engl J Med. 2020;382(22):2117-2128. doi:10.1056/NEJMoa1916038
Susține afirmația privind efectul liraglutidei asupra scorului IMC la adolescenți, în 56 de săptămâni.

Hampl SE, Hassink SG, Skinner AC, Armstrong SC, Barlow SE, Bolling CF, et al. Clinical practice guideline for the evaluation and treatment of children and adolescents with obesity. Pediatrics. 2023;151(2):e2022060640. doi:10.1542/peds.2022-060640
Susține comparația cu ghidul AAP: minimum 26 de ore de tratament intensiv, farmacoterapie de la 12 ani și evaluare chirurgicală de la 13 ani.

Paruthi S, Brooks LJ, D’Ambrosio C, Hall WA, Kotagal S, Lloyd RM, et al. Recommended amount of sleep for pediatric populations: a consensus statement of the American Academy of Sleep Medicine. J Clin Sleep Med. 2016;12(6):785-786. doi:10.5664/jcsm.5866
Susține tabelul cu durata recomandată a somnului pe grupe de vârstă.

Miller MA, Kruisbrink M, Wallace J, Ji C, Cappuccio FP. Sleep duration and incidence of obesity in infants, children, and adolescents: a systematic review and meta-analysis of prospective studies. Sleep. 2018;41(4):zsy018. doi:10.1093/sleep/zsy018
Susține asocierea dintre somnul scurt și riscul cu aproximativ 58% mai mare de supraponderalitate sau obezitate la copii.

Berge JM, MacLehose R, Loth KA, Eisenberg M, Bucchianeri MM, Neumark-Sztainer D. Parent conversations about healthful eating and weight: associations with adolescent disordered eating behaviors. JAMA Pediatr. 2013;167(8):746-753. doi:10.1001/jamapediatrics.2013.78
Susține afirmația că discuțiile despre greutate se asociază cu diete și comportamente alimentare dezordonate, iar cele despre alimentație sănătoasă nu.