Ortopedie & Reumatologie Cașexia reumatoidă: pierderea de masă musculară în artrita reumatoidă, evaluare și recuperare by Mihaela Marinescu noiembrie 6, 2026 written by Mihaela Marinescu noiembrie 6, 2026 0 comments 0FacebookTwitterPinterestLinkedinWhatsappCopy LinkThreadsEmail 27 Cașexia reumatoidă este pierderea de masă musculară produsă de inflamația cronică din artrita reumatoidă, adesea fără scădere în greutate, pentru că țesutul adipos ocupă treptat locul mușchiului pierdut. Citokinele inflamatorii, în special TNF-α și IL-6, înclină balanța dintre sinteza și degradarea proteinelor musculare, iar durerea, mobilitatea redusă și, uneori, glucocorticoizii accelerează procesul. Deoarece cântarul și indicele de masă corporală nu deosebesc mușchiul de grăsime, schimbarea rămâne frecvent nerecunoscută până când apar dificultăți la urcatul scărilor, la ridicarea de pe scaun sau o cădere. Evaluarea compoziției corporale și a forței, controlul bolii, aportul suficient de proteine și exercițiile de forță adaptate pot încetini pierderea și pot recupera o parte din funcția musculară. Imaginea obișnuită a cașexiei este cea a unei persoane vizibil slăbite, cu pierdere accentuată în greutate, așa cum apare în cancerul avansat, în insuficiența cardiacă severă sau în boala pulmonară obstructivă cronică. În artrita reumatoidă, tabloul este de multe ori invers: greutatea rămâne stabilă ani la rând, mărimea hainelor nu se schimbă, iar indicele de masă corporală poate fi considerat normal sau chiar crescut. Modificarea se petrece în interiorul acestei greutăți constante, prin scăderea proporției de mușchi și creșterea proporției de grăsime, mai ales în zona trunchiului. Consecințele apar în viața de zi cu zi înainte de a fi vizibile în oglindă. Urcatul scărilor devine mai obositor, ridicarea de pe un scaun jos cere sprijinul brațelor, plasele cu cumpărături par mai grele, iar activitățile care odinioară nu cereau niciun efort se încheie cu oboseală. Aceste semne sunt puse adesea exclusiv pe seama durerii articulare sau a vârstei, ceea ce întârzie recunoașterea lor până la o cădere, o fractură sau o pierdere importantă a independenței. Confuzia este întreținută și de termenul însuși. „Cașexia reumatoidă” nu este, deocamdată, un diagnostic clinic cu criterii unanim acceptate, ci o denumire folosită în cercetare pentru un tipar de compoziție corporală asociat artritei reumatoide. Studiile o definesc diferit, de aceea cifrele de frecvență variază mult, iar în cabinetul de reumatologie compoziția corporală este rar măsurată de rutină. Înțelegerea acestui statut ajută la citirea corectă a informațiilor: fenomenul biologic este bine documentat, chiar dacă eticheta lui încă se discută. Pentru a recunoaște această pierdere musculară, întrebarea trebuie schimbată. Nu este suficient să știm cât cântărește o persoană cu artrită reumatoidă; trebuie să aflăm din ce este alcătuită greutatea ei și ce poate face corpul cu mușchii pe care îi are. Cașexia reumatoidă în șapte idei Cașexia reumatoidă înseamnă pierderea de mușchi din cauza artritei reumatoide, chiar dacă kilogramele de pe cântar rămân aceleași. Locul mușchiului pierdut este ocupat adesea de grăsime, așa că greutatea și mărimea hainelor nu se schimbă. Inflamația bolii nu rămâne în articulații: ajunge și în mușchi, unde grăbește descompunerea proteinelor și încetinește refacerea lor. Durerea și mișcarea redusă slăbesc mușchii și mai mult, iar tratamentele îndelungate cu cortizon pot contribui și ele. Pierderea se observă mai bine la scări sau la ridicarea de pe scaun decât pe cântar sau la calculul indicelui de masă corporală. Tratamentul bolii calmează inflamația, dar mușchiul se reface mai ales prin exerciții de forță potrivite și suficiente proteine. Slăbiciunea apărută fără o explicație clară merită discutată cu reumatologul, care poate recomanda o măsurare a compoziției corporale. Cașexia reumatoidă: un concept de cercetare, nu încă un diagnostic standardizat Cașexia reumatoidă descrie o modificare a compoziției corporale asociată artritei reumatoide, caracterizată în principal prin reducerea masei musculare sau a masei fără grăsime, însoțită adesea de menținerea sau creșterea țesutului adipos. Termenul a fost popularizat în anii 1990 de cercetările grupului condus de Ronenn Roubenoff, care au arătat că pacienții cu artrită reumatoidă pierd masă celulară corporală, adică partea metabolic activă a corpului, chiar și atunci când greutatea lor rămâne în limite obișnuite. Notă HealthwiseConținutul acestui articol are scop exclusiv educațional și informațional. Nu substituie consultul medical, diagnosticul sau recomandarea terapeutică personalizată. Dacă te confrunți cu simptome sau ai întrebări despre sănătatea ta, consultă un medic. Calculatoare medicale Cunoaște-ți corpul.Cu instrumente construite pe dovezi. Pentru tine: greutate, inimă, sarcină, somn. Pentru medici: scoruri clinice și formule de laborator. Fiecare rezultat vine cu mecanismul din spatele lui și se exportă în PDF. 218 calculatoare disponibile Toate calculatoarele IMC Antropometrie IMC — Indice de Masă Corporală Calculează indicele de masă corporală și interpretează rezultatul în contextul riscului metabolic asociat fiecărei categorii. WHR Antropometrie WHR — Raport Talie-Șold Estimează distribuția grăsimii corporale și riscul cardiovascular și metabolic asociat obezității abdominale, diferențiat pe sex. kcal Nutriție TDEE — Necesar Caloric Zilnic Calculează totalul de calorii arse zilnic în funcție de metabolism bazal și nivelul de activitate fizică, cu ținte pentru menținere sau slăbit. MED Nutriție Scor Dietă Mediteraneană Evaluează gradul de aderență la dieta mediteraneană — modelul alimentar cu cel mai solid suport în reducerea mortalității cardiovasculare. Susține Healthwise Gratuit pentru toți. Nu gratuit de făcut. Informație medicală, instrumente și dosare de sănătate, gratuite și construite pe dovezi științifice. Vedeți ce costă și cum puteți ajuta. Susține Healthwise Cuvântul „cașexie” provine din greaca veche, din alăturarea termenilor pentru „rău” și „stare”, și descria inițial o deteriorare generală a organismului. În medicina contemporană, el desemnează un sindrom metabolic complex, asociat unor boli cronice, în care pierderea musculară este întreținută de inflamație și de modificări hormonale, nu doar de lipsa hranei. De la observațiile din 1873 la măsurătorile moderne Faptul că artrita reumatoidă schimbă alcătuirea corpului nu este o descoperire recentă. Prima descriere a modificărilor de compoziție corporală la pacienții cu această boală a fost publicată în 1873, într-o perioadă în care medicii nu aveau la dispoziție decât ochiul clinic, cântarul și măsurarea circumferințelor. Timp de aproape un secol, subiectul a rămas puțin explorat, iar cercetările dedicate compoziției corporale în artrita reumatoidă au fost rare. Motivul ține în mare parte de instrumente. Câtă vreme singura măsurătoare disponibilă era greutatea, o pierdere musculară compensată de grăsime era, practic, invizibilă. Situația s-a schimbat odată cu metodele care pot separa compartimentele corpului: măsurarea potasiului total din organism, care reflectă masa celulară activă, deoarece aproape tot potasiul se află în interiorul celulelor, apoi bioimpedanța și, mai ales, DXA. La începutul anilor 1990, grupul lui Roubenoff a folosit astfel de metode pentru a arăta că pacienții cu artrită reumatoidă au o masă celulară corporală redusă și că această reducere se asociază cu producția de TNF-α. Studiul publicat în 1994 a adăugat componenta metabolică: un consum energetic de repaus crescut, întreținut de citokine, însoțit de pierderea masei celulare. Din acest moment, cașexia reumatoidă a devenit un subiect de cercetare în sine, cu legături către imunologie, nutriție și fiziologia efortului. Istoria explică și o realitate actuală. Compoziția corporală este măsurată rar în cabinetele de reumatologie, iar mulți pacienți nu au făcut niciodată o evaluare a masei musculare. Fenomenul este cunoscut de peste 150 de ani, dar instrumentele care îl fac vizibil au intrat în practica obișnuită doar parțial, ceea ce face ca o mare parte din pierderea musculară să rămână nerecunoscută. Ce cere definiția clasică a cașexiei și de ce artrita reumatoidă nu i se potrivește întru totul În 2008, un grup internațional de experți reunit la o conferință de consens a propus o definiție operațională a cașexiei: un sindrom metabolic complex, asociat unei boli de fond, caracterizat prin pierdere de masă musculară, cu sau fără pierdere de masă grasă. Aceeași definiție precizează că trăsătura clinică dominantă la adulți este scăderea în greutate, corectată pentru retenția de lichide, și că inflamația, rezistența la insulină și degradarea crescută a proteinelor musculare însoțesc frecvent sindromul. Aici apare o tensiune reală. În forma descrisă în artrita reumatoidă, pierderea în greutate lipsește de multe ori, tocmai pentru că masa grasă compensează masa musculară pierdută. Unii autori au propus de aceea denumiri alternative, precum „obezitate cașectică reumatoidă”, care sună contradictoriu, dar descrie exact tabloul: mușchi puțin și grăsime multă în aceeași persoană. Alții consideră că termenul de cașexie rămâne justificat, pentru că mecanismul central, pierderea musculară întreținută de inflamație, este același cu cel din alte boli cronice. Pentru cititor, distincția are o consecință practică: „cașexia reumatoidă” nu este un diagnostic pe care medicul îl pune după un set fix de criterii, așa cum se întâmplă cu artrita reumatoidă însăși. Este o etichetă pentru un fenotip, adică pentru un tipar de compoziție corporală, identificat prin măsurători ale masei musculare și grase și interpretat în contextul bolii. Criteriile folosite în studii combină masa fără grăsime cu masa grasă În absența unui consens, cercetătorii au folosit mai multe seturi de criterii. Unul dintre cele mai răspândite combină un indice al masei fără grăsime sub percentila 10 pentru vârstă și sex cu un indice al masei grase peste percentila 25, ceea ce surprinde simultan deficitul de mușchi și păstrarea sau excesul de grăsime. Alte studii folosesc doar masa musculară apendiculară, adică masa slabă a brațelor și picioarelor măsurată prin DXA, sau adaptează criteriile generale ale cașexiei, inclusiv pe cele care cer scădere ponderală. Diferențele nu sunt detalii tehnice. Un criteriu care cere pierdere în greutate va rata tocmai persoanele la care grăsimea a compensat mușchiul pierdut, iar un criteriu bazat exclusiv pe masa musculară poate include persoane cu pierdere musculară produsă în principal de vârstă. De aici vine și dificultatea de a compara studiile între ele. un procent de prevalență nu are sens fără definiția din spatele lui Afirmații de tipul „o treime dintre pacienții cu artrită reumatoidă au cașexie” circulă frecvent, dar cifra depinde aproape în întregime de criteriul ales. Aceeași populație poate avea o prevalență de 15% după o definiție și de peste 30% după alta. Înainte de a prelua un procent, merită verificat dacă studiul a măsurat masa musculară, masa grasă, forța sau scăderea în greutate și cu ce metodă. Fără această informație, cifra spune mai mult despre metodologie decât despre boală. Cât de frecventă este: între 15% și 32%, în funcție de criteriu O meta-analiză publicată în 2018, care a reunit studii observaționale publicate între 1994 și 2016, a estimat o prevalență generală a cașexiei reumatoide de aproximativ 19%, cu un interval larg de incertitudine. Când a fost folosit criteriul combinat, masa fără grăsime sub percentila 10 și masa grasă peste percentila 25, prevalența a urcat la aproximativ 32%. Autorii au concluzionat că fenomenul afectează între 15% și 32% dintre pacienți, în funcție de definiție, și au cerut studii prospective cu criterii standardizate. Un rezultat mai puțin intuitiv al aceleiași analize este că nici scorul de activitate a bolii, nici durata ei nu au influențat semnificativ prevalența estimată. Acest lucru nu înseamnă că inflamația nu contează, ci că un singur moment de evaluare surprinde greu efectul cumulat al anilor de boală, al tratamentelor și al nivelului de activitate fizică. Un alt studiu important, realizat pe 189 de persoane cu artrită reumatoidă comparate cu 189 de persoane fără boală, comparabile ca vârstă, sex și rasă, a arătat prin DXA că fenotipurile anormale de compoziție corporală sunt suprareprezentate în artrita reumatoidă. Diferențele cele mai mari față de lotul de control au apărut la persoanele cu indice de masă corporală sub 25, adică exact la cele considerate cu greutate normală. Deformările articulare, gradul de dizabilitate, valorile proteinei C reactive, factorul reumatoid pozitiv și lipsa tratamentului cu medicamente antireumatice modificatoare de boală s-au asociat cu o compoziție corporală nefavorabilă. Pierderea musculară poate apărea și la adulții tineri Înaintarea în vârstă crește vulnerabilitatea la pierderea musculară, dar cașexia reumatoidă nu este rezervată vârstnicilor. Inflamația persistentă, durerea și reducerea mișcării pot modifica compoziția corporală și la adulți de 30 sau 40 de ani, uneori încă din primii ani de boală. Aceasta este una dintre diferențele importante față de sarcopenia asociată predominant îmbătrânirii, care se instalează lent, pe parcursul deceniilor. Inflamația din artrita reumatoidă nu rămâne în articulații: cum ajunge în mușchi Artrita reumatoidă este o boală autoimună sistemică. Ținta principală a reacției imune este membrana sinovială care căptușește articulațiile, dar moleculele de semnalizare produse în cursul inflamației circulă prin sânge și influențează țesuturi aflate departe de articulații, inclusiv mușchiul scheletic, ficatul, țesutul adipos și vasele de sânge. Mușchiul scheletic este un organ metabolic, nu doar un motor Mușchiul nu servește doar la producerea mișcării. El reprezintă cel mai mare rezervor de proteine al organismului, captează o mare parte din glucoza stimulată de insulină, participă la metabolismul aminoacizilor și contribuie la consumul energetic zilnic. În plus, eliberează în timpul contracției molecule de semnalizare numite miokine, care comunică cu alte organe. Proteinele musculare sunt permanent construite și descompuse. La un adult sănătos, cele două procese se echilibrează pe parcursul zilei: după mese și după efort predomină sinteza, în perioadele de post predomină degradarea, iar masa musculară rămâne relativ constantă sau se adaptează solicitărilor. În artrita reumatoidă activă, inflamația înclină acest echilibru, astfel încât degradarea câștigă teren, iar răspunsul la stimulii care ar trebui să refacă mușchiul slăbește. Calitatea mușchiului, nu doar cantitatea: infiltrarea cu grăsime Masa musculară nu spune totul despre mușchi. Grăsimea se poate depune în interiorul fibrelor musculare și printre ele, un fenomen numit mioesteatoză. Un mușchi infiltrat cu grăsime poate avea un volum aparent normal, dar produce mai puțină forță, are un metabolism al glucozei mai puțin eficient și răspunde mai slab la stimulii anabolici. Pe imaginile obținute prin tomografie computerizată, infiltrarea apare ca o densitate musculară redusă, pentru că grăsimea atenuează razele X mai puțin decât fibrele musculare. Un studiu american realizat pe 50 de adulți cu artrită reumatoidă a combinat DXA întreg corp cu tomografia computerizată periferică a gambei, care măsoară separat suprafața mușchiului, suprafața grăsimii și densitatea musculară. Aproximativ 16% dintre participanți aveau niveluri de IGF-1 sub intervalul de referință pentru vârstă și sex. Aceștia aveau o masă slabă apendiculară mai mică, o suprafață musculară mai redusă și o activitate mai mare a bolii. Participanții cu densitate musculară scăzută aveau, la rândul lor, niveluri mai mici de IGF-1. Un al doilea rezultat a privit adiponectina, o moleculă produsă de țesutul adipos, considerată de obicei favorabilă metabolic. În acest studiu, nivelurile mai mari de adiponectină s-au asociat cu masă musculară mai mică, independent de cantitatea de grăsime. Autorii au interpretat observația ca un posibil semn al unei stări catabolice, cașectice, în care profilul obișnuit al adipokinelor se schimbă. Studiul este transversal și mic, fără grup de control, de aceea nu poate stabili relații de cauzalitate. El arată însă că evaluarea completă a mușchiului în artrita reumatoidă ar trebui să includă, pe lângă cantitate, și calitatea lui, iar aceasta este o direcție pe care cercetarea abia o deschide. un mușchi de mărime normală nu este neapărat un mușchi sănătos Atât cântarul, cât și DXA estimează cantitatea de țesut slab, nu calitatea lui. Un mușchi cu grăsime infiltrată poate ocupa același volum ca unul sănătos, dar poate produce mai puțină forță și poate gestiona mai prost glicemia. De aceea, testele de forță și de performanță fizică completează orice măsurătoare de compoziție corporală. Diferența dintre „cât mușchi există” și „cât de bine funcționează” este, în practică, cea care decide independența. TNF-α și calea NF-κB: semnalul care înclină balanța spre degradare Factorul de necroză tumorală alfa, prescurtat TNF-α, este una dintre citokinele centrale ale artritei reumatoide. El contribuie la recrutarea și activarea celulelor inflamatorii, la îngroșarea membranei sinoviale și la procesele care erodează cartilajul și osul. Importanța lui clinică este confirmată de eficiența medicamentelor care îl blochează în controlul bolii. În mușchi, semnalizarea inflamatorie asociată TNF poate activa factorul de transcripție NF-κB, un comutator molecular care pornește expresia unor gene implicate în inflamație și în degradarea proteinelor. Modelele experimentale au arătat că această cale poate crește activitatea enzimelor care marchează proteinele musculare pentru distrugere și poate reduce semnalizarea anabolică, adică pe cea care construiește țesut. Sistemul ubiquitină–proteazom, mecanismul de reciclare a proteinelor Celulele își degradează proteinele uzate sau inutile prin mai multe mecanisme, iar unul dintre cele mai importante este sistemul ubiquitină–proteazom. Proteinele destinate distrugerii sunt marcate prin atașarea unor lanțuri de ubiquitină, o proteină mică ce funcționează ca o etichetă, apoi sunt fragmentate de proteazom, un complex enzimatic care acționează ca o tocătoare celulară. În mușchi, activarea excesivă a acestui sistem duce la pierderea proteinelor contractile, actina și miozina, care dau forța de contracție. În condiții inflamatorii, anumite enzime specifice mușchiului, care atașează ubiquitina, pot fi exprimate mai intens. Datele provin în mare parte din culturi celulare și din modele animale de artrită, de aceea nu pot fi transferate integral la oameni, unde pierderea musculară reflectă și alimentația, activitatea fizică, vârsta și tratamentul. TNF-α nu „mănâncă” mușchiul de unul singur Formulările care prezintă o singură citokină drept cauza directă a topirii musculare simplifică excesiv un proces cu multe verigi. TNF-α contribuie la un mediu catabolic, dar mușchiul răspunde simultan la semnale inflamatorii, hormonale, mecanice și nutriționale. Concentrația unei citokine măsurată în sânge nu descrie complet ce se întâmplă în țesutul muscular. Dovada practică vine din studiile cu medicamente anti-TNF: deși controlează eficient boala, ele nu au refăcut singure masa musculară pierdută. IL-6: aceeași moleculă, efecte diferite în funcție de context Interleukina-6 este o altă citokină importantă în artrita reumatoidă. Nivelurile crescute de IL-6 se asociază cu inflamația sistemică, cu producția hepatică de proteină C reactivă, cu anemia bolilor cronice și cu modificări ale metabolismului energetic și proteic. Expunerea prelungită a mușchiului la semnalizare prin IL-6 poate favoriza procese care îi afectează echilibrul. Aceeași moleculă are însă și un rol fiziologic diferit. În timpul exercițiului, mușchiul care se contractă eliberează IL-6 ca miokină, într-un val scurt care ajută la mobilizarea combustibililor energetici și la adaptarea la efort. Diferența dintre cele două situații ține de durată, de concentrație, de țesutul de origine și de căile de semnalizare activate. O creștere de câteva ore după efort nu este echivalentă cu o expunere inflamatorie care durează luni sau ani. IGF-1, semnalul de creștere care slăbește în mușchiul inflamat Factorul de creștere asemănător insulinei de tip 1, prescurtat IGF-1, este unul dintre principalii stimuli ai sintezei proteinelor musculare și ai refacerii fibrelor după efort. Un studiu suedez a arătat că pacienții cu artrită reumatoidă care îndeplineau criteriile de cașexie aveau o activitate inflamatorie mai mare, o dizabilitate fizică mai importantă și niveluri mai scăzute de IGF-1 biodisponibil decât ceilalți pacienți. Observația este susținută și de studiile de antrenament: într-un studiu clinic randomizat cu antrenament de forță de intensitate mare, creșterea masei musculare a coincis cu refacerea nivelurilor de IGF din mușchi, care erau inițial scăzute. Autorii au interpretat rezultatul ca o posibilă verigă a cașexiei reumatoide, una care poate fi influențată prin efort, nu doar prin medicație. Metabolismul de repaus și paradoxul cântarului în cașexia reumatoidă Consumul energetic de repaus reprezintă energia folosită de organism pentru menținerea funcțiilor vitale atunci când nu se mișcă: respirația, circulația, activitatea creierului, a ficatului și a rinichilor, refacerea țesuturilor. Mușchii contribuie la acest consum, dar organele interne au, raportat la greutatea lor, o activitate metabolică mult mai intensă. Inflamația crește consumul de repaus, dar mișcarea redusă scade consumul total Studiile lui Roubenoff din anii 1990 au descris în artrita reumatoidă un hipermetabolism întreținut de citokine: un consum energetic de repaus mai mare decât cel așteptat, însoțit de reducerea masei celulare corporale. Răspunsul imun are un cost energetic, iar producția crescută de proteine inflamatorii în ficat și reînnoirea accelerată a proteinelor musculare consumă energie. Un studiu ulterior al aceluiași grup, realizat pe femei cu artrită reumatoidă, a adăugat o nuanță esențială: din cauza activității fizice reduse, consumul energetic total zilnic era mai mic decât la femeile sănătoase, chiar dacă cel de repaus era crescut. Concluzia practică a autorilor a fost că recomandările de aport caloric pot fi supraestimate la aceste paciente. Altfel spus, organismul poate pierde mușchi prin inflamație și, în același timp, poate acumula grăsime prin dezechilibrul dintre hrana consumată și mișcarea redusă. un consum de repaus crescut nu înseamnă că organismul arde mai multe calorii în total Ideea că inflamația „arde” automat calorii și protejează de îngrășare este o interpretare greșită a datelor despre hipermetabolism. Consumul total depinde în mare măsură de mișcare, iar persoanele cu artrită reumatoidă se mișcă adesea mai puțin. Rezultatul poate fi un consum zilnic total mai mic, nu mai mare. De aceea, aportul alimentar se stabilește individual, după greutate, compoziție corporală și nivel de activitate, nu după presupunerea unui metabolism accelerat. De ce greutatea rămâne aceeași, deși corpul se schimbă Greutatea corporală este suma mai multor compartimente: masa grasă, masa musculară, oasele, organele și apa. Dacă un compartiment scade și altul crește în aceeași măsură, cântarul nu înregistrează nimic. O persoană care pierde 3 kilograme de mușchi și acumulează 3 kilograme de țesut adipos are aceeași greutate, dar o forță mai mică, un control metabolic mai slab al glicemiei și o capacitate fizică redusă. Exemplul este ilustrativ, nu un tipar obligatoriu. Unele persoane cu artrită reumatoidă pierd și în greutate, mai ales în perioadele de boală foarte activă, altele câștigă kilograme după controlul inflamației. Ceea ce le unește este faptul că greutatea, singură, nu spune nimic despre ce s-a pierdut și ce s-a câștigat. Rezistența anabolică: mușchiul răspunde mai slab la proteine și la efort Rezistența anabolică desemnează diminuarea răspunsului de sinteză a proteinelor musculare la stimulii care, în mod normal, construiesc sau mențin mușchiul. Cei doi stimuli principali sunt aportul de proteine și contracția musculară împotriva unei rezistențe. După o masă care conține proteine, digestia eliberează aminoacizi care ajung în circulație și sunt folosiți pentru construirea proteinelor musculare. Unii aminoacizi, în special leucina, funcționează și ca semnal: activează calea mTORC1, un centru de comandă celular care pornește sinteza proteică. Exercițiul de forță amplifică acest răspuns, iar combinația dintre efort și proteine produce un stimul mai mare decât oricare dintre ele separat. În rezistența anabolică, același stimul nutrițional sau mecanic produce un răspuns mai mic. Fenomenul este bine documentat în îmbătrânire, în inactivitatea prelungită și în mai multe boli cronice inflamatorii. În artrita reumatoidă, inflamația, nivelurile reduse de IGF-1 în mușchi și mișcarea redusă pot contribui la un răspuns anabolic insuficient. Rezistența anabolică este un concept fiziopatologic util pentru a înțelege de ce aceeași cantitate de proteine sau același program de exerciții are efecte diferite de la o persoană la alta. Nu există însă un test de rutină care să o confirme la un pacient anume. Ea explică de ce intervențiile trebuie combinate și de ce pot avea nevoie de mai mult timp sau de o doză mai mare de stimul decât la o persoană sănătoasă. Durerea, inactivitatea și glucocorticoizii: trei acceleratoare ale pierderii musculare Pe lângă efectul direct al inflamației asupra metabolismului muscular, trei factori legați de boală și de tratamentul ei pot grăbi pierderea de mușchi. Ei acționează de obicei simultan și se întrețin reciproc. Atrofia prin neutilizare și cercul vicios al durerii Mușchiul are nevoie de solicitare mecanică pentru a-și păstra volumul și forța. Când este folosit mai puțin, sinteza proteinelor scade în câteva zile, iar echilibrul se deplasează spre pierdere. Fenomenul, numit atrofie prin neutilizare, apare după imobilizare, după repaus prelungit la pat sau după o reducere importantă a activității. În artrita reumatoidă, durerea, umflarea și rigiditatea matinală fac mișcarea neplăcută, iar teama că efortul ar putea agrava boala determină multe persoane să evite mersul, scările sau ridicarea obiectelor. Pe termen scurt, reducerea solicitării unei articulații foarte inflamate poate fi rezonabilă. Pe termen lung, însă, inactivitatea scade forța, iar slăbiciunea face mișcarea și mai dificilă. Persoana obosește mai repede, evită efortul și pierde suplimentar capacitate fizică, iar activități simple ajung să ceară un efort relativ mai mare. Ieșirea din acest cerc cere atât controlul durerii și al inflamației, cât și refacerea treptată a solicitării musculare. Miopatia indusă de glucocorticoizi Glucocorticoizii, cunoscuți popular drept „cortizon”, sunt medicamente cu efect antiinflamator rapid și puternic, folosite în artrita reumatoidă mai ales la debut, în pusee sau ca punte până la efectul medicamentelor de fond. Administrați sistemic în doze mari sau pe perioade lungi, ei pot favoriza degradarea proteinelor musculare și pot reduce sinteza lor. Rezultatul poate fi miopatia indusă de glucocorticoizi, o slăbiciune musculară predominant proximală, adică a mușchilor apropiați de trunchi: coapsele, șoldurile și centura scapulară. Ea se manifestă tipic prin dificultatea de a urca scările, de a se ridica de pe un scaun jos sau de a ridica brațele deasupra capului. Riscul depinde de doză, de durată, de tipul preparatului și de susceptibilitatea individuală, iar mulți pacienți tratați cu doze mici, pe termen scurt, nu dezvoltă această complicație. Relația nu este univocă. Controlul rapid al inflamației poate reduce durerea și poate permite reluarea mișcării, ceea ce protejează indirect mușchiul. Decizia privind doza și durata ține de cântărirea atentă a beneficiilor și riscurilor, de aceea ghidurile actuale recomandă folosirea glucocorticoizilor la cea mai mică doză eficientă și pentru cel mai scurt timp posibil. glucocorticoizii nu se opresc brusc pentru a proteja mușchii Teama de efectele asupra mușchilor determină uneori întreruperea tratamentului fără acordul medicului. După o administrare sistemică prelungită, glandele suprarenale își reduc propria producție de cortizol, iar oprirea bruscă poate produce insuficiență suprarenaliană, o situație potențial gravă. Scăderea dozei se face treptat, după o schemă stabilită de reumatolog. Grija pentru mușchi este legitimă, dar se discută cu medicul, nu se rezolvă prin oprirea medicamentului. Greutate normală, compoziție corporală anormală: unde se ascunde cașexia reumatoidă Indicele de masă corporală, prescurtat IMC, se calculează împărțind greutatea în kilograme la pătratul înălțimii în metri. Este un instrument util pentru studiile pe populații mari, dar are o limită fundamentală: nu diferențiază mușchiul de grăsime. Același IMC, corpuri diferite Două femei cu aceeași înălțime și aceeași greutate au același IMC. Prima are o masă musculară bine păstrată, urcă scările fără efort și se ridică de pe scaun fără sprijin. A doua are mai puțin mușchi, mai multă grăsime abdominală și are nevoie de brațe pentru a se ridica. Cifra este identică, dar implicațiile funcționale și metabolice sunt diferite. În artrita reumatoidă, această discrepanță contează mai mult decât în populația generală, pentru că boala afectează simultan metabolismul muscular și capacitatea de mișcare. Studiile de compoziție corporală au arătat că diferențele față de persoanele fără boală sunt cele mai mari tocmai în intervalul de IMC considerat normal, ceea ce face ca evaluarea bazată doar pe cântar să rateze o parte importantă dintre persoanele afectate. Circumferința taliei completează, dar nu înlocuiește evaluarea musculară Circumferința taliei oferă informații despre grăsimea abdominală și este utilă în estimarea riscului cardiometabolic. Ea nu măsoară însă masa musculară. O talie în limite normale nu exclude deficitul de mușchi, iar o talie crescută nu spune nimic despre forța picioarelor. un IMC normal nu exclude pierderea de masă musculară Mulți pacienți primesc asigurarea că „greutatea este bună” pe baza IMC-ului, fără ca cineva să întrebe cât de ușor urcă scările sau se ridică de pe scaun. În artrita reumatoidă, tocmai persoanele cu IMC normal pot avea cele mai mari diferențe de compoziție corporală față de cele sănătoase. IMC-ul răspunde la întrebarea „cât cântăriți”, nu la întrebarea „din ce este alcătuită greutatea dumneavoastră”. A doua întrebare cere alte metode. Cașexia reumatoidă și obezitatea sarcopenică se pot suprapune Obezitatea sarcopenică descrie coexistența excesului de țesut adipos cu reducerea masei sau a funcției musculare. Consensul european publicat în 2022 de Societatea Europeană de Nutriție Clinică și Metabolism (ESPEN) și de Asociația Europeană pentru Studiul Obezității (EASO) a propus pentru prima dată criterii comune: screening pe baza IMC-ului sau a circumferinței taliei, urmat de evaluarea forței și apoi a compoziției corporale. Cele două concepte nu sunt sinonime. Cașexia reumatoidă este legată de modificările compoziției corporale produse în contextul artritei reumatoide și al inflamației cronice, în timp ce obezitatea sarcopenică este un fenotip care poate apărea din multe cauze: sedentarism, îmbătrânire, boli cronice diverse. O persoană cu artrită reumatoidă poate avea ambele, alta poate avea masă musculară scăzută fără exces de grăsime. Distincția contează pentru felul în care se stabilește obiectivul. La o persoană cu masă musculară redusă, o dietă hipocalorică agresivă poate accentua pierderea de mușchi, dacă nu este însoțită de aport proteic adecvat și de exerciții de forță. În multe situații, prioritatea este îmbunătățirea compoziției corporale și a funcției, nu reducerea rapidă a kilogramelor. Cașexie reumatoidă, sarcopenie și malnutriție: trei concepte care se suprapun Cei trei termeni descriu fenomene înrudite, dar cu semnificații diferite, iar confuzia dintre ei duce la intervenții prost țintite. Sarcopenia este definită de consensul european revizuit în 2019 (EWGSOP2) ca o afecțiune musculară în care reducerea forței este criteriul principal, confirmată prin scăderea cantității sau a calității musculare, iar performanța fizică redusă indică forma severă. Este asociată predominant îmbătrânirii, dar poate fi și secundară unor boli. Malnutriția este definită de criteriile GLIM, publicate în 2019, prin combinarea unui criteriu fenotipic, precum scăderea involuntară în greutate, IMC-ul redus sau masa musculară scăzută, cu un criteriu etiologic, precum aportul alimentar redus, absorbția deficitară sau povara inflamatorie a unei boli. Inflamația cronică este recunoscută explicit ca un factor care poate produce malnutriție chiar și atunci când persoana mănâncă suficient. Cașexia reumatoidă descrie modificările compoziției corporale asociate artritei reumatoide, în special pierderea masei musculare sau a masei fără grăsime, adesea cu greutate păstrată. CaracteristicăCașexie reumatoidăSarcopenie asociată vârsteiMalnutriție Context principalArtrită reumatoidă, inflamație cronică și factori asociațiÎmbătrânire, inactivitate și alți factoriAport, absorbție sau utilizare insuficientă a nutrienților; uneori inflamație Mecanism dominantDezechilibru metabolic inflamator, inactivitate, uneori efect medicamentosModificări neuromusculare, rezistență anabolică, inactivitateDeficit nutrițional și/sau povară inflamatorie Greutate corporalăAdesea normală sau crescută, uneori redusăNormală sau crescutăFrecvent redusă, dar nu obligatoriu Masă muscularăFrecvent redusăRedusă în sarcopenia confirmatăPoate fi redusă Masă grasăPăstrată sau crescută, mai ales pe trunchiVariabilăVariabilă; scade în formele severe Forță muscularăPoate fi redusăReducerea forței este criteriul centralPoate fi redusă Markeri inflamatoriPot fi crescuți dacă boala este activăNu sunt obligatoriu crescuțiCrescuți în malnutriția asociată inflamației Cum se evalueazăCompoziție corporală, forță, funcție, activitatea boliiForță, masă sau calitate musculară, performanțăCriterii fenotipice și etiologice GLIM Intervenție principalăControlul artritei, exerciții de forță, nutriție individualizatăExerciții de rezistență, nutriție, abordarea cauzelorCorectarea aportului și a cauzelor, suport nutrițional Cele trei situații nu se exclud. O persoană vârstnică cu artrită reumatoidă poate îndeplini simultan criteriile pentru cașexie reumatoidă, sarcopenie și malnutriție, iar fiecare dintre ele aduce o direcție proprie de intervenție. Cum se recunoaște cașexia reumatoidă: semne, măsurători și teste funcționale Recunoașterea pierderii musculare în artrita reumatoidă se sprijină pe două tipuri de informații complementare: cât mușchi există, ceea ce măsoară metodele de compoziție corporală, și ce poate face acel mușchi, ceea ce arată testele de forță și de performanță fizică. Niciuna dintre ele, luată separat, nu este suficientă. Semnele care apar în viața de zi cu zi Printre schimbările care pot semnala o pierdere musculară se numără dificultatea de a se ridica de pe un scaun fără ajutorul brațelor, mersul mai lent, oboseala la urcatul scărilor, reducerea capacității de a căra cumpărăturile și scăderea rezistenței la activități obișnuite, precum gătitul sau curățenia. Unele persoane observă că brațele sau coapsele par mai subțiri, deși greutatea nu s-a schimbat, ori că pantalonii sunt mai largi pe picioare, dar mai strâmți în talie. Alte persoane nu observă nimic vizibil, iar modificarea se descoperă abia la o măsurătoare. Semnele funcționale sunt importante tocmai pentru că apar devreme, dar nu sunt specifice: aceleași dificultăți pot fi produse de durerea articulară, de anemie, de tulburări de echilibru sau de alte boli. Ele indică nevoia unei evaluări, nu un diagnostic. DXA: compoziția corporală măsurată regional DXA, numită frecvent și DEXA, este o metodă bazată pe absorbțiometria cu raze X cu energie duală. Este cunoscută mai ales pentru măsurarea densității minerale osoase, dar o examinare a întregului corp poate estima și masa grasă, masa slabă și distribuția lor pe regiuni: brațe, picioare, trunchi. În evaluarea musculară se folosește frecvent masa slabă apendiculară, adică masa slabă a membrelor, raportată la pătratul înălțimii. Ea este un indicator indirect al masei musculare, pentru că masa slabă include și apă, piele, tendoane și alte componente fără grăsime. De aceea, rezultatul se interpretează ținând cont de hidratare și de eventualele edeme. O osteodensitometrie obișnuită, care măsoară doar coloana și șoldul, nu oferă automat analiza compoziției corporale. Tehnologia este aceeași, dar protocolul diferă, astfel încât merită precizat la programare ce tip de examinare a fost recomandat. Avantajele DXA sunt rapiditatea, expunerea foarte mică la radiații și posibilitatea de a urmări regional schimbările de mușchi și grăsime. Limitele țin de disponibilitate, de cost și de faptul că rezultatele diferă între aparate de producători diferiți. Bioimpedanța: accesibilă, dar sensibilă la hidratare Bioimpedanța electrică, prescurtată BIA, estimează compoziția corporală măsurând opoziția țesuturilor la trecerea unui curent electric foarte slab, imperceptibil. Țesuturile bogate în apă, precum mușchiul, conduc curentul mai bine decât grăsimea, iar aparatul transformă măsurătoarea în estimări ale apei corporale și ale masei fără grăsime prin ecuații de calcul. Precizia depinde de dispozitiv, de ecuațiile folosite și de caracteristicile persoanei. Deshidratarea, edemele, un efort făcut cu puțin timp înainte, o masă copioasă sau ciclul menstrual pot modifica rezultatul. Pentru monitorizare, condițiile ar trebui păstrate cât mai constante: aceeași oră, același aparat, după golirea vezicii, fără efort intens cu o zi înainte. Unele studii din artrita reumatoidă au folosit o variantă numită analiză vectorială a bioimpedanței, care interpretează direct semnalul electric, fără ecuații de estimare, și care poate fi mai puțin influențată de presupunerile despre hidratare. un cântar inteligent nu pune un diagnostic de pierdere musculară Cântarele comerciale cu funcție de „analiză corporală” folosesc bioimpedanța cu electrozi doar la tălpi și algoritmi rareori validați pentru boli inflamatorii. O variație de un kilogram de „masă musculară” afișată de un astfel de dispozitiv nu înseamnă că s-a pierdut sau s-a câștigat efectiv un kilogram de mușchi; poate reflecta doar o diferență de hidratare. Asemenea cântare pot arăta tendințe orientative pe termen lung, în condiții identice de măsurare, dar nu înlocuiesc evaluarea clinică. Forța de strângere a mâinii, utilă, dar influențată de articulațiile mâinii Forța de strângere a mâinii, numită în literatura internațională handgrip strength, se măsoară cu un dinamometru de mână. Este unul dintre cele mai folosite teste în evaluarea sarcopeniei, pentru că este simplu, rapid și se corelează cu forța generală și cu prognosticul pe termen lung. În artrita reumatoidă, mâinile și încheieturile sunt printre primele articulații afectate. Sinovita, durerea, deformările și limitarea mobilității pot reduce forța de strângere independent de masa musculară generală. Un rezultat scăzut poate reflecta, așadar, fie slăbiciunea musculară, fie afectarea articulară locală, fie amândouă. Testul rămâne util, dar se interpretează împreună cu examinarea mâinilor și, mai ales la persoanele cu afectare importantă a mâinilor, cu teste ale membrelor inferioare. Ridicarea de pe scaun, viteza mersului și bateria SPPB Testul ridicării de pe scaun evaluează capacitatea de a trece repetat din poziția șezând în picioare, cu brațele încrucișate pe piept. Există două variante principale: timpul necesar pentru cinci ridicări și numărul de ridicări realizate în 30 de secunde. Rezultatul reflectă forța coapselor și a șoldurilor, dar și echilibrul, coordonarea și încrederea în propriul corp, de aceea are o legătură directă cu activitățile zilnice. Viteza mersului, măsurată de obicei pe o distanță de 4 metri, este unul dintre cei mai simpli și mai puternici indicatori ai performanței fizice. O reducere a vitezei poate reflecta slăbiciune, durere, afectare neurologică sau tulburări de echilibru. Bateria scurtă de performanță fizică, cunoscută prin abrevierea SPPB (Short Physical Performance Battery), combină trei componente: echilibrul în poziții tot mai dificile, viteza mersului și ridicarea repetată de pe scaun. Este folosită pe larg în geriatrie și în cercetarea fragilității. În artrita reumatoidă, toate aceste teste trebuie interpretate ținând cont de durerea de genunchi sau de șold și de activitatea bolii în ziua evaluării, care pot reduce performanța fără ca mușchiul să fie neapărat afectat. MetodăCe măsoarăAvantajeLimite în artrita reumatoidă DXA corp întregMasa slabă, masa grasă, distribuția regionalăPrecizie bună, iradiere minimă, evaluare regionalăDisponibilitate și cost; masa slabă include și apă Bioimpedanță (BIA)Apa corporală, masa fără grăsime estimatăAccesibilă, rapidă, fără radiațiiInfluențată de hidratare, edeme și algoritmul aparatului Forța de strângere a mâiniiForța musculară a antebrațului și mâiniiSimplă, ieftină, bine standardizatăAfectată de sinovită și de deformările mâinii Ridicarea de pe scaunForța membrelor inferioare, echilibrulLegată direct de activitățile zilniceInfluențată de durerea de genunchi sau șold Viteza mersuluiPerformanța fizică globalăPredictor puternic de independențăInfluențată de durere, echilibru, încălțăminte SPPBEchilibru, mers, ridicare de pe scaunEvaluare complexă, scor unicNecesită timp și personal instruit Ce pot și ce nu pot spune analizele de sânge Proteina C reactivă, prescurtată CRP, și viteza de sedimentare a hematiilor, VSH, ajută la evaluarea activității artritei reumatoide. Ele nu diagnostichează însă cașexia reumatoidă. Masa musculară poate rămâne redusă după o perioadă îndelungată de boală activă, chiar dacă inflamația este ulterior controlată, iar inactivitatea, vârsta și alimentația pot contribui independent de valorile actuale ale CRP. Albumina serică este adesea interpretată greșit ca indicator al stării nutriționale. Ea scade în inflamație, în bolile hepatice și renale și în multe alte situații, de aceea nu reflectă specific aportul de proteine. O albumină normală nu exclude malnutriția, iar o albumină scăzută nu dovedește singură un deficit alimentar. Creatinkinaza, prescurtată CK, o enzimă eliberată de fibrele musculare lezate, nu este de obicei crescută în cașexia reumatoidă. Pierderea musculară întreținută de inflamația cronică nu presupune distrugerea acută a fibrelor, astfel încât o valoare normală a CK nu exclude afectarea masei musculare. Până în prezent nu există un biomarker unic, validat și folosit de rutină, care să confirme diagnosticul. O direcție nouă de cercetare caută markeri de sânge care să semnaleze compoziția corporală nefavorabilă înainte de o măsurătoare DXA. Candidații principali sunt adipokinele, molecule de semnalizare produse în mare parte de țesutul adipos: adiponectina, leptina și factorul de creștere fibroblastic 21 (FGF-21), implicat în reglarea metabolismului energetic. Un studiu care a reunit datele a trei cohorte de pacienți cu artrită reumatoidă, în total 419 participanți evaluați prin DXA întreg corp, a transformat masa slabă apendiculară și masa grasă în scoruri raportate la persoane de aceeași vârstă, sex și origine. Adipokinele s-au asociat atât cu excesul de grăsime, cât și cu masa slabă scăzută. O proteină C reactivă mai mare s-a asociat cu adiponectină mai scăzută și cu FGF-21 mai crescut, ceea ce arată că inflamația și metabolismul țesutului adipos sunt legate. Cel mai relevant rezultat practic a fost că adăugarea adipokinelor la factorii clinici obișnuiți, precum vârsta, sexul și IMC-ul, a îmbunătățit capacitatea de a identifica pacienții cu masă slabă scăzută. Rezultatul deschide posibilitatea unui screening de laborator, prin care pacienții cu risc mai mare să fie trimiși cu prioritate la evaluarea compoziției corporale. Deocamdată, adipokinele nu fac parte din analizele de rutină, valorile de referință nu sunt standardizate pentru acest scop, iar interpretarea lor la un pacient anume nu este validată. Ele rămân un instrument de cercetare, nu un test pe care să-l cereți la laborator pentru a afla dacă aveți cașexie reumatoidă. o CRP normală nu exclude pierderea musculară Remisiunea inflamatorie arătată de analize este un obiectiv terapeutic important, dar nu este o dovadă că mușchiul și-a revenit. Mușchiul pierdut în anii de boală activă nu se reface automat când inflamația se calmează, iar inactivitatea poate continua să-l erodeze. Analizele răspund la întrebarea „cât de activă este boala acum”, nu la întrebarea „cât mușchi a rămas”. Pentru a doua întrebare sunt necesare măsurători de compoziție corporală și teste funcționale. Când slăbiciunea musculară are altă cauză Unele boli inflamatorii ale mușchiului, precum polimiozita sau dermatomiozita, produc slăbiciune musculară prin mecanisme diferite de cele ale cașexiei reumatoide. Ele sugerează o investigație suplimentară atunci când slăbiciunea proximală se instalează relativ repede, când ridicarea brațelor sau urcatul scărilor devin brusc dificile, când apar erupții cutanate caracteristice sau când enzimele musculare sunt crescute. Simptomele nu sunt însă specifice. Miopatia produsă de glucocorticoizi, afectarea neurologică, unele boli tiroidiene, deficitul sever de vitamina D sau simpla decondiționare pot produce manifestări asemănătoare. Diferențierea este o sarcină medicală, care poate necesita analize, electromiografie sau imagistică musculară. Consecințele cașexiei reumatoide dincolo de mușchi: căderi, fracturi, inimă și oboseală Pierderea musculară nu rămâne o modificare izolată a compoziției corporale. Ea influențează echilibrul, sănătatea osului, metabolismul și percepția oboselii, iar efectele se adaugă celor produse direct de artrita reumatoidă. De ce masa musculară redusă crește riscul de cădere Mușchii contribuie la stabilitatea posturală, la controlul mișcărilor și la recuperarea echilibrului atunci când corpul este dezechilibrat de o denivelare sau de o împiedicare. Dacă forța membrelor inferioare scade, corecția trebuie făcută mai repede și cu mai puțină putere disponibilă, iar probabilitatea căderii crește. În artrita reumatoidă, riscul este amplificat de durere, de deformările piciorului și ale gleznei, de mobilitatea redusă și de modificarea propriocepției. Propriocepția reprezintă capacitatea sistemului nervos de a percepe poziția și mișcarea segmentelor corporale, pe baza informațiilor venite din mușchi, tendoane și articulații. Articulațiile afectate transmit aceste informații mai puțin precis. Căderile au însă de obicei cauze multiple: tulburări de vedere, scăderea tensiunii arteriale la ridicarea în picioare, medicamente sedative, încălțăminte nepotrivită, covoare și obstacole în locuință. Pierderea musculară este un factor important, dar evaluarea riscului de cădere trebuie să le cuprindă pe toate. Mușchiul și osul formează o unitate funcțională Artrita reumatoidă este asociată cu un risc crescut de osteoporoză și fracturi. Inflamația activează celulele care resorb osul, glucocorticoizii reduc formarea osoasă, iar mobilitatea scăzută diminuează stimulul mecanic de care osul are nevoie pentru a se menține. Mușchiul și osul funcționează împreună. Contracțiile musculare exercită forțe asupra scheletului, iar aceste solicitări participă la adaptarea și întărirea țesutului osos. Când forța musculară și activitatea fizică scad, osul pierde o parte din stimulul care îl menține, iar slăbiciunea musculară crește probabilitatea căderilor care produc fracturile. Nu se poate formula o relație cauzală universală între cașexie și fracturi, pentru că riscul depinde de densitatea și arhitectura osului, de istoricul căderilor și de tratament, dar combinația dintre un os fragil și un mușchi slab este deosebit de nefavorabilă. În funcție de vârstă, de sex, de istoricul de fracturi și de tratamentul cu glucocorticoizi, medicul poate recomanda evaluarea riscului de osteoporoză prin osteodensitometrie DXA și prin instrumente de calcul al riscului de fractură. Evaluarea densității osoase și cea a compoziției corporale răspund unor întrebări diferite, chiar dacă folosesc aceeași tehnologie. Riscul cardiovascular: mușchi puțin, grăsime abdominală multă Persoanele cu artrită reumatoidă au un risc cardiovascular mai mare decât populația generală, influențat atât de inflamația sistemică, cât și de factorii de risc clasici: hipertensiunea, dislipidemia, diabetul, fumatul și sedentarismul. Modificarea compoziției corporale adaugă o dimensiune metabolică. Țesutul adipos, mai ales cel abdominal, nu este doar un depozit de energie. Este un țesut endocrin și imunologic activ, care secretă adipokine și mediatori inflamatori implicați în reglarea metabolismului și a inflamației. Excesul de grăsime viscerală se asociază cu rezistență la insulină și cu risc cardiometabolic crescut. În același timp, mușchiul scheletic este principalul țesut care captează glucoza după mese, iar reducerea lui scade capacitatea organismului de a gestiona glicemia. Unele cercetări au asociat compoziția corporală nefavorabilă din artrita reumatoidă cu dislipidemia și cu alți factori de risc cardiovascular. Datele disponibile nu permit însă afirmația că pierderea musculară este, singură, un predictor independent al infarctului. Sunt necesare studii care să separe efectul compoziției corporale de cel al activității bolii, al vârstei, al tratamentelor și al comorbidităților. Infecțiile: o consecință mai puțin cunoscută Mușchiul scheletic nu este doar un organ al mișcării, ci și principalul rezervor de aminoacizi al organismului. În timpul unei infecții, sistemul imunitar are nevoie rapid de aminoacizi pentru a produce anticorpi, proteine de fază acută și celule noi, iar o parte dintre aceștia provin din mușchi. O rezervă musculară redusă poate limita capacitatea de răspuns, iar o infecție severă accelerează, la rândul ei, pierderea musculară. Legătura a fost studiată la 186 de femei cu artrită reumatoidă, urmărite timp de 36 de luni, într-o analiză secundară a unui studiu clinic. Cașexia a fost identificată prin analiza vectorială a bioimpedanței. Infecțiile au apărut la aproximativ 44,3% dintre pacientele cu cașexie, față de 26,7% dintre celelalte, iar riscul a fost de aproape două ori mai mare și după luarea în calcul a altor factori. Tratamentul cu glucocorticoizi s-a asociat și el cu un risc crescut de infecție, în timp ce IMC-ul, fumatul și metotrexatul nu s-au asociat cu riscul. Rezultatul are două implicații. Prima este că IMC-ul nu a identificat persoanele vulnerabile, în timp ce o metodă care evaluează compoziția corporală a reușit. A doua este că persoanele cu cașexie și tratament cu glucocorticoizi pot cumula două surse de vulnerabilitate. Studiul este observațional și nu demonstrează că pierderea musculară produce infecțiile; activitatea bolii, tratamentele și alte afecțiuni pot contribui la ambele. Asocierea adaugă însă încă un argument pentru evaluarea compoziției corporale și pentru menținerea masei musculare, dincolo de forță și mobilitate. Pentru persoanele cu artrită reumatoidă, vaccinările recomandate de medic rămân o măsură de protecție separată, independentă de starea musculară. Oboseala din artrita reumatoidă are mai multe surse Oboseala este unul dintre simptomele cele mai supărătoare ale artritei reumatoide și are cauze multiple: inflamația, durerea, somnul tulburat, anemia, depresia, decondiționarea fizică și efectele unor medicamente. Reducerea masei musculare poate contribui, pentru că aceeași activitate cere un procent mai mare din forța disponibilă. O oboseală severă nu dovedește însă automat cașexia, iar identificarea cauzelor tratabile, precum anemia sau tulburările de somn, rămâne o prioritate. Ce spune cercetarea: controlul bolii ajută, dar nu reface singur mușchiul Medicamentele antireumatice modificatoare de boală, cunoscute prin abrevierea DMARD, urmăresc reducerea activității inflamatorii și prevenirea leziunilor articulare. Ele includ medicamente convenționale sintetice, precum metotrexatul, medicamente biologice și medicamente sintetice țintite. Strategia actuală, numită „treat-to-target”, presupune ajustarea tratamentului până la atingerea remisiunii sau a unei activități scăzute a bolii. Strategia „treat-to-target” nu a corectat compoziția corporală Pentru că pierderea musculară este întreținută de inflamație, s-ar putea presupune că un control strict al bolii o oprește. Un studiu transversal publicat în 2016 a testat această ipoteză la pacienți tratați exclusiv după strategia „treat-to-target”, dintre care mulți erau în remisiune sau aproape de ea. Rezultatul a fost neașteptat: deficitul de masă musculară și excesul de grăsime față de persoane sănătoase sedentare de aceeași vârstă și același sex erau similare cu cele descrise înaintea acestei strategii. Funcția fizică, măsurată obiectiv prin teste de forță, de mers și de ridicare de pe scaun, era cu aproximativ 24–34% mai slabă decât la persoanele sănătoase. Autorii au concluzionat că un control foarte bun al inflamației, deși esențial pentru articulații, nu atenuează singur cașexia reumatoidă și nu normalizează funcția fizică, de aceea pacienții ar trebui îndrumați spre programe de exerciții încă de la diagnostic. Pentru a înțelege ce înseamnă concret un deficit de aproximativ o treime, autorii au comparat rezultatele cu valorile de referință pe vârste. Pacienții, cu o vârstă medie de aproximativ 60 de ani, aveau la testele funcționale performanțe apropiate de cele ale unor persoane sănătoase de aproximativ 85 de ani. Altfel spus, capacitatea lor de a face activitățile zilnice era de aproximativ două treimi din cea a unor persoane sedentare, nu sportive, de aceeași vârstă și de același sex. Testele folosite au fost alese tocmai pentru că reproduc gesturi obișnuite: ridicarea de pe scaun, mersul pe o distanță scurtă, ridicarea unei greutăți cu brațul, forța extensorilor genunchiului. În viața de zi cu zi, acest deficit se traduce prin dificultăți la îmbrăcat, la treburile casei, la urcatul în autobuz sau la căratul cumpărăturilor, adică exact prin acele limitări pe care pacienții le pun adesea pe seama vârstei sau a durerii. Un detaliu al studiului este deosebit de relevant. Autorii au comparat rezultatele funcționale ale pacienților tratați după strategia „treat-to-target” cu datele pe care le colectaseră anterior la 181 de pacienți care începuseră tratamentul între 1992 și 2004, înainte ca această strategie să devină standard. Nu a apărut nicio îmbunătățire a funcției fizice, deși controlul inflamației și protecția articulațiilor progresaseră considerabil în acest interval. Concluzia nu este că tratamentul modern nu funcționează. El reduce durerea, previne leziunile articulare și îmbunătățește prognosticul. Ceea ce arată acest studiu este că mușchiul are nevoie de intervenții proprii, iar acestea trebuie începute devreme, nu după ce limitările au devenit evidente. remisiunea inflamatorie nu înseamnă recuperare musculară Remisiunea este un obiectiv central al tratamentului și reduce durerea, rigiditatea și riscul de leziuni articulare. Ea creează condiții mai bune pentru refacerea mușchiului, dar nu îl reface. Un pacient poate avea boala bine controlată și, totuși, o masă musculară redusă după ani de inflamație și inactivitate. De aceea, evaluarea funcțională și programul de exerciții rămân relevante și atunci când analizele sunt bune. Medicamentele biologice: rezultate mai modeste decât se aștepta Modelele animale sugeraseră că blocarea TNF-α ar putea preveni pierderea musculară. Un studiu clinic randomizat de fază 2, realizat la pacienți cu artrită reumatoidă recentă, a comparat etanerceptul, un medicament anti-TNF, cu metotrexatul timp de 6 luni. Etanerceptul nu a fost superior metotrexatului în tratarea cașexiei reumatoide. Alte cercetări cu terapii biologice au descris modificări variate: uneori îmbunătățiri ale unor parametri ai masei slabe sau ai funcției, alteori creșterea masei grase fără o recuperare musculară proporțională. Reducerea inflamației poate îmbunătăți apetitul și starea generală, astfel încât greutatea crește, dar o creștere în greutate după controlul bolii nu înseamnă automat refacerea mușchiului. Pentru a ști ce compartiment s-a schimbat, este necesară măsurarea compoziției corporale. Aceste observații nu înseamnă că tratamentul biologic produce obezitate și nici că trebuie evitat. Modificările ponderale reflectă interacțiuni complexe între controlul bolii, metabolism, alimentație și activitate fizică. Alegerea tratamentului se face de reumatolog, pentru controlul bolii și siguranța pacientului, nu pe baza presupunerilor despre greutate. Blocarea IL-6: primele date despre câștig de masă musculară Un rezultat diferit de cel obținut cu blocarea TNF-α vine dintr-un studiu francez cu tocilizumab, un medicament care blochează receptorul IL-6. Au fost incluși 21 de pacienți cu artrită reumatoidă activă, la care compoziția corporală a fost măsurată prin DXA la începerea tratamentului, la 6 luni și la 12 luni. La început, aproximativ 28,6% dintre pacienți aveau o masă musculară sub pragul de sarcopenie, față de 4,8% dintr-un lot de control fără boală, comparabil ca vârstă, sex și IMC. După un an de tratament, masa slabă apendiculară a crescut de la aproximativ 17,7 la 18,7 kilograme, iar indicele masei musculare scheletice de la 6,7 la 7,2 kg/m². Masa grasă totală nu s-a modificat semnificativ, dar distribuția ei s-a schimbat: raportul dintre grăsimea de pe trunchi și cea periferică a scăzut. Greutatea a crescut ușor, cu aproximativ 2 kilograme, iar creșterea s-a datorat în principal țesutului slab, nu grăsimii. Limitele studiului sunt importante și trebuie spuse la fel de clar ca rezultatele. Lotul a fost mic, nu a existat un grup de comparație tratat cu alt medicament, iar dintre cei 21 de pacienți, doar 11 au avut date complete la un an. Autorii au descris rezultatele ca preliminare și au cerut studii randomizate mai mari. Observația este totuși valoroasă din două motive. Ea sugerează că rolul IL-6 în pierderea musculară din artrita reumatoidă ar putea fi mai direct decât se credea și arată cât de important este să se măsoare compoziția corporală, nu doar greutatea, atunci când se evaluează efectele unui tratament. câștigul în greutate după un tratament biologic nu spune ce țesut a crescut Aceleași 2 kilograme în plus pot însemna mușchi refăcut, grăsime acumulată sau apă. În studiul cu anti-TNF, creșterea s-a datorat mai ales grăsimii; în cel cu blocarea IL-6, în principal țesutului slab. Pentru pacient, cântarul arată în ambele cazuri același lucru. Singura modalitate de a afla ce s-a schimbat este o măsurătoare de compoziție corporală, repetată cu aceeași metodă. Antrenamentul de forță are cele mai solide dovezi pentru refacerea mușchiului Cea mai consistentă intervenție documentată pentru refacerea mușchiului în artrita reumatoidă este antrenamentul progresiv de forță. Într-un studiu clinic randomizat publicat în 2009, 28 de pacienți cu artrită reumatoidă stabilă și controlată au fost repartizați fie într-un program supravegheat de antrenament de forță de intensitate mare, de două ori pe săptămână timp de 24 de săptămâni, fie într-un program de exerciții de mobilitate la domiciliu. Grupul cu antrenament de forță a câștigat masă slabă totală și masă slabă a membrelor, măsurate prin DXA, iar testele funcționale s-au îmbunătățit semnificativ: ridicările de pe scaun cu aproximativ 30%, forța extensorilor genunchiului cu aproximativ 25%, iar timpul de mers cu aproximativ 17%. Activitatea bolii nu s-a agravat. O reevaluare a acelorași pacienți după 3 ani a arătat că o parte dintre beneficii, în special reducerea masei grase și viteza mersului, se păstraseră, deși participanții nu mai continuaseră antrenamentul structurat. Studiile sunt mici, iar rezultatele nu pot fi generalizate la toate persoanele cu artrită reumatoidă, mai ales la cele cu boală foarte activă sau cu leziuni articulare severe. Direcția este însă consecventă cu revizuirile sistematice, care arată că exercițiile de intensitate variată îmbunătățesc capacitatea funcțională fără să agraveze boala. Suplimentele testate au dat rezultate limitate Câteva suplimente au fost testate în studii mici în artrita reumatoidă, printre care combinația de beta-hidroxi-beta-metilbutirat (HMB), glutamină și arginină, precum și creatina. Unele au produs modificări modeste ale masei slabe sau ale unor teste funcționale, fără o îmbunătățire consecventă a funcției în viața de zi cu zi. Dovezile sunt insuficiente pentru o recomandare de rutină, iar orice supliment se discută cu medicul, mai ales în prezența unei boli renale sau a altor afecțiuni. Unde cercetarea este solidă și unde rămâne incompletă AfirmațieNivelul dovezilor Artrita reumatoidă se asociază cu masă musculară redusă și masă grasă relativ crescutăSolid: numeroase studii observaționale cu DXA și bioimpedanță Prevalența exactă a cașexiei reumatoideIncert: depinde de criteriu, între aproximativ 15% și 32% Inflamația contribuie la pierderea musculară prin TNF-α, IL-6 și IGF-1Plauzibil și susținut de date experimentale și asocieri clinice Controlul strict al bolii reface singur masa muscularăNesusținut: studiile nu au arătat o corectare a compoziției corporale Antrenamentul de forță crește masa slabă și funcțiaSusținut de studii clinice randomizate mici și de recomandările EULAR O anumită dietă sau un supliment inversează cașexiaNesusținut: dovezi insuficiente Cantitățile de proteine recomandate pentru artrita reumatoidăExtrapolate din ghidurile pentru vârstnici și pentru boala cronică Tabelul rezumă o realitate pe care cercetarea o recunoaște deschis: existența modificărilor de compoziție corporală este bine documentată, dar definiția, frecvența exactă și strategia optimă de tratament sunt încă în curs de clarificare. Recomandările cantitative privind proteinele și dozarea exercițiilor provin în mare parte din alte populații și trebuie individualizate. Alimentația în cașexia reumatoidă: energie, proteine și distribuția lor pe mese Nutriția contribuie la menținerea masei musculare, dar nu poate fi separată de activitatea bolii și de mișcare. Un aport energetic suficient împiedică folosirea excesivă a rezervelor organismului, iar proteinele furnizează aminoacizii necesari construirii proteinelor musculare. O dietă bogată în proteine nu poate compensa însă integral inflamația activă și inactivitatea prelungită. Nu există o dietă demonstrată ca tratament al cașexiei reumatoide. Intervenția nutrițională se adaptează vârstei, greutății, compoziției corporale, funcției renale, nivelului de activitate și stării inflamatorii, cu obiectivul de a asigura energie și proteine suficiente, în paralel cu exercițiile de forță și cu controlul bolii. Câte proteine sunt necesare Necesarul proteic diferă între persoane. Pentru adulții sănătoși, valoarea de referință folosită frecvent este de aproximativ 0,8 g de proteine pe kilogram corp pe zi. Ea reprezintă cantitatea care previne deficitul la majoritatea adulților sănătoși, nu neapărat cantitatea optimă pentru menținerea sau refacerea mușchiului într-o boală inflamatorie cronică. Grupul de experți PROT-AGE și grupul de experți ESPEN au recomandat pentru persoanele vârstnice sănătoase un aport de aproximativ 1,0–1,2 g/kg/zi, iar pentru persoanele vârstnice cu boli acute sau cronice, aproximativ 1,2–1,5 g/kg/zi, cu individualizare. Aceleași grupuri subliniază că efectul proteinelor asupra mușchiului este mult mai mare atunci când sunt asociate cu exerciții. valorile de proteine din ghidurile pentru vârstnici nu sunt o doză validată pentru artrita reumatoidă Intervalele de 1,0–1,5 g/kg/zi sunt citate frecvent ca „recomandarea pentru artrita reumatoidă”, dar provin din ghiduri pentru persoanele vârstnice și pentru boala cronică în general. Nu există studii clinice care să fi stabilit o doză optimă specifică pentru cașexia reumatoidă. Valorile sunt repere rezonabile de discuție cu medicul sau cu dieteticianul, nu o prescripție universală, iar la o persoană cu boală renală cronică pot fi chiar nepotrivite. Un exemplu de calcul și limitele lui Pentru o persoană de 70 kg, un aport de 1,2 g/kg/zi înseamnă aproximativ 84 g de proteine pe zi, iar un aport de 1,5 g/kg/zi, aproximativ 105 g. Acestea sunt exemple matematice, nu prescripții. La persoanele cu obezitate importantă, calculul pe greutatea actuală poate supraestima necesarul, de aceea se folosește uneori o greutate ajustată. La persoanele cu boală renală cronică, aportul proteic trebuie stabilit împreună cu medicul nefrolog. Fără energie suficientă, proteinele nu ajung în mușchi Dacă aportul energetic total este insuficient, organismul folosește o parte dintre aminoacizi drept combustibil, iar disponibilitatea lor pentru construirea și refacerea țesuturilor scade. Creșterea proteinelor fără asigurarea energiei necesare are, de aceea, un efect limitat. Situația inversă este la fel de frecventă în artrita reumatoidă: un aport energetic peste consumul real, redus de inactivitate, favorizează acumularea de grăsime. Echilibrul energetic se stabilește individual, idealmente cu sprijinul unui dietetician. Distribuția proteinelor pe parcursul zilei Pe lângă cantitatea totală zilnică, modul în care proteinele sunt distribuite între mese poate influența stimularea sintezei musculare. În special la persoanele vârstnice, o masă cu foarte puține proteine produce un stimul anabolic slab, iar mulți oameni consumă puține proteine la micul dejun și cele mai multe seara. Literatura privind persoanele vârstnice discută frecvent cantități de aproximativ 25–30 g de proteine de bună calitate pe masă, uneori mai mult, în funcție de greutatea corporală. Nu există un prag universal valabil pentru toți pacienții cu artrită reumatoidă, dar distribuirea proteinelor în trei-patru mese facilitează atingerea necesarului zilnic și oferă stimuli anabolici repetați. Consumul unei mese sau al unei gustări proteice în primele ore după exerciții poate valorifica sensibilitatea crescută a mușchiului solicitat. Un exemplu de zi cu aproximativ 90–105 g de proteine, distribuite în trei mese și o gustare, arată cum se poate atinge necesarul cu alimente obișnuite. Valorile sunt orientative și nu se aplică persoanelor cu boală renală cronică sau celor care au primit recomandări nutriționale individuale. MasaExempluProteine aproximative Mic dejun2 ouă, 100 g brânză de vaci, o felie de pâine integrală25 g Prânz120 g pește la cuptor, 100 g linte sau năut fiert, salată35 g Gustare după exerciții150 g iaurt grecesc cu fructe14 g Cină100 g tofu sau piept de pui, legume, cereale integrale15–33 g Diferența față de un tipar frecvent este mai ales la micul dejun. Un mic dejun format doar din cafea, ceai, pâine cu gem sau un produs de patiserie aduce sub 10 g de proteine, iar restul necesarului se concentrează seara. Adăugarea unei surse proteice dimineața este, de obicei, schimbarea cea mai simplă și cu cel mai mare efect asupra distribuției. Pentru persoanele cu dureri și deformări ale mâinilor, contează și modul în care se pregătesc alimentele. Ouăle fierte în avans, iaurtul în porții individuale, brânza de vaci, peștele conservat cu capac ușor de deschis, leguminoasele gătite în cantitate mai mare și porționate în recipiente ușoare reduc efortul de preparare. În zilele cu durere sau oboseală, o masă simplă, dar cu proteine, este preferabilă unei mese sărite. Exemplul nu este un plan alimentar și nu ține cont de preferințe, de toleranțe sau de alte afecțiuni. Rolul lui este să arate că 25–30 g de proteine pe masă se pot obține fără suplimente, cu alimente disponibile în orice magazin. Leucina, aminoacidul esențial care activează direct semnalizarea anabolică, se găsește în cantități mai mari în lactate, ouă, carne, pește și soia. Nu există însă dovezi suficiente pentru a recomanda suplimentarea izolată cu leucină ca tratament al cașexiei reumatoide; prioritatea rămâne o alimentație adecvată, cu proteine suficiente. Surse alimentare de proteine Proteinele pot proveni din alimente animale și vegetale. Ouăle, lactatele, peștele, carnea și produsele din soia oferă proteine cu un profil complet de aminoacizi esențiali și o digestibilitate bună. Leguminoasele, nucile, semințele și cerealele integrale contribuie și ele, iar combinarea lor pe parcursul zilei asigură aminoacizii necesari. AlimentPorție orientativăProteine aproximative Piept de pui gătit100 g30 g Somon sau alt pește gras gătit100 g22–25 g Iaurt grecesc simplu150 g13–15 g Brânză de vaci100 g11–13 g Ou1 bucată mare6 g Tofu ferm100 g12–15 g Linte fiartă150 g13 g Năut fiert150 g12 g Migdale30 g6 g Valorile sunt orientative și variază în funcție de produs și de modul de preparare. Ele ajută la estimarea aportului, nu la calcule exacte. Proteinele vegetale pot fi suficiente dacă alimentația este bine planificată și asigură cantitatea și diversitatea necesare. Persoanele care consumă exclusiv proteine vegetale pot avea nevoie de o atenție suplimentară la aportul total, pentru că unele surse vegetale au o digestibilitate mai mică și mai puțină leucină. Consumul de carne nu este obligatoriu pentru menținerea masei musculare. Suplimentele proteice și colagenul Suplimentele proteice nu sunt necesare întotdeauna. Ele pot fi utile atunci când aportul alimentar este insuficient sau când există dificultăți practice de a atinge necesarul, de exemplu la persoanele cu apetit redus sau cu dificultăți de preparare a meselor. Nu înlocuiesc o dietă echilibrată și nu tratează inflamația reumatoidă. Colagenul, popular în suplimentele „pentru articulații”, nu are același profil de aminoacizi ca proteinele complete: conține foarte puțin triptofan și puțină leucină. Din acest motiv, nu este o alegere potrivită pentru stimularea sintezei musculare, iar dovezile pentru folosirea lui în cașexia reumatoidă sunt insuficiente. Dieta antiinflamatoare, dieta mediteraneană și eliminările alimentare Modelele alimentare bogate în legume, fructe, cereale integrale, leguminoase, pește și grăsimi nesaturate sunt studiate pentru efectele lor asupra sănătății cardiovasculare și a inflamației. Dieta mediteraneană este una dintre abordările investigate în bolile inflamatorii cronice și poate contribui la o alimentație de calitate și la controlul factorilor cardiometabolici. Nu există însă dovezi că, singură, ar inversa cașexia reumatoidă: recuperarea musculară cere atenție specifică la proteine, la energie și la exerciții. Nu există nicio recomandare universală de eliminare a glutenului, a lactatelor sau a altor grupe alimentare pentru tratarea cașexiei reumatoide. Restricțiile nejustificate reduc diversitatea alimentară și pot îngreuna atingerea necesarului energetic și proteic, mai ales când lactatele, o sursă proteică importantă, sunt excluse. Eliminările se justifică atunci când există o indicație medicală sau o intoleranță documentată. Dificultățile practice care reduc aportul alimentar Aportul alimentar poate scădea din motive care nu au legătură cu apetitul. Durerea și deformările mâinilor fac dificilă tăierea alimentelor, deschiderea borcanelor sau folosirea tacâmurilor. Oboseala reduce dorința de a găti, iar unele tratamente pot produce greață sau tulburări digestive. Depresia și afecțiunile dentare contribuie și ele. Aceste obstacole practice pot avea consecințe nutriționale importante și merită abordate concret: ustensile adaptate, recomandate de terapeutul ocupațional, alimente proteice gata preparate, precum iaurtul, brânza sau ouăle fierte, mese mai mici și mai dese, gătitul în cantități mai mari în zilele bune. Scăderea involuntară în greutate, aportul alimentar redus timp de mai multe săptămâni sau dificultățile de alimentație sunt semnale care justifică evaluarea nutrițională, pentru că malnutriția poate coexista cu cașexia reumatoidă. Exercițiile de forță în artrita reumatoidă: siguranță, dozare și progresie Exercițiile de rezistență presupun contracția mușchilor împotriva unei forțe externe: greutatea propriului corp, benzi elastice, gantere, aparate sau sarcini din activitățile obișnuite. Ele oferă stimulul mecanic care declanșează adaptările neuromusculare, adică îmbunătățirea comenzii nervoase a mușchiului, și, în timp, creșterea masei musculare. În artrita reumatoidă, beneficiile se cântăresc în raport cu starea articulațiilor și cu activitatea bolii, dar direcția dovezilor este clară. exercițiile de forță adaptate nu grăbesc distrugerea articulațiilor Multe persoane cu artrită reumatoidă au auzit că efortul „uzează” articulațiile și că repausul le protejează. Pentru programele adaptate persoanelor cu artrită inflamatorie, această teamă nu este susținută de dovezi: studiile clinice nu au arătat o agravare a bolii sau a leziunilor articulare, iar recomandările EULAR consideră activitatea fizică parte a îngrijirii standard. Aceasta nu înseamnă că orice exercițiu este potrivit oricând: o articulație cu inflamație severă, instabilă sau cu leziuni structurale importante cere adaptarea programului, nu renunțarea la el. Ce spun recomandările EULAR, inclusiv actualizarea din 2025 Recomandările Alianței Europene a Asociațiilor de Reumatologie (EULAR) din 2018 au stabilit că promovarea activității fizice trebuie să fie parte integrantă a îngrijirii standard a persoanelor cu artrită inflamatorie și artroză. Actualizarea publicată în 2026, cunoscută drept „actualizarea 2025”, a păstrat acest principiu și l-a extins. Ea include 4 principii generale și 11 recomandări privind activitatea fizică și comportamentul sedentar. Printre principiile actualizării se numără faptul că activitatea fizică regulată și reducerea timpului petrecut șezând sunt esențiale pentru calitatea vieții, că reducerea sedentarismului aduce beneficii independent de nivelul de activitate fizică și că recomandările generale de activitate fizică, cu cele patru domenii ale lor (capacitatea cardiorespiratorie, forța musculară, flexibilitatea și performanța neuromotorie), sunt aplicabile și sigure și pentru aceste persoane. Recomandările subliniază totodată evaluarea factorilor fizici, psihologici și sociali care pot cere adaptări individuale și livrarea intervențiilor de către profesioniști competenți. Ca reper general, recomandările internaționale de activitate fizică pentru adulți includ antrenarea principalelor grupe musculare de cel puțin două ori pe săptămână, pe lângă activitatea aerobică. Frecvența și intensitatea se adaptează însă capacității fiecărei persoane: cineva cu boală activă, durere importantă sau decondiționare severă începe cu un program mai ușor și, ideal, supravegheat. Cum se poate începe Primul pas este evaluarea capacității funcționale și a articulațiilor afectate, de preferat împreună cu un kinetoterapeut sau cu medicul de recuperare medicală. Programul inițial poate include exerciții simple: ridicarea controlată de pe scaun, extensia genunchiului din poziția șezând, ridicarea pe vârfuri cu sprijin, exerciții cu benzi elastice pentru brațe și umeri, exerciții pentru mușchii șoldurilor și ai trunchiului. Alegerea exercițiilor depinde de durere, de mobilitate, de echilibru și de eventualele deformări. Pentru o persoană cu o afectare importantă a mâinilor, ganterele pot fi înlocuite cu manșete cu greutăți prinse la încheietură sau cu benzi elastice petrecute pe antebraț. Pentru o persoană cu genunchi dureroși, exercițiile cu amplitudine mică sau cele izometrice, în care mușchiul se contractă fără mișcarea articulației, pot fi un punct de plecare. Exercițiile nu necesită o sală de fitness. Ele pot fi realizate acasă sau într-un program de recuperare. Importante sunt execuția corectă și creșterea treptată a solicitării. De ce persoanele cu artrită reumatoidă fac puțină mișcare și ce le ajută Persoanele cu artrită reumatoidă sunt, în medie, mai puțin active fizic decât populația generală, deși beneficiile exercițiilor sunt bine documentate. O analiză a literaturii privind barierele, factorii care facilitează mișcarea și beneficiile percepute a arătat că explicația ține mai puțin de lipsa de voință și mai mult de obstacole concrete, specifice bolii. Printre barierele descrise de pacienți se numără oboseala, durerea, rigiditatea articulară și teama că efortul ar putea agrava boala sau ar putea afecta articulațiile. La acestea se adaugă lipsa informațiilor specifice: mulți pacienți nu primesc recomandări clare despre ce tip de exercițiu este potrivit, iar programele generale de fitness nu țin cont de pusee, de articulațiile afectate sau de oboseala inflamatorie. Unii pacienți descriu și dificultatea de a găsi programe accesibile sau profesioniști care cunosc boala. Factorii care ajută sunt, în mare parte, oglinda barierelor. Recomandarea explicită a reumatologului sau a kinetoterapeutului contează mult, pentru că transformă exercițiul dintr-o activitate percepută ca riscantă într-o parte a tratamentului. Programele adaptate bolii, sprijinul social și beneficiile resimțite rapid, precum reducerea rigidității, o dispoziție mai bună sau un somn mai odihnitor, cresc aderența. Actualizarea din 2025 a recomandărilor EULAR preia aceste observații. Ea cere evaluarea factorilor fizici, psihologici și sociali care pot influența activitatea fizică, recomandă tehnicile de schimbare a comportamentului, precum stabilirea unor obiective mici și realiste și urmărirea progresului, și propune folosirea dispozitivelor de monitorizare a activității. Pentru pacient, un prim pas realist poate fi o discuție deschisă cu medicul despre ce anume îl împiedică să se miște. frica de efort este o barieră tratabilă, nu o contraindicație Teama că mișcarea va grăbi distrugerea articulațiilor este una dintre cele mai frecvente bariere și una dintre cele mai puțin susținute de dovezi, atunci când programul este adaptat. Ea nu se rezolvă prin evitarea efortului, ci prin informație corectă, un program început la o intensitate mică și o creștere treptată, eventual supravegheată. Experiența directă că exercițiul nu agravează boala este, adesea, cel mai convingător argument. Progresia și diferența dintre febra musculară și durerea articulară Pe măsură ce exercițiile devin ușoare, rezistența, numărul de repetări sau numărul de serii poate crește treptat. Scopul este ca mușchiul să primească un stimul suficient pentru adaptare: ultimele repetări ale unei serii ar trebui să fie solicitante, dar executate corect. Progresia nu trebuie să producă o agravare persistentă a durerii sau a inflamației articulare. Ce simțiți după exercițiiCe poate însemnaCe se poate face Disconfort sau rigiditate în mușchi, apărute la 24–48 de oreFebră musculară obișnuită după un efort nouContinuarea programului, cu progresie mai lentă Durere articulară ușoară, care dispare în câteva oreSolicitare acceptabilăMenținerea intensității și observarea evoluției Durere articulară care persistă a doua zi sau este mai mare decât înainteSolicitare prea mare pentru articulația respectivăReducerea intensității sau înlocuirea exercițiului Umflare nouă, căldură locală, instabilitatePosibil puseu sau suprasolicitare articularăPauză pentru articulația afectată și discuție cu medicul Kinetoterapeuții folosesc adesea ca reper practic regula conform căreia durerea articulară accentuată de exerciții ar trebui să revină la nivelul inițial în aproximativ două ore. Reperul este orientativ și nu înlocuiește evaluarea individuală. Exercițiile în timpul unui puseu inflamator Un puseu de artrită reumatoidă aduce durere, umflare și rigiditate accentuate. Mișcarea nu trebuie întreruptă complet: mișcările blânde, exercițiile de mobilitate și activitățile care nu agravează simptomele rămân utile și previn pierderea suplimentară de forță. Solicitarea intensă a unei articulații puternic inflamate poate fi însă nepotrivită. În această perioadă se reduc temporar intensitatea, amplitudinea sau volumul exercițiilor și se aleg mișcări care solicită alte grupe musculare. După controlul puseului, programul se reia progresiv. Abordarea urmărește menținerea activității fără a ignora inflamația activă, iar actualizarea recomandărilor EULAR subliniază că activitatea fizică nu trebuie amânată până la un control „ideal” al simptomelor. Exercițiile aerobice completează, dar nu înlocuiesc antrenamentul de forță Mersul, bicicleta, înotul și exercițiile în apă îmbunătățesc capacitatea cardiovasculară și rezistența la efort și sunt importante pentru sănătatea generală. Exercițiile de rezistență oferă însă un stimul mai specific pentru forța și masa musculară. Un program echilibrat combină activitatea aerobică, exercițiile de forță, mobilitatea și echilibrul, combinație deosebit de relevantă pentru persoanele cu risc de cădere. Exercițiile în apă sunt bine tolerate de multe persoane cu artrită reumatoidă, pentru că apa reduce solicitarea articulațiilor, dar nu există o singură activitate optimă pentru toți. Pentru refacerea forței, o componentă de exerciții de rezistență progresivă rămâne necesară. Actualizarea EULAR atrage atenția și asupra faptului că episoadele scurte de mișcare, repartizate pe parcursul zilei, se adună și contează, ceea ce coboară pragul de început pentru persoanele cu durere sau oboseală. Exercițiul fizic și inflamația Activitatea fizică regulată are efecte sistemice asupra metabolismului și a reglării imune. În studiile din artrita reumatoidă, exercițiul s-a asociat cu îmbunătățirea capacității fizice, a durerii, a oboselii și a calității vieții, iar efectele asupra activității inflamatorii a bolii au fost neutre sau ușor favorabile. Exercițiul nu înlocuiește tratamentul antireumatic; rolul lui este complementar, iar beneficiul principal este asupra funcției. Recuperarea medicală și personalizarea programului Recuperarea medicală integrează exercițiile terapeutice, evaluarea mobilității, antrenarea echilibrului și strategiile de protecție articulară. Kinetoterapeutul poate identifica mișcările limitate de durere, de slăbiciune sau de deformări și poate construi un program în jurul lor. Personalizarea contează pentru că doi pacienți cu același diagnostic pot avea limitări foarte diferite: unul are afectate predominant mâinile, altul genunchii și șoldurile, al treilea are o slăbiciune musculară generalizată cu boală puțin activă. Cât durează refacerea masei musculare Nu există un interval universal. În primele săptămâni de antrenament, forța crește în mare parte prin adaptări ale sistemului nervos, care învață să activeze mai eficient fibrele musculare existente. Creșterea măsurabilă a masei musculare cere de obicei luni de stimulare constantă și aport nutrițional adecvat; în studiul clinic menționat anterior, câștigul de masă slabă a fost evaluat după 24 de săptămâni. În artrita reumatoidă, progresul poate fi mai lent din cauza inflamației, a durerii, a întreruperilor provocate de pusee, a vârstei și a comorbidităților. Adesea, primul rezultat relevant este că persoana se ridică mai ușor de pe scaun sau poate merge mai mult, chiar dacă DXA nu arată încă o creștere importantă a masei musculare. Aceste îmbunătățiri funcționale au o valoare clinică reală. Cum se monitorizează progresul Monitorizarea depășește greutatea. Se pot urmări forța, viteza mersului, numărul de ridicări de pe scaun și nivelul activităților zilnice, idealmente cu aceleași teste, în aceleași condiții. În anumite situații, DXA sau bioimpedanța ajută la evaluarea schimbărilor de compoziție corporală. Nu există un interval stabilit pentru repetarea DXA în cașexia reumatoidă. Frecvența depinde de scopul evaluării și de probabilitatea ca rezultatul să schimbe conduita. Repetarea foarte frecventă poate să nu aducă informații utile, pentru că modificările reale ale masei musculare sunt mici și greu de separat de variabilitatea măsurătorii. Rezultatele DXA și ale bioimpedanței nu sunt interschimbabile, iar chiar aparate diferite din aceeași categorie folosesc algoritmi diferiți, de aceea consecvența metodei este esențială pentru comparații. Femeile la menopauză și persoanele vârstnice: grupuri cu vulnerabilitate particulară Artrita reumatoidă afectează de aproximativ două-trei ori mai frecvent femeile, iar compoziția corporală diferă fiziologic în funcție de sex, de vârstă și de statusul hormonal. Două etape ale vieții merită o atenție aparte. Menopauza adaugă factori de vulnerabilitate, dar nu explică singură pierderea musculară La femeile aflate la menopauză, scăderea estrogenilor favorizează redistribuirea grăsimii spre abdomen și poate accelera pierderea de masă osoasă și musculară. Când aceste schimbări se suprapun peste artrita reumatoidă, efectele se pot adăuga. Relația nu este însă simplă: îmbătrânirea, reducerea activității fizice, schimbările hormonale și inflamația interacționează, iar pierderea musculară nu poate fi atribuită exclusiv menopauzei sau exclusiv bolii. Terapia hormonală de menopauză nu este un tratament al cașexiei reumatoide. Indicațiile ei se stabilesc pe baza simptomelor, a riscurilor și a beneficiilor individuale, iar dovezile nu susțin folosirea ei în scopul refacerii masei musculare. La persoanele vârstnice, cașexia reumatoidă se poate suprapune cu sarcopenia La vârstnici, pierderea musculară întreținută de inflamație se poate adăuga sarcopeniei asociate îmbătrânirii, iar pierderea funcțională poate fi mai rapidă. Trecerea de la independența completă la dificultăți în activitățile zilnice se face adesea treptat, cu semne discrete: mers mai lent, oboseală la cumpărături, nevoia de a folosi brațele pentru ridicarea de pe scaun. Intervenția înaintea apariției căderilor și a limitărilor severe este mai eficientă decât recuperarea după o perioadă lungă de imobilitate. Recuperarea este posibilă și după 70 de ani: persoanele vârstnice pot obține îmbunătățiri semnificative ale forței și ale funcției prin exerciții de rezistență adaptate. Amplitudinea răspunsului diferă, dar vârsta nu reprezintă singură o contraindicație. Prevenirea cașexiei reumatoide: ce se poate urmări încă de la diagnostic Nicio metodă nu garantează prevenirea tuturor modificărilor musculare, dar mai multe dintre mecanismele implicate pot fi influențate. Controlul precoce al inflamației, menținerea activității fizice, evitarea imobilizării inutile și un aport nutrițional adecvat protejează funcția musculară, iar efectul lor este mai mare când sunt combinate. Pe lângă activitatea bolii și afectarea articulară, merită evaluată capacitatea fizică încă de la primele consultații. Întrebări simple despre mers, urcatul scărilor, ridicarea de pe scaun și nivelul de activitate pot identifica schimbări timpurii, iar la persoanele cu risc crescut, evaluarea compoziției corporale aduce informații suplimentare. Patru convingeri care întârzie intervenția Prima este interpretarea unei greutăți stabile drept dovadă că masa musculară s-a păstrat. A doua este recomandarea exclusivă a repausului, fără un plan de revenire la activitate. A treia este restricția calorică agresivă la o persoană cu masă musculară redusă și exces de grăsime, care poate accentua pierderea de mușchi. A patra este așteptarea ca o singură intervenție să rezolve totul: proteinele furnizează materialul, dar fără stimulul mecanic al exercițiului și fără controlul inflamației, efectul lor este limitat; exercițiile au nevoie de energie și proteine suficiente; iar controlul bolii nu reface singur mușchiul pierdut. Cele trei componente funcționează împreună. Întrebări frecvente despre cașexia reumatoidă Este cașexia reumatoidă un diagnostic oficial? Nu, cel puțin nu în sensul unui diagnostic cu criterii unanim acceptate. Este o denumire folosită în cercetare și în practica reumatologică pentru pierderea de masă musculară asociată artritei reumatoide, identificată prin măsurători ale compoziției corporale și interpretată în contextul bolii. Poate apărea cașexia reumatoidă la o persoană supraponderală? Da. Excesul de țesut adipos nu exclude reducerea masei musculare sau a forței. Tocmai combinația dintre mușchi puțin și grăsime multă este caracteristică formei descrise în artrita reumatoidă. Ce investigație este mai potrivită: DXA sau bioimpedanța? DXA oferă o evaluare mai detaliată și mai precisă a compoziției corporale în multe contexte clinice. Bioimpedanța este mai accesibilă, dar mai sensibilă la hidratare și la algoritmul aparatului. Pentru monitorizare, contează mai mult folosirea aceleiași metode, în aceleași condiții. De ce sunt mușchii slabi dacă artrita este în remisiune? Masa musculară pierdută în anii de boală activă nu se reface automat după controlul inflamației, iar studiile au arătat că pacienții în remisiune pot avea în continuare un deficit muscular important. Vârsta, inactivitatea, glucocorticoizii sau alte boli pot contribui. Refacerea cere în principal exerciții de forță și proteine suficiente. Se pot face exerciții cu greutăți în artrita reumatoidă? În multe cazuri, da, cu adaptarea exercițiilor la activitatea bolii și la starea articulațiilor. Studiile clinice cu antrenament de forță de intensitate mare, la pacienți cu boală controlată, au arătat câștig de masă musculară și de funcție fără agravarea bolii. Creatina sau HMB ajută la refacerea mușchiului? Au fost testate în studii mici, cu efecte modeste asupra masei slabe și fără îmbunătățiri consecvente ale funcției. Dovezile sunt insuficiente pentru o recomandare de rutină, iar folosirea lor se discută cu medicul, mai ales în prezența unei boli renale. Cașexia reumatoidă este reversibilă? Unele componente pot fi ameliorate prin controlul bolii, nutriție adecvată și exerciții de forță, iar studiile arată câștiguri reale de masă slabă și de funcție. Gradul recuperării depinde de durata afectării, de vârstă, de comorbidități și de posibilitatea de a participa constant la un program de exerciții. 2x GimnasticăAcvatică Premium Un prim pas pentru un bebe mai puternic De la 2 luni|Până pe 31 ianuarie 2027|ABC Dorobanți Sfaturi Healthwise Nu folosiți greutatea drept singur indicator al stării musculare. O persoană cu artrită reumatoidă poate pierde masă musculară fără să slăbească, iar un IMC normal nu exclude această pierdere. Urmăriți ce puteți face, nu doar cum arătați. Dificultatea de a urca scările, de a vă ridica de pe scaun fără brațe sau de a căra cumpărăturile poate semnala o pierdere musculară și merită menționată la consultație. Întrebați reumatologul despre evaluarea compoziției corporale. O examinare DXA a întregului corp sau o bioimpedanță realizată în condiții standardizate poate arăta ce s-a schimbat în interiorul greutății. Interpretați cu prudență forța de strângere a mâinii. În artrita reumatoidă, durerea și afectarea articulațiilor mâinii pot reduce rezultatul independent de mușchi; testele pentru picioare completează imaginea. Considerați controlul inflamației punctul de plecare, nu linia de sosire. Tratamentul antireumatic rămâne esențial, dar mușchiul pierdut se reface mai ales prin efort și nutriție. Includeți exerciții de forță adaptate, de cel puțin două ori pe săptămână, dacă starea dumneavoastră o permite. Un kinetoterapeut vă poate ajuta să alegeți exercițiile potrivite articulațiilor afectate și să creșteți treptat solicitarea. Evitați repausul prelungit fără indicație medicală. Chiar și în pusee, mișcările blânde și episoadele scurte de activitate repartizate pe parcursul zilei protejează forța. Asigurați-vă proteine și energie suficiente, distribuite în mai multe mese. Necesarul se stabilește individual, mai ales la vârstnici și la persoanele cu boli renale; un dietetician vă poate ajuta. Nu începeți o dietă restrictivă doar pentru că IMC-ul este crescut. Dacă masa musculară este deja redusă, slăbirea rapidă fără proteine și exerciții poate agrava pierderea de forță. Discutați despre riscul de osteoporoză și de cădere. Artrita reumatoidă, glucocorticoizii și slăbiciunea musculară pot crește vulnerabilitatea scheletului, iar evaluarea locuinței și a echilibrului reduce riscul. Nu modificați singur tratamentul cu glucocorticoizi. Riscurile pentru mușchi se cântăresc împreună cu beneficiile antiinflamatoare, iar oprirea bruscă poate fi periculoasă. Apelați la sprijin multidisciplinar atunci când este nevoie. Reumatologul, medicul de recuperare medicală, kinetoterapeutul și dieteticianul abordează fiecare o altă parte a aceluiași proces. Concluzie Healthwise Cașexia reumatoidă arată de ce greutatea corporală nu este un indicator suficient al sănătății musculare. În artrita reumatoidă, inflamația cronică modifică echilibrul dintre construirea și degradarea proteinelor musculare prin citokine precum TNF-α și IL-6 și prin slăbirea semnalului IGF-1, în timp ce durerea și rigiditatea reduc mișcarea, iar glucocorticoizii și alimentația insuficientă pot adăuga riscuri suplimentare. Masa musculară scade, masa grasă crește, iar cântarul rămâne neschimbat. Faptul că termenul nu are încă o definiție standardizată nu face fenomenul mai puțin real; înseamnă doar că el trebuie căutat activ, prin evaluarea compoziției corporale, a forței și a performanței fizice, nu dedus din kilograme. Cercetarea arată că un control foarte bun al bolii este necesar, dar nu suficient, și că mușchiul răspunde cel mai bine la combinația dintre inflamație controlată, energie și proteine suficiente și exerciții de forță adaptate. Pentru persoana cu artrită reumatoidă, obiectivul nu este doar ca analizele să arate bine sau greutatea să rămână aceeași, ci ca ea să poată merge, să se ridice, să care și să își păstreze independența cât mai mult timp. Un cântar poate arăta aceeași greutate timp de zece ani; numai evaluarea mușchilor și a funcției poate spune dacă organismul și-a păstrat aceeași putere. Referințe științifice Roubenoff R, Roubenoff RA, Cannon JG, et al. Rheumatoid cachexia: cytokine-driven hypermetabolism accompanying reduced body cell mass in chronic inflammation. J Clin Invest. 1994;93(6):2379–2386. doi:10.1172/JCI117244 Susține descrierea hipermetabolismului întreținut de citokine și a reducerii masei celulare corporale în artrita reumatoidă. Roubenoff R, Walsmith J, Lundgren N, Snydman L, Dolnikowski GJ, Roberts S. Low physical activity reduces total energy expenditure in women with rheumatoid arthritis: implications for dietary intake recommendations. Am J Clin Nutr. 2002;76(4):774–779. Susține afirmația că activitatea fizică redusă scade consumul energetic total, chiar dacă cel de repaus este crescut. Evans WJ, Morley JE, Argilés J, et al. Cachexia: a new definition. Clin Nutr. 2008;27(6):793–799. doi:10.1016/j.clnu.2008.06.013 Susține prezentarea definiției de consens a cașexiei, în care scăderea în greutate este trăsătura clinică dominantă, și tensiunea față de tabloul din artrita reumatoidă. Santo RCE, Fernandes KZ, Lora PS, Filippin LI, Xavier RM. Prevalence of rheumatoid cachexia in rheumatoid arthritis: a systematic review and meta-analysis. J Cachexia Sarcopenia Muscle. 2018;9(5):816–825. doi:10.1002/jcsm.12320 Susține prevalența de 15–32% în funcție de criteriu, estimarea generală de 19% și lipsa influenței activității și duratei bolii asupra prevalenței. Giles JT, Ling SM, Ferrucci L, et al. Abnormal body composition phenotypes in older rheumatoid arthritis patients: association with disease characteristics and pharmacotherapies. Arthritis Rheum. 2008;59(6):807–815. doi:10.1002/art.23719 Susține suprareprezentarea compoziției corporale anormale în artrita reumatoidă, mai ales la IMC normal, și factorii de boală asociați. Baker JF, Von Feldt JM, Mostoufi-Moab S, Kim W, Taratuta E, Leonard MB. Insulin-like growth factor 1 and adiponectin and associations with muscle deficits, disease characteristics, and treatments in rheumatoid arthritis. J Rheumatol. 2015;42(11):2038–2045. doi:10.3899/jrheum.150280 Susține asocierea IGF-1 scăzut și a adiponectinei crescute cu masa musculară redusă și descrierea densității musculare scăzute. Baker JF, Katz P, Weber DR, et al. Adipocytokines and associations with abnormal body composition in rheumatoid arthritis. Arthritis Care Res. 2022. doi:10.1002/acr.24790 Susține asocierea adipokinelor cu excesul de grăsime și cu masa slabă scăzută și îmbunătățirea predicției masei slabe scăzute. Tournadre A, Pereira B, Dutheil F, et al. Changes in body composition and metabolic profile during interleukin 6 inhibition in rheumatoid arthritis. J Cachexia Sarcopenia Muscle. 2017;8(4):639–646. doi:10.1002/jcsm.12189 Susține creșterea masei slabe apendiculare în primul an de tratament cu tocilizumab și limitele acestor date. Ogata-Medel M, Llorente L, Hinojosa-Azaola A, et al. Cachexia measured by bioelectrical impedance vector analysis and risk of infection in women with rheumatoid arthritis. Clin Rheumatol. 2023;42(2):391–397. doi:10.1007/s10067-022-06431-5 Susține asocierea cașexiei cu riscul crescut de infecții pe 36 de luni. Veldhuijzen van Zanten JJCS, Rouse PC, Hale ED, et al. Perceived barriers, facilitators and benefits for regular physical activity and exercise in patients with rheumatoid arthritis: a review of the literature. Sports Med. 2015;45(10):1401–1412. doi:10.1007/s40279-015-0363-2 Susține descrierea barierelor și a factorilor care facilitează activitatea fizică în artrita reumatoidă. Engvall IL, Elkan AC, Tengstrand B, Cederholm T, Brismar K, Hafström I. Cachexia in rheumatoid arthritis is associated with inflammatory activity, physical disability, and low bioavailable insulin-like growth factor. Scand J Rheumatol. 2008;37(5):321–328. Susține asocierea cașexiei reumatoide cu activitatea inflamatorie, dizabilitatea și nivelurile scăzute de IGF-1 biodisponibil. Summers GD, Deighton CM, Rennie MJ, Booth AH. Rheumatoid cachexia: a clinical perspective. Rheumatology. 2008;47(8):1124–1131. doi:10.1093/rheumatology/ken146 Susține descrierea mecanismelor inflamatorii și metabolice ale pierderii musculare și a implicațiilor clinice. Masuko K. Rheumatoid cachexia revisited: a metabolic co-morbidity in rheumatoid arthritis. Front Nutr. 2014;1:20. doi:10.3389/fnut.2014.00020 Susține afirmația că nu există criterii clinice de consens pentru cașexia reumatoidă și discuția despre denumirea de obezitate cașectică reumatoidă. Lemmey AB, Marcora SM, Chester K, Wilson S, Casanova F, Maddison PJ. Effects of high-intensity resistance training in patients with rheumatoid arthritis: a randomized controlled trial. Arthritis Rheum. 2009;61(12):1726–1734. doi:10.1002/art.24891 Susține rezultatele antrenamentului de forță de 24 de săptămâni asupra masei slabe, a testelor funcționale și a IGF-ului muscular. Lemmey AB, Williams SL, Marcora SM, Jones J, Maddison PJ. Are the benefits of a high-intensity progressive resistance training program sustained in rheumatoid arthritis patients? A 3-year followup study. Arthritis Care Res. 2012;64(1):71–75. Susține menținerea unei părți dintre beneficii la 3 ani după încheierea antrenamentului. Lemmey AB, Wilkinson TJ, Clayton RJ, et al. Tight control of disease activity fails to improve body composition or physical function in rheumatoid arthritis patients. Rheumatology. 2016. Susține afirmația că strategia „treat-to-target” nu a corectat compoziția corporală și funcția fizică. Marcora SM, Chester KR, Mittal G, Lemmey AB, Maddison PJ. Randomized phase 2 trial of anti-tumor necrosis factor therapy for cachexia in patients with early rheumatoid arthritis. Am J Clin Nutr. 2006;84(6):1463–1472. Susține afirmația că etanerceptul nu a fost superior metotrexatului în tratarea cașexiei reumatoide pe 6 luni. Cruz-Jentoft AJ, Bahat G, Bauer J, et al. Sarcopenia: revised European consensus on definition and diagnosis. Age Ageing. 2019;48(1):16–31. doi:10.1093/ageing/afy169 Susține definiția sarcopeniei, cu forța musculară drept criteriu principal. Cederholm T, Jensen GL, Correia MITD, et al. GLIM criteria for the diagnosis of malnutrition: a consensus report from the global clinical nutrition community. Clin Nutr. 2019;38(1):1–9. doi:10.1016/j.clnu.2018.08.002 Susține definiția malnutriției prin criterii fenotipice și etiologice, inclusiv povara inflamatorie. Donini LM, Busetto L, Bischoff SC, et al. Definition and diagnostic criteria for sarcopenic obesity: ESPEN and EASO consensus statement. Clin Nutr. 2022;41(4):990–1000. doi:10.1016/j.clnu.2021.11.014 Susține descrierea obezității sarcopenice și a criteriilor ei de diagnostic. Bauer J, Biolo G, Cederholm T, et al. Evidence-based recommendations for optimal dietary protein intake in older people: a position paper from the PROT-AGE Study Group. J Am Med Dir Assoc. 2013;14(8):542–559. doi:10.1016/j.jamda.2013.05.021 Susține intervalele de aport proteic pentru vârstnicii sănătoși și pentru cei cu boli acute sau cronice și distribuția proteinelor pe mese. Deutz NEP, Bauer JM, Barazzoni R, et al. Protein intake and exercise for optimal muscle function with aging: recommendations from the ESPEN Expert Group. Clin Nutr. 2014;33(6):929–936. doi:10.1016/j.clnu.2014.04.007 Susține recomandările de aport proteic și importanța asocierii proteinelor cu exercițiile. Volkert D, Beck AM, Cederholm T, et al. ESPEN practical guideline: clinical nutrition and hydration in geriatrics. Clin Nutr. 2022;41(4):958–989. doi:10.1016/j.clnu.2022.01.024 Susține abordarea individualizată a nutriției la persoanele vârstnice cu risc nutrițional. Rausch Osthoff AK, Niedermann K, Braun J, et al. 2018 EULAR recommendations for physical activity in people with inflammatory arthritis and osteoarthritis. Ann Rheum Dis. 2018;77(9):1251–1260. doi:10.1136/annrheumdis-2018-213585 Susține includerea activității fizice în îngrijirea standard a persoanelor cu artrită inflamatorie. Rausch Osthoff AK, Vliet Vlieland TPM, Ferreira RJO, et al. EULAR recommendations for physical activity in people with inflammatory arthritis and osteoarthritis: 2025 update. Ann Rheum Dis. 2026;85(6):1026–1038. doi:10.1016/j.ard.2026.03.006 Susține principiile actualizate privind activitatea fizică, reducerea sedentarismului și aplicabilitatea celor patru domenii de activitate. Gwinnutt JM, Wieczorek M, Cavalli G, et al. 2021 EULAR recommendations regarding lifestyle behaviours and work participation to prevent progression of rheumatic and musculoskeletal diseases. Ann Rheum Dis. 2023;82(1):48–56. Susține rolul exercițiului și al stilului de viață în îngrijirea bolilor reumatice. Metsios GS, Stavropoulos-Kalinoglou A, Veldhuijzen van Zanten JJCS, et al. Rheumatoid arthritis, cardiovascular disease and physical exercise: a systematic review. Rheumatology. 2008;47(3):239–248. Susține afirmația că exercițiile de intensitate variată îmbunătățesc capacitatea funcțională a pacienților cu artrită reumatoidă. Cooney JK, Law RJ, Matschke V, et al. Benefits of exercise in rheumatoid arthritis. J Aging Res. 2011;2011:681640. doi:10.4061/2011/681640 Susține beneficiile exercițiului asupra funcției, durerii și oboselii în artrita reumatoidă. Smolen JS, Landewé RBM, Bergstra SA, et al. EULAR recommendations for the management of rheumatoid arthritis with synthetic and biological disease-modifying antirheumatic drugs: 2022 update. Ann Rheum Dis. 2023;82(1):3–18. Susține descrierea strategiei de tratament cu DMARD și a utilizării limitate în timp a glucocorticoizilor. Acest articol are scop educațional și nu înlocuiește consultația medicală. Pierderea forței sau a masei musculare poate avea cauze multiple, inclusiv inflamație activă, malnutriție, efecte medicamentoase, boli neurologice sau endocrine. Diagnosticul și planul de tratament se stabilesc împreună cu reumatologul și, când este necesar, cu medicul de recuperare medicală și cu dieteticianul. Nu modificați tratamentul antireumatic sau glucocorticoizii fără recomandare medicală. Exercițiile și aportul proteic se adaptează activității bolii, stării articulațiilor și eventualelor comorbidități. Was this article helpful?Yes0No0 Table of Contents Cașexia reumatoidă în șapte ideiCașexia reumatoidă: un concept de cercetare, nu încă un diagnostic standardizatCunoaște-ți corpul. Cu instrumente construite pe dovezi.De la observațiile din 1873 la măsurătorile moderneCe cere definiția clasică a cașexiei și de ce artrita reumatoidă nu i se potrivește întru totulCriteriile folosite în studii combină masa fără grăsime cu masa grasăCât de frecventă este: între 15% și 32%, în funcție de criteriuPierderea musculară poate apărea și la adulții tineriInflamația din artrita reumatoidă nu rămâne în articulații: cum ajunge în mușchiMușchiul scheletic este un organ metabolic, nu doar un motorCalitatea mușchiului, nu doar cantitatea: infiltrarea cu grăsimeTNF-α și calea NF-κB: semnalul care înclină balanța spre degradareSistemul ubiquitină–proteazom, mecanismul de reciclare a proteinelorIL-6: aceeași moleculă, efecte diferite în funcție de contextIGF-1, semnalul de creștere care slăbește în mușchiul inflamatMetabolismul de repaus și paradoxul cântarului în cașexia reumatoidăInflamația crește consumul de repaus, dar mișcarea redusă scade consumul totalDe ce greutatea rămâne aceeași, deși corpul se schimbăRezistența anabolică: mușchiul răspunde mai slab la proteine și la efortDurerea, inactivitatea și glucocorticoizii: trei acceleratoare ale pierderii musculareAtrofia prin neutilizare și cercul vicios al dureriiMiopatia indusă de glucocorticoiziGreutate normală, compoziție corporală anormală: unde se ascunde cașexia reumatoidăAcelași IMC, corpuri diferiteCircumferința taliei completează, dar nu înlocuiește evaluarea muscularăCașexia reumatoidă și obezitatea sarcopenică se pot suprapuneCașexie reumatoidă, sarcopenie și malnutriție: trei concepte care se suprapunCum se recunoaște cașexia reumatoidă: semne, măsurători și teste funcționaleSemnele care apar în viața de zi cu ziDXA: compoziția corporală măsurată regionalBioimpedanța: accesibilă, dar sensibilă la hidratareForța de strângere a mâinii, utilă, dar influențată de articulațiile mâiniiRidicarea de pe scaun, viteza mersului și bateria SPPBCe pot și ce nu pot spune analizele de sângeCând slăbiciunea musculară are altă cauzăConsecințele cașexiei reumatoide dincolo de mușchi: căderi, fracturi, inimă și obosealăDe ce masa musculară redusă crește riscul de cădereMușchiul și osul formează o unitate funcționalăRiscul cardiovascular: mușchi puțin, grăsime abdominală multăInfecțiile: o consecință mai puțin cunoscutăOboseala din artrita reumatoidă are mai multe surseCe spune cercetarea: controlul bolii ajută, dar nu reface singur mușchiulStrategia „treat-to-target” nu a corectat compoziția corporalăMedicamentele biologice: rezultate mai modeste decât se așteptaBlocarea IL-6: primele date despre câștig de masă muscularăAntrenamentul de forță are cele mai solide dovezi pentru refacerea mușchiuluiSuplimentele testate au dat rezultate limitateUnde cercetarea este solidă și unde rămâne incompletăAlimentația în cașexia reumatoidă: energie, proteine și distribuția lor pe meseCâte proteine sunt necesareUn exemplu de calcul și limitele luiFără energie suficientă, proteinele nu ajung în mușchiDistribuția proteinelor pe parcursul zileiSurse alimentare de proteineSuplimentele proteice și colagenulDieta antiinflamatoare, dieta mediteraneană și eliminările alimentareDificultățile practice care reduc aportul alimentarExercițiile de forță în artrita reumatoidă: siguranță, dozare și progresieCe spun recomandările EULAR, inclusiv actualizarea din 2025Cum se poate începeDe ce persoanele cu artrită reumatoidă fac puțină mișcare și ce le ajutăProgresia și diferența dintre febra musculară și durerea articularăExercițiile în timpul unui puseu inflamatorExercițiile aerobice completează, dar nu înlocuiesc antrenamentul de forțăExercițiul fizic și inflamațiaRecuperarea medicală și personalizarea programuluiCât durează refacerea masei musculareCum se monitorizează progresulFemeile la menopauză și persoanele vârstnice: grupuri cu vulnerabilitate particularăMenopauza adaugă factori de vulnerabilitate, dar nu explică singură pierderea muscularăLa persoanele vârstnice, cașexia reumatoidă se poate suprapune cu sarcopeniaPrevenirea cașexiei reumatoide: ce se poate urmări încă de la diagnosticPatru convingeri care întârzie intervențiaÎntrebări frecvente despre cașexia reumatoidăEste cașexia reumatoidă un diagnostic oficial?Poate apărea cașexia reumatoidă la o persoană supraponderală?Ce investigație este mai potrivită: DXA sau bioimpedanța?De ce sunt mușchii slabi dacă artrita este în remisiune?Se pot face exerciții cu greutăți în artrita reumatoidă?Creatina sau HMB ajută la refacerea mușchiului?Cașexia reumatoidă este reversibilă?Sfaturi HealthwiseConcluzie HealthwiseReferințe științifice artrită reumatoidăcașexie reumatoidăcompoziție corporalăexerciții de forțămasă muscularăproteinesarcopenie Mihaela Marinescu Sunt Mihaela Marinescu, fondatoarea Healthwise.ro și editor specializat în conținut despre sănătate, beauty, nutriție funcțională și prevenție. Am studiat Medicina la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, experiență care mi-a format interesul pentru corpul uman, biologie și educație medicală explicată clar. Prin Healthwise, îmi propun să traduc informația științifică și cele mai noi cercetări internaționale într-un limbaj accesibil, cald și responsabil. În medicină există un cuvânt important: complianță. Din punctul meu de vedere, complianța reală nu se naște din frică sau din instrucțiuni greu de urmat, ci din înțelegere. Oamenii au mai multe șanse să aibă grijă de sănătatea lor atunci când înțeleg ce se întâmplă în corp, de ce contează anumite alegeri și cum pot integra recomandările medicale într-o viață reală. Motivul pentru care site-ul se numește Healthwise pornește de la o convingere simplă: un om sănătos are mai multă energie pentru înțelepciune, creștere personală și o viață cu sens. Când sănătatea este susținută prin alegeri informate, ea nu mai consumă tot spațiul interior în jurul bolii, ci devine terenul pe care se poate construi. Astfel, Health și Wise se hrănesc reciproc: sănătatea face loc înțelepciunii, iar înțelepciunea protejează sănătatea. Conținutul publicat pe Healthwise are scop educațional și nu înlocuiește consultul medical, diagnosticul sau recomandarea unui specialist. Dacă te regăsești în semnele, simptomele sau situațiile descrise în articole, îți recomand să discuți cu un medic sau cu un specialist potrivit. Știința oferă informația, dar clinicianul este cel care o interpretează și o aplică în contextul tău personal. previous post Presiunea arterială medie (MAP): formula de calcul, valorile normale și interpretarea în șoc next post Febra la bebeluș: când mergi la medic și când îl poți îngriji acasă You may also like Alimentația în artrita reumatoidă: ce spun studiile despre... octombrie 8, 2026 Osteoporoza la menopauză — prevenție prin alimentație și... septembrie 29, 2026 Artrita reumatoidă vs artroza: diferența pe care o... august 16, 2026 Colagenul nu se pierde — este remodelat: ce... iunie 23, 2026 Osteoporoza — factori de risc, prevenție și ce... mai 14, 2026 Dureri articulare — când sunt normale și când... mai 13, 2026 Fructele, legumele și sănătatea oaselor: ce arată studiile... mai 29, 2024 Vitamina K2 și osteoporoza: ce arată studiile despre... mai 26, 2024 Leave a Comment Cancel Reply Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.